Ioan Ciobota, reporter:
Biserica Aletheia din Timisoara desfasoara un proiect intitulat
"LINIE TELEFONICA PENTRU COPII" L-am intrebat pe Razvan
Duminica, coordonatorul acestui proiect, despre ce este vorba.
Razvan Duminica:
Timisoara este un oras mare, si la fel ca in intreaga tara, valorile moral-crestine au fost pervertite, iar societatea va suferi tot
mai mult de pe urma acestor lucruri, asa ca vrem sa prezentam
Evanghelia copiilor si familiilor lor, astfel incat sa crestem
o generatie aproape de Dumnezeu.
[continuare]
Un extraordinar documentar
despre avort
“Ce nume i-ai da copilului tau nenascut ?”
• documentar, partea I – • Realizat in anul
1999 pentru Radio Vocea Evangheliei – Timisoara
•
Difuzat initial de Radio Vocea Evangheliei - Romania, prin statiile
Timisoara, Sibiu, Oradea, Suceava, Cluj-Napoca, Bucuresti
[continuare]
"Viata fara Dumnezeu este ca o caricatura nereusita"…
Radu Cletiu
…sau un alt fel de Pygmalion. Radu Cletiu, caricaturist de
renume, are o multime de diplome nationale si internationale. A
debutat in anul 1980 in Revista URZICA. A fost invitat sa realizeze
caricaturi la emisiunea "Duminica in familie" de Mihaela Radulescu. A colaborat la Jurnalul National, cu Marius Tuca si Dan Diaconescu.
[continuare]
ALCOOLISMUL – EXISTĂ TOTUŞI SPERANŢĂ
Partea I
Petre Stanoievici:
În familia mea, unde nu era zi
lăsată de bunul Dumnezeu să nu beau cel puţin o jumătate şi să fumez
câte două pachete de ţigări, nu exista săptămână să nu fie două-trei
scandaluri, Dumnezeu a făcut un colţ de rai.
Aş minţi să spun, că în
familia mea n-au mai fost discuţii. Ba poate uneori chiar şi câte-o
ceartă, un ton ridicat la soţie. Dar nici pe departe nu se poate
compara viaţa pe care o duc din acea seară de 9 martie şi viaţa pe
care am dus-o. Pe lângă că mi-am pierdut prima căsnicie a doua era
sa se ducă de râpă.
Am făcut analizele şi mi-a
spus doctorul că în doi ani cel mult ajung în mormânt dacă nu nu mă
las de alcool, dau în ciroză. Aveam timolul 9.
Deci, frica de moarte, frica
că a doua soţie mă va părăsi nu m-a împiedicat să mă las de alcool.
A venit o zi binecuvântată de Dumnezeu când L-am acceptat în viaţa
mea şi L-am luat ca Domn şi Stăpân al meu.
Reporter:
Stimaţi cititori, unul dintre
cele mai răspândite droguri medii pe plan mondial la ora actuală
este alcoolul.
Ce este alcoolismul? Care sunt
efectele alcoolismului şi care ar fi câteva remedii ale
alcoolismului?
Dr. Radu Vraşti, medic
psihiatru, reprezentant al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în
România:
Dr. Radu Vraşti, medic psihiatru:
Alcoolismul este un termen generic, în primul rând nu este un termen
ştiinţific. El a fost introdus în secolul XIX de un medic suedez,
care a strâns în acest concept toate aspectele medicale şi
pshihologice şi chiar aspectele sociale legate de consumul abuziv de
alcool.
Reporter:
Cum se manifestă dependenţa fizică şi psihică de alcool?
Dr. Radu Vraşti, medic psihiatru:
Dependenţa psihică este
evidentă la alcoolic prin faptul că are o dorinţă sau un nesaţ, o
râvnă. Ştiinţific se foloseşte un cuvânt englez care este aproape
intraductibil în engleză dar care înseamnă această dorinţă şi nesaţ
de a bea.
Alcoolicul se scoală dimineaţa
şi are o dorinţă teribilă. Deci caută alcoolul pentru că îi plac
efectele. Dependenţa fizică este legată de anumite simptome care le
descoperă sau anumite semne pe care le descoperă omul
treptat-treptat.
Primul lucru ar fi că, de
exemplu se simte, zicem că-i muncitor şi după ce bea puţin el se
simte mai bine, are o coordonare a mâinilor mai bună, vede mai bine,
are o precizie la locul de muncă, lucrează strungar. Şi culmea sunt
unii chiar şoferi. După aceea se ajunge treptat-treptat la simptome
mai importante: transpiraţiile, tremurăturile mai ales tremurăturile
extremităţilor, deci a mâinilor şi a vârfului limbii. Şi după aceea
o fizionomie aparte care o ştie toată lumea: pomeţii
roşcaţi-vineţii, ochii injectaţi.
Elena Iacoban:
Eu vreau să mărturisesc că
viaţa mea dinainte de a-L cunoaşte pe Domnul Isus Cristos a fost un
calvar, a fost un chin, a fost pur şi simplu o mizerie.
Pacient 1 - Spitalul de psihiatrie:
Am băut şi mai tare de am
ajuns până la un kilogram şi jumătate de votcă pe zi. Dimineaţa la 6
mă sculam, luam o jumătate. Până la 8 jumate deja era goală. Pe la
prânz încă o jumătate şi seara la televizor încă o jumate. Asta
înseamnă un kilogram şi jumătate de alcool, tărie nu ...
Şi atunci am început s-o iau
aşa treptat, nu deodată până am ajuns la situaţia în care simţeam
nevoia să beau dar beam cu scârbă dar trebuia să bag în mine. ?mi
venea rău când puneam gura, prima gură şi după aceea a venit
senzaţia aceasta că n-am limită. Adică, dacă de regulă mi se dădea
un pahar de bere atuncea mi se deschidea aşa o chestie, mă râcâia
undeva şi până nu beam încă vreo 6-7-10-15 sau un kilogram de votcă
nu era bine.
Petre Stanoievici:
Am consumat în vreo două ore
jumate un kil şi o sută de grame de ţuică fiartă.
Pacient 2 - Spitalul de psihiatrie:
Am ajuns la un kil şi jumătate
de băutură de dimineaţa până seara. Şi alcool la 33 de grade, 26 sau
nu ştiu cât.
Membru AAA:
Acum mă îngrozesc. Atunci mi
s-a părut insuficient dar ajunsesem să consum un litru de alcool de
96 de grade din acela sârbesc pe care-l diluam cu apă şi seara nu
rămânea un strop.
Pacient 2 - Spitalul de psihiatrie:
Pe urmă am început cu votcă,
cu rom de la 50 de grame, mai o sută, mai târziu cu două sute, mai
târziu cu trei sute, mai târziu cu o jumătate, mai târziu cu kilul.
Reporter:
Doamna Ileana Iacoban v-aş
ruga să ne istorisiţi una sau două întâmplări de care vă aduceţi
aminte din perioada când alcoolul era stăpânul vieţii dumneavoastră.
Ileana Iacoban:
Nu ştiu. Numai un om care nu a
avut minte a putut să facă aşa ceva şi când stau şi mă gândesc acuma
cum am putut îmi este destul de greu.
Deci, odată soţul meu era internat în spital. Şi i-a spus la copil,
deşi Răducu avea vreo
5-6 ani atunci, i-a spus să aibă grijă de mine şi să nu mai beau şi
să nu mă mai lase să plec niciunde. Răducu, deşi era aşa micuţ, dar
cred că avea mai multă minte ca mine a încercat tot să mă urmărească
pas cu pas mă urmărea să nu cumva să scap să ies. Ce mi-a venit mie
în minte să-l păcălesc că am poftă să mănânc dulciuri, să-l trimit
să cumpere nişte biscuiţi. S-a dus copilul să cumpere biscuiţi. Uşa
a încuiat-o dar geamurile s-a putut ieşi pe ele. Pur şi simplu am
sărit pe geam şi am plecat.
Vecina unde am mers a avut ceva seara chef înainte şi m-am gândit,
zic: „Poate, se întâmplă că o
să mă servească şi pe mine.” Şi într-adevăr m-a servit ca şi om
dar mie nu mi-a trebuit prea mult că deşi de seara eram încă ameţită
am mai băut câteva pahare şi am fost iarăşi, din nou, la loc. Şi
i-am zis să mă lase puţin să dorm la ea. Şi ea m-a lăsat înăuntru şi
a plecat şi a venit pe aici pe la mine pe acasă, l-a văzut pe Răducu
plângând şi a venit şi mi-a zis: „Ileana,
du-te acasă că uite Răducu plânge.”
Am venit acasă. Ea a fost destul de drăguţă şi a venit cu mine şi
m-a condus acasă. Când am ajuns la poartă, Răducu mă aştepta la
poartă, dar în schimb când a văzut în ce hal eram s-a întors cu
spatele şi a început să plângă. Şi încercam eu să-l mint că nu-i
adevărat dar degeaba,că
el deja mă cunoştea când eram beată şi când eram trează.
Şi, deci şi pentru el a fost
un chin. Se gândea şi cum arătam eu când mergeam pe stradă beată şi
mă vedea lumea şi mă cunoştea şi-l cunoştea şi pe el sau colegi
de-ai lui de la şcoală. Şi de asemenea se gândea şi la ce urmează
când mă vede soţul meu şi iară scandal şi iară ceartă, şi iarăşi ...
Reporter:
Radu, cum te înţelegi acum cu
mama ta?
Radu:
Faţă de cum mă înţelegeam
înainte cu ea când era pe calea băuturii pot să spun că mă înţeleg
minunat.
Reporter:
Ai putea să consumi băutură
alcoolică dacă ţi-ar oferi cineva?
Radu:
Nu-mi trebuie, nici să curgă
pe strada nu-mi trebuie băutură că ştiu cât a suferit mama mea că
din cauza băuturii şi bani cheltuiţi aiurea pe băutură, nu merită.
Reporter:
Dacă ţi-aminteşti un moment în
care te-ai certat cu mama ta sau ai fost foarte supărat pentru că ea
era beată şi consuma băutură.
Radu:
Mi-aduc aminte un moment
foarte bine. Eram la sat la bunici. Tot aşa am plecat împreună cu ea
de frica lu', ei îi era frică de tatăl meu, băuse, îi era frică să
nu ia bătaie şi a mers la sat la bunică-mea.
Acolo, tot aşa, bea, îi cerea bani la bunică-mea pentru băutură,
banii din pensia lui
bunică-mea. Mergea în sat, bea. Pe mine bunica mă trimitea după ea:
„Du-te după ea să o aduci
acasă!” Eu, cum eram mic, trebuia să mai chem un băiat după
mine. Îmi
era ruşine să o iau de acolo de la birt.
Câteodată, îmi aduc aminte,
Dumnezeu să mă ierte, am şi dat în ea.
Reporter:
Ce părere aveţi despre
alcoolism?
Persoana 1 - pe strada:
Face bine. La fraieri, prima
dată la fraieri, după aia care oameni când nu se controlează nu face
bine.
Persoana 2 - pe strada:
Alcoolul distruge vieţile
oamenilor, inclusiv vieţile copiilor în familie.
Reporter:
Aveţi în familie cunoştinţe
care sunt alcoolici?
Persoana 2 - pe strada:
Am, am pe cineva în familie.
Da, şi a fost un dezastru. A fost şi este încă, pot spune, un
dezastru.
Reporter:
Din ce cauză a fost un
dezastru? Ce s-a întâmplat?
Persoana 2 - pe strada:
Din cauza alcoolului s-au
neglijat multe. Trăind doar pentru a mânca, a dormi, a bea şi a te
trezi din nou să bei, să mănânci, şi iar să dormi şi iar să te
trezeşti, neglijând copiii şi unele lucruri, unele responsabilităţi
din jur au dus la un dezastru.
Persoana 3 - pe strada:
E bun când e cu măsură.
Persoana 4 - pe strada:
M-aţi luat aşa pe nepregătite.
Nu pot să-mi formulez imediat un răspuns.
Persoana 5 - pe strada:
Cred că e o boală.
Persoana 6 - pe strada:
O părere proastă. Mai luăm şi
noi câte o bere, câte-o asta, ca tot omu'. Dar nu ...
Persoana 7 - pe strada:
Cred că este profund dăunător.
Persoana 8 - pe strada:
Nu ar trebui să fie alcool pe
lumea asta.
Persoana 9 - pe strada:
Dezastru cu alcoolismul.
Distruge şi sănătatea. Ceva care n-ar trebui să existe.
Persoana 10 - pe strada:
Despre alcoolism, o părere
foarte proastă. De la alcoolism vine violul, crimele, hoţia,
banditul şi toată escrocherimea vine de la alcool. Asta v-o spun.
Despărţire, familie, batjocură de copii, de tot. De la alcoolism,
asta orişice, ultimele cuvinte, cele mai proaste vin de la alcolism.
Asta-i adevărat.
Reporter:
Cunoaşteţi persoane care sunt
alcoolice?
Persoana 10 - pe strada:
Sunt destule. Vai de capul meu
că la fiecare 5 metri îs toţi alcoolicii, toţi boschetarii şi toţi
criminalii. Vă spun de la alcool îs toţi, toţi. Că-n loc să fac-un
magazin sau să fac-un spital fac birturi pentru alcoolici şi pentru
bandiţi. Şi acolo se adună. Începând
de la cea mai mare prostie până la ultima, acolo se adună în
birturi.
Reporter:
Locotenent colonel Ioan Băla,
comandantul Penitenciarului Timişoara despre fenomenul infracţional
datorat consumului de alcool.
Ioan Băla:
Cei care consumă în mod
sporadic şi săvârşesc infracţiuni fără a fi etilici reprezintă un
procentaj de chiar până în 90% din numărul celor aflaţi în
închisoare. Cauzele care generează fenomenul infracţional, una
dintre aceste cauze, unanim recunoscute şi regăsite în documentele
din dosarele penale ale infractorilor care sunt privaţi de libertate
este consumul de alcool. De la banalele furturi, dacă un furt poate
fi numit un act banal şi până la infracţiuni cu violenţă, cu un grad
de sadism şi de agresivitate extraordinar regăsit în geneza
infracţiunilor de omor deosebit de grav.
Una dintre cele mai
răscolitoare situaţii este aceea a unui deţinut multirecidivist,
cunoscut ca având un comportament agresiv, violent, sub imperiul
băuturilor alcoolice în exces a ucis-o cu sânge rece pe concubina
temporară pe care acesta o avea. Fiind într-o stare de ebrietate
atât de avansată şi el şi victima încât după ce a omorât-o, acesta a
dormit efectiv pe cadavru concubinei lui. ?n
ziua următoare transportând-o de la etajul III unde locuia, până la
parter, trasă de picioare, cu capul căzând pe scările blocului în
care locuia, situaţie la care au asistat şi vecinii acestuia. Şi în
prezent este condamnat pentru lovituri cauzatoare de moarte şi mai
multe infracţiuni de tâlhărie.
Deţinut 1 - în Penitenciar:
H-ăsta, Linguraru Aurel i cel
mai periculos.
Deţinut 2 - în Penitenciar:
Păi io ce-am făcut tată, io?
Io sânt cel mai cuminte din puşcărie.
Reporter:
Care este poziţia Bibliei sau
care este poziţia lui Dumnezeu în ceea ce priveşte problema
alcoolismului? Daniel Cocar, pastor baptist.
Daniel Cocar, pastor:
Vreau să amintesc pentru început un verset din cartea Proverbe,
capitolul 23 care spune aşa, în versetul 20: „Nu
fi printre cei ce beau vin” este poziţia lui Dumnezeu, a
Cuvântului lui Dumnezeu. Şi pe urmă versetele 29 şi 30, permiteţi-mi
să citesc pentru ascultătorii interesaţi. Spune aşa Cuvântul lui
Dumnezeu: „Ale cui sunt vaietele, ale cui
sunt oftările, ale cui sunt neînţelegerile, ale cui sunt plângerile,
ale cui sunt rănile fără pricină, ai cui sunt ochii roşii?”
Răspuns: „A
celor ce întârzie la vin şi se duc să golească paharul cu vin
amestecat.Nu te uita la vin când curge
roşu în pahar şi face mărgăritare şi alunecă uşor dar pe urmă ca un
şarpe muşcă şi înţeapă ca un basilic.”
Beţia distruge nu numai
trupul, nu numai familia. Ci beţia distruge sufletul şi distruge
relaţia cu Dumnezeu. Şi mi se pare că acesta fiind păcat,
alcoolismul fiind păcat. Deşi oamenii încearcă să excludă din
vocabularul uman cuvântul „păcat” şi să-l înlocuiască cu altele cu
„vicii”, cu eu ştiu cum vrem să botezăm cuvântul „păcat” nu vom
reuşi niciodată lucrul acesta, păcatul rămâne păcat.
Deci, nici un beţiv nu va
ajunge în ?mpărăţia
lui Dumnezeu.
Reporter:
Despre valorile pe care
Dumnezeu le consideră a fi importante pentru om Marius Ioana, preot
ortodox.
Marius Ioana, preot:
Alcoolismul este o patimă,
este un păcat pentru că face ca viaţa noastră să se dubleze. ?ţi
creează o viaţă imaginară aicea pe pământ, o viaţă care după câteva
ore poate să te readucă în realitatea crudă pe care o trăieşti şi
cel mult poate să-ţi ofere un confort oarecare pentru puţinul timp
pe care-l petreci într-o stare de ebrietate.
Viaţa unui om care a căzut în această patimă a alcoolului
este tragică nu numai pentru societate, nu numai pentru familie, dar
este un dezastru personal. Este tragic din clipă în clipă, din zi în
zi, periodic să te dedublezi, este o dramă sufletească. Această
dedublare, această recurgere la drogul acesta care este alcoolul.
Şi războiul nostru este un război nevăzut cu duhurile acestei lumi
care de fiecare dată, parcă-ţi şoptesc la ureche: „Mai
încearcă o dată. Lasă, a trecut clipa aceasta, hai să mai fi o dată
fericit. Mai încearcă. Uite îţi dau toată lumea!Toată lumea aceasta este a
ta!”?n
momentul în care eşti în stare de ebrietate ai impresia că toată
lumea aceasta este a ta.
Este exact ceea ce spunea Diavolul când la suit pe Mântuitor pe
aripa Templului: „Dacă mi te închini mie îţi voi da
toată lumea!” Şi cam aşa se întâmplă cu cei care cad în
patimi. ?n
momentul în care au căzut de acolo de jos li se pare că lumea este a
lor. Este a lor, dar este o lume pierdută pentru ei. Este o lume
pierdută.
Reporter:
Renunţarea la alcool datorită
schimbării modului de gândire cu ajutorul lui Dumnezeu se face
dintr-o dată şi fără urmări nefaste. Renunţarea la alcool pe baza
propriilor eforturi şi cu ajutorul tratamentului medicamentos este o
experienţă dificilă.
Sevrajul care se instalează în primele zile poate dura săptămâni sau
luni şi există pericolul recăderii. Doctor Lucia Rădescu, medic
psihiatru la Spitalul de Psihiatrie
Jebel.
Dr.Lucia Rădescu, medic psihiatru:
Pot apărea crize de mânie, de
furie. Pacientul poate fi foarte agitat. ?n
funcţie de personalitatea lui se poate manifesta agresiv faţă de
alţii sau faţă de sine. Este un pacient foarte greu de stăpânit, un
pacient violent care îşi pune în pericol viaţa lui şi viaţa celor
din jur, în funcţie de personalitate.
Sunt şi cazuri în care
pacientul devine foarte deprimat şi sevrajul se manifestă doar prin
tulburările sale somatice, prin alterarea stării generale,
deshidratare, lipsa poftei de mâncare şi o serie de simptome
somatice care arată că organismul său încearcă să se adapteze la, să
funcţioneze, să-şi regăsească echilibru sau homeostazia în situaţia
întreruperii bruşte de alcool.
Pacient 2 - Spitalul de psihiatrie:
Vedeam diferite gongi, păi
eram cu ochii deschişi, treaz. Nu eram băut ci eram cu ochii treaji,
deschişi, treaz complet. Numai gongi, diferite insecte, numa' voci,
strigăte, înjurături la adresa mea, că mă omoară, voci cunoscute,
prietenii care-i cunoşteam eu. Păi nu era nimeni în fond. Aveam o
senzaţie de mâncărime. Mă băgam în vană, eu ziceam că sunt
conştient. Se urcau pe mine şi eu mă băgam în apă ca să nu se pună
pe mine. Totuşi pe sub apă se puneau pe mine. Şi numa' gongi.
Dam drumul la robinet de la
chiuvetă ca să mă spăl. Şi începea muzica să cânte. Mă da ce sunt
prost. De unde vine muzica din robinet? ?nchideam
robinetul, nu mai e muzică. Iar dam drumul. Iar începea muzică:
populară, uşoară. Şi tot la fel mă gândeam:
Da de unde? Cum aşa?
Şi după aia am plecat de la trei nopatea, am plecat la lucru, la
intreprindere. Şi în Timişoara parcă era urletul groaznic. Era o
muzică pe toate străzile, da-n fond nu era nimic. Dar cum am ajuns
la intreprindere, m-am dus în vestiar, unde aveam vestiarul. Aveam o
bancă lungă şi m-am trântit acolo pe ea. Am început pe geamuri să
aud: „Gata, hai să-l omorâm,
ăsta-i al nostru acu! ?l
prindem. ?l
batem! Nu ştiu ce. ?l
omorâm!”
Am auzit că-i un fel de baracă aşa. Că se suia pe baracă. Aveam un
topor de tocat lemne. Şi m-am apucat să dau în geamuri, să sparg
geamurile. Alte chestii din ăstea au fost. Din cauza alcoolului,
bineînţeles.
Reporter:
Stimaţi ascultători este
foarte adevărat că nu toată lumea ajunge la o stare patologică în
urma consumului de alcool.
Există şi persoane care consumă alcool într-un mod echilibrat care
ştiu să-şi păstreze raţiunea, dar atenţie: „Pentru
noi un pahar este prea mult şi după aceea următoarele o sută sau o
mie sunt prea puţine ca să ne astâmpere setea!”
Uneori acest prim pahar care
înseamnă prea mult se ia, cu acordul părinţilor sau fără acordul
lor, cu prietenii sau poate la diferite ocazii.
Membru AAA:
?nceputurile
băutului meu, să zic aşa se leagă de anii de liceu. Am fost într-o
clasă cu mult mai multe fete, destul de puţini băieţi şi eu eram
destul de timid. Şi nici nu mă ştiam purta cu fetele. ?n
orice caz simţeam nevoia să prind un curaj.
Am avut un cerc de prieteni
unde ne întâlneam destul de des la chefuri. Şi culmea că părinţii
prietenilor şi prietenelor mele ne puneau la dispoziţie sau ne lăsau
singuri în apartament şi ne puneau la dispoziţie cantităţi destul de
serioase de băutură. Fiind la îndemână, simţind nevoia să trec acel
prag de timiditate am început să beau un pahar, două, trei. Mi-a
plăcut gustul. Am început să văd cum e şi băutura asta şi cealaltă
şi aşa mai departe.
Şi aşa astăzi am început cu un păhărel, a doua zi am mai băut un
păhărel. Păi zic: Dacă merge
un păhărel, mai merge încă unu, că ce-i un păhărel?
Dar nu era nici o problemă.
Chiar dacă s-a întâmplat să mă îmbăt, a doua zi îmi era rău. Mă
scuzaţi, se întâmpla să vărs că sunt efectele. Şi nu mă mai gândeam
la băutură săptămâni sau luni de zile.
Dar, crescând treptat-treptat
şi cantitatea de băutură a venit un moment când am simţit deja
nevoia să beau zilnic. Este un prag insensibil. Nu pot să-l spun
nici acum când am trecut acel prag invizibil de la un băutor normal,
chiar un băutor abuziv să zicem, la faptul că am ajuns dependent de
băutură.
Reporter:
Stimaţi ascultători, ştiţi
care este rata consumului excesiv de alcool între tinerii de liceu,
cei care vor fi adulţii de mâine? 72% dintre băieţii de liceu şi 55%
dintre băieţii de şcoală generală au avut cel puţin o dată
experienţa de a fi beat. 41% dintre fetele de liceu şi 31% dintre
fetele de şcoală generală au trăit şi ele cel puţin o dată
experienţa aceasta.
De asemenea, rata
consumatorilor de alcool este de 93% dintre băieţii de liceu şi 78%
dintre băieţii de şcoală generală. ?ntre
fetele de liceu 93 de procente şi 73% dintre fetele de şcoală
generală consumă alcool. Rata consumatorilor frecvenţi se ridică la
86 de procente între băieţii de liceu şi 61% între fetele de liceu.
Aceste cifre sunt preluate dintr-un chestionar al Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii, preluat dintr-un studiu efectual sub
conducerea conferenţiarului doctor Mircea Tiberiu, de la Clinica de
Psihiatrie din Timişoara şi publicat în
Viaţa Medicală, numărul
12, din martie, 2000.
Studiul a fost realizat pe un
eşantion de 624 de elevi de şcoală generală şi liceeni.
Membru AAA:
Şi culmea este că părinţii
prietenilor şi prietenelor mele ne puneau la dispoziţie sau ne lăsau
singuri în apartament şi ne puneau la dispoziţie cantităţi destul de
serioase de băutură.
Reporter:
Alcoolismul poate să producă
plăcere, în prima fază. Dar există şi un alt fel de efecte.
Membru AAA:
Am gustat un păhărel de băutură.
Ajunsesem să fiu atât de degradat, atât de disperat pentru că nu mai
puteam să încetez băutul, sub nici o formă încât am zis:
Eu altă soluţie nu mai am,
dacă nici prin programul Alcolicilor Anonimi eu n-am reuşit să
încetez băutul, înseamnă că pentru mine nu mai există nici o soluţie.
Şi am hotărât să-mi pun capăt
zilelor. Am cochetat câteva săptămâni cu fel şi fel de metode: ce şi
cum. Am încercat să-mi bag degetele şi în priză. Da, mi le-am tras
repede când am simţit curentul. Şi atunci mi-am luat nişte
somnifere, calmante. Am luat o sticlă de votcă. Le-am înghiţit cu
jumate din votcă. Am scris o scrisoare de adio şi m-am culcat.
După 12 ore m-a găsit soţia,
pentru că a venit foarte târziu acasă, într-o comă profundă.
Se pare că Dumnezeu a avut
alte planuri cu mine pentru că mai exist. Am trăit o nouă viaţă
acum.
Elena Iacoban:
A încercat Diavolul să-mi ia mintea în aşa fel încât să-mi iau
zilele. Şi până acolo am ajuns. Mă gândeam zic:
Oh, cât durează? Şi aşa acuma
n-o să mă mai ierte soţul meu sau. Mă gândeam:
Cât durează în faţa unui tren
să mă arunc sau cu o funie la gât sau. Să ştiţi că Diavolul este
foarte obraznic şi foarte şmecher.
Reporter:
Un om aflat sub influenţa alcoolului poate să fie violent.
Petre Stanoievici:
?ncepeam
să mă cert cu soţia, găseam întotdeauna motive pentru că eram cu
capul plin. Şi-i spuneam: De
ce-ai fost aşa draguţă, aşa amabilă, cu cutare sau cutare? Şi
atuncea recurgeam, eram agresiv, o băteam ce mai. Dacă era prea
sobră, după ce plecau îi spuneam:
De ce ai fost aşa de acritură?,
aveam expresia asta a mea. Dacă era prea amabilă, nu era bine, dacă
era prea serioasă, nu era bine şi nu dădea cu mine în nici un fel.
Era scandal de fiecare dată. Biata femeie pentru ea iadul cred că a
fost gustat aici pe pământ.
Pacient 3 - Spitalul de psihiatrie:
Am ajuns să fac şi o hepatită,
aproape hepatită de ciroză că m-au şi pensionat la 36 de ani.
Pacient 2 - Spitalul de psihiatrie:
Alţii dacă mai vor să continue şi ei cu băutul atunci o să aibă şi
ei probleme ca mine. Şi dacă nu opresc, cum mi-a spus mie doamna
doctor, că dacă nu mă opresc
să nu mai beau o să ajung acolo la 2 metri sub pământ.
Petre Stanoievici:
Petre, prima căsnicie ţi s-a
spulberat, s-a dus de râpă, a doua am înţeles că ţi se clatină.
Opreşte-te Petre! O să mergi în iad! Nu ştie nimeni dacă este rai
sau iad. Nu s-a întors nimeni încă. Moare omul şi-l mănâncă viermii.
Ar fi grozav dacă s-ar întâmpla aşa. Dar, Biblia spune Petre, :
Că după moarte urmează judecata. Şi omul este chemat în faţa lui
Dumnezeu să dea socoteală pentru tot binele şi tot răul pe care l-a
făcut cât trăia în trup.
Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost
actualizată la versiunea 1.0!
Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi!Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare
propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!
Grup de Discuţii Apologetică - te poţi
abona şi scrie mesaje care să fie dezbătute, discutate în acest grup
de către membrii săi.
Forum - actualizat şi diversificat, securitate
crescută, caracteristici de ultima ora
CHAT Creştin!- aici intri dacă vrei să discuţi cu prietenii sau să îţi
faci prieteni noi. Teme diverse.
Pe pagina de
Resurse Baptiste
a site-lui, veţi găsi o serie de
subiecte
de studiu:
Pe pagina de
Teologie
Sistematică puteţi găsi o serie de
articole la subiectele
doctrinare despre:
HRISTOLOGIE
(doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
PNEUMATOLOGIE
(doctrina despre
Duhul Sfânt şi alte duhuri)
ANTROPOLOGIE
(doctrina despre
om, aşa cum a fost creat el)
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
SOTERIOLOGIE
(doctrina despre mântuire)
BIBLIOLOGIE
(doctrina despre Biblie)
COSMOLOGIE
(doctrina despre creaţie şi istorie)
ECLESIOLOGIE
(doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
ESCATOLOGIE
(doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Newsletter gratuit!
Apasă aici dacă doreşti să
primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr
al Publicaţiei de Apologetică