Ioan Ciobota, reporter:
Biserica Aletheia din Timisoara desfasoara un proiect intitulat
"LINIE TELEFONICA PENTRU COPII" L-am intrebat pe Razvan
Duminica, coordonatorul acestui proiect, despre ce este vorba.
Razvan Duminica:
Timisoara este un oras mare, si la fel ca in intreaga tara, valorile moral-crestine au fost pervertite, iar societatea va suferi tot
mai mult de pe urma acestor lucruri, asa ca vrem sa prezentam
Evanghelia copiilor si familiilor lor, astfel incat sa crestem
o generatie aproape de Dumnezeu.
[continuare]
Un extraordinar documentar
despre avort
“Ce nume i-ai da copilului tau nenascut ?”
• documentar, partea I – • Realizat in anul
1999 pentru Radio Vocea Evangheliei – Timisoara
•
Difuzat initial de Radio Vocea Evangheliei - Romania, prin statiile
Timisoara, Sibiu, Oradea, Suceava, Cluj-Napoca, Bucuresti
[continuare]
"Viata fara Dumnezeu este ca o caricatura nereusita"…
Radu Cletiu
…sau un alt fel de Pygmalion. Radu Cletiu, caricaturist de
renume, are o multime de diplome nationale si internationale. A
debutat in anul 1980 in Revista URZICA. A fost invitat sa realizeze
caricaturi la emisiunea "Duminica in familie" de Mihaela Radulescu. A colaborat la Jurnalul National, cu Marius Tuca si Dan Diaconescu.
[continuare]
„In viata, important nu e sa ajungi, ci sa mergi, sa
fii pe drum”
(Jose Ortega Y Gasset)
Cel mai adesea, situatiile neplacute, necazul sunt
cele care nasc in minte nedumeriri de genul: „Totul mergea bine,
succesul era de partea mea, atinsesem culmea, in timp ce raul, iata,
pandea la orizont...”
In general, binele, reusita, bogatia, surprizele
placute sunt percepute de oameni ca fiind starea fireasca la care
ar trebui sa tindem cu totii si pe care, atunci cand o obtinem,
cautam s-o mentinem cat mai multa vreme ca si cand aceasta ar fi
mereu „linia de sosire” in maratonul vietii.
In realitate insa, binele si raul care ni se intampla,
se succed pe o traiectorie sinusoidala ale carei urcusuri si
coborasuri oscileaza de-a lungul unei linii orizontale: cand
deasupra, cand dedesuptul ei. Ambele sunt de fapt excrescente,
iesiri din contur, convulsii ale vietii, valuri ale unei mari
hartuite de furtuna. si, ca In orice furtuna, nu lipsesc norii negri
ai urii, vantul puternic al mandriei, tunetele razbunarii, fulgerele
sclipitoare ale minciunii.
Toate acestea si multe altele starnesc valurile care
urca, apoi se prabusesc producand spaima, prapad si moarte. Iar pe
aceste valuri, pluteste In deriva barca omenirii Intr-un zbucium
continuu, pentru ca, pe carma, stau fixate cu obstinatie, firave si
vulnerabile, mainile necredintei, asa cum se Intampla In vorbele lui
Iacov (1:6): „Dar s-o ceara cu credinta (Intelepciunea), fara sa se
Indoiasca deloc: pentru ca cine se indoieste, seamana cu valul
marii, tulburat si impins de vant incoace si incolo”.
Cine insa, ne-ar putea mentine pe drumul fara
Inaltari magulitoare urmate de caderi dezamagitoare, aflate parca
Intr-un proces continuu de compensare reciproca?! Oare, cum ne putem
pastra echilibrul fara a starni valuri pe marea vietii, valuri ce ne
ridica intr-un avant ametitor, creandu-ne falsa imagine de
cuceritori, dupa care ne coboara la fel de vijelios punandu-ne
eticheta de nefericiti?!
Doar cararile lui Dumnezeu ne pot oferi siguranta,
fiindca pe ele se plimba dragostea „cea indelung rabdatoare,
plina de bunatate, care nu pismuieste, nu se lauda, nu se umfla de
mandrie, nu se gandeste la rau, nu se manie, nu se cearta...” ca sa
starneasca valuri, ci din contra, „acopera totul, crede totul,
nadajduieste si sufera totul” (1Corinteni 13). si tot pe aceste
drumuri, primim „Intelepciunea care vine de Sus” si care
„curata, pacinica, blanda, usor de induplecat, plina de indurare si
de roduri bune...” (Iacov3:17), ne va ajuta sa intelegem ca viata
insasi este un dar inestimabil si ne va invata sa percepem caderile
ca pe niste trepte catre perfectiune, iar din inaltari sa facem
prilejuri de multumire lui Dumnezeu intocmai ca „bogatul care se
lauda cu smerirea lui” (Iacov 1:10), stiind ca „ mandria merge
inaintea caderii”.
De ziua ei sora mea a primit un dar
neobişnuit de la mine: o imagine în care un cadou stătea parcă rupt
din context în mijlocul unei străzi iar textul însoţitor anunţa
promiţător – „Cadoul e pe drum...”
Intenţia a fost a unui cadou inedit,
de care nu mai avusese parte până atunci însă, printr-un cumul de
evenimente neprevăzute nu am reuşit să-l obţin până la ziua ei... şi
nici după aceea, cadoul rămânând... pe drum.
Îmi amintesc cât de febril aşteptam
sărbătorile cu ceva ani în urmă şi asta pentru că ştiam că prin
casă, undeva, este ascuns un cadou pentru mine. Nu de puţine ori
scotoceam dulapurile în lipsa părinţilor până găseam ceea ce căutam
înainte de termen. Când şti că ai un cadou promis, chiar dacă nu
rostit, visezi toată noaptea la el, te întrebi ce este, cum arată şi
mai ales... când o să ai ocazia să pui mâna pe el.
Cadourile au multiple forme în ziua
de astăzi. Poate cel mai cunoscut făcător de cadouri, exceptându-l
pe Moş Crăciun, este precursorul său, Moş Niculae. Zilele trecute am
fost surprins să aflu ce imagine are în zilele noastre. Iată ce am
citit în Ediţia de colecţie a Jurnalului Naţional din 14 noiembrie:
„Sfântul
Nicolae stăpâneşte apele şi este patron al corăbierilor pe care îi
salvează de la înec, îi apără pe soldaţi în război, ajută văduvele,
orfanii şi fetele sărace la măritat. De ziua Sfântului Nicolae se
fac vrăji, farmece şi pronosticuri meteorologice, se pun crenguţe de
pomi fructiferi în apă pentru a înflori de Anul Nou, ocazie cu care
se prognozează şi rodul livezilor pentru anul viitor.
Se spune că, atunci când se
deschide cerul la miezul nopţii de Craciun, el poate fi văzut stând
la masă împărătească chiar lângă Dumnezeu. Ziua de 6 decembrie
încheie ciclul sărbătorilor şi obiceiurilor dedicate în special
lupilor şi spiritelor morţilor-strigoi, ritual care începe la
mijlocul lunii noiembrie şi include zile precum Filipii de Toamnă,
Ovidenia, Noaptea Strigoilor şi Sântandrei, Zilele Bubatului si
Varvara. În popor, de Sf. Nicolae se spune că este Crăciunul
copiilor, în aceasta zi deschizându-se sezonul cadourilor.”
Ups, stai puţin
c-am ameţit. Adică, Sfântul Nicolae este un fel de remitizare a unui
zeu antic, un co-stăpânitor al elementelor naturii, un peţitor care
aduce fetei sărace mirele cu merele de aur şi aici urmează apogeul:
un „sfânt” în numele căruia se fac vrăji, farmece şi încheie un
ciclu de ritualuri în care sunt incluse nopţi cu strigoi... Ei, dar
totuşi, creştinismul nostru milenar ne spune că ar trebui să fie o
legătură între sfinţi şi Dumnezeu, aşa că îl băgăm şi pe el în
poveste şi îi aşezăm la masă, unul lângă altul, pe sfântul protector
al nopţilor cu strigoi şi pe Bunul Dumnezeu...
Dincolo de tabloul pe care sunt sigur
că cei mai mulţi îl percep ca pe o poveste ruptă din culegerile lui
Ispirescu, ceea ce m-a gâdilat în ureche a fost „sezonul cadourilor”
asociat acestor manifestări. Ne-am obişnuit să numim „cadou” ceva pe
care putem pune mâna, un lucru pe care să-l punem în vitrină, să-l
folosim pentru binele nostru sau pentru răul altuia, să-l purtăm
poate cu mândrie la mână sau la gât... Aţi auzit vreodată expresia
„am primit un zâmbet cadou”? Eu nu... Poate pentru că este
dematerializat, nu-l putem lua să-l punem în vitrină, să-l arătăm
altora: „uite ce zâmbet frumos am primit în dar, are 24 K iar ce
vezi strălucind acolo este un diamant cu tăietură perfectă”... Şi
totuşi: ce valoare au pentru noi „cadourile” pe care nu putem pune
mâna? Le căutăm oare cu aceeaşi febrilitate în speranţa de a le găsi
cât mai repede? Avem aceeaşi tresărire de bucurie când ne gândim la
ele?
Sezonul cadourilor s-a deschis de
două milenii. „Eu Mă duc să vă pregătesc un loc”, ne-a spus Isus.
Pentru cineva care crede cu adevărat lucrul acesta, promisiunea este
suficientă pentru a sări în sus de bucurie: „acolo sus este un cadou
care mă aşteaptă”... Oare cum o fi acel loc? Voi mai simţi acolo
efectele reumatismului şi ale varicelor? Cum este să stai de vorbă
cu Isus faţă către faţă?
Ce vă doriţi de Crăciun? Răspundeţi
la întrebarea aceasta înainte de a citi mai departe... Aşa este că
v-aţi gândit la ceva pe care puteţi pune mâna? Şi totuşi... cadoul
pe care ni l-a lăsat Isus când a plecat de pe pământ nu este unul pe
care să îl mănânce moliile sau să-l năpădească rugina. „Vă las
pacea, vă dau pacea Mea” este cadoul pe care ni-l face înainte de
plecare. Nu este un cadou pe care să-mi permit să-l las în
vitrină... nici măcar prins la butonieră sau folosit pe post de
mască de noapte. Este zâmbetul de 24 K din mine care poate fi un
cadou, pe care nu poţi să-l pui în vitrină, pentru tine...
Asta aşa, ca să-ţi stârnească pofta după cadoul cel
mare, cadou care încă... e pe drum!
Cum deosebeşti un teatru, de un cinematograf? Dar un
spital, de o şcoală sau o sală polivalentă, de o biserică?
Un răspuns facil ar fi după clădire. Un alt răspuns
posibil, dacă arhitectura este asemănătoare, ar fi după ceea ce se
petrece în clădire. ?n fine, dacă şi activitatea este aparent
similară, ceea ce sigur le diferenţează este scopul fiecărei
instituţii menţionate.
Care este scopul Bisericii? Cum este apoi implementat
în viaţa Bisericii? Este vreo diferenţă între scopul declarat şi
ceea ce urmărim practic?
Aceste întrebări s-ar putea să ne supere sau să
considerăm că răspunsul la ele este evident. Dacă ne uităm la ceea
ce se desfăşoară în Biserică, am putea trage concluzia că de cele
mai multe ori scopul nostru este acela de a multiplica programe
religioase. De aceea este necesar să reafirmăm esenţialul.
Pentru că Biserica există prin intenţia şi grija lui
Dumnezeu, este normal ca tot El să definească scopul acesteia. Dacă
ar fi să descriem scopul în termeni de producţie, care ar trebui să
fie “produsul, marfa” bisericii?
Porunca care descrie cel mai bine scopul trasat de
Isus Bisericii Sale, este Marea Trimitere din Matei 28:18-20. Aici
Isus Cristos a poruncit Bisericii să facă ucenicii. Adică produsul
finit al acesteia nu sunt programele, actele de caritate, sau chiar
convertiţi. Ci oameni de o anumită calitate. Oameni care îl
glorifică pe Dumnezeu, care rămân în Isus, sunt ascultători, aduc
roade, au bucurie şi dragoste. Astfel îşi descrie Isus ucenicii
(Ioan 15: 7-17)
Care este în schimb realitatea? Aşa cum a spus un
autor: “Bisericile sunt prea puţin centre de pregătire a sfinţilor,
şi prea mult sanatorii de recuperare cardio-pulmonară”
(Bill Hull, Păstorul ucenicizator).
Când ascultăm de porunca lui Hristos, cresc creştini
sănătoşi; apoi aceştia se reproduc iar trupul Bisericii creşte şi se
multiplică, şi în final lumea va fi evanghelizată. Doar aşa ne
împlinim menirea. Astfel ar trebui să fie recunoscută Biserica faţă
de orice altă instituţie.
Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost
actualizată la versiunea 1.0!
Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi!Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare
propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!
Grup de Discuţii Apologetică - te poţi
abona şi scrie mesaje care să fie dezbătute, discutate în acest grup
de către membrii săi.
Forum - actualizat şi diversificat, securitate
crescută, caracteristici de ultima ora
CHAT Creştin!- aici intri dacă vrei să discuţi cu prietenii sau să îţi
faci prieteni noi. Teme diverse.
Pe pagina de
Resurse Baptiste
a site-lui, veţi găsi o serie de
subiecte
de studiu:
Pe pagina de
Teologie
Sistematică puteţi găsi o serie de
articole la subiectele
doctrinare despre:
HRISTOLOGIE
(doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
PNEUMATOLOGIE
(doctrina despre
Duhul Sfânt şi alte duhuri)
ANTROPOLOGIE
(doctrina despre
om, aşa cum a fost creat el)
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
SOTERIOLOGIE
(doctrina despre mântuire)
BIBLIOLOGIE
(doctrina despre Biblie)
COSMOLOGIE
(doctrina despre creaţie şi istorie)
ECLESIOLOGIE
(doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
ESCATOLOGIE
(doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Newsletter gratuit!
Apasă aici dacă doreşti să
primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr
al Publicaţiei de Apologetică