Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Media
 

 

 

Cuprins Publicaţie
Nostra Aetate
Apologetica
Teologie
Reforma Spirituala
Istorie
Pastorala
Misiunea Azi
Site-uri Baptiste
Media

Radio Vocea Evangheliei

RADIO VOCEA EVANGHELIEI
str. Vlasiei nr. 4
C.P. 1174
O.P. 16
Timisoara

Tel./Fax: +40 256 217212
Mobil: +40 728 276516
e-mail:
rvetimisoara@hotmail.com

 

 

 


Interviuri, documentare, reportaje, eseuri, articole

 

 

Ioan Ciobotă

Pagina de MEDIA este realizată de

 

Ioan Ciobotă

Radio Vocea Evangheliei Timişoara

www.rve-timisoara.ro

 

horizontal rule

 

Vieţi transformate

- Volumul 2 -

Continuare

 

MIHAI SARBU

Miracolul naşterii din nou este unic.

"Ca tu să vorbeşti, a trebuit să tac eu, ca tu să fi liber, a trebuit să mă las eu legat, ca tu să trăieşti, a trebuit să mor eu."

Într-o zi mă voi odihni la cea mai mare sărbătoare din Cosmos - la nunta Mielului.

Am să-I sărut fruntea Domnului Isus şi am să mă uit la urmele spinilor şi am să vad urmele cuielor, am să-L privesc şi am să-L întreb: "Doamne, cum a fost când Te-au bătut, cum a fost când te-au batjocorit, Doamne cât te-a durut când te-au pus pe cruce? Aveai 12 legiuni la dispoziţie Doamne, de ce ai tăcut? De ce nu ai intervenit?"

Aş vrea să te fac bolnav de dor după Domnul Isus. Aş vrea să te leg de veşnicie.

Nu a fost ceva palpabil în organism, a fost ceva în interiorul meu. Acolo în singurătate, în linişte şi pace am primit mângâiere, o stare care nu se poate explica în termeni fizici.

Dacă semnul fiarei există, în mod normal şi Anticristul trebuie să fie pe undeva printre noi.

Te iubesc şi te îmbrăţişez dragul meu cititor.

Reporter:
Ce înseamnă pentru dumneavoastră o trăire în fiecare zi cu Dumnezeu?

Mihai Sârbu:
Pentru mine, a trăi zilnic cu Dumnezeu înseamnă dependenţă totală de El, înseamnă să comunic cu El, să citesc Biblia, să mă rog, să postesc şi să am părtăşie strânsă, prin Duhul Sfânt, cu Mântuitorul lumii, cu Dumnezeul care susţine universul, cu Cel care m-a creat şi m-a mântuit.

Reporter:
V-ati născut de mai multe ori. Prima dată fizic, apoi v-aţi născut “din nou” în Cristos, şi în al treilea rând aţi avut şi probleme de sănătate - aţi trecut la un pas de moarte, care a fost aproape ca o altă naştere.
Să vorbim pentru început despre naşterea din nou. La Revelionul 1971-1972, student fiind, eraţi internat în spitalul studenţesc din Harkov - Ucraina.

Mihai Sârbu:
Eram student la Cluj, la Geografie. În anul 2 de studenţie, guvernul român, în urmă unui concurs, a găsit cu cale să mă trimită să continui studiile în fosta Uniune Sovietică, în oraşul Harkov din Ucraina. Trebuia să rămân acolo 4 ani. Dar după 4 luni, era chiar în perioada Crăciun-Anul Nou dintre anii `71 şi `72, am ajuns în Spitalul Studenţesc, într-o situaţie critică, între viaţă şi moarte.
Din cauza unor temperaturi de până la -33 grade C şi datorită faptului că neştiind grozav limba rusă, trebuia să învăţ şi ziua şi noaptea, toate acestea s-au adunat şi s-au descărcat în organism. Reumatismul mi s-a localizat la inimă.
Acolo, în spital, am simţit chemarea, mângâierea, intervenţia lui Dumnezeu în viaţa mea. În singurătatea aceea, când n-aveam cu cine să comunic, n-am putut să fac altceva decât să mă rog şi să stau înaintea lui Dumnezeu. Probabil veţi dori să vă spun ceva palpabil. Nu a fost ceva palpabil în organism, ci a fost ceva în interiorul meu. Acolo în singurătate, în linişte şi pace am primit mângâiere, o stare care nu se poate explica în termeni fizici.

Reporter:
Aţi crescut într-o familie de baptişti, în care rugăciunea era un mod de viaţă. Cu siguranţă a fost un conflict între învăţătura pe care aţi primit-o în familie şi învăţătura şi propaganda ateistă din şcoală. Cum aţi trecut de acest conflict?

Mihai Sârbu:
Începând cu anii de liceu, educaţia materialist-ştiinţifică şi evoluţionismul au încercat să îşi pună amprenta asupra mea. Am fost printre primii la liceu, am fost printre primii la facultate, am fost student în Uniunea Sovietică, însa niciodată nu am avut convingerea că acele lucruri care mi se păreau artificiale, forţate, îmi pot satisface crezul, conştiinţa, viaţa mea launtrica. Probabil că în spate erau întotdeauna rugăciunile părinţilor.
Plecând la 14 ani de acasă, aş fi putut să fac cele mai neaşteptate lucruri, să intru în tot felul de anturaje. Viaţa începea să fie şi altfel, însa tot timpul, ca un clopoţel suna în mintea mea: “Opreşte-te, opreşte-te!”. Cred din toată inima că rugăciunile părinţilor şi ale bunicilor m-au urmărit şi mă urmăresc toată viaţa.
Eram aproape să mă rătăcesc, să cad, dar totdeauna o mână m-a ridicat, m-a scos şi m-a ţinut acolo deasupra evenimentelor. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nici ateismul, nici materialismul, nici evoluţionismul, nimic din lucrurile acestea nu m-au împlinit absolut deloc până când am găsit izvorul împlinirii: Domnul Isus Cristos.

Reporter:
Cum a evoluat viaţa dumneavoastră după anul 1972?

Mihai Sârbu:
Am decis în final să mă întorc în ţară. Mi-am reluat viaţa studenţească de la Cluj şi am terminat facultatea în anul 1974.
În ultimul an de facultate am avut Harul să Îl marturisesc pe Domnul Isus, în mod public, ca Domn şi Mântuitor. A fost o zi în care Dumnezeu, în mod defintiv, a schimbat viaţa mea. S-a petrecut ceva atunci.
Dumnezeu m-a ajutat, într-un mod miraculos, să lucrez ca meteorolog. Pentru un an am lucrat la staţia meteo de la Moldova Veche. Şi astăzi vreau să vă spun că meteorolog sunt, numai că am trecut de la cele probabile la cele exacte. Mă uit pe cer şi tot de pe cer le spun oamenilor, ca şi înainte.
După întoarcerea din fosta Uniune Sovietică, m-am căsătorit şi suntem fericiţi şi astăzi, după 27 de ani de căsătorie.
În timpul acesta, în providenţa Lui, Dumnezeu mi-a scos în cale un om: pastorul Petru Dugulescu. Terminase seminarul şi, ca proaspăt absolvent, venise la Haţeg. Ne-am împrietenit şi am slujit zi şi noapte, în toate ocaziile posibile. Aşa a îngăduit Dumnezeu să mă formez lângă omul acesta, ca un slujitor al lui Dumnezeu. În momentul în care fratele Dugulescu a fost ales că pastor în Biserica Nr.1 din Timişoara, Biserica din Haţeg m-a ales pe mine ca slujitor acolo.

Reporter:
Am ascultat multe dintre predicile dumneavoastră. Prin Duhul lui Dumnezeu transmiteţi un mesaj foarte clar, de o sinceritate deosebită. Aveţi un Har deosebit de a vesti Evanghelia.
Fiind şi meteorolog totodată, acum activ în lucrarea lui Dumnezeu, uitaţi-vă pe cer şi spuneţi-ne când vine Domnul ! Mai este mult din noapte ?

Mihai Sârbu:
Ce întrebare provocatoare!

Reporter:
Aveţi o predică deosebită: "La miezul nopţii"…

Mihai Sârbu:
Eu locuiesc în America, într-una dintre cele mai fierbinţi zone din America şi din lume: zona Golfului San Francisco. Cineva spunea că tot răul în lume şi în America pleaca de la New York şi de la San Francisco, o veritabilă Sodoma şi Gomora.
În 28 Februarie 2002, în mai multe ziare şi la marile Agenţii de ştiri au fost transmise comunicate cu privire la introducerea microcipului, care în Apocalipsa se numeşte “666” sau “semnul fiarei”.
Este un microcip cât un bob de orez, un calculator de fapt, care înmagazinează sute de informaţii despre fiinţa umană, începând de la culoarea ochilor, a pielii, a părului, greutate, conturile de la bancă, cardurile de la benzină, de la spital, buletin de identitate, carnet de conducere. Tot ce se poate ştii despre o persoană este înmagazinat în acel microcalculator.
Deci pot să vă spun că acest microcalculator, microcip, numit 666, există, funcţionează. Se cumpără, din cate ştiu, contra sumei de 200 de dolari. Tinerii se înghesuie să îl ia.
Anunţul s-a făcut în pripă, nu s-a făcut vâlvă pentru că încă nu este momentul ca lumea să fie speriată.
Ce îmi spune mie lucrul acesta: dacă semnul fiarei există, în mod normal şi Anticristul trebuie să fie pe undeva printre noi. Şi cred că lumea aşteaptă interesată să apară guvernul mondial. Se pare că acest guvern fiinţează undeva, în spatele uşilor închise, şi aşteaptă pe cel care să-l conducă, cel care va fi Anticristul.
Se vorbeşte în mod frecvent, presant, despre globalizare. Se pare că globalizarea este ultima perioadă din istoria omenirii. Unii spuneau cu câţiva ani în urmă că democraţia este ultima şi oamenii nu mai ştiu ce va urma. Va urma globalizarea. Ce înseamnă aceasta?

Reporter:
Turnul Babel.

Mihai Sârbu:
Turnul Babel: un singur guvern mondial, o singură economie, o singură cultură, o singură monedă şi mai ales o singură religie: religia lui Anticrist.
Ecumenismul este un pas spre această religie a lui Anticrist. Se pare că în momentul în care Anticristul va veni, Dumnezeu va face ceva cu Biserica. Bazat pe lucrurile acestea pe care eu le trăiesc în America şi în lume, pot să spun că sunt bucuros să aştept, şi mă aştept în orice moment ca Domnul Isus să revină pe norii cerului, aşa cum spune doctorul Luca în cel de-al doilea volum al scrierilor lui, în cartea Faptele Apostolilor.
Pe norii cerului, aşa cum S-a înălţat, va reveni. Deci venirea Domnului Isus este iminentă. Bazat pe ceea ce se întâmplă astăzi în lume, argumentele acestea mă fac pe mine să cred şi mă fac să îmi fie dor, dar în acelaşi timp mă fac să mă sperii pentru că milioane şi poate miliarde de oameni sunt nepregătiţi.
Va fi grozav ca biserica să plece în glorie, dar pământul va fi confruntat cu cel mai teribil necaz din istoria lumii.

Reporter:
Ce fel de oameni ar trebui să fim noi, aşteptând şi grăbind venirea Zilei Domnului?

Mihai Sârbu:
Întrebarea este din Biblie. Răspunsul îl dau tot din Biblie: fără prihană, fără vină, în pace. Vedeţi, suntem români şi românii pretind că au creştinismul de la Sfântul Andrei, care a misionat în Dobrogea.
E tare frumos că suntem urmaşi, în crez, ai Sfântului Andrei. Într-un fel sunt mândru să ştiu că ţara este o ţară creştină. Cu durere spun, însă, că ţara aceasta este campioană la câteva lucruri cu semnul "minus": avorturi, pornografie, droguri, prostituţie, trafic de carne vie, corupţie şi altele.
Privind în Vechiul Testament, Israelul, la un moment dat, nu mai era poporul lui Dumnezeu. Avea numele, dar nu mai avea viaţa, avea religia, dar nu mai avea relaţia, avea crezul, dar nu mai avea credinţa. La fel este şi în Romania, care are nevoie de trezire spirituală, de mântuire, de întoarcere la Dumnezeu.
Oamenii trebuie şi au nevoie să-L cunoască pe Domnul Isus Cristos. Dincolo de o religie, de un cult, de o biserică, românii au nevoie să cunoască o persoană: pe Domnul Isus Cristos - Singurul care poate să schimbe viaţa, să transforme, să nască din nou. El este esenţa predicilor, esenţa chemării mele.
Îi chem pe oameni la Domnul Isus, nu la o religie sau la o biserică.

Reporter:
Haideţi să facem o aplicaţie practică. Ce ar trebui, concret, să faccem? Aţi vorbit până acum despre România în general.

Mihai Sârbu:
Primul lucru pe care trebuie să îl ai ca să descoperi adevărul, este o inimă sinceră, să doreşti mântuirea, să doreşti să-L cunoşti pe Domnul Isus Cristos. Se întâmplă atâtea lucruri anormale, chiar în creştinism. Oamenii sunt încurcaţi. Trebuie să fi sincer, dragul meu cititor, să ai o inimă deschisă, fără idei preconcepute. Mântuirea, am spus, înseamnă să-L cunoşti pe Domnul Isus. Trebuie să fi dispus să accepţi, să ajungi să-L cunoşti pe Domnul Isus. Primul pas este o inimă sinceră.
Apoi, să fi un căutător sincer după adevar. Orice căutător sincer, în final, se întâlneşte cu Isus Cristos. ?ţi recomand să citeşti Biblia şi să încerci să te rogi, deoarece comunicarea cu Dumnezeu se face în trei moduri: în primul rând, Dumnezeu ne vorbeşte nouă prin Scriptură, în al doilea rând, noi comunicăm cu Dumnezeu când ne rugăm.
Nu avem cărţi de rugăciuni, pentru că o comunicare adevărată se face în mod personal. Dacă vorbesc cu parinţii mei sau cu familia mea, nu le spun în fiecare zi aceleaşi cuvinte, ca şi cum I-aş spune lui Dumnezeu aceaşi rugăciune. Eu vin înaintea lui Dumnezeu aşa cum un copil vine la mine - în mod natural.
Apoi trebuie să fi dispus să ai părtăşie cu alţi oameni, să cauţi o biserica. Eu nu spun care biserică. Caută una până o găseşti pe aceea în care te simţi împlinit, simţi că acolo ai pace şi linişte.
Sunt câţiva paşi pe care trebuie să-i faci. După ce i-ai făcut, va veni momentul când trebuie să împlineşti, spune Domnul Isus la Iordan, tot ce trebuie împlinit. Trebuie să mărturiseşti public. Un creştin nu este ca o lumină pe care o pui sub obroc, ci una care luminează.
Va veni o zi când va trebui să mărturiseşti public că s-a întâmplat ceva în viaţa ta. Acel ceva este naşterea din nou - “metanoia” în limba greacă - şi înseamnă înnoirea gândirii, schimbarea minţii, o nouă concepţie despre lume şi viaţă, bazată pe credinţa în Domnul Isus Cristos.
Sunt paşi simpli, pe care - dacă eşti sincer - vei ajunge să îi parcurgi şi să fi cu adevărat un creştin născut din nou, care are o viaţă schimbată. Cei din jurul tau, cei din casa ta, cei ce te cunosc, se vor mira de ceea ce se întâmplă în viaţa ta.
Miracolul naşterii din nou este unic. Nu se poate face decât prin credinţa în Domnul Isus Cristos, credinţă pe care o cauţi, o trăieşti şi o mărturiseşti.

Reporter:
Mă gândesc la Cartea Vieţii, când vom putea fiecare dintre noi să ne privim propriul dosar, din punctul de vedere al lui Dumnezeu.
Aceste “pietre de aducere aminte”, pe care le-aţi enunţat şi le-aţi descris aici, să le priviţi, să le citiţi acolo, în propriul dosar, scris în cer de Dumnezeu, în Cartea Vieţii, stând lângă Domnul Isus.
Aţi spus la un moment dat despre "dor", că vă era dor de anumite lucruri. "Dor" este un cuvânt atât de românesc, românesc 100%, intraductibil. Vă este dor de Domnul Isus Cristos?

Mihai Sârbu:
Am trecut prin situaţii de toate felurile în viaţă. De trei ori Dumnezeu m-a ridicat din valea umbrelor morţii. Nu mi-e teamă de moarte pentru că fratele meu mai mare, Domnul Isus Cristos, a biruit moartea cu moarte pe moarte călcând.
Mi-e dor de veşnicie în sensul că de atâtea ori, în meditaţiile mele, stau singur şi mă trezesc visând, vorbind în duhul meu cu Domnul Isus. Ochii încep să-mi lăcrimeze şi parcă tânjesc după starea aceea de dincolo, din glorie.
Nu sunt un fatalist, nici un pesimist. Aş dori să mai traiesc mult, pentru o singură motivaţie: să merg să spun oamenilor despre Dumnezeu. E singurul lucru pe care vreau să-l mai fac în viaţă.
Aş vrea să traiesc pentru asta şi Dumnezeu ştie cât mai are de lucru cu mine, dar când ştiu ce mă aşteaptă dincolo, când ştiu că "Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte" - basmul lui Petre Ispirescu - va fi marea realitate în Domnul Isus Cristos, de multe ori am momente când aş vrea să zbor, aş vrea să plec, să mă duc acolo, la cele ţărmuri, dincolo de râu.
Mâine dimineaţă vom zbura spre Los Angeles. Probabil că acolo în avion, deasupra norilor, am să reiau în mintea mea interviul nostru de astăzi. Acolo e linişte, e pace, e un dor lăuntric, o dorinţă după întâlnirea în mod concret cu Dumnezeu şi cu Fiul Său.
În cer va fi cortul lui Dumnezeu cu oameni ca mine şi ca tine, oameni născuţi din nou. Acolo va fi pomul vieţii, râul vieţii, vom colinda spaţiile intergalactice, constelaţiile, sorii, stelele, planetele, vom avea trupuri de Slavă, ca al Domnului Isus după înviere - nesupuse morţii, nesupuse putrezirii, nesupuse spaţiului şi timpului.
Eu probabil că nu voi mai avea valva în inimă, urmele operaţiilor nu se vor mai vedea, alţii nu vor mai purta cârjă, nu vor mai merge într-un cărucior, nu vor mai avea cicatrici sau poate piciorul tăiat, ci vom fi o creaţie nouă.
Cum să nu te bucuri, cum să nu îţi fie dor, cum să nu doreşti să fi acolo în glorie? Alerg pe acest pământ cu siguranţa că într-o zi mă voi odihni la cea mai mare sarbatoare din Cosmos - la nunta Mielului.
Îmi imaginez mereu momentul când am să mă întâlnesc cu Domnul Isus. Am să alerg şi probabil că am să dau din coate ca să mă lăsaţi să merg primul în faţă şi am să-I sar pe gât şi am să-I sarut fruntea, mă voi uita la urmele spinilor şi am să văd urmele cuielor, am să-L privesc şi am să-L întreb: "Doamne, cum a fost când te-au bătut, cum a fost când te-au batjocorit, Doamne cât te-a durut când te-au pus pe cruce? Aveai 12 legiuni la dispoziţie Doamne, de ce ai tăcut? De ce nu ai intervenit?" şi sunt convins că mă va privi blând şi îmi vă spune: "Ca tu să vorbeşti, a trebuit să tac eu, ca tu să fi liber, a trebuit să mă las eu legat, ca tu să trăieşti, a trebuit să mor eu."
Abia aştept să mă întâlnesc cu El. Mi-e dor de El şi de atâtea ori îmi pun mâna la ochi şi strig împreună cu fratele Traian Dorz:


"Treci peste anii viitori,
O mire drag, şi vino,
Ne du mai sus, mai sus de nori
În ţara de lumină.

Si-Ţi vom cânta Isus iubit
De drag o veşnicie,
Ca te-am chemat şi te-am dorit
cât nimenea nu ştie. "

Aş vrea să mă opresc dragul meu cititor, dar aş vrea să te fac bolnav de dor după Domnul Isus. Aş vrea să te leg de vesnicie. Dragul meu cititor, te rog împacă-te cu Dumnezeu. Primeşte-L pe Domnul Isus. Acolo unde eşti, spune: "Doamne, sunt un păcătos. Iartă-mi păcatele, ajută-mă să fiu copilul Tau, să trăiesc pentru tine. Scoate-mi în cale oameni cu care să pot fi împlinit în sufletul meu."


Te iubesc şi te îmbrăţişez dragul meu cititor. Aş vrea ca acest interviu să fie de folos pentru sufletul tău. Dumnezeu să te binecuvânteze, să fim împreună în Cer cu Domnul Isus.


******************************

ADRIANA COSMAN
“Copilul pregătit să plece în Glorie”

Interviu realizat de Lidia Iliesi

Noi suntem aici străini şi călători, iar drumul acesta se va termina.

A-ţi lua crucea în fiecare zi înseamnă a decide să-ţi răstigneşti firea pământească, cu capriciile, pretenţiile, egoismul şi confortul ei, să laşi să fii pătruns de Cristos, să te aliniezi în spatele Lui, să-L urmezi pe Cristos.

Întotdeauna să ai un cuvânt de încurajare, să ştii să îmbărbătezi, să ştii să apreciezi, cu un duh blând şi liniştit, aşa cum ne învaţă Petru. Apoi să mustri, dar să fii atent să nu răneşti, pentru că sunt atâţia care, poate din lipsă de înţelepciune, rănesc, care, poate fără să-şi dea seama, lovesc. Atunci, măcar tu, ca soţie, să fii un balsam alinător pe rană.

Trebuie să înţelegi cum "funcţionează" un bărbat şi să ţii cont de lucrul acesta... Sunt atâtea situaţii când vine acasă obosit şi împovărat, şi poate şi-a epuizat cuvintele în discuţiile pe care le poartă la serviciu. Poate de multe ori este mai tăcut şi atunci trebuie să ai înţelepciune să-l înţelegi.

La “şcoala vieţii“ sunt ore de la care ai vrea să fugi. Dar Dumnezeu te asistă şi trebuie să intri la fiecare oră şi să-i faci faţă.

Pentru mine, ca mamă, cel mai preţios timp au fost orele acelea în şir când stăteam liniştită cu copilul meu, povesteam cu el pe îndelete, ne rugam şi cântam împreună.

Poate de multe ori suntem obosite şi credem că este un timp pierdut: “Cum să stai cu copilul acum când ai atâtea de facut?” Lăsaţi-le la o parte pe toate !!!

Cele mai frumoase clipe, pe care le petreci cu ei şi le investeşti în ei, acestea rămân în veşnicie şi acolo le vei vedea roadele.

Frumuseţea a fost că şi în suferinţă am fost o echipă cu soţul meu. Îmi amintesc cum ne încurajam, cum ne rugam, cum ne năpădea plânsul; ne puneam pe genunchi, ne ridicam, cântam cântări de glorie, citeam din Scriptură texte care ne vorbesc despre cei plecaţi.

Credinţa nu poate creşte pe cer senin, ci în mijlocul durerii, al încercării, al suferinţei. Atunci când nu mai vezi nici o izbăvire, când norii sunt de plumb, când nu mai vezi o rază de lumină, atunci credinţa este testată cu adevărat şi creşte.

Viaţa de slujire este o viaţă pusă pe altar, în care zilnic mori câte puţin şi de multe ori te mistui ca o lumânare. Dar ceea ce-mi place mult este adevărul că lumânarea se mistuie, dar flacăra arde voioasă.

Interviurile următoare nu le-aş numi tocmai “Vieţi transformate”, cu toate că într-un anume sens este vorba şi de o anumită transformare a unor vieţi.
Adriana şi Gigi Cosman aveau 3 băieţi. Gigi este pastor, iar Adriana este asistentă medicală. După 4 ani în care nu au avut nici un concediu, în anul 2000 au ieşit cu toată familia la munte. Fiul cel mai mare, Lucian, a alunecat pe nişte pietre, s-a accidentat la cap şi la scurt timp a decedat. Ce a însemnat aceasta pentru familia Cosman ?

Gigi Cosman:
Sentimentul unei rupturi imense, a unei despărţiri de tine însuţi, prin separarea de o relaţie pe care ai zidit-o cu atâta migală, cu trudă şi cu dragoste timp de 21 de ani, era copleşitor.
Sunt momente în care înţelegi că trebuie să faci o delimitare clară între valori. Dintr-o dată realizezi nebunia râsului, deşertăciunea mâncatului; caracterul vremelnic a tot ceea ce te înconjoară devine atât de pregnant şi valorile se leagă de eternitate, de veşnicie. Simţi povara unei dureri imense.
Atunci înţelegi ce înseamnă să te usture, să te doară sufletul de durere.
Am trăit experienţa unei părăsiri, oamenii nu ştiau ce să spună, stăteau departe. Eram singuri în acele momente. Am simţit ce înseamnă să fii singur, cum Cristos era pe cruce, deşi Tatăl era în El.

Adriana Cosman:
Ceea ce m-a ajutat pe mine a fost faptul că am privit mereu la Cristos. Ca Fiu de Dumnezeu, El a renunţat la glorie, la slavă, la bucuria de a fi în prezenţa Tatălui şi pentru că ne-a iubit, pentru bucuria care Îi era pusă înainte, a coborât la noi, a luat chip de om, S-a făcut asemenea nouă, S-a lăsat batjocorit, dispreţuit, ispitit de noi. Scopul vieţii Lui a fost să ne arate nouă, muritorilor de pe pământ, că poţi trăi o viaţă frumoasă într-o relaţie bună cu Tatăl, că poţi fi în slujba Lui Dumnezeu şi a oamenilor.
Viaţa lui Cristos a fost o viaţă de umilinţă, în smerenie şi în slujire.
Ca soţie şi mamă, îmi iubesc familia foarte mult. Soţul meu a ţinut în echilibru toate lucrurile şi şi-a făcut partea lui ca soţ, mi-a acordat timpul necesar când am avut nevoie de el. Apoi, a fost un tată special, care, oricât venea de obosit, si-a facut timp pentru copii, dacă ei au avut nevoie de el. Este un bărbat înţelept, care a ţinut în echilibru toate lucrurile.
Viaţa de slujire este o viaţă pusă pe altar. Este o viaţă în care zilnic mori câte puţin şi de multe ori te mistui că o lumânare. Dar ceea ce-mi place mult este că lumânarea se mistuie, dar flacăra arde voioasă. Într-un fel viaţa noastră de slujire este o luminiţă de la care se pot aprinde şi alte lumini care să lumineze lumea aceasta.
Ca soţie, totdeauna să ai un cuvânt de încurajare, să ştii să îmbărbătezi, să ştii să apreciezi, să ştii să mustri dacă este nevoie, dar cu un duh blând şi liniştit, aşa cum ne învaţă Petru. Să fii atentă să nu răneşti, pentru că sunt atâţia care, poate din lipsă de înţelepciune, rănesc, poate fără să-şi dea seama, lovesc, şi atunci măcar tu, ca soţie, să fii un balsam alinător pe rană.
Trebuie să înţelegi cum "funcţionează" un bărbat şi să ţii cont de lucrul acesta. De multe ori vine acasă obosit şi împovărat, este mai tăcut şi poate şi-a epuizat cuvintele vorbind mult cu alţii. Atunci trebuie să ai înţelepciune să-l înţelegi şi să-l accepţi cu dragoste.

Lidia Iliesi:
Care sunt cele mai dificile probleme sau încercări prin care aţi trecut ?

Adriana Cosman:
Oricine merge după Cristos, n-are cum să ajungă la gloria lui Cristos fără să treacă prin Ghetsimani - grădina plângerii. Într-un fel sau altul fiecare avem Ghetsimani-ul nostru. L-am pierdut pe băiatul nostru de 21 de ani - pe Lucian - un băiat deosebit, o frumuseţe de copil, cu o inimă mare şi smerit. Era un cântăreţ bun, care Îl lăuda pe Domnul cu toată inima lui.
Totul s-a petrecut în câteva ore. După 4 ani în care nu am avut parte de concediu pentru că am fost în slujba altora, ne-am retras pentru o săptămână la munte şi tragedia s-a întâmplat la 3 ore după ce am ajuns acolo. A alunecat pe un povârniş de munte şi căderea i-a fost fatală. A mai trăit puţin la spital şi a plecat la Domnul.
Când privesc la grozăvia care s-a întâmplat şi la tragedia prin care am trecut, sunt uimită cum Dumnezeu l-a pregătit pe acest copil special, pe care, acum, după ani, l-aş numi “Copilul pregătit să plece în Glorie”.
În acea vară am petrecut cu el 3 săptămâni după ce s-a întors de la facultate, după ce terminase toate examenele şi le luase. Nu ne-a mărturisit să aibă vreo presimţire de moarte, dar a trăit frumos: o zi mânca, una postea. Era o viaţă frumoasă, dedicată lui Cristos.
Cânta la pian doar cântări despre cer. Zilnic mi-a cântat:

“În cetatea unde merg eu,
florile nu veştejesc“.

Dimineaţa auzeam clinchetul de pian, iar sunetul acela superb ne trezea casa cu cântări, cum ar fi:

“Spre cer încerc a mă sili,
păşind mai sus din zi în zi…”

“Va veni o zi în care
toţi aleşii Domnului…”

“Lacrimi în Ceruri nu-s…“

“Sus deasupra stelelor…”

Erau cântări cu care se desfăta în prezenţa lui Dumnezeu şi-L lăuda pe El. Inima lui a fost aşa de alipită de Dumnezeu şi L-a iubit atât de tare pe Domnul, încât cred că Dumnezeu l-a iubit mult şi l-a luat acasă.
Într-o seară de priveghi, unul dintre prietenii noştri a spus: “Cele mai frumoase clipe ale lui Lucian în glorie - fiind uimit de slava Lui Dumnezeu - pentru părinţi sunt clipele cele mai dureroase”. Aşa este, dar în mijlocul încercării ne-am dat silinţa să-L onorăm pe Dumnezeu şi să nu-L supărăm.
În procesul sfinţirii, Dumnezeu are un orar special pentru noi. El nu se consultă cu noi când îl întocmeşte, El are un plan şi ?şi atinge scopul. Scopul Lui este să ne desăvârşească şi să ne ajute să dobândim un caracter ca al lui Cristos. Atunci când stai faţă în faţă cu El, ai vrea să desfiinţezi acest orar încărcat şi greu. Sau sunt ore de la care ai vrea să fugi, dar Dumnezeu te asistă, şi trebuie să intri la fiecare oră şi să-i faci faţă.
Au fost zile grele pentru noi şi n-aş putea să spun că durerea a trecut. Cred că toată viaţa durerea îmi va rămâne ca o soră cu care voi merge la braţ, până mă voi întâlni în glorie cu Lucian. Dar am o satisfacţie: că una din săgeţile noastre a ajuns la ţintă, că nu ne-am trăit viaţa degeaba pe pământ. Am petrecut clipe frumoase cu copilul nostru.
Dacă ar fi să spun acum un lucru pentru mame, este că cel mai preţios timp au fost orele acelea în şir, când stăteam pe îndelete şi povesteam cu el, ne rugam şi cântam împreună. A fost un timp atât de frumos.
Poate de multe ori suntem obosite şi credem că este un timp pierdut: ”Cum să stau cu copilul acum când am atâtea de facut?” Lăsaţi-le la o parte pe toate !!!
Cele mai frumoase clipe, pe care le petreci cu ei şi investeşti în ei, acestea rămân în veşnicie şi acolo le vei vedea roadele. Dacă preţuiesc ceva care îmi aduce mângâiere în aceste momente, este timpul acela petrecut pe îndelete cu Lucian, timp pe care nu-l mai pot da înapoi, dar Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru anii aceia frumoşi, când l-am avut lângă mine şi am putut petrece acel timp cu el.
Daniel, al doilea băiat al nostru, care a fost cu el pe munte şi l-a văzut căzând, a fost confruntat cu reevalurarea scării de valori vizavi de Dumnezeu, care e plin de milă, de bunătate şi de dragoste!
Era la începutul adolescenţei, avea doar 15 ani şi suferinţa a fost foarte mare.
Lucian a fost pentru el un prieten desăvârşit, s-au înţeles de minune. Întrebările care îi frământau mintea lui Daniel erau de felul acesta: “De ce ne-a luat acest copil? Cum răsplăteşte El pe un slujitor care-L slujeşte cu devotament?”
Noi ştim că Dumnezeu ne răsplăteşte. El a dus în glorie un copil la 21 de ani, atât de copt şi de pregătit. Într-un fel este o răsplată, pentru că toţi vom ajunge acasă, mai devreme sau mai târziu. Noi suntem aici străini şi călători şi drumul acesta se va termina.
Acum avem toată nădejdea pentru băiatul mijlociu - Daniel - că Dumnezeu îl va întoarce, îl va mântui şi-l va face un om special pentru Împaratia Lui. Pe când erau încă în pântecul meu, i-am încredinţat pe toţi trei băieţii în mâna lui Dumnezeu. Domnul mi-a promis că eu mă voi duce înaintea Lui cu cei 3 fii ai mei, şi nu vreau să renunţ la nici unul. Sunt într-o bătălie spirituală împreună cu soţul meu: luptăm în rugăciune, continuăm să iubim, continuăm să ne dăruim şi credem din toată inima că Dumnezeu îl va întoarce şi pe Daniel şi va veni o zi în care va face din el un om absolut special.
Mai avem un băieţel - Gabriel - care şi el este un dar de la Domnul. El ne este de multă mângâiere şi nădăjduim ca şi el să crească pentru slava lui Dumnezeu.
Frumuseţea a fost că şi în suferinţă am fost o echipă cu soţul meu. Îmi amintesc cum ne încurajam, cum ne rugam, cum ne năpădea plânsul; ne puneam pe genunchi, ne ridicam, cântam cântări de glorie, citeam din Scriptură texte care ne vorbesc despre cei plecaţi.
Îmi amintesc că într-o dimineaţă, după vreo lună, mă lovise un dor atât de mare de el, şi am început să plâng zicând: “Vai, dragul meu copil, oare ce face el acum? Cât îmi este de dor de el”. Soţul meu m-a mângâiat şi mi-a spus: “Ce să facă, este pe 'marea de cristal', în faţa tronului lui Dumnezeu. Îi cântă slavă şi glorie lui Dumnezeu, strigă împreună cu ceilalţi sfinţi: 'Vrednic eşti Doamne, Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute' ” Nu vă pot spune ce încurajatoare au fost aceste cuvinte pentru mine. Parcă au început să curgă lacrimi de bucurie, să-l vad pe puiul meu îmbrăcat în glorie şi în slavă, izbăvit din lumea aceasta urâtă şi murdară, şi să-mi doresc ca mai devreme sau mai târziu, când Tatăl va crede că mi-am încheiat mandatul, să fiu şi eu acolo, ştiind că el a plecat acolo şi e fericit.
Suferinţa aceasta a fost o şcoală specială pentru noi. În primul rând ne-a apropiat atât de mult de cer. Cerul este atât de aproape de noi acum. Cerul ni se pare doar dincolo de uşă. Moartea o privim altfel şi dorim ca procesul acesta al suferinţei, pe care Dumnezeu l-a îngăduit în viaţa noastră, să nu fie zadarnic.
Vrem să-i mângâiem pe alţii, să-i încurajăm pe alţii când trec prin necazurile lor şi să fim o pildă şi prin încercare. Ani de zile am cerut de la Domnul: “Măreşte-mi, Doamne, credinţa şi ajută-mă să dobândesc un caracter ca al Tău.”
Când au venit încercările, am stat şi m-am întrebat: “Cum de-au venit atâtea lucruri peste noi?”. Înăuntrul meu Duhul Sfânt mi-a şoptit: credinţa nu poate creşte pe cer senin, ci în mijlocul durerii, al încercării, al suferinţei. Credinţa este testată şi creşte atunci când nu mai vezi nici o izbavire, când norii sunt de plumb, când nu mai vezi nici o rază de lumină.
Abia atunci - în încercare - Dumnezeu îţi creşte credinţa şi te ajută să dobândeşti un caracter ca al lui Cristos.
Am înţeles textul din Epistola către Iacov, unde scrie: “Să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare”, milă, bunătate, îndurare. Lucrurile acestea ne-au încurajat şi ne dau putere să mergem înainte.

Epilog:
Privind în urmă, ceea ce s-a aşezat în aceşti ani în inima mea este sentimentul copleşitor că familia este o realitate limitată în timp, dar a cărei calitate în spaţiu şi timp determină calitatea relaţiilor eterne în prezenţa lui Dumnezeu. Fiecare dintre cei pe care îi ai un timp cu tine au o valoare unică, dată de însuşi preţul răscumpărării, plătit cu sângele Fiului lui Dumnezeu. Aceasta îmi spune că ei sunt proprietatea lui Dumnezeu şi că deşi nu-mi aparţin, ci sunt doar pentru o vreme cu ei, am responsabilităţi faţă de ei care mă mobilizează, în ciuda adversităţilor vieţii.

******************************

ADELINA DERZSI

Am fost şi încă mai sunt o fire impulsivă care îmi pierd uşor controlul.

Eram încăpăţânată, răutăcioasă, răzbunătoare. Nu iertam nimic şi taxam orice greşeală din partea celor care greşeau faţă de mine.

Am învăţat să iert, să fiu mai tolerantă, să spun „iartă-mă” atunci când greşesc, să recunosc că am greşit, lucru care înainte nu se întâmpla.

Înainte nu puteam sa admit să-mi cer iertare, chiar dacă greşeam, mândria nu-mi dădea voie să recunosc şi cu atât mai puţin să-mi cer iertare.

Era o nelinişte a mea, o neîmplinire pe care o simţeam şi ca orice tânăr am început să merg cu prietenii la discotecă, la chefuri - credeam că asta mă va face să mă simt mai fericită.

Dumnezeu şi Isus Cristos este de fapt, până la urmă, sensul vieţii noastre.

Mi-am dat seama că pământul nu a fost creat din întâmplare, sau dintr-un Big-Bang nu ştiu de care şi că de fapt suntem creaţi şi că Dumnezeu ne-a creat într-un mod absolut minunat.

Isus Cristos este pentru mine mai mult decât un Tată, un prieten, este Mântuitorul meu, este Creatorul meu, cu care doresc să mă întâlnesc într-o zi.

Nu putem să spunem că ne-am schimbat şi gata suntem sfinţi, suntem perfecţi. Nu, nu este adevărat. Încă mai greşesc şi încerc din răsputeri să fiu aşa cum vrea Cristos să fiu eu

Mama mi-a spus: „A fost un balsam pentru sufletul meu că ai venit la mine şi ţi-ai cerut iertare”

Când mi-am cerut iertare, m-am simţit efectiv eliberată, liniştită, descătuşată de povara aceasta.

Suntem nişte animale care am venit de niciunde şi mergem spre niciunde şi toate acestea li se spun copiilor cu zâmbetul pe buze.

Reporter:
Viaţa Adelinei Derzi s-a schimbat în urma întâlnirii cu Isus Cristos, iar schimbarea aceasta a fost din temelii. Adelina, ce a avut Dumnezeu de schimbat la tine?

Adelina Derzi:
În special caracterul meu, pentru că am fost şi încă mai sunt o fire impulsivă, care îmi pierd uşor controlul. Eram încăpăţânată, răutăcioasă, răzbunătoare, eram o persoană care nu iertam şi taxam orice greşeală din partea celor care greşeau faţă de mine.
Dumnezeu a lucrat foarte mult la capitolul acesta şi încă mai lucrează, dar pot să spun că multe dintre lucrurile acelea s-au schimbat - am învăţat să iert, să fiu mai tolerantă, să spun „iartă-mă” atunci când greşesc, să recunosc că am greşit, lucru care înainte nu se întâmpla.
Înainte nu puteam sa admit să-mi cer iertare, chiar dacă greşeam, mândria nu-mi dădea voie să recunosc şi cu atât mai puţin să-mi cer iertare.

Reporter:
Cred că până la sfârşitul vieţii noastre Dumnezeu tot timpul va avea de lucrat la schimbarea noastră, la a ne modela din când în când: aici câte un pic, dincolo câte un pic până ajungem tot mai aproape de ceea ce vrea El să fim şi anume de caracterul Domnului Isus Cristos. Cum a început acest proces în viaţa ta?

Adelina Derzi:
La început nu am fost interesată de domeniul spiritual, ci chiar pledam pentru evoluţionism. În final am ajuns să fiu interesată de domeniul spiritual, dar am mers într-o direcţie greşită. Am fost foarte atrasă de religiile orientale şi aşa am început să-L caut pe Dumnezeu. Dumnezeu a pus în mine dorinţa de a-L căuta pe El, dar eu am mers şi am căutat acolo unde nu trebuia şi nu L-am găsit pe El.

Reporter:
Care au fost experienţele pe care le-ai avut în timpul căutărilor în aceste religii orientale? De fapt, ce ţi-ai fi dorit să găseşti acolo: pace, linişte, bucurie, înţelegere? Ce ai fi aşteptat de acolo?

Adelina Derzi:
Nu pot să conturez foarte clar ce aşteptam. Era o nelinişte a mea, o neîmplinire pe care o simţeam mereu. Ca orice tânăr, am început să merg cu prietenii la discotecă, la chefuri - credeam că asta mă va face să mă simt mai fericită. Am văzut că nu este aşa.
Era o nelinişte permanentă în sufletul meu, pe care nu puteam să o potolesc nicidecum. De fapt aceasta m-a determinat să caut. Am încercat să caut ceva dincolo de realitatea cotidiană. Am început să caut şi religiile orientale, dar acele religii mi-au dat unele răspunsuri, însă la alte întrebări nu am primit răspuns, astfel că în final am abandonat.

Reporter:
În creştinism ai găsit răspunsuri la toate întrebările, răspunsuri pe care nu le-ai găsit în altă parte. În caz că se vor ivi în viaţa ta întrebări cărora nu le vei găsi răspuns nici măcar în creştinism, ce vei face, vei căuta o altă religie?

Adelina Derzi:
La multe dintre întrebările şi problemele pe care mi le-am pus am găsit răspunsurile în creştinism, atât prin citirea Bibliei cât şi prin experienţa mea personală cu Dumnezeu.
Nu pot să spun că la toate întrebările mele am găsit răspuns în Biblie. Dar trăind cu Dumnezeu şi experimentând o viaţă de rugăciune, am primit răspuns la multe probleme din viaţa mea şi sunt convinsă că Dumnezeu şi Isus Cristos este de fapt, până la urmă, sensul vieţii noastre. Aici putem găsi răspuns la toate întrebările noastre.

Reporter:
Spune-mi te rog câteva răspunsuri pe care le-ai găsit în creştinism şi nu le-ai găsit în altă parte.

Adelina Derzi:
De exemplu despre viaţa paralelă cu cea materială. Mi-am dat seama că nu suntem doar nişte animale evoluate ci suntem mult mai mult decât atât, că avem un duh, avem o legătură permanentă cu Creatorul nostru.
Mi-am dat seama că pământul nu a fost creat din întâmplare, sau dintr-un Big-Bang nu ştiu de care, ci că de fapt suntem creaţi şi că Dumnezeu ne-a creat într-un mod absolut minunat.
Prin meseria pe care o am, fiind asistentă medicală, în fiecare zi îmi dau seama cât de minunat a fost Dumnezeu şi ce frumos ne-a creat, cât de perfecţi suntem - cât de perfecte sunt toate procesele care au loc în trupul nostru. Mi-am dat seama că lucrurile acestea nu puteau să se întâmple de la sine sau ca urmare a evoluţiei.

Reporter:
Spune-ne despre momentul când în mintea ta s-a declanşat acel click care spunea: “Evoluţionismul este o minciună, nu este adevărat. Creaţionismul este adevărat - am fost creaţi din nimic dar nu am evoluat din nimic. Am fost creaţi de o inteligenţă şi anume de Dumnezeu care este Atotcunoscător şi Atotinteligent.”

Adelina Derzi:
Am citit Biblia şi am fost impresionată de Biblie de la început. Momentul acela a fost primul click, primul moment crucial. Atunci mi-am dat seama că totuşi, Biblia este adevărată. Înseamnă că nu este doar o poveste sau ceva frumos care să ne încânte, ci totul este adevărat.
Bineînţeles că au urmat şi evenimente neplăcute în viaţa mea: răspântii sau răscruci în care Dumnezeu şi-a arătat caracterul şi mi-a arătat că El este real şi promisiunile Lui sunt reale. El este foarte credincios, chiar dacă noi suntem răi şi păcătuim şi nu reuşim să fim nici măcar la înălţimea năzuinţelor noastre, darmite ale Lui, totuşi El este credincios şi îşi ţine promisiunile făcute faţă de noi.
Pe parcurs ce citeam Biblia mi se părea totul extraordinar şi m-am gândit: „Nu se poate să fie doar o lectură, doar o carte oarecare”. Chiar şi faptul că a rezistat atâtea mii de ani - nu se poate să fie doar o carte oarecare. Atunci mi-am dat seama atunci că Biblia este adevărată.

Reporter:
Ce însemnă Isus Cristos pentru tine? Ce rol a avut în viaţa ta întâlnirea cu Isus Cristos?

Adelina Derzi:
Isus Cristos este pentru mine mai mult decât un Tată, un prieten, este Mântuitorul meu, este Creatorul meu, cu care doresc să mă întâlnesc într-o zi.

Reporter:
Cum este viaţa ta acum, după schimbare. De fapt, probabil că schimbarea aceasta nu s-a produs dintr-o dată şi nu a fost ca şi cum ai primi o scrisoare sau un plic şi din momentul acela o iei pe un alt drum... poate că a fost de mai lungă durată.

Adelina Derzi:
A fost sub forma unui proces. Pot să spun că procesul încă este în desfăşurare, încă sunt multe domenii în care mă lupt şi mă rog să mă schimb. Încă sunt impulsivă, încă mă supăr atunci când nu ar trebui, dar lupt pentru aceasta şi m-am schimbat mult.
Chiar dacă mă supăr pe moment, sunt capabilă să mă duc şi să-mi cer iertare, să rezolv problema. Întotdeauna când am o divergenţă cu cineva mă duc şi îmi cer scuze dacă am greşit.
Pot să spun că este o luptă continuă. Cred că pentru un creştin viaţa de slujire şi de credinţă este o luptă continuă şi nu putem să spunem că ne-am schimbat şi gata suntem sfinţi, suntem perfecţi. Nu, nu este adevărat. Încă mai greşesc şi încerc din răsputeri să fiu aşa cum vrea Cristos să fiu eu.

Reporter:
Astăzi te-ai luptat sau astăzi a fost o zi de pauză?

Adelina Derzi:
Tocmai m-am luptat şi astăzi. Chiar înainte de a veni la biserică am avut un schimb mai aprins de vorbe cu mama mea şi chiar în timpul programului din biserică am plâns pentru că mi-a părut foarte rău. Mă gândeam că eu ar trebui să fiu un model în familie şi o lumină pentru cei din casa mea. Dumnezeu m-a chemat să fiu lumină şi sare, dar eu nu prea am fost sare şi lumină astăzi. M-am dus acasă, mi-am cerut iertare şi pot să spun că sunt împăcată acum.
Şi mama s-a bucurat foarte mult. Mi-a spus: „A fost un balsam pentru sufletul meu că ai venit la mine şi ţi-ai cerut iertare”. Mă rog lui Dumnezeu să am mai multă răbdare şi înţelegere cu cei care nu au aceleaşi idei ca mine.

Reporter:
Ai simţit că “pică tavanul pe tine” când ţi-ai cerut iertare?

Adelina Derzi:
Nu, deloc. M-am simţit eliberată. Când mi-am cerut iertare m-am simţit efectiv eliberată, liniştită, descătuşată de povara aceasta.
M-am simţit îngrozitor să vin la biserică, să-I cânt lui Dumnezeu, să mă rog şi să zic: „Azi dimineaţă, înainte de biserică m-am certat cu mama”. Dar venind acasă şi cerându-mi iertare, m-am simţit mult mai bine, m-am simţit eliberată.

Reporter:
Sunt unele lucruri pe care le facem în viaţă şi pe care cu greu le-am schimba sau poate unii dintre noi nu le schimbă niciodată. Ce te-a făcut pe tine să-ţi schimbi modul de a reacţiona, de exemplu în această problemă cu mama ta?
Ce anume te-a determinat să-ţi schimbi modelul după care acţionai înainte? Care a fost motivaţia să reacţionezi altfel, să calci peste tot ceea ce ştiai, peste tot ceea ce îţi spunea inima ta să faci şi să faci acum altfel, aşa cum probabil unora li se pare ciudat să reacţioneze.

Adelina Derzi:
Dumnezeu, prin Harul Lui, m-a făcut să înţeleg că vin momente în viaţă când trebuie să fim fermi, dar trebuie să o facem cu multă delicateţe şi mult tact. Deci eu nu voi renunţa la părerea mea atunci când consider că am dreptate, dar trebuie să învăţ să-mi apăr punctul de vedere în alt mod - fără să fiu obraznică, fără să ridic tonul. Aceasta cred că vrea Cristos de la noi.
Dumnezeu nu vrea să fim oameni slabi care, să ne lăsăm călcaţi în picioare, dar vrea ca noi să ne susţinem punctul de vedere altfel.

Reporter:
Probabil în dragoste. Exact aceasta este şi năzuinţa mea şi rugăciunea mea ca să reuşesc să fac lucrul acesta.
Ce au zis cei care te cunoşteau şi foştii prieteni atunci când au văzut că viaţa ta a început să se schimbe şi că tu reacţionezi „ciudat” atunci când greşeşti - îţi ceri iertare, îţi ceri scuze, îţi pare rău, sau că nu mai alergi cu ei la acelaşi “potop de păcate”?

Adelina Derzi:
Nu pot să spun că duceam o viaţă destrăbălată deoarece am fost educată într-o familie ortodoxă care avea principii morale solide. Mergeam ca şi alte fete la câte un chef, cu prietenii la o bere, dar nu pot să spun că făceam lucruri cu totul ieşite din comun. Am avut mulţi prieteni care mi-au spus: „Mă bucur că am cunoscut o persoană ca şi tine”. Mă simţeam ca şi cum mi-aş fi făcut datoria faţă de Cristos în ziua respectivă.
Pe de altă parte, sunt convinsă că sunt şi oameni care nu mă înţeleg şi care spun că sunt naivă sau că nu gândesc obiectiv. Dar dacă una sau două persoane spun: “L-am văzut pe Cristos în tine”, eu sunt fericită.

Reporter:
Să dea Dumnezeu ca despre fiecare dintre noi să poată să spună cei din jurul nostru acest lucru: “L-am văzut pe Cristos, Îl văd pe Cristos în tine”.
Creştinismul este foarte cerebral, este foarte raţional, dar este şi o religie a credinţei. Ai nevoie de foarte multă credinţă ca să crezi tot ceea ce scrie în Biblie, dar ai nevoie şi de foarte multă gândire. Creştinismul nu este o religie care să-ţi ceară ceva fără să îţi explice de ce.
Ce le-ai putea spune acum altora care încă acceptă, la fel ca tine altădată, evoluţionismul. Şi este destul de trist că în ţara noastră cărţile de şcoală susţin evoluţionismul, cu toate că România este în proporţie de 80 - 90% creştină. Totuşi copiii noştri sunt învăţaţi că am evoluat din maimuţă - maimuţa e doar ultima verigă, am evoluat din ceva la întâmplare fără să fie o altă inteligenţă în spatele nostru.
Din punctul de vedere al sistemului tău de valori, cum le-ai explica altora că lucrurile acestea nu sunt adevărate, că sunt o minciună şi că există altceva, că am fost altfel creaţi şi altfel am apărut şi noi şi pământul şi tot ceea ce se vede?

Adelina Derzi:
Aş sfătui pe fiecare să încerce să fie obiectiv, să se debaraseze de ceea ce primeşte în şcoală. Să se ducă pur şi simplu pe câmp şi să ia o floare sau să se uite la un copac sau la firul de iarbă; să se gândească la succesiunea anotimpurilor şi să vadă că acolo unde încă Dumnezeu este Suveran totul decurge normal, dar în momentul în care omul şi-a făcut simţită prezenţa deja încep dereglări şi încep problemele.
Fiind asistentă medicală, cum am mai spus, am putut să văd organismul uman. Fiecare copil face biologie şi anatomie la şcoală - să se gândească la sistemul nervos, sau la sistemul endocrin, sau să se uite la palmele lui şi să zică: „Cum putea oare din nimic să iasă aşa ceva, care să funcţioneze în deplină armonie?” Este pur şi simplu imposibil oricât ai fi de filosof. Nu cred că o minte raţională poate să accepte că aşa ceva se poate întâmpla de la sine.

Reporter:
Sunt de-a dreptul trist atunci când mă gândesc că la cursurile de biologie sau de anatomie li se descrie copiilor toată frumuseţea corpului uman, a naturii, toată inteligenţa care stă în spatele creaţiei şi în loc să li se spună să-I dea slavă lui Dumnezeu pentru toate acestea, din păcate li se spune că am apărut la întâmplare şi mergem spre niciunde. Suntem nişte animale care am venit de niciunde şi mergem spre niciunde şi toate acestea li se spun copiilor cu zâmbetul pe buze.
Adelina, spre sfârşitul discuţiei noastre, te-aş întreba cum a început de fapt toată această migraţie a ta, să spun această “transhumanţă unidirecţională” spre altceva, de la omul vechi spre omul nou?

Adelina Derzi:
Totul a început din domeniul spiritual, interior şi apoi a continuat în cel al relaţiilor şi al integrării într-un grup, într-o biserică. Cred că este important pentru o persoană care a luat decizia să-L urmeze pe Cristos să aibă un grup de părtăşie. Nu putem fi creştini de unul singur. Avem nevoie de oameni care să ne fie modele, să ne sfătuiască, să ne arate calea şi să ne ajute să studiem Biblia. Spre bucuria mea, eu am avut astfel de oameni lângă mine.
Prima dată am ajuns într-o biserică baptistă cu o prietenă: Dana ALBU. Apoi m-am integrat în Organizaţia Studenţilor Creştini din Timişoara unde m-am simţit foarte bine. Acum fac parte dintr-un grup de ucenicie împreună cu Dana HERGANE şi Gabi DĂMĂCUŞ. Suntem toate trei foarte diferite şi cu toate astea suntem foarte bune prietene. Diferenţa aceasta a făcut foarte bine la modelarea caracterului meu.
Înainte eram o fiinţă introvertită, cu o imagine de sine destul de rea - nu aveam o părere bună despre mine. Dar au fost câţiva oameni care au avut încredere în mine şi care m-au făcut să-mi dau seama că pot mai mult şi să vreau să fac mai mult.

Reporter:
Tu L-ai căutat pe Dumnezeu chiar în locuri în care nu putea fi găsit. Atunci când Maria şi ucenicii merg să-L caute pe Cristos în mormânt, după răstignire, îngerii îi întreabă: „De ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu?”. De multe ori Îl căutăm pe Cristos între morţi sau acolo unde nu este, chiar în religii orientale - cum a fost cazul tău - şi nu Îl căutăm acolo unde este El de fapt.
Cred că experienţa ta este încurajatoare pentru ascultătorii noştri, pentru ca şi ei să-L caute pe Cristos, să-L caute pe Dumnezeu şi să vină la Dumnezeu prin Cristos, pe calea pe care a lăsat-o Dumnezeu: prin rugăciune, prin apropiere personală de Dumnezeu, prin citirea Bibliei, prin credinţă.

Adelina Derzi:
Vreau să-i încurajez pe cititori să se roage, să stea aproape de Dumnezeu în fiecare zi şi să nu cedeze tentaţiilor de a ne lăsa absorbiţi de grijile cotidiene şi de problemele de care suntem înconjuraţi în fiecare zi.
Dacă stăm aproape de Dumnezeu şi ţinem foarte strânsă legătura cu El, vom găsi resurse să mergem mai departe şi să fim în final după chipul şi asemănarea lui Cristos.

 

sus

 

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi
Copyright © 2003-2014 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate