Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Media
 

 

 

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetica
Teologie
Hegeomai
Istorie
Pastorala
Studiu Biblic
Site-uri Baptiste
Media

Radio Vocea Evangheliei

RADIO VOCEA EVANGHELIEI
str. Vlasiei nr. 4
C.P. 1174
O.P. 16
Timisoara

Tel./Fax: +40 256 217212
Mobil: +40 728 276516
e-mail:
rvetimisoara@hotmail.com

 

 

 

Watch videos at Vodpod and more of my videos


Interviuri, documentare, reportaje, eseuri, articole

 

 

Ioan Ciobotă

Pagina de MEDIA este realizată de

 

Ioan Ciobotă

Radio Vocea Evangheliei Timişoara

www.rve-timisoara.ro

 

horizontal rule

Vieţi Transformate - Vol. 1 - partea 1

 

 

CARLA PREDA

„Treceam prin foarte multe probleme în căsnicie. Am avut o viaţă tumultuoasă, o copilărie foarte grea, aş putea spune chiar nefericită, datorită tatălui meu.”

“Despre căsătorie am crezut că este salvarea mea dar nu a fost.”

„Dintr-o dată mă simţeam uşoară. Mă simţeam fericită, despovărată. Parcă nu mai am nici o grijă.”

„Mi-a spus că vede lupta mea şi vede toată situaţia prin care trec, dar îmi lipseşte ceva. Am pus imediat întrebarea: ’Ce anume îmi lipseşte?’ ”

„Familia m-a renegat, dar nu mi-am pierdut speranţa. Le-am spus tuturor: ‘Renunţ la orice şi la oricine pe pământ, dar la Dumnezeu nu renunţ’.“

“Ştiu un singur lucru: Dumnezeu este Tatăl meu şi atât. Şi-a dat Fiul să moară pentru mine. N-aş putea să mai schimb acest lucru. Voi rămâne veşnic copilul Lui.”

“Atunci am descoperit că Dumnezeu poate şi vrea să fie Tatăl meu. Şi ştiam că Dumnezeu poate fi un Tată şi este un Tată perfect.”

“După ce ne-am pocăit şi eu m-am botezat, fostul meu soţ mi-a zis că am ‘înnebunit’ şi că mi s-a ‘spălat creierul’ “.

“O întreabă pe mama: ‘Ce mai face pocăita de la Timişoara?’ şi alte astfel de exprimări de dispreţ şi dezacord.”

Uneori când ne grăbim să ajungem de la o localitate la alta sau nu există mijloc de transport între două localităţi, putem să mergem cu maşini de ocazie. Dar aveţi grijă în ce maşină vă urcaţi pentru că s-ar putea să găsiţi acolo un mesaj care să vă pună pe drumul către cer.
Carla Preda a trecut printr-o asemenea întâmplare. Ea era traducător de limba sârbă şi avea nevoie să ajungă urgent la Turnu Severin. A plecat din Timişoara spre Turnu Severin cu o maşină de ocazie. În acea maşină a fost luată de un copil al lui Dumnezeu, pe nume Beniamin Lup.

Carla Preda:
- Discutând amândoi pe maşină, mi-a spus că soţia lui a avut un accident de maşină şi trebuie operată. Am stat cu soţia lui în spital două săptămâni şi am îngrijit-o după operaţie.
A fost suficient timp pentru mine să-mi dau seama că Eugenia Lup este foarte diferită de alte persoane pe care eu le întâlnisem în viaţa mea. Era foarte liniştită, foarte calmă. Citea o carte numită "Rugăciunea lui Iaebeţ", tradusă de soţul ei. Liniştea ei m-a impresionat atât de mult încât am început să pun întrebări. Am aflat că viaţa mea poate fi transformată.
Ceea ce m-a ajutat să-mi schimb şi eu viaţa, au fost chiar ei doi. Ei ca familie, ca şi cuplu, liniştea şi felul în care se înţelegeau. Eu nu i-am văzut niciodată certându-se. Întotdeauna aveau o comunicare extraordinară. Am fost foarte curioasă de secretul fericirii lor.
Eu treceam prin foarte multe probleme în căsnicie. Sunt măritată de la 17 ani, iar la 20 de ani am avut un copil. Am avut o viaţă tumultuoasă, o copilărie foarte grea, aş putea spune chiar nefericită, datorită tatălui meu. Nu este o acuzaţie este un adevăr.
M-am căsătorit cu speranţa că o să fie mai bine. M-am măritat foarte devreme şi a fost, pot să spun, o greşeală. Despre căsătorie am crezut că este salvarea mea, dar nu a fost. Ştiam despre Dumnezeu, dar nu am ştiut niciodată că te poţi ruga direct lui Dumnezeu şi că poţi avea o relaţie directă cu Dumnezeu, că poţi deveni copil al lui Dumnezeu.
Astfel, din relaţia pe care Eugenia şi Beni o aveau, am aflat că liniştea lor şi felul în care se înţeleg şi comunică între ei provine de la Dumnezeu. Fiind copiii Lui, copii ai lui Dumnezeu, aveau acea pace în suflet. Ştiau unde este secretul.
Ei m-au întrebat dacă vreau să mă rog şi să-l primesc pe Dumnezeu să fie Tatăl meu. Am acceptat imediat. Era un miracol pentru mine. Atunci am descoperit că Dumnezeu poate şi vrea să fie Tatăl meu. Şi ştiam că Dumnezeu poate fi un Tată şi este un Tată perfect.

Reporter:
- După experienţa cu tatăl tău, îţi mai doreai un alt tată în momentul respectiv?

Carla Preda:
- Imediat mi-am dat seama că dacă Dumnezeu poate fi Tatăl meu, este salvarea mea. ?mi lipsea un tată pământesc şi acum pot spune că îmi lipseşte. Tatăl meu trăieşte, dar totuşi nu este cum ar trebui să fie.
Fiul meu, Alex, când auzit despre Dumnezeu, imediat s-a rugat să-L primescă pe Dumnezeu în inima lui. Încă nu s-a botezat, dar aştept acest moment. Însă îi lipseşte şi lui un tată pământesc, pentru că tatăl lui nu prea vrea să aibă de a face cu noi.
După ce ne-am pocăit şi eu m-am botezat, fostul meu soţ mi-a zis că am “înnebunit” şi că mi s-a „spălat creierul”. Toţi au impresia că ţi s-a spălat creierul, că „ştiu eu ce ţi-au spus şi ce ţi-au băgat alţii în cap”.
În momentul în care m-am întors la Dumnezeu, pot spune că mi-am pierdut toată familia. Toată familia m-a renegat. Dar nu mi-am pierdut speranţa. Le-am spus tuturor: "Renunţ la orice şi la oricine pe pământ, dar la Dumnezeu nu renunţ".
Odată ce am înţeles că Dumnezeu este Tatăl meu, am devenit copilul Lui şi niciodată, niciodată nu voi mai renunţa la El, orice mi s-ar spune. Ştiu un singur lucru: Dumnezeu este Tatăl meu şi atât. Şi-a dat Fiul, pe Domnul Isus Cristos, să moară pentru mine. N-aş putea să mai schimb acest lucru. Voi rămâne veşnic copilul Lui.
Acum şi ai mei au înţeles. Nu mai sunt aşa recalcitranţi. Mama mea a fost prima care a înţeles. A plâns foarte mult. S-a luptat foarte mult. Nu dormea nopţile. Mă suna şi-mi spunea: "De ce? De ce-ai făcut aşa ceva?"

Reporter:
- Ţi s-a uitat adânc în ochi să vadă dacă te uiţi „în gol” sau dacă te uiţi “prin ea”?

Carla Preda:
- Da, s-a uitat. Şi în privirea mea a văzut fericire şi linişte şi a înţeles. Tatăl meu a acceptat cu resemnare, după ce m-a criticat. O întreabă pe mama: "Ce mai face pocăita de la Timişoara?" şi alte astfel de exprimări de dispreţ şi dezacord.
El nici ca ortodox nu este foarte creştin. Nu iartă absolut deloc. Este supărat pe părinţii lui şi nu vrea să îi ierte. Eu cred că de aici i se trag toate nefericirile. I-am spus că trebuie să-şi ierte părinţii, dar nu vrea.

Reporter:
- Este foarte important să-i iertăm pe cei care ne-au greşit, pentru că Domnul Isus Cristos în rugăciunea "Tatăl nostru" spune: "Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri." Sau altfel spus: "Cu ce măsură măsuraţi, cu aceea vi se va măsura." Este important să iertăm, ca şi la rândul nostru să putem fi iertaţi.
Acum să aflăm ce ne spune Beniamin Lup despre tine.

Beniamin Lup:
- Am întrebat-o pe Carla ce face ea pentru Dumnezeu? Mi-a spus: "Trăiesc o viaţă morală". Am luat o foaie de hârtie şi am desenat acolo domeniul lui Dumnezeu Cel Sfânt şi domeniul omului păcătos, separate de o prăpastie mare.
Am tras o linie de la omul păcătos până înspre Dumnezeul cel Sfânt şi am spus: "Nu ajunge. Altceva, mai faci pentru Dumnezeu?" "Păi merg la biserică şi mama m-a închinat!"
Am tras o linie puţin mai lungă, apoi i-am spus: "Nu ajunge! Altceva ce faci? Ai grijă de oameni săraci?" "Da". Carla obişnuia să ia copii de pe stradă, să-i hrănească în casa ei şi să-i spele. Făcea lucrul aceasta cu bucurie.
Am tras o altă liniuţă şi i-am spus: "Nu ajunge! Nu e suficient!" Atunci i-am spus: "Carla mai ai o şansă!". Am desenat o cruce care unea omul păcătos cu Dumnezeul cel sfânt şi în momentul în care am trasat crucea, Carla a izbucnit în plâns şi a spus: "Vreau şi eu ce aveţi voi!" Ne-am rugat cu ea şi ea i-a cerut Domnului Isus să intre în inima ei. A devenit copilul lui Dumnezeu chiar în momentul acela.

Reporter:
- Carla, ce s-a schimbat în inima ta, ce a fost frumos, luminos, deosebit, după momentul când L-ai primit pe Cristos ca Mântuitor şi ca Stăpân al vieţii tale?

Carla Preda:
- În inima mea, pe faţa mea, în absolut tot ceea ce eram, se vedea o transformare. Simţeam că plutesc. Dintr-o dată mă simţeam uşoară, fericită, despovărată, fără nici o grijă.
Trec şi acum prin foarte multe greutăţi. Nici acum viaţa de creştin nu este o viaţă uşoară. Este o luptă permanentă, mai mare ca înainte. Acum trebuie să lupţi în permanenţă să rămâi creştin, să te lupţi cu toate tentaţiile.

Reporter:
- Poate unii zâmbesc acum şi spun despre tine că ai trecut printr-un extaz mistic, dar este exact ceea ce se întâmplă atunci când Duhul Sfânt vine în inima şi viaţa omului.
Lucrurile acestea nu se pot înţelege decât duhovniceşte, spune Biblia. Într-adevăr, cei care nu le-au experimentat, nu le pot pricepe. Probabil mulţi dintre cititorii noşti simt că le lipseşte ceva, un gol care ...

Carla Preda:
- …un gol care poate fi umplut doar de Dumnezeu, de Duhul Sfânt. Doar prin rugăciune îţi poţi găsi liniştea.

Reporter:
- Probabil cei mai mulţi dintre cititorii noştri îşi doresc din adâncul inimii această schimbare, pe care doar Cristos o poate face. Iar tragedia lumii noastre este că oamenii caută această schimbare în locuri greşite.
Fiecare dintre noi ne dorim sărbătoare continuă în viaţa noastră, dar Domnul Isus Cristos ne spune foarte simplu: Vrei să fie sărbătoare continuă în viaţa ta? Dă sărbătoare celor din jurul tău !
Dumnezeu să lucreze în viaţa ta, dragul nostru cititor. Dacă nu ai o Biblie, cere o Biblie cuiva, cumpără o Biblie. Pune-te pe genunchi şi roagă-te lui Dumnezeu cu toată inima, cu toată sinceritatea. În rest lasă totul pe seama lui Dumnezeu. El este cel care cu delicateţe, cu dragoste şi cu gentileţe vrea să facă minuni extraordinare în viaţa ta, dacă ?i dai voie.

*************************************

NADIA NEAGOE

“Când am citit aceste versete, primul gând m-a dus la tatăl meu şi la ura care a lăsat-o în mine. M-a făcut să simt o ură foarte mare, o ură care m-a închis în mine şi m-a întunecat. Dar am înţeles că trebuie să îl iert aşa cum şi Isus m-a iertat pe mine.”

“Am început să fiu foarte rea, foarte egoistă, mă băteam cu oricine. Oricine s-ar fi legat de mine, imediat urlam şi chiar am avut probleme multe la şcoală din cauza bătăilor.”

“Strigam: ‘Doamne, de ce nu eşti cu mine? De ce nu mă auzi? Ce se întâmplă cu mine? Ce trebuie să fac ca să fiu fericită?’ “

“Să mărturisim ce am făcut în trecut şi să ne îmbrăcăm în haină nouă, căci noi acum, aşa negri, cu inima plină de ură şi răzbunare, suntem îmbrăcaţi într-o haină neagră, pătată.”

“Dădea foarte mult în noi. Tot timpul era beat. Tot timpul fugeam de acasă din cauza lui şi rar când stăteam acasă. Nu puteam să ne bucurăm de casa noastră, de căldura unei case.”

“Eram foarte deprimată. De multe ori simţeam nevoia să vorbesc cu cineva, să mă plâng cuiva, să-i spun durerea pe care o am în inimă, dar niciodată nu am avut şansa aceasta pentru că-mi era frică.”

„Adevărat vă spun că dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca niştce copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în ?mpărăţia Cerurilor”

„Pocăiţi-vă dar şi întoarceţi-vă la Dumnezeu pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare.”

“Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat Cristos aşa iertaţi-vă şi voi.”

“Gândeşte-te, dacă vei pleca acum de pe acest pământ şi te vei duce sus, ce va zice Tatăl?”

Nadia Neagoe a trecut printr-o depresie adâncă. Au fost momente întunecate în viaţa ei, momente negre, momente în care nu mai vedea nici o ieşire de acolo. Lucrurile se datorau mai multor factori, dar cel mai important este că a găsit ieşirea de acolo, a găsit eliberarea, lumina, bucuria şi pacea. L-a găsit pe Domnul Isus Cristos.

Reporter:
- Nadia, din ce cauză ai trecut prin acea perioadă de depresie în viaţa ta?

Nadia Neagoe:
- Pot să zic că din cauza familiei mele cel mai mult. Tatăl meu a fost şi este încă un alcoolic, un om foarte dur şi foarte aspru. Nu puteai să vorbeşti cu el ca de la un tată la fiu, deoarece imediat ţipa la tine, imediat dădea în tine…
Mama mea era foarte slăbită şi tot timpul încerca să găsească o ocazie în care să vorbească cu el, să-i explice situaţia. Dădea foarte mult în noi. Tot timpul era beat. Tot timpul fugeam de acasă din cauza lui şi rar când stăteam acasă. Nu puteam să ne bucurăm de casa noastră, de căldura unei case.
Atunci m-am închis în mine total şi n-am mai vorbit cu nimeni. ?i uram pe toţi din jurul meu, nu mă mai interesa de nimeni. Nici la şcoală nu mai vorbeam cu nimeni, eram foarte desprinsă de orice realitate, de oricine.
Am început să fiu foarte rea, foarte egoistă, mă băteam cu oricine. Oricine s-ar fi legat de mine, imediat urlam şi chiar am avut probleme multe la şcoală din cauza bătăilor. Chiar şi cu băieţii mă băteam.
Eram foarte deprimată. De multe ori simţeam nevoia să vorbesc cu cineva, să mă plâng cuiva, să-i spun durerea pe care o am în inimă, dar niciodată nu am avut şansa aceasta pentru că-mi era şi frică. Aveam o frică mare în mine. Nu ştiam ce să fac. Nu ştiam la cine să alerg.
Mama mă lua mereu cu ea la biserică, mă obliga să merg cu ea la biserică, pentru că mama mea este o creştină neoprotestantă, dar nu-mi plăcea, nu mă interesa biserica, nu mă atrăgea. Mi se părea că sunt ‘duşi de-acasă’ şi că n-are nici un folos să merg acolo, nu mă ajută cu nimic asta.
Am început să merg la discoteci, au început chiar să mă atragă discotecile. Dar, de fiecare dată când plecam de acolo plângeam, nu eram mulţumită de ce făceam, de ce se întâmpla în locul acela. Nu-mi plăcea deloc şi de multe ori chiar nu pricepeam dacă acolo era distracţie sau veselie. Nu mă simţeam bine, simţeam că nu sunt împlinită. Plecam acasă şi plângeam din nou ca de obicei.
Apoi, am început să merg la biserică, am început să încerc să înţeleg mai mult Cuvântul lui Dumnezeu.
Intr-o seară de evanghelizare, când am mers ca de obicei obligată de mama la biserică, Cuvântul lui Dumnezeu mi-a vorbit astfel: „Adevărat vă spun că dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca niştce copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în ?mpărăţia Cerurilor”.
Acest verset m-a frământat mult. La început n-am înţeles de ce. Am încercat să o întreb pe mama ce înseamnă? Şi-a făcut puţin timp liber şi a început să-mi spună că dacă nu mă întorc la Dumnezeu şi dacă nu-L primesc în inimă, dacă voi pleca de pe acest pământ, nu voi ajunge în ?mpărăţia Cerurilor şi nu voi putea să mă bucur de toată dragostea Domnului.
Am început să studiez mai mult Biblia şi au fost multe seri în care strigam: “Doamne, de ce nu eşti cu mine? De ce nu mă auzi? Ce se întâmplă cu mine? Ce trebuie să fac ca să fiu fericită ca cei din biserică?” În biserică îi vedeam pe fericiţi, toţi copiii erau fericiţi. Toţi vorbeau, râdeau, numai eu nu mă simţeam fericită şi împlinită. Apoi am mai citit într-o seară din Luca 6:46-49: „De ce-mi ziceţi: ‘Doamne, Doamne!’ şi nu faceţi ce spun Eu?
Vă voi arăta cu cine se aseamănă orice om care vine la Mine, aude cuvintele mele, şi le face.
Se aseamănă cu un om care, când a zidit o casă, a săpat adânc înainte, şi a aşezat temelia pe stâncă.
A venit o vărsare de ape, şi s-a năpustit şivoiul peste casa aceea, dar n-a putut s-o clatine, pentru că era zidită pe stâncă.
Dar cine aude şi nu face, se aseamănă cu un om, care a zitit o casă pe pământ, fără temelie. Şi s-a năpustit şivoiul asupra ei, ea s-a prăbuşit îndată, şi prăbuşirea acestei case a fost mare.”
De multe ori aşa m-am gândit că şi eu strig “Doamne, Doamne!”, dar niciodată nu încerc să fac ceea ce spune El. Şi doar alerg la El ca să mă ajute să scap din probleme, ca să mă ajute să-mi găsesc un prieten, dar nu mă interesa să fac ceea ce spune El. Mi se părea prea greu.
Am ajuns în clasa a IX-a, la un liceu baptist. Vorbeau toţi despre Dumnezeu şi vorbeau cu atâta împlinire, cu atâta bucurie că L-au cunoscut şi au o viaţă împreună cu El.
Am început să mă gândesc că dacă vreau să ajung în cer la Tatăl, să fiu cu Tatăl şi să am o viaţă împlinită, trebuie să mă pocăiesc.
Am citit din Faptele Apostolilor un verset în care zicea: „Pocăiţi-vă dar şi întoarceţi-vă la Dumnezeu pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare.” Am îngenunchiat, dar nu ştiam prea bine să mă rog, dar am încercat să-i spun Domnului toate păcatele mele pe care le-am făcut, tot ce mă durea, tot ce mă apăsa pentru că am citit acel verset că Domnul o să mă ierte şi o să-mi dea vreme de înviorare.
După acea seară, pot să zic, că m-am simţit mai uşurată şi mai împlinită şi am încercat să mă rog mai mult, din ce în ce mai mult şi să fac mai mult voia Lui.
Am încercat să citesc şi Epistola către Filipeni, pe care prima dată nu am înţeles-o prea bine şi am rugat pe cineva să-mi explice. Am încercat să alerg la Dumnezeu să-mi explice, căci El putea cel mai bine.
Versetul spunea: „Nu că am şi câştigat premiul, sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.”
Atunci am înţeles că Domnul mă cheamă, că trebuie să-mi las toate problemele şi tot trecutul meu în mâna Lui, să i le las Lui, căci El îmi va uita tot trecutul.
Dumnezeu L-a dat pe singurul Său Fiu să moară pentru noi ca să fim iertaţi de orice păcat. Şi am înţeles că Domnul chiar îmi iartă păcatul dacă mă întorc cu smerenie înaintea Lui şi încerc să fac doar voia Lui de acum înainte. Am fost foarte fericită să ştiu că sunt iertată şi că pot să încep o nouă viaţă fericită.
Aş vrea să mai citesc câteva versete: „Astfel dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe şi îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat Cristos aşa iertaţi-vă şi voi.”
Când am citit aceste versete primul gând m-a dus la tatăl meu. Am înţeles că trebuie să îl iert aşa cum şi Isus m-a iertat pe mine. Şi am înţeles că trebuie să îngădui pe fiecare persoană aşa cum este ea, căci fiecare suntem diferiţi şi fiecare greşim în felul nostru. Am încercat să uit tot ce s-a întâmplat şi să merg înainte făcând doar voia Lui.

Reporter:
- Care erau lucrurile pentru care trebuia să-l ierţi pe tatăl tău?

Nadia Neagoe:
- Pot să zic că erau multe lucruri. În primul rând ura care a lăsat-o în mine. M-a făcut să simt o ură foarte mare, o ură care m-a închis în mine şi m-a întunecat, o ură care m-a făcut să nu mai simt nici o dragoste, nici o atracţie faţă de oameni, de cei din jurul meu.
Eram foarte rece cu toţi. Cred că puteam să ajung la orice nebunie. În momentele acelea eram un om întunecat. Nu ştiam ce fac. Eram plină de ură şi de răzbunare. Voiam să mă răzbun.
Am mers chiar şi la ore de karate ca să mă răzbun, să învăţ să bat, să mă răzbun pe tatăl meu în special şi pe oricine care mi-ar face rău. Simţeam că toţi vor să-mi facă rău din jurul meu.

Reporter:
- Cum îţi aminteşti perioada când ai trecut prin depresie?

Nadia Neagoe:
- O perioadă foarte rea. Atunci eram disperată, nu ştiam unde să alerg, nu ştiam unde să fug, ca să simt dragoste, să simt că am pe cineva lângă mine. Acum mă simt împlinită şi simt că orice s-ar întâmpla este Cineva lângă mine.
A fost o perioadă foarte grea pentru mine. N-am crezut că o să trec vreodată peste asta. Chiar şi după ce l-am cunoscut pe Dumnezeu şi L-am primit în inima mea ca Domn şi Mântuitor îmi părea aşa de greu să pot să iert şi să încep o nouă viaţă aşa cum o vrea El.
Mă gândeam: „Dar, Doamne, cum aş putea eu să încep dintr-o dată aşa o viaţă când inima mea este plină de răutate.” Recunoşteam că sunt rea şi că am o inimă murdară şi-mi era foarte greu să încep o nouă viaţă aşa cum vrea El. Dar Domnul m-a întărit foarte mult, când am citit în Biblie versetul acela: „Niciodată n-am să vă las!”

Reporter:
- Te-ai gândit la posibilitatea de a ajunge să treci vreodată din nou printr-o depresie?

Nadia Neagoe:
- Da, m-am gândit şi chiar îmi era frică. Şi acum mă gândesc de multe ori: “Dacă aş trece iar, ce s-ar întâmpla? Aş pica de tot?” Dar Domnul spune: “Lasă-ţi toate problemele în mâna Mea şi încearcă să faci doar voia Mea căci Eu îţi rezolv toate problemele.” Cred că El o să mă ajute aşa cum a promis, că nu mă va lăsa niciodată.

Reporter:
- Cum îţi percepi acum viaţa? Ce simţi pentru cei din jurul tău acum?

Nadia Neagoe:
- Pot să zic că şi pentru tatăl meu simt dragoste, căci este tatăl meu. Datoria mea este să-i arăt cu ce a greşit şi să-l întorc şi pe el la Domnul, să-i arăt calea cea bună, deoarece fără Domnul nu poate să facă nimic. Băutura, chefurile şi toate aceste ‘distracţii’, sus în ceruri nu au nici o valoare.
Chiar recent m-a sunat, era tot beat, şi l-am întrebat cum se simte. Spunea că e pregătit să plece. I-am spus “Mai gândeşte-te bine dacă eşti pregătit să pleci. Gândeşte-te, dacă vei pleca acum de pe acest pământ şi te vei duce sus, ce va zice Tatăl? Ce va spune? ‘Du-te de aici, că nu te cunosc! Uite care a fost planul meu cu tine. Cândva am avut un plan foarte frumos de realizat cu tine, dar tu nu ai vrut, nu m-ai ascultat. Acum nici eu nu te cunosc, aşa cum nici tu nu m-ai cunoscut pe mine.’ ”

Reporter:
- Nadia, te-aş întreba ce sfat, ce sugestii ai avea pentru cititorii care poate chiar acum se află în depresie, chiar acum se află sub imperiul unor gânduri negre, sunt cuprinşi de tristeţe, nu ştiu încotro s-o apuce şi care au o teamă grozavă de ziua de mâine.

Nadia Neagoe:
- În Biblie, Domnul ne spune ceva cam aşa: Să nu vă temeţi de ziua de mâine, ce vă aduce ea, căci eu sunt cu voi şi aşa cum hrănesc păsările cerurilor, tot aşa vă hrănesc şi pe voi, mai ales pe voi că sunteţi creaţia mea şi sunteţi mai importanţi decât păsările.
Deci, aşa cum am făcut şi eu, ar trebui să ne plecăm toţi în faţa Domnului şi să ne plângem păcatul, să-i spunem cu ce-am greşit, să-i spunem tot ce ne frământă inima că doar El este singurul prieten adevărat care niciodată nu ne lasă singuri.
Doar El este singurul prieten adevărat în care noi putem nădăjdui. Nici un om de pe lume nu poate să ne ajute aşa cum ne ajută El şi cum ne înţelege El. Să ne plecăm înaintea Lui şi să-şi plângă fiecare păcatul pe care îl are şi să spună toată durerea din suflet, ce simte, ce a făcut şi să-L primească pe Domnul Isus în inimă ca Domn şi Mântuitor.
Să citească foarte mult Biblia, deoarece ea ne luminează. Biblia este lumina pe calea pe care mergem. Şi să frecventeze foarte des biserica, pentru că acolo se explică Cuvântul Domnului, acolo putem înţelege mai multe lucruri.
Domnul ne invită: Urmaţi-mă, veniţi după Mine şi faceţi doar voia Mea. Domnul nu ne pune să alergăm 5 km ca să fim nişte copii adevăraţi ai Lui, ci doar să facem doar voia Lui şi să mărturisim ce am făcut în trecut şi să ne îmbrăcăm în haină nouă căci noi acum aşa negri, cu inima plină de ură şi răzbunare suntem îmbrăcaţi într-o haină neagră, pătată.
Nu trebuie decât să ne lepădăm haina şi să ne îmbrăcăm cu o haină albă pe care Domnul ne-o dă, o inimă blândă, o inimă plină de dragoste şi iubire.
Pot să mărturisesc că atunci când L-am primit pe Domnul în inima şi în viaţa mea a fost ceva minunat, am crezut că am aripi să zbor, eram plină de fericire, îmi venea să pup pe toată lumea, îmi venea alerg pe stradă şi să spun: “Domnul este Dumnezeul meu, El m-a ajutat peste tot, El este singurul meu prieten care este mereu alături de mine şi niciodată nu mă lasă.” Am fost foarte fericită. A fost ceva minunat. Nu cred că voi uita vreodată lucrul acesta.

Reporter:
- Ce s-a întâmplat atunci?

Nadia Neagoe:
- În acea seară, am luat Biblia în mână şi am început să citesc din ea. Cuvintele pe care le-am citit mi-au intrat aşa de pătrunzător în suflet, încât simţeam că inima mea îşi ia zborul, încât simţeam că Domnul este prezent lângă mine şi este bucuros că mi-am mărturisit păcatul, este bucuros că m-am întors la El şi că El niciodată nu mă va lăsa.
Tocmai acel verset l-am citit: „Eu niciodată nu vă voi lăsa!” Aşa m-a emoţionat încât simţeam că totul în jurul meu se face lumină, se face alb, simţeam că pot să zbor. Nici nu cred că pot să explic ce-am simţit în ziua aceea. A fost o mare bucurie!

*************************************

EUGENIA LUP


“Văzând că nu reuşesc să găsesc răspunsuri la întrebările mele, am hotărât să-mi iau viaţa. Nu mai aveam pentru ce să trăiesc.”

“Atunci am simţit o uşurare uriaşă. Parcă o pătură neagră mi s-a luat de pe minte. Am simţit pacea şi dragostea lui Dumnezeu cum îmi cuprinde inima.”

"Copilul e deja aruncat şi s-ar putea să-ţi pierzi şi soţia."

“Eu am doar mamă, pe tata nu-l cunosc. Tata a părăsit-o pe mama, înainte de a mă naşte eu, când mama era gravidă cu mine.”

"Cine sunt eu? De ce mi se întâmplă mie toate lucrurile acestea? Şi care este scopul meu în lumea aceasta?"

„Doamne de ce s-a întâmplat asta? De ce ai îngăduit accidentul ăsta?”

“Eugenia era pe patul spitalului din Turnu Severin, când medicul mi-a spus că s-ar putea să o pierd. I-am cerut medicului să facă orice să salveze şi copilul şi pe Eugenia.”

Eugenia Lup era o handbalistă foarte bună. Şi-ar fi dorit să devină jucătoare profesionistă sau antrenoare de handbal. O operaţie şi un accident i-au oprit brutal cariera. Iar de aici până la sentimentul prăbuşirii unei lumi de visuri nu a fost decât un pas. Următorul pas a fost gândul sinuciderii datorită senzaţiei de inutilitate pentru lumea aceasta şi pentru cei din jur.
Cristos i-a ieşit în cale, a apucat-o de mână şi a ajutat-o să înţeleagă valoarea imensă pe care o are în ochii lui Dumnezeu. Prin faptul că El însuşi, Cristos a murit în locul ei pentru păcatele ei.

Eugenia Lup:
- Eu am doar mamă, pe tata nu-l cunosc. Mai am o soră.
Tata a părăsit-o pe mama, înainte de a mă naşte eu, când mama era gravidă cu mine.
Mie îmi plăcea foarte mult sportul. Am jucat handbal în echipa de juniori în Drobeta Turnu-Severin. Încercam să fiu cea mai bună, iar când nu voi mai putea juca hanbal, doream să devin o antrenoare de handbal bună.

Reporter:
- Ai ajuns sportivă bună. Doar că acum alergi pentru o altă cunună. O cunună care nu veştejeşte. Şi într-o alt fel de alergare. În alergarea de a câştiga premiul pe care Cristos îl va da în “Ziua aceea” tuturor celor ce ?l vor fi iubit pe El.
Cum s-a desfăşurat cariera ta din handbal?

Eugenia Lup:
- M-am îmbolnăvit şi a trebuit să întrerup antrenamentele. Doctorul mi-a interzis orice fel de efort fizic. Am sperat că totul se va rezolva şi voi putea să merg mai departe. Însă după doi ani de tratament nu a fost nici un rezultat pozitiv şi a trebuit să mă operez.
Am sperat ca măcar după operaţie să pot să continui să joc handbal. Am încercat. Am mers la antrenamente, însă nu mai puteam face faţă. Eram foarte obosită. Atunci am renunţat. Aceea a fost cea mai cumplită zi din viaţa mea. Mi-am dat seama că nu mai am pentru ce să trăiesc. A fost groaznic. Toate visele mi s-au zdruncinat, mi s-au spulberat.
A urmat o perioadă de frământări. Atunci mi-am pus pentru prima dată întrebarea: "Cine sunt eu? De ce mi se întâmplă mie toate lucrurile acestea? Şi care este scopul meu în lumea aceasta?"
Am încercat să găsesc răspunsuri. Nu le-am găsit. Le-am căutat o mare perioadă de timp. Văzând că nu reuşesc să găsesc răspunsurile am hotărât să-mi iau viaţa. Nu mai aveam pentru ce să trăiesc.
Dar într-o zi, înainte de a-mi pune eu planul în aplicare, o prietenă a venit la mine şi mi-a adus o carte intitulată "Joni". Când am început să o citesc, parcurgând pagină cu pagină, m-am văzut pe mine. Trăirile şi simţirile pe care le aveam eu le-a avut şi acea tânără care se numea Joni. Şi totuşi ea a găsit forţa să meargă mai departe.
Joni era o fată de 18 ani care dintr-o greşeală de înot şi-a fracturat coloana vertebrală şi a rămas paralizată pentru tot restul vieţii, de la gât în jos. Totuşi a găsit forţa să meargă mai departe, găsindu-l pe Dumnezeu.

Reporter:
- În ce măsură te-ai identificat cu durerea prin care a trecut Joni sau cu rezolvarea pe care ea a găsit-o în Dumnezeu?

Eugenia Lup:
- În această carte am găsit răspunsurile la întrebările mele. "Cine sunt eu?" Am aflat că sunt copilul lui Dumnezeu, creată după chipul şi asemănarea Lui.
"De ce mi se întâmplă mie toate aceste lucruri?" Am găsit în această carte un verset din Biblie care zicea "Dar ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-l iubesc pe Dumnezeu." Şi eu mă consideram o tânără care îl iubeam pe Dumnezeu.
"Care este scopul meu în această lume?" Tot în carte am găsit că scopul meu este să-L slujesc pe Dumnezeu.
Eram singură în cameră. Am căzut pe genunchi, am izbucnit în plâns şi L-am rugat pe Domnul să mă ierte, pentru că deşi El mi-a dat viaţă, eu am vrut să mi-o iau. I-am mulţumit că mi-a dat viaţa veşnică. I-am cerut Domnului Isus să-mi ierte păcatele şi să devină Domnul şi Mântuitorul meu personal.
Atunci am simţit o uşurare uriaşă. Parcă o pătură neagră mi s-a luat de pe minte. Am simţit pacea şi dragostea lui Dumnezeu cum îmi cuprinde inima.

Reporter:
- De ce crezi că în ziua când ai aflat că nu vei mai putea juca handbal niciodată a fost cea mai neagră zi din viaţa ta, iar ziua când ai înţeles că totuşi există un plan şi o soluţie pentru viaţa ta a fost probabil cea mai fericită până în momentul respectiv?
De ce aceste două zile puse în contradicţie una cu cealaltă? Tu erai aceeaşi persoană. Care a fost diferenţa? Gândeai altfel lumea? Vedeai altfel lucrurile?

Eugenia Lup:
- Am început să văd diferit lumea. Am încercat să văd oamenii prin ochii lui Dumnezeu, să-i privesc aşa cum cred că îi priveşte Dumnezeu. Am văzut că mai este speranţă. Am descoperit Biblia şi ajutorul pe care mi-l poate da Biblia.

Reporter:
- Probabil că mama ta şi sora ta nu au fost foarte încântate de hotărârea pe care ai luat-o, de decizia ta.

Eugenia Lup:
- Mama mea nu s-a opus, dar sora mea a zis că sunt nebună.

Reporter:
- Mi se pare corect, erai “nebună pentru Cristos”.

Eugenia Lup:
- Din punctul ei de vedere eram nebună. Gata cu distracţiile, deşi nu eram o fire care să umblu prin discoteci, dar aşa m-a văzut ea.

Reporter:
- Dacă am ajuns la capitolul acesta, chiar aşa, te întreb şi eu, de ce ai hotărât să-ţi închizi viaţa? Aşa spun oamenii în momentul când te pocăieşti.
Mă refer la pocăinţa din inimă - atunci când hotărăşti să trăieşti o viaţă după voia lui Dumnezeu. Asta înseamnă pocăinţă, pentru că fiecare pădure are uscăturile ei… Pentru că te-ai hotărât să trăieşti o viaţă după voia lui Dumnezeu, oamenii cred că ţi-ai închis viaţa şi ai renunţat la bucurie, ai renunţat la veselie, la petreceri, la distracţii, mai ales că aveai doar 19 ani. Care sunt bucuriile pe care le ai acum în viaţa ta?

Eugenia Lup:
- Sunt bucurii mari. Sunt căsătorită. Am un soţ minunat care mă iubeşte şi pe care-l iubesc mult. Avem o fetiţă, Cristiana, şi ea este una din marile bucurii.
N-aş putea spune că toată viaţa e doar o bucurie pentru că mai vin şi necazuri, dar împreună cu Dumnezeu trec peste ele mult mai uşor decât dacă aş fi singură.

Reporter:
- Eugenia, să vedem acum ce ne spune soţul tău despre tine. Beni, care au fost momentele cele mai interesante în viaţa voastră? Momente de decizii mari.

Beniamin Lup:
- În anul 1993, după ce ne-am căsătorit, Eugenia a rămas însărcinată. Am vizitat Turnu Severin. Era însărcinată în luna a treia, când un medic neatent i-a făcut o injecţie greşită şi a omorât sarcina.
Eugenia era pe patul spitalului din Turnu Severin, când medicul mi-a spus că s-ar putea să o pierd. I-am cerut medicului să facă orice să salveze şi copilul şi pe Eugenia. Medicul mi-a spus: "Copilul e deja aruncat şi s-ar putea să-ţi pierzi şi soţia."
După ce a pierdut sarcina, în acel salon, în Spitalul de Ginecologie din Turnu Severin, patru persoane, patru femei din Oltenia l-au primit pe Cristos, pentru că au văzut pacea şi liniştea de pe faţa Eugeniei şi din inima ei. La întrebările lor referitoare la speranţa ei, Eugenia le-a răspuns: "Eu ştiu că dacă mor, merg în cer." Şi patru femei din zona Turnu Severin s-au întors la Dumnezeu, acolo în spital.

Reporter:
- Eugenia, de ce crezi că lasă Dumnezeu dureri în vieţile celor care, în mod sincer, ?l aleg pe El ca Mântuitor, ca Stăpân, ca Domn? Ce-ai învăţat din experienţele dureroase ale vieţii tale? Între timp ai avut şi un accident de maşină, după care te-ai ales cu clavicula ruptă în spital.

Eugenia Lup:
- Eu cred că „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor cel iubesc pe Dumnezeu.” Şi chiar m-am întrebat: „Doamne de ce s-a întâmplat asta? De ce ai îngăduit accidentul ăsta?”

Reporter:
- Şi de ce mie? Aşa cum ne întrebăm fiecare. De ce tocmai mie mi se întâmplă asta?

Eugenia Lup:
- Da. Şi răspunsul l-am primit mai târziu, peste câteva săptămâni, când am întâlnit acolo în spital o tânără - Carla Preda - căreia i-am vorbit despre Dumnezeu şi care s-a întors la Dumnezeu. Dumnezeu are planurile Lui cu fiecare om.

Reporter:
- Şi nu putem spune decât la fel ca şi Iov: „Slăvit să fie Numele Domnului!” pentru vieţile noastre.

sus

 

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi
Copyright © 2003-2006 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate