Aparitii editoriale la Radio Vocea Evangheliei

“Ce nume i-ai da copilului tau nenascut ?”
* documentar, partea a 2-a -

Reporter:
- Ce ati simtit atunci cand ati fost in spital cu avortul de acum 2 ani si jumatate?

Doamna Mirela:
Eram foarte stresata, am avut o stare psihica foarte proasta, inclusiv starea sanatatii in general s-a inrautatit, si ma gandeam uneori c-am sa mor in urma acestui avort. Pe de alta parte, ma apasa faptul ca trebuie sa omor un copil. Era in ajunul sarabatorilor de iarna si ma gandeam la pruncii ucisi de Irod, ma gandeam ca se apropie copilul si eu trebuie sa recurg la acest fapt. [continuare]

"LINIE TELEFONICA CRESTINA PENTRU COPII"

Ioan Ciobota, reporter:
Biserica Aletheia din Timisoara desfasoara un proiect intitulat "LINIE TELEFONICA PENTRU COPII" L-am intrebat pe Razvan Duminica, coordonatorul acestui proiect, despre ce este vorba.

Razvan Duminica:
Timisoara este un oras mare, si la fel ca in intreaga tara, valorile moral-crestine au fost pervertite, iar societatea va suferi tot mai mult de pe urma acestor lucruri, asa ca vrem sa prezentam Evanghelia copiilor si familiilor lor, astfel incat sa crestem o generatie aproape de Dumnezeu. [continuare]

Un extraordinar documentar despre avort
“Ce nume i-ai da copilului tau nenascut ?”

• documentar, partea I –
• Realizat in anul 1999 pentru Radio Vocea Evangheliei – Timisoara
• Difuzat initial de Radio Vocea Evangheliei - Romania, prin statiile Timisoara, Sibiu, Oradea, Suceava, Cluj-Napoca, Bucuresti [continuare]

"Viata fara Dumnezeu este ca o caricatura nereusita"…

Radu Cletiu

…sau un alt fel de Pygmalion. Radu Cletiu, caricaturist de renume, are o multime de diplome nationale si internationale. A debutat in anul 1980 in Revista URZICA. A fost invitat sa realizeze caricaturi la emisiunea "Duminica in familie" de Mihaela Radulescu. A colaborat la Jurnalul National, cu Marius Tuca si Dan Diaconescu. [continuare]

IMAGINEAZA-TI CA AI MURIT - INTRE CER SI PAMANT.

MANIA NOASTRA CEA DE TOATA ZILELE

ARTICOL DE DANIEL NEGRULESCU

Incearca pentru un moment sa-ti imaginezi o altfel de lume. Te scoli dimineata devreme, nici nu aprinzi lumina pana la baie... stii drumul, l-ai facut de sute de ori pe intuneric. Te imbraci, incui usa si pleci.

Si azi, ca si ieri, vremea e la fel, esti gata de aceeasi zi.

Cum ai iesit din casa, in capatul strazii ai vazut o silueta rece cu forma umana, un om facut parca din intuneric, de o raceala ce ai simtit-o pana in maduva oaselor. Asa ceva nu ai mai simtit niciodata si este un fapt atat de neobisnuit incat imediat stii sigur ca ziua aceasta nu are cum sa mai ramana o zi ca oricare alta.

Personajul nostru scutura din cap incercand sa alunge imaginea, spunandu-si ca ceva atat de ciudat nu poate sa fie decat o iluzie.

Rutina serviciului ii va aminti ca "nimic interesant" este regula vietii de zi cu zi. Porneste masina, iar la capatul drumului se aude un scartait de roti, o frana puternica.

La volanul masinilor de pe strada, pe trotuare, plimbandu-se ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, o gramada de oameni de intuneric, reci.

In toata aceasta invalmasala de groaza, se pot vedea cativa oameni de lumina pasind prin intuneric intr-un ritm obosit, nesperiati, neafectati de nimic, ca si cand ar face parte in mod natural din peisaj.

Un sentiment nou il cuprinde. O mila de care nu se credea capabil, un sentiment ingropat de zilele aceleiasi rutine, printre lacrimile regretului de a trai prea mult printre oameni fara rost.

Omul nostru stie cine sunt umbrele reci si cine sunt oamenii de lumina. Ridicandu-si privirea, incercand sa se aranjeze in oglinda retrovizoare, se vede pe sine „altcumva”: o lumina frumoasa, stralucitoare, un fiu de Dumnezeu.

Oamenii de intuneric, oamenii de lumina, suntem noi si semenii nostri. Unii sunt fii ai intunericului, oameni fara Dumnezeu si au ca destinatie iadul, ceilalti sunt copiii lui Dumnezeu, fii ai luminii.

O asemenea intamplare pare departe de domeniul realului, dar intr-o oarecare masura tot ce ne separa de acest peisaj este ceea ce noi numim moarte.

Dar moartea exista doar pentru cei ramasi in urma, pentru cel mort incepe o viata mult mai profunda in care relitatea vesniciei devenind palpabila, se transfoma intr-o bucurie de nedescris sau intr-o suferinta sfasietoare.

Imagineaza-ti deci ca ai murit iar in timpul vietii ai fost un slujitor al Domnului Dumnezeu. Dintr-o dati intri intr-un loc de o frumusete de nedescris, dragostea pe care o stiai in cele mai bune momente traite este o umbra nesemnificativa in comparatie cu ce simti acum, totul te inunda de bucurie si pace !

In jurul tau sunt oameni gloriosi, imbracati cu lumina; oameni cu care te-ai certat in timpul vietii si erai sigur ca nu aveau cum sa prinda cerul, oameni nebagati in seama, vecinul de alta religie care refuza sa vina la biserica ta, pastorul/preotul bisericii tale e aici; pastorul/preotul pe care nu ai reusit sa-l ierti pentru ca el, un om al lui Dumnezeu ti-a gresit o data inchizandu-ti usa in nas pentru ca nu te-a pus pe tine inaintea problemelor lui !

Chiar daca mai totul depaseste logica pamanteasca esti surprins profund de tot ce gasesti si esti plin de bucurie !

Chiar daca trecerea e brusca, incearca acum sa-ti imaginezi opusul. Ai murit iar in timpul vietii ai fost un om ca toti ceilalti. Este adevarat ca nu ai avut o viata de exceptie, o viata inchinata Domnului, dar cu toate astea nu meritai chiar iadul.

Dintr-o data, in fata vesniciei, fara nici o vorba din partea cuiva, stii sigur, si gandul acesta te ingheata, ca pentru vesnicie trebuia sa te pregatesti printr-o viata de exceptie.

Stii ca acesta e primul gand al unei vesnicii negre ! Iti simti corpul inclestat de niste forte care iti vor raul si esti tarat prin cel mai infiorator loc imaginat vreodata. Ai vrea sa fii rupt in bucati, sa stii ca asta ar fi ultima suferinta dar aici nu exista nici timp nici moarte ! Esti tarat printre oamenii pe care ii credeai sfinti.

Il vezi aici pe vecinul tau, pe pastorul/preotul bisericii tale ! Au toti parca mii de ani si nu pot sa moara ! Iadul este si el cea mai groaznica surpriza rezervata celor care nu L-au ales pe Dumnezeu !

In cazul in care ai reusit sa intri in pielea omului ce a trecut prin rai si apoi in iad, rasufla usurat:  inca traiesti !      

Oamenii pe care nu ii bagai in seama, vecinul de alta religie, pastorul/preotul bisericii unde mergi sunt tot aici. Cum ar arata vietile noastre daca am vedea o clipa cerul, daca am vedea pentru o clipa iadul ?

Dintr-o data am crede altcumva in cele doua realitati ce ne stau in fata ? Cum ar arata vietile noastre daca am reusi sa-l vedem pe aproapele nostru asa cum va fi el dupa moarte ? Nu credem oare in iad, in rai sau poate nu credem ca murim ?

Dar sa nu vorbesc de extreme... si asa alegerile noastre au ca sfarsit fapte, cuvinte iar dupa acestea se trage o linie care se aduna in vesnicie... asa ca oricum am intoarce-o, viata pare mai serioasa decat o credem a fi.

Personajul nostru a avut sansa de a vedea lumea pentru o zi cu alti ochii. Nu stiu masura in care el a reusit sa se schimbe.

Incerc sa intru in pielea lui pentru ca deocamdata nu reusesc sa inteleg porunca „iubeste-ti vrajmasul! ” decat asa.

Cum sa-mi inving mania care ma hartuieste in fiecare zi la volan, cand oamenii nu ma aplauda atunci cand lupt pentru asta? Cu cat stam mai departe de „vesnicie” cu atat mania si „dinte pentru dinte” par raspunsuri mai apropiate inimii noastre!

Ramane intrebarea: O inima pentru vesnicie sau pentru pamant ? Raspunsul pamantului il stiu: manie, amaraciune, dispret, ironie, ura ! Raspunsul vesniciei sta in dragoste, aici avem doar o farama din ce ne asteapta, dar e singura farama pentru care se merita sa traiesti!

Uit de vesnicie pentru ca incerc sa o privesc de pe pamant !

Oare cum ar arata pamantul daca l-as privi din vesnicie? 

EXTREMIS  CUM  LAUDE

ARTICOL  DE  MARIUS  VLADUTOIU - TIMISOARA

In ziua de azi, mi se pare deseori ca extremismul e ridicat la rang de virtute. Pana acum cativa ani, saritul de pe poduri Inalte, plutitul pe valuri uriase sau schiatul direct pe coasta muntelui erau activitati considerate nebunie curata sau prostie crunta. Acum, le premiem ca jocuri olimpice si cautam sa descoperim ce alte asemenea deprinderi ar mai putea intra In categoria sporturilor eXtreme.

Nu doar ne place sa privim la extremismul altora, ci sa Il experimentam si noi. Nu putem concepe un parc de distractii fara un “rollercoaster” (sau “montagne-rousse”, In functie de limba din care consideri ca am Imprumutat cu adevarat neologismul), masina pe care o conducem trebuie sa dezvolte macar o suta de cai putere si sa prinda 200 km/ora cu usurinta, dar In acelasi timp vrem protectie extrema: airbag-uri frontale si laterale, alarme sofisticate si sisteme GPS de urmarire, alertare pe telefonul mobil In caz de efractie etc.

Si In domeniul teologic mergem la extreme. Unii dintre noi considera ca Dumnezeu e atat de mult dragoste, Incat nu poate fi nimic altceva, si e condamnat sa ne iubeasca si sa ne mantuiasca, indiferent de calibrul vietii noastre morale. si ca urmare, suntem extrem de imorali.

Altii dintre noi considera ca Dumnezeu e atat de tare dreptate si sfintenie, Incat nimic altceva nu conteaza, si ca suntem condamnati la a suporta tunetele, fulgerele si toanele acestuia. Asa ca ne retragem In manastiri si traim vieti aproape comice (demne de “D’ale lui Mitica”) sau mistico-tragice (gen documentare a la Cristi Tabara).

A trait la un moment dat unul mai Intelept decat majoritatea dintre noi care a spus ca nu e nimic nou sub soare. Sa fie asa? Circumstantele prin care a trecut Pavel In Fapte 28:1-11 par sa confirme teoria ca si acum mii de ani oamenii savurau extremele. Mai Intai, barbarii se uita la sarpele veninos ce se agatase de mana lui, si urgent trag concluzia ca Pavel primeste ce merita un ucigas. Dupa ce trece o vreme si nimic nu se Intampla, ei ajung la extrema cealalta si Il considera de-a dreptul zeu.

Cum sa traim ca si crestini autentici Intr-o astfel de lume, raspandind “mireasma lui Cristos”, constienti ca riscam ca lumea sa ne considere ori fanatici religiosi care trebuie desconsiderati, marginalizati si Intr-un mod manierat chiar persecutati (fiindca asta merita), ori mari filantropi cu mici pasarele teologice (si care deci trebuie idolatrizati)? 

Cu riscul de a folosi un cliseu, cred ca raspunsul este In a trai ca si Cristos, In a ne identifica cu El In Intregime: “Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va prefaceti, prin Innoirea mintii voastre, ca sa puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea buna, placuta si desavarsita (Romani 12:2). Caci “… nici viata, nici Ingerii, nici stapanirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici Inaltimea, nici adancimea, nici o alta faptura [sau extremismele acestei lumi si vieti (n.a.)] nu vor fi In stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu, care este In Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 8:38-39).