Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Media
 

 

 

Cuprins Publicaţie
Nostra Aetate
Apologetica
Teologie
Istorie
Pastorala
Misiunea Azi
Site-uri Baptiste
Media

Radio Vocea Evangheliei

RADIO VOCEA EVANGHELIEI
str. Vlasiei nr. 4
C.P. 1174
O.P. 16
Timisoara

Tel./Fax: +40 256 217212
Mobil: +40 728 276516
e-mail:
rvetimisoara@hotmail.com

 

 

 


Interviuri, documentare, reportaje, eseuri, articole

 

 

Ioan Ciobotă

Pagina de MEDIA este realizată de

 

Ioan Ciobotă

Radio Vocea Evangheliei Timişoara

www.rve-timisoara.ro

 

horizontal rule

Vieţi transformate

- Volumul 3 -

 

NELU  ŞANDOR

 

AM  AVUT  RELAŢII  SEXUALE  CU  42  DE  FEMEI.

 

Eu cred în viaţa de dincolo de moarte. Cred că există rai şi iad.

 

Sunt plin, plin de Dumnezeu.

 

Până la 24 de ani, Nelu Şandor şi-a trăit viaţa din plin, dar n-a găsit fericire, nici bucurie şi nici împlinire. La un moment dat a intervenit Cineva, care avea un   plan cu viaţa lui şi i-a schimbat viaţa.

 

Nelu Şandor:

Discotecile mele se prelungeau uneori până luni dimineaţa. Părinţii mă găseau în pat mereu cu altă şi altă prietenă. La distracţii eram plin de viaţă, dansam şi spuneam glume murdare.

 

Reporter:

Dintre cele 42 de prietene intime, n-ai încercat să te alipeşti de nici una şi să îţi construieşti totuşi o viaţă normală?

 

Nelu Şandor:

Atunci nu căutam o familie, ci căutam doar să mă distrez şi să mă simt bine. Era o laudă pentru mine că puteam să am atâtea femei. Mă simţeam mare şi tare, mă simţeam cineva. De fapt eram un nimeni. 

 

Reporter:

Un fel de Don Quijote?

 

Nelu  Şandor:

Da. Nu doream să le cunosc sufleteşte, ci doar trupeşte, şi-apoi mă plictiseam repede. Era ca un drog.

Nu mă mai săturam şi voiam ceva mai nou, mai tare, aşa că de la prima prietenă până la orgii nu a fost cale prea lungă. Am făcut lucruri oribile, de care acum îmi pare rău.

Eu mă credeam un om fericit. Am avut şi două prietene în acelaşi timp - una era directoare la o firmă, cealaltă studentă la medicină.

De fapt, fetele care au trecut prin viaţa mea au fost de diferite categorii şi vârste. De la 13 la 33 de ani, de la fiică de cioban până la patroană de firmă sau studentă la medicină, nu aveam criterii de selecţie.

Mă distram cu prietenii la chefuri, la petreceri şi duceam o viaţă destrăbălată.

În tumultul vieţii aceleia de tânăr, nu puteam să fiu atent şi sensibil la vocea lui Dumnezeu. Nu mai puteam să mă opresc, cu toate că Dumnezeu îmi vorbea şi ceva în mine spunea: „Opreşte-te!”. Eram pe o pantă, pe un tobogan al desfrânării şi al plăcerilor sexuale, şi nu mă mai puteam opri.

Până într-o zi, când m-am trezit pe patul Spitalului Judeţean la Terapie Intensivă. După trei zile de comă ! Nu ştiam unde sunt şi de ce sunt acolo. Eram în perfuzii - avusesem un accident grav.

Atunci mi-am pus prima dată întrebarea: „Dacă aş fi murit, unde m-aş fi dus? Ce s-ar fi întâmplat cu mine?”. Mi-am amintit că am răsfoit Biblia când eram copil şi am citit prin Apocalipsa despre sfârşitul lumii. M-am înfiorat, gândindu-mă: „Ce va fi când va fi sfârşitul lumii şi va veni pedeapsa pentru fiecare?”.    

Atunci mi-am dat seama că Dumnezeu S-a îndurat de mine, altfel n-aş fi scăpat. Dar tot nu m-am întors la El.

Apoi am aflat că sunt bolnav de tuberculoză şi de hepatita B. Probabil şi de la multele mele aventuri...

Eram zdrobit. Moral eram la pământ. Eram plin de datorii. Prietenii spuneau: „Tu eşti vinovat, descurcă-te!”.

Atunci am recunoscut şi am spus: „Doamne, sunt un nimeni!”. Şi Dumnezeu a început să mă ridice.

  ..............................................................

Într-o zi am văzut nişte tineri pe stradă, care prezentau o piesă de teatru despre răstignirea Domnului Isus şi despre planul de mântuire al lui Dumnezeu pentru oameni.

Ei mi-au spus: „Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu. El a venit şi a murit pentru noi, ca să fim iertaţi de păcate. Vrei ca de astăzi să fii şi tu fiu al lui Dumnezeu, El să vină în inima ta şi să fii mântuit? La sfârşitul vieţii tale să fii în Cer cu El?”. Am fost puţin mirat, dar am răspuns: „Da, vreau!”.

Ei au continuat: „Atunci haide să ne rugăm!”. Am întrebat: „Cum, numai atât? O simplă rugăciune?”. Eu eram obişnuit cu tot felul de formule complicate, rugăciuni speciale, mătănii, fapte bune.

Am spus: „Eu sunt un om rău. La Dumnezeu trebuie să ai fapte bune. Eu fac fapte rele şi păcate. Dar nu mă costă nimic să mă rog!” şi m-am rugat astfel:

Doamne, Te rog să vii Tu în inima mea. Ştiu că am păcătuit, iar prin păcatele mele şi eu am fost acolo când Tu ai fost răstignit, şi eu Ţi-am bătut cuie în mâini. Ştiu că viaţa mea nu este după cum doreşti Tu, dar Te rog să-mi schimbi Tu viaţa!.

Am fost sincer în rugăciunea aceea. Setea mea după acel Cineva, pe care nu-L cunoşteam, a fost potolită, iar Isus Cristos a venit în inima mea şi a început să mă schimbe.

Dacă până atunci rugăciunile mele erau scurte şi erau făcute în pat, la culcare, de atunci rugăciunile au început să fie mai lungi şi să fie făcute pe genunchi, privind spre cerul înstelat. Ştiam că de acolo îmi vine ajutorul.

 

Reporter:

Cum s-a schimbat viaţa ta după întâlnirea cu Isus?

 

Nelu Şandor:

Eram în Grecia la muncă şi acolo am făcut legământ cu Dumnezeu prin botezul în apă. De atunci trăiesc cu El. Cunoscând Cuvântul Lui, am început să fiu tot mai sigur de promisiunile Lui. El Şi-a ţinut promisiunile faţă de mine.

Umblam pe stăzile din Atena cu Dumnezeu. Eram cu gândul la veşnicie. Eram plin de bucurie că Dumnezeu mi-a schimbat viaţa.

Înainte îmi plăcea şi era o desfătare pentru mine să folosesc cuvinte din jargonul străzii, cuvinte porcoase. În fiecare frază foloseam câte un cuvânt stricat.

Schimbarea mea a fost totală şi s-a făcut începând de la nivelul minţii şi al inimii până la cel al trupului. Dumnezeu mi-a vindecat şi trupul. Nu am cuvinte să-I mulţumesc Lui.

Dacă până în momentul acela uram, răspundeam grosolan sau chiar înjuram pe cineva care mă deranja câtuşi de puţin, acum îmi ceream eu iertare, chiar dacă altul îmi greşea. Dragostea lui Dumnezeu a fost plantată în inima mea. Poeziile următoare le-am scris cu gândul la viaţa mea:

Trăiam în lume în păcate,

Cu şmecheri, fete şi golani,

Dar mă aflam aşa cu toate,

La mine-n cârcă adunate

De-atâţia ani.  

Şi m-am trezit în valul vieţii,

Nici nu ştiam un’ să mă duc.

Aveam o tonă parcă-n spate

Şi-am spus:

„Aşa nu se mai poate! Un’ s-apuc?”.

Voiam acum să fiu iar liber,

Să nu mai duc desagul greu.

Dar nu ştiam că Cel ce poate

Cu siguranţă să mă scape

E Dumnezeu.

Şi tot cărând a mea povară,

Ca un nătâng şi un netot,

Mi-am zis: „Mă las de rele iară”,

C-o mai făcusem şi-altă oară,

Dar nu de tot.

Dar m-am trezit la o răscruce

Că nu mai port acel sac greu,

Ci îl schimbasem pe o cruce,

Iar Cel ce mi-o dădu îmi spuse

S-o duc eu!

Şi iată-mă acum pe drumuri,

Ducând în spate sfânta cruce

şi grea de-mi lasă-adâncă rană,

Nici alţii 10 nu ar duce,

Dar nu mi-e teamă.

Dar eu o duc chiar de mă clatin

Şi uneori cad în genunchi,

Mă trag pe coate ca soldaţii,

Dar nu o las, cum mai fac alţii,

Nici nu mă plâng.

Pe frunte picuri de sudoare

Şi lacrimile-mi curg şuvoi,

Dar merg că-n faţă am un soare

Ce-a spus cu mii de ani în urmă:

„Voi fi cu voi!”.

Şi merg, căci ale Lui cuvinte

mă mângâie şi mă fac tare.

Sunt fericit să o pot duce,

Ştiind că a lui Isus cruce

A fost mai mare.

Şi mă gândesc că-n vremea-aceea,

Domnită de-mpăraţi şi regi,

Un Rege, un Domn cum n-a fost altul,

A dus şi crucea şi păcatul

Lumii-ntregi.

Şi când Îi văd a Sa durere,

Mă văd pe mine-aşa de mic

Şi oboseala parcă-mi piere,

Nici crucea parcă nu-i mai mare

Ca de-un pitic.

Prefer să duc sfânta povară

Cât voi trăi pe-acest pământ,

Decât să fiu un şmecher iară

Şi s-am parte de ocară

În Cerul sfânt.

Şi chiar de-ar râde lumea toată

De starea mea,

Cât mai sunt viu,

eu vreau să îmi primesc cununa

din mâna Lui, când va fi vremea,

Şi-al Lui să fiu.

      

Înainte nu mă gândeam la inimi zdrobite, nu mă gândeam că fac pe altcineva să sufere, că îmi bat joc de vieţile fetelor pe care le întâlneam şi chiar de viaţa mea.

Tot ce-a fost mai sfânt şi bun, făcut de Dumnezeu şi pus în om, eu am terfelit în mocirla păcatului. Mi-am bătut joc de lucrarea lui Dumnezeu care era trupul meu, sufletul meu şi inima mea. Inima mi se împietrise, se făcuse ca o bucată de stâncă. Şi nu puteam să mă opresc de la nimic.

Aşa cum spune şi Apostolul Pavel: Cele vechi         s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi, acum sunt un om nou, născut din Dumnezeu, un fiu al lui Dumnezeu. Mai greşesc şi acum, dar îmi cer iertare şi El mă iartă.

 

Reporter:

Cum au privit schimbarea vieţii tale „şmecherii, fetele şi golanii” din anturajul tău de dinainte de a-L cunoaşte pe Dumnezeu? Ce spun ei când îi întâlneşti acum pe stradă, iar tu nu mai vorbeşti murdar şi „buruienos”, nu mai mergi la acelaşi potop de desfrâu cu ei, ci viaţa ta este schimbată?

 

Nelu Şandor:

Unii au spus că am înnebunit. De fapt, la fel le spuneam şi eu prietenilor mei care se împăcau cu Dumnezeu: „Cum poţi face aşa ceva? Nu ştii ce pierzi!”. De fapt, ei nu ştiu ce pierd. Eu am ajuns la adevăr, şi Biblia spune: „Adevărul vă va face liberi!”.

Eu sunt un om liber, aşa că nu mai pot să fiu legat de păcat sau de lucrurile care atunci mă murdăreau. Am renunţat complet la chefuri, la discoteci, la lucruri stricate, care nu au nimic bun, ci fac ca doar trupul să se simtă bine, dar sufletul omului este tulburat.

Sufletul din noi, care tânjeşte după Dumnezeu, este umilit şi zdrobit în acele locuri. Conştiinţa este adormită, încuiată şi înecată în acel păcat şi potop de desfrâu.

Îmi plac cuvintele Bibliei: „Suntem nebuni pentru Cristos! [...] Propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu”.

Îmi plac rugăciunile şi cântările din Biserică, iar viaţa cu Dumnezeu mă împlineşte din toate punctele de vedere: trupeşte, sufleteşte şi spiritual. Sunt  plin,  plin  de Dumnezeu.

 

Reporter:

Există doar două împărăţii: Împărăţia lui Dumnezeu şi împărăţia diavolului. Împărăţia diavolului înseamnă întuneric, păcat, mizerie şi mocirlă. Mulţi oameni au fost acolo, dar Dumnezeu le-a oferit salvare şi schimbare, le-a oferit posibilitatea de a intra în Împărăţia Lui, unde este lumină, pace, iertare şi dragoste.

Senzaţia oamenilor este că în împărăţia diavolului se găseşte libertate, dar este o minciună. Acolo nu este libertate. Acolo parcă ai tone de poveri uriaşe în spate.

În schimb, când treci în Împărăţia lui Dumnezeu şi devii copil al lui Dumnezeu, atunci găseşti cu adevărat eliberare. Când eşti rob al lui Dumnezeu, de fapt, eşti liber. Însă dacă eşti rob al diavolului, atunci eşti rob cu adevărat.   

 

Nelu Şandor:

Am devenit conştient de păcat şi mi-am plâns înaintea lui Dumnezeu toată viaţa aceea de mizerie şi toate păcatele. Apoi am plâns de bucurie pentru că simţeam iertarea. Acum nu mai simt acea greutate, nu mai sunt legat.

La cine lacrimi de sânge au curs,

rugându-L pe Tatăl:

Mai lasă-l puţin, c-o să se-ndrepte,

Şi nu-l nimici

după sfânta şi marea-Ţi dreptate! ?

Fost-am zdrobit şi-n ţărână căzut,

La cine-am găsit ajutorul?

Când prietenii-au râs şi joc şi-au bătut,

Doar El a fost singur ce jos m-a văzut,

Pe stâncă îmi puse piciorul.

Cum să nu-L laud, când El m-a salvat?

Cum să nu-I cad la picioare?

Când fost-am bolnav, sănătate mi-a dat,

La viaţă m-a scos din moartea-n păcat

Şi-n El am avut eu scăpare. 

Cine-I acesta? poate te-ntrebi  

Prietene dragă şi frate.

Cel ce te-ajută şi scapă mereu

E doar unul singur ce-I din Dumnezeu,

La El dacă vii, nu ai moarte.

Nu-ţi fie ruşine să vii la Isus

Atunci când auzi că te cheamă.

Pe lemnul blestemului, când a fost pus,

El n-a folosit putere de sus

Să fugă cu toţii de teamă.

Ci stat-a pe cruce umil şi smerit

Şi nu c-ar fi fost neputinţă,

Dar vrut-a ca tu, pribeag păcătos,

Să laşi acum calea ce duce în jos,

Să vii la pocăinţă!

 

Aş dori să pot pune în inima fiecărui cititor o părticică din inima lui Dumnezeu. Să vadă durerea lui Dumnezeu pentru păcatul omenirii şi dragostea Lui pentru noi, prin faptul că  Şi-a trimis Fiul în lume ca să moară pentru noi. Iar oamenii nu iau în seamă acest lucru.

Prietenii mei se amăgesc singuri cu viaţa aceasta trăită după pofta inimii şi nu după voia lui Dumnezeu.

Isus te caută. Isus te cheamă. Isus vrea să îţi fie frate, să fie Domnul şi Stăpânul tău. Dar trebuie să-L primeşti în inima ta, pentru că drumul lumii acesteia, pe care alergi nebuneşte, nu este drumul adevărat, ci te duce la iad.

 

horizontal rule

 

ROMULUS  CÂMPAN

 

am  vrut  să  mă  sinucid. 

a  fost  gestul  suveran,  plin  de  dragoste  Şi  har  al  lui  Dumnezeu,  că  m-a  oprit  acolo  de  unde  nu  mai  puteam  să  vin  înapoi  niciodată.

 

ISUS  este  răspunsul  pentru  tragedia  vieţii  mele,  ultima  şi  singura  alternativă  pe  care  o  am.

 

Eu sunt o „viaţă transformată”.

 

Reporter:

Romulus, tu ţi-ai „aruncat peste bord” tot trecutul şi te-ai avântat spre ceea ce era înaintea ta. Ce te-a determinat să faci această schimbare în viaţă?

 

Romulus Câmpan:

Dumnezeu.

În 1991, dintr-o viaţă de păcat, de întuneric abject, s-a înfiripat în mine gândul despre Dumnezeu.

Înainte de ’89 aveam prieteni cu care ne adunam prin case şi ascultam muzică. N-am să uit niciodată o zi în care eram aşezat lângă şifonierul cuiva, într-o stare de mahmureală alcoolică, şi ascultam o piesă a lui Vali Sterian: „Vino, Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni”.

Mai puteam să gândesc atât încât să-mi dau seama că mila care răzbătea din cuvintele acelui cântec, mila lui Dumnezeu care priveşte la omenirea în derivă, se referea şi la mine, care aveam nevoie de milă în acea situaţie.

Fără să-L cunosc pe Dumnezeu, fără să am vreo idee despre Persoana Lui, în acel moment m-am gândit: „Dacă există Dumnezeu, cum arăt eu în faţa Lui?”.

În 1991 eram undeva în Budapesta, când am simţit o greutate pe suflet care mă împingea să-L chem pe nume pe un Dumnezeu pe care nu-L cunoşteam, dar aveam un sentiment ciudat că dacă Îl chem şi există, o să-mi răspundă.

Acel act de schimbare totală a lăuntrului uman, prin prezenţa Duhului Sfânt, prin spălarea cu sângele Domnului Isus Cristos şi prin pocăinţă, este de o complexitate, de un dramatism şi de o măreţie care greu se pot reda în cuvinte.

    Acolo, în Budapesta, după ce m-am trezit într-o dimineaţă după o „şedinţă” de alcool care m-a scârbit de mine însumi, am vrut să mă sinucid. Nu m-aş fi gândit niciodată că voi ajunge pe ultima treaptă a comportamentului uman.

Mi-a fost teamă să mă sinucid, n-am ştiut cum s-o fac, dar mă îndreptam cu paşi siguri într-acolo. Atunci m-am rugat lui Dumnezeu astfel: „Dacă Tu exişti şi mă auzi, atunci ajută-mă. Eu am ajuns la capătul puterilor. De aici încolo, dacă Tu exişti, ori mă ajuţi, ori eu îmi iau viaţa”.

Primul sentiment pe care l-am avut atunci a fost o eliberare de greutatea aceea extraordinară pe care am     avut-o până în acel moment. Este ceva extrem de greu de exprimat în cuvinte. Am simţit că mi s-a luat NU o piatră de pe inimă, ci o carieră de bolovani.

După acea simplă rugăciune, dintr-o dată am spus: „Nu mai vreau să mor”. Am simţit atunci o dorinţă, un dor de viaţă în mine pe care nu-l mai simţisem de mult timp.  Din acel moment a fost ca o avalanşă: pe sub uşă, prin staţii de metrou, cunoscuţi sau necunoscuţi, îmi puneau în mână câte un pliant: Isus, Isus, Isus, Isus. Începeam din ce în ce mai mult să îmi dau seama că într-adevăr ISUS este răspunsul la tragedia vieţii mele, că El este ultima şi singura alternativă pe care o am.

Am asistat la o conferinţă despre creaţionism şi evoluţionism la o Facultate de Medicină din Budapesta şi atunci, pentru prima dată, la 27 de ani, am deschis Biblia.

Atunci s-a petrecut marea schimbare a vieţii mele. M-am plecat pe genunchi în faţa lui Dumnezeu şi           I-am cerut Domnului Isus să mă scape de mine însumi şi de păcatele mele. Mi-am adus aminte de tot ceea ce făcusem şi mi-am descărcat inima, aşa cum ne învaţă Biblia: mi-am aruncat greutăţile pe seama Domnului, iar El mi-a dat pacea.

Cei din jurul meu au crezut că o luasem razna, însă o luasem razna de bucuria vieţii noi pe care am primit-o atunci şi pe care o trăiesc cu veselie şi acum, viaţă care nici nu mă gândesc să fie altfel.

 

Reporter:

O luaseşi „razna”, dar spre o „razna” bună!

 

Romulus Câmpan:

Da. Am fost cel mai bucuros om când am citit Noul Testament şi Biblia şi am înţeles că Dumnezeu îi schimbă complet pe cei care vin la El prin Isus Cristos.

 

Reporter:

Hai să aruncăm o privire asupra „întunericului     abject” în care te-ai zbătut înainte. Încotro te îndreptai?

 

Romulus Câmpan:

Cântam, jucam teatru, scriam scenarii, participam la concursuri de satiră şi umor, recitaluri de poezie, muzică folk, teatru... şi adunasem un palmares destul de bogat - cum spunea bunica mea „de oale şi ulcele” - tot felul de vaze de cristal, diplomuţe şi hârtiuţe.

Însă problema era întotdeauna după spectacol, după premieră, după câştigarea concursului. Ca în poveştile cu clovni, venea momentul în care se trăgea cortina şi tu nu mai făceai pe măscăriciul, trebuia să-ţi ştergi fardul şi o dată cu fardul îşi pierdea farmecul tot ceea ce făceai.

Nu te mai aplauda nimeni, iar cei din primele rânduri, care băteau din palme şi îşi dădeau ochii peste cap de apreciere, plecaseră acasă, fiecare la treaba lui, şi tu rămâneai singur, „Cu propriile-ţi gânduri negre pe perna albă”.

Atunci ce făcea omul cu bruma de minte pe care o mai avea, aşa cum eram şi eu pe vremea respectivă? Se uita în fundul paharului, în fundul sticlei, apoi în fundul cănii, apoi în fundul butoiului, până nu mai putea să se numească băutor, ci devenea una cu alcoolul pe care-l ingera, trăia într-un fel de butoi de alcool pe care încerca să-l umple zilnic.   

 

Reporter:

La început un pahar e prea mult, iar apoi o mie prea puţine... Ai ajuns şi la fundul... seringii?

 

Romulus Câmpan:

Lucram în spital. A fost un lucru extraordinar că Dumnezeu m-a păzit de seringă. Am asistat la dezastrul a doi dintre foştii mei colegi. Amândoi erau toxicomani şi veniseră să lucreze în spital numai ca să poată să-şi facă rost de calmantele pe care şi le injectau.

Eu m-am predat lui Dumnezeu exact în perioada când începusem să amestec alcoolul cu medicamentele - eram aproape terminat. Dar ştiu că a fost gestul suveran şi plin de dragoste şi har al lui Dumnezeu că m-a oprit acolo de unde nu mai puteam să vin înapoi niciodată.

Când îi vedeam pe săracii mei colegi - unul dintre ei era drogat şi homosexual, celălat numai drogat - mă uitam la ei şi spuneam: „Doamne, dacă mai întârziai, dacă mă mai lăsai, cred că nici Tu nu mă mai aduceai înapoi de acolo”.

Prin tragedia pe care o trăisem în acea perioadă, mi s-a făcut aşa o scârbă de alcool, de medicamente şi de calmante, încât am reuşit pentru câteva zile să gândesc la rece, să judec. Atunci m-a prins dragostea pentru Dumnezeu şi am reuşit să iau deciziile importante pentru viaţa mea.

Încercam să stau de vorbă cu foştii mei colegi care se drogau. Simţeam pentru ei o milă fără margini. Săracii de ei, se clătinau dintr-un perete în celălalt, cu ochii daţi peste cap, cu un zâmbet tâmp pe buze.      

Mă gândeam că aşa aş fi putut ajunge şi eu. După ce se trezeau şi încercai să stai de vorbă cu ei, să-i ajuţi, în momentul în care te apropiai la mai puţin de doi metri, începeau să fugă de tine pentru că deveneau conştienţi de ei înşişi. Nu ştiam unde să-i căutăm, dar ştiam că sunt ascunşi pe undeva şi îşi fac injecţii. Apăreau peste zece minute, bălăbănindu-se dintr-o faianţă în cealaltă. În final au fost daţi afară.

După câţiva ani de zile, conducerea spitalului mi-a spus: „Romulus, tu eşti aşa de diferit”. A trebuit să le spun că n-am fost cu nimic mai bun: „Am fost mult mai rău decât cei pe care aţi încercat cu metodele dumneavoastră să-i aduceţi înapoi. Însă pe mine m-a adus Altcineva înapoi, pe mine m-a adus Dumnezeu înapoi de acolo de unde dumneavoastră, oamenii, nu o să reuşiţi niciodată să-i aduceţi înapoi pe cei care se zbat în aceleaşi situaţii”.          

 

Reporter:

Doar Dumnezeu Tatăl, prin Cristos Domnul şi prin puterea Duhului Sfânt, poate într-adevăr să schimbe vieţi. 

Este trist pentru foştii tăi colegi, dar acum, în comparaţie cu ei, tu eşti un om model - ai o familie, ai copii şi eşti implicat în lucrarea lui Dumnezeu. Le spui oamenilor despre ceea ce odată te-a marcat pe tine, şi anume „Creaţionism versus evoluţionism”.

 

Romulus Câmpan:

Eu şi familia mea Îl urmăm pe Dumnezeu şi ne-am apropiat de El, iar El S-a apropiat de noi şi de nevoile noastre. 

Soţia mea a fost sportivă de performanţă, iar eu cântăreţ. Fiecare a venit cu lumea lui de autonomie şi independenţă. Este dificil să faci două roţi dinţate să ruleze una pe cealaltă, dar dacă-L ai pe Dumnezeu în inimă, atunci o să vezi că acolo unde la început erau doar scântei, hârşâit şi discuţii, sub ungerea Duhului Sfânt devine ceva frumos.

Chiar dacă este vorba despre doi oameni de constituţii diferite, dacă aceştia Îl iubesc pe Dumnezeu şi se iubesc unul pe altul, până la urmă se poate ajunge la o lucrare frumoasă a lui Dumnezeu. Această lucrare El a    făcut-o mai întâi în noi, iar acum o face prin noi faţă de alţii.

Perioada în care eu şi soţia mea ne confruntam cu cizelarea caracterului unuia prin celălalt, ne-a ajutat să-i înţelegem acum pe alţii, care au nevoie de un sfat.

Stăm adesea de vorbă cu oameni care vin din medii necreştine. Este o mare diferenţă să te confrunţi cu viaţa de familie văzând şi ţinând cont de exemplul unor părinţi care şi-au trăit viaţa frumos la vremea lor, şi ai modele pe care să le aplici, ai standarde bune, sau să vii dintr-o familie necreştină. Dacă vii dintr-o lume de dezastru, te ajută foarte mult mărturia cuiva care a trecut prin ceea ce tocmai treci şi tu.

Mulţi oameni vin în Biserică din dezastre, din familii destrămate şi disperate, din vieţi nenorocite, şi au nevoie să primească pace, prin Cuvântul lui Dumnezeu.

Avem prieteni care în viaţa de creştini se confruntă cu probleme. Încercăm să fim pentru ei o sursă de căldură sufletească şi de bucurie, un umăr, un braţ, o mână întinsă, o pernă de catifea pe care să-şi pună capul zbuciumat, ca să găsească liniştea şi pacea pe care doar Isus Cristos le dă. 

 

Reporter:

Cum prezinţi creaţionismul ca fiind dovada existenţei omului şi a speciilor, comparativ cu evoluţionismul, care este o minciună? Care ar fi unul dintre argumentele cele mai importante în favoarea creaţionismului?       

 

Romulus Câmpan:

Un filozof a spus: „Gândesc (cuget), deci exist, sunt!”. Dar „Cine sunt?”, pentru că dacă spun despre mine că „sunt, exist”, atunci trebuie să spun şi cine sunt.

Dacă mă uit doar la mâna ta, ţi-aş desconsidera personalitatea şi sufletul pe care nu  ţi-l văd.

Aşadar, omul NU este un animal sau un lucru din care, cu bună ştiinţă, elimin conceptul de viaţă sau spirit pentru că acest concept nu se potriveşte nici lumii animale şi nici lumii materiale. La om materia este însufleţită de prezenţa creativă,  lucrativă şi cognitivă a spiritului uman.

Dacă ne gândim la microfonul cu care mă înregistrezi, eu nu vorbesc cu materia din care este construit acesta, să zicem 200 de grame de siliciu sau 150 de grame de crom. Nu pot vorbi nici măcar cu o găleată de nisip.

 

Reporter:

Nici cu 80 de kilograme de carne, deoarece concluzia ar fi că la această masă stau şi discută 115 kilograme de carne cu alte 80 de kilograme de carne... J 

 

Romulus Câmpan:

Aşadar, ceea ce există în jurul meu este rezultatul unei gândiri inteligente sau este haos?

Dacă totul ar fi rezultatul haosului, noi nu am sta de vorbă, ci ceea ce se petrece s-ar petrece la întâmplare, de unde ar decurge o altă întrebare: dacă totul s-a întâmplat prin haos, cum am ajuns în această carte? Etc etc.

Aşadar, a susţine materialismul, a susţine că discuţi cu o găleată de nisip, presupune un mod de gândire cel puţin ciudat. Nu pot să consider ceea ce văd în jurul meu ca fiind rezultat al haosului. Până şi pentru a afirma că „sunt un rezultat al haosului”, am nevoie de gândire şi de inteligenţă ca să construiesc această propoziţie.

În Epistola către Romani, Apostolul Pavel spune că dacă privim cu atenţie în jurul nostru, observăm ordine, logică, raţiune, plan şi scop precis. Văzând toate acestea în creaţia din jurul nostru, nu putem să nu ne gândim că acesta este planul lui Dumnezeu, este creaţia Lui.

Biblia spune că orice om poate să se gândească la Creator. Orice om are o cunoaştere minimă, dar suficientă pentru primul pas de apropiere de Dumnezeu, prin ceea ce găseşte în natură.

Este tocmai ordinea pe care o găsim în natură, ordinea firească, ordinea logică a multiplicării celulelor pe baza unor informaţii genetice preexistente, proces care nu poate fi aruncat nici pe seama întâmplării, nici pe seama haosului. Viaţa nu se reduce doar la materie.

Cunoaştem oameni cu calităţi deosebite, care sunt ţintuiţi în fotolii cu rotile, însă a căror gândire este atât de fructuoasă şi de bogată încât te încântă pur şi simplu.

Indiferent de faptul că persoana respectivă poate să-şi mănânce micul dejun dimineaţa şi după aceea să fugă 10 kilometri, să facă acrobaţii, să regândească teoria relativităţii sau este un om complet imobilizat la pat, găseşti în el aceeaşi libertate a spiritului său pe care i-a dat-o Dumnezeu, care nu este constrânsă în nici un fel de materie.

Dumnezeu este duh sau spirit. Şi noi oamenii avem nu DOAR ceea ce Scriptura numeşte acest cort de ţărână, ci avem partea noastră cea mai importantă - care ne defineşte şi ne deosebeşte de tot ceea ce este creat, de orice altă creatură. Este ceea ce Scriptura numeşte - în cuvinte puţine, dar măreţe - duhul dat de Dumnezeu.

    Aşadar o simfonie de Beethoven nu poate fi rezultatul scuturării a 70 de kilograme de muşchi sau a 60 de litri de apă, nici măcar a unei presupuse evoluţii a unor substanţe chimice.

Din păcate, copiii sunt învăţaţi la şcoală că noi am apărut din maimuţă. Eu nu pot nicidecum să accept că o operă literară, o operă muzicală sau o sculptură a apărut din haos sau din întâmplare.

Mă îngrozesc cum sunt educaţi să gândească copiii noştri, în mod darwinist: cel mai tare supravieţuieşte.

Aşa supravieţuiesc în canale copiii care sunt mai tari sau, tot aşa, multe mame îşi aruncă la coşul de gunoi dragostea care începe să le bată sub propriile inimi. Asta din cauză că am fost educaţi că suntem animale. Ca atunci când avem prea multe pisici - le înecăm în apă şi o lăsăm numai pe cea mai frumoasă. Sau luăm căţeii prea mulţi, le dăm cu bâta în cap şi îi aruncăm în pădure. Cine  urmează?...

Avem copii prea mulţi, le dăm în cap şi lor şi nu mai avem nevoie de ei. În China, guvernul chinez nu întreabă pe nimeni dacă este de acord sau nu cu legea care îţi interzice să ai mai mult de 1 copil. Acolo, dacă nu ai aprobare de la autorităţi pentru un al doilea copil, acesta este avortat în mod automat sau este omorât în momentul în care se naşte, fără să te întrebe dacă tu ţi-l doreşti sau nu.

 

Reporter:

Aici duce gândirea evoluţionistă şi sistemul de referinţă ancorat în om, fără teamă de Dumnezeu. Atunci când omul doreşte să aibă o putere superioară, dar fără să se teamă de Dumnezeu, stabilindu-şi acea putere superioară în sine însuşi, atunci merge cu paşi repezi spre un întuneric abject, aşa cum a fost şi cel din care tu ai ieşit.

Romulus, ce gând ai pentru cititorii care se luptă cu aceleaşi probleme cu care te-ai confruntat şi tu - au ajuns la fundul butoiului sau poate au încercat deja şi seringa?

 

Romulus Câmpan:

În zilele cele mai întunecate pe care le-am trăit după pocăinţă, după experimentarea dragostei Domnului Isus Cristos, căutam o stâncă de care să mă agăţ. Când au venit peste mine valuri de furtună, am citit - scris cu o plasticitate fără egal - în Psalmi, că atunci când un om strigă către Dumnezeu, Dumnezeu apleacă cerul, mută şi strămută munţii şi desface apele ca să-l scoată pe omul ajuns la strâmtoare şi care strigă după El din necazul în care singur s-a afundat.

Dumnezeu nu va veni doar la marginea gropii vieţii vreunuia dintre noi să întrebe: „Hei, de ce ai ajuns acolo?”. Nici măcar nu va întinde o mână după noi, ci va coborî El Însuşi să-şi pună mâna sub oricare dintre noi şi să ne ridice afară din groapa vieţii noastre, pe propriii Săi umeri şi pe propriile Sale braţe de dragoste.

Când minciunile din jurul nostru ne fac să credem că Dumnezeu nu ne mai ascultă sau nu mai are milă faţă de noi, gândiţi-vă: cu ce am plătit noi dragostea Lui, care  ne-a salvat atunci când L-am chemat în ajutor? Am făcut noi ceva bun? Doar mila Lui L-a făcut să Se apropie de noi.

Promisiunea lui Isus Cristos a fost pentru mine stâncă şi refugiu: Pe cel care vine la Mine, nicidecum şi niciodată n-am să-l trimit de la Mine, n-am să-l resping

Fiecare om poate spune: „Dumnezeule, dacă exişti, te rog ajută-mă să Te cunosc”. Aşa L-am cunoscut eu pe Dumnezeu şi pe Isus Cristos.

Când mă uit la mărturia vieţii mele, pe care numai eu ştiu cum am trăit-o şi pe care văd cum o trăiesc astăzi, înţeleg tot adevărul Bibliei, pe care îl cred şi îl trăiesc zilnic.

Vieţi transformate? Fiecare dintre noi are o viaţă care se cere transformată. Dacă m-ar întreba cineva: „Cu cine am vorbit?” i-aş răspunde: „Aţi vorbit cu o viaţă transformată”. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

 

horizontal rule

ELENA  IACOBAN

 

Am  băut. 

de  multe  ori  beam  aŞa  de  mult  încât  nu  mă  mai  PUTEAM  controla.

 

Viaţa mea este alta, NU mai este ceea ce a fost.

 

Sunt mulţumită în inima mea şi sunt fericită pentru pacea şi liniştea din familia mea.

  

Reporter:

Cum v-aţi descrie viaţa de dinainte de a vă întoarce la Dumnezeu şi de a-L cunoaşte pe Cristos ca Mântuitor    personal, înainte de a avea o relaţie personală cu El?

 

Elena Iacoban:

A fost un calvar, a fost un chin pentru mine. Nu aveam nici o relaţie cu Dumnezeu. Nu mergeam la biserică. Nu ştiam că Domnul Isus Cristos este Mântuitorul nostru şi că a murit pentru păcatele noastre. Eram în întuneric. Nici nu voiam să aud despre asta.

Mi-e ruşine s-o spun, dar trebuie s-o spun: am băut. De multe ori beam aşa de mult încât nici nu mă mai puteam controla. Fumam, înjuram. Uneori, de teamă că mă bate soţul pentru că eram beată, plecam de acasă. Lăsam şi copilul şi plecam de acasă.

Dar Dumnezeu mi-a dat un soţ bun, care m-a iubit. Întotdeauna când plecam de acasă, el mă căuta şi mă aducea înapoi. Şi mă hotăram: „Gata, nu mai fac! Asta-i pentru ultima dată!”. Dar nu puteam, pur şi simplu nu puteam. Îmi părea foarte rău de tot ceea ce făceam, mi-era ruşine, dar nu puteam. Când intram în anturaj cu beţivii, mi se părea că totul este bine şi normal.

După ce mă aducea acasă şi mă trezeam din beţie şi vedeam ce-am făcut, îmi părea rău. Dar, ca să uit, începeam iarăşi să beau. Eram distrusă şi fizic.

Numai dragostea pe care mi-a purtat-o soţul meu a făcut să fim acum o familie şi să fim cu copilul nostru. Dumnezeu mi s-a descoperit şi m-a ajutat să scap de alcoolism. Slavă Lui că sunt ceea ce sunt acum.   

Înainte nu puteam să-mi păstrez nici un loc de muncă. Soţul meu a lucrat şi ne-a întreţinut. Am avut tot ce mi-am dorit, nu mi-a lipsit nimic, dar nu ştiu, nu pot să-mi dau seama nici acum ce-a fost în mintea mea.

De multe ori mă gândesc şi mi-e ruşine pentru ceea ce am făcut, dar mă bucur de ceea ce sunt acum. 

Noi trebuie să avem o relaţie personală cu Domnul Isus Cristos. Să ne mărturisim păcatele, că El ne iartă.   

Dumnezeu L-a dat pe Isus Cristos să moară pentru păcatele noastre, cum scrie în Evanghelia după Ioan, capitolul 3, versetul 16: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul lui Fiu, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”.

 

Reporter:

Băutura era singura dumneavoastră problemă?

 

Elena Iacoban:

Băutura şi ţigara. Numai eu ştiu ce chin a fost în toţi acei ani cât am băut. M-am mai hotărât eu să mă las de băutură, dar nu am putut nicidecum. Când L-am cunoscut pe Domnul Isus Cristos, El m-a eliberat complet.  

 

Reporter:

Cum s-a petrecut schimbarea vieţii dumneavoastră?

 

Elena Iacoban:

Sora mea este membră într-o Biserică Baptistă şi m-a invitat acolo. Când am intrat în acea biserică, parcă am văzut o lumină acolo. Mi s-a părut aşa de minunat şi de frumos. Parcă n-am mai văzut în nici un loc aşa ceva. Am fost impresionată de felul lor de a fi. Erau îmbrăcaţi frumos şi se salutau cu zâmbetul pe buze, cu îndemnuri din Biblie.

Mi s-a părut că şi rugăciunile şi predica mi se adresează direct mie şi sunt doar pentru mine.

Eu m-am dus la Biserică să nu mai beau, dar mi-a plăcut atât de mult acolo încât n-am mai lipsit. L-am urmat pe Domnul Isus Cristos şi m-am botezat în acea Biserică.

Viaţa mea a luat o altă direcţie şi a fost transformată pe deplin. Nu mai sunt nici pe departe ceea ce am fost.         

Mă bucur nespus de mult cu fraţii şi surorile din Biserică. Dumnezeu a făcut aşa de mult pentru mine, cu toate că eu nu am meritat dragostea Lui.

Sunt oameni care nu ştiu că pot fi salvaţi de Domnul Isus Cristos şi se gândesc că ei nu mai au scăpare. Aşa am fost şi eu. Mă gândeam: „Vai, câte am făcut..., cum L-am înjurat pe Dumnezeu. Nu ştiu dacă Dumnezeu mă poate ierta”. Dar Dumnezeu este minunat şi m-a salvat.

Sunt mulţumită în inima mea şi sunt fericită pentru pacea şi liniştea din familia mea, pentru locul de muncă pe care îl am. Mă rog lui Dumnezeu să mă ajute să mă pocăiesc în fiecare zi tot mai mult.

 

Reporter:

Nu zidurile sau clădirea Bisericii au făcut acest miracol în viaţa dumneavoastră, ci Dumnezeul cel Atotputernic, care vi S-a descoperit. El a făcut acest miracol.

Biblia spune că Biserica nu înseamnă nicidecum ziduri sau clădire, ci Biserica este Trupul lui Cristos, alcătuit din pietre vii - din credincioşi dedicaţi Lui. Biserica înseamnă oameni care îşi trăiesc viaţa după voia lui Dumnezeu, nicidecum zidurile sau clădirea.

Spun unii: „Ce necazuri ai avut aşa încât să ai nevoie de Dumnezeu?”. De ce credeţi că sunt atâţia oameni nepăsători faţă de o astfel de viaţă plină de pace şi de bucurie?

 

Elena Iacoban:

Cred că sunt întunecaţi de cel rău. Ei nici nu vor să audă. Exact aşa am fost şi eu. Soacra mea mi-a spus despre Dumnezeu şi am cântat cu ea cântări de laudă lui Dumnezeu, dar eram împietrită şi nu-mi păsa. Eram sub povara celui rău.

 

Acum parcă trăiesc un vis frumos. Este minunat să fii cu Domnul Isus Cristos.

Nu ştiam că dacă eu mă rog la Dumnezeu să mă ajute să nu mai beau, El mă ajută. Nu ştiam că trebuie să apelez direct la Dumnezeu şi să-I spun: Doamne Tată, te rog fă ca viaţa mea să nu mai fie un calvar...  

 

Reporter:

...să nu mai fim robi ai păcatului, spune Biblia. 

 

Elena Iacoban:

Acum vreau să le spun şi altora despre Dumnezeu, să vină şi ei la credinţă şi să-L cunoască pe Domnul Isus Cristos. Măcar să guste puţin din dragostea Lui, să vadă cât este de minunată viaţa împreună cu Domnul Isus Cristos.

Mă gândesc de multe ori ce suferinţă a îndurat El pe cruce pentru noi, pentru mine, care am fost aşa de murdară înainte. Dar acum m-a transformat şi m-a născut din nou.

Viaţa mea este alta, nu mai este ceea ce-a fost. Întotdeauna când mă rog la Dumnezeu îmi aduc aminte cum am fost şi Îi mulţumesc că m-a iertat pentru ce am făcut.

Dumnezeu ne ascultă şi ne iartă. El este bun cu noi. Pentru iubirea şi dragostea pe care ne-o poartă, El L-a dat pe Fiul Său, pe Domnul Isus Cristos, să moară pentru noi. Fără El suntem pierduţi.

Celor cărora nu le pasă sau care cred că e suficient să meargă la Biserică şi să asculte o slujbă, aş vrea să le spun că nu e suficient, ci trebuie să aibă o relaţie personală cu Domnul Isus Cristos.

Eu am trăit şi am simţit naşterea aceasta din nou, şi din ziua când m-am hotărât să-L urmez pe Domnul Isus Cristos am fost dintr-o dată o altă persoană.

Îi îndemn pe toţi cititorii să-L caute pe Dumnezeu. El L-a dat pe Fiul Său, Domnul Isus Cristos, să moară pentru păcatele noastre, ca noi să ne naştem din nou, la o viaţă nouă. Murim faţă de păcat şi ne naştem pentru Dumnezeu.

 

 

sus

 

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi
Copyright © 2003-2014 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate