Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Media
 

 

 

Cuprins Publicaţie
Nostra Aetate
Apologetica
Orientalia
Teologie
Reforma Spirituala
Istorie
Pastorala
Misiunea Azi
Site-uri Baptiste
Media

Radio Vocea Evangheliei

RADIO VOCEA EVANGHELIEI
str. Vlasiei nr. 4
C.P. 1174
O.P. 16
Timisoara

Tel./Fax: +40 256 217212
Mobil: +40 728 276516
e-mail:
rvetimisoara@hotmail.com

 

 

 


Interviuri, documentare, reportaje, eseuri, articole

 

 

Ioan Ciobotă

Pagina de MEDIA este realizată de

 

Ioan Ciobotă

Radio Vocea Evangheliei Timişoara

www.rve-timisoara.ro

 

horizontal rule

Vieţi transformate

- Volumul 3 -

 

 

IOAN  BUGNĂRUC

 

adâncurile  mele  erau  tulburi  Şi  pustii  Şi  nu  aveam  ceEA  CE  îmi  doream  cel  mai  mult. 

 

L-am studiat pe Mircea Eliade şi mi-am dat seama că dimensiunea religioasă şi sacrul nu este numai un moment în evoluţia conştiinţei, ci este o dimensiune universală.

 

Ateismul este lipsit de fundament ştiinţific, iar axiomele pe care se bazează sunt date tot      printr-un fel de „credinţă”, NU pe baze ştiinţifice.

 

            Ioan Bugnăruc a absolvit facultatea de Matematică-Fizică şi facultatea de Sociologie. Este căsătorit cu Iuliana şi predă ştiinţe socio-umane la liceu.

                       

Ioan Bugnăruc:

            Înainte de a-L cunoaşte pe Isus Cristos ca Domn şi Mântuitor, am fost un ateu militant multă vreme. Căutam cu fiecare ocazie dovezi care să arate că nu există Dumnezeu şi că sufletul nu este nemuritor. Ori de câte ori aveam ocazia să combat pe cineva, o făceam cu bucurie. 

                       

Reporter:

            Ce argumente aveaţi împotriva creştinismului şi împotriva lui Dumnezeu?

                       

Ioan Bugnăruc:

            Nişte argumente foarte naive, care erau luate din ceea ce ne ofereau comuniştii la vremea aceea. Mi-e jenă să le spun acum, dar erau susţinute de oameni cu şcoală, mult mai instruiţi decât mine; eu eram doar un adolescent. 

                       

Reporter:

            Acei oameni au influenţat atunci mulţi tineri...

                       

Ioan Bugnăruc:

            Citisem Biblia pentru credincioşi şi necredincioşi şi tot ceea ce partidul comunist oferea în educaţia ateistă tinerilor de liceu, eu absorbeam cu plăcere.

            Mi-am dat seama ulterior că argumentele pe care le socoteam atunci infailibile, sunt extraordinar de puerile şi la o analiză ştiinţifică ele nu rezistă. 

                       

Reporter:

            Care sunt câteva dintre aceste argumente?

                       

Ioan Bugnăruc:

            Spuneam şi eu ce spuneau toţi pe vremea aceea - că omul primitiv, din cauză că n-a ştiut să-şi explice fenomenele care se petreceau în jurul lui, a început să inventeze zei şi să se închine lor. Am crezut acest argument multă vreme.

            Apoi l-am studiat pe Mircea Eliade şi mi-am dat seama că dimensiunea religioasă şi sacrul nu este doar un moment în evoluţia conştiinţei, ci este o dimensiune universală.

            Una dintre concluziile pe care opera lui Eliade a lăsat-o omenirii, a fost aceea că sacrul  este  o  dimensiune  universală  a  conŞtiinţei.                        Omul din toate timpurile are nevoie să se închine la ceva, nu doar omul primitiv. E adevărat, spunea Eliade, că astăzi, în lumea modernă, sacrul este camuflat în profan, dar, cu adevărat omul are nevoie să se închine la ceva.

         Eu m-am închinat multă vreme unor idei abstracte, lipsite de fundament, dar m-am închinat la ceva şi eram plin de entuziasm pentru acele idei.   

                       

Reporter:

            Este ateismul o religie?

                       

Ioan Bugnăruc:

            Luând ateismul în sens etimologic, adică „fără Dumnezeu” sau „lipsă de Dumnezeu”, la prima vedere aş spune că nu este o religie. Dar ateismul este o religie şi mulţi atei au fost dispuşi să moară pentru religia lor falsă.

            Şi pentru că este lipsit de fundament ştiinţific, axiomele pe care se bazează ateismul sunt date tot printr-un fel de credinţă”, NU pe baza unui substrat ştiinţific.

            Este o „religie” la care se-nchină mulţi oameni; mulţi au militat pentru ateism şi l-au „propovăduit” cu succes.

                       

Reporter:

            Mircea Eliade, alături de filozofii ruşi Evdochimov şi Berdeaev, v-au influenţat gândirea la un moment dat.

                       

Ioan Bugnăruc:

            Aşa este. Cel mai grozav obiectiv pentru viaţa mea era să excelez în cunoaştere.

            Imediat după revoluţie au apărut cărţi ale filozofilor ruşi care s-au stabilit în Occident şi care pentru mine au fost semnificative, pentru că mi-au întors privirea de la lucrurile materialiste şi atee la lucrurile spirituale. Chiar dacă astăzi mă raportez altfel la ei, atunci au avut rolul de a mă provoca şi de a mă face să fiu cucerit de spiritualitate, de Dumnezeu.

            La început înţelegeam altceva prin „Dumnezeu” şi ajunsesem la un moment în care Domnul Isus Cristos era pentru mine cel mai mare filozof. Îmi doream extraordinar de mult să fiu un discipol al Lui, dar pentru mine Mântuitorul era doar un mare filozof.

                       

Reporter:

            Care dintre învăţăturile Mântuitorului Isus Cristos v-a marcat în aşa măsură încât să doriţi să deveniţi un discipol al Lui?

                       

Ioan Bugnăruc:

            În primul rând înţelepciunea pe care a demonstrat-o în învăţăturile Lui, care pentru vremea aceea era cu totul şi cu totul copleşitoare.

            Apoi jertfa Lui, care pentru mine era un mare mister şi ceva foarte provocator. Nu-nţelegeam pe deplin de ce a trebuit să moară, dar mi-am dat seama că moartea Lui a fost cu totul şi cu totul excepţională.

            Eram foarte impresionat de moartea lui Socrate, însă am înţeles că moartea Mântuitorului a fost mult mai deosebită. Nu pricepeam foarte bine de ce, dar cu timpul am putut să înţeleg de ce a fost moartea Lui mai deosebită.

                       

Reporter:

            Pentru a-L crede pe Domnul Isus Cristos şi a vă apropia de principiile Lui, primul pas era să recunoaşteţi că El a existat ca persoană istorică: a existat o persoană cu numele  Isus  Cristos,  care a influenţat istoria omenirii.

            Ateii spun că El nici măcar nu a existat ca persoană istorică, ci este doar un mit.

                       

Ioan Bugnăruc:

            Este o dovadă de mare incultură să susţii că Mântuitorul n-a existat din punct de vedere istoric.

            Eram convins că există şi ceva supranatural şi o persoană istorică cu totul şi cu totul excepţională: Domnul Isus Cristos.

            Mi-am dat seama că trebuie să fiu consecvent în afirmaţiile şi în convingerile mele şi că nu pot să-L socotesc pe Domnul Isus Cristos un mare filozof dacă nu cred afirmaţia Lui că este Fiul  lui  Dumnezeu.

            Au fost foarte mulţi factori care au concurat până la urmă la „abdicarea” mea la crucea lui Cristos. Sunt uimit şi acum de modul minunat în care a lucrat Dumnezeu, în aşa fel încât să mă smeresc în faţa crucii Lui.

                       

Reporter:

            Cum a fost acel moment de neimaginat din viaţa dumneavoastră, când aţi „abdicat” în faţa crucii lui Cristos?  

                       

Ioan Bugnăruc:

            Îl socotesc momentul cel mai important al vieţii mele. A fi născut din nou este cel mai important eveniment care i se poate întâmpla unui om.

                       

Reporter:

            Naşterea din nou este din Dumnezeu, pentru veşnicie.

Ioan Bugnăruc:

            Da, naşterea din nou. Eu şi viitoarea mea soţie - Iuliana - tocmai ne făceam planuri de nuntă şi ne-am dat seama că avem nevoie de ceva care să întreţină iubirea noastră.

            Recunoşteam că resursele noastre afective sunt limitate şi avem nevoie de Cineva care să ne alimenteze mereu dragostea unul faţă de celălalt şi după căsătorie.

            Am simţit chemarea Duhului Sfânt şi am mers la Biserica Baptistă Betel din Timişoara. Acolo am înţeles că nu trebuie doar să simpatizez cu nişte idei, nu trebuie doar să fiu entuziasmat de faptul că există un Dumnezeu, ci trebuie să-I fiu dedicat lui Dumnezeu.

            Cel mai important lucru este să te hotărăşti să fii al Lui cu totul. Până atunci nu se petrece nimic semnificativ în viaţă - nu aveam o viaţă împlinită, nu aveam nici o nădejde.

            Îi mulţumesc Domnului că m-a condus şi pe mine şi pe soţia mea spre momentul în care am recunoscut cu toată inima că avem nevoie de El, că drumul pe care mergem este înfundat şi prăpăstios şi duce spre lucruri foarte sumbre. Acela a fost cel mai important moment al vieţii noastre.           

                       

Reporter:

            Este înţeleaptă concluzia că resursele afective ale omului sunt limitate chiar şi în căsătorie, pentru că multe familii eşuează datorită răcirii dragostei „de la început”.

            Dacă partenerii văd că între ei nu mai există acea iubire romantică de la început, că nu se mai iubesc cum se iubeau atunci când erau îndrăgostiţi, trag concluzia că nu se mai iubesc, ceea ce nu este adevărat. Îndrăgostirea are timpul ei, apoi dragostea merge pe cu totul alt făgaş. Nu poţi fi tot timpul îndrăgostit şi cu „capul în nori”, ca la 18 ani.

                       

Ioan Bugnăruc:

            Aşa este. Când eram fără Dumnezeu, înjuram cum puţini ştiu să înjure. Eu eram bun la literatură şi eram creativ chiar şi în domeniul... înjurăturilor...

                       

Reporter:

            Nu-mi permit să vă cer câteva exemple... J

                       

Ioan Bugnăruc:

            Odată m-am gândit cât de urât şi de groaznic înjuram şi mi-a venit să vomit. Mi-am dat seama cât de străină îmi este această experienţă faţă de cine sunt eu în momentul de faţă, prin harul lui Dumnezeu.

            Într-adevăr, Duhul lui Dumnezeu locuieşte acum în mine şi nu este de acord cu ce făceam eu înainte.

            Am studiat mult, am citit multe cărţi, mi-am petrecut foarte mult timp în faţa cărţilor, dar mi-am dat seama că sufletul meu este totuşi pustiu. Tânjeam după o viaţă adevărată, după o viaţă din belşug, dar nu se arăta.

            Toate cărţile pe care le-am citit: Platon, Aristotel, Shakespeare, Dostoievski, mi-au dat satisfacţii mai ales atunci când am avut ocazia să-mi etalez cultura în faţa altora, să bravez. Mă simţeam mai stăpân pe mine, pentru că eram un om „cultivat”. Dar adâncurile mele erau tulburi, erau pustii şi ce îmi doream cel mai mult nu aveam.       

            La Biserica Baptistă Betel am aflat unde pot găsi cuvintele vieţii veşnice şi am înţeles că înţelepciunea pe care mi-o doresc eu şi toate cărţile pe care le-am citit nu erau în stare să-mi ofere aşa ceva.

            Au fost perioade extraordinar de tulburi, de căutări. Rugăciunile mele erau ceva de genul: Doamne, nici nu ştiu dacă exişti! Poate că exişti, poate că nu exişti! Am văzut că unii iau în serios faptul că Tu exişti şi Te rog, dacă exişti, să dai un semn şi sufletului meu!”.

            Sunt foarte plin de bucurie acum, ştiind de unde         m-a scos Dumnezeu: din ce pustiu şi lipsă de perspectivă, comparativ cu viaţa din belşug pe care mi-a oferit-o acum.     

                       

Reporter:

            Rugăciunea dumneavoastră a fost foarte sinceră. Ateii nu acceptă că Dumnezeu există, pentru că atunci ar fi nevoiţi să-şi schimbe viaţa, deoarece vor da socoteală pentru păcatele lor.

                       

Ioan Bugnăruc:

            Eu căutam foarte sincer adevărul, cu multă tensiune şi insistenţă. Dar Dumnezeu m-a căutat pe mine, chiar dacă eu blestemam şi înjuram cum nu-njura nimeni în lume. Dumnezeu m-a scăpat de la moarte în multe rânduri şi El   S-a îngrijit şi de viitorul meu.

            Însă a venit momentul când mi-am dat seama că Dumnezeu aşteaptă ceva de la mine: aşteaptă DEDICARE. Trebuie să-ţi dedici viaţa Lui, să cauţi să faci ceva pentru El, cum spune Scriptura: „Aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu. [...] Daţi lui Dumnezeu mădularele voastre ca nişte unelte ale neprihănirii”.

            Secretul vieţii din belşug este că Dumnezeu vrea ca eu să fiu o bucurie pentru alţii. Întotdeauna când am fost dispus să-mi aduc trupul ca o jertfă vie, Dumnezeu m-a răsplătit cu viaţă din belşug.

                       

Reporter:

            Ce sfat aveţi pentru cei care Îl caută sincer şi din toată inima pe Dumnezeu, dar nu-L găsesc în lume?

                       

Ioan Bugnăruc:

            Dumnezeu a promis că îi răsplăteşte pe cei care Îl caută din toată inima, luând în serios Cuvântul Lui - Biblia. Trebuie să fiu foarte sincer: acolo unde nu pricep şi nu înţeleg,        unde-mi  este greu să cred, să Îi mărturisesc lui Dumnezeu în rugăciune toate frământările.

            Dragul meu cititor, poate ai citit multe cărţi care sperai să-ţi dea bucuria. Există o CARTE care îţi  dă cu  siguranţă  bucuria. Aceasta este Biblia. Acolo sunt cuvintele vieţii veşnice, acolo este belşug şi binecuvântare.

            Şi orice izvodire a minţii să fie dată la o parte şi doborâtă, în aşa fel încât să ajungem la crucea lui Cristos. 

            Noi, cei care spunem că-L cunoaştem pe Dumnezeu, avem responsabilitatea de a-L face de cunoscut şi altora.

            Căutaţi-L pe Dumnezeu din toată inima, pentru că El Se lasă găsit de cei care-L caută din  toată  inima.

 

*****************************************

 

DAN  GLAZER

 

te  simţi  trădat  din  toate  părţile.

 

În liceu aveam coşuri pe faţă şi nu eram agreat de fete.

 

Aveam prieteni studenţi care s-au întors la Dumnezeu, iar eu credeam despre ei că au înnebunit.

 

Dan este alpinist, este căsătorit cu Dana şi au doi copii.

 

Reporter:

            Dragul nostru cititor, ai fost vreodată agăţat în corzi, la zeci sau sute de metri deasupra prăpăstiilor? Ai simţit vreodată plăcerea de a urca pe un vârf de munte sau pe un perete de stâncă? Pasiunea lui Dan este alpinismul.

            Dan, de ce te-ai apucat de căţărat? Când ai spus prima dată: „Vreau să urc pe stânca asta, să ajung în vârf ”?

 

Dan Glazer:

            Eu am crescut în Deva, oraş situat în apropierea Munţilor Retezat, Apuseni şi Parâng. De căţărat m-am apucat când aveam 16 ani şi a fost din dragoste pentru munte.

 

Reporter:

            Ai întâlnit vreodată vreo viperă în timp ce te căţărai pe munţi şi pe stânci sau poate la Cetatea Devei?

 

Dan Glazer:

            Sunt extrem de rare cazurile când întâlneşti vipere pe poteca sau pe grohotişul pe care-l străbaţi în drum spre peretele de stâncă. La Cetatea Devei nu am întâlnit niciodată 

 

Reporter:

            Probabil că în viaţă ai fost muşcat de un alt fel de „viperă” şi anume de păcat. Cum de ai ajuns să urci pe munţi? Era un fel de evadare din faţa realităţii? De ce nu    te-ai apucat de orice altceva: discoteci, chefuri, înot, fotbal?

 

Dan Glazer:

            Am jucat şi baschet, am fost şi în discoteci, dar la liceu am avut o mare problemă: eram plin de coşuri pe faţă şi nu eram agreat de fete. Aşa că sâmbăta şi duminica eu eram cu mingea de baschet sau cu corzile în rucsac, duhnind a transpiraţie, pe când colegii mei erau îmbrăcaţi frumos, se plimbau pe centru sau mergeau la discotecă.

 

Reporter:

            Alpinismul era un fel de încercare de a-ţi demonstra puterea, în ciuda coşurilor de pe faţă?

 

Dan Glazer:

            Sufeream sincer în sufletul meu pentru că eram doar vreo 3 elevi în toată clasa care aveam problema aceasta.

            Niciodată nu m-am înţeles cu părinţii mei. Eram un copil extrem de agitat şi în clasa a V-a am avut nota 9 la purtare, iar în clasa a VIII-a am avut nota 8 la purtare.    

            În clasa a V-a am rămas corigent la geografie. Culmea este că acum sunt profesor de geografie !

 

Reporter:

            Şi Einstein a rămas corigent la fizică, dar apoi a descoperit Teoria relativităţii - baza fizicii moderne. 

 

Dan Glazer:

            Faptul că m-am apucat de căţărat a fost şi o evadare din faţa realităţii, pentru că în clasa a X-a părinţii mei au divorţat, după aproape 20 de ani de căsnicie. Apoi, un an mai târziu, mama mea a suferit un anevrism la cap.

            Au fost momente foarte marcante pentru mine. Nu mă exteriorizam, dar doream să evadez din situaţia aceea.

 

Reporter:

            Care a fost cel mai groaznic moment din experienţa ta de căţărător?

 

Dan Glazer:

            Pentru orice căţărător, cele mai groaznice momente sunt căderile de persoană, însă pentru mine căderile de pietre sunt momentele cele mai cumplite - atunci când iese un bolovan pe care te sprijini complet. Este dezolant.

            Eu atunci mă simt trădat, pentru că în stânca aceea mi-am pus toată nădejdea, abia apoi în coardă şi în coechipier. Când iese o piatră cu tine, te simţi trădat din toate părţile.

            Odată mă căţăram împreună cu un prieten şi el era cap de coardă. După vreo 7-8 metri după ce el a plecat, s-a desprins o piatră. Nu cu el, el trecuse de piatră. Însă ce-a fost înfiorător era că acea piatră s-a desprins între coardă şi muntele de stâncă.

            Era un fel de dală foarte mare, cam de 2x2 metri şi şansa noastră a fost faptul că nu a existat nici un piton bătut în acea piatră, pentru că ne-ar fi smuls şi ne-am fi prăbuşit după ea în adâncuri. A fost cel mai groaznic moment.

 

Reporter:

            Fiind agăţat în corzi, la zeci sau sute de metri deasupra prăpăstiilor, ai simţit vreodată că există Cineva deasupra ta? Te-ai gândit vreodată acolo la Dumnezeu?

            Prin natură, prin măreţia şi grandoarea munţilor, prin gingăşia unei flori găsită undeva în vârful unei stânci, ai simţit că-ţi vorbeşte Dumnezeu? 

 

Dan Glazer:

            Nu, niciodată. Niciodată. Eu am fost un ateu convins şi nu credeam în astfel de lucruri. Nici nu voiam să mă gândesc la astfel de lucruri, chiar dacă cineva încerca să lege o discuţie cu mine pe acest subiect.

 

Reporter:

            Stâncile munţilor te-au înşelat. Au fost stânci pe care te bazai, dar care ţi-au plecat de sub picioare. Între timp ai găsit adevărata  stâncă:  ISUS  CRISTOS - Cel care nu Se schimbă şi nu Se mută niciodată. Isus Cristos este acelaşi: ieri, azi şi în veci”,spune Biblia.

            Cum ai găsit adevărata stâncă - pe Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu?   

 

Dan Glazer:

            Aveam prieteni studenţi care s-au întors la Dumnezeu şi eu credeam despre ei că au înnebunit.

            Alţi colegi discutau despre reîncarnări, Dumnezeu, vrăji, iar acele discuţii pe mine mă depăşeau şi eram complexat, aşa că am început să citesc tot ce găseam pe această temă. Am ajuns până la Eliade şi Culianu.

            Dintre creştinism, hinduism şi islamism am ales creştinismul, ca fiind credibil pentru mine din punct de vedere intelectual.

            Priveam lucurile prin lentila evoluţionismului sau a disciplinelor pe care le studiam în facultate: paleogeografie, paleontologie, geomorfologie, geologie etc. Iar o dată ales creştinismul, am căutat să văd dacă acesta este adevărat. Şi am început cu Biblia şi cu diferite cărţi adiacente ei. Aşa a început căutarea.     

 

Reporter:

            De ce ai început să citeşti Biblia? Când ţi-ai spus prima dată: „Ar trebui să citesc această Carte!”?

 

Dan Glazer:

            Alegând creştinismul, am vrut să văd dacă este adevărat şi astfel am ajuns la Biblie. Am început să citesc Biblia ca un student, ca pe o  carte oarecare, în grabă, de la cap la coadă, să văd cam ce conţine.

 

Reporter:

            Atunci când te apuci să citeşti Biblia începând cu anumite cărţi, să spunem Deuteronomul, Numeri sau Levitic, este ca şi când încerci din răsputeri să descifrezi un curs de la Geografie, de „paleoontologeomorfologo”... etc. J

 

Dan Glazer:

            Au fost nişte trăiri extraordinare. La ora 1-2 noaptea îmi venea să mă dau jos din pat şi să-l trezesc pe colegul meu de cameră, să-i arăt Biblia, pasaje din Apocalipsa şi din alte cărţi în care efectiv găseam ceea ce trăim în prezent.

 

Reporter:

            Ce gândeai când erai ateu şi nu credeai în Dumnezeu?

 

Dan Glazer:

            Mă iubeam foarte mult pe mine însumi. Eram singur la părinţi şi ei mi-au dat cam tot ce îmi puteam dori.

 

Reporter:

            Cum L-ai întâlnit pe Dumnezeu în mod personal?

 

Dan Glazer:

            Prin dragostea Lui L-am cunoscut pe Dumnezeu. Eu Îi ofeream ceva şi Îi ceream altceva.

            Vă dau exemplul cu olarul. Un olar poate să facă dintr-un lut bun o oală. Şi poate că oala aceasta vrea să fie mai bună şi îi cere olarului să o îmbunătăţească cu un lut foarte bun. Însă, dacă nu există ceva special, care să fie liantul pe care să-l pui în amestecul acela, nu iese. Acel ceva special în cazul olarului este apa.

            Pentru mine acel ceva special a fost împlinirea pe care mi-a dat-o Dumnezeu. De exemplu:

            Joc baschet - sunt fericit.

            Schiez - sunt fericit.

            Mă caţăr pe munţi - sunt fericit.

Sunt câteodată în culmea fericirii, dar rămân la atât şi nu sunt împlinit. Însă împlinirea şi liniştea pe care mi le dă Dumnezeu, depăşesc înţelegerea omenească.

            Îţi doreşti foarte mult un lucru şi îl obţii. După un timp însă nu te mai împlineşte şi doreşti să îl schimbi. Însă împlinirea este cu totul şi cu totul altceva! 

 

Reporter:

            Ai un apartament, îţi doreşti o casă. Ai o maşină, îţi doreşti alta. Ai o şcoală, mai vrei una. Ai un salariu, îl vrei mai mare. Dar împlinirea este, de fapt, Dumnezeu în viaţa noastră.

 

Dan Glazer:

            Viaţa mea s-a schimbat total. Trăiesc cu frică de Dumnezeu.

 

 

Reporter:

            „Începutul înţelepciunii este frica de Domnul”, spune Biblia. Cum este acum viaţa ta de familie?

 

Dan Glazer:

            Căutăm să învăţăm mai mult despre familie, cum să ne creştem copiii, cum să ne înţelegem unii pe alţii. Fără Dumnezeu nu prea reuşim acest lucru.

            Avem prin casă afişe de genul: „Azi nu se strigă, mâine da!”. J

 

Reporter:

            Ce antrenamente ar trebui să faci ca să poţi trece acest „pasaj de stâncă” - creşterea unui copil?

 

Dan Glazer:

            Este greu să creşti un copil, pentru că trebuie să urmăreşti transformarea sa lăuntrică, pentru ca el să se regăsescă în Cristos. Ceea ce face, să nu facă de frică, pentru că tu eşti „puterea” - tata, mama - sau că glasul tău este mai tare decât al lui. Copilul trebuie să înţeleagă că părinţii sunt împuterniciţi de Dumnezeu să-i crească, iar ei sunt daruri pe care Dumnezeu ni le-a făcut.

 

Reporter:

            Tu ai fost schimbat de puterea lui Dumnezeu, Cel care invită nişte muritori să-I devină fii şi doreşte să le dea viaţa veşnică. Dar aceştia Îl refuză pentru că au de rezolvat o afacere, au de zugrăvit apartamentul sau au de dat nişte găuri în pereţi.

            Este cumplit pasajul în care Domnul Isus spune:         De oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele [...] Se va ruşina şi Fiul omului, când va veni în slava Tatălui Său, împreună cu sfinţii îngeri.[...]

            Pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu, care este în Ceruri”.

 

*****************************************

 

ROMULUS  VOICU

 

Dumnezeu  este  creatorul  nostru.

suntem  rodul  gândirii  Lui  Şi  al mâinilor  Lui.

 

Când aveam vreo 20 de ani,

Doamne, ah, ce viaţă mai duceam,

Prin restaurante, baruri, cafenele şi localuri, Doamne, ah, ce viaţă mai duceam.
            Mai întoarce-Doamne-o dată roata,

            Să-mi mai văd o dată soarta,
            Să-mi văd anii tinereţii,

            Să-mi văd strălucirea vieţii,

            Care, Doamne, fără rost s-au dus.

 

            Romulus este un cântăreţ bun, iar versurile de mai sus sunt interpretate chiar de el. Este căsătorit şi are o fetiţă.

            Romulus a observat că de la un moment dat mesajul scrisorilor primite de la părinţii lui din Canada era ciudat.

 

Romulus Voicu:

            Am avut o relaţie foarte apropiată cu părinţii mei. Am crescut într-o familie în care era multă dragoste. Ştiam cum gândeau ei, dar, dintr-o dată nu mai vorbeau despre altceva decât despre bucuria de a-L cunoaşte pe Isus Cristos.

            Asta m-a şocat şi am vrut să ştiu ce i-a făcut să se schimbe aşa, pentru că dacă ei au cunoscut ceva adevărat, voiam să cunosc şi eu. Am început să citesc Biblia şi aşa am descoperit că  ISUS  CRISTOS  ESTE  ADEVĂRUL. 

 

Reporter:

            Înainte te-ai gândit că ai putea să ai o relaţie personală cu Dumnezeu, să stai şi să discuţi cu Dumnezeu, să te rogi Lui, să studiezi Biblia şi să comunici cu El, la fel cum comunică un tată cu fiul lui?

 

Romulus Voicu:

            Nu. Nu ştiam că pot avea o relaţie cu Dumnezeu, aşa cum are un tată cu fiul său. Mă gândeam la Dumnezeu ca la Cineva care este acolo sus, în Cer, care nu are treabă cu noi şi care nu poate fi atins. Aşa că îmi trăiam viaţa după pofta inimii, cum doream. Am vrut să iau „totul” de la viaţă.

 

Reporter:

            Ce era acest „totul” pe care-l voiai de la viaţă?

 

Romulus Voicu:

            Doream să fiu fericit. Căutam plăcere în orice şi oriunde: băutură, femei, fumat. Ştiam să cânt bine şi cântam la nunţi. Îmi plăcea să fiu în centrul atenţiei, să cânt, să dansez. Am avut tot ceea ce caută tinerii, toată atenţia celorlalţi.  

            Am trăit din plin, nu m-am dat înapoi de la nimic şi am făcut toate păcatele care se pot face. 

 

Reporter:

            În aceste condiţii - erai iubit de părinţii tăi, Dumnezeu ţi-a dăruit o voce deosebită, cântai şi erai în centrul atenţiei - erai împlinit? Erai fericit în adâncul sufletului tău? 

  

Romulus Voicu:

            Nu, nicidecum. Dincolo de toate acestea, ştiam că îmi lipseşte ceva. Eram tot timpul în căutare. Omul este      într-o continuă căutare şi toţi căutăm acel CEVA.

            Ştiu că cei care nu-L cunosc pe Isus Cristos sunt în continuă căutare. Dar următorul adevăr m-a izbit, şi anume cuvintele lui Isus Cristos: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. Sunt cuvinte de Dumnezeu, nu de om. Şi Adevărul într-adevăr este El.

            Bucuria de acum nu se compară cu bucuria pe care o aveam în lume. Este o bucurie diferită, o împlinire a sufletului. Dumnezeu este Creatorul nostru, suntem rodul gândirii şi al mâinilor Lui. El ştie ce să ne dea ca să fim fericiţi.

 

Reporter:

            Dacă ai avea de ales între o viaţă plină de „lumini şi culoare” - spun „lumini”, nu Lumină, pentru că Lumina este Isus Cristos - o viaţă plină de strălucirea deşartă a acestei lumi, sau o viaţă simplă şi fără bucuriile acestei lumi, dar CU Isus Cristos, pe care ai alege-o?  

            Să nu mergi la petreceri destrăbălate, să nu minţi, să nu furi, să nu-ţi înşeli soţia, să nu, să nu, să nu... o grămadă de „nu”-uri, ci să te rogi lui Dumnezeu zilnic, să citeşti zilnic Biblia, să încerci să ai o relaţie bună cu oamenii şi cu Dumnezeu, să fii un om după voia lui Dumnezeu.

 

Romulus Voicu:

            Eu m-am întors la Dumnezeu la 25 de ani. Singurul lucru de care îmi pare rău este că nu am făcut-o mai devreme. Am pierdut 25 de ani în care am fost mort faţă de Dumnezeu.

            De când L-am cunoscut pe Domnul Isus Cristos, trăiesc cu adevărat, pentru că Adevărul nu se compară cu nimic. Eu ştiu că Isus Cristos este Adevărul şi trăiesc pentru El şi pentru planul pe care Dumnezeu îl are cu mine.

            Până nu Îl cunoşti pe El, totul este doar o căutare după CEVA. Nu aş mai alege niciodată o astfel de viaţă.

 

Reporter:

            Probabil că ai mai fost invitat să cânţi la diferite ocazii. Ce au spus prietenii despre alegerea ta, despre faptul că nu mai cânţi spre slava şi gloria ta, ci cânţi DOAR spre slava şi gloria lui Dumnezeu?

 

Romulus Voicu:

            Îmi plăcea să cânt pentru că aduceam bucurie oamenilor şi îi făceam să se simtă bine şi asta mă făcea şi pe mine să mă simt bine. Bineînţeles că aceste chefuri...

 

Reporter:

            ...trebuiau udate... J

 

Romulus Voicu:

            ...toată lumea trebuia să bea ceva, să fumeze, să facă şi alte lucruri... Prietenii mei au fost supăraţi că eu nu mai cânt pentru lume, ci cânt doar pentru Dumnezeu. Dar Dumnezeu mi-a dat alţi prieteni, mult mai mulţi.

            Multe rude şi prieteni de-ai mei nu au înţeles ce am făcut şi s-au depărtat de mine. Rugăciunea mea este ca Dumnezeu să le deschidă ochii inimii şi să vadă Adevărul pe care-L caută fiecare. Sper că într-o zi Îl vor găsi şi Îl vor cunoaşte şi ei pe Cristos.

 

Reporter:

            Cum a fost ziua când tu personal te-ai hotărât să-ţi dedici viaţa lui Dumnezeu?

 

Romulus Voicu:

            A fost ziua în care m-am născut din nou, ziua în care mi s-a umplut pieptul de bucurie, după ce i-am mărturisit Domnului păcatele şi L-am rugat să mă ierte. Parcă pluteam, parcă nu mai aveam greutate. Mă simţeam uşor şi liber.

            Acest sentiment nu m-a mai părăsit. Până atunci simţeam greutatea păcatelor mele şi ştiam că ceea ce fac nu este bine înaintea lui Dumnezeu. Din acea zi Dumnezeu      mi-a luat povara de pe suflet.

            Undeva, în inima mea, ştiam că omul trebuie să se pocăiască într-o zi, dar nu voiam să fac acest lucru. 

 

Reporter:

            În ziua când te naşti din nou înţelegi că multe dintre valorile lumii contravin valorilor lui Dumnezeu şi atunci alegi să respecţi valorile lui Dumnezeu.

            Înţelegi că viaţa şi gândirea acestei lumi sunt greşite, dacă nu le raportezi la Dumnezeu.

            Vorbind despre naşterea din nou, este ca atunci când într-o familie se naşte un copil, iar părinţii îi dau un nume.                         Este un verset în Apocalipsa, care spune că fiecare dintre noi vom primi un  NUME  NOU  atunci când vom sta înaintea lui Dumnezeu. Un alt nume, diferit de cel temporar pe care ni l-au dat părinţii noştri pe pământ. În cer toate lucrurile vor fi noi, inclusiv numele nostru, iar naşterea din nou este primul nostru pas pe drumul către cer.

 

Romulus Voicu:

            Când am realizat că sunt păcătos, am dorit să-L cunosc pe Dumnezeu. Cea mai mare problemă a noastră este să recunoaştem că suntem păcătoşi.

            Domnul Isus spune: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi”. Dacă nu recunoaştem că suntem bolnavi - şi atâta timp cât trăim în păcat suntem bolnavi din punct de vedere spiritual - Dumnezeu nu ne vindecă.

            Eu sunt vindecat, la fel ca orbul care spune: „Eram orb şi acum văd”. Am bucuria pe care a avut-o ologul care a stat 38 de ani pe pat, fără să se poată bucura de viaţă, şi care a fost vindecat de Cristos. Aşa sunt şi eu acum: bucuros.

 

Reporter:

            Tu vezi acum pentru că Domnul Isus Cristos s-a atins de ochii minţii tale, de ochii inimii şi ai sufletului tău şi ai început să vezi adevăratele valori, ai început să vezi bucuria pe care doar Dumnezeu o poate da, fericirea care se găseşte DOAR în Domnul Isus şi pe care El a dat-o şi familiei tale.

 

Romulus Voicu:

            Suntem o familie fericită. Suntem căsătoriţi dinainte de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi acum împreună Îl cunoaştem şi Îi slujim Lui. Nu este fericire mai mare decât să-L ai pe Dumnezeu în familia ta şi să domnească Isus Cristos în familia ta. Împreună cu soţia mea Îi mulţumim în fiecare zi lui Dumnezeu că L-am cunoscut.

 

Reporter:

            Printre cititorii noştri s-ar putea să fie oameni care mâine au înfăţişare la procesul de divorţ, alţii care nu mai ştiu cum să-şi echilibreze familia sau alţii care doresc să poată spune şi ei, ca şi tine, că au o familie fericită. Care este secretul unei familii fericite? 

 

Romulus Voicu:

            Familia fericită este doar în Dumnezeu. Dacă cineva doreşte să aibă o familie fericită, să-şi încredinţeze viaţa şi familia în mâna lui Dumnezeu, iar El rezolvă toate lucrurile. Secretul este credinţa în Isus Cristos, care este Fiul lui Dumnezeu şi care ne iubeşte pe toţi cu o dragoste nemăsurată. Indiferent dacă ai sau nu familie, în orice situaţie ai fi, poţi fi fericit. Secretul este să-L ai pe Isus Cristos. 

 

Reporter:

            După ce te-ai întors la Dumnezeu în mod real, cu adevărat, din adâncul sufletului, cu toată inima şi cu toată fiinţa ta, au mai fost evenimente dificile în viaţa ta?

 

Romulus Voicu:

            Cu banii de la nuntă am cumpărat o casă de la naşul nostru. Dar el nu ne-a făcut actele pe ea, apoi a girat cu casa respectivă un împrumut pe care nu l-a mai putut achita şi a trebuit să ieşim din casă pentru că banca vânduse casa.

            După ce L-am cunoscut pe Dumnezeu, m-am dus împreună cu soţia la el şi i-am spus că Dumnezeu ne-a iertat pe noi şi la fel vrem şi noi să-l iertăm pe el şi vrem să avem în continuare o relaţie aşa cum am avut înainte, fără nici un resentiment. Asta am înţeles noi că trebuie să facem: să iertăm aşa cum ne-a iertat şi Dumnezeu pe noi.

            Nu i-a venit să creadă, a fost şocat, dar după aceea a continuat să se comporte la fel ca înainte. Însă noi am lăsat în mâna lui Dumnezeu toate lucrurile.

            Mă bucur că Dumnezeu mi-a dat puterea să-l iert pe acel om din toată inima, fără nici un resentiment. Aceasta mi-a adus pace şi linişte în suflet şi aş sfătui pe oricine are un resentiment faţă de cineva, să-L dea Domnului şi să ierte, pentru că un resentiment nu ne aduce nimic bun, ci ne mănâncă şi ne macină.

 

Reporter:

            Când nu iertăm pe cineva, îl cărăm ca o povară pe sufletul nostru. Poate cel care ne-a greşit nu suferă deloc, ci tot noi înşine suferim cumplit în inima noastră.

            Biblia ne învaţă să-i iertăm pe cei care ne greşesc, pentru că şi noi am fost iertaţi. Iertaţi, chiar dacă aveţi dreptate! Renunţaţi la dreptul vostru de a avea dreptate şi arătaţi dragoste. Şi spuneţi-i celui vinovat că l-aţi iertat.

 

 

 

sus

 

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi
Copyright © 2003-2014 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate