Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Media
 

 

 

Cuprins Publicaţie
Nostra Aetate
Apologetica
Teologie
Reforma Spirituala
Istorie
Pastorala
Misiunea Azi
Site-uri Baptiste
Media

Radio Vocea Evangheliei

RADIO VOCEA EVANGHELIEI
str. Vlasiei nr. 4
C.P. 1174
O.P. 16
Timisoara

Tel./Fax: +40 256 217212
Mobil: +40 728 276516
e-mail:
rvetimisoara@hotmail.com

 

 

 


Interviuri, documentare, reportaje, eseuri, articole

 

 

Ioan Ciobotă

Pagina de MEDIA este realizată de

 

Ioan Ciobotă

Radio Vocea Evangheliei Timişoara

www.rve-timisoara.ro

 

horizontal rule

Vieţi transformate

- Volumul 3 -

 

 

Cuvant inainte

Conformare sau transformare?

        

  Între aceşti poli oscilează experienţa spirituală a multora dintre noi. Dacă optăm pentru conformare, vom sfârşi prin a îmbrăţişa o religie, iar viaţa creştină va fi un şir de ritualuri obositoare şi înşelătoare. Dacă, însă, tânjim după transformare, care să ducă la dezbrăcarea de omul vechi şi îmbrăcarea cu omul nou, ea va fi posibilă doar în baza unei relaţii personale cu Domnul Isus Cristos. Doar o relaţie personală şi vie cu El va face posibilă modelarea chipului Lui în noi.

  Nici unul dintre noi nu ne naştem şi nu ne pomenim în această relaţie, ci trebuie s-o alegem. Dar oare de ce sunt aşa mulţi cei care refuză s-o facă? De ce sunt aşa mulţi cei care resping chemarea lui Cristos?

  Isus spune: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28). Oare care dintre muritori nu se încadrează în categoria celor amintiţi de Isus? După cum afirma Sf. Augustin, sufletele noastre neliniştite, făcute după chipul lui Dumnezeu, nu se vor odihni decât în El.

  Dacă te numeri printre cei care refuză să accepte că sufletul lor este trudit şi împovărat, întreabă-te ce semnificaţie au zbaterile şi căutările din viaţa ta: muzica, alcoolul, narcoticele de orice fel, destrăbălările şi dezmăţul? Oare toate acestea nu sunt o căutare a odihnei, a împlinirii şi a fericirii? Să fie oare toate acestea un surogat cu care încercăm să umplem golul după Dumnezeu din sufletele noastre?

  Setea după adevărata viaţă se trezeşte în noi în preajma unor oameni cu vieţi transformate, ca şi cei pe care îi veţi întâlni pe paginile volumului de faţă. Atenţie, însă! Pentru a gusta din experienţa lor, trebuie să pornim noi înşine pe drumul pe care au pornit şi ei prin credinţă.

  Sfântul apostol Pavel spune despre credinţă că vine în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu şi ea se va hrăni doar din Cuvântul lui Dumnezeu. Şi tot el afirmă că şi noi putem fi parte a acestui proces de transformare a vieţilor altora, dacă vom croi cărări drepte cu picioarele noastre, pentru ca aceia care şchiopătează să nu se abată din cale, ci să fie mai degrabă vindecaţi.

  Pentru ca altul să ajungă să creadă, noi trebuie să ne trăim şi să ne mărturisim credinţa: „Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor?”. Acest propovăduitor cu fapta şi cu vorba poţi fi şi tu, pot fi şi eu. Prin harul lui Dumnezeu şi prin puterea Duhului Sfânt, gesturi mici pot avea implicaţii uriaşe în mântuirea cuiva şi în transformarea vieţii sale.    

 

Pastor Beniamin Fărăgău

 

*****************************************

 

ŞTEFAN LĂPĂDAT

 

Am auzit o voce care-mi spunea: „ŞTEFANE, CE-AI DE GÂND?”. Am început să plâng.

 

Doamne, nu pot să mă las de ţigară, de femei şi de băutură. Dar dacă Tu mă ajuţi, de azi eu mă las.

 

Cristos S-a aplecat în balta şi în mizeria vieţii mele, m-a scos, m-a dus în „atelierul” Lui, m-a pus pe masa Lui şi a lăsat ca sângele Lui să mă spele de orice pată şi de orice mizerie şi m-a făcut fiu de Dumnezeu.

 

  Ştefan Lăpădat s-a născut într-o familie de credincioşi penticostali din Lipova, însă la adolescenţă a uitat valorile în care a fost crescut şi a început să „guste” viaţa.

  A fugit peste graniţă în Iugoslavia, a ajuns în Statele Unite şi acolo a continuat cu discoteci, bătăi, viaţă de noapte şi tot ceea ce credea că-i aduce fericirea. Dar L-a întâlnit pe Cel care i-a dat într-adevăr fericirea, pe Cristos Domnul.

 

Ştefan Lăpădat:

  Credeam că doar la bătrâneţe o să-L înţeleg pe Dumnezeu, aşa că m-am dus în lume. Am crezut că acolo o să găsesc fericirea, pentru că plăcerile acestei lumi erau frumoase şi parcă pentru o clipă mă satisfăceau. Dar  mi-era ruşine, deoarece ştiam că mama se ruga pentru noi.

 

Reporter:

  Aţi plecat de acasă la şcoala profesională...

 

Ştefan Lăpădat:

  Pentru mine a fost ceva extraordinar să plec de acasă - abia am apucat. Am mers la Timişoara şi am dat de viaţa de internat, am dat de prieteni şi nopţi petrecute în chefuri. Credeam că asta este viaţa. Am zis că am ajuns într-un fel de rai.

 

Reporter:

  Libertate totală...

 

Ştefan Lăpădat:

  Da! Eram aşa de bucuros că am scăpat de ai mei şi de vocile acelea care mă tocau încontinuu: „Nu-i bine! Nu ţi-e ruşine? Nu fă asta! Nu cealaltă! Nu-i voie aia şi aia!”. La internat în sfârşit am zis: „Asta-i viaţa!”.

 

Reporter:

  Ce relaţie aveţi acum cu tata şi cu mama? Ei au vrut atunci să vă îndrume cu toată dragostea pe calea cea bună.

 

Ştefan Lăpădat: 

  Tatăl meu şi mama mea au plecat la Domnul. Aş vrea să mai fie astăzi în viaţă, să le sărut mâinile şi picioarele. M-am întors la Domnul când ei erau încă în viaţă.

  Mama a fost o mamă deosebită, dar când eşti influenţat de diavol, nu le poţi da părinţilor respectul cuvenit.

  Ei au vrut să ne dea cea mai mare comoară care există în lumea aceasta. Poate că nu au ştiut să ne-o explice aşa cum am vrut noi, dar comoara pe care au legat-o de inima mea nu se poate compara cu banii, cu averea, cu nimic. N-am înţeles atunci Cuvântul pe care Domnul Isus îl spune: Ce i-ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul?. N-ar câştiga nimic.

  În anul 1987 am fugit peste graniţă în Iugoslavia, împreună cu fratele meu şi cu încă doi prieteni. Am ajuns în lagăr şi acolo urma un interviu la care se decidea dacă plecăm mai departe sau ne dădeau înapoi în România comunistă. La interviul acela erau numai trei motive pentru care puteam pleca mai departe spre Occident: pe bază politică, pe bază de religie sau pe bază de altă naţionalitate.

  Ce-am văzut în lagăr a fost groaznic: femei violate, familii despărţite şi distruse, soţii separate de soţii lor. Veneau gardienii la femei şi le spuneau că dacă vor să treacă mai departe trebuie să aibă relaţii sexuale cu ei.

  Venea miliţia noaptea să-i ducă înapoi în România, dar oamenii dormeau cu lama în gură - îşi scoteau lama şi-şi tăiau burta ca să curgă sânge din ei. Era groaznic.

  Până la acel interviu, ne era ruşine să spunem că suntem din familie de pocăiţi. La şcoală, când ne ridicau în picioare, spuneam: „Nu eu, mama-i pocăită, tata-i pocăit!”. Pentru prima dată eram bucuros să spun: „Sunt din familie de pocăiţi!” pentru că era singura mea şansă să trec dincolo.

  La interviu aveam părul lung şi arătam ca nişte vagabonzi. Mâinile şi degetele ne erau pline de fum de ţigară. S-a uitat doamna aceea la noi şi ne-a întrebat: „De ce-aţi plecat din România?”. I-am spus: „Din cauza religiei!”. S-a uitat lung la noi şi a zis: „Cum din cauza religiei? Voi aveţi părul lung. Pocăiţii nu au părul lung! Fumaţi?”. Am ezitat puţin, dar parcă ceva îmi spunea: „Spune adevărul!”. Zic: „Da, fumez!”. Ea a continuat: „Beţi?”, iar eu am spus: „Da, beau!”. A zis: „Atunci cum spuneţi că sunteţi pocăit?”.

  Acasă, mama era pe genunchi de 24 de ore. Se ruga.

  Am răspuns: „Noi suntem dintr-o familie de pocăiţi cu 10 copii. Mama ne-a spus că dacă ne facem casă, o să avem fiecare camera lui. Am cărat o vară întreagă pe cap lighene pline cu pământ şi am făcut casă. Eram săraci. Ne-am făcut o casă cu 8 camere, ca să aibă fiecare copil... Până atunci dormeam câte 3 în pat.

  Când a fost gata casa, mama a spus că jumătate din casă o dăm bisericii şi n-a luat nici un ban pentru ea. A zis: ‘Vreau să o dau Domnului!’. Noi ne-am supărat foarte tare. Ne gândeam: ‘Noi am cărat pământ cu lighenele, am făcut casa şi mama o dă acum Domnului ca să-şi facă pocăiţii Biserică în casa noastră’ ”. Noi n-am priceput atunci ce investiţie a făcut mama în viitorul nostru.

  Am continuat: „Biserica este acum la noi în casă. Adevărul este că nu ne-a bătut miliţia, dar nici nu ne înghite, pentru că suntem din familie de pocăiţi”.

  Femeia aceea a fost foarte, foarte impresionată de ceea ce i-am spus. A deschis fereastra şi a zis: „Îi vedeţi pe oamenii aceştia din curte? Toţi au spus că sunt pocăiţi. Şi uite-i cum fumează şi beau. Dar, pentru că voi aţi spus adevărul, sunteţi liberi să ieşiţi din lagăr şi să mergeţi la hotel”.

  La hotel i-am zis fratelui meu: „Mă, ce deştepţi suntem noi! Ce vocabular bun avem noi! Ce ne-am descurcat noi!”... Până am sunat în România...

  Când i-am spus mamei că am ajuns în Iugoslavia, ea ne-a spus: „Ştiu, pentru că m-am rugat pentru voi toată noaptea! I-am spus Domnului: ‘Doamne, n-am să mă ridic de pe genunchi până când Tu nu-mi vorbeşti!’. Şi Domnul mi-a spus: ‘Iată femeie, din cauza lacrimilor tale şi din cauză că nu vrei să te laşi de Mine, iată Eu, Domnul, am să merg înaintea lor şi ei vor veni după Mine! Am un plan de mântuire pentru ei. Şi-am să-i duc în ţara aceea pentru că vreau să-i întorc la Mine!’ ”.

  Am ajuns în America, dar acolo ne-am înhăitat cu nişte români înrăiţi în băutură şi în lucruri de nimic. Am început seară de seară cu băuturi, chefuri, femei, cu toate lucrurile scârboase care există în lumea aceasta. La discoteci le plăceau femeilor de noi pentru că eram frumoşi şi înalţi.

  Eu eram unul dintre cei mai buni dansatori, dar nu ştiam că dansez pentru diavolul şi lărgesc împărăţia lui.

  Ajungeam acasă de la discotecă îmbibaţi de alcool. Răsărea soarele peste noi dimineaţa, iar noi transpiram a alcool. Puţeam a alcool.

  Într-o dimineaţă, sătul de lume şi de tot, m-am dus la lucru. Aveam programat să merg seara din nou la discotecă, dar, în timp ce lucram, mi s-a întâmplat ceva extraordinar.

  Am aprins o ţigară şi-am început să fumez, dar dintr-o dată am auzit o voce, o voce pe care eu nu pot să o explic. Este imposibil să descriu acea voce. Era o voce cu o autoritate cum n-am auzit în viaţa mea la nimeni, oricâtă şcoală ar avea. O voce apăsată, o voce care avea o profunzime extraordinară. Dar vocea aceea mi-a vorbit simplu, ca să pot înţelege. Vocea aceea m-a chemat pe nume.

 

Reporter:

  Unde aţi auzit-o? În ureche, în minte, în inimă, afară?

 

Ştefan Lăpădat:

  Direct înăuntrul meu. Ca un fior, ca un curent care intră în tine şi te curentează la secundă. Intră o căldură extraordinară. Eu cred că a fost o lucrare a Duhului Sfânt.

  A fost o voce care a răsunat în timpanele mele şi  mi-a spus: ŞTEFANE, CE-AI DE GÂND?. Am început să plâng. Am luat ţigara şi am aruncat-o jos. M-am uitat în jurul meu şi am zis: „Da’, cine vorbeşte cu mine că nu-i nimeni în jurul meu?”. Am crezut că am înnebunit. Fiind îmbibat de alcool, am uitat imediat de vocea respectivă.

  Am aprins altă ţigară şi din nou aceeaşi voce: ŞTEFANE, CE-AI DE GÂND?. Atunci am zis: „Doamne, ştiu că Tu eşti! Am auzit despre Tine de la mama mea şi-am auzit rugăciuni în casa părintească. Am văzut oameni vindecaţi. Doamne, ştiu că Tu mă cercetezi, dar eu nu mă pot lăsa de ţigară şi de droguri!”.

  Acum, dragul meu cititor, vreau să-ţi spun ţie, care citeşti aceste rânduri: nu veni la Dumnezeu când scapi de droguri, alcool, ţigări, destrăbălare sau alte păcate. Nu poţi veni la Dumnezeu când scapi de păcate pentru că NU poţi scăpa singur de păcate!

  Vino la Dumnezeu chiar astăzi, chiar acum. Lasă ţigara, lasă drogurile şi băutura în mâna lui Dumnezeu. Dumnezeu te poate scăpa!

  Este o nebunie pentru tine să te doară toată ziua stomacul sau măseaua, şi să spui: „Nu mă duc la doctor, ci mă duc acasă! Sufăr, că poate îmi trece”. Şi toată noaptea te zvârcoleşti în patul tău, sperând ca până dimineaţa să-ţi treacă cumva durerea. Şi ABIA APOI te duci la doctor.

  Eu îţi spun să te duci la doctor ACUM! Vino la Cristos acum! Cu ţigara, cu băutura, vino la Cristos chiar astăzi. Vino la El.

  Aşa am venit eu la Cristos! Am fost sincer înaintea lui Dumnezeu şi-am spus: „Doamne, eu singur nu pot! Nu pot să mă las de ţigară pentru că de 13 ani fumez 2 pachete pe zi. Nu pot să mă las de femei. Nu pot să mă las de băutură. Dar dacă Tu mă ajuţi, de azi înainte eu mă las. Şi Doamne, de astăzi mă pun în mâna Ta!”.

  Atunci am fost eliberat de Dumnezeu, prin Duhul Sfânt. De atunci m-am lăsat de toate acestea.

  Dumnezeu m-a chemat să vestesc Evanghelia. Acum mă ocup de un grup de vagabonzi şi drogaţi din Sacramento. Sunt mongolezi, chinezi, vietnamezi, ruşi, toţi vin la Biserică şi sunt plini de Duhul Sfânt. Ne rugăm în fiecare dimineaţă la ora 7: „Doamne, mântuieşte Sacramento!”.

........................................................................................

   Eu am văzut puterea lui Dumnezeu. Odată mama era aşa de bolnavă încât doctorii ne-au spus: „Cumpăraţi sicriul”. Dar ne-am rugat, i-au făcut fraţii ungere cu untdelemn şi mama s-a vindecat. Există o forţă extraordinară.  Dumnezeu l-a vindecat apoi pe prietenul meu, care era paralizat de la genunchi în jos. Ne-am rugat şi am văzut cum, la clipeala ochiului, muşchiul lui a prins iarăşi putere. A sărit din pat, a început să facă genuflexiuni şi să urle în gura mare: „Dumnezeu m-a vindecat! Cristos m-a vindecat!”.

  Ceea ce n-a putut omul, a putut Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, pentru că în sângele lui Isus Cristos este putere.        ........................................................................................

   Se spune că Michelangelo se plimba cu un prieten, iar prietenul lui a călcat într-o baltă. Michelangelo i-a spus: „Nu călca în balta aceea! Uite un înger în baltă!”. Prietenul i-a zis: „Dar nu văd nici un înger!”, însă el a continuat: „Ba, da. Este un înger acolo!”. Apoi s-a aplecat şi a scos din baltă o piatră. Era toată murdară, dar Michelangelo a dus-o în atelierul lui, a spălat-o de murdărie şi de noroi şi din piatra aceea a sculptat un înger.

  Aşa am umblat eu în lumea aceasta. Diavolul te apasă şi simţi că eşti într-o baltă, mizerabil, crezi că toţi te-au părăsit şi că n-ai nici o valoare, că soţia sau soţul nu mai dă nimic pe tine, că societatea nu mai dă nimic pe tine. Dar Isus spune: „Stop! Până aici, diavole! Nu te mai las să calci pe el! El este copilul meu. El este un înger!”.

  Aşa a făcut Cristos cu viaţa mea. M-a scos din balta şi din mizeria în care eram, m-a dus în „atelierul” Lui, m-a pus pe masa Lui şi cu Sângele Lui m-a spălat de orice pată şi de orice mizerie. M-a făcut fiu de Dumnezeu.

  Dumnezeu te poate scoate şi pe tine din mocirla păcatului. Dintr-un om despre se spune: „Nu este bun de nimic. Este un rebut.”, Dumnezeu poate face un înger.

  Poate soţul, soţia, tata, mama, copiii sau colegii îţi spun: „Nu eşti bun de nimic!”, dar eu vreau să-ţi spun că eşti foarte important pentru Dumnezeu. Dumnezeu te poate folosi ca să trezească lumea întreagă.

   Tu eŞti o valoare.

   Tu eŞti o comoară.

   Tu eŞti un diamant

     în mâna lui Dumnezeu.

  Dumnezeu poate să facă mari minuni prin tine. Chiar dacă eşti alcoolic, Dumnezeu te poate scoate de acolo şi te poate salva. Orice păcat, oricât de mare, Dumnezeu ţi-l iartă.

  Dumnezeu să-ţi mărească credinţa şi să crezi în acest Isus, pe care eu Îl iubesc aşa de mult. Este o comoară. Este cel mai minunat dintre toţi. Acum aş vrea să mă rog cu tine:

  „Tată scump din ceruri, în Numele Domnului Isus Cristos şi prin puterea Duhului Sfânt, mă rog pentru orice boală, pentru orice duh, pentru orice legătură străină, pentru orice stă împotrivă ca oamenii să vină la Tine.

  Te rog adu biruinţă, Doamne, prin Sângele Fiului Tău, vărsat pe cruce. Doamne, pentru cel care vrea să se predea ACUM în mâna Ta, priveşte spre el, întinde-Ţi mâna şi salvează-l Tu, Doamne.

  Dacă n-are pace în inima lui, dă-i Tu pace. Acolo unde este dorinţă de divorţ, reuneşte-i Tu şi nu lăsa ca diavolul să-i dezbine. Păzeşte şi ocroteşte Tu, Doamne.

  Tu eşti Dumnezeu mare, puternic şi adevărat. Te laud, Doamne, şi-Ţi mulţumesc. Ai milă de orice inimă, leag-o de Tine şi fă-Ţi Numele de slavă! Amin”.     

 

*****************************************

 

MARIETA PRUNDEANU

 

Tot ceEA CE îmi dorisem - toată acea gingăŞie, toată acea plinătate, toată acea frumuseţe - am primit de la Dumnezeu.

 

Simţeam că sunt neîmplinită şi nu ştiam unde să găsesc împlinire.

 

Golul imens din inima mea L-a umplut Dumnezeu.

 

Reporter:

  Doamnă Marieta Prundeanu, sunteţi medic, sunteţi căsătorită, aveţi 2 copii şi vă declaraţi un om fericit. Care este secretul fericirii, pentru că nu sunt mulţi oameni fericiţi?

 

Marieta Prundeanu:

  Fericirea aceasta nu vine de la mine, ci îmi este dată de Dumnezeu. Înainte de a-L cunoaşte pe Domnul, nu îndrăzneam să spun că sunt un om fericit, cu toate că am cunoscut şi momente de fericire, însă era o fericire trecătoare.

 

Reporter:

  Mă bucur că astăzi, când foarte multe căsătorii se termină cu divorţ, totuşi mai există familii fericite şi unite.

 

Marieta Prundeanu:

  Înainte de a ne întoarce la Dumnezeu, eram şi noi asaltaţi din toate părţile şi probabil că nici noi nu am fi fost scutiţi de un divorţ sau de alte lucruri necurate şi tragice.

  Dar Dumnezeu a avut un plan cu familia noastră şi a binecuvântat-o în mod deosebit. Pe acest pământ, plin de învrăjbire şi nesiguranţă, Dumnezeu dăruieşte fericire, pace, lumină şi, mai mult decât orice, o nădejde care nu înşală.

 

Reporter:

  În ce atmosferă aţi crescut?

 

Marieta Prundeanu:

  Am avut o copilărie deosebită: părinţii mei mi-au fost părinţi şi prieteni. M-au iubit şi au crezut în mine.

  Am crescut într-un mediu natural de excepţie, lângă Câmpulung Muscel, într-o zonă de munte şi deal, cu văi, cu păduri, cu izvoare şi cu râuri minunate, cu păsări şi cu toate frumuseţile pe care Dumnezeu le-a lăsat pe pământ. Le-am iubit cu toată forţa sufletului meu. Ascultam „muzica cerească”, transmisă prin păsări, prin ape şi păduri. Visam cu ochii deschişi în faţa lor.

  La şcoală n-am avut probleme cu nici un examen. Dumnezeu mi-a dat minte astfel încât am fost mereu prima.

   În ciuda acestor lucruri, rămânea mereu un gol în sufletul meu. Îi spuneam cu disperare soţului meu: „Mereu este ceva care mă împiedică să fiu mulţumită şi să spun: ‘Cu adevărat în viaţa mea este plinătate!’”.

  Citeam despre personalităţi marcante, care au căutat absolutul. Mulţi nu l-au găsit şi au sfârşit printr-un suicid. M-am întrebat care era taina că acest absolut nu se lasă găsit uşor? Simţeam şi eu acel verset din Biblie, care spune: „Dumnezeu a pus în om chiar şi gândul veşniciei”.

  Remarcam cu disperare că dorinţa după acel ceva se accentua şi nu o puteam împlini cu nimic. Am cântat, am compus muzică, am scris o carte. Dar satisfacţia şi plinătatea pe care o doream, nu o găseam. Mă întrebam ce să fac cu viaţa mea? Încotro mă îndrept? Care este sensul vieţii mele?

  Tatăl meu mi-a inoculat ideea să lupt în viaţă, aşa că ştiam că trebuie să termin şcoala, liceul şi facultatea. Acestea s-au terminat, dar ce să mai fac? Nu mai aveam nici o ţintă pentru care să lupt, ca să simt că trăiesc cu adevărat.

  Nu vreau să se înţeleagă că pentru mine profesia, familia sau copiii mei n-ar avea valoare. Au toate valoarea lor, dar mai presus de toate aceste lucruri rămânea ceva. Şi acel ceva devenea în viaţa mea o prăpastie.

 

Reporter:

  Absolutul se îndepărta tot mai mult...

 

Marieta Prundeanu:

  Da, şi nu era ceea ce eu aşteptam. Nu-mi aducea pacea şi liniştea de care aveam nevoie - acea împăcare cu mine însămi. Un proverb spune: „Cu cât fugi mai mult de tine, cu atât eul tău aleargă în goana mare după tine!”.

  Simţeam că sunt neîmplinită şi nu ştiam unde să găsesc împlinire. La începuturile căutărilor mele spirituale am dat peste antropozofia lui Rudolf Steiner.

 

Reporter:

  Aţi început cu un autor negativ - Rudolf Steiner - şi cu antropozofia (doctrină religioasă în care Dumnezeu este înlocuit cu omul, n.a.) care duce la distrugere spirituală...

 

Marieta Prundeanu:

  Am fost peste tot unde credeam că pot găsi spiritualitate. Am practicat şi yoga, dar am constatat că nu era ceea ce căutam. Am înţeles că pentru a pătrunde şi comunica cu lumea spirituală, trebuie să faci ceva.

  Am realizat că dacă nu voi ajunge să comunic cu această dumnezeire, viaţa mea va fi totalmente lipsită de sens. Profesia şi familia nu vor putea niciodată să înlocuiască nevoia mea acută de Dumnezeu.

  Eram hotărâtă să plec în Tibet sau în Nepal, unde să-mi găsesc un maestru şi să încep un curs de iniţiere, prin care să-mi împlinesc nevoia grozavă de spiritualitate. Domnul n-a îngăduit să-mi părăsesc familia şi să merg acolo.

  O prietenă m-a invitat la Biserica Penticostală.  I-am spus: „Merg, dar să nu vă imaginaţi că mă las păcălită!”. Cuvântul „pocăit” îmi sugera doar lucruri rele.

  Din necunoştinţă, mulţi cred că „pocăiţii” sunt o tagmă aparte, dar nu în sensul bun, ci nişte oameni care s-au zăpăcit la cap, care au luat-o pe nişte drumuri greşite şi care cu siguranţă vor ajunge în iad. Asta ştiam despre „pocăiţi”.

  Când am ajuns în acea Biserică, am avut impresia că totul fusese organizat pentru mine, cu toate că erau peste 3000 de oameni acolo. Cuvântul lui Dumnezeu m-a străpuns.

  Oamenii aceia m-au copleşit de-a dreptul. M-au făcut să mă simt un om pierdut şi regăsit în mijlocul unui popor care avea un Dumnezeu deosebit. Un popor care deţinea ceva ce mie-mi scăpa.

  Acolo am întâlnit feţe senine şi ochi prietenoşi, oameni care parcă mi-au pus diagnosticul deja de la uşă. Eram rănită, eram lovită, eram aşa cum eram. Eram un om de lume, dar ei m-au primit cu o dragoste deosebită.

  M-a impresionat extraordinar Cina Domnului.  Mi-am plâns cu lacrimi amare toată starea mea. Mă gândeam: „Doamne, ce fericiţi şi ce bucuroşi sunt ei!”.

 

Reporter:

  În Bisericile neoprotestante, Cina Domnului este un act care se practică în mod simbolic, în amintirea morţii şi învierii Mântuitorului Isus Cristos. Creştinii se împărtăşesc cu pâine şi vin, care reprezintă trupul Mântuitorului nostru Isus Cristos, mort în locul nostru, şi sângele Lui, care a fost vărsat pentru iertarea păcatelor noastre.

 

Marieta Prundeanu:

  Înainte de a merge în acea Biserică Penticostală, am cunoscut yoghini, care făceau anumite ritualuri de purificare.

  Dorinţa fierbinte a inimii mele era să ajung să comunic cu Dumnezeu, să-L aud, să-L înţeleg, să-L simt. Să se întâmple ceva care să mă facă să spun: „Da, aici este Dumnezeu!”. Spre dezamăgirea mea, am constatat că în yoga NU era Dumnezeu.

  Când ai harul de la Domnul şi primeşti lumina să poţi discerne lucrurile, este o adevărată fericire. Mie mi s-a făcut harul să constat că yoga nu este originalul pe care-l căutam. Yoga era doar un surogat, o copie falsă, o minciună.

  Dumnezeu n-a intrat cu bocancii în viaţa nimănui şi n-a forţat uşa nimănui. El este de o gingăşie şi de o delicateţe pe care n-am întâlnit-o la nimeni pe pământ.

  Toată viaţa am jinduit după delicateţe, după gingăşie, după aceea frumuseţe care nu epatează şi care se impune prin aristocraţia ei, prin sublimul ei. Doar Domnul este aşa !

  Mai târziu mi-am dat seama că yoga era, de fapt, un curs de idolatrie în toată splendoarea.

  Revenind la antropozofia lui Rudolf Steiner, mi se deschidea perspectiva unor lumi spirituale, a unor lumi sublime, a unor lumi care nu acceptau compromis. Dar cum să ajungi acolo, cum să deschizi o poartă pe care nu o puteai deschide cu nici o cheie din cele ştiute?

  Cum să intri în comunicare cu nişte lumi care rămâneau inaccesibile, atâta vreme cât tu rămâneai un om păcătos şi acele păcate nu ieşeau din tine cu nici un chip?

  Am încercat să citesc Biblia, dar parcă nu mi se deschidea. Mai târziu am înţeles că această Carte a Cărţilor nu se va deschide niciodată cu adevărat unui om decât atunci când va fi citită prin Duh, NU prin minte sau prin firea omului.

  Domnul m-a făcut să înţeleg că niciun om şi nicio metodă omenească nu vor putea să schimbe şi să restructureze fiinţa umană aşa încât să fie vrednică să comunice cu lumea plină de sfinţenie şi de neprihănire a lui Dumnezeu.

 

Reporter:

  A fost un har din partea lui Dumnezeu că n-aţi intrat în legătură cu acele lumi spirituale, pentru că lumile spirituale care nu se supun lui Dumnezeu sunt de la cel rău şi sunt distructive pentru oameni.

  Doar prin Duhul Sfânt şi prin Fiul lui Dumnezeu - Isus Cristos - avem acces la Dumnezeu. Cine intră altfel în legătură cu lumea spirituală - şi adevărul este că se poate intra - va fi distrus de lumea spirituală negativă a Diavolului.

 

Marieta Prundeanu:

  Da, pentru că nu ai de unde să ştii cu ce entitate te întâlneşti, iar acele duhuri pot să-ţi dărâme viaţa. De aceea Dumnezeu a lăsat omului o cale absolut sigură, uşoară şi accesibilă. Această Cale - Isus Cristos - este permisă oricărei fiinţe de pe pământul acesta.

  Prin Domnul Isus Cristos şi prin jertfa Lui de pe cruce, orice om, de orice neam sau statut social ar fi, are acces la Dumnezeu.

   Tot ce este scris în Biblie se împlineşte. Aşa cum scrie în Evanghelia după Ioan: „Am primit din plinătatea Lui şi har după har”, aşa s-a întâmplat şi în viaţa mea.

  Am spus: „Doamne Dumnezeule, Tu Însuţi Te ocupi de om. Nu omul ţine în mâinile lui frâiele altor oameni, ci Tu Însuţi, Doamne, stai de vorbă cu fiecare. Este incredibil că Tu, Creatorul, Te apleci către fiecare fiinţă cu atâta iubire, cu atâta gingăşie şi dăruire”.

  Tot ce îmi dorisem - toată acea gingăşie, toată acea plinătate, toată acea frumuseţe - le-am primit de la Dumnezeu.

  Pe mine Dumnezeu m-a umplut cu El Însuşi. Golul acela imens din inima mea L-a umplut El şi m-a făcut să înţeleg că nici profesia, nici succesul în viaţă, nimic nu se compară cu acest ţel suprem al vieţii: întâlnirea cu Dumnezeu.

  Umblarea noastră pe pământ are un scop unic, şi anume întâlnirea cu Dumnezeu. Dumnezeu este o persoană. El a creat întregul Univers şi ţine în mâna Lui toate lucrurile.

  Suntem într-adevăr oameni fericiţi să putem să ne adresăm Lui cu acest apelativ: TATĂ.

  Iar pocăinţa nu înseamnă că ai intrat într-un cult de nebuni, de habotnici, de oameni care şi-au pierdut direcţia şi care caută soluţii disperate la problemele lor disperate.

  Pocăinţa înseamnă să accepţi liber să te dăruieşti lui Dumnezeu şi să-L iubeşti pe El. Pocăinţa înseamnă să cunoşti un Dumnezeu viu şi atotputernic, plin de înţelepciune şi pricepere, plin de mărinimie şi înţelegere.

 

Reporter:

  Intenţia lui Dumnezeu NU este neapărat să-mi meargă mie bine pe acest pământ, să fiu fericit şi să am tot ce-mi doresc, ci intenţia Lui este să mă ducă în Împărăţia Lui veşnică. Acesta este PLANUL Lui.

  Din această perspectivă, evenimentele dureroase din punctul nostru de vedere - pierderea unei fiinţe iubite, pierderea unor lucruri materiale sau a sănătăţii - concură la atingerea scopului lui Dumnezeu: să ajungem într-o stare după voia Lui, ca să putem intra în Împărăţia Lui veşnică.

 

Marieta Prundeanu:

  Eu am doi copii mari. Credeţi, stimaţi cititori, că aţi putea să ţineţi în mâinile voastre soarta copiilor voştri? Credeţi că le puteţi da ca zestre fericirea? Eu nu cred. Nimeni nu-i poate opri de pe drumul pierzării, al destrăbălării, al degradării.

  Singurul lucru pe care poţi să-l faci ca părinte este să-i îngrijeşti cu iubire, să le fii prieten şi apropiat. Dar Cel ce-i ţine în curăţenie şi în sfinţenie este doar Dumnezeu.

  Copiii mei sunt în grija Domnului. Astăzi băiatul şi fata sunt căsătoriţi şi plecaţi la casele lor. Credeţi că le pot oferi eu vreo protecţie? Ştiu eu dacă vor consuma sau nu droguri? Dacă se vor destrăbăla sau nu? Sau dacă vor face alte lucruri păcătoase? N-am de unde să ştiu şi nici nu aş avea cum să-i opresc. Dar Domnul ştie şi i-am dat în grija Lui. Ei sunt bine şi sunt binecuvântaţii Lui, sunt la locul lor.

  Sunt o mamă fericită şi le doresc tuturor mamelor să trăiască astfel de momente cum trăiesc eu.

  Apoi, ştiţi că nu este cu putinţă ca într-o căsnicie să nu intervină disensiuni. Pe cel ce spune că în viaţa lui n-a cunoscut certurile sau poate mai mult... eu nu-l cred. Dar azi pot afirma cu toată certitudinea şi cu toată încredinţarea că în familia şi între soţii unde este Cristos Isus, acolo există unitate, armonie, iubire şi înţelegere, acolo există Dumnezeu.

  Este o uşurare inimaginabilă să nu mai porţi tu, ca om, aceste poveri de nesuportat.

  O familie de intelectuali, care au 2 copii, m-au întrebat dacă eu nu-mi fac probleme pentru copiii mei. Le-am răspuns: „Nu, deoarece ei sunt o sarcină mult prea mare ca să o pot duce eu, aşa că am încredinţat-o Domnului”.

  Am zis: „Doamne, sunt copiii Tăi, Te rog ia-i Tu în grija Ta şi poartă-le Tu de grijă”. Asta nu înseamnă însă că eu nu-i iubesc, că nu le dau ca om ceea ce pot eu să le dau. Dar m-am degrevat de o sarcină care mă copleşea.

 

*****************************************

 

COSMIN ARJAN

 

nu-mi aduc aminte să fi Ştiut până Atunci de numele lui Isus Cristos.

 

  Cosmin a fost rocker, îi plăcea să asculte Pink Floyd şi Led Zeppelin. Era şmecher, dependent de ţigări, dar pe de altă parte religios - spune el.

 

  În liceu fetele îmi spuneau: „Măi Cosmin, ce băiat frumos eşti tu. Dacă ai fi cu un cap mai înalt, ar fi excelent!”.

 

Cosmin Arjan:

  Eu am iubit mult muzica rock. Când mă gândeam la înmormântarea mea, aş fi vrut să cânte Pink Floyd...

 

Reporter:

  ... „The Wall”...

 

Cosmin Arjan:

  ...Da, şi „The Wall”, dar să cânte Pink Floyd. Eram rocker, nonconformist, cu pantalonii rupţi, iar colegii mă cunoşteau ca omul care purta lesa de câine la gât. Eu mă mândream că aveam o lesă de câine la gât, dar ei râdeau.

  Cu toate că arătam astfel, aveam frică de Dumnezeu şi aproape în fiecare seară mă rugam lui Dumnezeu.

 

Reporter:

  Ce îţi plăcea din muzica rock? Te împlinea?

 

Cosmin Arjan:

  Îmi dădea senzaţia că umple golul din inima mea. Chitara vibra puternic în sufletul meu, iar stilul de muzică Pink Floyd, fiind mai ieşit din comun, s-a lipit de mine.

 

Reporter:

  Când ascultai Led Zeppelin, uneori îţi venea să „te tai la vene”. De ce ai renunţat la acest gen de muzică?

 

Cosmin Arjan:

  În campusul unde locuiam, au venit nişte studenţi care discutau despre lucruri spirituale. Cu toate că eu şi colegul meu eram amândoi rockeri, unul dintre acei studenţi a venit în camera noastră, ne-a acceptat aşa cum eram - fumam, beam o Cola împreună - şi atunci pentru prima dată el ne-a întrebat: „Ce credeţi despre Isus Cristos?”. Sincer să vă spun, nu-mi aduc aminte să fi ştiut de numele lui Isus Cristos. De Dumnezeu da, dar de Isus n-am auzit.

 

Reporter:

  Pur şi simplu n-ai auzit de numele Isus Cristos?

Ce ai răspuns la întrebarea: „Ce crezi despre Isus Cristos”?

 

Cosmin Arjan:

  I-a răspuns colegul meu ce crede. Eu am fost foarte impresionat când el ne-a spus că pentru a ajunge la Dumnezeu, Biblia spune că există o singură cale, şi anume Mântuitorul Isus Cristos. Doar prin El poate cineva să-L cunoască pe Dumnezeu cu adevărat.

  Aceasta a fost pentru mine o revelaţie şi un şoc în acelaşi timp, pentru că nu m-am gândit niciodată şi n-am ştiut niciodată că trebuie să-I cer iertare Domnului pentru păcatele mele. Doar El îmi iartă păcatele.

  Şi chiar atunci am recunoscut: „Da, sunt păcătos şi am nevoie să fiu iertat”. Acel student mi-a spus: „Poţi să te rogi lui Dumnezeu, şi să-L primeşti pe Isus în viaţa ta”.

  M-am rugat chiar atunci cu el, dar nu m-am aşteptat să se întâmple ceva şi nici nu mi-am imaginat că se va întâmpla ceva în viaţa mea. Însă mi s-a părut normal că sunt păcătos şi că am nevoie să fiu iertat. Dar  la scurt timp s-au întâmplat nişte lucruri absolut uimitoare.

  După ce am făcut rugăciunea aceea, nu am mai simţit nevoia să fumez. Eu eram dependent de ţigări şi am încercat de mai multe ori să nu mai fumez, dar n-am putut pentru că presiunea anturajului m-a depăşit întotdeauna. Însă de atunci nu am mai simţit nevoia să fumez.

  Cineva mi-a oferit o ţigară, dar i-am spus: „Nu mai pot să fumez. Aş face ceva împotriva voinţei mele. Nu mai simt nevoia aceasta”.

  A fost prima schimbare pe care am văzut-o în viaţa mea şi pentru care nu am depus nici un efort ca să se întâmple. Mi-am zis: „Probabil că Isus a venit în viaţa mea”.

  A doua schimbare care s-a petrecut a fost că de atunci am avut dorinţa de a citi Biblia. Până atunci nu am  deschis-o niciodată, nu m-a interesat niciodată. Dar în vara aceea am luat Biblia sorei mele, şi chiar i-am spus: „Şi eu L-am primit pe Isus în viaţa mea”.

  Am început să citesc din Biblie. Aveam senzaţia că acolo erau nişte cuvinte care parcă dintotdeauna au fost scrise pentru mine, dar eu nu le descoperisem până atunci.

  A treia schimbare a fost că după câteva luni nu am mai simţit nevoia să mai ascult muzică rock. Pur şi simplu acea muzică nu mai reprezenta pentru mine ceea ce reprezentase înainte. Dacă înainte mă relaxam când ascultam muzică rock - mă împlinea oarecum şi îmi dădea un fel de satisfacţie - acum nu îmi mai dădea nici un fel de satisfacţie sau împlinire.

  Eu NU am renunţat la Led Zeppelin şi la Pink Floyd pentru că Dumnezeu sau Biblia mi-ar fi spus asta - nimeni nu mi-a spus asta niciodată - ci am renunţat deoarece nu mai reprezenta nimic semnificativ pentru mine. Acum ascult muzică creştină.

  Nu am mai ascultat de atunci muzică rock pentru că pur şi simplu nu mă mai împlineşte. Acesta a fost al treilea semn că Isus este în inima mea şi că El mi-a schimbat viaţa.

 

Reporter:

  A fost o schimbare clară şi categorică în viaţa ta. Ce au spus apropiaţii tăi despre această schimbare?

 

Cosmin Arjan:

  Mama a reacţionat surprinzător şi dur, cu toate că nu m-am dus să-i spun: „Eu am crezut în Domnul Isus, I-am cerut iertare şi L-am primit în viaţa mea ca Salvator”.

 

Reporter:

  Ştiai că Biblia numeşte această schimbare pocăinţă?

 

Cosmin Arjan:

  Da. De fapt aceasta este pocăinţa adevărată - are loc la nivelul inimii, este schimbarea inimii şi a minţii. Iar eu am făcut asta sincer în inima mea.

  Dar când am ajuns acasă, fără să-i spun nimic mamei, ea a văzut din comportamentul meu că sunt altfel. Vedea că citesc Biblia şi asta era pentru ea uimitor, astfel încât mi-a spus: „Ce ţi s-a întâmplat? Te-ai prostit. Cine te-a păcălit? Cine ţi-a spălat creierul? Tu mergeai cu prietenii şi te distrai, iar acum stai acasă liniştit şi citeşti...”.

  Atunci i-am explicat ce s-a întâmplat cu mine, dar ea şi tatăl meu nu au putut să înţeleagă. A fost enorm de greu, dar au văzut schimbarea în bine din viaţa mea.

  Apoi colegii au observat că sunt altfel, că vorbesc despre Dumnezeu şi că particip la întâlnirile grupului Alege Viaţa, dar încă nu le venea să creadă. Au crezut că este ceva trecător sau că merg acolo pentru că beneficiez de ceva. Au văzut schimbarea, dar pur şi simplu nu le venea să creadă.

 

Reporter:

  Pink Floyd şi Led Zeppelin au puţin „iz de naftalină” pentru cei mai tineri. Dar fiecare caută să-şi împlinească acel gol din inimă, să se simtă important, împlinit, bucuros şi fericit. Ce sfat le-ai da cititorilor?

 

Cosmin Arjan:

  Nu cred că este greşit să ascultăm muzică. Cred că Dumnezeu a creat muzica şi ne-a creat pentru muzică. Eu aveam un anumit mod de viaţă înainte, iar semnificaţia şi valoarea îmi erau date de modul meu nonconformist de viaţă.

  Pe mine nu m-a satisfăcut niciodată pe deplin acel mod de viaţă. Când mă îmbătam şi eram şmecher, mă simţeam satisfăcut pe moment, mă credeam foarte tare şi important. În acele momente mă supăram pe fete şi le înjuram, dar niciodată beţiile nu mi-au adus o satisfacţie reală.

  Aveam un complex de inferioritate. Eu sunt mai mic de înălţime şi asta mi-a creat un complex de inferioritate.

  La liceu fetele îmi spuneau: „Măi Cosmin, ce băiat frumos eşti tu. Dacă ai fi cu un cap mai înalt, ar fi excelent!”.

Asta mă rănea aşa de tare încât am început să mă izolez, dar nimeni nu ştia de complexul acesta din viaţa mea. Aveam prieteni şi păream fericit, dar în inima mea îmi lipsea ceva.

  Mi-aş fi dorit să mă pot accepta pe mine însumi, dar nu puteam. Doar în momentul în care I-am cerut lui Isus iertare pentru păcatele mele şi L-am invitat să fie Stăpânul vieţii mele, doar atunci m-am simţit împlinit. De atunci am putut să mă accept şi să fac pace cu mine însumi.

  Am înţeles că El mă iubeşte aşa cum sunt şi că m-a creat o făptură minunată, iar eu trebuie să mă accept aşa cum sunt. Din momentul acela nu am mai avut probleme cu imaginea de sine sau cu înălţimea mea, ci am ştiut că sunt bine aşa cum sunt. Sunt mulţumit şi chiar mă bucur. Complexul de inferioritate mi-a dispărut de atunci.

  Eu cred că toţi cei care nu L-au cunoscut niciodată pe Isus într-un mod personal sunt nefericiţi în diferite aspecte.

 

Reporter:

  Unii cred că sunt prea scunzi, alţii prea înalţi, unii prea graşi, alţii prea bruneţi, prea blonzi, cu prea multe coşuri pe faţă, cu nasul prea lung, cu ochii prea căprui etc.

 

Cosmin Arjan:

  Exact! Mulţi au un complex de inferioritate, iar unii ajung la droguri şi beţie tocmai din cauza imaginii de sine.

  Eu am început să fumez datorită presiunii colegilor mei. Vedeam că ei fumează... şi m-am simţit ciudat că eu nu fumez. Am început şi eu şi am ajuns dependent. Dar rădăcina era lipsa de acceptare şi de semnificaţie. Când L-am cunoscut pe Isus Cristos, El a umplut aceste goluri din sufletul meu.

  Aceasta nu este o poveste, ci este o experienţă adevărată, care mi-a dat semnificaţie şi scop în viaţă. De atunci pot să spun cu toată inima: „Da, acum sunt fericit!”.

 

  Când L-am primit pe Isus Cristos în inima mea, aveam o prietenă. După un an de zile, ne-am despărţit. Pentru mine a fost foarte grea despărţirea. Am fost foarte supărat, parcă a căzut pământul peste mine.

  M-am pus în genunchi în camera mea şi m-am rugat: „Doamne, ajută-mă să trec peste momentul acesta!”. Atunci am învăţat să mă rog cu toată fiinţa. Acela a fost momentul în care mi-am dăruit viaţa pe deplin, necondiţionat şi totalmente lui Isus Cristos, ca El să fie Stăpânul vieţii mele. M-am rugat astfel: „Doamne, nu pot merge singur mai departe. Acum realizez cu adevărat că doar Tu meriţi viaţa mea şi vreau să fiu al Tău pentru totdeauna”.

  După ce m-am rugat astfel şi m-am abandonat totalmente în mâna lui Dumnezeu, s-a întâmplat ceva extraordinar - am experimentat înăuntrul meu o putere şi o viaţă de victorie cum nu am avut niciodată până atunci.

  Apoi am înţeles că trebuie să merg şi să le spun studenţilor despre dragostea Domnului. Am auzit clar glasul Lui în inima mea, am înţeles această chemare şi de atunci a curs pasiune din inima mea pentru El şi pentru studenţii care încă nu-L cunosc pe Cristos.

  Dar mama mi-a spus: „Dacă tu te faci misionar, eu mă sinucid”. Tatăl meu a fost şi el foarte supărat şi mi-a spus: „Te dezmoştenesc!”. Au fost săptămâni de groază, dar am ştiut foarte clar ce trebuie să fac. Şi am făcut.

  Am devenit misionar, dar mama nu s-a sinucis, ci din contră, s-a apropiat mai mult de-a lungul anilor de Domnul. După câţiva ani, stând de vorbă cu ea, i-am spus: „Mami, noi trebuie să-L iubim pe Domnul Isus mai mult decât orice”. Ea mi-a spus: „Cosmin, ştiu că tu-L iubeşti mai mult decât orice pentru că tu mi-ai dovedit asta. L-ai ascultat pe El mai mult decât m-ai ascultat pe mine”.

........................................................................................

   Acum, şi eu şi soţia mea îi iubim pe studenţi şi îi ajutăm să-L cunoască pe Isus şi să ducă vestea bună a dragostei şi iertării lui Dumnezeu în România şi până la marginile pământului.

 

 

sus

 

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi
Copyright © 2003-2014 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate