Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Media
 

 

 

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetica
Teologie
Hegeomai
Istorie
Pastorala
Studiu Biblic
Site-uri Baptiste
Media

Radio Vocea Evangheliei

RADIO VOCEA EVANGHELIEI
str. Vlasiei nr. 4
C.P. 1174
O.P. 16
Timisoara

Tel./Fax: +40 256 217212
Mobil: +40 728 276516
e-mail:
rvetimisoara@hotmail.com

 

 

 

Watch videos at Vodpod and more of my videos


Interviuri, documentare, reportaje, eseuri, articole

 

 

Ioan Ciobotă

Pagina de MEDIA este realizată de

 

Ioan Ciobotă

Radio Vocea Evangheliei Timişoara

www.rve-timisoara.ro

 

horizontal rule

Vieţi Transformate - Vol. 1 - partea 6

 

 

PETRICĂ BOHUŞ

“Căutam fericirea, ca orice om. Am zis: ‘Doamne trebuie să găsesc şi eu împlinire în viaţă’. Discotecile, prieteniile, chefurile, toate aceste lucruri îmi lăsau un gol în inimă.”

“Acei oameni care mai cred în Dumnezeu sunt reduşi mintal şi de fapt, Partidul comunist îţi oferă totul, aici şi acum, iar dincolo de moarte nu mai există nimic.”

“Puteam să devin cadavru, puteam să mor şi eu pe mine m-am întrebat: ‘Unde m-aş fi dus dacă aş fi murit?’ Şi eu mi-am dat răspunsul: ‘Dacă muream, sigur ajungeam în iad, în chinuri, în focul cel veşnic.’ “

“După ce am ajuns singur, divorţat, m-am cufundat mai mult în noroiul acestei lumi, în plăceri, în păcate.”

“Am reuşit să fac din viaţa mea cioburi”

“…poliţişti corecţi, poliţişti cu frică de Dumnezeu, poliţişti care se mulţumesc cu leafa lor.” A rămas uimit şi a întrebat: “Mai sunt astfel de poliţişti în România?”

“Aceasta este durerea bătrâneţelor, senzaţia că nu eşti de folos nimănui şi fiecare te aruncă de ici-colo.”

“Am visat un băieţel frumos care era neajutorat. Se uita spre mine cu îngrijorare şi îmi cerşea milă. Dar am cerut totuşi să facă avortul.”

“A avut loc şi divorţul.”

“Cine are pe Fiul, are viaţa. Cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa.”

Petrică Bohuş lucrează în Poliţia Română şi a cunoscut o lege mult mai înaltă decât oricare dintre legile omeneşti - a cunoscut legea dragostei lui Dumnezeu.

Petrică Bohuş:
- În copilărie, străbunica mea era o credincioasă care studia Biblia şi trăia Biblia. Părinţii mei n-au vrut să audă de Dumnezeu şi de Biblie, însă am apreciat-o foarte mult pe acea străbunică a mea care ?l iubea pe Dumnezeu şi uneori o mai însoţeam şi eu la biserica din sat.
Dar ajungând într-o Şcoală de Miliţie, educaţia pe care am primit-o acolo a fost cu totul diferită. Credeam şi eu ce se spunea de la conducerea Partidului Comunist, şi anume că Dumnezeu nu există, că acei oameni care mai cred în Dumnezeu sunt reduşi mintal, că Partidul îţi oferă totul, aici şi acum, iar dincolo de moarte nu mai există nimic.
Am îmbrăţişat şi eu această doctrină şi am şi crezut-o. Faptul acesta m-a făcut să trăiesc după cum am vrut eu, crezând că eu sunt cineva şi că Dumnezeu nu există. Căutam să trăiesc după poftele mele.

Reporter:
- Poate sunt oameni în vârstă, care nu-şi mai găsesc rostul în viaţă sau care cred că nu mai sunt de folos nimănui. De multe ori aceasta este durerea bătrâneţelor - senzaţia că nu eşti de folos nimănui şi fiecare te aruncă de ici-colo.
Dar puteţi lua un nepot, un copil, un vecin sau pe cineva căruia să-i vorbiţi despre Domnul Isus Cristos, iar în felul acesta veţi avea influenţă peste ani, poate peste zeci de ani, influenţă pe care doar Dumnezeu poate să o folosească spre slava şi gloria Lui, chiar într-un moment când credeţi că nu mai sunteţi de folos nimănui.

Petrică Bohuş:
- Prima dată când mi-am pus întrebarea despre veşnicie, despre Dumnezeu, despre iad, a fost într-o noapte, în anul 1990.
Lucram la circulaţie şi aveam o acţiune de noapte. Trebuia să opresc autovehiculele care circulau în acea noapte.
La un moment dat s-a apropiat o maşină care efectiv, m-a sfidat. Conducătorul autoturismului respectiv nu s-a supus semnalului meu de oprire şi a continuat drumul cu cea mai mare viteză la o foarte mică distanţă de mine. În acel moment, datorită curentului de aer, cascheta mea a căzut de pe cap şi-am rămas încremenit pentru câteva momente pentru prima dată.

Reporter:
- Puteaţi rămâne de tot acolo…

Petrică Bohuş:
- Puteam să devin cadavru, puteam să mor. Atunci m-am întrebat: "Unde m-aş fi dus dacă aş fi murit?" Tot eu mi-am răspuns: "Nu eşti pregătit să te întâlneşti cu Dumnezeu. Tu de fapt, L-ai negat pe Dumnezeu." Şi eu mi-am dat răspunsul: "Dacă muream, sigur ajungeam în iad, în chinuri, în focul cel veşnic."
M-am gândit o perioadă la întâmplarea respectivă, dar viaţa şi-a intrat în cursul ei normal şi am uitat.
Căutam fericirea, ca orice om. Am zis: „Doamne, trebuie să găsesc şi eu împlinire în viaţă.” Discotecile, prieteniile, chefurile, toate aceste lucruri îmi lăsau un gol în inimă. Am căutat să-mi găsesc fericirea în profesie. Lucram cu pasiune zi şi noapte. Tot n-am fost împlinit.
Mi-am zis: "Dacă mă căsătoresc, cu siguranţă voi găsi şi eu un rost în viaţă". În '90 m-am căsătorit, dar fericirea tot nu am găsit-o. Mai mult, am acumulat păcate. Am mai adunat în comoara aceea de mânie alte păcate la cele pe care le făcusem până atunci.
După ce că trăisem în destrăbălare, în desfâu, acea soţie a rămas însărcinată şi amândoi am hotărât să facă avort. Chiar dacă conştiinţa îmi spunea că nu-i un lucru bun, legile permiteau deja după revoluţie să faci avort dacă nu doreai copilul. Pentru că nu ne înţelegeam şi ziceam: "Şi aşa vom divorţa, mai bine să nu avem copii", soţia mea a făcut avort.
Este de remarcat că Dumnezeu vorbeşte în multe feluri. Dumnezeu vorbeşte uneori prin visuri, alteori prin diferiţi oameni. ?nainte de a merge să cer doctorului să intervină pentru a face avort, noaptea am avut un vis. Efectiv, am visat un băieţel frumos care era neajutorat. Se uita spre mine cu îngrijorare şi îmi cerşea milă.

Reporter:
- Ca un copil în faţa cuţitului chiuretei din mâna ginecologului.

Petrică Bohuş:
- Exact. Simţeam că viaţa acestui copil depinde de hotărârea pe care eu am s-o iau. Dimineaţa când m-am trezit eram perfect convins că nu este bine să facă avort. Eram convins că trebuie să întrerupă această lucrare criminală. Dar n-am avut puterea să şi îndeplinesc acest gând.
M-am dus la spital şi doctorul mi-a spus: "Să ştiţi că soţia dumneavostră e mai bine. Să ştiţi că o să scape şi copilul şi ea." Atunci eu i-am spus că de fapt noi nu dorim copilul, ci am vrea să fie avortat. S-a mirat şi doctorul. Avortul s-a produs.
La puţin timp după aceasta a avut loc şi divorţul. După toate aceste necazuri şi încercări de-ale mele de a căuta fericirea, toate de fapt au eşuat şi eu am ajuns să fiu din ce în ce mai disperat.
Mai mult, după ce am ajuns singur, divorţat, m-am cufundat mai mult în noroiul acestei lumi, în plăceri, în păcate. Colegii mei mă îndemnau să merg cu ei la un pahar. Mă îndemnau să am diferite relaţii.
De fapt, am ajuns la concluzia că păcatul la început e dulce, însă la urmă lasă un gust amar. M-am adâncit tot mai mult în păcatele acestei lumi crezând că poate voi găsi astfel fericirea. Ceea ce nu s-a întâmplat.
Ce-am reuşit să fac eu? Am reuşit să fac din viaţa mea cioburi. Şi când viaţa mea a fost aruncată pe jos şi n-am văzut ajutor nici în stânga, nici în dreapta, atunci mi-am ridicat privirea spre cer.
Atunci L-am rugat pe Dumnezeu: "Doamne, ai milă de mine şi fă ceva cu mine.” A fost momentul când în disperarea mea am strigat către Dumnezeu şi Dumnezeu a intervenit.
Citind Biblia, mi-am văzut viaţa acolo. Am văzut că de fapt sunt foarte murdar. M-am comparat cu Fiul lui Dumnezeu de data aceasta şi m-am văzut atât de murdar. Am zis: "Doamne, cum mă poţi accepta să fiu copilul Tău?"

Reporter:
- O asemănare între dumneavoastră şi Domnul Isus Cristos este autoritatea cu care aţi fost investit. Şi dumneavoastră aţi avut autoritate atunci când a venit maşina respectivă cu viteză, dar n-aţi avut putere s-o opriţi. Degeaba aţi avut autoritate c-a trecut pe lângă dumneavoastră şi v-a zburat cascheta de pe cap.
Domnul Isus Cristos a primit de la Dumnezeu Tatăl şi autoritatea şi puterea de a aduce absolut totul în genunchi înaintea lui Dumnezeu. De a supune totul lui Dumnezeu.

Petrică Bohuş:
- Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu a avut cel mai mare efect asupra fiinţei mele. Citind din Noul Testament am aflat care este de fapt voia lui Dumnezeu. Am descoperit planul Lui de mântuire pentru omenire.
Mi-am dat seama că pentru păcatele mele eu trebuie să fiu condamnat în iad, într-un foc veşnic. Aceasta m-a speriat.
Dar când am descoperit că de fapt, pentru păcatele mele a plătit altcineva, adică Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus Cristos, pentru mine a fost o veste foarte bună. Am mulţumit cu lacrimi şi-am spus: "Doamne, ?ţi mulţumesc că m-ai scăpat de pedeapsă. Mulţumesc că ai coborât din cer, Te-ai făcut sărac ca să mă-mbogăţeşti pe mine.”
Am început să călătoresc cu Dumnezeul meu citind Biblia, dar totuşi continuam să mai şi păcătuiesc. Am căzut într-un păcat de curvie.

Reporter:
- Apoi într-altul, apoi într-altul ...

Petrică Bohuş:
- Nu am reuşit să cad şi-n altele pentru că Dumnezeu a intervenit chiar în noaptea aceea. Mi-amintesc că la ora 12 noaptea, o tânără mi-a adus o casetă. N-o văzusem demult pe aceea tânără. La 12 noaptea ea a venit cu o casetă la mine! S-a consumat păcatul.
După ce a plecat, m-am simţit atât de frustrat şi am început să plâng. Totuşi mi-a fost ruşine de Dumnezeu, pentru că ştiam că Dumnezeu m-a văzut. Nu m-am mai rugat, ci m-am aşezat în pat să dorm. M-am trezit transpirat, după ce am avut un coşmar extraordinar de dureros.
În coşmarul meu mă vedeam într-un tunel lung, întunecat. Nişte fiinţe urâte erau prezente acolo şi eu parcă pluteam în tunel. Şi arătau spre mine. ?şi băteau joc de mine efectiv. M-aruncau de pereţi. Mă loveau. Şi strigam, şi strigam şi nimeni nu m-auzea.
Atunci am strigat la Isus. Am zis: "Doamne, ai milă de mine şi scapă-mă de aici". În momentul acela m-am trezit. Era realitate. Eram transpirat, eram tremurând. M-am pus pe genunchi, pentru că ştiam deja că păcatul este cel care-l separă pe om de Dumnezeu. Mi-am dat seama că păcatul meu m-a făcut să ajung în acea stare. Imediat, fără să-mi spună cineva, Duhul lui Dumnezeu mi-a şoptit să-mi mărturisesc păcatul.
M-am pus pe genunchi la ora aceea târzie de noapte şi am zis: "Doamne, recunosc că-n seara aceasta am păcătuit. Recunosc că nu trebuia să accept, să păcătuiesc. Trebuia să refuz. A fost un examen pe care eu l-am căzut. Ai milă de mine. Doamne, Tu dacă m-ajuţi şi dacă mă faci să ajung dimineaţa cu bine, să nu mai am coşmarurile acestea, eu mă voi pocăi din toată inima."
Dimineaţa când m-am trezit m-am bucurat. M-am bucurat că am simţit eliberarea. Am fost iertat. Păcatul acela a fost îndepărtat din viaţa mea.
Dar, am înţeles că Dumnezeu a vrut să-mi dea o lecţie. Dumnezeu a vrut să-mi spună că păcatul e păcat şi că nu te poţi juca cu păcatul. Păcatul trebuie abandonat. Şi trebuie să mă lupt cu trupul meu să-l ţin în stăpânire ca să trăiesc o viaţă sfântă, o viaţă după voia lui Dumnezeu.

Reporter:
- Atunci când se schimbă inima oamenilor, atunci oamenii vor trăi ştiind că îi vede Dumnezeu, vor lucra la locul de muncă ca pentru Dumnezeu, chiar dacă nu-i vede şeful. Vor trăi ca pentru Dumnezeu în orice împrejurare ar fi.
Sociologi de renume, cum este de exemplu Max Weber, vorbesc despre etica protestantă şi progresul societăţii şi al civilizaţiei.
Când oamenii ajung să aibă o asemenea etică, încât în orice context s-ar afla, ei trăiesc şi lucrează ca şi când sunt văzuţi de Dumnezeu - pentru că suntem văzuţi de Dumnezeu, înaintea lui Dumnezeu totul este gol şi descoperit, putem să fim şi-n fundul mării - atunci societatea progresează şi scapă de corupţie, scapă de minciună, scapă de hoţi, scapă de lucruri imorale.

Petrică Bohuş:
- Am ajuns să experimentez acest lucru. Şi anume, că “frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii.” La locul meu de muncă, la Circulaţie, eram la Oradea şi la un moment dat intră pe interzis un italian cu maşina. A încercat să mă mituiască cu o sumă de bani, dar i-am zis: “Să ştiţi că dacă aş lua banii aceştia nu mi-ar fi frică că vă duceţi să spuneţi la şefii mei. Şi chiar dacă v-aţi duce, mâine n-aş recunoaşte.
Apoi nu am aşa mulţi bani încât să nu încapă şi cei pe care dumneavoastră mi-i daţi. Dar vreau să vă spun, că chiar acum, în aceste momente, se uită spre noi Şeful Poliţiei Universului, Domnul Isus Cristos.
Eu am o relaţie personală cu Domnul Isus şi vreau să trăiesc după voia Lui. El îmi spune să nu iau mită. Să mă mulţumesc cu ceea ce am. Şi acest fapt mă face pe mine să refuz ceea ce dumneavostră îmi oferiţi.”

Dacă în trecut obişnuiam să consum alcool, acum nu mai folosesc alcool. Dacă în trecut vorbeam lucruri neîngăduite, ruşinoase, păcătoase, acum ?l laud pe Dumnezeu şi folosesc cuvinte frumoase. Dacă înainte trăiam în imoralitate, acum caut cu tot dinadinsul să trăiesc în sfinţenie, după voia lui Dumnezeu.
Doresc din toată inima ca mult mai mulţi poliţişti să vină la credinţa în Cristos, nu la o religie, pnentru că doar Domnul Isus Cristos este calea către cer. “Cine are pe Fiul, are viaţa. Cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa.”

La data publicării acestei cărţi, Petrică Bohuş este căsătorit cu Dina şi au doi copii.

*************************************

LUMINIŢA CIUCIUMIŞ

“Dar tu pe cine aştepţi? A spus: ‘Eu ?l aştept pe Isus să vină pe norii cerului.’ A fost aşa de şocantă această expresie. Şi în loc de paharul de vin care era înainte, pe masă era Noul Testament şi citea.”

“Scopul meu de atunci era să culeg aplauzele. Asta mă împlinea. Cred că pe orice artist îl împlinesc aplauzele.”

“Dumnezeu s-a gândit că avem nevoie de aceste răspunsuri şi le-a pus acolo într-o scrisoare către iubitul lui, omul.”

“Ceva lipsea de la locul lui, dar nu aş fi putut să definesc acel ceva.“

“Am vrut să fiu la fel ca ceilalţi din jurul meu, am vrut să nu par deosebită, să nu mă elimine din cercul lor, pentru că mă temeam să nu se spună: ‘Fata asta-i ciudată, se comportă ciudat şi nu o luăm în cercul nostru de prieteni’. Aşa că am făcut exact ce au făcut şi ceilalţi.“

“Toţi ne-au făcut nebuni. Erau foarte uimiţi de ce se întâmplă cu noi. Nu le venea să creadă şi ei se aşteptau că noi o să plecăm de acolo şi că va fi un dezastru pentru viaţa noastră.

“Omul nu poate să trăiască fără Dumnezeu pentru că suntem născuţi din Dumnezeu. Suntem ai Lui şi îi aparţinem Lui şi adevărata împlinire este numai atunci când îl găseşti pe Dumnezeu.”

Reporter:
- Luminiţa Ciuciumiş este cântăreaţă. Sunt câteva melodii deosebite „Priveam la Golgota”, „Isus este Rege”, „Vine Isus” şi multe altele. Poate cunoaşteţi aceste piese din interpretarea Luminiţei Ciuciumiş la Radio Vocea Evangheliei sau pe CD-uri şi casete.
Luminiţa, când te-ai hotărât să cânţi pentru Dumnezeu şi de ce?

Luminiţa Ciuciumiş:
- Atunci când într-adevăr viaţa mea a fost transformată. Chiar dacă înainte cântam şi era o plăcere să cânt şi îmi dedicasem viaţa muzicii, situaţia s-a schimbat în momentul în care am înţeles că este un dar dumnezeiesc.
Atunci am început să cânt cu un scop pentru că s-a transformat totul. Am înţeles ce am primit. Am înţeles ce mi-a fost dăruit. Şi la rândul meu vreau şi eu să fac acelaşi lucru, dar numai şi numai prin Dumnezeu.

Reporter:
- Ai un dar deosebit de la Dumnezeu pentru cântat. Când ai început prima dată să cânţi?

Luminiţa Ciuciumiş:
- Am început de foarte, foarte mică. ?ncă de la grădiniţă am fost dirijoare de cor. La şcoală am fost în corul şcolii, apoi de la 14 ani am început să frecventez Teatrul Muzical „Tinemar” de la Casa Armatei din Mangalia, unde mi-am petrecut 8 ani din viaţă muncind, pregătindu-mă pentru această vocaţie şi carieră, pe care o adoptasem, pe care o iubeam şi doream să o îmbrăţişez.
Am primit premii la diferite festivale de muzică. Am ajuns la Radio Televiziunea Română unde am înregistrat piese împreună cu grupul „Tinemar” de pe vremea aceea. Apoi am început să cânt într-un restaurant.

Reporter:
- Erai împlinită acolo unde cântai înainte de a te întoarce la Dumnezeu? Sau în momentul cînd se stingeau luminile pe scenă şi cădea cortina, simţeai golul din suflet, neîmplinire, dorinţă după altceva? Ce simţeai atunci când culegeai aplauze pe scenă sau la restaurantul unde cântai?

Luminiţa Ciuciumiş:
- Scopul meu de atunci era să culeg aplauze. Asta mă împlinea şi cred că pe orice artist îl împlinesc aplauzele. Se simte bine pentru că ar fi rodul muncii lui şi un artist munceşte. Şi eu munceam pe vremea aceea şi doream să fiu apreciată şi doream să fiu împlinită prin ceea ce făceam.
Aplauzele acelea mă împlineau pe moment, mă simţeam satisfăcută şi-mi spuneam: „Uite ce bună sunt, uite că am devenit totuşi cineva, am câştigat din munca respectivă”. Primeam aplauzele ca pe un trofeu.
Dar după aceste aplauze, când viaţa cotidiană revenea la normal, eram o persoană simplă, obişnuită şi pot să spun că simţeam că există un gol în viaţa mea. ?l simţeam, dar nu puteam să realizez ce se întâmplă cu mine. Doar că nu eram chiar atât de împlinită cum credeam, cum aş fi vrut. Ceva lipsea, ceva lipsea de la locul lui, dar nu aş fi putut să definesc acel ceva.
Nu vroiam decât să cânt şi să devin o vedetă. Eram pe punctul de a deveni o vedetă. Singura problemă pentru mine era dacă pot să plătesc preţul de atunci ca să devii vedetă. Asta mă punea pe jar.
Chiar dacă nu-l cunoşteam în mod personal pe Dumnezeu, am fost o persoană morală şi lucrul aceasta mă frământa. Nu ştiam dacă am să pot să plătesc preţul acela. Şi ştiam că este un preţ de plătit.

Reporter:
- Ce s-a întâmplat? Cum s-a schimbat viaţa ta?

Luminiţa Ciuciumiş:
- Viaţa mea morală, aşa cum o credeam că este bună, s-a schimbat şi a devenit dramatică, mergând în jos.
În momentul în care doream să am o carieră, viaţa mea morală era bună, dar asta până când am ajuns să cânt în restaurant. În momentul în care am ajuns în anturajul acela, viaţa mea s-a schimbat dramatic, în sensul că încercam să fiu ca ceilalţi din jurul meu.

Reporter:
- Să fii acceptată de grup!

Luminiţa Ciuciumiş:
- Era presiunea colegilor de acolo. Am început să decad, în sensul că pentru prima dată am început să fumez, pentru prima dată am început să pierd nopţi, lucruri care nu se întâmplau înainte. Apoi am fugit de acasă, nu mi-am mai ascultat părinţii, iar aşa ceva nu se mai întâmplase şi aveam vreo 21-22 de ani.
Am vrut să fiu la fel ca ceilalţi din jurul meu, am vrut să nu par deosebită, să nu mă elimine din cercul lor, pentru că mă temeam să nu se spună: „Fata asta-i ciudată, se comportă ciudat şi nu o luăm în cercul nostru de prieteni.” Aşa că am făcut exact ce au făcut şi ceilalţi.
Acolo l-am cunoscut şi pe Gabi, soţul meu. Stăteam împreună la hotelul restaurantului unde cântam şi viaţa noastră era ca a unor îndrăgostiţi, nebuni de îndrăgostiţi, dar ca şi tineri eram foarte zburdalnici, foarte zbuciumaţi. Acum era bine, pe urmă era foarte rău. Aveam urcuşuri şi coborâşuri foarte rapide, dar erau prăpăstii mai multe decât urcuşuri.
În această viaţă zbuciumată, îmi puneam întrebări. Ştiu că şi el îşi punea întrebări. Dacă să rămânem împreună. Eram doar prieteni, dar locuiam împreună. Era o viaţă frumoasă, dar urâtă în acelaşi timp, frumoasă din punctul nostru de vedere de atunci, pentru că ne iubeam. Nu ştiu dacă aş fi putut să rămân cu el, dar mă gândeam ca orice fată care îşi doreşte să aibă o căsătorie fericită, să nu se despartă niciodată.
Totuşi evenimentele dintre noi nu păreau a conduce la o căsnicie fericită şi întrebarea mea era întotdeauna: „O să fiu fericită dacă o să continui cu el? O să rămânem împreună până la adânci bătrâneţi şi o să avem o casă de copii?” ?mi puneam întrebările acestea şi mă frământam foarte mult şi sunt convinsă că şi el făcea acelaşi lucru. Nu numai el era vinovat de ce se întâmpla între noi ci şi eu eram la fel de vinovată.

Reporter:
- Cum a continuat această relaţie de tinereţe? Şi cum L-aţi întâlnit amândoi pe Dumnezeu?

Luminiţa Ciuciumiş:
- Cred că am avut un mare har. Nu ne-am fi gândit că Dumnezeu se gândeşte la noi. Nu ne-am fi gândit, dar totuşi din inimile noastre, din sufletele noastre doream mântuirea, doream eliberarea, doream pe cineva să ne ajute, să ne sprijine.
Tânjeam ca Cineva de sus să ne ajute. Zic de sus pentru că nu vroiam ajutorul unui om. Ştiam că oamenii nu ne pot ajuta în situaţia noastră. Ştiam că e prea mult pentru un om să suporte situaţia respectivă. Sau nu găseam soluţii la oameni. Nu ştiam pe cineva să ne dea soluţii la problemele noastre.
Dar atunci s-a întâmplat o minune pentru vieţile noastre. Gabi, soţul meu, s-a întâlnit cu un prieten de-al lui, un fost prieten de discotecă. Era un om pe care dacă l-ai vedea nu ai prea avea încredere. Era rrom. Stăteau la coadă la farmacie şi băiatul respectiv l-a întrebat pe Gabi: „Spune Gabi, pe cine aştepţi tu?” Gabi i-a răspuns: „Păi, aştept să iau medicamente...” Purtarea acelui prieten i s-a părut foarte suspectă, i s-a părut schimbată, i s-a părut ciudată. La rândul lui, Gabi l-a întrebat: „Bine, dar tu pe cine aştepţi?” Şi atunci a spus: „Eu ?l aştept pe Isus să vină pe norii cerului.” A fost aşa de şocantă pentru Gabi această expresie.

Reporter:
- Probabil şi-a spus: „’A luat-o pe ulei’ prietenul meu.”

Luminiţa Ciuciumiş:
- Cu siguranţă aşa a spus. Dar a vrut să se asigure, dacă chiar ‘a luat-o pe ulei’ sau nu. Şi s-au dus să discute despre subiectul acesta, undeva la o cofetărie. Acolo, Gabi a aflat anumite lucruri despre Dumnezeu. A întrebat câteva amănunte: dacă există Diavol, dacă există Dumnezeu, dacă există ce face, unde este, ce face pentru noi. Şi a venit foarte încântat acasă, unde locuiam împreună şi mi-a spus: „Să ştii Luminiţa că Biblia este adevărată.”

Reporter:
- Aveaţi vreo Biblie în casă la ora respectivă?

Luminiţa Ciuciumiş:
- Aveam una ortodoxă. Dar niciodată nu înţelegeam nimic din ea pentru că noi începeam cu Vechiul Testament şi găseam acolo tot felul de pasaje cu: nu mâncaţi copită despicată şi tot felul de păsări şi nu înţelegeam. Noi nu ştiam, nu aveam un învăţător, un îndrumător. Aşa că era o Biblie care stătea în vitrină. Nu era o Biblie folosită.
Atunci a fost pentru prima dată în viaţa noastră, vorbele acestea au venit ca o revelaţie, când am înţeles că Dumnezeu este adevărat, că Dumnezeu există. Şi am crezut. Nu ştiu cum am crezut. Chiar nu ştim. A fost momentul potrivit pentru vieţile noastre ca noi să ne schimbăm.
Eu am fost mai sceptică. Gabi L-a primit pe Dumnezeu cu o inimă foarte deschisă pentru că a crezut că este soluţia pentru viaţa lui. Şi a început să se întâmple transformarea. A început să citească zilnic un Nou Testament pe care îl primise de la prietenul lui.
Noi locuiam în hotelul restaurantului, eu în fiecare seară aveam program la restaurant. Când eu coboram la programul în care cântam, Gabi cobora cu mine, dar cu Noul Testament în mână şi în loc de paharul de vin, care era înainte pe masă, acum era Noul Testament şi citea. Mă aştepta să ies de acolo şi mergeam înapoi. Se schimbase foarte mult.

Reporter:
- Era o prezenţă foarte ciudată în restaurantul respectiv.

Luminiţa Ciuciumiş:
- Era pentru că toţi ne-au făcut nebuni. Era o schimbare. Era ceva exagerat pentru unii. Erau foarte uimiţi de ce se întâmplă cu noi. Nu le venea să creadă şi ei se aşteptau că noi o să plecăm de acolo şi că va fi un dezastru pentru viaţa noastră. Noi nu-l consideram deloc dezastru. Consideram că suntem cu adevărat liberi, mântuiţi şi erau aşa de uimiţi de ce se întâmpla, de transformarea noastră, dar nu ne puteau înţelege.
Eu am văzut atunci într-adevăr o schimbare radicală în Gabi. Şi atunci am început să mă gândesc: „Măi, cu omul ăsta m-aş căsători!” A fost foarte frumos pentru că deja Dumnezeu îmi arătase că de fapt aşa ne voia pe amândoi.
Am plecat de acolo şi primul lucru pe care l-am făcut a fost să ne căsătorim. Deja aflasem multe despre Dumnezeu, despre cum lucrează Dumnezeu şi ce doreşte de la viaţa noastră.
Am început să frecventăm o biserică penticostală. Vizita noastră la această biserică a fost şocantă pentru că am întâlnit oameni total deosebiţi de noi. Erau diferiţi. Şi nu erau diferiţi prin îmbrăcăminte sau prin forme, ci erau diferiţi în inimile lor, aveau o mare credinţă. Nu a durat mult şi ne-am întors cu toată inima la Dumnezeu. Ne-am întors la ceea ce era de fapt relevant şi ceea ce înseamnă Viaţă, la Adevăr. Şi aşa am simţit cum ne-am împlinit de fapt.

Reporter:
- Ce sfat ai avea pentru cei care, poate dintr-o dorinţă sinceră de a se simţi împliniţi, aleg să meargă în discotecă sau la chefuri sau în diferite locuri în care totuşi nu se găseşte împlinire. Dar ei au o căutare sinceră în inima lor. Ca una care ai trecut prin aceste situaţii.

Luminiţa Ciuciumiş:
- Poate că la rândul meu în momentele acelea în care credeam că sunt împlinită căutam în adâncul meu, în interiorul meu, căutam ceva ce nu găseam. Căutam de fapt împlinirea. Ce sfat aş putea să dau? Vă spun ce sfat: „Să caute adânc în ei pentru că înlăuntrul lor există o voce, o voce a omului de dinlăuntru care strigă după Dumnezeu, o voce a celui care nu poate să trăiască fără Dumnezeu pentru că suntem născuţi din Dumnezeu. Suntem ai Lui şi îi aparţinem Lui şi adevărata împlinire este numai atunci când îl găseşti pe Dumnezeu.”

Reporter:
- Luminiţa, cum ţi-ai descrie viaţa ta de acum?

Luminiţa Ciuciumiş:
- Nu pot să spun că acum nu mai am nici o problemă, gata am trecut de toate fazele grele. Nu. Orice viaţă de cuplu conţine şi probleme şi tot felul de divergenţe, dar care se pot rezolva.
Atunci când avem astfel de momente ne ducem la sursă, iar sursa este Cuvântul lui Dumnezeu, acolo unde găsim orice răspuns. La orice problemă pe care o avem, acolo există orice răspuns.
Orice om poate să găsească în Biblie răspunsul vieţii. Pentru că Dumnezeu s-a gândit că avem nevoie de aceste răspunsuri şi le-a pus acolo într-o scrisoare către iubitul lui, omul, pe care l-a creat, ca să-i fie bine pe pământul acesta. Noi putem să luăm toate răspunsurile de acolo.
Viaţa mea este bună pentru că îl am pe El. Şi atunci când sunt în suferinţă sau când sunt în tristeţe sau în descurajări, mă duc la El. El mă alină, mă primeşte în braţul Lui. Privesc în sus pentru că totdeauna există speranţă. Decât să priveşti în groapă, mai bine să priveşti înspre cer pentru că acolo vezi păsările zburând.
Şi noi putem să avem aripi şi să zburăm. Şi noi putem să ne împlinim visele pentru că avem un sprijin, cel mai mare sprijin din tot universul, Dumnezeu.

Reporter:
- Şi vom zbura la El, atunci când va veni Domnul Isus Cristos pe norii cerului să ne ia la Tatăl.

*************************************

EVA TIPONUŢ

“Ca soţ şi soţie, între noi a fost o CONCURENŢĂ puternică.”

" ’Mama, ce ştii tu să-mi spui, există Dumnezeu?’ M-am simţit ‘pusă la colţ’, pentru că eu nu ştiam ce să-i răspund copilului meu."

“Ajunsesem să NU MĂ SUPORT PE MINE ?NSĂMI. Am zis: ‘Doamne, ce se întâmplă în viaţa mea?’.”

“Devenisem ambiţioasă, devenisem foarte doritoare de a mă înălţa. Mi se părea că totul mi se datorează mie.”

“Concepţia materialistă atee îţi insuflă egalitate între bărbat şi femeie, iar lucrul acesta a fost ceva CUMPLIT.”

“Nu după multe zile a venit revoluţia, dar în inima mea, deja Domnul Isus făcuse o revoluţie. Una spirituală.”

Am fost crescută într-o familie creştină, părinţii mei au fost nişte oameni morali, dar abia atunci când L-am cunoscut pe Dumnezeu mi-am putut da seama că de fapt ei nu-L cunoşteau pe adevăratul Dumnezeu.
Şcoala şi facultatea le-am făcut pe vremea comunismului, din '64 până prin '72. În facultate aveam acea dorinţă de înălţare, de a face lucrurile pentru sine, de a atinge un anumit ţel, care de fapt nu era un ţel pentru Dumnezeu, ci era ţelul meu personal.
Am fost un student bun, dar foarte implicată în activitatea politică. Acest lucru mi-a influenţat gândirea în aşa măsură încât atunci când am terminat facultatea, eram un ateu.
Nu credeam că există Dumnezeu şi după ce am fost repartizată la întreprinderea de aparate electrice de măsură din IAEM Timişoara, am urmat aceeaşi cale ascendentă în activitatea mea politică.
Am fost membră de partid, apoi, aproape 8 ani de zile am fost secretară de partid a unei grupe destul de numeroase de ingineri proiectanţi din cadrul acestei intreprinderi.
Aş putea spune că acest loc a fost extraordinar de favorabil pentru mine pentru a-L putea cunoaşte pe Dumnezeu. Pentru că devenisem ambiţioasă, devenisem foarte doritoare de a mă înălţa. Mi se părea că totul mi se datorează mie, deşi nu eram înfigăreaţă sau obraznică, dar aveam nişte ambiţii ascunse.
Aceste ambiţii au fost favorizate şi de faptul că m-am căsătorit, iar soţul meu este profesor universitar la Facultatea de Electrotehnică. El m-a ajutat foarte mult în partea profesională, dar, ca soţ şi soţie, între noi a fost o CONCURENŢĂ puternică. Eu m-am simţit dezavantajată din punct de vedere profesional, pentru că el era un om capabil şi m-a depăşit, iar eu vroiam să-l depăşesc pe el implicându-mă în activităţi politice.
Această concurenţă a fost un dezastru pentru familie, pentru că eu nu am fost o soţie cum ar fi trebuit să fiu, ci exista între noi acea concurenţă, acea bătălie. Mai mult decât atât, deoarece concepţia materialistă atee îţi insuflă egalitate între bărbat şi femeie, lucrul acesta a fost ceva CUMPLIT.
Lucrurile nu au mers de la început foarte dezastruos, dar an după an aceste lucruri au fost evidente. Atunci poate nu mi-am dat seama, dar, parcurgând anii, mi-am dat seama că în fiecare an eu pierdeam teren.
Prin mari eforturi ale medicilor, am născut un copil. ?i mulţumesc Domnului pentru că acum sunt convinsă că este harul Lui şi este darul Lui dat familiei noastre. L-am născut la o vârstă destul de înaintată, am avut 39 de ani când l-am născut pe Sebastian.
Mi-am pus ambiţii în el, am vrut eu să fac din el un om deosebit, soţul meu a vrut să facă din el un om deosebit, iar aici planurile noastre se ciocneau şi apăreau întotdeauna divergenţe.
Copilul nu avea nimic de câştigat, ci parcă s-a îndepărtat de mine, cel puţin aşa am simţit eu. Fiind un copil curios şi studios, şi fiind un copil care a avut o chemare de la Domnul, el a început să citească Biblia. Avea 10 anişori când mi-a pus această întrebare: "Mama, ce ştii tu să-mi spui, există Dumnezeu?"
M-am simţit "pusă la colţ", pentru că eu nu ştiam să-i răspund copilului meu. Atunci, aşa cum eram obişnuită să ies din anumite încurcături, i-am dat copilului meu următorul răspuns:
"O, Sebastian, există în mintea unor oameni slabi şi neputincioşi, e ceva...este...este o ficţiune a minţii umane."
Copilul m-a privit şi ziua aceea n-am să o uit nicicând. Ştiu că nu l-am mulţumit cu acel răspuns, pentru că abia după câţiva ani, când şi eu şi el ne-am întors la Domnul, copilul mi-a spus: "Mama, tovarăşa învăţătoare, când am întrebat-o de Dumnezeu, ea mi-a zis că există!"
Atunci mi-am dat seama cât de incapabilă eram ca eu să-i dau copilului meu adevărul.
Aceste întâmplări nu m-au lăsat indiferentă, ci m-au marcat. De mult ori mi-am adus aminte de această întrebare atât de tranşantă, aşa cum numai copii ştiu să pună.
La fabrica unde lucram, în anii '70 erau foarte mulţi “pocăiţi” - copii ai lui Dumnezeu. Aşa că noi ceilalţi care nu credeam în Dumnezeu, îi desconsideram, ne feream de pocăiţi, îi tratam cam de sus, dar îi priveam totuşi cu curiozitate.
?mi amintesc că majoritatea angajaţilor de la o bandă de montaj dintr-o secţie, cărora acum le pot spune fraţii mei şi surorile mele, erau pocăiţi de la diferite biserici.
Ei se adunaseră în acel loc şi printr-o împrejurare nefavorabilă pentru ei, au fost puşi în tura de noapte. Aceşti fraţi şi surori, aceşti "pocăiţi" noaptea cântau. Vă daţi seama, în toată întreprinderea aceea noaptea era linişte, şi ei cântau. Dar bănuiesc că harul Domnului era peste ei pentru că făceau norma cum nu făceau alte benzi de montaj. Ba mai mult, ei lucrau pentru export şi fabrica, într-o vreme, chiar dacă mulţi nu au recunoscut-o, se sprijinea pe această muncă pe care ei o făceau în cursul nopţii. Până într-o zi când au cântat puţin mai tare şi au fost auziţi de nişte securişti care patrulau pe acolo, iar directorul a fost luat la întrebări. Directorul, deşi nu era pocăit, dar pentru el se rugau câteva zeci de pocăiţi din fabrică, a avut acest răspuns extraordinar: "Dacă aveţi ceva împotriva acestor oameni şi dacă îi veţi muta din fabrica mea, nu mai răspund de export." Şi cum bine ştim, fabrica noastră era prima la export pe vremea aceea, iar acei oameni au rămas.
Aceste lucruri m-au pus atunci pe gânduri. Cred că de acolo a început cercetarea vieţii mele şi mi-am pus întrebarea: "Totuşi, cum de oamenii aceştia reuşesc să facă norma şi ceilalţi nu?"
Mi-am continuat activitatea ca secretar de partid, dar nu-mi dădeam seama că eram în mijlocul unor oameni care minţeau, furau şi făceau alte lucruri. Eu nu practicam aceste fapte, dar ştiam de ele, le cunoşteam.
Ba mai mult, în activitatea politică, de multe ori prezentam oamenilor minciuni. Parcă cu zi ce trecea, problemele se amplificau. Ajunsesem să NU MĂ SUPORT PE MINE ?NSĂMI. Am zis: "Doamne, ce se întâmplă în viaţa mea?".
Eram foarte nervoasă. În zilele în care trebuia să ţin şedinţele de partid, trebuia să iau un pumn de calmante, ca să pot să ţin acele şedinţe. Simţeam că ceva se întâmpla în viaţa mea.
Acasă eram aşa de recalcitrantă încât abia mă înţelegeam cu soţul meu. Cu copilul nu mai spun. Erau doar cuvinte despre ce să faci astăzi, ce să mănânci, nu era nici un fel de comunicare ca de la mamă la fiu. Zi de zi parcă îmi dădeam seama că ajung la limita de saturaţie a acestei vieţi şi toate aceste lucruri ajunseseră la culme în anul 1989, în noiembrie, înainte de revoluţie.

Mi-am zis: "Doamne, eu nu mai pot să continui în felul acesta", deşi nu ştiam nimic ce se va întâmpla peste scurt timp. Aveam senzaţia că nu voi mai putea face faţă ca şi om.
Deoarece chiar în secţia în care lucram erau câteva fete pocăite, m-am dus la una dintre ele şi i-am spus: "Ştii, eu am...eu am un necaz". Toată lumea ştia că sunt secretară de partid şi se fereau de mine, dar fata aceasta mă simpatiza şi şi-a făcut timp pentru mine. I-am spus: "Tu eşti pocăită, nu-i aşa? Te rog să-mi spui, când tu te rogi la Dumnezeu, Dumnezeu îţi împlineşte dorinţa?"
Fata s-a uitat la mine şi mi-a spus: "Dacă este după voia Lui, da!". "Şi ce înseamnă după voia Lui?" am continuat eu. Atunci în câteva cuvinte mi-a explicat, apoi mi-a zis: "Dar ce problemă aveţi?". I-am spus că aş vrea să nu mai fiu aleasă secretară de partid la alegerile care urmau, şi dacă aş putea aş dori să nu mai rămân nici în partid. Atunci mi-a zis: "Păi ne rugăm". I-am zis: "Tu să te rogi, că eu nu ştiu". Şi s-a rugat ea. Eu i-am zis: "Atât? Mai trebuie să fac ceva, să mă duc la catedrală, să pun o lumânare?" Mi-a spus: "Nu! Doar atât!".
Şi atât a fost.
În 19 Octombrie 1989 au fost alegerile, şi cu câteva zile înainte a venit un ordin ca toţi cei care sunt de naţionalitate maghiară să nu fie realeşi ca secretari de partid. Eu eram de naţionalitate maghiară.
Am fost copleşită. Ştiam că acea fată nu avea cunoştinţă de acel ordin şi atunci am zis: "Da, Doamne, înseamnă că Tu exişti."
Atunci am îndrăznit să merg la o prietenă care se pocăise de câţiva ani şi care era în aceeaşi fabrică, şi am început să o întreb despre credinţă. Ea mi-a spus ce înseamnă să-L cunoşti pe Dumnezeu, şi mi L-a prezentat pe Isus Cristos, de care eu până atunci nu auzisem. Nu ştiam că El s-a jertfit pentru mine personal. Fiecare cuvânt care mi se spunea din Biblie, era pentru mine ceva extraordinar. Am zis: "Doamne, dacă într-adevăr lucrurile acestea sunt aşa, eu aş dori să Te cunosc, dar cum?", deoarece eu eram încă în fabrică şi aveam multe întrebări în mintea mea, eram foarte tulburată.
Am venit acasă şi în acele zile mă îmbolnăvisem, am avut o stare de agitaţie şi ajunsesem într-un impas încât am zis: "Doamne, nu ştiu încă dacă exişti, în afară de această experienţă pe care Tu mi-ai arătat-o, dar eu aşa nu mai pot trăi." În această neclaritate, pentru că erau într-adevăr nişte zguduituri la nivelul minţii mele, eram afectată şi din punct de vedere sufletesc. M-am gândit şi la sinucidere.
Atunci copilul meu mi-a destăinuit printre altele că el citise Biblia, şi că există un Dumnezeu care poate să vindece şi care este un Dumnezeu bun. Am fost foarte contrariată, m-am speriat, am crezut că el trecuse la pocăinţă, fără ca eu să ştiu. Dar el mi-a spus: "Nu, mama. Biblia din care am citit există în casa noastră de când voi v-aţi căsătorit şi este de la bunica." Socrul meu a fost preot.
Lucrurile acestea puse cap la cap m-au determinat să iau o hotărâre. M-am dus împreună cu fiul meu şi cu acea prietenă la o biserică evanghelică.
Acolo m-am simţit ca şi cum n-aş mai fi fost pe acest pământ. Atunci mi-am dat seama de ce acei oameni sunt aşa cum sunt. Nu după multe zile a venit revoluţia, dar în inima mea, Domnul Isus făcuse deja o revoluţie. Una spirituală.
Când i-am spus mamei că m-am pocăit, a scos o cărţulie de rugăciuni şi mi-a spus: "Uite, eu de peste 50 de ani citesc în fiecare zi din cartea aceasta de rugăciuni, aşa că tu să nu-mi spui mie acum de Dumnezeul tău."
I-am răspuns: "Mamă, în toţi aceşti 50 de ani, tu ai fost în aceeaşi stare sufletească zi de zi? În fiecare zi ai fost supărată, în fiecare zi ai fost bucuroasă? Pentru că în fiecare zi ai spus aceeaşi rugăciune." Mama a înţeles atunci ce înseamnă un Dumnezeu personal, care a murit pentru oameni. Mama L-a primit pe Domnul Isus Cristos înainte de moarte şi a fost botezată. Şi tatăl meu s-a întors la Domnul după moartea mamei mele.
Soţul meu, care nu avea asemenea convingeri, a fost foarte surprins de hotărârea mea, dar fiind şi el fiu de preot ortodox, nu m-a oprit să-L urmez pe Dumnezeu. Dar nici nu a vrut să facă pasul pe care l-am făcut eu şi copilul nostru.
A urmat o perioadă în care situaţia era diferită faţă de înainte. În lunile următoare, când veneam de la biserică îi spuneam soţului predica şi tot ce am simţit eu la biserică. Dar de la o vreme el mi-a interzis să-i mai povestesc. Am tăcut şi din clipa aceea nu i-am mai vorbit din Biblie. ?ncepând de atunci m-am hotărât ca eu să fiu "lumină" în casa mea şi astfel să-l câştig pe soţul meu.
Ideea mi s-a părut bună, dar nu o puteam împlini, aşa încât până la urmă m-am simţit frustrată, m-am simţit respinsă şi m-am îndepărtat. De atunci între noi a existat un zid, a existat o barieră care nu trebuia să existe.
Am înţeles mai târziu că eu nu puteam să-l iau pe soţul meu, să-l duc într-o biserică şi să-l fac creştin. Acest lucru numai Domnul Isus putea să-l facă, poate prin mine, poate prin alţii.
Am început să mă rog ca Dumnezeu să facă aşa şi aşa, ca totul să fie bine. Dar tot Dumnezeu mi-a descoperit că de fapt EU TREBUIA SĂ MĂ SCHIMB, şi că lucrarea pe care El avea de gând să o facă, nu era problema mea. Aici aş vrea să le încurajez pe femeile care sunt în situaţia mea, pentru că noi de multe ori dorim, şi este o dorinţă bună ca atunci când ?l găseşti pe Dumnezeu să vrei să ?l dai fiinţei celei mai dragi. Dar Dumnezeu ne cere înţelepciune. S-ar putea ca într-adevăr, Dumnezeu să-l folosească pe soţul tău sau pe soţia ta ca un instrument de şlefuire pentru tine, de formare.
Lucrurile acestea eu le-am înţeles puţin mai târziu. Am înţeles că eu va trebui să trăiesc prin credinţă, până în momentul când Dumnezeu va hotărî lucrul acesta.
Trebuie să vă mărturisesc că eu nu-l puteam vedea pe soţul meu creştin. Dumnezeu n-avea cum să lucreze la inima lui, din moment ce eu nu credeam că el ar putea deveni creştin. Când mi-am descoperit această stare, am continuat să mă rog din nou. Abia acum simt în duhul meu că acest lucru este într-adevăr realizabil. Doresc şi parcă văd prin credinţă lucrarea extraordinară pe care Domnul o pregăteşte pentru soţul meu.
Eu am vrut să fiu o soţie perfectă, o soţie fără vină, dar NU AM REUŞIT. NU AM REUŞIT.
Mi-am dat seama că toate acestea sunt doar dorinţele mele, eforturile mele, iar fără ajutorul Domnului, nu pot face nimic.
Din nou am cedat, din nou am venit la cruce, din nou mi-am cerut iertare Domnului şi m-am pocăit. Domnul a fost aşa de minunat că a îngăduit să fac parte dintr-o grupă de rugăciune, ceea ce niciodată nu mi-am imaginat că s-ar putea întâmpla.
Dar aş vrea să le încurajez din nou pe femei să Il lăsăm pe Dumnezeu să işi facă lucrarea în familiile noastre, iar noi, pe genunchi, la cruce, să strigăm către Domnul.

sus

 

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi
Copyright © 2003-2006 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate