Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Mass-Media
 

 

 

Arhiva
Contact
Despre noi

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetică
Teologie
Discuţii Forum
Istorie
Pastorală
Cartea Creştină
Eseuri Creştine
Umor
Proiectul Betania
Pagina Femeii
Mass-Media
Ştiri
Lectură Creştină
Poşta Redacţiei

Radio Vocea Evangheliei

Asculta Radio Vocea Evangheliei LIVE! Pentru a putea asculta transmisia aveti nevoie de Real Player, care poate fi downlodat gratuit de la www.real.com

Ascultă RVE Live!

 

 


Pagina de Mass-Media

 

 

Ioan Ciobotă - Radio Vocea Evangheliei Timişoara

Pagina de Mass-Media este realizată de

 

Ioan Ciobotă

Radio Vocea Evangheliei Timişoara

[www.rvetm.com]

 

Radio Vocea Evangheliei Timisoara

horizontal rule

În acest număr:

 

 

Conştiinţa mă mustra şi mă simţeam foarte mizerabil [pe această pagină]

 

Pe parcursul vieţii am strâns comori în această lume [pe această pagină]

horizontal rule

Conştiinţa mă mustra şi mă simţeam foarte mizerabil

interviu Silvia Dascalu

 

Dragul nostru cititor sau cititoare, când ai fost la ultimul chef? Cum a fost? Cum te-ai simţit? Dar dimineaţa când te-ai întors acasă ce-ai simţit în sufletul tău, atunci când ai stat de vorbă doar tu singur cu conştiinţa ta?

 

Silvia Dascălu are 15 ani, este elevă în clasa a VIII-a şi a trecut şi ea prin experienţe de genul acesta.

 

Silvia Dascălu:

- Conştiinţa mă mustra şi mă simţeam foarte mizerabil.

 

Reporter:

- Ce se întâmplă la unele chefuri?

 

Silvia Dascălu:

- Cine nu este băgat în seamă, n-are ce căuta acolo. Trebuie să fii cu tupeu, cum se spune şi trebuie să te bagi în seamă, ca cineva să te bage în seamă. Nu mi se pare normal să te bagi în seamă ca să fii băgat în seamă.

 

Reporter:

- Tu ai renunţat la toate aceste lucruri. Îţi pare rău că ai renunţat?

 

Silvia Dascălu:

- Nu-mi pare deloc rău pentru că simt cum Dumnezeu îmi binecuvintează viaţa şi pot să vă spun că viaţa trăită cu El este cel mai fericit lucru de pe acest pământ.

- “Am ajuns într-un moment în care mi-a fost scârbă de mine”

 

“Când Domnul m-a cercetat, în jurul vârstei de 14 ani, mi-a fost dificil să renunţ la toate lucrurile acelea: la chefuri, la petreceri, la băieţi, la dansuri, la muzica aceasta din lume.”

 

“Este ceva minunat pentru că ştiu sigur că am un Tată sus în cer care veghează asupra mea zi de zi, clipă de clipă şi oricând sunt în strâmtorare pot să-i cer ajutorul. El niciodată nu mă va respinge, oricât de păcătoasă aş fi, iar acest lucru este un lucru minunat şi este într-adevăr ceva de neimaginat.”

 

Silvia Dascălu:

Am frecventat Biserica Creştină Baptistă „Emanuel” din Timişoara şi am auzit despre o organizaţie care se cheamă „Awana” şi care se ocupă de lucrarea cu copiii. Prietenii mei de la biserică m-au ajutat foarte mult, mi-au spus despre Domnul, despre Biblie, despre ce se face în biserică, apoi păstorul mi-a spus mai în detaliu tot ce se va petrece cu viaţa mea după moarte.

 

Atunci m-am gândit cam cum arată viaţa mea, am reflectat asupra trăirii mele, asupra vorbirii mele, am ajuns într-un moment în care mi-a fost scârbă de mine şi astfel Dumnezeu mi-a cercetat viaţa prin Duhul Său cel Sfânt şi am decis să mă întorc la Domnul.

 

Atunci am găsit pace în inima mea, am găsit dragoste. Acum pot să spun că Dumnezeu trăieşte în mine şi vreau să trăiesc numai după voia Lui. Am credinţă că El mă va ajuta la aceasta.

 

Am 15 ani, învăţ la o şcoală generală şi mai departe vreau să mă duc la un liceu de informatică ca apoi să urmez Facultatea de Informatică şi să devin programator, dar să-mi dedic tot timpul meu liber pentru Dumnezeu.

 

Reporter:

- Nu crezi că ai început prea devreme? Nu crezi că eşti prea tânără, în clasa a VIII- a ca să te întorci la Dumnezeu, ca să-ţi schimbi viaţa? În primul rând cred că nu ai avut prea multe lucruri rele la care să renunţi şi în al doilea rând nu te-ai gândit că mai poţi aştepta până la 40-50 de ani?

 

Silvia Dascălu:

- Eu m-am maturizat foarte repede la mine în familie. Deja la 12 ani umblam cu băieţii şi toate celelalte de genul acesta. Când Domnul m-a cercetat, în jurul vârstei de 14 ani, atunci mi-a fost dificil să renunţ la toate lucrurile acelea: la chefuri, la petreceri, la băieţi, la dansuri, muzica aceasta din lume.

Mi-a fost foarte greu la început deoarece eram obişnuită cu lucrurile acestea şi sora mea încă mai ascultă chestiile acestea şi le mai frecventează încă şi mi-a fost greu, dar am fost învăţată să gândesc matur, de aceea am considerat că am maturitate deplină să aleg ce este bine pentru mine şi ce este rău şi de aceea am ales că cel mai bine pentru mine este să-mi dedic viaţa lui Dumnezeu şi să merg cu El înainte.

Cine se gândeşte: „O, mă pocăiesc la 40 de ani” face o mare greşeală pentru că tinereţea trăită cu Dumnezeu este cel mai minunat lucru şi să ştii că ai o viaţă foarte fericită acolo sus în cer este cel mai minunat lucru de care poţi să fii sigur.

 

Reporter:

- Până în clasa a VIII-a ai avut atâtea experienţe din punct de vedere negativ?

 

Silvia Dascălu:

- Da, pot să spun aşa. Au fost multe momente în care am regretat trăirea mea, ce-am făcut. Mă mustra conştiinţa şi au fost momente în care n-am putut să suport. Trebuia să alerg la cineva şi să le povestesc.

 

M-am gândit că ceva nu este bine în viaţa mea şi m-am gândit că nu este normal să plâng aproape în fiecare seară. Atunci am hotărât să încerc să văd şi cealaltă latură a lucrurilor, nu doar să mă duc la chefuri sau să ascult muzica de acolo, ci să văd şi cealaltă latură, să mă duc la nişte ore de studiu biblic pentru tineri, să ascult Cuvântul lui Dumnezeu.

Am simţit multă pace în inimă când veneam de acolo şi nu mai era cum era când veneam de la chefuri, nu mă mai mustra conştiinţa, nu mai aveam chestii de regretat pe care le făcusem, ci simţeam pur şi simplu pace în inima mea şi dorinţă să merg tot înainte cu lucrurile acelea.

 

Reporter:

- Care este situaţia din punct de vedere moral, între tinerii din ţara noastră care sunt până în clasa a VIII-a?

 

Silvia Dascălu:

- Am observat în ultimii ani o dorinţă a tinerilor până în clasa a VIII-a de a se maturiza mai repede, de a creşte mai repede, de a părea mai maturi când de fapt mintea lor nu este decât la acei ani. Am văzut lucrul acesta prin îmbrăcămintea lor, prin modul de a se comporta, modul de a gândi, lucrurile pe care le caută.

 

Şi am văzut o schimbare radicală faţă de ceea ce erau generaţiile de acum câţiva ani şi faţă de generaţiile de acum. S-au maturizat foarte repede atât fizic, cât şi din punct de vedere spiritual. Gândesc foarte matur când de fapt ei nu ştiu ce caută. Şi acesta este un foarte mare dezavantaj pentru că acum ei îşi pierd copilăria şi tinereţea cu lucruri de nimic, iar mai târziu o să aibă multe de regretat. Pot să vă spun aceasta din proprie experienţă.

 

Chiar dacă am numai 15 ani am trecut prin multe chestii negative şi acum am găsit ceea ce căutam. Am găsit pacea şi fericirea care nu o pot da nici chefurile, nici lumea aceasta, ci numai credinţa în Dumnezeu şi siguranţa că vei avea o viaţă după moarte.

 

Reporter:

- Sigur nu-ţi pare rău după ceea ce ai lăsat în urma ta?

 

Silvia Dascălu:

- Nu. Au fost momente din viaţa mea în care într-adevăr mă simţeam plictisită de toată viaţa aceasta după ce m-am întors la Dumnezeu, dar mai apoi venea o bucurie enormă şi uitam toate lucrurile. Acum nu-mi pare deloc rău pentru că simt cum Dumnezeu binecuvintează viaţa mea şi viaţa trăită cu El este cel mai fericit lucru de pe acest pământ.

 

Reporter:

- Cu siguranţă Isus Cristos este modelul tău suprem acum şi modelul la care ai vrea să ajungi, dar te-aş întreba înainte de a-l cunoaşte pe Isus Cristos care erau modelele tale? Care erau idolii tăi? Ce-ţi plăcea? Celin Dion, Whitney Houston, Deep Purple? Ce ascultai?

 

Silvia Dascălu:

- Ascultam Britney Spears, Christina Aquilera, Celin Dion. Acestea erau câteva modele de viaţă pentru mine.

Un alt model în viaţă este tatăl meu. Mă surpinde foarte mult cum încă poate să facă faţă acestor presiuni din lume când toată lumea aleargă după bani.

 

Reporter:

- Cum au reacţionat prietenii tăi când au auzit că tu ai decis să te pocăieşti şi să-ţi schimbi viaţa, să nu mai mergi la petreceri cu ei, să nu mai mergi la chefuri cu ei?

 

Silvia Dascălu:

- Într-adevăr au fost surprinşi, mai ales că eu eram “şefa” lor. Au fost foarte şocaţi, n-au vrut să accepte lucrurile acestea. Tot mă îmbiau: „Hai să mergem la nu ştiu ce chef, hai că acum e acolo, acum e dincolo.” La început mi-a fost deosebit de greu să pot face faţă presiunilor, dar Dumnezeu de fiecare dată mă cerceta sau îmi punea o piedică şi nu mă mai duceam. Mă cerceta şi îmi părea rău că am avut dorinţa de a merge.

 

La început a fost mai greu, dar acum au înţeles toţi că eu caut alte lucruri decât ei şi caut alte valori în viaţă. Acum au înţeles şi nu mai sunt presiunile acelea. Am rămas prietenă cu ei, sunt apropiată de unii dintre ei şi nu-mi pare rău că pot să le vorbesc despre Dumnezeu şi că pot să le spun ce vrea Dumnezeu cu viaţa lor şi sper ca Dumnezeu să mă ajute să fac lucrul acesta cât mai bine.

 

Reporter:

- Care a fost momentul când te-ai hotărât, când te-ai decis sută la sută să-ţi schimbi viaţa?

 

Silvia Dascălu:

- Era odată după petrecerea de ziua mea, când împlinisem 14 ani.Mi-am ţinut ziua împreună cu o colegă de clasă şi a fost un chef de o noapte.

 

Reporter:

- O noapte albă!

 

Silvia Dascălu:

- Exact. A doua zi, Duhul Domnului m-a cercetat şi conştiinţa m-a mustrat şi mi-am dat seama de ceea ce făcusem noaptea trecută. Mă simţeam foarte mizerabil pe dinăuntru şi atunci a fost un moment în care am stat înaintea Domnului, doar eu cu El. Atunci într-adevăr a fost momentul în care am spus: „Da Doamne, vreau să te urmez toată viaţa mea!”

 

Reporter:

- Ce se întâmplă în general, la astfel de chefuri privite din afară ca fiind decente?

 

Silvia Dascălu:

- Este adevărat că privite din afară par decente, dar pot să vă spun că nu este aşa deloc. Nu este deloc interesant ceea ce se petrece la nişte chefuri, se mănâncă, îndeosebi se bea, se fumează, se dansează foarte mult. Cine nu este băgat în seamă, n-are ce căuta acolo. Trebuie să fii cu tupeu, cum se spune şi trebuie să te bagi în seamă, ca cineva să te bage în seamă.

Acest lucru mi se pare foarte absurd deoarece nu mi se pare normal să te bagi în seamă ca să fii băgat în seamă.

 

Au fost şi chefuri în care când poate nu aveam chef, mă simţeam foarte aiurea, nimeni nu mă băga în seamă şi mă simţeam ca şi cum nu m-aş fi dus. Şi erau chefuri în care eram în centrul atenţiei, în care puteam să-i fac pe ceilalţi să mă facă centrul atenţiei şi acelea le gândeam eu cele mai faine şi de aceea mă plictiseam la restul.

 

Dar după aceea mi-am dat seama că într-adevăr sunt egoistă pentru că numai eu eram centrul atenţiei şi ceilalţi trebuiau să se învârtă în jurul meu. Sunt nişte petreceri de dans toată noaptea, nimic interesant, nimic nou. E acelaşi ritual la fiecare petrecere în parte, nu te simţi mai deosebit la nici una din ele.

 

Reporter:

- Ai fost cumva la o “petrecere fără dans”, după ce ţi-ai schimbat viaţa, după ce te-ai întors la Dumnezeu, după ce te-ai pocăit? Mai ai bucurii împreună cu alţi tineri de vârsta ta? Dar bucurii după care să nu mai vii acasă la ore mici ale dimineţii, plângând şi părându-ţi rău în faţa conştiinţei tale de ceea ce ai făcut? Ai fost şi la astfel de “chefuri”?  Mă gândesc la un alt fel de “petreceri” şi anume cu tineri creştini.

 

Silvia Dascălu:

- Bineînţeles că m-am dus la întâlniri împreună cu tinerii de la biserică. Este ceva minunat, este foarte deosebit. De fiecare dată este mai deosebit ca dăţile trecute şi pot să vă spun că şi noi ştim să cântăm, dar să-L slăvim pe Dumnezeu, ştim să ne rugăm lui Dumnezeu, ştim şi noi să ne distrăm în felul nostru şi putem să râdem, să spunem glume, să ne simţim bine, fără să ne pară rău, fără să regretăm ceea ce-am făcut. Este ceva ce nu putem să exprimăm în cuvinte deoarece când suntem adunaţi toţi laolaltă, Duhul Domnului este între noi, simţim prezenţa Lui în inima noastră.

 

Reporter:

-De obicei acuzaţia celor din afară pentru cei care intră înăuntru, în biserică este că-şi închid viaţa. Simţi că ţi-ai închis viaţa?

 

Silvia Dascălu:

- Nu, în nici un caz. Am auzit şi eu expresii de genul acesta, chiar eu am afirmat uneori că „pocăiţii sunt tare încuiaţi”, sau „eu nu am ce căuta acolo”, dar mi-am dat seama că era ceva foarte greşit pentru că în primul rând ei nu au de unde să ştie ce se petrece până nu vin să vadă.

 

Reporter:

- Poate citesc unii dintre foştii tăi colegi de clasă. Ce le-ai spune acum?

 

Silvia Dascălu:

- I-aş încuraja din toată inima, în primul rând, să încerce să caute o biserică care să răspundă nevoii sufletului lor cât de cât. Sunt sigură că fiecare copil, fie de clasa a VIII-a, fie de clasa a IX-a, fie de-a VII-a caută pe cineva care să-l înţeleagă.

 

Şi tot timpul sunt momente în vieţilor lor în care regretă ce au făcut, în care le vine să plângă. Aşa a fost şi în viaţa mea, mă simţeam groaznic, dar cred că şi ei caută pace, fericire, bunătate, credinţă, caută ceva de care să se agaţe în fiecare zi şi care să le ofere siguranţă că indiferent ce se va întâmpla, nimeni nu o să-i părăsească şi o să rămână cineva lângă ei. Acest lucru l-am căutat şi eu când m-am întors la Domnul. Căutam pe cineva care, indiferent ce aş fi făcut, să mă înţeleagă, să mă accepte şi să încerce să-mi dea o rezolvare la problema mea.

 

Pot să-i încurajez să-L caute pe Dumnezeu în fiecare zi prin rugăciune şi să încerce să aibă o relaţie strict personală cu Dumnezeu, nu cu preotul, nu cu părintele, nu cu bunica, cu nimeni, ci doar ei şi Dumnezeu. Atunci vor simţi măreţia credinţei pe care poate să o aducă Duhul Sfânt când vine asupra lor. Simţi cum Dumnezeu te ia în mâna Lui, te păzeşte şi te ocroteşte în fiecare zi a vieţii tale. Nu mai eşti pierdut, ci ai un Tată, ai un ocrotitor, ai un scut la care poţi să mergi în fiecare zi să-i spui problema ta. El te va asculta şi nu te va respinge, va încerca prin Duhul Sfânt cu bunătate şi dragoste să rezolve problema ta, să te schimbe şi să te ducă pe calea veşniciei.

sus

horizontal rule

Pe parcursul vieţii am strâns comori în această lume

interviu Wiliam Slovig

 

“Pe parcursul vieţii am strâns comori în această lume. Mă refer la aur şi argint.”

 

“Înainte am avut tot ceea ce ne-a trebuit, dar pacea şi liniştea pe care ne-a dat-o Dumnezeu acum este mai mult decât orice.”

 

Wiliam Slovig este cel de-al treilea membru al grupului muzical „Sonor”

 

Wiliam Slovig:

- Trei dintre fraţii mei au fost cercetaţi de Dumnezeu, rând pe rând, la interval de şase luni. Ei au făcut un legământ cu Domnul, dar eu am continuat să cânt cu o altă formaţie, din lume, bineînţeles. Pentru că eram legat de acele patimi de a cânta sâmbătă de sâmbătă, duminică de duminică, aproape 20 de ani.

 

La un moment dat am crezut că eu n-am să mă pot rupe de aceste seri în care ne găseam plăcerea, fiecare trăind în păcat, unii mai mult, alţii mai puţin. Acei bani pe care îi primeam ne-au legat foarte mult.

 

N-am crezut că va veni o zi în viaţa mea în care Dumnezeu să-mi schimbe traiectoria, să-mi schimbe viaţa. N-am crezut acest lucru şi mi-am pus diferite semne de întrebare: „De ce, de ce şi iarăşi de ce au făcut ei pasul acesta?” Şi ca să fiu pe înţeles: „De ce s-au pocăit ei?”, prietenii mei care odinioară îşi duceau viaţa în desfrâu, în chefuri şi în beţii.

 

Într-o duminică, prietenii mei au venit la mine şi m-au rugat să-i ajut cu acompaniamentul la o nuntă creştină care urma să aibă loc în oraşul Deva.

 

A fost o nuntă deosebită, la care pentru prima dată am simţit un loc de o linişte deplină, o linişte unde Dumnezeu îţi oferă cercetare şi poţi să te gândeşti la viaţa ta. Am fost tare impresionat când pe masă n-am mai văzut băuturile alcoolice. În clădirea respectivă, în localul acela nu se fuma şi pentru mine a fost o noutate.

 

Într-una dintre discuţiile cu fratele Octavian Luncan, el m-a întrebat, printre altele:

 

„Îţi place cu noi?”

„Da îmi place!”

„Uite, avem un Dumnezeu care doreşte ca şi tu să-l lauzi pe El pentru că darul acesta de a cânta este de la El. Şi noi l-am folosit atâţia ani spre slava unui alt stăpân, am avut alt stăpân. Uite, nouă Dumnezeu ne-a schimbat vieţile. Gândeşte-te.”

 

M-am tot gândit. N-am putut să-i dau răspunsul pe moment, dar la un moment dat am zis: „Dacă Dumnezeu nu-mi vorbeşte, nu-mi spune, eu nu pot să fac pasul acesta.”

 

Eu am fost un om mai retras, un om mai moral, pentru că lucram într-o instituţie de învăţământ şi luni dimineaţa trebuia ca la ora 8 să fiu treaz. Asta m-a obligat ca în timpul nunţilor să fiu lucid şi să nu folosesc atâta alcool. Dar anturajele şi momentele acelea parcă te obligau. Toţi am fost părtaşi la păcat.

 

Fratele Octavian mi-a spus: „Ceea ce-ţi lipseşte ţie, roagă-te Domnului şi Domnul îţi va da.” Asta deoarece eu la un moment dat am spus: „Tavi, nu pot să fac pasul acesta pentru că cred că îmi lipseşte ceva, dar nu ştiu ce.”

 

A fost o întrebare care m-a urmărit timp de trei zile, după care Dumnezeu mi-a vorbit într-un chip atât de minunat. Vedeţi, eu cred că fiecare om are o zi în care Dumnezeu îi vorbeşte. Şi pentru că El cunoaşte caracterele noastre şi felul nostru de a fi, El ştie unde să lucreze.

 

Una dintre marile minuni este că toţi ne-am întors rând pe rând, dar şi cu soţiile. Acel ajutor potrivit pe care Dumnezeu ni l-a dat, aşa a considerat El de cuviinţă ca să fie de partea noastră. Şi Dumnezeu a vorbit fiecăruia în parte şi soţiilor noastre la fel.

 

Am ajuns acasă, au trecut două zile. Încercam să găsesc răspunsul, nu l-am găsit. „Roagă-te Domnului şi Domnul îţi va da ceea ce-ţi lipseşte!” A fost pentru prima dată când m-am pus în genunchi şi m-am rugat Domnului, ca Domnul să-mi vorbească. Şi a doua zi am primit răspunsul. Un răspuns care m-a făcut să realizez cine sunt şi ce pot să fiu dacă trăiesc cu Dumnezeu.

Inima mea era legată de o comoară, pentru că aveam rude în Statele Unite, şi pe parcursul vieţii am strâns comori în această lume. Mă refer la aur şi argint. Pentru noi cei din lume era o fală ca soţiile noastre să umble cu lănţişoare, cu inele. Le prezentăm în faţa mulţimii, pe unde cântam la nunţi sau revelioane, să arătăm că într-adevăr sunt soţiile noastre şi noi avem bani. Era o fală pământească, dar am ţinut foarte mult la acele bogăţii, pe care acum le socotesc ca un gunoi.

 

Cu o seară înainte i-am cerut Domnului şi Domnul mi-a răspuns a doua zi. În casa mea au intrat nişte hoţi care mi-au furat acele bogăţii. Mă refer la aurul care ani de zile l-am strâns şi care nu avea practic nici o valoare în casa mea. Îl transmiteam la urmaşi, la copiii mei şi era ca un gunoi. Un lucru pământesc de care totuşi inima mea era legată.

 

A fost un moment în care am simţit că aşa a îngăduit Dumnezeu. Atunci am simţit că într-adevăr Dumnezeu doreşte ca eu să fac pasul acesta. A fost răspunsul la întrebarea lui Tavi: „Roagă-te Domnului şi Domnul îţi va da ceea ce-ţi lipseşte!”

 

Soţia mea, în momentul în care a aflat că în casa mea s-a întâmplat un astfel de act de jefuire, a izbucnit în stări de nervozitate şi am avut momente de ceartă împreună. I-am spus: „Să ştii că de astăzi Dumnezeu este Domn şi Stăpân în casa noastră şi noi trebuie să ne pocăim, precum au făcut şi fraţii mei înainte.”

 

Nu se poate” mi-a răspuns ea. „Uite, am să mă duc şi eu la biserică şi dacă Dumnezeu îmi va vorbi şi mie atunci am să mă gândesc.”

 

S-a dus la sora Florina, soţia fratelui Nicu, şi a doua zi s-au dus la biserică. Domnul a cercetat-o într-adevăr. Prima cântare cu care s-a deschis serviciul în biserică a fost cântarea: „Doamne nu vreau comoară, aur sau argint, Vreau să fiu sigur de cer şi că sunt mântuit, În cartea Ta, află-se al meu nume?

 

În momentele acelea, eu n-am fost la biserică, dar în toată perioada aceea am stat în rugăciune şi m-am rugat: „Doamne, fă să înţeleagă şi ea ceea ce am făcut eu şi ceea ce Tu doreşti să fie în casa noastră.” N-am crezut, pentru că aşa suntem noi, de multe ori slabi. Dar în momentul în care a intrat în casă mi-a spus: „Wili, să ştii că ai dreptate. Noi de astăzi vom face pasul acesta.

 

Ne-am bucurat şi ne bucurăm de ani de zile că acum avem pace şi linişte în casă. Am doi copii care merg la biserică, doi copii care cresc în spiritul acesta al creştinătăţii şi ne străduim să fim părinţi după voia lui Dumnezeu.

 

Înainte am avut tot ceea ce ne-a trebuit, dar pacea şi liniştea pe care ne-a dat-o Dumnezeu acum este mai mult decât orice. Chiar dacă nu avem pe plan material ceea ce am avut înainte, acum avem ceea ce este mai important în viaţa fiecăruia în parte, în inima fiecăruia, în viaţa de familie, mântuirea pe care ne-a dat-o numai Dumnezeu Tatăl, prin Domnul Isus.

 

Interviu realizat de Daniel Grigoriciuc, Radio Vocea Evangheliei Suceava.

sus

**********

Aceste interviuri au fost difuzate iniţial de Radio Vocea Evangheliei - Timisoara, in cadrul emisiunii VIEŢI  TRANSFORMATE.

horizontal rule

Ce este nou?

CHAT Creştin!

 

FORUM

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 

Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi Înainte
Copyright © 2003-2006 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate