Conştiinţa mă mustra şi mă simţeam foarte mizerabil
interviu
Silvia Dascalu
Dragul nostru cititor sau cititoare, când ai fost la ultimul chef?
Cum a fost? Cum te-ai simţit? Dar dimineaţa când te-ai întors acasă
ce-ai simţit în sufletul tău, atunci când ai stat de vorbă doar tu
singur cu conştiinţa ta?
Silvia Dascălu are 15 ani, este elevă în clasa a VIII-a şi a trecut
şi ea prin experienţe de genul acesta.
Silvia Dascălu:
- Conştiinţa mă mustra şi mă simţeam foarte mizerabil.
Reporter:
- Ce se întâmplă la unele chefuri?
Silvia Dascălu:
Reporter:
Silvia Dascălu:
“Când Domnul m-a cercetat, în jurul vârstei de 14 ani, mi-a fost
dificil să renunţ la toate lucrurile acelea: la chefuri, la
petreceri, la băieţi, la dansuri, la muzica aceasta din lume.”
“Este ceva minunat pentru că ştiu sigur că am un Tată sus în cer
care veghează asupra mea zi de zi, clipă de clipă şi oricând sunt în
strâmtorare pot să-i cer ajutorul. El niciodată nu mă va respinge,
oricât de păcătoasă aş fi, iar acest lucru este un lucru minunat şi
este într-adevăr ceva de neimaginat.”
Silvia Dascălu:
Am
frecventat Biserica Creştină Baptistă „Emanuel” din Timişoara şi am
auzit despre o organizaţie care se cheamă „Awana” şi care se ocupă
de lucrarea cu copiii. Prietenii mei de la biserică m-au ajutat
foarte mult, mi-au spus despre Domnul, despre Biblie, despre ce se
face în biserică, apoi păstorul mi-a spus mai în detaliu tot ce se
va petrece cu viaţa mea după moarte.
Atunci m-am gândit cam cum arată viaţa mea, am reflectat asupra
trăirii mele, asupra vorbirii mele, am ajuns într-un moment în care
mi-a fost scârbă de mine şi astfel Dumnezeu mi-a cercetat viaţa prin
Duhul Său cel Sfânt şi am decis să mă întorc la Domnul.
Atunci am găsit pace în inima mea, am găsit dragoste. Acum pot să
spun că Dumnezeu trăieşte în mine şi vreau să trăiesc numai după
voia Lui. Am credinţă că El mă va ajuta la aceasta.
Am
15 ani, învăţ la o şcoală generală şi mai departe vreau să mă duc la
un liceu de informatică ca apoi să urmez Facultatea de Informatică
şi să devin programator, dar să-mi dedic tot timpul meu liber pentru
Dumnezeu.
Reporter:
-
Nu crezi că ai început prea devreme? Nu crezi că eşti prea tânără,
în clasa a VIII- a ca să te întorci la Dumnezeu, ca să-ţi schimbi
viaţa? În primul rând cred că nu ai avut prea multe lucruri rele la
care să renunţi şi în al doilea rând nu te-ai gândit că mai poţi
aştepta până la 40-50 de ani?
Silvia Dascălu:
-
Eu m-am maturizat foarte repede la mine în familie. Deja la 12 ani
umblam cu băieţii şi toate celelalte de genul acesta. Când Domnul
m-a cercetat, în jurul vârstei de 14 ani, atunci mi-a fost dificil
să renunţ la toate lucrurile acelea: la chefuri, la petreceri, la
băieţi, la dansuri, muzica aceasta din lume.
Mi-a fost foarte greu la început deoarece eram obişnuită cu
lucrurile acestea şi sora mea încă mai ascultă chestiile acestea şi
le mai frecventează încă şi mi-a fost greu, dar am fost învăţată să
gândesc matur, de aceea am considerat că am maturitate deplină să
aleg ce este bine pentru mine şi ce este rău şi de aceea am ales că
cel mai bine pentru mine este să-mi dedic viaţa lui Dumnezeu şi să
merg cu El înainte.
Cine se gândeşte: „O, mă pocăiesc la 40 de ani” face o mare
greşeală pentru că tinereţea trăită cu Dumnezeu este cel mai minunat
lucru şi să ştii că ai o viaţă foarte fericită acolo sus în cer este
cel mai minunat lucru de care poţi să fii sigur.
Reporter:
-
Până în clasa a VIII-a ai avut atâtea experienţe din punct de vedere
negativ?
Silvia Dascălu:
-
Da, pot să spun aşa. Au fost multe momente în care am regretat
trăirea mea, ce-am făcut. Mă mustra conştiinţa şi au fost momente în
care n-am putut să suport. Trebuia să alerg la cineva şi să le
povestesc.
M-am gândit că ceva nu este bine în viaţa mea şi m-am gândit că nu
este normal să plâng aproape în fiecare seară. Atunci am hotărât să
încerc să văd şi cealaltă latură a lucrurilor, nu doar să mă duc la
chefuri sau să ascult muzica de acolo, ci să văd şi cealaltă latură,
să mă duc la nişte ore de studiu biblic pentru tineri, să ascult
Cuvântul lui Dumnezeu.
Am
simţit multă pace în inimă când veneam de acolo şi nu mai era cum
era când veneam de la chefuri, nu mă mai mustra conştiinţa, nu mai
aveam chestii de regretat pe care le făcusem, ci simţeam pur şi
simplu pace în inima mea şi dorinţă să merg tot înainte cu lucrurile
acelea.
Reporter:
-
Care este situaţia din punct de vedere moral, între tinerii din ţara
noastră care sunt până în clasa a VIII-a?
Silvia Dascălu:
-
Am observat în ultimii ani o dorinţă a tinerilor până în clasa a
VIII-a de a se maturiza mai repede, de a creşte mai repede, de a
părea mai maturi când de fapt mintea lor nu este decât la acei ani.
Am văzut lucrul acesta prin îmbrăcămintea lor, prin modul de a se
comporta, modul de a gândi, lucrurile pe care le caută.
Şi
am văzut o schimbare radicală faţă de ceea ce erau generaţiile de
acum câţiva ani şi faţă de generaţiile de acum. S-au maturizat
foarte repede atât fizic, cât şi din punct de vedere spiritual.
Gândesc foarte matur când de fapt ei nu ştiu ce caută. Şi acesta
este un foarte mare dezavantaj pentru că acum ei îşi pierd copilăria
şi tinereţea cu lucruri de nimic, iar mai târziu o să aibă multe de
regretat. Pot să vă spun aceasta din proprie experienţă.
Chiar dacă am numai 15 ani am trecut prin multe chestii negative şi
acum am găsit ceea ce căutam. Am găsit pacea şi fericirea care nu o
pot da nici chefurile, nici lumea aceasta, ci numai credinţa în
Dumnezeu şi siguranţa că vei avea o viaţă după moarte.
Reporter:
-
Sigur nu-ţi pare rău după ceea ce ai lăsat în urma ta?
Silvia Dascălu:
-
Nu. Au fost momente din viaţa mea în care într-adevăr mă simţeam
plictisită de toată viaţa aceasta după ce m-am întors la Dumnezeu,
dar mai apoi venea o bucurie enormă şi uitam toate lucrurile. Acum
nu-mi pare deloc rău pentru că simt cum Dumnezeu binecuvintează
viaţa mea şi viaţa trăită cu El este cel mai fericit lucru de pe
acest pământ.
Reporter:
-
Cu siguranţă Isus Cristos este modelul tău suprem acum şi modelul la
care ai vrea să ajungi, dar te-aş întreba înainte de a-l cunoaşte pe
Isus Cristos care erau modelele tale? Care erau idolii tăi? Ce-ţi
plăcea? Celin Dion, Whitney Houston,
Deep Purple? Ce ascultai?
Silvia Dascălu:
-
Ascultam Britney Spears, Christina Aquilera, Celin Dion. Acestea
erau câteva modele de viaţă pentru mine.
Un
alt model în viaţă este tatăl meu. Mă surpinde foarte mult cum încă
poate să facă faţă acestor presiuni din lume când toată lumea
aleargă după bani.
Reporter:
Silvia Dascălu:
Reporter:
Silvia Dascălu:
Reporter:
Silvia Dascălu:
Reporter:
Silvia Dascălu:
Reporter:
Silvia Dascălu:
Reporter:
Silvia Dascălu:
Reporter:
Silvia Dascălu:
sus

Pe
parcursul vieţii am strâns comori în această lume
interviu
Wiliam Slovig
“Pe parcursul
vieţii am strâns comori în această lume. Mă refer la aur şi argint.”
“Înainte am avut
tot ceea ce ne-a trebuit, dar pacea şi liniştea pe care ne-a dat-o
Dumnezeu acum este mai mult decât orice.”
Wiliam
Slovig este cel de-al treilea membru al grupului muzical „Sonor”
Wiliam Slovig:
- Trei dintre
fraţii mei au fost cercetaţi de Dumnezeu, rând pe rând, la interval
de şase luni. Ei au făcut un legământ cu Domnul, dar eu am continuat
să cânt cu o altă formaţie, din lume, bineînţeles. Pentru că eram
legat de acele patimi de a cânta sâmbătă de sâmbătă, duminică de
duminică, aproape 20 de ani.
La un moment dat
am crezut că eu n-am să mă pot rupe de aceste seri în care ne găseam
plăcerea, fiecare trăind în păcat, unii mai mult, alţii mai puţin.
Acei bani pe care îi primeam ne-au legat foarte mult.
N-am crezut că va
veni o zi în viaţa mea în care Dumnezeu să-mi schimbe traiectoria,
să-mi schimbe viaţa. N-am crezut acest lucru şi mi-am pus diferite
semne de întrebare: „De ce, de ce şi iarăşi de ce au făcut ei
pasul acesta?” Şi ca să fiu pe înţeles: „De ce s-au pocăit
ei?”, prietenii mei care odinioară îşi duceau viaţa în desfrâu,
în chefuri şi în beţii.
Într-o duminică,
prietenii mei au venit la mine şi m-au rugat să-i ajut cu
acompaniamentul la o nuntă creştină care urma să aibă loc în oraşul
Deva.
A fost o nuntă
deosebită, la care pentru prima dată am simţit un loc de o linişte
deplină, o linişte unde Dumnezeu îţi oferă cercetare şi poţi să te
gândeşti la viaţa ta. Am fost tare impresionat când pe masă n-am mai
văzut băuturile alcoolice. În clădirea respectivă, în localul acela
nu se fuma şi pentru mine a fost o noutate.
Într-una dintre
discuţiile cu fratele Octavian Luncan, el m-a întrebat, printre
altele:
„Îţi place cu
noi?”
„Da îmi
place!”
„Uite, avem un
Dumnezeu care doreşte ca şi tu să-l lauzi pe El pentru că darul
acesta de a cânta este de la El. Şi noi l-am folosit atâţia ani spre
slava unui alt stăpân, am avut alt stăpân. Uite, nouă Dumnezeu ne-a
schimbat vieţile. Gândeşte-te.”
M-am tot gândit.
N-am putut să-i dau răspunsul pe moment, dar la un moment dat am
zis: „Dacă Dumnezeu nu-mi vorbeşte, nu-mi spune, eu nu pot să fac
pasul acesta.”
Eu am fost un om
mai retras, un om mai moral, pentru că lucram într-o instituţie de
învăţământ şi luni dimineaţa trebuia ca la ora 8 să fiu treaz. Asta
m-a obligat ca în timpul nunţilor să fiu lucid şi să nu folosesc
atâta alcool. Dar anturajele şi momentele acelea parcă te obligau.
Toţi am fost părtaşi la păcat.
Fratele Octavian
mi-a spus: „Ceea ce-ţi lipseşte ţie, roagă-te Domnului şi Domnul
îţi va da.” Asta deoarece eu la un moment dat am spus: „Tavi,
nu pot să fac pasul acesta pentru că cred că îmi lipseşte ceva, dar
nu ştiu ce.”
A fost o întrebare care m-a
urmărit timp de trei zile, după care Dumnezeu mi-a vorbit într-un
chip atât de minunat. Vedeţi, eu cred că fiecare om are o zi în care
Dumnezeu îi vorbeşte. Şi pentru că El cunoaşte caracterele noastre
şi felul nostru de a fi, El ştie unde să lucreze.
Una dintre marile
minuni este că toţi ne-am întors rând pe rând, dar şi cu soţiile.
Acel ajutor potrivit pe care Dumnezeu ni l-a dat, aşa a considerat
El de cuviinţă ca să fie de partea noastră. Şi Dumnezeu a vorbit
fiecăruia în parte şi soţiilor noastre la fel.
Am ajuns acasă,
au trecut două zile. Încercam să găsesc răspunsul, nu l-am găsit. „Roagă-te
Domnului şi Domnul îţi va da ceea ce-ţi lipseşte!” A fost pentru
prima dată când m-am pus în genunchi şi m-am rugat Domnului, ca
Domnul să-mi vorbească. Şi a doua zi am primit răspunsul. Un răspuns
care m-a făcut să realizez cine sunt şi ce pot să fiu dacă trăiesc
cu Dumnezeu.
Inima mea era
legată de o comoară, pentru că aveam rude în Statele Unite, şi pe
parcursul vieţii am strâns comori în această lume. Mă refer la aur
şi argint. Pentru noi cei din lume era o fală ca soţiile noastre să
umble cu lănţişoare, cu inele. Le prezentăm în faţa mulţimii, pe
unde cântam la nunţi sau revelioane, să arătăm că într-adevăr sunt
soţiile noastre şi noi avem bani. Era o fală pământească, dar am
ţinut foarte mult la acele bogăţii, pe care acum le socotesc ca un
gunoi.
Cu o seară
înainte i-am cerut Domnului şi Domnul mi-a răspuns a doua zi. În
casa mea au intrat nişte hoţi care mi-au furat acele bogăţii. Mă
refer la aurul care ani de zile l-am strâns şi care nu avea practic
nici o valoare în casa mea. Îl transmiteam la urmaşi, la copiii mei
şi era ca un gunoi. Un lucru pământesc de care totuşi inima mea era
legată.
A fost un moment
în care am simţit că aşa a îngăduit Dumnezeu. Atunci am simţit că
într-adevăr Dumnezeu doreşte ca eu să fac pasul acesta. A fost
răspunsul la întrebarea lui Tavi: „Roagă-te Domnului şi Domnul
îţi va da ceea ce-ţi lipseşte!”
Soţia mea, în
momentul în care a aflat că în casa mea s-a întâmplat un astfel de
act de jefuire, a izbucnit în stări de nervozitate şi am avut
momente de ceartă împreună. I-am spus: „Să ştii că de astăzi
Dumnezeu este Domn şi Stăpân în casa noastră şi noi trebuie să ne
pocăim, precum au făcut şi fraţii mei înainte.”
„Nu se poate”
mi-a răspuns ea. „Uite, am să mă duc şi eu la biserică şi dacă
Dumnezeu îmi va vorbi şi mie atunci am să mă gândesc.”
S-a dus la sora
Florina, soţia fratelui Nicu, şi a doua zi s-au dus la biserică.
Domnul a cercetat-o într-adevăr. Prima cântare cu care s-a deschis
serviciul în biserică a fost cântarea: „Doamne nu vreau comoară,
aur sau argint, Vreau să fiu sigur de cer şi că sunt mântuit, În
cartea Ta, află-se al meu nume?”
În momentele
acelea, eu n-am fost la biserică, dar în toată perioada aceea am
stat în rugăciune şi m-am rugat: „Doamne, fă să înţeleagă şi ea
ceea ce am făcut eu şi ceea ce Tu doreşti să fie în casa noastră.”
N-am crezut, pentru că aşa suntem noi, de multe ori slabi. Dar în
momentul în care a intrat în casă mi-a spus: „Wili, să ştii că ai
dreptate. Noi de astăzi vom face pasul acesta.”
Ne-am bucurat şi
ne bucurăm de ani de zile că acum avem pace şi linişte în casă. Am
doi copii care merg la biserică, doi copii care cresc în spiritul
acesta al creştinătăţii şi ne străduim să fim părinţi după voia lui
Dumnezeu.
Înainte am avut
tot ceea ce ne-a trebuit, dar pacea şi liniştea pe care ne-a dat-o
Dumnezeu acum este mai mult decât orice. Chiar dacă nu avem pe plan
material ceea ce am avut înainte, acum avem ceea ce este mai
important în viaţa fiecăruia în parte, în inima fiecăruia, în viaţa
de familie, mântuirea pe care ne-a dat-o numai Dumnezeu Tatăl, prin
Domnul Isus.
Interviu realizat de Daniel Grigoriciuc, Radio Vocea Evangheliei
Suceava.
sus