Hartă Site Contact Despre noi FORUM
 Mass-Media
 


Home
Arhiva editurii

 

Apologetică
Teologie
Istorie
Pastorală
Literatură
Mărturisiri
Proiectul Betania
Mass-Media
Ştiri

Colaboratorii

 


Pagina de Mass-Media

 

 

Ioan Ciobotă - Radio Vocea Evangheliei Timişoara

Pagina de Mass-Media este realizată de

Ioan Ciobotă

Radio Vocea Evangheliei Timişoara

[www.rvetm.com]

 

Radio Vocea Evangheliei Timisoara

NOTĂ: Linkuri-le care au scrise după ele menţiunea MP3 sunt fişiere audio in format MP3 care pot fi ascultate dacă aveţi instalat în prealabil un Player pe computerul de unde accesaţi această pagină.

 

Rugăciune pentru musulmani [4:34] [MP3]

 

Cum se roagă şi de ce se roagă românii acum pentru cei din lumea musulmană? Ştiaţi că între 15 octombrie şi 13 noiembrie, anul curent, musulmanii din întreaga lume sărbătoresc Rhamadanul? Aflaţi mai multe detalii aici prin ascultarea acestei corespondenţe de la RVE Timişoara preluată de la Nelu Ciobotă, într-un interviu telefonic cu Pastorul Petrică Buliga de la Biserica Betel din Timişoara. [detalii aici...]

Aruncătorul de stele [pe această pagină]

Pedeapsa care ne dă pacea [pe această pagină]

Rugăciune pentru lumea musulmană [pe această pagină]

Aruncătorul de stele

 

In cartea sa “Aruncatorul de stele”, Lorans Eisley povesteste despre o zi in care se plimba pe o plaja plina de stele de mare, care fusesera aruncate acolo de valuri. A observat un baiat care le lua una cate una si le arunca inapoi in ocean. Cand l-a intrebat de ce face aceasta, baiatul i-a raspuns: “Daca nu o fac, vor muri!”. “Dar cum crezi tu ca salvand atat de putine, poti sa faci o schimbare pentru atat de multe stele de pe plaja?”. Atunci baiatul s-a aplecat, a luat o stea de mare si a aruncat-o inapoi in ocean spunand: “Pentru aceasta steluta eu am facut o schimbare majora!

 

Ce mai reprezinta cuvintele “misiune, misionarism, salvarea oamenilor, etc.” pentru mine si tine, in acest post-secol XX, adica secolul XXI, cel cu si al hipervitezei? Te intrebi: “Hiperviteza inspre ce?” - inspre pierzare vesnica, cel putin din punctul de vedere al neprihanirii si sfinteniei pe care o cere Dumnezeu de la oameni.

 

Care este scopul vietii tale? Sa termini o scoala buna? Sa faci o afacere “desteapta”? Sa te mariti / insori? CARE ESTE SCOPUL VIEtII TALE?

 

Avraam a fost chemat de catre Cel Prea inalt sa iese afara din tara si din neamul lui, sa mearga in tara promisa. Noi suntem chemati sa iesim din imparatia intunerecului si sa-i scoatem si pe altii.

 

Hai sa ne gandim: iti cunosti cumva strabunicii care au trait prin anul 1901? Sau 1801? Ei au existat, dar nu mai stie NIMENI absolut nimic de ei. Doar Dumnezeu. Poate si cu tine si cu mine se va intampla la fel, peste 100 sau 200 de ani, daca nu vine Domnul mai curand. Nu o sa mai stie nimeni nimic despre noi. Atunci, care sunt lucrurile pentru care merita cu adevarat sa te “cheltuiesti”, pentru care merita sa lupti, pentru care sa arzi, pentru care sa mori chiar?

 

Îti pasa de cei care pier? Esti un misionar pentru ei, un aducator al vestii bune? iti investesti TOATA viata in a-i salva pe cei din jur?

           

Pavel spunea: “M-am luptat lupta cea buna, mi-am ispravit alergarea, am pazit credinta. De acum ma asteapta cununa neprihanirii, pe care mi-o va da, in “ziua aceea”, Domnul, Judecatorul Cel drept.” Eu si cu tine, ce fel de lupta ne-am luptat, ce fel de alergare am ispravit si ce cununa vom primi?

 

* Este si titlul unui roman scris de Lorans Eisley

* O parte din material a fost preluata din publicatia “Cuvantul lui Dumnezeu pentru astazi”, aparuta sub ingrijirea Fundatiei Crestine “Pax Domini”.

 

sus

Pedeapsa care ne dă pacea

 

(Cel care pacatuieste are nevoie sau de pedeapsa, sau de iertare. Altfel nu mai are pace.)

 

Daca undeva are loc o crima, unul dintre primele lucruri pe care le fac politistii este sa supravegheze foarte bine zona respectiva in saptamanile care urmeaza. De ce? Pentru ca se asteapta ca la scurt timp sa apara cineva care se intereseaza "ca din intamplare" de crima si de victima. Cineva care intreaba vecinii de pe strada, cineva care intra in vorba cu cei care au fost apropiati victimei, cineva care aparent nu are nici o legatura cu crima respectiva.

 

Dar, de fapt, acel cineva este chiar criminalul.

           

Care este principiul psihologic dupa care se ghideaza politistii? Atunci cand un om omoara pe alt om, cel care a ucis isi pierde pacea. Constiinta incepe sa-l macine si incearca sa-si recapete cumva pacea.

..................................................

           

Generalizand acest principiu psihologic, atunci cand pacatuiesc imi pierd pacea.

 

Indiferent ca este vorba de furt, minciuna, curvie, mandrie, betie, ganduri sau priviri murdare. Indiferent ca ma delectez cu imagini asupra carora n-ar trebui sa-mi opresc ochii (si spunea Iosif  Ton "Strada este plina de carne goala").

           

Indiferent daca eu vreau sa recunosc sau nu ca vine iarna, iarna tot vine. Indiferent daca eu ma vad "curat" in ochii mei, Dumnezeu judeca gandurile ascunse ale inimii mele si faptele pornite de acolo.

.................................................

           

Daca simt ca merit o pedeapsa, si nu primesc acea pedeapsa, nu mai am pace. In 1989 am lipsit intentionat de la serviciu, iar cel care raspundea de mine mi-a spus: "Eu nu te pedepsesc, dar imi iau mana de pe tine si nu ma mai intereseaza ce faci." In momentul acela n-am mai avut pace si mi-as fi dorit tare mult sa fi fost pedepsit.

...............................................

 

Pentru absolut orice pacat, am nevoie sa fac pace cu Dumnezeu, prin Domnul Isus Cristos, Cel prin ranile caruia suntem tamaduiti si asupra Caruia a cazut "PEDEAPSA  CARE  NE  DA  PACEA".

           

Este adevarat ca sunt oameni care se bucura sa nu fie pedepsiti si care totusi nu-si pierd pacea. Care "se sterg la gura si apoi zic: 'N-am facut nimic rau' ". Dar autoamagirea asta este doar pe termen scurt, deoarece pe termen lung duce la prabusire interioara. Cel care pacatuieste are nevoie sau de pedeapsa, sau de iertare. Altfel nu mai are pace.

....................................................

           

Situatia lui Pilat si a lui Petru este oarecum asemanatoare.

           

Pilat, guvernatorul roman, avea puterea, autoritatea si functia sa faca dreptate in cel mai celebru proces, al Celui mai celebru inculpat. Dar totusi... "din dragoste pentru lumea aceasta" il condamna la moarte pe nedrept, pe Cel care murea tot "din dragoste pentru lumea aceasta", doar ca dintr-o altfel de dragoste.

           

Petru il tradeaza pe Domnul lui, din frica fata de lumea aceasta.

 

Pilat isi spala mainile, in cautarea pacii pierdute, dar Petru plange cu amar si se caieste.

 

Petru primeste iertare. Pilat, in schimb, ramane cu "surogatul" sau cu "praful in ochii lumii". Traditia spune ca Pilat s-a spanzurat. Nu si-a mai regasit niciodata pacea. Pentru ca nu si-a recunoscut vinovatia, n-a primit iertarea. Pedeapsa si-a administrat-o singur.

........................................

           

Dumnezeu vrea sa comunice cu TINE, PERSONAL. Isus Cristos este numit "Cuvantul", sau "vorbirea lui Dumnezeu" catre tine, personal. Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a purtat pacatele multora si s-a rugat pentru cei vinovati. El vrea sa-ti dea PACEA Sa, care intrece orice pricepere.

 

PEDEAPSA, CARE  ITI  POATE  DA  PACEA,  A  CAZUT  PESTE  EL.

           

S-acum, Isus Cel condamnat,

Azi, El te intreaba: DA sau NU ?

Esti tu sau nu esti vinovat?

Eu am spus: DA !

s-am fost iertat.

Eu am spus: DA !

Dar tu? Dar tu?

sus

Rugăciune pentru lumea musulmană

OCTOMBRIE-NOIEMBRIE 2004

(program de rugăciune propus de Biserica Baptistă Betel, Timişoara)

 

 

Este posibil ca musulmanii să fie evanghelizaţi şi să se întoarcă la Dumnezeu? Da, aceasta e voia Domnului! Chemarea noastră nu este să ignorăm lumea musulmană, ci să Îl prezentăm pe Domnul Isus şi să stăruim în rugăciune pentru mântuirea acelora pe care Dumnezeu îi iubeşte cu o dragoste necondiţionată!

 

17 octombrie

Fundamentaliştii islamici Fundamentalismul islamic înclinat spre violenţă a antrenat două tipuri de reacţii în rândul musulmanilor: fie o ură tot mai puternică faţă de civilizaţia vestică, fie dezamăgire şi indignare faţă de actele violente şi deschidere faţă de mila şi pacea lui Dumnezeu. Unii fundamentalişti islamici au experimentat intervenţia directă a lui Dumnezeu şi au ajuns la înţelegerea mesajului creştin!

 

bullet

Dumnezeu să li Se descopere luptătorilor musulmani implicaţi în ceea ce ei numesc “războiul sfânt”

bullet

Creştinii au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu şi de o inimă plină de milă, bisericile de pretutindeni au nevoie de prietenie, dragoste şi creativitate pentru a exprima dragostea lui Dumnezeu pentru musulmani

bullet

Dumnezeu să înlăture planurile destructive ale teroriştilor islamici şi să le dea înţelepciune liderilor politici din întreaga lume

bullet

Să ne rugăm pentru victimele extremismului islamic

 

Comunitatea musulmană Musulmanii cultivă spiritul comunităţii (în contrast cu individualismul vestic) şi respectă cu stricteţe ritualurile de rugăciune. Milioane de musulmani din toată lumea se roagă chiar acum cu faţa către Mecca, locul lor sfânt de pelerinaj.

 

bullet

Proclamaţi domnia lui Isus peste ceruri şi peste pământ, inclusiv peste Mecca şi întreaga comunitate musulmană din toată lumea!

 

Fatalismul islamic Fatalismul are un impact major asupra tuturor aspectelor din societatea musulmană. De la sănătate până la economie, totul este guvernat de această mentalitate - musulmanii susţin că voia lui Dumnezeu nu poate fi cunoscută, omul trăindu-şi viaţa sub semnul fatalităţii! Islamul impune valori morale şi comportamentale foarte stricte, dar fără a oferi siguranţa iertării. În final, credinciosul musulman îşi exprimă resemnarea prin binecunoscuta sintagmă "voia lui Allah".

 

bullet

Musulmanii să fie eliberaţi de această perspectivă şi să dobândească o înţelegere corectă; noii convertiţi în mod special au nevoie să-L vadă pe Dumnezeu într-o lumină nouă

bullet

Dumnezeu să le dea creştinilor înţelepciune, pentru o abordare eficientă şi adecvată

 

18 octombrie

O nouă eră a misiunii Marea majoritate a musulmanilor, mai ales în Africa, trăiesc în condiţii de sărăcie extremă; pe de altă parte, recenta expansiune a Islamului a fost realizată preponderent prin mijloace economice - investitorii musulmani care au creat locuri de muncă.

 

bullet

Oamenii de afaceri creştini să se implice în lucrarea de evanghelizare a musulmanilor, prin crearea de locuri de muncă şi parteneriate economice

 

Populaţia musulmană din Orientul Mijlociu - 275.000.000

 

19 octombrie

Confruntat cu război şi sărăcie, după un regim tiranic, poporul irakian are nevoie să experimenteze dragostea lui Dumnezeu! Ca răspuns la rugăciunile şi mărturia creştinilor, Dumnezeu lucrează în viaţa acestor oameni; în ciuda situaţiei tragice din ţară, bisericile sunt în continuă creştere.

 

bullet

Să ne rugăm pentru pace şi stabilitate în Irak

bullet

Mântuirea poporului irakian

bullet

Ocrotirea credincioşilor şi revigorarea bisericilor istorice din Irak

 

20 octombrie

Grupul etnic Alawite/Alaviţii (2.000.000) din Siria, musulmani shiiţi (cu influenţe orientale), s-au confruntat de-a lungul secolelor cu persecuţie din partea musulmanilor suniţi. În urma unei campanii de evanghelizare din anii ‘50, câţiva membri ai comunităţii au devenit creştini, fără însă a forma o biserică locală. Din cauza persecuţiilor, urmaşii acestora au părăsit Siria sau au revenit la Islam.

 

bullet

Să ne rugăm pentru trezire în mijlocul acestei comunităţi

bullet

Libertate de mărturie pentru creştini (de 45 de ani evanghelizarea este strict interzisă în Siria)

 

21 octombrie

Teritoriile Palestiniene (3.500.000 locuitori), cu o populaţie majoritar arabă, se confruntă cu numeroase conflicte interne şi cu o rată a şomajului de peste 50% (de multe ori muncitorii palestinieni nu pot ajunge la lucru în Israel deoarece graniţa este închisă). Îndoctrinarea islamică şi lupta împotriva ocupaţiei israeliene (inclusiv prin atacuri sinucigaşe) stau la baza educaţiei copiilor musulmani, iar cei care refuză aceste idei sunt consideraţi trădători. Mulţi creştini au părăsit această regiune din cauza persecuţiilor.        

 

bullet

Să ne rugăm pentru pace în Orientul Mijlociu

bullet

Mântuirea musulmanilor palestinieni

bullet

Creştinii din Palestina (2%) şi lucrătorii din şcolile şi spitalele creştine să poată arăta dragostea lui Dumnezeu în mijlocul persecuţiei

 

22 octombrie

Locuitorii (700.000) provinciei Mugla din sud-vestul Turciei se declară musulmani, fără a fi însă practicanţi fervenţi ai Islamului şi dovedind în general un spirit tolerant. Provincia Mugla fiind o zonă cu un mare aflux de turişti, contactul cu civilizaţia vestică de multe ori pune creştinismul într-o lumină defavorabilă.

 

bullet

Să ne rugăm pentru misionarii implicaţi în plantarea de biserici

bullet

Cei câţiva credincioşi turci din Mugla - pentru a rezista presiunilor sociale şi pentru întărire în credinţă

bullet

O percepţie pozitivă a valorilor creştine

 

Populaţia musulmană din Germania, Austria şi Elveţia - 3.000.000

 

23 octombrie

În Germania trăieşte o foarte numeroasă populaţie de origine turcă, păstrându-şi identitatea culturală şi religioasă; în Austria, doar în anul 2003 mai mult de 12.000 de musulmani au cerut azil, cei mai mulţi dintre aceştia locuind în centrele pentru refugiaţi. Creştinii din aceste ţări au astfel nenumărate ocazii de evanghelizare! Mulţi dintre refugiaţii musulmani din Austria s-au convertit, împrietenindu-se cu familii de creştini din bisericile locale.

 

bullet

Să ne rugăm pentru mântuirea musulmanilor din Austria şi Germania

bullet

Implicare în această lucrare prin ajutor concret şi ospitalitate din partea creştinilor din aceste ţări

 

24 octombrie

În ultimii ani, foarte mulţi musulmani s-au stabilit în Elveţia (250.000); în unele şcoli din Zurich cca. 50% dintre elevi sunt musulmani! Dată fiind rata mare a natalităţii în familiile de emigranţi, există în rândul populaţiei elveţiene autohtone teama de a nu fi copleşiţi numeric şi de aici reţinere şi neimplicare în evanghelizare.

 

bullet

Să ne rugăm pentru mântuirea musulmanilor din Elveţia

bullet

Depăşirea barierelor culturale şi dorinţa de mărturie din partea bisericilor elveţiene

bullet

Cei mai mulţi musulmani din Zurich au nevoie de ajutor material şi consiliere - această situaţie să fie un punct de pornire pentru o campanie de evanghelizare

 

Populaţia musulmană din Africa - 300.000.000

 

25 octombrie

Populaţia seminomadă Beja (1.500.000) din nord-estul Sudanului este unul din cele mai mari grupuri neevanghelizate. Declarându-se musulmani dar practicând o religie cu influenţe preislamice, aceşti oameni trăiesc într-o societate închisă, cu obiceiuri ancestrale rigide, în care femeile au cel mai mult de suferit.

 

bullet

Să ne rugăm pentru grupurile de creştini sudanezi care doresc să evanghelizeze această populaţie

bullet

Cei câţiva creştini de etnie Beja, pentru credincioşie şi putere de mărturie

bullet

Traducerea Bibliei în dialectul local (acest dialect nu are încă formă scrisă)

 

26 octombrie

În ciuda eforturilor deosebite din ultimii ani, doar 2% dintre persoanele cu handicap din Egipt primesc îngrijire şi asistenţă medicală, cele mai multe depinzând de bunăvoinţa familiilor lor. Persoanele cu disabilităţi ajung să fie literalmente ascunse, considerându-se că sunt o ruşine pentru familie. Părinţii copiilor cu handicap nu pot găsi încurajare într-o religie care nu vorbeşte despre dragostea lui Dumnezeu!

 

bullet

Să ne rugăm pentru persoanele cu handicap din Egipt şi pentru familiile lor

bullet

Iniţiative de implicare din partea credincioşilor, a organizaţiilor şi a medicilor creştini

 

27 octombrie

Oraş renumit pentru monumentele sale superbe, Marrakesh este principala atracţie turistică şi al doilea centru economic al Marocului. În ciuda creşterii economice, afluxul de populaţie din zonele rurale a condus la o rată ridicată a şomajului.

 

bullet

Cei peste 870.000 de musulmani din Marrakesh să ajungă la cunoşterea Evangheliei (prin mărturiile credincioşilor şi programele radio-TV creştine)

bullet

Bisericile din Marrakesh, pentru unitate şi implicare în evanghelizare

bullet

Familiile creştine, pentru părtăşie şi consolidare a bisericilor în case

bullet

Tinerii credincioşi, pentru căsătorie cu un partener creştin

bullet

Problemele economice ale oraşului

 

28 octombrie

Populaţia Dioula (840.000; Coasta de Fildeş) este de religie musulmană - a fi etnic Dioula e practic sinonim cu a fi musulman! Ocupaţiile de bază fiind comerţul şi afacerile, acest grup etnic are o puternică influenţă asupra economiei ţării. Din cauza conflictului militar dintre populaţiile din nord şi cele din sud, multe biserici din nordul ţării au fost închise şi au mai rămas foarte puţini misionari în zonă (însă în general bisericile rămase nu sunt atacate de forţele rebele).

 

bullet

Să ne rugăm pentru liderii politici ai ţării şi reconcilierea nord-sud (care trebuie să înceapă mai întâi în inimile oamenilor)

bullet

Bisericile existente şi grupurile de creştini - pentru credincioşie, ocrotire şi o mărturie deosebită în această perioadă dificilă

bullet

Mulţi etnici musulmani să se întoarcă la Domnul, în ciuda exemplului negativ dat de mulţi creştini din sud, care au manifestat mai degrabă ostilitate faţă de populaţia musulmană din nord

 

29 octombrie

Republica Nigeria cuprinde 36 de state cu o populaţie de peste 130.000.000 (aprox. 40% musulmani, 50% creştini), 490 de grupuri etnice. În ciuda noului regim democratic şi a bogatelor resurse de petrol, Nigeria nu a cunoscut încă mult dorita dezvoltare economică. Se manifestă din ce în ce mai mult o tendinţă de polarizare nord-sud a religiilor islamică şi creştină; extremismul manifestat în nordul ţării (punând într-o lumină defavorabilă religia musulmană) a condus de multe ori, paradoxal, la convertirea la creştinism.

 

bullet

Să ne rugăm pentru trezire în mijlocul bisericilor nigeriene

bullet

Creştinii din nordul ţării, pentru ocrotire şi putere de mărturie

bullet

Mântuirea nigerienilor musulmani, în mod deosebit a triburilor din nord

 

30 octombrie

Populaţia nomadă Gorane (500.000) trăieşte în izolare, în zonele deşertice din Nigeria, Ciad, Libia şi Sudan - repectând sistemul castelor şi cu un minimum de cultură religioasă islamică (date fiind barierele lingvistice). Primii misionari creştini au sosit în mijlocul acestei populaţii în anii ‘90. Din ce în ce mai mulţi etnici Gorane se stabilesc în zonele urbane şi, în contact cu islamiştii fundamentalişti, adoptă aceeaşi orientare.

 

bullet

Să ne rugăm pentru grupul de creştini din cadrul acestei etnii (o mică biserică în casă)

bullet

Femeile de etnie Maba, să cunoască Vestea Bună

bullet

Traducerea Bibliei şi a altor materiale religioase în dialectul local

 

31 octombrie

Populaţia Maba (500.000) este majoritar musulmană şi trăieşte în Ciad, într-o zonă extrem de aridă, unde apa potabilă rămâne o problemă dificilă. Oficial există libertate pentru mărturia creştină, dar în realitate sunt numeroase cazuri de discriminare.

 

bullet

Grupurile de creştini din cadrul acestei etnii, pentru credincioşie şi putere de mărturie

bullet

Misionarii creştini din această regiune să poată prezenta Evanghelia în contextul cultural respectiv

bullet

Traducerea Bibliei în dialectul local şi oportunităţi de educare a copiilor în spirit creştin

 

1 noiembrie

Populaţia (2.700.000; 42% musulmani) din regiunea Maroua, Camerun, a cunoscut o campanie extraordinară condusă de misionarii musulmani, cu un suport financiar considerabil - au fost construite moschei chiar şi în satele cu mai puţin de zece musulmani! Mulţi dintre cei care se numeau creştini au fost convertiţi la Islam prin diverse metode, însă există câteva grupuri de creştini care continuă lucrarea de evanghelizare.

 

bullet

Eforturile musulmanilor de a converti la Islam populaţia creştină să nu dea roade 

bullet

Să ne rugăm pentru creştinii din bisericile locale şi pentru cei cca. 20 de evanghelişti care lucrează în regiunea Maroua

 

2 noiembrie

În Africa, şcolile creştine oferă o oportunitate extraordinară de evanghelizare şi există o deschidere deosebită pentru această lucrare, dar şi unele dificultăţi legate de mentalitate. Majoritatea celor care au devenit creştini au auzit Evanghelia în copilărie. În Kenya, multe familii musulmane optează pentru educarea copiilor lor în şcolile creştine.

 

bullet

Să ne rugăm pentru oportunităţi de educare în şcoli creştine a copiilor musulmani din Africa

bullet

Profesorii creştini - înţelepciune şi putere de mărturie pentru elevii musulmani şi famliile lor

bullet

Lucrarea din şcolile creştine din Nairobi, Kenya

 

3 noiembrie

În insula Zanzibar, Tanzania, trăieşte o populaţie (450.000) majoritar musulmană, de origine arabă, indiană şi africană. De-a lungul secolelor, această regiune (care a cunoscut atât dominaţia musulmană, cât şi colonizatorii europeni) a atins un nivel deosebit de dezvoltare economică, parţial datorat comerţului cu sclavi. Actualmente această insulă este “un paradis turistic”. Aici au fost plantate numeroase biserici, care se bucură de libertate, dar nu şi de o influneţă majoră în societate.

 

bullet

Putere de mărturie şi relevanţă în societate pentru bisericile locale

bullet

Dorinţă de mărturie pentru creştinii de alte etnii

bullet

Publicarea de literatură creştină în dialectul local

 

Populaţia musulmană din Asia de Sud-Est - 200.000.000

 

4 noiembrie

Insulele Filipine au o populaţie majoritar catolică (urmare a colonizării spaniole), dar musulmanii (6.000.000) formează o comunitate semnificativă în această zonă puternic afectată de atentate teroriste.

 

bullet

Să ne rugăm pentru mântuirea celor care aud Evanghelia

bullet

Ocrotire şi putere de mărturie pentru bisericile şi grupurile de credincioşi din mijlocul celor 13 grupuri etnice musulmane

bullet

Dorinţă de mărturie pentru creştinii filipinezi de alte etnii

 

5 noiembrie

Cu o bogată tradiţie influenţată de credinţele religioase locale, populaţia musulmană Litang (70.000) din sudul insulei Sumatra, Indonezia, este predominant formată din agricultori. Nici măcar un fragment al Bibliei nu a fost tradus până acum în dialectul Litang. O singură persoană din această etnie este creştină, dar nu locuieşte în regiunea natală; există doar un grup de creştini chinezi în zonă.

 

bullet

Să ne rugăm pentru evangheliştii indonezieni, să poată prezenta Evanghelia şi să fie formată o biserică locală

bullet

Distribuirea de materiale religioase în dialecte pe care această populaţie le înţelege

 

6 noiembrie

Populaţia Deli Malay (4.000.000) din insula Sumatra, Indonezia (musulmani cu influenţe animiste), se confruntă cu sărăcia extremă şi lipsa educaţiei; pescuitul, ocupaţia tradiţională, nu le mai poate asigura traiul, din cauza pescuitului industrial. 

 

bullet

Cei cca. 50 de credincioşi de etnie Deli Malay, care sunt nevoiţi să trăiască în afara comunităţii, să poată prezenta vestea Evangheliei în contextul cultural respectiv

bullet

Dumnezeu să pregătească mai mulţi lucrători pentru evanghelizarea acestei populaţii

bullet

Rezolvarea problemelor economice şi de mentalitate cu care se confruntă aceşti oameni

 

7 noiembrie

Ziua internaţională de rugăciune pentru bisericile persecutate

Creştinii din lumea musulmană sunt supuşi unor persecuţii care de cele mai multe ori rămân necunoscute lumii vestice. A fi creştin într-o societate structurată integral pe baza principiilor islamice, într-o ţară în care Islamul şi statul se confundă, înseamnă să devii cetăţean “de mâna a doua”- discriminat, fără drepturi, condamnat la sărăcie; de cele mai multe ori însă înseamnă să fii în afara legii, persecutat şi permanent ameninţat cu moartea! Credincioşii sunt bătuţi şi alungaţi de propriile lor familii - cel care părăseşte religia islamică e considerat trădător. Presiune din partea statului, a societăţii, a autorităţilor religioase, a familiilor - creştinii din ţările musulmane într-adevăr îşi poartă crucea pentru a-L urma pe Domnul Isus! Gândeşte-te la aceşti oameni ca şi cum toate aceste lucruri ţi s-ar întâmpla ţie! Roagă-te pentru cei care poartă povara persecuţiei!

 

bullet

Creştinii din ţările musulmane să fie acceptaţi de societate şi să li se recunoască drepturile

bullet

Ocrotire şi o bună mărturie în familie şi în societate

 

Populaţia musulmană din Asia de Sud - 425.000.000

 

8 noiembrie

Populaţia Baluch (8.000.000) trăieşte în Baluchistan/Belucistan (Pakistan) şi în alte câteva provincii învecinate - în general în zone aride. Ocupaţia predominantă e pescuitul şi creşterea animalelor; cei care trăiesc în oraşe practic se găsesc la “periferia societăţii”.

 

bullet

Să ne rugăm pentru ocrotire şi putere de mărturie în mijlocul persecuţiei, pentru cei cca. 20-30 de credincioşi de etnie Baluch - rodul a mai mult de 25 de ani de misiune în zonă

bullet

Dumnezeu să pregătească mai mulţi lucrători pentru evanghelizarea acestei populaţii

bullet

Femeile de etnie Baluch, care trăiesc în izolare, să cunoască Vestea Bună

 

9 noiembrie

Deşi minoritari într-un stat cu majoritate hindusă, musulmanii din Rajasthan (India) se mândresc cu vestitul loc de pelerinaj de la Ajmer şi cu o bogată tradiţie culturală (cu evidente influenţe hinduse - de exemplu sistemul castelor).

 

bullet

Dumnezeu să pregătească mai mulţi lucrători pentru evanghelizarea acestei populaţii

bullet

Ocrotire şi o mai mare implicare a bisericilor din Rajasthan în evanghelizarea musulmanilor

bullet

Mântuirea tuturor celor care vin în pelerinaj la Ajmer

 

10 noiembrie

O mare parte a comunităţii musulmane Azad Kashmiri, originară din Pakistan, trăieşte acum în Marea Britanie - ca urmare a construrii unui imens baraj de acumulare în estul Pakistanului (anii ‘60), 218 localităţi au fost strămutate; cei mai mulţi dintre aceşti locuitori au folosit banii primiţi ca şi compensaţie pentru a emigra în Marea Britanie, unde unii au devenit creştini.

 

bullet

Dumnezeu să pregătească lucrători dedicaţi evanghelizării acestui grup etnic

bullet

Strânsele legături dintre membrii acestei comunităţi care trăiesc în Marea Britanie şi cei din Pakistan să fie o modalitate de vestire a Evangheliei pentru aceştia din urmă

bullet

Populaţia Azad Kashmiri rămasă în Pakistan se confruntă din nou cu perspectiva strămutării, din cauza unui proiect de lărgire a barajului - Dumnezeu să îi ocrotească!

 

11 noiembrie

Grupurile etnice Burusha, Waneci, Balistani, Khowar (în total peste 1.000.000 de persoane) trăiesc în zonele muntoase înalte din nordul Pakistanului; musumlani de diferite orientări (conservatoare sau liberale), ei dovedesc o deschidere deosebită faţă de credinţa şi cultura creştină.

 

bullet

Aceşti oameni să fie mântuiţi şi să Îl poată slăvi pe Dumnezeu în contextul lor cultural, prin formarea de biserici în case

bullet

Dumnezeu să cheme lucrători care să să fie dedicaţi unui proiect - pe termen lung - de evanghelizare şi plantare de biserici în această regiune

 

12 noiembrie

Populaţia Rohingya, originară din Myanmar/Birmania (fostă colonie engleză, zona Golfului Bengal), se confruntă, de aproape 60 de ani, cu război şi persecuţie din partea majorităţii budiste. Actualmente o mare parte a acestei populaţii (1-2.000.000) trăieşte în exil, în ţările învecinate; cei rămaşi în ţara lor de origine nu au dreptul la cetăţenie şi nici libertate de circulaţie - pot călători de la un sat la altul doar cu un permis special! Nu se cunoaşte existenţa vreunei biserici în cadrul acestei comunităţi musulmane.

 

bullet

Dumnezeu să creeze oportunităţi de evanghelizare pentru aceşti oameni

bullet

Dumnezeu să intervină în rezolvarea problemelor acestei comunităţi

bullet

Traducerea Bibliei şi publicarea de materiale creştine în dialectul Rohingya (legea birmaneză interzice orice fel de publicaţie în acest dialect)

 

13 noiembrie

Femeile musulmane reprezintă 10% din populaţia lumii - majoritatea trăiesc în Asia de Sud, în condiţii de exploatare, fără drepturi şi libertăţi, fără acces la educaţie; condiţia femeii în societatea islamică este tragică!

 

bullet

Dumnezeu să facă minuni în viaţa acestor femei şi să se întoarcă la Domnul împreună cu familiile lor

bullet

Să ne rugăm pentru femeile creştine, pentru curajul de a se implica în evanghelizare, pentru găsirea de modalităţi practice care să răspundă nevoilor acestor comunităţi

bullet

Liderii creştini să considere această lucrare o prioritate

 

 

„Este mâna Mea prea scurtă ca să răscumpere?

Sau n-am Eu destulă putere ca să izbăvesc?” Isaia 50:2

 

„Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască,

nici urechea Lui prea tare ca să audă!” Isaia 59:1

 

 sus

 


Ce este nou?

FORUM de discuţii pe teme Teologice, Apologetice şi discuţii libere!

[apasă aici pentru detalii]

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe paginile fiecărui subiect de studiu găsiţi o serie de articole de interes.

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole noi la subiectele doctrinare despre:
 
HRISTOLOGIE
(doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE
(doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE
(doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE
(doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE
(doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE
(doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE
(doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE
(doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE
(doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
 
Apasă pe titluri pentru a accesa paginile cu aceste subiecte
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 

Cartea de Oaspeţi

Apasă aici dacă doreşti să semnezi sau să citeşti Cartea noastră de Oaspeţi.

 

 



 Înapoi Înainte
Copyright © 2003 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate