Hartă Site Contact Despre noi FORUM
 Mass-Media
 

Home
Arhiva editurii

Cuprins Publicaţie
EDITORIAL
Apologetică
Teologie
Istorie
Pastorală
Cartea Creştină
Literatură
Mărturisiri
Proiectul Betania
Mass-Media
Ştiri
POŞTA REDACŢIEI

Colaboratorii

Radio Vocea Evangheliei

Asculta Radio Vocea Evangheliei LIVE! Pentru a putea asculta transmisia aveti nevoie de Real Player, care poate fi downlodat gratuit de la www.real.com

Ascultă RVE Live!

 


Pagina de Mass-Media

 

Ioan Ciobotă - Radio Vocea Evangheliei Timişoara

Pagina de Mass-Media este realizată de

 

Ioan Ciobotă

Radio Vocea Evangheliei Timişoara

[www.rvetm.com]

 

Radio Vocea Evangheliei Timisoara

horizontal rule

În acest număr:

 

Avocat schimbat de Dumnezeu [pe această pagină]

Aşteptarea unei cântăreţe [pe această pagină]

Depresia - durerea sufletului (partea V) [pagina 2]

horizontal rule

Avocat schimbat de Dumnezeu

 

 

"Eram intr-o stare atat de avansata de boala, incat de multe ori ma lua salvarea de la scoala. Erau momente in care ma tineam cu mana stanga de tabla si cu mana dreapta scriam pe tabla. si deodata am simtit ca ma simt foarte bine si ca nu mai am aceste stari."

 

"In acest moment ma simt ca sunt ca bulgarele de tarana pe care in dragostea Lui nemarginita l-a luat in mainile Lui, i-a dat forma si chip dupa asemanarea Lui, a suflat duh de viata peste mine si stiu ca ceea ce sunt, sunt prin El."

 

"Orchestra canta "Vino la Isus - apa Vietii." in momentul in care am auzit primele versuri din cantare, sunt atat de impresionata incat imi amintesc, efectiv, clipele acelea, am izbucnit in plans si simteam ca ceva se intampla cu intreaga mea viata."

 

-----------------------

Reporter:

- Angelica Romascu a fost profesoara de fizica. Acum este avocat. Provine dintr-o familie de buni ortodocsi, care au crescut-o cu frica si cu teama de Dumnezeu.

 

Angelica Romascu:

- De la primii pasi ai vietii mele parintii au incercat sa ma invete rugaciunea "tatal nostru" si "inger, ingerasul meu". in familia parintilor mei se practica rugaciunea, postul, cititul Bibliei.

 

Primul contact cu o biserica neoprotestanta s-a produs cu aproximativ 14 ani in urma. Era o seara minunata de Craciun, cand la geamul casei mele s-au auzit colinde. Venise un grup de colindatori din Biserica Penticostala sa colinde la o familie din vecini. auzind minunatele colinde, am deschis geamul camerei mele sa le ascult. Cand au terminat de colindat am incercat, conform obiceiului ortodox, sa dam bani colindatorilor. Colindatorii au refuzat sa primeasca acesti bani spunand ca ei nu colinda pe bani. Noi totusi am insistat. Raspunsul lor a fost foarte clar: "Daca doriti sa dati acesti bani, noi va invitam la biserica si puteti sa-i dati dumneavostra personal." au plecat iar noi am ramas cu banii. Cu banii si cu colindele.

 

Intr-o duminica dupa-masa, am hotarat ca impreuna cu mama sa mergem la biserica penticostala din apropiere. Cand am intrat acolo, orchestra canta "Vino la Isus - apa Vietii." in momentul in care am auzit primele versuri din cantare, sunt atat de impresionata incat imi amintesc, efectiv, clipele acelea: am izbucnit in plans si simteam ca ceva se intampla cu intreaga mea viata.

 

Reporter:

- In spate era Dumnezeu, prin puterea Duhului sfant.

 

Angelica Romascu:

- Sunt convinsa. Atunci n-am inteles. Cat am stat in biserica, am plans tot timpul. M-am simtit deosebit de bine in biserica aceea si simteam ca ceva se intampla cu fiinta mea.

 

În perioada respectiva eram profesoara, la actualul Colegiu Banatean, din timisoara si eram tare, tare bolnava. Doctorii mi-au pus doar un diagnostic de anemie si spasmofilie. Eram intr-o stare atat de avansata de boala, incat de multe ori ma lua salvarea de la scoala. Erau momente in care ma tineam cu mana stanga de tabla si cu mana dreapta scriam pe tabla.

 

Într-o duminica dupa-masa am iesit si eu in fata bisericii, sa se roage pentru mine. Pot sa marturisesc ca la scurt interval de la acest eveniment, m-am simtit foarte bine. Nu mai aveam stari de ameteala, ma simteam bine.

 

În momentul acela am simtit ca de fapt, Dumnezeu s-a atins de mine si m-a vindecat. acest lucru mi-a dat foarte multa incredere si curaj. alergam la Dumnezeu de fiecare data cand simteam ca-n viata mea ceva nu e in regula, cand simteam ca sunt trista sau apasata. Am inceput sa citesc din Biblie zilnic, sa ma rog, iar rugaciunea mea sa nu mai fie atat de superficiala, doar un "tatal nostru" si atat.

 

Reporter:

- Dumnezeu vrea sa aiba cu noi o relatie de tata si fiu, in care noi sa-i vorbim si El sa ne raspunda.

 

Angelica Romascu:

- A trebuit sa treaca destul de mult timp pana eu am inteles acest lucru. De asemenea, trebuie sa mentionez ca Dumnezeu niciodata nu m-a dezamagit.

 

Reporter:

- Pentru dumneavoastra Dumnezeu nu era doar un concept, idee filosofica sau idee teologica. Era efectiv o relatie cu o persoana.

 

Angelica Romascu:

- Exact. ajunsesem la un moment dat sa stau de vorba cu Dumnezeu si sa-i spun deschis ce gandesc, ce simt, care imi sunt nevoile. Dar continuam de fapt sa fiu in maniera aceea de credincios care tot timpul stiam sa-i cer lui Dumnezeu: "Doamne da-mi! Doamne fa-mi! Doamne ajuta-ma! Doamne fii cu mine la examenul acesta! Doamne insoteste-ma in calatoria pe care o fac si fereste-ma de accidente si de tot." Nu mi-am ridicat niciodata problema ca ar trebui de fapt sa fac si eu ceva pentru Dumnezeu.

 

În octombrie '92, eram pe masa de operatie. aveam o fiere, care-mi facea probleme de ani de zile, cu calculi biliari, la care eu ma incapatanam sa nu fac operatie, atunci cand medicii mi-au propus acest lucru. in acel moment ma aflam in faza in care era prea tarzie venirea mea la medic. Medicul aproape ca a refuzat sa mai opereze vazand rezultatele analizelor si vazand situatia in care eu ma aflam. Cand am ajuns pe masa de operatie si s-a facut incizia, tot abdomenul meu era cangrena. Fierea se fisurase, se scursese si a infectat intregul abdomen. Operatia a durat 4 ore si jumatate, iar medicul mi-a spus ca voi mai trai intre 3 si 6 luni.

 

În momentul acela stiam ca biserica penticostala Elim din timisoara se ruga pentru mine. Daca astazi sunt in viata sunt numai datorita lui Dumnezeu.

au trecut cele 6 luni, verdictul pe care mi l-a dat medicul. Dupa ce a expirat acest termen de 6 luni si totul era in regula, nici atunci eu nu am hotarat sa-l urmez pe Dumnezeu. Consideram ca ceea ce fac este suficient, ca de fapt eu sunt cu Dumnezeu si ca nu trebuie sa fac nimic altceva. Nu am nevoie de acest legamant in apa, care este botezul. Nu-i intelegeam intru totul semnificatia.

 

Atunci Dumnezeu a produs un seism in viata mea, de n-a mai ramas piatra pe piatra. in momentul acela, evenimentele prin care am trecut prabusisera absolut tot ceea ce era in viata mea. in disperarea aceea am hotarat: ma impac cu Dumnezeu si inchei legamantul in apa. asa am luat decizia. La 1 august '93 am incheiat legamantul cu Domnul, devenind o fiica a sa.

 

Reporter:

- Credeti ca Dumnezeu, care este Creatorul intregului Univers, are nevoie sa faca oamenii ceva pentru El? Noi oamenii suntem atat de limitati in cunoastere, in putere si in orice. are Dumnezeu nevoie sa facem ceva pentru El?

 

Angelica Romascu:

- Categoric! toata lucrarea lui Dumnezeu pe pamant nu se face decat prin oameni. si fiecare dintre noi nu trebuie sa fim decat unelte in mana lui Dumnezeu.

 

Reporter:

- Parca de-atatea ori trecem pe langa cei de langa noi si nu-i vedem. Parc-ar fi pereti.

 

Angelica Romascu:

- Şi nu-i vedem si nu le intelegem suferinta sau problemele cu care ei se confrunta. Nu puteam sa ma gandesc ca eu sunt la masa impreuna cu copilul meu mancam si in momentul acela poate exista un suflet, care poate n-are nici bucata de paine pe masa. si-am inceput sa simt cu cel care nu are. am ajuns in situatia in care de multe ori putinul care exista la noi in casa sa pot sa-l impart cu altul.

Bucuria pe care am simtit-o in momentul cand am putut sa dau ceva din putinul pe care il aveam nu s-a putut compara niciodata cu multul pe care l-am dat din multul pe care-l aveam.

 

Reporter:

- Cum este viata dumneavoastra acum?

 

Angelica Romascu:

- Privesc in urma si parca nu-mi vine sa cred ca eu eram aceea. Pentru ca efectiv am simtit o schimbare totala in viata mea in momentul in care am incheiat legamantul cu Dumnezeu.

 

Îmi incep ziua si primul ceas al zilei este al Domnului. Chiar daca trebuie ca la ora 8 sa fiu in instanta, ceea ce inseamna 7.30 plecat de acasa, in zilele acelea la ora 5 sunt cu Biblia in mana si sunt in partasie cu Dumnezeu. si-n fiecare dimineata ii aduc fiecare problema din agenda mea de lucru, o pun inaintea Domnului. seara, ii multumesc pentru victorii, pentru infrangerile care au fost, pentru ca sunt convinsa ca si-n infrangerile acelea, Dumnezeu a fost prezent si ma fereste de un rau pe care eu ca om nu-l pot vedea in viitor.

 

Reporter:

- Cand stim de unde venim, cand stim cine ne-a creat, cine este tatal nostru si mai mult decat atat, il cunoastem in mod personal pe tatal nostru, pe Dumnezeu; de asemenea cand stim ca tinta noastra finala este imparatia lui Dumnezeu, sa fim pentru vesnicie impreuna cu El, cred ca nu putem fi decat asa cum sunteti dumneavoastra incepand chiar de aici de pe pamant - fericita. Nu putem fi decat fericiti.

 

De fapt, Dumnezeu doreste sa faca la fel in fiecare viata. in Epistola catre Corinteni, apostolul Pavel spune: "Caci daca este cineva in Cristos este o faptura noua. Cele vechi s-au dus, iata ca toate lucrurile s-au facut noi." Putem fi intr-adevar un om nou prin Cristos. Cristos este secretul.

 

Acest interviu a fost difuzat initial de Radio Vocea Evangheliei - Timisoara, in cadrul emisiunii VIETI TRANSFORMATE.

   sus

horizontal rule

Aşteptarea unei cântăreţe

 

 

- Dar tu pe cine aştepţi?

 

- A spus: „Eu îl aştept pe Isus să vină pe norii cerului.” A fost aşa de şocantă această expresie. Şi în loc de paharul de vin care era înainte, pe masă era Noul Testament şi citea.

 

Reporter:

Poate o cunoaşteţi pe Luminiţa Ciuciumiş. Sunt câteva melodii deosebite „Priveam la Golgota” sau „Isus este Rege” sau „Vine Isus”. Poate cunoaşteţi aceste piese din interpretarea Luminiţei Ciuciumiş la Radio Vocea Evangheliei. Astăzi avem bucuria să o avem invitată.

 

Reporter:

- Ce te face să cânţi?

 

Luminiţa Ciuciumiş:  

- Bucuria de a dărui mai departe ceea ce la rândul meu am primit de undeva de sus, de la sursă bineînţeles, sursa fiind Dumnezeu.

 

Reporter:

- Şi ce te face să cânţi pentru Dumnezeu?

 

Luminiţa Ciuciumiş:

- Bucuria de a sluji lui Dumnezeu mă face să cânt lui Dumnezeu. Pentru că asta mă împlineşte şi îmi dă o adevărată bucurie în inima mea care mă provoacă şi mă face să tresalt şi să cânt.

 

Reporter:

- Când te-ai hotărât să cânţi pentru Dumnezeu şi de ce?

 

Luminiţa Ciuciumiş:

- Atunci când într-adevăr viaţa mea a fost transformată. Chiar dacă înainte cântam şi era o plăcere să cânt şi îmi dedicasem viaţa pentru muzică, situaţia s-a schimbat în momentul în care am înţeles că este un dar dumnezeiesc şi atunci am început să cânt cu un scop pentru că s-a transformat totul. Am înţeles ce am primit. Am înţeles ce mi-a fost dăruit. Şi la rândul meu vreau şi eu să fac acelaşi lucru, dar numai şi numai prin Dumnezeu.

 

 Reporter:

- Ai un dar deosebit de la Dumnezeu pentru cântat. Când ai început prima dată să cânţi?

 

Luminiţa Ciuciumiş:

- Am început de foarte, foarte mică. Chiar vreau să spun o poveste micuţă vis-a-vis de debutul meu. În `69 când m-am născut numele meu, Luminiţa, mi-a fost dat după o mare cântăreaţă din vremea aceea care luase premiul I la Cerbul de Aur, Luminiţa Dobrescu, dacă ştiţi despre ea. Şi s-a dovedit că am avut şi eu calităţi vocale. Deci Dumnezeu mi-a dat şi mie ce a dat şi la alţii.

 

Reporter:

- Ai cântat de la început pentru Dumnezeu? Ai fost un copil crescut în spiritul creştinismului în dragoste de Dumnezeu, în dragoste de Domnul Isus Cristos, în dragoste de aproapele?

 

Luminiţa Ciuciumiş:

-  Nu, deci nu am fost crescută în acest spirit. Nu am crescut într-o familie cu credincioşi neoprotestanţi. Am crescut într-o familie de credincioşi ortodocşi, dar destul de cu frică de Dumnezeu, oameni cu morală şi care m-au educat într-un spirit bun. Nu am avut o educaţie rea din partea familiei mele.

 

Reporter:

- Aş vrea să te întreb acum cum s-a schimbat viaţa ta, dar înainte de aceasta aş vrea să te întreb în muzică dacă ai avut ceva prestaţii deosebite înainte, eu ştiu, în corul şcolii.

 

Luminiţa Ciuciumiş:

- A, încă de la grădiniţă am fost dirijor de cor.

 

Reporter:

- Felicitări!

 

Luminiţa Ciuciumiş:

- Mersi! Am fost dirijor de cor la grădiniţă, la şcoală am fost în corul şcolii, apoi încă de la 14 ani am început să frecventez Teatrul Muzical „Tinemar” de la Mangalia, de la Casa Armatei din Mangalia, unde mi-am petrecut 8 ani din viaţă muncind, pregătindu-mă pentru această vocaţie, pentru această carieră, pe care o adoptasem, pe care o iubeam şi doream să o îmbrăţişez. Aveam repetiţii de la 5 până la 8 ore pe zi. Era foarte greu. Veneam de la liceu sau de la şcoală, mâncam, mergeam la repetiţii, veneam seara târziu. A doua zi iar o luam cu şcoala şi tot aşa. Timp de 8 ani de zile am fost, am pregătit, am avut o serie de spectacole, am participat în teatre muzicale, am cântat chiar şi operetă. Am primit o grămadă de premii la diferite festivale de muzică. Am ajuns la Radio Televiziunea Română unde am înregistrat o grămadă de melodii împreună cu grupul „Tinemar” de pe vremea aceea. Şi chiar am ajuns să filmăm şi să filmez câteva dintre ele în anul 1988, `89 chiar chiar şi `90 un pic. Apoi am avut examenul de atestat şi l-am luat cu brio. După aceea am devenit liber profesionist, aşa se spunea pe vremea aceea, şi am încercat să-mi câştig existenţa din ceea ce iubeam mai mult. Şi aşa am ajuns să cânt într-un restaurant.

 

Am încercat apoi să dau la o facultate de muzică privată în 1991 (de la Radio Televiziunea Română era facultatea), dar am renunţat. De ce am renunţat nu ştiu. Dar Dumnezeu ştie pentru că am fost transformată şi cred cu nu am mai avut nevoie.

 

Reporter:

- Erai împlinită acolo unde cântai înainte de a te întoarce la Dumnezeu sau în momentul cînd se stingeau luminile pe scenă, cădea cortina, simţeai un gol în suflet, simţeai o neîmplinire, o dorinţă după altceva? Ce simţeai atunci când culegeai aplauze pe scenă sau la restaurant sau unde cântai?

 

Luminiţa Ciuciumiş:

- Cred că scopul meu de atunci era să culeg aplauzele. Asta mă împlinea. Şi cred că pe orice artist îl împlinesc aplauzele. Se simte bine pentru că ar fi roada muncii lui şi un artist munceşte. Şi eu munceam pe vremea aceea şi doream să fiu apreciată şi doream să fiu împlinită prin ceea ce făceam. Şi normal că-mi plăcea foarte mult să fiu aplaudată, îmi plăcea să fiu apreciată la mod general, chiar şi personal, dar în acelaşi timp îmi plăcea să cânt cu drag. O făceam cu pasiune, pentru că am avut o pasiune pentru muzică dintotdeauna şi consideram că mi se cuvin acele aplauze.

 

Reporter:

- Ţi se cuveneau pentru că era munca ta.

 

Luminiţa Ciuciumiş:

- Da. Şi chiar dacă aplauzele acelea pe moment mă împlineau şi mă simţeam satisfăcută: „Uite ce bună sunt, uite că am devenit ceva totuşi, că am câştigat din munca respectivă”. Primeam aplauzele ca pe un trofeu. Dar după aceste aplauze când viaţa cotidiană intra în curs eram o persoană simplă, eram o persoană obişnuită şi pot să spun că simţeam că există gol în viaţa mea. Normal că exista un gol, n-aveam cum să-mi dau seama. Îl simţeam, dar nu puteam să realizez ce se întâmplă cu mine. Doar că nu eram chiar atât de împlinită cum credeam, cum aş fi vrut. Ceva  lipsea, ceva lipsea de la locul lui, dar nu aş fi putut să definesc acel ceva.

 

Reporter:

- Succesul şi aprecierea oamenilor puteau să devină un drog pentru tine, ceva fără de care să nu mai poţi trăi? Ai ajuns vreodată să fii terorizată de ideea că ţi-ai putea pierde vocea, de exemplu?

 

Luminiţa Ciuciumiş:

- Nu m-am gândit, sincer nu m-am gândit la aceasta. Nu a fost chiar aşa un drog pentru mine. N-aş putea să spun că era chiar ca un drog şi nici nu m-am gândit ce s-ar întâmpla cu mine dacă mi-aş pierde vocea. Dar era ceva care mă presa, era ceva care mă făcea să fierb, pentru că nu ştiam să fac altceva, nu doream să fac altceva, nu doream. Aceasta este cel mai bine spus aşa, nu doream să fac altceva. Nu vroiam decât să cânt, să devin o vedetă. Eram pe punctul de a deveni o vedetă. Am fost la un pas foarte mic pas de a deveni vedetă. Eram cunoscută la radio, la televiziune, era foarte puţin, foarte puţin.

 

Singura problemă pentru mine era dacă pot să plătesc preţul de atunci ca să devii vedetă. Asta mă punea pe jar. Chiar dacă nu-l cunoşteam în mod personal pe Dumnezeu. Am fost o persoană morală şi lucrul aceasta mă frământa. Nu ştiam dacă dacă am să pot să plătesc preţul acela. Şi ştiam că este un preţ de plătit. Şi aşa că Dumnezeu m-a ajutat să nu mai am frământările acestea după o scurtă perioadă. Şi chiar nu le-am avut deloc.

 

Reporter:

- Ce s-a întâmplat? Cum s-a schimbat viaţa ta?

 

Luminiţa Ciuciumiş:

- Viaţa mea s-a schimbat, nu ştiu cum să spun, pentru că a fost o serie de întâmplări. Viaţa mea morală şi aşa cum o credeam că este bună, s-a schimbat şi a devenit dramatic mergând la un nivel mai scăzut.

 

Reporter:

- Cu toţii ne considerăm oameni buni şi Biblia spune „dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi.

 

Luminiţa Ciuciumiş:

- Da. Chiar dacă viaţa mea, la un moment dat, în momentul în care doream să am o carieră, cum v-am spus înainte, era bună dar asta până când am ajuns să cânt în restaurant. În momentul în care am ajuns în anturajul acela, viaţa mea s-a schimbat dramatic, în sensul că încercând să fiu ca ceilalţi din jurul meu.

 

Reporter:

- Să fii acceptată de grup!

 

Luminiţa Ciuciumiş:

- Era presiunea colectivului de acolo, am început să decad. Să decad în sensul că pentru prima dată am început să fumez, pentru prima dată am început să pierd nopţi, lucruri care nu se întâmplau înainte. Apoi am fugit de acasă, nu mi-am mai ascultat părinţii, iar aşa ceva nu se mai întâmplase şi aveam vreo 21-22 de ani. Deci, am fost fată cuminte, nu?

 

Reporter:

- Până la 20 de ani! Dar probabil din dorinţa de a nu spune ceilalţi despre tine: „te dai mare sau te crezi mai deşteaptă?”

 

Luminiţa Ciuciumiş:

- Exact, exact! Din acelaşi scop am vrut să fiu la fel ca ceilalţi din jurul meu, am vrut să nu par deosebită, să nu mă elimine din cercul lor, pentru că „fata asta-i ciudată, se comportă ciudat atunci nu, nu o luăm în cercul nostru de prieteni.” Şi am făcut exact ce au făcut şi ceilalţi.

 

Şi acolo l-am cunoscut şi pe Gabi, soţul meu. Nu a devenit soţul meu dintr-o dată, prima dată am fost prieteni. Ne-am cunoscut acolo.

 

Reporter:

 - Şi el era fugit de acasă?

 

Luminiţa Ciuciumiş:

- Nu, el nu era fugit de acasă, dar el era ospătar acolo! Important e că stăteam împreună la hotelul restaurantului unde cântam şi viaţa noastră a fost bună şi n-a fost bună. Era ca a unor îndrăgostiţi, nebuni de îndrăgostiţi, dar ca şi tineri eram foarte zburdalnici, foarte zbuciumaţi. Acum era bine, pe urmă era foarte rău. Aveam urcuşuri şi coborâşuri foarte rapide, deci erau prăpăstii mai multe decât urcuşuri.

 

Şi viaţa noastră era, cum v-am spus, destul de zbuciumată şi îmi puneam întrebări. Ştiu că şi el îşi punea întrebări. Dacă să rămânem împreună. Eram doar prieteni, dar locuiam împreună. Era o viaţă frumoasă, dar urâtă în acelaşi timp, frumoasă din punctul nostru de vedere de atunci, pentru că ne iubeam. Nu ştiu dacă aş fi putut să rămân cu el, dar mă gândeam ca orice fată care îşi doreşte să aibă o căsătorie fericită, să nu se despartă niciodată. Totuşi evenimentele dintre noi nu păreau a conduce la o căsnicie fericită şi îmi puneau semne de întrebare şi întrebarea totdeauna era: „O să fiu fericită dacă o să continui cu el? Şi o să rămânem împreună până la adânci bătrâneţi şi o să avem o casă de copii?” Se puneau întrebările acestea şi mă frământam foarte mult şi sunt convinsă că şi el făcea acelaşi lucru pentru că era normal. Nu numai el era vinovat de ce se întâmpla între noi şi eu eram la fel de vinovată.

 

Reporter:

- Pentru că ai adus acum discuţia n-am făcut câteva prezentări la început. Sunteţi din Mangalia amândoi, acum sunteţi căsătoriţi, aveţi 3 copii.

 

Luminiţa Ciuciumiş:

- Avem 3 copii. Cel mai mare, Iosif de 11 ani, mijlociul, Samuel de 9 ani şi jumătate şi cel mai mic, Lucian de 8 ani şi jumătate.

 

Reporter:

- Cum a continuat această relaţie de tinereţe? Şi cum l-aţi întâlnit amândoi, că până la urmă şi Gabi, soţul tău, amândoi v-aţi întors la Dumnezeu?

 

Luminiţa Ciuciumiş:

- Cred că am avut un mare har. Nu ne-am fi gândit, că Dumnezeu se gândeşte la noi. Nu ne-am fi gândit, dar totuşi din inimile noastre, din sufletele noastre doream mântuirea, doream eliberarea, doream pe cineva să ne ajute, să ne sprijine. Cineva, nu un om, doream în inimile noastre, tânjeam ca cineva de sus să ne ajute. Zic de sus pentru că nu vroiam ajutorul unui om. Ştiam că oamenii nu ne pot ajuta în situaţia noastră. Ştiam că e prea mult pentru un om să suporte situaţia respectivă. Sau nu găseam soluţii la oameni. Nu ştiam pe cineva să ne dea soluţii la problemele noastre.

 

Reporter:

- Care erau problemele aşa de mari încât aveaţi nevoie de Dumnezeu? Altfel spus, v-aţi gândit la Dumnezeu în mod special?

 

Luminiţa Ciuciumiş:

- Da, ne-am gândit pentru că era vorba de ceva foarte serios, dacă să rămânem sau nu împreună. Şi eu cred că căsătoria este ceva foarte important în viaţa oricărui om. Şi ne gândeam la aceasta ca la ceva foarte serios. Şi atunci ce om ar fi putut să ne sfătuiască pe noi: „luaţi-vă sau nu vă luaţi!” A fost foarte dificil, în sensul că n-am putut sau n-am găsit la prieteni sau chiar dacă aveam prieteni şi ne spuneam păsurile noastre, ei nu puteam decât să râdă  sau să ne dea sfaturile pe care le aveau ei. Care nu ne mulţumeau în acel timp.

 

Dar s-a întâmplat ceva. S-a întâmplat o minune pentru vieţile noastre atunci. Gabi s-a întâlnit cu un prieten de-al lui, un fost prieten de discotecă. Omul pe care dacă l-ai vedea nu ai prea avea încredere. De ce? Pentru că era rrom. Erau la o coadă la farmacie şi băiatul respectiv l-a întrebat pe Gabi: „Spune Gabi, pe cine aştepţi tu?” Şi Gabi i-a spus: „Păi, aştept să iau medicamente...” Şi purtarea lui i s-a părut foarte suspectă, i s-a părut schimbată, i s-a părut ciudată. La rândul lui, Gabi l-a întrebat: „Bine, dar tu pe cine aştepţi?” Şi atunci a spus: „Eu îl aştept pe Isus să vină pe norii cerului.” A fost aşa de şocantă pentru Gabi această expresie.

 

Reporter:

- A spus: „a luat-o pe ulei prietenul meu.”

 

Luminiţa Ciuciumiş:

- Cu siguranţă aşa a spus. Dar a vrut să se asigure, dacă chiar a luat-o pe ulei sau nu. Şi s-au dus să discute despre subiectul acesta, undeva la o cofetărie. Şi acolo, Gabi a aflat anumite lucruri despre Dumnezeu. Şi a întrebat câteva amănunte: dacă există Diavol, dacă există Dumnezeu, dacă există ce face, unde este, ce face pentru noi. Şi a venit foarte încântat acasă unde locuiam împreună şi mi-a spus: „Să ştii Luminiţa că Biblia este adevărată.”

 

Reporter:

- Aveaţi vreo Biblie în casă la ora aia?

 

Luminiţa Ciuciumiş:

- Aveam una ortodoxă. Dar niciodată nu înţelegeam nimic din ea pentru că noi începeam cu Vechiul Testament şi găseam acolo tot felul de pasaje cu: nu mâncaţi copită despicată şi tot felul de păsări şi nu înţelegeam. Noi nu ştiam, nu aveam un învăţător, un îndrumător. Aşa că era o Biblie care stătea în vitrină. Nu era o Biblie folosită.

 

Atunci a fost pentru prima dată în viaţa noastră, vorbele acestea au venit ca o revelaţie că Dumnezeu este adevărat, că Dumnezeu există. Şi am crezut. Nu ştiu cum am crezut. Chiar nu ştim. A fost momentul potrivit pentru vieţile noastre ca noi să ne schimbăm.

 

Eu am fost mai sceptică, recunosc, am fost mai sceptică. Gabi l-a primit pe Dumnezeu cu o inimă foarte deschisă pentru că a crezut că este soluţia pentru viaţa lui. Şi a început să se întâmple transformarea. El după un Nou Testament pe care îl primise de la un prietenul lui a început să citească zilnic.

 

Noi locuind în hotelul restaurantului, eu în fiecare seară aveam program la restaurant. Şi deja coboram la programul în care eu cântam. V-am spus eu am fost mai sceptică şi nu am primit de prima dată. N-am fost chiar atât de deschisă. Dar el cobora cu Noul Testament şi în loc de paharul de vin care era înainte, pe masă era Noul Testament şi citea. Mă aştepta să ies de acolo şi mergeam înapoi. Se schimbase foarte mult.

 

Reporter:

- Era o prezenţă foarte ciudată în restaurantul respectiv.

 

Luminiţa Ciuciumiş:

- Era pentru că toţi ne-au făcut nebuni. Era o schimbare. Era ceva exagerat pentru unii. Erau foarte uimiţi de ce se întâmplă cu noi. Nu le venea să creadă şi ei se aşteptau că noi o să plecăm de acolo şi că va fi un dezastru pentru viaţa noastră. Noi nu-l consideram deloc dezastru. Consideram că suntem cu adevărat liberi, mântuiţi şi erau aşa de uimiţi de ce se întâmpla, de transformarea noastră, dar nu ne puteau da binecuvântarea lor, între ghilimele.

 

Eu am văzut atunci într-adevăr o schimbare radicală în Gabi. Şi atunci am început să mă gândesc: „Măi cu omul ăsta m-aş căsători!” A fost foarte frumos pentru că deja Dumnezeu îmi dăduse un răspuns, că de fapt aşa ne voia pe amândoi.

 

Reporter:

- Îţi dăduse un răspuns la o întrebare pe care nu i-ai pus-o.

 

Luminiţa Ciuciumiş:

- Da. La o întrebare pe care o aveam numai pentru mine, nu i-o pusesem desigur. Dar transformase omul de lângă mine să pot să văd că de fapt el prezintă viitorul pentru mine şi că de fapt viitorul meu e în mâinile lui Dumnezeu.

 

Şi aşa s-a întâmplat că am plecat de acolo şi primul lucru pe care l-am făcut a fost să ne căsătorim pentru că deja aflasem multe despre Dumnezeu, despre cum lucrează Dumnezeu şi ce doreşte de la viaţa noastră.

 

Începuserăm să frecventăm o biserică neoprotestantă, penticostală. Vizita noastră la această biserică a fost şocantă pentru că am întâlnit oameni total deosebiţi de noi. Erau diferiţi. Şi nu erau diferiţi prin îmbrăcăminte sau prin forme, ci erau diferiţi în inimile lor, aveau o mare credinţă. Nu a durat mult şi ne-am întors cu toată inima la Dumnezeu. Ne-am întors la ceea ce era de fapt relevant şi ceea ce înseamnă viaţă, la adevăr. Şi aşa am simţit cum ne-am împlinit de fapt.

 

Reporter:

- Ce sfat ai avea pentru cei care aleg, poate dintr-o dorinţă sinceră de a se simţi împliniţi, aleg să meargă, de exemplu în discotecă sau în restaurante sau în diferite locuri în care totuşi nu se găseşte împlinire. Dar ei doresc sincer, au o căutare sinceră în inima lor. Ca una care ai trecut prin aceste situaţii.

 

Luminiţa Ciuciumiş:

- Poate că la rândul meu în momentele acelea în care credeam că sunt împlinită căutam în adâncul meu, în interiorul meu, căutam ceva ce nu găseam. Şi asta era da fapt neîmplinirea. Ce sfat aş putea să le dau acestor tineri? Vă spun ce sfat: „să caute adânc în ei pentru că înlăuntrul lor există o voce, o voce a omului de dinlăuntru care strigă după Dumnezeu, o voce a celui care nu poate să trăiască fără Dumnezeu pentru că suntem din Dumnezeu născuţi. Suntem ai Lui şi îi aparţinem Lui şi adevărata împlinire este numai atunci când îl găseşti.”

 

Reporter:

- Luminiţa, cum este viaţa ta de acum? Cum ţi-ai descrie viaţa ta de acum?

 

Luminiţa Ciuciumiş:

- Nu pot să spun că acum este, nu mai am nici o problemă, gata am trecut de toate fazele alea grele. Nu, orice viaţă de cuplu conţine şi probleme şi tot felul de divergenţe, dar care se pot rezolva. Şi atunci când avem astfel de momente ne ducem undeva la sursă şi sursa este Cuvântul lui Dumnezeu, acolo unde găsim orice răspuns. La orice problemă pe care o avem, acolo există orice răspuns. Orice om poate să găsească în Biblie, răspunsul vieţii. Pentru că Dumnezeu s-a gândit că avem nevoie de aceste răspunsuri şi le-a pus acolo într-o scrisoare către iubitul lui, omul, pe care l-a creat, ca să-i fie bine pământul acesta. Noi putem să luăm toate răspunsurile de acolo.

 

Viaţa mea este bună pentru că îl am pe El. Şi atunci când sunt în suferinţă sau când sunt în tristeţe, sau în descurajări mă duc la El. El mă alină, mă primeşte în braţul Lui. Privesc în sus pentru că totdeauna există speranţă. Decât să priveşti în groapă, mai bine să priveşti înspre cer pentru că acolo vezi păsările zburând. Şi noi puteam să avem aripi şi să zburăm. Şi noi putem să ne împlinim visele pentru că avem un sprijin, cel mai mare sprijin din tot universul, Dumnezeu.

 

Reporter:

- Şi vom avea aripi şi vom zbura atunci când va veni Domnul Isus Cristos pe norii cerului  să ne ia.

 

*********************

Acest interviu a fost difuzat initial de Radio Vocea Evangheliei, in cadrul emisiunii "VIETI  TRANSFORMATE".

sus

 


Ce este nou?

CHAT Apologetic!

Aici poţi să vorbeşti online pe teme de Apologetică, Teologie sau să îţi faci prieteni noi. Tot ce trebuie să faci e să intri cu un user (de preferinţă numele tău mic) apăsând aici.

 

FORUM de discuţii pe teme Teologice, Apologetice şi discuţii libere!

[apasă aici pentru detalii]

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe paginile fiecărui subiect de studiu găsiţi o serie de articole de interes.

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole noi la subiectele doctrinare despre:
 
HRISTOLOGIE
(doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE
(doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE
(doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE(doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE
(doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE
(doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE
(doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE
(doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE
(doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
 
Apasă pe titluri pentru a accesa paginile cu aceste subiecte
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 

Cartea de Oaspeţi

Apasă aici dacă doreşti să semnezi sau să citeşti Cartea noastră de Oaspeţi.

 

Citeşte Biblia online!

Citeşte Biblia Online!

 

 



 Înapoi Înainte
Copyright © 2003 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate