Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Mass-Media
 

 

 

Aprilie 2006
Caută în site
Colaboratori

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetică
Teologie
Istorie
Pastorală
Cartea Creştină
Eseuri Creştine
Umor
Mărturisiri
Proiectul Betania
Pagina Femeii
Mass-Media
Ştiri
Lectură Creştină
Poşta Redacţiei

Radio Vocea Evangheliei

Asculta Radio Vocea Evangheliei LIVE! Pentru a putea asculta transmisia aveti nevoie de Real Player, care poate fi downlodat gratuit de la www.real.com

Ascultă RVE Live!

 


Pagina de Mass-Media

 

 

Ioan Ciobotă - Radio Vocea Evangheliei Timişoara

Pagina de Mass-Media este realizată de

 

Ioan Ciobotă

Radio Vocea Evangheliei Timişoara

[www.rvetm.com]

 

Radio Vocea Evangheliei Timisoara

horizontal rule

În acest număr:

 

 

Eu am hotărât ca glasul meu să se audă în cer [pe această pagină]

 

Îmi plăcea muzica rock [pe această pagină]

horizontal rule

Eu am hotărât ca glasul meu să se audă în cer

interviu cu Rodica Bercean

 

Te-ai gândit vreodată să hotărăşti ca glasul tău se se audă în cer? Rodica Bercean pur şi simplu a hotărât într-o zi acest lucru. Chiar dacă mama şi fraţii ei mergeau la o biserică baptistă, timp de treizeci de ani tatăl Rodicăi Bercean a fost prieten cu alcoolul. Astfel încât Rodica nu o dată a sărit pe geam ca să scape de scandalurile făcute de tatăl ei în familie. Dar a venit un moment când Rodica s-a hotărât să nu mai rămână pasivă.

 

Doamne, eu cunosc puterea ta, şi-am făcut un legământ pentru viaţa mea. Fac un nou legământ ca Iaebeţ pentru Vlad. Doamne, îl cer pe Vlad din mâna Ta

 

“Mama mea ne-a crescut în biserică. Tatăl meu a crescut şi el într-o familie de creştini baptişti, însă la puţin timp după căsătoria cu mama, şi datorită faptului că s-a poticnit în unele lucruri din biserică, tatăl meu n-a mai mers la biserică şi s-a cufundat pentru treizeci de ani în beţie, în alcool şi-n tutun. Şi-au fost treizeci de ani grei.”

 

Erau momente în care seară de seară casa mea aştepta cu groază ca tatăl meu să vină acasă. De fapt nu ne doream să vină. Tatăl meu făcea din orice scandal.

 

Mi-amintesc cum eu, stând la parter, adesea săream pe geam, mergeam la alţi vecini şi sunam la poliţie, când tatăl meu făcea scandal, beat fiind. Era aşa de greu.

 

Doamne, cine-o să mai stea între mama şi tata? Doamne, cine o va mai proteja pe mama ca să n-o lovească tata? Sau, Doamne, cine va avea grijă de noi?

 

Tatăl meu venea tot aşa acasă. Dar era ceva ce ne proteja. Niciodată nu putea să se apropie de mama mea. Chiar dacă era în faţa ei şi era cu mâna ridicată să dea, ceva o proteja, ceva îl oprea.

 

Mi-amintesc că erau momente în care eu mă interpuneam între mama şi tata, şi la un moment dat tatăl meu - Dumnezeu îmi dădea aşa o putere - nu putea să mai facă nimic. Nu era putere în mine, ci pur şi simplu era o Prezenţă.

 

Cu toate că tatăl meu mă iubea foarte mult, de multe ori îmi spunea: „Scorpie” sau „Tu scorpie.” Erau nişte duhuri peste el.

 

Glasul meu s-a auzit în cer şi Domnul a schimbat viaţa mea. Apoi, Domnul a zidit pe dărâmăturile din casa mea şi dărâmăturile din tata şi din fraţii mei, şi din viaţa mea. El a început să le întărească şi să le zidească la loc.

                                                  

Reporter:

Rodica este studentă în anul III la Facultatea de Asistenţă Socială din Cluj, iar versetul ei preferat din Biblie este „Cheamă-mă şi-ţi voi răspunde. Şi-ţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse pe care nu le cunoşti.

 

Rodica, aş vrea să te întreb care este istoria vieţii tale?

 

Rodica Bercean:

Am crescut în Biserica Baptistă numărul 1 din Zalău. Am crescut în spiritul bisericii şi am hotărât să-l slujesc pe Dumnezeu din toată inima mea pentru că aşa vedeam că face mama mea şi aşa făceau fraţii mei mai mari. Aşa făcea fiecare din cei pe care eu îi întâlneam acolo. Însă la începutul clasei a XII-a am găsit scris în Biblie despre Iaebeţ, care s-a rugat aşa: “Dacă mă vei binecuvânta şi-mi vei întinde hotarele, dacă mâna Ta va fi cu mine…” Şi apoi scrie „Dumnezeu i-a dat ce ceruse.

 

Eram la începutul clasei a XII-a când am hotârât să fac şi eu legăminte cu Dumnezeu ca Iaebeţ. Îmi doream mai mult de la viaţa mea, îmi doream mai mult de la mine în relaţia cu Dumnezeu. Chiar dacă-mi dădeam toată silinţa, simţeam că-mi lipseşte ceva. Aşa cum Pavel mărturisea că vroia să facă binele dar răul stătea legat de el, şi eu adesea simţeam cum răul stătea legat de mine. Când am citit despre Iaebeţ am zis: „Doamne, vreau să intru într-un legământ deosebit cu Tine.

 

Reporter:

Ce ne spui tu arată că nu biserica te împlineşte, fie aceasta baptistă, penticostală, ortodoxă sau catolică. Nicidecum eticheta vreunei biserici, ci Cristos în noi, aşa cum spune tot apostolul Pavel: „Cristos în voi, nădejdea slavei.

 

Asta-ţi lipsea ţie de fapt, nu biserica. Biserica, dacă am defini biserica prin zidurile clădirii respective, n-am câştigat absolut nimic. Biserica este în inima noastră şi este construită din “pietre vii” - din oameni. Ţie asta îţi lipsea.

 

Rodica Bercean:

Aşa este. Tot în acea perioadă, Dumnezeu a început să lucreze ceva în special în biserica noastră din Zalău. Deşi eram doar în clasa a XII-a, am zis aşa: „Doamne vreau ca nici o zi să nu treacă fără ca o oră să citesc din Biblie şi o oră să mă rog.” Acesta era legământul meu ca al lui Iaebeţ.

 

Membrii bisericii noastre au început să se întâlnească vinerea seara pentru rugăciune. Oamenii se rugau concret şi Dumnezeu răspundea concret. Era o mare putere în rugăciune. Nu mai era doar rugăciunea aceea obişnuită, ci era o putere care venea şi umplea vieţile celor prezenţi acolo.

 

Într-o astfel de seară de rugăciune, după un an în care m-am rugat şi am citit din Biblie, am înţeles că Dumnezeu îmi spune: „Am să-ţi dau ceva deosebit. Am să răspund la ceea ce Îmi ceri.

 

Reporter:

Cum îţi vorbeşte ţie Dumnezeu?

 

Rodica Bercean:

Într-o seară ne-am dus la rugăciune la o familie. Oamenii aceia, împreună cu copiii lor, au început să se roage pentru mine. Când ne-am ridicat de la rugăciune, gazda noastră ne-a spus: „Rodica, am primit un cuvânt de înştiinţare pentru tine din partea lui Dumnezeu. Domnul mi-a spus că te-a văzut pe parcursul acestui an şi a văzut sinceritatea din inima ta.”

 

I-a mai descoperit Domnul ceva despre două corăbii care erau pline cu cinci oameni în una, cinci în alta. Spunea Domnul: “Dacă crezi în seara aceasta, pentru că am văzut curăţia ta de inimă şi sinceritatea ta, dacă Mă crezi pe cuvânt în seara aceasta, nu vei mai merge la fel acasă.” Eu am înţeles atunci că în acele corăbii eram eu şi fraţii mei. Dar mult timp n-am luat în seamă acel cuvânt, însă auzeam în inima mea: „Dacă hotărăşti şi crezi în seara aceasta, vei merge altfel acasă.

 

În acea seară a fost un moment în care într-un mod distinct, într-un mod unic şi într-un mod personal am cunoscut botezul cu Duhul Sfânt.

 

Tot în acea seară am primit şi vorbirea în limbi. Era ceva absolut deosebit pentru mine personal. Îmi amintesc că mă rugam cu mintea mea şi ştiam bine ce ceream de la Domnul, însă gura mea deja vorbea altceva.

 

Vorbeam şi mă rugam Domnului în alte limbi, însă eu ştiam ce mă rog. Nu ştiu dacă erau limbi omeneşti sau limbi îngereşti. În acea seară a fost un moment deosebit, un moment unic în care eu personal am cunoscut puterea Domnului.  

 

Reporter:

Ce-ai simţit atunci? A fost o bucurie deosebită, o bucurie aparte faţă de tot ce ai întâlnit până atunci? Cum poţi să-ţi descri trăirile din momentele respective?

 

Rodica Bercean:

Când am citit despre Iaebeţ şi despre legământul lui, am mai citit în Isaia 58 despre postul adevărat. Acolo scrie aşa: „Desleagă lanţurile răutăţii […], dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug; împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; […]. Atunci tu vei chema şi Domnul va răspunde, vei striga şi El va zice: ‘Iată-mă’.” Am fost copleşită de aceste cuvinte. Parcă nu le auzisem niciodată, nicăieri.

 

Atunci am hotărât în inima mea să postesc. Posteam lunea, miercurea şi vinerea, pe tot parcursul acestui an. Posteam cum am înţeles eu: duceam sandwich-ul la şcoală şi-l dădeam altcuiva. Posteam de la şase seara până a doua zi la şase. Oricât eram de obosită fizic, era o putere deosebită în mine.

 

EU AM HOTĂRÂT CA GLASUL MEU SĂ SE AUDĂ ÎN CER.

De fapt, pe tot parcursul acelui an, ceva se schimba deja înlăuntrul meu. În timpul în care citeam Biblia, uneori poate doar plângeam, dar înlăuntrul meu ceva se întâmpla. Cred că a fost o pregătire şi o apropiere de Domnul.

 

În seara aceea a fost o bucurie extraordinară, dar o bucurie şi-n agonie, pentru că-mi amintesc cum mă rugam înaintea Domnului, şi nu mai auzeam pe nimeni, cu toate că toţi se rugau foarte tare, eu eram în închinare.  

 

Reporter:

Cred că diferenţa sau ceea ce s-a întâmplat extraordinar în viaţa ta este următorul lucru: pentru mulţi creştini, pentru mulţi dintre noi, rugăciunea a devenit şi este o datorie de onoare.

De asemenea, citirea Bibliei este o datorie de onoare şi dacă ne-am propus să citim trei capitole din Biblie pe zi şi să ne rugăm un sfert de oră, aşa facem. Poate mulţi creştini se ţin de aceste lucruri care au devenit într-un fel un ritual, dar care sunt golite de bucuria aceasta extraordinară pe care ai simţit-o tu, de această fervoare, în proşternarea ta, în închinarea ta înaintea lui Dumnezeu. Cred că aceasta este deosebirea pe care o putem sintetiza. Au fost momente în viaţa ta când te rugai doar din datorie şi citeai Biblia doar din datorie?

 

Rodica Bercean:

Da. Toată viaţa mea mi-amintesc că-mi făceam program să citesc din Biblie. Este o soră din biserica noastră, o soră deosebită, care ne-a mărturisit că paisprezece ani s-a rugat pentru biserica noastră. Cu paisprezece ani înainte a trăit şi ea ceea ce am trăit şi eu: „Doamne, vreau mai mult în rugăciune, vreau să mă apropii de Tine mai mult şi să Te cunosc tot mai mult.

 

Reporter:

Rodica, pur şi simplu ne-ai insuflat şi nouă bucuria pe care Duhul Sfânt a lăsat-o în viaţa ta. Aceasta este de fapt dorinţa Duhului Sfânt: să locuiască în fiecare dintre noi.

 

Rodica Bercean:

Mă rugam în mod special pentru cei din casa mea. Tot în Isaia 58 scria: „Ai tăi vor zidi iarăşi pe dărâmăturile de mai înainte.” Mă întorceam adesea seara de la rugăciune şi spuneam: „Doamne, fraţii mei au crescut în biserică, cunosc şi Biblia, însă nu am siguranţă pentru ei” - cum nu avusem înainte pentru mine. Ştiam că oricând pot să cadă şi să nu-şi ducă mântuirea până la capăt. Ştiam că puterea pe care o am acum, prin Domnul, mă poate ajuta să-mi duc mântuirea până la capăt.

 

Am zis: „Doamne, îmi doresc această siguranţă şi pentru fraţii mei.” Treptat, Dumnezeu m-a ascultat şi l-a schimbat pe Dan, fratele meu cel mai mare, apoi pe soţia lui. A urmat un alt frate al meu, Radu.

 

Însă era un lucru extraordinar pe care mi-l doream. Veneam adesea de la rugăciune şi treceam pe lângă un local care avea geamuri mari şi-l vedeam pe Vlad, fratele meu cel mai mic, acolo. Vlad juca biliard. Un vecin de-al meu mi-a spus,: „Rodica, pe tine te-a schimbat Dumnezeul ăsta al tău, i-a schimbat şi pe fraţii tăi mai mari, însă pe Vlad nu-l mai schimbă nimic.

 

M-am întărâtat înlăuntrul meu şi-am zis: „Doamne, eu cunosc puterea ta, şi-am făcut un legământ pentru viaţa mea. Fac un nou legământ ca Iaebeţ pentru Vlad. Doamne, îl cer pe Vlad din mâna Ta” –

 

Vlad începea să facă karate, era un copil frumos şi deştept, însă nu punea deloc lucrurile astea la picioarele Domnului, ci le folosea pentru lumea aceasta. Atunci am zis: „Doamne, eu plec la Facultate la Cluj, însă Doamne, rămân în post şi-n rugăciune şi cer ca Tu să te apropii de Vlad.

 

Când eram acasă îmi puneam mâinile peste patul lui şi ziceam: „Doamne, sfinţeşte locul acesta. Doamne, adu puterea Ta, prin Domnul Isus Cristos aici.” Venea Vlad şi adormea şi mergeam din nou şi-mi puneam mâinile şi mă rugam. Când plecam la Cluj ziceam: „Doamne, Tu poţi rămâne prin Duhul Sfânt în casa mea.”    

 

Nu la mult timp m-a sunat o soră din biserica noastră, care mi-a spus: „Rodica, roagă-te pentru că Vlad ne întreabă unde se face rugăciune. Vlad ne întreabă unde se roagă oamenii pentru că vrea să primească şi el ceea ce ai primit tu din partea Domnului.” Fratele meu a trăit şi el, bucuria de a fi umplut de Duhul Sfânt.

 

Mergeam de această dată acasă şi Vlad îmi spunea unde este rugăciune, Vlad îmi spunea: “Rodica, vreau să-ţi spun ce visuri am primit din partea Domnului. Hai să-ţi zic ce se întâmplă.

 

Eram copleşită că Domnul a dus un al doilea legământ al meu la îndeplinire. Vlad era de această dată ca un viteaz. Ştiu că o dată spălam haine în baie şi-l auzeam pe Vlad cum se roagă în cameră. Am lăsat tot lucrul meu pentru că Duhul Domnului mă copleşea şi-am mers şi eu la rugăciune. Vlad începea să postească cum auzise el la alţi fraţi. Din trei în trei ore în ziua de post, când cerea ceva de la Domnul se ruga. Domnul a dus acest al doilea legâmânt al meu la îndeplinire.

 

Mai aveam o dorinţă extraordinar de mare în viaţa mea. Am zis: „Doamne, ai făcut lucruri aşa de mari. Doamne, Cuvântul Tău capătă viaţă în viaţa mea. Doamne, te rog şi se întâmplă ceea ce te rog. Mai am o dorinţă foarte mare.” Era pentru tatăl meu.

 

Mama mea ne-a crescut în biserică. Tatăl meu a crescut şi el într-o familie de creştini baptişti, însă la puţin timp după căsătoria cu mama, şi datorită faptului că s-a poticnit în unele lucruri din biserică, tatăl meu n-a mai mers la biserică şi s-a cufundat pentru treizeci de ani în beţie, în alcool şi-n tutun. Şi-au fost treizeci de ani grei.

 

Mi-amintesc adesea cum era mama. Mama a rămas credincioasă. Erau momente în care seară de seară casa mea aştepta cu groază ca tatăl meu să vină acasă. De fapt nu ne doream să vină. Tatăl meu făcea din orice scandal. Era aşa de greu. Fraţii mei erau mari, eu eram un pic mai mică însă mi-amintesc groaza pe care o trăiam.

 

Mi-amintesc cum eu, stând la parter, adesea săream pe geam, mergeam la alţi vecini şi sunam la poliţie, când tatăl meu făcea scandal, beat fiind. Era aşa de greu.

 

Mi-amintesc că Dan şi Dana, fraţii mei mai mari, urmau să plece în anul I la Facultate, iar eu mă gândeam: „Doamne, cine-o să mai stea între mama şi tata? Doamne, cine o va mai proteja pe mama ca să n-o lovească tata? Sau, Doamne, cine va avea grijă de noi?” Cumva tăria mea era în ei şi protecţia mea era-n ei că erau mai mari. Însă Dumnezeu a avut El grijă.

 

Lucrurile începeau să se schimbe, însă tatăl meu venea tot aşa acasă. Dar era ceva ce ne proteja. Niciodată nu putea să se apropie de mama mea. Chiar dacă era în faţa ei şi era cu mâna ridicată să dea, ceva o proteja, ceva îl oprea.

 

Mi-amintesc că erau momente în care eu mă interpuneam între mama şi tata, şi la un moment dat tatăl meu - Dumnezeu îmi dădea aşa o putere - nu putea să mai facă nimic. Nu era putere în mine, ci pur şi simplu era o Prezenţă.

 

Cu toate că tatăl meu mă iubea foarte mult, de multe ori îmi spunea: „Scorpie” sau „Tu scorpie.” Erau nişte duhuri peste el.

 

Mama mea, dacă seara era obosită şi epuizată de la tot scandalul din ziua respectivă, dimineaţa avea puteri noi. Nu-nţelegeam lucrul acesta. Era din nou veselă. Deşi obosită fizic, era veselă şi gata să meargă din nou la şcoală. Ea este învăţătoare. Şi era gata să se ocupe de noi.

 

Fraţii mei îi tot spuneau: „Mama, divorţează.” Şi mama mea spunea: „Da. Am să divorţez.” Şi până dimineaţa uita tot. Şi nu mai spunea nimic de divorţ. Am întrebat-o eu pe mama odată: „Mama, spune-mi de ce nu vrei să divorţezi?” Şi mama mi-a spus: „Rodica, eu nu vreau să divorţez pentru că vreau să rămân credincioasă Domnului. Nu vreau să divorţez pentru că eu nu-mi doresc ca atunci când vei veni de la şcoală, să-l vezi pe tatăl tău pe marginea şanţului. Nu-mi doresc ca atunci când vei fi la şcoală, oamenii să întrebe ‘Ce fac părinţii tăi?’ şi tu să spui: ‘Părinţii mei sunt despărţiţi.

 

Am fost copleşită de credincioşia mamei mele. M-am hotărât înaintea Domnului şi-am zis: „Doamne, dac-ai ascultat aceste două legăminte, pentru fraţii mei, te rog în mod deosebit, primeşte şi mijlocirea mea acum, o nouă mijlocire.” Am observat că puterile mamei mele slăbeau, şi ea nu mai putea să creadă că mai sunt şanse pentru tatăl meu, care, după treizeci de ani, era tot mai urât în patima alcoolului.

 

Am zis: „Doamne, plec iarăşi la Cluj, însă intru din nou în legământ - încep să mă rog şi să postesc pentru tata. Şi Doamne, dacă tatăl meu ştie mai mult din Biblie decât ştiu mulţi alţii, dacă tatăl meu cunoaşte Biblia bine şi nu ascultă de nimeni, te rog în mod deosebit, du-te noaptea la patul lui Doamne, şi dă-i visuri şi vedenii tatălui meu.

 

Când m-am întors acasă, într-o seară tata mi-a zis: „Eu nu mă duc să dorm pentru că am visuri. Şi ce-i mai rău e că se întâmplă ceea ce visez. Uite de şase luni am visuri şi se întâmplă ceea ce visez.

 

Am înţeles că Dumnezeu m-a ascultat şi în acest al treilea legământ. Eram acasă la Zalău, când într-o seară tatăl meu a venit ameţit de la alcool, a mers în camera lui Vlad, fratele meu mai mic, şi a spus: „Dacă nu vă rugaţi cu mine în seara asta, eu mor.” În acea seară ne-am rugat într-un mod deosebit. Aceea a fost seara în care Dumnezeu s-a apropiat în mod deosebit de tatăl meu.

 

La scurt timp după aceea, tata s-a dus şi el la rugăciune în biserică şi a mărturisit în faţa multor persoane că a fost un fiu risipitor trezeci de ani, dar că s-a întors acasă şi că “Domnul i-a pus un inel în mână”.

 

Dumnezeu mi-a spus cândva: “Cheamă-mă şi-ţi voi răspunde. Şi-ţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse pe care nu le cunoşti.” Domnul mi-a răspuns. Glasul meu s-a auzit în cer şi Domnul a schimbat viaţa mea. Apoi, Domnul a zidit pe dărâmăturile din casa mea şi dărâmăturile din tata şi din fraţii mei, şi din viaţa mea. El a început să le întărească şi să le zidească la loc.  

 

Reporter:

- Există multe concluzii care ar putea fi trase după discuţia noastră şi după istoria aceasta a umblării tale cu Dumnezeu, a neumblării altora şi a umblării tale, dar până la urmă Dumnezeu este cel care întoarce toată casa la El. Dacă ceri cu credinţă mântuirea celor din casa ta sau a celor dragi ţie, Dumnezeu face acest lucru.

 

Stimaţi ascultători şi dragi prieteni dacă doriţi schimbare, schimbare adevărată în casele şi-n familiile dumneavoastă, puneţi-l pe Dumnezeu la încercare într-un mod copilăresc, cu o credinţă simplă şi sinceră, dar care poate într-adevăr să sfărâme toate puterile celui rău, astfel încât întreaga casă să se întoarcă la Dumnezeu.

sus

horizontal rule

Îmi plăcea muzica rock

interviu cu Cristian Bărbosu

 

După chefurile în care erai undeva sus de tot şi toată lumea, toată clădirea zbârnăia, te întorceai acasă şi a doua zi erai praf. Simţeai un fel de vină a conştiinţei, tot felul de lucuri care îţi veneau în minte, de care încercai să te debarasezi, dar toată cenuşa aceea, balastul respectiv rămânea în conştiinţa ta.

 

În momentul în care mi-am dedicat viaţa lui Isus, lucrurile acestea au dispărut. Libertatea pe care o simţeam acum şi satisfacţia deplină ce am primit-o, n-am reuşit să o primesc din altă parte.

 

De aceea sunt convins că în Dumnezeu poţi găsi cu adevărat împlinirea reală, totală.

 

Dumnezeu m-a ferit de alcool. Nu mi-a placut. Dar totusi beam deoarece beau şi ceilalti şi nu puteam să fiu eu altfel.

 

Dumnezeu m-a ferit şi de curvie, cu toate că-mi plăceau fetele, dar în momente cheie Dumnezeu m-a oprit.

 

NE CLĂDIM CASE, DAR NE PIERDEM CĂMINELE.

 

Tinerii se plâng că taţii sunt foarte severi şi doar îi critică, nu le apreciază munca, nu le spun niciodată "te iubesc". Sunt prea ocupaţi cu munca, cu banii, cu prietenii lor.

 

Prin legea a 2-a a termodinamicii, totul merge spre dezintegrare continuă. Unii filozofi observă acest lucru, dar nu găsesc soluţia şi atunci cad în pesimism existenţialist, cad în depresie continuă şi se sinucid.

 

Stilul de muzică, cuvintele, violenţa, vulgaritatea, tot ceea ce exprimă această muzică este de fapt nemulţumirea lor interioară că golul lor interior nu poate fi împlinit de nimeni din această lume.

 

N-am putut să zic nimic, ci pur şi simplu am izbucnit în plâns şi am fost frânt şi rupt înaintea Celui Divin.

 

Simţeam în mine că filosofia, conceptul pe care îl primeam în şcoală - că totul a apărut aşa ca rezultat al unui Big-Bang, a unei teorii evolutive, dintr-o “ciorbă” a existenţei, un amestec, un vacarm infinit - nu era adevărat.

 

Care erau valorile în care credea Cristian Barbosu înainte de a-L întâlni pe Isus Cristos în mod personal?

 

Cristian Barbosu:

Îmi plăcea în general muzica Heavy Metal, Trash, Hard Rock, mai ales Metallica. Titlurile erau destul de sugestive: "Seek and destroy", "Kill them all", "Justice for all" - "Caută şi distruge", "Ucide-i pe toţi", "Justiţie pentru toţi".

 

Când eram în anturajele acelea mă îndemnau să beau bere, vin, tot felul de băuturi. Încercam, dar beam că şi cum aş bea oţet. Simţeam în mine o repulsie a trupului, dar totuşi o făceam, pentru că ceilalţi o făceau, iar dacă eu nu eram că ei, nu eram privit cu aceeaşi ochi.

      

Reporter:

Dacă ţi-au plăcut distracţiile, am putea spune că o viaţă fără Dumnezeu este ca o distracţie fără muzică.

 

Cristian Barbosu:

Într-un fel da. Probabil anturajul de atunci, vârsta adolescenţei, personalitatea mea de sanguinic-coleric, m-a făcut să-mi placă muzica puternică, şi care dovedea patos.

 

Imediat după naşterea mea, părinţii au divorţat. Eu am rămas să fiu crescut de bunici. În copilărie, bunicul meu fiind croitor, săracul de el nu ştia ce este "Metallica" şi l-am pus să-mi decupeze din piele literele "Metallica" şi să mi le pună pe o geacă de blugi. După vreun an sau doi a dat peste una din casetele mele şi a rămas şocat. Atunci i-am spus ce este "Metallica" - nu este o firmă de vânzare a metalelor feroase, ci o formaţie de muzică extrem de dură. Această muzică genera în mine un sentiment de gaşcă de o mare violenţă.

 

Reporter:

Cum simţeai presiunea din partea grupului? Erai acceptat de grup? De ce aveai aceste înclinaţii? Doar pentru plăcerea ta sau din dorinţa de a fi acceptat de grup?

 

Cristian Barbosu:

La liceu anturajul contează foarte mult. Tot ce se îmbrăca, tot ce se asculta în muzică, am încercat să fac şi eu la fel. M-am lăsat purtat de val şi dus de "furtună".

 

Reporter:

Bucuria mare este că în mijlocul "furtunii" ai întâlnit "Stânca" - Isus Cristos. El este "Stânca veacurilor".

 

Cristian Barbosu:

Aşa este şi de aceea mă bucur, pentru că în EL am găsit împlinirea nu doar a aspiraţiilor mele spirituale, a destinului meu, ci şi a ceea ce simţeam eu trupeşte, sufleteşte vorbind, şi anume, patosul pe care îl aveam, energia din mine. Mi-am dat seama că pot să-mi investesc toate aceste lucruri în ceva ce dăinuie, în ceva ce e curat, în ceva ce-mi dă stabilitate.

 

Adevărul este că după chefurile în care erai undeva sus de tot şi toată lumea, toată clădirea zbârnâia, te întorceai acasă şi a doua zi erai praf. Simţeai un fel de vină a conştiinţei, tot felul de lucruri care îţi veneau în minte, de care încercai să te debarasezi, dar toată cenuşa aceea, tot acel balast rămânea în conştiinţa ta.

 

În momentul în care mi-am dedicat viaţa lui Isus, lucrurile acestea au dispărut. Libertatea pe care o simţeam acum şi satisfacţia deplină ce am primit-o, n-am reuşit să o primesc din altă parte. De aceea sunt convins că în Dumnezeu poţi găsi cu adevărat împlinirea reală, totală.

 

Reporter:

Vina pe care o simţeai după câte un chef “monstru”, venea din conştiinţa ta, fără să fi cunoscut standardele lui Dumnezeu?

 

Cristian Barbosu:

Pot să zic da şi nu, adică într-un fel sau altul ştiam câte ceva "despre" Dumnezeu. Bunicul meu era credincios şi îmi vorbea despre Dumnezeu. Aveam şi între colegi oameni care credeau în Dumnezeu.

Pe de altă parte, cred că fiecare avem în noi acest "chip" care este conştiinţa noastră, care te face să-ţi dai seama că lucrul respectiv nu este cel mai potrivit.

 

Dumnezeu m-a ferit de alcool. Nu mi-a plăcut. Dar totuşi beam deoarece ceilalţi beau şi nu puteam să fiu eu altfel. Dumnezeu m-a ferit şi de curvie, cu toate că-mi plăceau fetele. Dar în momente cheie, Dumnezeu m-a oprit.

 

Reporter:

Dincolo de presiunea aceasta sufocantă din partea grupului, care crezi că ar fi alte motive pentru care tinerii cad la aceste examene, în ciuda conştiinţei lor care le spune că nu este bine ceea ce fac? Ce anume îi îndeamnă să facă aceste lucruri? Lipsa dragostei în familie, lipsa dragostei de tată, ce anume?

 

Cristian Barbosu:

Trăim într-o epocă în care totul este foarte diferit faţă de generaţia de dinainte de 1980. Copiii născuţi după această dată gândesc altfel. Gusturile lor sunt altele. Modul în care înteleg cum să se joace chiar - nu mai joacă un fotbal, nu mai merg prin parc, ci stau la computer.

 

Am fost de curând la Strasbourg şi am văzut rochii de mireasă de un roşu aprins sau verde straveziu. TOTUL ESTE ALTFEL.

 

Sunt diferenţe uriaşe, dar nu putem să ne separăm unii de alţii. Sunt anumite chestiuni valabile de-a lungul generaţiilor - nevoia de afecţiune, de afirmare, de împlinire. Totuşi, nevoile acestea prind diferite nuanţe cu fiecare generaţie, mai ales în postmodernism, unde tânărului nu-i mai poţi spune doar ce să facă: "Fă asta sau nu fă asta!", ci ei cer şi o explicaţie: "De cefac asta?". Nu este o chestie de obrăznicie, cum mulţi o interpretează, ci este pur şi simplu un alt mod de gândire.

 

Datorită expunerii unor surse informaţionale - computer, internet, cărţi şi unui nivel de educaţie mult mai dezvoltat decât în anii 40, 50, 60, generaţiilor de astăzi trebuie să li se dovedească anumite lucruri. Trebuie discutat cu ei: "Bun, ai trecut prin ispita asta, hai să vedem de unde a început, ce s-a întâmplat".

 

Tinerii se plâng că taţii sunt foarte severi şi doar îi critică, nu le apreciază munca, nu le spun niciodată "te iubesc". Părinţii sunt prea ocupaţi cu munca, cu banii, cu prietenii lor. NE CLĂDIM CASE, DAR NE PIERDEM CĂMINELE.

 

Dacă îi explici tânărului ce înseamnă păcatul sexual, sau drogurile sau anturajul sau muzica aceea care distruge sau băutura, punând însă limite neexplicate sau restricţii, pe un ton şi cu o atitudine destul de nepotrivită, reacţia tânărului va fi de luptă şi explozie. Apoi urmează victime.

 

Tinerii îşi pierd nădejdea dacă sunt întărâtaţi la mânie. Orice le cerem, trebuie înfăşurat în dragoste, tandreţe, stare de vorbă şi comunicare.

 

Le spunem: "Doar aici şi aşa să faci, pentru că aşa am făcut şi eu". Multe dintre principiile din trecut sunt principii bune, dar nu putem conduce pe un drum public uitându-ne doar în oglinda retrovizoare.

 

Tinerii din zilele de azi sunt buimăciţi de tot ce se întâmplă în jurul lor - sexul, internetul, filmele, Hollywood-ul, muzica, toate acestea le intră direct în creier, fără a fi "mestecate" deloc.

 

Reporter:

Unul dintre lucrurile extraordinare pe care Dumnezeu le-a făcut în dorinţa aceasta de a comunica cu oamenii, este trimiterea Fiului Său Isus Cristos, care este "comunicarea, vorbirea" lui Dumnezeu către oameni.

 

Dumnezeu a vrut dintotdeauna să comunice cu oamenii. Probabil ai ascultat Ozzy Osbourne, Led Zeppelin, AC/DC sau Iron Maiden, care păreau că transmit sau comunică un mesaj bun. Ai avut şi "idoli" - modele de urmat?

 

Cristian Barbosu:

Oamenii care cântă în aceste grupuri sunt oameni inteligenţi. Sunt influenţaţi de o forţă spirituală a celui rău, dar sunt oameni inteligenţi.

 

Mă uit la un Kurt Cobain din Nirvana, care şi-a clădit întreaga carieră pe filozofia lui Sartre şi Camus, cum este Cioran în cultura românească. Filozofii aceştia au observat ceva din realitatea de zi cu zi, şi anume pesimismul existenţialist, care spune că nu poţi găsi împlinire în nimic. Au observat că există o forţă degradantă, care tot timpul deformează, rupe, fragmentează, lucru care scriptural vorbind este păcatul. Prin legea a 2-a a termodinamicii, totul merge spre dezintegrare continuă. Ei observă acest lucru, dar nu găsesc soluţia, şi atunci cad în pesimism existenţialist, cad în depresie continuă şi se sinucid.

 

Atunci stilul de muzică, cuvintele, violenţa, vulgaritatea, tot ceea ce exprimă este de fapt nemulţumirea lor interioară că golul lor interior nu poate fi împlinit de nimeni din această lume.

 

La fel mă simţeam şi eu şi la fel se simt mulţi alţii care ascultă acest gen de muzică şi se identifică cu rebeliunea din ei, cu nemulţumirea şi insatisfacţia de a nu fi împliniţi. DAR SOLUŢIA EXISTĂ.

 

Mă bucur că pot să spun şi altora despre ceea ce a făcut Dumnezeu în viaţa mea şi sper ca aşa cum eu am fost ajutat prin influenţa unora şi a altora, s-ar putea ca Dumnezeu să te ajute şi pe tine, cel care citeşti acum, prin experienţa mea. Este mai bine să învăţăm de la alţii decât să ne dăm noi cu capul de pereţi.

 

Reporter:

Revenind la idolii tăi din adolescenţă…

 

Cristian Barbosu:

Pe vremea aceea îmi plăceau filmele la nebunie. A fost lansat Rambo, Stallone cu stilul lui. Niciodată n-am ştiut, de exemplu, că Stallone este un tip foarte scund. Întotdeauna îl vedeam mare, tare, cu stilul lui flegmatic, muşchi, totul coarda şi vână, şi îmi plăcea de el, îmi plăcea stilul lui.

 

Mai apoi Schwarzeneger şi aşa mai departe. Exact pe tematica lui Mettalica - “Seek & Destroy”, “Caută şi distruge” - asta era de fapt şi tematica lor. Aceştia erau idolii mei. Pe de altă parte, undeva în conştiinţa mea, înlăuntrul meu, totuşi îi stimam foarte mult pe unii dintre oamenii care vedeam că sunt integri.

 

Reporter:

Ai avut în anturajul tău pe cineva care nu era neapărat “consumator” de ceea ce oferea lumea; care avea poate o altă scară de valori, un alt sistem de referinţă?

 

Cristian Barbosu:

Începând din clasa a 9-a şi până în clasa a 12-a Dumnezeu mi-a dat un coleg de bancă pocăit. Imaginează-ţi: colegul meu de bancă era singurul pocăit din clasă. Nu era un tip, să-i zic eu. . .

 

Reporter:

Ghinion! Tocmai în banca ta. . .

 

Cristian Barbosu:

Da. Nu era un tip agresiv, nu era un tip fanatic, ci era un om foarte stabil în ceea ce credea, un om care nu se ruşina de convingerile lui, un om care nu numai că învăţa bine, dar avea o mărturie extraordinară. Era foarte curat în conştiinţa lui, de o integritate exemplară şi a arătat o răbdare şi o dragoste faţă de mine, la care, adevărul e, am căzut de multe ori. În ce sens? Îmi spunea: "Măi Cristi, observ că vrei să fii ca ei, observ că vrei să intri în anturajul acesta "elitist" al şcolii noastre. Dar nu uita că farmecul unui om îl face bunătatea lui." Eu îi spuneam: "Du-te de aici! Ce mă iei cu din astea?"

 

Dar mi-am dat seama de un lucru foarte interesant, şi poate că o să zâmbiţi şi dumneavoastră - pocăitul ăsta avea un succes la fete de mă dărâma. Mă dărâma! De ce? Prin farmecul lui - avea o bunătate deosebită, era un om plin de dragoste, cu o integritate extraordinară. Şi când spun că fetelor le plăcea de el, nu spun în sensul negativ, nici nu mă gândesc la aşa ceva, ci aveau o stimă faţă de el, aveau o deschidere faţă de el, îl tratau cu respect şi toată lumea îl trata la fel. Omul aceasta a avut o influenţă deosebită în viaţa mea.

 

Nu numai prin mărturia lui de fiecare zi, ci şi prin faptul că de multe ori îmi punea întrebări de conştiinţă. Îmi punea întrebări legate de Cel Divin, legate de modul meu de a fi şi de a gândi. Şi nu de puţine ori pot să spun că mergeam acasă şi cugetam la aceste întrebări.

 

Reporter:

Probabil că întrebarile acestea îţi sunau ca un mesaj din altă lume, ca un limbaj de lemn, ca ceva ce nu puteai ingera. Erau totuşi nişte concepte complet străine de valorile pe care tu le cunoşteai în momentul acela.

 

Care a fost ziua "H" din existenţa ta? Ziua când ai capitulat înaintea lui Dumnezeu şi ai fost cucerit de Dumnezeu, dar nu prin putere şi prin forţă, ci prin dragostea Lui, dragoste pe care ţi-a arătat-o prin faptul că L-a dat pe Fiul Său, pe Domnul Isus Cristos, să moară în locul tău.

 

Cristian Barbosu:

Dumnezeu mi-a vorbit inclusiv prin creaţia Lui: îmi plăcea la nebunie natura. De mic copil zburdam prin Retezat, Parâng, Făgăraş, îmi plăcea alpinismul, eram înnebunit după lucrurile acestea. Admirând munţii, simţeam în mine că filozofia, conceptul pe care îl primeam în şcoală - cum că totul a apărut aşa, ca rezultat al unui Big-Bang, a unei teorii evolutive, dintr-o ciorbă a existenţei, un amestec, un vacarm infinit - nu era adevărat.

 

Îmi era imposibil să mă gândesc că din acel abis totul s-a creat într-un mod atât de organizat, atât de structurat, cu un design atât de inteligent. Fiind odată în Retezat, pur şi simplu plângeam uitându-mă la perfecţiunea creaţiei. Nu că mă închinam munţilor, dar simţeam în mine că trebuie să fie ceva dincolo de actul creaţiunii, trebuie să fie o inteligenţă care să fi creat toate acestea. Era imposibil pentru mine să accept că totul a apărut la întâmplare.

 

Am avut un prieten în copilărie - Daniel Mariş - care acum este pastor la biserica Golgota din Bucuresti. Daniel, fiind foarte sensibil şi cu multă, multă tenacitate, mi-a vorbit despre Dumnezeu. M-a pus pur şi simplu să citesc două versete din Romani, capitolul 1, versetele 19 şi 20 care m-au ţintuit la podea: “Ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu”. Îl simţeam pe Dumnezeu undeva în fiinţa mea.

 

“În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă” la creaţia Lui, în lucrurile făcute de El, aşa că oamenii nu se pot dezvinovăţi, încheie textul.

 

Într-o iarnă am fost plecaţi la schi pe Semenic, cu nişte tineri dintr-o biserică. Veneam înapoi cu trenul şi eram într-un vagon fără căldură, fără geamuri, era zăpadă şi gheaţă inclusiv pe scaunele vagonului. Eram toţi învălmăşiti, aveam două lumânări în vagon, dar aceşti tineri cântau “de rupeau pământul”, probabil de frig …

 

Eu eram acolo între ei şi aveam aşa un fel de sentiment de “bit and sweet”, de dulce şi amar, ştiind că pe de-o parte acesta sunt eu, cel cu Mettalica la polul opus - dacă m-ar vedea prietenii mei m-ar face de doi bani - pe de altă parte simţeam un altfel de împlinire şi un altfel de bucurie în anturajul lor. Nu ştiam ce să cred.

 

Acolo m-am plecat pe genunchi pentru prima dată împreună cu Daniel Mariş şi nu mă mai interesa că era noroi, că era frig, că era întuneric. Ţin minte că efectiv în timp ce el se ruga, urmând să zic şi eu ceva, n-am putut să zic nimic, ci pur şi simplu am izbucnit în plâns şi am fost frânt şi rupt înaintea Celui Divin.

………………

Între timp am studiat teologia în Statele Unite, şi m-am căsătorit cu o franţuzoaică - Anne - o femeie foarte deosebită. Avem două fete: Tara şi Fiona.

 

Dumnezeu ne-a dat o responsabilitate nouă, ca soţi şi taţi: în primul rând să fim lideri spirituali în familiile noastre. În momentul în care îmi asum responsabilitatea aceasta, văd şi împlinire. Văd împlinire din momentul în care îmi fac timp să petrec în rugăciune cu soţia mea, cu copiii mei. Văd o împlinire în plan profesional şi în toate celelalte aspecte ale vieţii, în momentul în care arăt afecţiune soţiei mele.

 

Scriptura îmi spune să-mi iubesc şi eu soţia aşa cum Cristos şi-a iubit Biserica. În momentul în care EU îmi împlinesc rolul, văd o supunere, un respect, o admiraţie extraordinară din partea soţiei mele.

 

Ne iubim mult unul pe altul, şi ţinand cont de ceea ce clădeşte Dumnezeu şi ceea ce El îmi spune vis-a-vis de viaţa de familie, cum să cladesc şi eu, îmi dau seama că şi aici, ascultându-l pe El, am un viitor fericit, din experienţa trecutului şi a prezentului. Este un proverb care spune: „Secretul în căsnicie nu este să găseşti persoana potrivită, ci să fi tu însuţi persoana potrivită.”

**********

Aceste interviuri au fost difuzate initial de Radio Vocea Evangheliei - Timisoara, in cadrul emisiunii VIEŢI  TRANSFORMATE.

sus

horizontal rule

Ce este nou?

CHAT Creştin! Aici poţi să vorbeşti online pe teme de Apologetică, Teologie sau să îţi faci prieteni noi. Tot ce trebuie să faci e să intri cu un user (de preferinţă numele tău mic) apăsând aici.

 

FORUM de discuţii pe teme Teologice, Apologetice şi discuţii libere!

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe paginile fiecărui subiect de studiu găsiţi o serie de articole de interes.

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole noi la subiectele doctrinare despre:
 
HRISTOLOGIE
(doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE
(doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE
(doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE(doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE
(doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE
(doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE
(doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE
(doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE
(doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
 
Apasă pe titluri pentru a accesa paginile cu aceste subiecte
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 

Cartea de Oaspeţi

Apasă aici dacă doreşti să semnezi sau să citeşti Cartea noastră de Oaspeţi.

 Înapoi Înainte
Copyright © 2003-2006 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate