Hartă Site Contact Despre noi FORUM
 Mass-Media
 

Home
Arhiva editurii

Cuprins Publicaţie
EDITORIAL
Apologetică
Teologie
Istorie
Pastorală
Cartea Creştină
Literatură
Proiectul Betania
Mass-Media
Ştiri
POŞTA REDACŢIEI

Colaboratorii

Radio Vocea Evangheliei


Pagina de Mass-Media

 

Ioan Ciobotă - Radio Vocea Evangheliei Timişoara

Pagina de Mass-Media este realizată de

 

Ioan Ciobotă

Radio Vocea Evangheliei Timişoara

[www.rvetm.com]

 

Radio Vocea Evangheliei Timisoara

horizontal rule

În acest număr:

 

Ce vrei să faci cu viaţa ta? [pe această pagină]

Tragedia unui copil cu părinţi divorţaţi [pe această pagină]

Depresia - durerea sufletului (partea IV) [pagina 2]

horizontal rule

Ce vrei să faci cu viaţa ta?


 

Acest interviu a fost difuzat initial de Radio Vocea Evangheliei Timisoara, in cadrul emisiunii Vieti Transformate.

 

Anca Dumitrascu

 

"Imi placea foarte mult sa fiu centrul atentiei si ma foloseam de faptul ca stiam ca atrag baietii, deja aveam destul de multi curtezani si imi placea doar sa-i invart pe degete. Acolo in discoteca vedeam consum de alcool, chiar consum de droguri si destrabalare. traind viata aceasta de discoteca si de distractii si destrabalare simteam ca sunt pe marginea prapastiei."

 

Reporter:

- Anca Dumitrascu este membra a trupei „Callatis Praise” din Mangalia. Canta muzica crestina contemporana, lauda si inchinare. Momentul cand anca si-a dat seama de puterea lui Dumnezeu a fost la varsta de 10 ani atunci cand parintii ei erau in pragul divortului si cand ea s-a rugat prima data ca acest lucru sa nu se intample, divortul parintilor.

Anca, spune-ne cateva lucruri despre viata ta.

 

Anca Dumitrascu:

- Pot sa spun ca m-am nascut intr-o familie crestina, dar parintii mei erau crestini doar cu numele, adica desi spun si se mandresc cu faptul ca sunt ortodocsi, tatal meu cel putin, n-a mers niciodata la biserica sau doar la Paste si la Craciun isi aducea aminte de Dumnezeu sau cand era intr-o problema cerea ajutorul lui Dumnezeu, dar intotdeauna a sustinut ca norocul si viata ti le faci singur si ca Dumnezeu e undeva sus, se uita la noi dar noi suntem aici jos cu problemele noastre si El nu se implica prea mult in vietile noastre. Pentru mine inca de mica au existat intrebari despre Dumnezeu, tocmai vazand reactia parintilor mei. La varsta de 10 ani am avut ocazia sa vad concred ca Dumnezeu exista si ca asculta rugaciunile. atunci parintii mei au fost la un pas de divort, de fapt un divort pe rol. si atunci pentru prima data m-am rugat si chiar cuvintele acestea le-am spus. Doamne daca tu chiar existi pentru ca-mi placea sa merg cu bunica mea la biserica era singura care mergea la biserica si-mi placea sa merg cu ea, biserica ortodoxa din Mangalia. Desi erau destul de seci intalnirile, nu-ntelegeam mare lucru. atunci cand m-am rugat pentru prima data i-am spus lui Dumnezeu daca tu intr-adevar existi te rog ca parintii mei sa nu divorteze. si chiar in ultima zi cand trebuia sa se pronunte divortul tatal meu care intentase procesul de divort si-a retras cererea si pentru mine acesta a insemnat raspuns la rugaciunile mele desi eram destul de mica si nu intelegeam multe lucruri. Pentru mine a fost dovada ca Dumnezeu exista si ca ii pasa de mine. Dupa ce parintii mei s-au impacat mama mea l-a cunoscut pe Dumnezeu intr-un mod personal.

 

Reporter:

- Cum anume?

 

Anca Dumitrascu:

- Matusa mea Luminita Ciuciumis incepuse sa frecventeze biserica neoprotestanta, penticostala din Mangalia si pentru ca eram foarte apropiate mergeam foarte des la ea si auzeam cantece despre Dumnezeu si asa dupa un an dupa Luminita mama mea s-a intors la Dumnezeu si eu am inceput sa merg impreuna cu ea la biserica. Cel mai mult imi placea muzica adoram sa cant si prin muzica eu l-am cunoscut pe Dumnezeu. a fost lucrul cel mai minunat care m-a atras, mi-a placut cel mai mult ca pot sa-i cant lui Dumnezeu pentru ca in biserica ortodoxa doar preotii cantau. si de cate ori mergeam cu bunica mea in copilarie cel mai mult imi placea cand corul canta si mi-as fi dorit sa pot si eu sa fac asta.

 

Reporter:

- Care a fost cel mai inaltator moment moment in muzica? iti amintesti cand ai cantat in biserica? Poate era eu stiu la un Craciun o colinda sau cu alta ocazie. sau ce ti-a ramas adanc intiparit in minte?

 

Anca Dumitrascu:

- Mergeam la biserica si faceam parte din grupa de copii si participam la toate serbarile si chiar imi placea sa cant in fata cu grupul de copii.

 

Reporter:

- Cum s-a schimbat viata ta mai tarziu. acela a fost un moment de recunoastere din partea ta a puterii lui Dumnezeu. si a faptului ca lui Dumnezeu ii pasa de problemele oamenilor si asculta rugaciunile. Cum s-a schimbat in final viata ta?

 

Anca Dumitrascu:

- Dupa acel moment, dupa ce parintii mei s-au impacat tata de multe ori repeta ca eu am fost motivul pentru care ei s-au impacat si probabil acest lucru in subconstient m-a facut sa-mi doresc sa nu-i dezamagesc. Pentru ca atunci cand ei erau pe punctul de a divorta eu ma gandeam ca este din vina mea.

 

Reporter:

- Din nefericire majoritatea copiilor gandesc la fel.

 

Anca Dumitrascu:

- Da, asa este. si tocmai pentru aceasta mi-am dat toata silinta sa nu-i dezamagesc. Eram o persoana foarte ambitioasa si mi-am dorit sa fiu prima la scoala si in tot ce faceam. E un lucru bun pana la un punct. Dar ca eu eram asa de dornica sa fiu prima incat calcam peste oameni si nu-mi pasa de cei din jurul meu. stiam ca aveam un dar sa vorbesc si sa folosesc cuvintele si stiam sa folosesc aceasta arma care sunt cuvintele. si nu o data am ranit oameni in mod intentionat prin cuvintele mele pentru ca stiam ca au putere mai mult decat o palma, mai mult decat un pumn, stiam ca pot rani prin cuvintele sau pot sa ridic o persoana desi era ceva inconstient. Nu citisem niciodata niciodata Biblia, nu stiam.

 

Reporter:

- Cred ca din cauza asta Biblia vorbeste despre cei care spun: prostule, nebunule pentru ca atunci cand ii spui cuiva: prostule, nebunule cred ca si-ar dori de o mie de ori mai mult sa-i dai o mie de palme decat sa-i spui acele cuvinte.

 

Anca Dumitrascu:

- Este adevarat si dupa ce s-au impacat parintii mei tatal meu se purta foarte urat cu mama mea si poate un alt motiv pentru care eu mi-am dorit sa nu-i dezamagesc a fost faptul ca incercam sa schimb situatia din familia mea si sa-l fac pe tatal meu sa se poarte altfel.

        

Revenind la intrebarea cum s-a schimbat viata mea odata cu trecerea anilor. Deci eu mergeam la biserica la grupa de copii, dar apoi am crescut si am inceput sa merg la tineri. Dar deja aparea un al doilea plan. La scoala eram deja adolescenta si colegii mei deja intrebau: nu mergi cu noi la discoteca? Cum se poate asa ceva? si incet, incet am inceput sa gust aceasta viata de discoteca, de distractie mai ales ca tatal meu era destul de sever si acolo scapam. discoteca era scaparea, relaxare. Lucrurile interzise atrag. Este foarte adevarat. Cu cat imi interzicea mai mult cu atat imi doream mai mult sa merg acolo si sa ma intalnesc cu prietenii.

 

Reporter:

- N-ai avut senzatia unei vieti duble?

 

Anca Dumitrascu:

- Da, chiar traiam o viata dubla pentru ca in acelasi timp mergeam si cu grupul de tineri si in paralel discoteca si tot ce implica viata de noapte.

 

Reporter:

- Ce simteai la discoteca? De ce era o bucurie sa mergi acolo, in afara de bucuria de a fi intr-un grup, intr-o societate, intr-o admosfera?

 

Anca Dumitrascu:

- In afara de faptul ca-mi doream sa fiu cea mai buna si tot timpul am luptat pentru aceasta si chiar am reusit la scoala eram printre primii, imi placea foarte mult sa fiu centrul atentiei si ma foloseam de faptul ca stiam ca atrag baietii, deja aveam destul de multi curtezani si imi placea doar sa-i invart pe degete. si acolo in discoteca vedeam consum de alcool, chiar consum de droguri si destrabalare. Desi nu am gustat, nu m-am implicat nici in consum de droguri, nici in consum de alcool sau alcool intr-o cantitate foarte mica. Vedeam cum vietile prietenilor mei erau distruse incet, incet si cum alcoolul si cum drogurile puneau stapanire peste vietile lor. si acest lucru m-a infiorat. si m-a facut sa-mi pun semne de intrebare, daca asa vreau sa arate viata mea. si in acelasi timp mergeam la biserica. imi placea in discoteca, imi placea sa dansez si-mi placea muzica. intotdeauna mi-a placut muzica si dansul. Chiar daca nu am talente extraordinare in domeniu tot timpul am fost atrasa de acestea.

 

Reporter:

- In discoteca ce muzica iti placea cel mai mult, ce trupe, ce cantareti?

 

Anca Dumitrascu:

- In discoteca muzica preferata era muzica turceasca, muzica latina si dansul. Probabil unde traiesc in aceasta parte a tarii unde sunt asa de multi turci si avem atat in muzica cat si in dans influente orientale. Muzica orientala m-a atras si interpretul preferat era Arkan. Deci imi placeau toate melodiile turcesti sau grecesti dar in special cele cantate de Arkan.

 

Reporter:

- Ai renuntat de bunavoie la viata aceasta fierbinte?

 

Anca Dumitrascu:

- Da.

 

Reporter:

- Ce-ai gasit astfel incat sa renunti de bunavoie la viata aceasta cool?

 

Anca Dumitrascu:

- Traind viata aceasta de discoteca si de distractii si destrabalare simteam ca sunt pe marginea prapastiei. si matusa mea, Luminita, a venit intr-o zi si m-a intrebat ce vreau sa fac cu viata mea? Daca vreau ca viata mea sa continue asa. Mai ales ca eu eram familiarizata cu Dumnezeu, eu il cunoscusem intr-o oarecare parte pe Dumnezeu. Ceva inauntru meu a tresarit si ea m-a intrebat atunci daca vreau sa traiesc o viata despartita de Dumnezeu continuand in felul acesta sau vreau sa-l cunosc mai mult pe El. Care este alegerea mea? aceste intrebari au fost zguduitoare pentru mine si a fost o perioada grea, foarte grea, pentru ca a trebuit sa iau cea mai importanta decizie din viata mea, mai ales ca atunci era o persoana in viata mea care luase locul lui Dumnezeu. Divinizam acea persoana, pe prietenul meu. imi doream din toata inima sa ma intorc la Dumnezeu si sa am o relatie stransa cu El. Dar in acelasi timp o parte din mine striga nu. O parte da si o parte nu. in inima mea a fost o batalie extraordinara.

        

Luminita mi-a dat sa citesc o carte „Viata pe marginea prapastiei”, de Dobson. Viata mea chiar era pe marginea prapastiei. Eram de fapt cu un picior in prapastie. Cu cat citeam mai mult acea carte cu atat mai mult stiam ca raspunsul pe care trebuie sa-l dau este nu, dar inima mea era sfasiata. si totusi am luat decizia de a-l urma pe Dumnezeu. N-a fost greu, mi-a fost foarte greu, dar nu regret nici o clipa ca am facut aceasta alegere. si incet, incet viata mea a inceput sa se schimbe, am inceput sa merg la biserica. M-am rupt total, am intors spatele.  

        

Trebuie sa spun sa spun ca a fost o intalnire de tineri la care eu am mers, a fost o serata si acolo am vazut diferenta, am vazut cum tinerii il laudau pe Dumnezeu si am vazut implinirea din vietile lor. acolo pentru prima data am cunoscut un baiat care acum face parte din grupul „Calatis praice” impreuna cu mine, Remus Dogaru. am vazut atata bucurie in viata lui incat m-am dus acasa s-am plans si am zis: Ce are el si eu n-am? Vreau si eu sa am ce are el! si atunci am putut sa fac diferenta intre discoteca si destrabalare, care fusese viata mea dinainte si ceea ce era acolo. se simteau bine, era distractie. atunci am vazut diferenta la acea serata care avusese loc la biserica. am vazut cum tinerii se pot distra si se pot simti bine si in acelasi timp sa respecte principiile lui Dumnezeu.

        

Si chiar tin minte ca i-am spus unchiului meu: Gabi, aici m-am distrat mai bine decat la discoteca si nu bausem, nu dansasem provocator cum dansasem pana atunci nu mai imi doream sa fiu centrul atentiei. Deja atentia mea era indreptata spre altceva, era indreptata spre Dumnezeu. Nu mai eram interesata ca eu sa fiu in centrul atentiei, deja ceva se schimbase. Nu stiam ce.

 

Reporter:

- Diferenta este asa cum spune Ioan Botezatorul: trebuie ca El sa creasca, iar eu sa ma micsorez. Diferenta o face persoana care este pe primul loc in viata mea: cand eu sunt pe primul loc sau cand Cristos este pe primul loc in viata mea. 

 

Anca Dumitrascu:

- Da, asa este.

 

Reporter:

- Anca, probabil a fost ca o stanca pe sufletul tau sa renunti la relatia cu prietenul tau si sa treci in biserica. Nu stiu daca si prietenul tau a trecut pana la urma in biserica. Dar a fost probabil ca o ruptura in viata ta. a ramas acea rana?

 

Anca Dumitrascu:

- Nu, acum rana a fost vindecata de Hristos. Pentru ca eu credeam ca asta este dragostea, ca nu exista dragoste si ca eu nu o sa pot trai fara acea persoana, dar Hristos a umplut acel gol din inima mea. si eu am inceput sa ma implic in grupul de tineri, dar spre uimirea mea, tatal meu s-a impotrivit extraordinar de mult. si cand eu am luat hotararea sa-mi dedic viata in totalitate lui Hristos, tatal meu mi-a spus ca nu mai sunt copilul lui, ca nu-i mai port numele si ca daca plec, daca ies pe usa sa nu ma mai intorc acasa.

 

Reporter:

- Ai iesit atunci pe usa?

 

Anca Dumitrascu:

- Da, am iesit in acea zi pe usa. si in drum spre biserica ma intrebam: Doamne, o sa ma mai intorc acasa? tata fusese foarte violent. si inima mea era din nou sfasiata. Nu stiam ce sa fac. simteam ca mi-am pierdut tatal. si il intrebam pe Dumnezeu daca ma mai pot intoarce acasa. atunci pentru prima data am spus: Doamne, daca pentru tine trebuie sa renunt la asta, o voi face.

        

Am mers la biserica si am avut un timp extraordinar. Dupa-amiaza m-am intors acasa, iar tatal meu era ca un mielusel. Daca dimineata racnise ca un leu, acum era ca un mielusel si din nou am vazut minunea lui Dumnezeu in viata mea.

 

Reporter:

- Ce s-a intamplat intre timp cu dumnealui?

 

Anca Dumitrascu:

- El de multe ori imi spunea ca mi-am distrus viata, c-am inchis toate usile si prefera sa ma lase la discoteca. imi interzicea sa citesc Biblia. Prefera sa ma lase la discoteca, ma gonea: du-te la discoteca! Daca inainte imi spunea: ce tot atata discoteca, acum ma trimitea la discoteca. Prefera sa merg la discoteca decat la biserica.

        

Dar acum, Dumnezeu a facut o minune in familia mea. acum vine si ma intreaba: despre proiectele noastre si despre ceea ce fac. E chiar curios de ceea ce eu fac in biserica.

 

Reporter:

- Anca, cum ti-ai putea caracteriza viata de acum?

 

Anca Dumitrascu:

- Desi sunt patru ani de cand eu m-am intors la Dumnezeu si de cand eu am inceput ca eu sa am o relatie personala cu Isus, mult timp am trait in mediocritate. am fost un soldat inactiv, nepregatit. Desi invatam unele lucruri despre razboi, desi stiam ca Dumnezeu a pus mult in mine, a investit mult in mine, foarte mult timp am trait sub acest potential. tocmai din teama sa nu ranesc din nou. stiam ca trebuie sa dau ce am mai bun pentru Dumnezeu, dar pentru ca inainte am dorit sa fiu in frunte, dar pentru ca eu vroiam sa ies in evidenta, a fost perioada asta in care mi-a fost teama sa nu cad in acelasi lucru si am preferat sa traiesc in mediocritate.

        

In acest an in viata mea s-a produs o schimbare extraordinara pentru ca am inteles faptul ca Dumnezeu vrea sa fiu un soldat activ, un luptator in armata Lui si am inteles ca El vrea sa foloseasca darurile mele pentru a schimba vietile oamenilor. si toate greselile mele am inteles ca El vrea sa le lase in mina Lui ca si unelte. si am inteles ca sunt importanta in ochii Lui pentru ca foarte mult timp m-am gandit: sunt altii mai buni decat mine, sunt altii mai talentati decat mine, pot ei sa faca asta. Mult timp am spus asta. trei ani am tot spus acest lucru, dar am inteles ca Dumnezeu nu vroia asta de la mine, am inteles ca Dumnezeu vrea sa traiesc la potentialul maxim, sa dau tot pentru slava Lui. as vrea sa incurajez pe toti tinerii care cred ca sunt neimportanti sau ca nu au valoare. toate astea sunt minciuni pa care Diavolul ni le baga in cap. Va dau un sfat: ascultati mai mult de vocea lui Dumnezeu care va spune ca sunteti iubiti, ca sunteti de pret in ochii Lui, ca aveti valoare. El in fiecare din noi a investit asa de mult. Nu lasati sa se piarda ceea ce El a pus in fiecare din noi. traiti la potentialul maxim. Dati totul pentru El.

        

In acesti ani, acum am inteles, ca in acesti 3 ani, puteam sa fac mult mai mult si alta ar fi fost viata mea. am inteles cat de importanta e ascultarea de Dumnezeu si cat de important e sa traiesti pas cu pas cu Dumnezeu si cat de important e sa te lasi calauzit la fiecare secunda de El.

        

In ultima perioada prietenii mei dinainte care in acei 3 ani desi vazusera schimbare nu fusese nimic care sa-i motiveze sa se schimba si ei. acum ma opresc pe strada si-mi spun: anca, nu stiu ce se intampla cu tine, dar tu esti altfel. in ultimul timp, tu te-ai schimbat. Efectiv, nu mai esti tu. Fata ta radiaza. Ce se intampla cu tine? Vrem si noi ce ai tu. Care-i secretul tau? si chiar am spus unei prietene. si le spun: secretul meu este Dumnezeu si partasia, relatia personala pe care eu o am cu El. Cred ca este cel mai important lucru, cel mai de pret lucru sa ai o relatie personala cu El. si atunci cand noi il lasam pe El sa iasa la suprafata oamenii se schimba in jurul nostru pentru ca oamenii il vad pe El si Dumnezeu este cel care schimba vieti. si daca oamenii din viata mea, din jurul meu nu au vazut o schimbare in viata mea in acei 3 ani in care eu am fost crestina si aveam o relatie cu Dumnezeu, a fost pentru ca eu nu l-am lasat pe Dumnezeu sa isa la suprafata. Eu il tineam ascuns. Eram ca un copil egoist care vroia sa se bucure doar el de jucaria pe care o descoperise, de bunul pe care-l descoperise. Dar am inteles ca nu asta este chemarea noastra, ci cea mai inalta chemare e sa-l aratam pe Dumnezeu si sa transmitem mai departe dragostea lui Dumnezeu. am inteles ca Dumnezeu vrea sa fim niste mesageri. abia acum simt ca traiesc cu adevarat. acum imi vine sa ma sui pe acoperis si sa strig in gura mare ca: Dumnezeu este viu si ca El ii iubeste pe oameni. si daca pana acum n-am zis nimic. Nu-mi era rusine sa spun ca sunt crestina si ca-l cunosc pe Dumnezeu, dar eram foarte succinta si incheiam repede subiectul acesta. acum lucrurile s-au schimbat si simt aripi si as vorbi numai despre asta: despre Dumnezeu si despre schimbarea care a facut-o in viata mea si despre bucuria pe care mi-a adus-o. acum chiar simt cum Biblia se implineste, si cum intr-adevar din inima mea curg rauri.

 

Reporter:

- Dragi cititori, daca vreti sa experimentati schimbarea completa a vietii, daca vreti sa cunoasteti bucuria, fericirea, viata din belsug pe care o promite Domnul Isus Cristos personal, viata sufleteasca din belsug lasati-va modelati de Dumnezeu, incredintati-va viata in mana Lui si El va face lucruri mari asa cum ati vazut in viata invitatei noastre de astazi, anca Dumitrascu si in viata multor altor milioane de oameni.

 

*********************************

Acest interviu a fost difuzat initial de Radio Vocea Evangheliei Timisoara, in cadrul emisiunii Vieti Transformate.

sus

horizontal rule

Tragedia unui copil cu părinţi divorţaţi

 

LIGIA SEMAN

 

A avut loc aceea tragedie - părinţii mei au diorţat, mi-aduc şi acum aminte de durerea cumplită pe care o trăiam atunci. Eram în faţa judecătorului şi el ne întreba şi pe mine şi pe sora mea: la cine vreţi voi să rămâneţi la mama sau la tata? Iar noi răspundeam: la amândoi, la amândoi. Era un strigăt al disperării sufletului nostru de copil. Acel strigăt al disperării sufletului de copil nu a fost ascultat de cei mari şi atunci ceva s-a prăbuşit în mine.

 

Reporter:

- Dragi cititori, nu ştiu dacă aţi citit sau aţi auzit despre romanele „Handicapul conştiinţei”, „Funiile dragostei” şi „Tragedie şi triumf”. Toate aceste trei romane sunt scrise de Ligia Seman.

 

Doamna Ligia Seman, ce s-a întâmplat? A fost un moment când şi viaţa dumneavoastră a trecut printr-o schimbare anume? Aceste trei romane parcă vorbesc, cel puţin titlurile, parcă vorbrsc despre un subiect comun „Handicapul conştiinţei”, „Funiile dragostei” şi „Tragedie şi triumf”. Se simte undeva subiectul durere.

 

Ligia Seman:

- Vreau să vă spun că fiecare dintre noi suntem persoane speciale şi valoroase înaintea lui Dumnezeu şi fiecăruia dintre noi Dumnezeu ne hărăzeşte un plan unic prin care ne pregăteşte încă din copilărie pentru modul cum îl vom sluji pe El.

 

Reporter:

- V-aş ruga pentru început să ne spuneţi câteva gânduri din viaţa scriitoarei, Ligia Seman şi apoi din viaţa de zi cu zi.

 

Ligia Seman:

- Am ales să slujesc semenilor prin arta scrisului deoarece am văzut că Dumnezeu are puterea negrăită de a schimba vieţi şi a pune în inima oamenilor dorinţe noi de dedicare atunci când sau după ce oamenii citesc cărţi. Eu m-am axat pe a scrie romane pentru că cum prin subiectul unui roman este experienţa oamenilor de fapt. Obiectivul unui roman este acela de a întruchipa însăşi calitatea vieţii cum o experimentăm fiecare dintre noi în relitate. Fiecare cititor se poate regăsi în personajele creionate într-un roman, acolo poţi întruchipa întrebări, convingeri, experienţe ale oamenilor.

 

Reporter:

- Pentru cei care au citit „Funiile dragostei”,  „Handicapul conştiinţei” şi „Tragedie şi triumf” care dintre personajele de acolo sunteţi dumneavoastră sau cu care vă asemănaţi cel mai mult?

 

Ligia Seman:

- Aşa nu pot să spun că neapărat ar fi un personaj special creionat cu care eu să mă identific. Dar dacă în majoritatea cărţilor pe care le scriu scriitorii, de exemplu, Dostoievski se poate identifica în romanul „Casa morţii” într-o experienţă neplăcută de-a lui când a fost condamnat la moarte şi apoi chiar în ultimele clipe s-a retractat această condamnare. În general, părţi din sufletul scriitorilor, se pot regăsi în romanele creeate de ei.

 

Reporter:

- Ce s-a întâmplat cu viaţa dumneavoastră? Când s-a schimbat? Când l-aţi cunoscut pe cel care este Lumina Lumii, pe cel care este Înţelepciunea, pe Dumnezeu Tatăl, prin Domnul Isus Cristos, prin puterea Duhului Sfânt?

 

Ligia Seman:

- Înainte vreau să vă spun că eu am fost al 14 copil în viaţă al părinţilor mei. De ce spun aceasta? Pentru că înainte de a veni eu pe lume părinţii mei nu se înţelegeau prea bine şi de aceea mama mea a făcut nu mai puţin de 13 avorturi. Ciudat că acele amintiri din anii petrecuţi cu mama s-au şters din memoria mea. Nu-mi aduc aminte din acei ani decât de ultimele zile când ea nu mai era în casa noastră. Era la începutul clasei I, stăteam amândouă la acelaşi birou, iar ea îmi dădea peste mâini, atunci când eu graşeam câte o literă sau un bastonaş. Parcă am şi acum în faţa ochilor acea scenă, acea pagină de caiet în care cerneala se amesteca cu lacrimile mele care nu mai conteneau să curgă din ochii mei. Mama mea rupea pagină cu pagină, mă lovea peste degete, iar eu plângeam şi voiam să mai plâng şi totuşi nu mă puteam abţine.

 

Când nu împlinisem 7 ani, iar sora mea avea 4 ani a avut loc aceea tragedie. Părinţii mei au diorţat, mi-aduc şi acum aminte de durerea cumplită pe care o trăiam atunci. Eram în faţa judecătorului şi el ne întreba şi pe mine şi pe sora mea: „la cine vreţi voi să rămâneţi la mama sau la tata?” Iar noi răspundeam: la amândoi, la amândoi. Era un strigăt al disperării, sufletului nostru de copil. Acel strigăt al disperării sufletului meu de copil nu a fost ascultat de cei mari şi atunci ceva s-a prăbuşit în mine. Am rămas la vârsta de 7 ani doar cu tatăl meu şi cu surioara mea care avea 4 ani. N-a fost uşor, am rămas un copil traumatizat care priveam cu jind la copii care aveau pe lângă ei o mamă. Eu în loc de mamă am rămas cu tatăl meu şi cu bunica mea, dar bunica mea era nevăzătoare. Ea nicioadată nu văzuse lumina zilei.

 

Dacă înainte de a divorţa părinţii mei am fost un copil puternic, mi-aduc aminte că-mi plăcea să mă iau la întrecere cu toţi ceilalţi copii, îmi plăcea să fiu o învingătoare, mă căţăram prin toţii copacii, după ce părinţii mei au divorţat, puţin câte puţin am început să-mi pierd încrederea că aş mai putea fi o învingătoare.  Mi-aduc aminte că după ce părinţii mei au divorţat mai veneau câteodată mama la noi în locul în care ştia că noi ne jucăm, eu şi surioara mea, ne aducea dulciuri, dar tatăl meu pentru că ne iubea prea mult şi căruia îi era teamă să nu ne piardă ne învăţase că trebuie să fugim de ea. Mi-aduc şi-acum aminte de acele scene cum mama mea avea o figură disperată, cum întindea braţele după noi, cum tânjeam şi eu după îmbrăţişarea ei, cum doream să mă ospătez din dulciurile pe care ea ni le aducea, dar noi fugeam de ea. Fugeam de ea şi ea rămânea în urmă ţipând de durere.

 

Eu am fost un copil sensibil şi toate aceste trăiri au pus amprente în sufletul meu şi în decursul anilor chiar dacă am trăit în acelaşi oraş cu mama mea eu nu aş fi recunoscut-o dacă m-aş fi întâlnit cu ea. Mi-aduc aminte că am fost odată cu autobuzul şi-am văzut o taxatoare care mi se părea c-ar semăna cu mama aşa cum o ştiam eu din poze sau amintirile mele confuze mă uitam ascunsă dint-un colţ, mă uitam la ea cu teamă ca şi cum ar fi fost un duşman, dar şi cu dor. În final nu fusese ea.

 

M-am trezit în adolescenţă neputincioasă de a mă integra în societate. Nu aveam aproape deloc încredere în mine. Adeseori mă retrăgeam în camera mea la biroul acela de care erau legate singurele amintiri cu mama când mai eram împreună. Mi-amintesc că atunci când eram tristă din pricină cătatăl meu mă pedepsea puneam capul pe masă şi plângeam mult. Mama mea demult nu mai exista în gândurile mele. Acolo la biroul acele mi-aduc aminte că am luat pentru prima dată un caiet în mână şi am început să-mi fac planuri. Acolo m-am gândit pentru prima dată, dacă nu am cui să spun durerea mea, am să scriu despre ea şi aceasta va fi descărcarea mea emoţională. Aveam impresia că sunt singură pe lume, că nu s-a scris vreodată despre copii suferinzi din pricina alegerilor greşite ale părinţilor. Că eu copilul care eram aşa de îndurerat trebuie să scriu, să spun lumii să nu mai repete greşelile acestea care aduc atâtea lacrimi şi determină dezvoltări emoţionale anormale.

 

Reporter:

- Din nenorocire o mare parte din copii de astăzi, o foarte mare parte dintre copiii de astăzi cresc în familii monaparentale, în familii cu un singur părinte pentru că părinţii au divorţat. Şi probabil mulţi din cei care ne ascultă acum înţeleg, au trecut şi simt aceste drame sufleteşti.

 

Ligia Seman:

- Sunt convinsă de acest lucru şi în mod special aş vrea să fie pentru cei ce mă ascultă un mesaj din partea Duhului lui Dumnezeu, pentru cei mari un mesaj prin care aş vrea să le spun în mod special ce mult înseamnă pentru un copil să trăiască într-o familie în care părinţii se iubesc, în care părinţii se dedică unul altuia. Spunea Linda Dillow cea care a scris cartea „Partenera creatoare” nu poţi să faci mai mult pentru copiii tăi decât să-ţi iubeşti partenerul de viaţă.

 

Reporter:

- Cu siguranţă experienţa ta de viaţă, experienţa ta de copil şi emoţia, stările acestea emoţionale, din păcate emoţiile negative pe care le-ai trăit şi-au pus amprenta asupra dezvoltării tale. Care a fost momentul când ai debutat în literatură ca şi scriitoare sau ca şi începătoare? Ai scris şi poezii o vreme.

 

Ligia Seman:

- Da. Am debutat în „Cenaclul literar”când aveam vârsta de 14 ani. Aceasta a fost în anul 1985. Pe vremea aceea scriitorul coordonator era foarte cunoscut în oraş şi în ţară. Şi a fost o calitate deosebită a lui faptul că sprijinea cu toată inima pe cei în care vedea potenţial. Deşi eram cea mai tânără în Cenaclu m-a ajutat mult pentru a mă lansa în lumea culturală. Atunci vedeam într-o viitoare carieră literară sensul existenţei mele. În sfârşit credeam că găsisem o activitate prin care reuşeam să estompez durerile trecutului. Mi se părea că în împărăţia cuvintelor găsisem un sens al existenţei mele, dar nu era aşa. Era artă. Erau poeţi şi scriitori. Mi se repeta mereu că am şansa de a ajunge departe într-o carieră literară, ceea ce mi se părea nemaipomenit atunci. Visurile acestea însă, refugiul în arta scrisului nu schimbau nimic în interiorul meu. Eram tot mai tristă, retrasă, neputincioasă de a mă integra în societate. Până într-o zi.

 

Chiar vreau să vă spun că am încercat chiar să mă sinucid deşi eram doar o adolescentă. Ajunsesem să nu mai văd un sens al vieţii până într-o zi. La vârsta de 15 ani l-am primit pe Cristos în inima mea. Pentru că eram în vremea vechiului regim şi tatăl meu avea funcţie şi era educat în spirit ateist s-a arătat foarte ostil hotărârii mele. Mă iubea foarte mult şi avea impresia că toate visurile lui cu privire la viitorul meu se prăbuşeau. Când eu am hotărât să aleg această cale mi-aduc aminte de o scenă tristă care mi-a marcat viaţa.

 

Era într-o seară după ce am fost la biserică şi tatăl meu tocmai pentru că mă iubea şi avea impresia că pentru că l-am ales pe Cristos viitorul meu este umbrit, în felul lui disperat de a acţiona m-a pus într-un colţ, mi-a pus cuţitul la gât şi mi-a spus: „Dacă nu te laşi de Cristos am să te omor!” Şi acum deşi au trecut peste 20 de ani de atunci mi-aduc aminte acea scenă. Îmi zvâcnea inima în piept, mâna părintelui meu era deasupra mea. Îmi aduc aminte că în acele momente de dragul lui Cristos, când tatăl meu era cu un cuţit în mână deasupra mea eram gata să-mi dau viaţa pentru Cristos. Şi acum după ce au trecut douăzeci şi ceva de ani mă gândesc că dacă nu aş fi trăit acele momente atunci poate nu aş fi putut descrie într-un roman ca „Funiile dragostei” stările psihice ale unor tineri dedicaţi care îl iubesc pe Cristos şi mântuirea sufletelor mai mult decât însăşi viaţa lor.

 

După toate acestea au urmat prigoane la liceu tot din pricina că tatăl meu căuta în felul lui să-mi facă bine, adică de dragul unui viitor bun, să renunţ la calea lui Dumnezeu. De când îl găsisem pe Cristos lăsasem în urmă cu multă bucurie tot ceea ce credeam eu pe vremea aceea că nu concordă cu voia lui Dumnezeu. Dar la „Cenaclul literar” nu putusem să renunţ. Iubeam foarte mult arta, poezia şi-mi plăcea să fiu în compania acelora ce-şi propuseseră să cucerească împărăţia literelor prin cuvinte. Dar era trist că aceşti oameni îl excludeau pe Dumnezeu din gândirea lor.

 

Reporter:

- Scrisul era un fel de refugiu pentru dumneavoastră, era un fel de refulare a unor tensiuni acumulate?

 

Ligia Seman:

- Da. Aşa cum am amintit când eram în adolescenţă neputincioasă de a mă integra în societate eu mă retrăgeam în camera aceea, la biroul acela, unde mama mea îmi dădea peste mâini când nu scriam bine şi unde erau legate amintirile de ea. Şi atunci doream şi speram să mă descarc emoţional, scriind.

 

Reporter:

- Aţi scris şi cu ură faţă de acele traume prin care aţi trecut? Sau a intervenit momentul cunoaşterii lui Cristos şi implicit momentul vindecării de tot ce însemna trecut?

 

Ligia Seman:

- Nu, n-am scris niciodată cu ură. După ce l-am primit pe Cristos a trebuit deci să renunţ şi la Cenaclul cum am mai spus, la Cenaclul acela literar. Pentru că oamenii de acolo excludeau din gândirea lor pe Dumnezeu şi aceasta mi-a fost mie cel mai greu. Mi-aduc aminte cum am intrat în biroul acelui scriitor coordonator de care mie mi se păreau că sunt legate visurile carierei mele literare, cum i-am spus că eu vreau să renunţ în favoarea lui Cristos la „Cenaclul Literar”. A fost o discuţie care n-am s-o uit niciodată. El s-a mirat, nu-i venea să creadă şi m-a întrebat: „Cum să renunţi la toate acestea? La cariera literară, când ai aşa multe şanse. Şi pentru ce, îmi spunea el, să ajungi la inculţii aceia!” N-a fost uşor, dar Dumnezeu m-a ajutat să fiu o biruitoare în acele momente. Vreau să vă spun că după douăzeci şi ceva de ani în urmă doar cu câteva luni am fost invitată de onoare ca scriitoare de referinţă în oraşul meu împreună cu acest scriitor. Şi acesta s-a uitat în ochii soţului meu şi a spus nişte cuvinte extraordinare: „Să ştii Tibi că Ligia în urmă cu 20 de ani a făcut cea mai bună alegere.

 

La vârsta de 14 ani eu l-am cunoscut pe Cristos, am mers la o biserică neoprotestantă, sufletul meu era avid de iubire, sufletul meu care era rănit din pricina lipsei de iubire maternă. Atunci când eu am fost la biserica neoprotestantă, am văzut că oamenii aceia îl iubeau cu adevărat pe Cristos şi mama mea este din neam de preoţi ortodocşi. Mi-aduc aminte că a fost o zi crucială într-o duminică, am zis: voi merge dimineaţă la biserica ortodoxă iar seara la o biserică neoprotestantă. Am fost dimineaţa la biserica ortodoxă. Mi-aduc aminte nu era aşa de multă lume atunci acolo şi eu doream să mă pun pe genunchi, doream să vorbesc cu Dumnezeu, aşa cum văzusem că se procedează într-o biserică neoprotestantă. Îmi plecam genunchii acolo, dar parcă toată lumea s-a uitat ciudat la mine. Seara am mers într-o biserică neoprotestantă, acolo mi-am plecat genunchii şi-am putut să strig din toată inima pe acea fiinţă de care eu aveam nevoie care într-adevăr putea să-mi umple golul din mine.

 

Reporter:

- Este Isus Cristos o prezenţă reală, este o persoană cu care comunicaţi în fiecare zi? Sau este, am putea spune, doar o noţiune, doar un principiu, doar un surogat care să vă umple durerile sufletului?

 

Ligia Seman:

- Isus Cristos în momentul în care eu l-am cunoscut a devenit pentru mine cea mai minunată fiinţă din univers. Isus Cristos este prezent cu mine în fiecare dimineaţă, când deschid ochii, în fiecare clipă El a promis celor care îl urmează că va fi cu noi, va fi cu ei până la sfârşitul veacurilor. Aşa cum spune în „Cântarea Cântărilor” El este preaiubitul inimii şi eu cred că fiecare om este creat în aşa fel încât să aibă nevoie de iubirea lui Cristos, să aibă nevoie de prezenţa lui Cristos şi totodată el să se dăruiască lui Cristos. Dumnezeu a dat totul din iubire pentru noi, a dat pe Fiul Său şi nu eşti împlinit decât dacă dai şi tu totul.

 

Reporter:

- La final, cum v-aţi descrie? Eu, dacă-mi permiteţi, cu titlurile romanelor semnate Ligia Seman v-aş descrie un handicap al conştiinţe care a cunoscut tragedia şi triumful şi care a fost legată de Cristos cu funiile dragostei.

 

Ligia Seman:

- Da într-adevăr ceea ce aţi aspus dumneavoastră este o descriere. Nu m-am gândit niciodată la aceste titluri că ar putea să mă descrie. Da într-adevăr este o surpiză plăcută pentru mine.

 

Reporter:

- Cum v-aţi descrie dumneavoastră? Şi un gând pentru cei care vă ascultă, pentru cei care v-au citit romanele şi pentru cei care ar dori de acum încolo să primească, să caute aceste romane, să le cumpere şi să le citescă.

 

Ligia Seman:

- Aşa cum aţi spus dumneavoastră cartea „Funiile dragostei” are un motto. De fapt, de acolo a pornit titlul. Este un verset din Osea: „v-am tras cu legături omeneşti, cu funii de dragoste”. A fost o zi în viaţa mea în care Dumnezeu m-a tras cu funiile dragostei Lui, puteam să mă împotrivesc acestor funii ale dragostei Lui, dar dacă m-aş fi împotrivit acele funii ar fi rănit şi toată viaţa mea ar fi continuat să fie o rană. Dacă eu m-aş fi împotrivit acelor funii ale dragostei cu care Dumnezeu mă trăgea spre El ca să fiu de fapt împlinită atunci aş fi luptat împotriva ţintei, scopului pentru care eu am fost creată. Profetul Ieremia spune că păgânii îşi irosesc durerile, dar acei care sunt creştini,care l-au primit pe Cristos şi care merg în sonanţă cu voia lui Dumnezeu, care merg în direcţia funiilor dragostei cu care sunt traşi de Dumnezeu, acei oameni transformă durerile trecutului şi le folosesc pentru a fi mai sensibili faţă de nevoia semenilor, mai gingaşi faţă de problemele lor pentru a încuraja pe alţii.

 

Reporter:

- Invitata noastră a fost scriitoarea Ligia Seman. Din câte cunoaştem până acum se pare că nu există casă sau nu există suflet în care să nu fie o durere, de un fel sau de altul. Aşa cum spuneam poate şi dumneavostră treceţi prin ceea ce înseamnă dureri ale conştiinţei, poate aţi cunoscut în viaţă tragedie sau triumf şi aveţi nevoie de dragoste. Domnul Isus Cristos este singurul care vă poate oferi dragoste adevărată şi El este singurul care nu se schimbă ieri, azi şi în veci. Vă mulţumim. Dumnezeu să vă binecuvinteze!  

sus

 


Ce este nou?

CHAT Apologetic!

Aici poţi să vorbeşti online pe teme de Apologetică, Teologie sau să îţi faci prieteni noi. Tot ce trebuie să faci e să intri cu un user (de preferinţă numele tău mic) apăsând aici.

 

Miercuri seara, între orele 21 si 22 (ora României) este disponibil pentru discuţii online Caius Obeada, Apologet Baptist, Realizatorul paginilor de Apologetică, Pastorală, Editorial, precum şi fondator al Misiunii Vox Dei.

 

FORUM de discuţii pe teme Teologice, Apologetice şi discuţii libere!

[apasă aici pentru detalii]

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe paginile fiecărui subiect de studiu găsiţi o serie de articole de interes.

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole noi la subiectele doctrinare despre:
 
HRISTOLOGIE
(doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE
(doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE
(doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE(doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE
(doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE
(doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE
(doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE
(doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE
(doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
 
Apasă pe titluri pentru a accesa paginile cu aceste subiecte
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 

Cartea de Oaspeţi

Apasă aici dacă doreşti să semnezi sau să citeşti Cartea noastră de Oaspeţi.

 

Citeşte Biblia online!

Citeşte Biblia Online!

 

 



 Înapoi Înainte
Copyright © 2003 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate