Capitolul 2. Slujbele
bisericești
2.1. Serviciul divin
Serviciul divin era conceput într-o mai mare solemnitate decât
celelalte două servicii. La amvon mergea pastorul bisericii și
uneori încă un frate, care conducea programul, sau un invitat.
În timp ce se mergea la amvon, orga cânta, biserica se ridica în
picioare (era învățată să se roage în tăcere), la amvon frații
se plecau pe genunchi în rugăciune, iar când se ridicau, dictau
o strofa din cântarea nr. 1 „Doamne mare, Te slăvim, Ne-nchinăm
puterii Tale; Te mărește ceru-ntreg, Și-Ți înalță osanale./:Mare
este slava Ta, și în veci va fi așa:/”. Mai rar se cânta și altă
cântare de început, dar aceasta era preferată datorită
conținutului ei înălțător.
Se înălța o rugăciune de invocare a prezenței Domnului, apoi se
citea un text din Biblie, după care era pus un frate să se
roage, ca biserica să primească acest Cuvânt. Biserica era
așezata și se spuneau anunțuri, apoi se dicta o cântare, timp în
care se făcea colecta. Urma programul cu poezie, cântarea
corului, musafirii, dacă erau, aduceau un salut. Această parte
putea ține cam o jumătate de oră, după care se cânta o cântare
și se predica. Încheierea se făcea prin rugăciunea unui frate si
benedicția rostită de către pastor.
Aceste trei programe de duminica dimineața aveau durata de o oră
fiecare.
Cel de duminica după-amiază ținea, în general, două ore și era
identic cu Serviciul divin de dimineața, doar că avea o durată
mai mare și era bogat în cântările corului, cântări ale
tinerilor, poezii, saluturi de la frați musafiri. Era un program
mai divers și predica ținea aproximativ o jumătate de oră.
Frații se adunau și peste săptămână, de obicei, vinerea. La
amvon mergeau doi frați, unul care ținea rugăciunea și celălalt
care predica. Unul dintre frați coordona și programul, cântările
în comun, anunțurile. Programul se axa pe rugăciune, unul dintre
frați dădea îndemn de rugăciune și se rugau frații începând din
față, apoi surorile și se încheia cu rugăciunea „Tatăl nostru”
rostită în comun cu voce tare.
Se cânta o cântare comună, apoi se trecea la Serviciul divin. Se
întâmpla să mai fie vreo poezie, să mai cânte cineva o cântare,
apoi urma predica și se încheia. Programul de vineri seara dura
cam două ore.
2.2. Botezul
Pentru fiecare biserică baptistă,
botezul25 este o mare sărbătoare, este momentul solemn când un
om își recunoaște păcatele și își mărturisește nevoia de iertare
și mântuire. Domnul Isus însuși ne-a arătat modul în care se
practică botezul, acest act fiind oficiat de biserica primară și
ajungând până la noi cei de astăzi.
Bonta Floare, servitoare în casa unui baptist care i-a predicat
Evanghelia, după ce a fost învățată din Cuvântul Domnului a fost
botezată, iar ea la rândul ei a spus și altora. Astfel, tot mai
mulți oameni au acceptat noua cale a credinței. Primul botez
ținut în Baia Mare a avut loc la pârâul de la baia comunală.
Botezul se făcea în apă curgătoare și era nevoie de aprobare de
la poliție, care asigura protecția programului, pentru că unii
erau puși să facă gălăgie, să tulbure bunul mers al lucrării.
După 1946 au început alte restricții impuse de stat și botezul a
început să se facă în lăcașul de închinare, dar se făceau și la
râu, mai ales pentru cei ce nu aveau voie să se boteze. Se
acordase permisiunea de a se boteza oricine avea 18 ani și era
din familie baptistă. Frați păstori mai curajoși făceau botez cu
aceștia și cu persoane care erau din altă religie și treceau la
cea baptistă și care nu aveau permisiunea de trecere de la
preot.
Unele botezuri erau făcute în
taină, adică pastorul care boteza mergea cu candidații la apă,
fără să fie văzuți și botezul se ținea în secret. Împuternicitul
de la Baia Mare se plângea de această practică, pentru că din
această cauză baptiștii nu puteau fi controlați. Comitetul
trebuia să dea lista candidaților la botez și acei cărora li se
aproba cererea, aveau liber la botezul din biserică, în timpul
unui program special de botez.
După anul 1975 lucrurile s-au mai
schimbat în bine pentru că nu mai trebuia adeverință de la preot
și nu se limita vârsta și descendența confesională. În Baia
Mare, când era botez se folosea un bazin de la biserica baptistă
maghiară. Noua clădire s-a construit cu baptistier.
Cei ce urmau să fie botezați aveau scurte mărturii în fața
bisericii, prin care își împărtășeau cu ceilalți istoria
întoarcerii lor la Domnul și momentul cercetării lor personale.
Spuneau că doresc din toată inima să-L urmeze pe Isus Hristos și
erau primiți de frați în rândurile bisericii lor.
Când biserica avea un botez veneau frați și musafiri din
localitățile din jur și serviciul primea o notă de sărbătoare,
de bucurie și de laudă la adresa Domnului, Cel care adăuga în
orice vreme la poporul Lui pe cei ce erau mântuiți. Întregul
program din duminica respectivă era închinat acestei mari
serbări.
Cântările, poeziile recitate, mesajul divin, toate aveau tema
botezului și bucuria era deplină, deoarece toți cei prezenți
retrăiau momentele lor de întoarcere și împăcare cu Domnul. După
actul propriu-zis al botezului urma punerea mâinilor, prin care
pastorii cereau binecuvântarea și ajutorul Domnului peste noii
Săi slujitori, îngenunchiați, care participau apoi la prima Cină
a Domnului. Așa se lărgea Împărăția lui Dumnezeu în acele
timpuri.
Note de subsol:
25 Îi mulțumesc fratelui
Matei Aurel pentru că mi-a pus la dispoziție cele mai multe
fotografii care surprind actul botezului nou-testamentar.
Va urma
