1.5. Locurile de adunare

Biserica Creștină Baptistă s-a format în casa fratelui Virag, chiar și după ce s-au botezat primii baptiști, încă se mai adunau în acest loc.
Apoi, s-au mutat din casă în casă până au ajuns în casa fratelui Costin Mihai, de unde au început demersurile pentru a construi o casă de rugăciune. Încă din 1938 frații doreau sa aibă un lăcaș de închinare, dar abia în 1947 au reușit să deschidă unul. Au cumpărat o casă pe strada Gării nr. 11. și frații au început lucrul, după ce au primit autorizația de renovare și modificare a clădirii. Au muncit frații din biserică, îndrumați de fratele Costin, care era de meserie zidar. Frați Hotea Ioan, Dragoș Vasile, Moldovan Nicolae, Seleschi Gheorghe, Rugojan Ioan și ceilalți frați veneau cu drag la lucru. Cu trudă și sacrificiu, locașul a fost terminat, dar bucuria a ținut puțini ani, adică până în 1962, când este demolat pentru a face loc bulevardului Unirii de azi. Începe iar pribegia pe la frații maghiari, până în 1968 când se cumpără o altă casă, care este amenajată ca biserică. Însă de aici încolo încep și demersurile pentru construirea unui locaș nou de închinare.

Demersurile sunt făcute de către fratele Simion Rusu, împreună cu comitetul bisericii, ajutați de frații de la Uniune, care trimit memorii către autoritățile locale, dar fac și vizite oficiale la biserică, merg în audiențe prezentând situația și faptul ca autoritățile au promis că le vor da autorizație de construcție. Anul 1981 este anul binecuvântat de Domnul, când biserica primește autorizație pentru:

„Reparație capitală cu extindere” a clădirii din strada Gheorghe Doja. Mobilizare generală, bucurie, entuziasm și la muncă frați! S-a lucrat intens, au mai fost și supărări, dar lucrul mergea cu ajutorul Domnului, până în noiembrie 1987 când a fost inaugurarea noului spațiu, iar după doi ani, Revoluția ne-a prins în casă nouă, slăvit să fie Domnul! Mai multe informații sunt date de fratele Petrică Grel în cartea dumnealui, Studiu monografic.

Au fost frați care au lucrat la prima casă de adunare și acum priveau cum se înalță a doua casă, mai mare, mai impunătoare, mai izbitoare privirilor. Domnul a fost de partea bisericii Sale și a sprijinit-o pe tot parcursul acestei minunate lucrări.

Așa cum clădirile se înălțau în vreme de restriște, biserica vie creștea tot mai mult, se înmulțea și era mulțumitoare Domnului. S-a lucrat cu multă răbdare, cu dragoste, fără teamă de oameni, ci cu frică de Domnul, nu cu fastul stadioanelor, ci la locul de muncă, în sânul familiei, la vecini, din aproape în aproape se vestea Cuvântul Domnului și rezultatul era că numărul celor botezați creștea mereu.
Meritul este exclusiv al Domnului, care veghea asupra credincioșilor Săi.

1.6. O scurtă prezentare a mediului cultural

Marius Silveșan, în cartea sa Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965)21, prezintă un grafic în care arată că în perioada 1930-1960 populația era predominant rurală.
• 1930 populația era: 14.280.729 locuitori, din care 21,4% urban și 76,6% rural.
• 1948 populația era:15.872.627 locuitori, din care 23,4% urban și 76,6% rural.
• 1960 populația era:18.403.414 locuitori, din care 32,1% urban si 67,9% rural.

După al Doilea Război Mondial și instaurarea comunismului a început industrializarea și cooperativizarea, fapt ce a dus la un val de migrație al oamenilor de la țară la oraș. Diferența era foarte mare între oamenii de la oraș și cei de la țară.

Ca să se înțeleagă mai bine, o să dau un exemplu din viața mea personală, petrecut în jurul anului 1975, când începeau să dispară granițele dintre oamenii de la oraș si cei de la țară. Mama m-a trimis din Rohia la Târgu Lăpuș să cumpăr cuie. Am ajuns în oraș și era multă lume la ușa magazinului și eu am stat deoparte. Au venit cei ce vindeau și lumea a dat buzna în magazin și s-au așezat fiecare cum au apucat lângă tejghea, care avea cam 5 metri lungime și erau oameni și în spate pe mai multe rânduri. Erau îmbrăcați cu haine de lână (căput), sau sefatar tot din lână, iar femeile cu cămăși de pânză și aveau traistă sau desagi (erau ca două traiste legate și se duceau pe umăr) și acestea făcute în război din lână și bumbac.

Mie de felul meu, nu îmi plăcea să mă înghesui și stăteam în spate îmbrăcat în costum și cravată, iar când vânzătoarea a venit, s-a uitat la mine și am salutat-o frumos („Sărut mâna!”) m-a și întrebat ce doresc. Toți oamenii s-au uitat în spate și s-au dat la o parte, parcă să scape de mine, și deși am zis că nu mă grăbesc, oamenii insistau să mă servească pe mine. Îmi venea sa râd, eram și stingher dar am luat cuiele și am plecat.

Dar în vremea anilor 1930-1960 diferența era foarte mare.

În poza de mai jos se vede cum erau îmbrăcați frații de la țară și avem o poză în care un frate le predică acestora.

Lucrul cel mai minunat este că acești oameni cu o îmbrăcăminte de oraș mergeau cu mare plăcere la frații cu îmbrăcăminte țărănească și nu se făcea niciun fel de diferență între ei. Veneau la țară, în case mici acoperite cu draniță (șindrila), fără lumina electrică, cu pământ pe jos și erau foarte încântați că pot să vestească Evanghelia.

Bucurie era din ambele părți, atât din partea celor de la țară cât și a celor de la oraș. Oamenii de afară au văzut acest lucru și discutau între ei uimiți, pentru că oamenii lumii făceau o mare diferență între ei, iar pocăiții erau total altfel, și aceasta a făcut ca mai mulți să meargă la adunări. Frații stăteau la lumina lămpii și predicau Evanghelia.

Îmi aduc aminte că eram copil (prin anul 1960) și o auzeam pe mama cum vorbea cu o mătușă, la colțul casei despre doi tineri pocăiți care s-au căsătorit, mireasa era medic iar mirele șofer. Mama îi zicea mătușii – „Numai la pocăiți se poate asta!” „Vai tu,” zice mătușa „poate că nu este adevărat!” „Ba tu, este adevărat că mi-a spus Iuăn (este vorba de fratele meu Ioan), ca el a fost la nunta.”
Vedeam uimirea mătușii, care a fost mare și nu-i venea să creadă că se poate întâmpla așa ceva.

Am văzut aceasta și eu cu ochii mei, și am simțit căldura fraților pe pielea mea în anul 1976, când am ajuns pentru prima dată într-un grup de baptiști să mergem la colindă împreună. Eram îmbrăcat în parte domn, dar aveam totuși o haină ce mă dădea de gol că veneam de la țară. Diferența o făcea sfeterul de lână vopsit cu galus și făcut de mama mea cu acele de croșetat. Cei de la oraș aveau toată îmbrăcămintea cumpărată de la magazin. Acești tineri au fost minunați, au avut o disponibilitate de a vorbi, de a te întreba, de a te chema lângă ei, ceea ce pentru mine a fost ceva ireal. În sat, se mergea la colindat în funcție de cât de gazdă erai. Nu puteau să meargă săracii cu cei mai bogați, deși era pe vremea aceea o colinda care zicea: „Noi umblăm și colindăm/ Pe Isus Îl căutăm /Nu alegem dintre gazde/Nici pe cei ce nu au brazde/ Bună seara lui Crăciun.” În realitate nu era așa.

Pocăința desființa granițele culturale și frații erau una în Domnul.


Iată câteva nume de la Conferința Comunități ținută la Baia Mare, poate prin 1950. Vedem frați cu cravată sau cu cioareci și căpu de lână.
Cei ce stau pe scaun pe care îl cunoaștem: fr. cu cartea nu-l știu al doilea, Ilie Tincu din Sat Șugatag, cel îmbrăcat țărănește; 3. Virag Gabor, doctorul; 4. Galic Coloman; 5. Reștea Moise; 6. Rusu Ioan; 7.
Dan Ioan; 8. Nicolae Miclăuș; 9. Costin Mihai; 10. Dragoș Vasile; 11. Hotea Ioan. În spatele fratelui Hotea este fr. Grigore Cosma din Rohia.

Biserica Baptistă din Baia Mare a fost vizitată încă de la început de frați din conducerea Uniunii Baptiste. Poate prima vizită a unui frate din conducerea Uniunii a fost cea a fratelui Ioan Rus, secretar general, care a avut loc în data de

03 iulie 1932. A venit în mod special pentru biserica din Orașul Nou, ca urmare a unor sesizări de persecuție. Cum prefectul era la Baia Mare, fratele Ungureanu, însoțit de fr. Nicolae Miclăuș au venit la Baia Mare ca să se întâlnească cu prefectul.22

A doua personalitate a fost fratele Ioan Dan, pentru început Președinte al Uniunii Tineretului Baptist din Romania, ales apoi președinte al Uniunii. Dânsul a vizitat de mai multe ori Biserica Baptistă din Baia Mare.

Pastorul Vasile Talpoș a venit cel mai mult în vizită la Biserica din Baia Mare, din anul 1976, când a venit cu un grup de tineri de la Turda. Împreună am vizitat barajul și ne-am dus cu câteva bărci în larg și am cântat din cântările Domnului, spre slava Lui. Această vizită a fost hotărâtoare în ce privește întoarcerea mea la Domnul. Atunci fratele a venit ca pastor, apoi ca director de Seminar, apoi ca secretar general al Uniunii și vicepreședinte al Federației Europene Baptiste și apoi președinte al aceleiași instituții. Vizitele atât de dese ale fratelui Talpoș la Baia Mare se datorează și faptului că avea o soră de corp, pe Maria Matei, căsătorită în localitate. Fratele Rusu Simion era bucuros ca fratele să vină și să îl ajute și la botez, botezând împreună.

Mara Cornel, președintele Uniunii Baptiste, a venit de mai multe ori să ajute la obținerea autorizației de construcție a lăcașului de închinare. Dânsul a fost pastor în Brașov.

Bărbătei Paul, secretar general al Uniunii, a venit și dânsul de mai multe ori pentru a face intervenții la autorități, fiind și avocat.
Hușan Mihai, președinte al Uniunii Baptiste a venit și în calitate de Președinte al Comunități Baptiste de Cluj și ca pastor al Biserici Baptiste Cluj-Mănăștur. A venit de mai multe ori.
Ioan Bunaciu, director al Seminarului Teologic Baptist din București.
Gacea Aurel, secretar general al Uniunii și pastor la Tulcea.

Vizite din străinătate23
Biserica Baptistă din Baia Mare a fost vizitată și de către oaspeți din străinătate:
John David Hopper (în 1983), reprezentantul Bordului de Misiune a Convenției Baptiste de Sud SUA. În 1985 tot dânsul era Reprezentant al Alianței Baptiste Mondiale pentru Europa de Est. În 1986 a venit din nou împreună cu Ear Martini.
Reiner Klar (1984) din R. F. Germania.
Dr. Gherald Class, secretar general al Alianței Baptiste Mondiale.
Dr. Knud Wompelmann, secretar general al Federației Baptiste Europene.
Nagy Iosif, directorul Seminarului Teologic Baptist din Ungaria (1982).

Alți frați pastori care au mai vizitat Biserica din Baia Mare de-a lungul timpului sunt: Traian Grec, Augustin Mecea, Bădău Traian, Belciu Busuioc, Chiu Mihai, Doru Hnatiuc, Dupu Constantin, Daniel Drimbe, Daniel Brânzei, Gheorghe Cioară, Ghiță Ovidiu, fiul păstorului Ghiță Alexandru, Fănică Nagy, Ilie Tinco, fiu al bisericii care pleacă la Seminar și slujește ca pastor în Bocșa Română. A fost activ ca tânăr în Biserică, aduna tineri slujind cu drag în via Domnului.

Apoi, Ilies Ioan, Liviu Olah, Marian Levi, Morar Marin, Mihăiță Gongola, Nelu Gug, Mike Bela, Nelu Purel, Nicu Molnar, Nelu Zaharia, de asemenea un fiu al Bisericii din Baia Mare, deși este de loc din Oarța de Sus. Dânsul vine pentru serviciu în Baia Mare și de aici pleacă la Seminar în București și apoi ca pastor în Turda, unde preot ortodox era tot un orțan, actualul Mitropolit Andreicuț de la Cluj. Acesta își pâra consăteanul la Securitate că îi fură oile și așa știa preotul Andreicuț să și le apere.
Alții, Nelu Mînzat, Nelu Brisc, Pascu Geabău, Paul Negruț, Titus Sfârlea, Titus Miheț, Țiplea Marin, Tămaș Vasile, Ștefănuți Iosif, Vasile Duțu, Viorel Iuga, Vădan Vasile.

Au mai vizitat biserica grupuri de tineri din: Dej, Cluj, Satu Mare, Sighetul Marmației, Bocșa Română, Grădiște Arad, Timișoara, Șimleul Silvaniei, Cehei, Orchestra din Jibou, Corul Bisericii Maghiare din Oradea, Corul bărbătesc Oradea, Fanfara Speranța Arad, Curtici.

Note de subsol:

21 Marius Silveşan, Bisericile Creştine Baptiste din România între persecuţie, acomodare şi rezistenţă (1948-1965), Târgoviște: Editura Cetatea de Scaun, 2013, p. 43.
22Glasul Adevărului, Anul I. nr.10, Arad, sâmbătă 30 iulie 1932, p. 3.
23 Mare parte din informațiile privitoare la vizitatorii bisericii au fost primite din partea fratelui Aurel Matei din Baia Mare.

Va urma

---