Arhiva Contact Despre noi Link-uri

 Mărturia Evangheliei

 

 

 

 

 

 

Biserica Creștină Baptistă Română din Baia Mare

Istorie și Reflecții (partea III)

Vasile Bel

 

de Vasile Bel

Capitolul 4. Literatura

4.1. Biblia

Ceea ce a schimbat inima stăpânilor și a oamenilor simpli a fost și va rămâne Biblia. O carte tipărită și răspândită pe tot pământul. Dar, deși iubită de mulți, este și o Carte discreditată de o parte a omenirii. Alții o țin „sub obroc”, adică prin traducere i se dă o notă astfel încât să nu fie înțeleasă, să nu fie atractivă la citit, ci oamenii să citească mai bine alte cărți de rugăciuni, acatiste și altele.

Inimile unor oameni au fost totuși atinse și s-au gândit ce pot face pentru ca poporul român să aibă și el Biblia în limba lui, dar și pe înțelesul lui. Cei mai interesați de poporul din țările române au fost cei de la Societatea Biblică Britanică, care au făcut cercetări, au căutat traducători dispuși să lucreze după textele „masoretice”, nu după „Vulgata” și fără cărțile apocrife. Astfel a apărut în 1874 așa-numita „Biblia de la Iași”, care avea să devină, în scurtă vreme, Biblia comunității evanghelice române.41

Frații noștri înaintași, care au venit cu Cuvântul Domnului în Baia Mare, au folosit această traducere, apreciată și în rândul ortodocșilor. Cei din urmă și-au cumpărat-o la un preț nu foarte mic, dar au văzut că înțeleg mai bine din această traducere a Bibliei.

În acest an (2014) am găsit o Biblie la o familie ortodoxă și mi s-a spus că a fost cumpărată „cu banii de pe o junincă” (2000 lei astăzi). Deși ieșită din tiparele ortodoxiei, această Biblie era încă greoaie la citit, așa că cei de la Societatea Biblică Britanică au găsit un traducător mai bun în persoana lui N. Nițulescu, profesor la Facultatea de teologie Ortodoxă, dar Biserica Ortodoxă a respins traducerea Noului Testament de către Nițulescu ca fiind „stricăcioasă”.42

Frații din Anglia au vrut o revizuire a Bibliei prin care să scoată arhaismele, regionalismele și o revizuire a ortografiei. Se înlocuiește Noul Testament din Biblia de la 1894 cu Noul Testament al lui Nițulescu și apare o nouă Biblie numită de baptiști „Traducerea Nițulescu”, o traducere mult mai bună, mai cursivă, care parcă nu semăna cu cele occidentale, dar foarte îndrăgită și răspândită.

O prințesă, școlită prin occident, a observat cursivitatea Bibliei tipărită în Geneva și faptul că oamenii locului citeau cu mare plăcere, iar Biblia ei era neatractivă și se mira de acest lucru. Dr. Emanuel Conțac scrie despre această prințesă pe blogul său următoarele:

Legăturile familiei Callimachi cu Geneva explică atât spiritualitatea protestantă care a caracterizat-o pe Ralu toată viața, cât și dorința ei de a mijloci o traducere a Bibliei care să joace, în spațiul românesc, rolul influent jucat de versiunea realizată de teologul elvețian Louis Segond în deceniul al optulea al sec. al XIX-lea.43

Așa apare la noi, în anul 1921, o nouă traducere scrisă pe limba vorbită a neamului nostru. O limbă literară modernă, cu o ortografie corectă care schimbă percepția că Biblia este greoaie , că nu se înțelege bine și alte neajunsuri.
Pentru o mai bună înțelegere dăm, în paralel, câteva versete și includem și traducerea cea mai nouă a ortodocșilor, tradusă de Bartolomeu Anania în anul 2001, exact cu 80 de ani mai nouă decât cea a lui Dumitru Cornilescu.

Biblia 1874

Nițulescu 1906

Cornilescu 1921

Ortodoxă 2001

așa a iubitu Dumnedeu lumea, în câtu a datu pre Fiiul seu celu

unulu-născutu, ca totu celu ce crede în elu, să nu se perdă, ci aibă vieță eternă.

Ioanu 3:16

Căci Dumnezeu iubì lumea atât de mult, încât dete pe Fiul său unul născut, pentru ca oricine care crede într’însul nu piară, ci aibă viață vecinică. Ioan 3:16

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, a dat pe singurul Lui Fiu,  pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci

aibă viața veșnică.  Ioan 3:16

într'atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel

Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce

crede într'Însul nu piară, ci aibă viață veșnică. Ioan 3:16

Eru credința este adevărulu celoru sperate, învederarea lucruriloru celor nevedute.

Ebrei 11:1

Iar credința este încredere temeinică despre cele ce sunt nădăjduite, dovadă dobândită despre lucrurile ce nu sunt văzute.Evrei 11:1

Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd Evrei 11:1

Or, credința e ființarea celor nădăjduite, dovada lucrurilor celor nevăzute.

Evrei 11:1

Din tabelul de mai sus se vede o evoluție foarte bună a primelor trei traduceri și o involuție a celei ortodoxe, sau ținerea Bibliei sub obroc, ca oamenii să nu vadă, să nu audă și să se întoarcă la Dumnezeu. Un exemplu va clarifica și mai bine aceasta situație: Într-o zi, îi spun unei surori din biserică, care locuia lângă un preot, să o întrebe pe preoteasă ce traducere citește la Biblie. I-am mai spus că eu caut Biblii vechi și, dacă are, să mi-o dea și eu o să îi dau bani pe ea sau una nouă în schimb. Sora se întâlnește cu o altă vecină și o întreabă dacă are Biblie și ce traducere, pentru că pastorul său caută Biblii vechi. Femeia îi zice repede: „Am o Biblie, dar vreau să o arunc pentru că nu înțeleg nimic din ea. Zi la domnu' Bel să-mi dea de la dumnealui, că este mai bună.” Era vorba de această Biblie tradusă în 2001 de către Anania, pe care femeia a vrut să o arunce, deși a dat bani pe ea.

Frații din Baia Mare s-au deprins repede cu traducerea făcută de Dumitru Cornilescu și au citit cu mare plăcere, și au spus și celorlalți oameni despre Cuvântul lui Dumnezeu. Mulți frați citeau noaptea, pentru că ziua trebuiau să lucreze și pentru ei era o bucurie să poată citi, dar și învăța. Această traducere a Bibliei a străbătut un sistem democratic 1921-1940, o perioadă grea a războiului, 1940-1944, apoi o perioada de relativă democrație formată din 3 ani 1944-1947 și perioada totalitară comunistă 1947-1989, an în care Dumnezeu a dat iar libertate. În toate aceste perioade, Biblia s-a tipărit și răspândit și puteai să-ți cumperi sau să primești o Biblie. După format, erau trei categorii de Biblii: de buzunar , trei sfert și mare, care se mai numea și „Biblie de masă”.

4.2. Cartea de cântări

Biblia și cartea de cântări erau cele două cărți nedespărțite din orice familie baptistă, erau îndrăgite și aveau mare valoare pentru că Biblia ne transmitea mesajul lui Dumnezeu, iar cartea de cântări ne ajuta să aducem laudă Domnului. Duminica sau vinerea vedeam oameni care mergeau pe stradă și aveau asupra lor o borsetă sau o gentuță mai mică ce se ținea subsioară. În ea era Biblia și cartea de cântări, unii mai aveau și un carnețel pentru notițe. Nu puține au fost cazurile când un frate venea din altă localitate cu trenul și, ca să găsească Biserica. se lua după un astfel de om cu Biblia în mână. De multe ori intrau în discuție unii cu alții, înainte de a ajunge la clădirea bisericii.

Mai era un semn foarte bine definit: dacă soția era cu capul acoperit știai ca merge la penticostali, iar de era cu capul descoperit mergea la baptiști. Surorile baptiste puneau baticul pe cap la intrarea în biserică.

Primele cărți de cântări la baptiști au fost „Cântările Sionului”, acestea fiind folosite și de Biserica din Baia Mare. Nu sunt multe informațiile despre carte, unii nici nu știu de ea, mă refer la frații care sunt mai în vârstă, chiar de seama mea sau mai bătrâni. Cartea conținea cântări de laudă, rugăciune, mângâiere, suferințele Domnului Isus și toate temele legate de viața Domnului.

În 1941 a ieșit ediția a douăsprezecea, dar după ce a fost schimbat numele în „Cântările Evangheliei”, pentru că în guvern era un curent antisionist și orice cuvânt era interpretat și putea constitui o pricină de neplăceri și neajunsuri.44În edițiile de până în 1940 era inclus și imnul regal al României la numărul 595. Cântările Sionului se vindeau și în anii 1950 în biserică, iar fratele Nicolae Miclăuș, fiind atunci pastor și în Rohia a adus mai multe exemplare, dintre care trei le-am găsit în familiile fraților care le-au cumpărat atunci. Chiar și acum frații au aceeași dragoste față de aceste cărți. Nepoții și alte persoane interesate au vrut să le cumpere, dar acești frați și surori nu au dorit sa le dea. Am observat că sunt atât de atașați de aceste cărți de cântări deoarece ele sunt procurate în perioada „dragostei dintâi” și nu se pot lipsi de ele. Deși sunt în vârstă și nu mai pot cânta, atunci când vin în vizită unii frați care cunosc Cântările Sionului, îi pun să le cânte și ei ascultă cu mare plăcere.

„Cântările Evangheliei” a rămas titlul cărților de cântări până în zilele noastre, dar cu multe și complicate revizuiri. Dacă pe antisioniștii din guvern îi deranja cuvântul „Sion” pe guvernanții din vremea comunistă i-a deranjat și mai mult cuvintele „Rege”, „Regat”, „Luptă” considerându-le prea revoluționare. Frații s-au văzut nevoiți să scoată aceste cuvinte să nu supere și să nu vină în conflict cu autoritățile, iar cântările sufereau mari modificări. A venit vremea libertății și frații iar au schimbat cântările de bună voie, sub pretext că nu sunt bine traduse și conțin greșeli gramaticale.

Exemplu: la cântarea nr. 759 "Aș vrea, Isuse scump", în versul 2 fraza: „Și să dispară negura din ceață, Ce-mpiedică să-Ți văd Mărirea Ta”45 a fost schimbată cu: „Și să dispară vălul greu de ceață”46. Acum, unii frați cântă "negura" iar alții "vălul" și ce să spunem, iese ceva „frumos”!

Dar asta nu este tot, căci această cântare a fost înlocuită cu o altă cântare neplăcută tovarășilor comuniști: „Când aud în depărtare-al luptei zgomot mare, Atunci știu că mulți sunt prinși de păcatul viclean. Îndoiala și frica-n zadar îmi fac chemarea, nimic nu mă scoate din credință."47 Această cântare o cântau tinerii de pe carnetele scrise din vechile cărți, cântarea nu a murit deși era revoluționară, apoi a dispărut sistemul comunist dar nici cei de azi nu s-au sinchisit să o readucă în repertoriul bisericesc, cine știe de ce…

Ar fi multe astfel de exemple, dar de neînțeles sunt cei de după 1989 care au schimbat cuvinte, doar să fie noi. De exemplu, la cântarea 140 din Cântările Sionului: „Cât de dulce mă cheamă Isus” a supraviețuit cuvântul „dulce” până după 1989, când s-a înlocuit cu „duios”48și să vezi apoi încurcături și discuții între frați!

Toate modificările aduse la textele din cărțile de cântări au adus discuții, dar nu ca cele de amploarea de după 1989. Nu au fost schimbări care sa aducă o noutate și îmbunătățire gramaticală sau teologică; așa se face că primul volum revizuit și tipărit în 1998 aduce cântări noi, frumoase, dar ne-teologice.

S-au introdus cântări de suflet ale marelui cântăreț al neamului nostru, fr. Nicolae Moldoveanu, care însă nu are o bună interpretare a Bibliei, deși este îndrăgit pentru muzica dumnealui. Frații noștri au ales mai multe astfel de cântări, dar una a produs scandal din cauza ultimei strofe a cântării. Cântarea cu numărul 228, „Vreau să iubesc pe frații mei”, (nu ne legăm aici de cuvântul „vreau”, este porunca Domnului „să iubești”), are ultima strofă discutabilă – nu poate fi trecuta la cântări duhovnicești din pricină că are un grad mare de erezie: „Și dacă astăzi umblăm stingher /Și nu avem un singur grai, /De-am fi așa și sus în cer, /Va fi un iad, va fi un iad și nu un rai, și nu un rai.” De-a dreptul anacronic, în cer nu poți fi stingher și nu poți să intri de nu ai aceeași limbă și gândire cu a Domnul cerului. Problema s-a rezolvat în următoarea ediție din 2003, unde strofa cu pricina nu mai apare.

S-ar fi putut foarte bine, cartea să rămână așa, cu cântările la același număr și unde era strict necesară o revizuire, iar cântările scoase în vremea comunistă să fie reintroduse de la ultimul număr înainte. Exemplul bun este Biblia. Traducerea Cornilescu are 90 de ani și, deși s-a încercat înlocuirea ei cu traducerea G.B.V., apoi cu „Noua traducere a Bibliei în limba română (NTR)”, o traducere foarte bună, nu s-a reușit, deoarece traducerea Cornilescu este ușor de citit și ne-am format limbajul după ea.

Ceea ce este foarte important e faptul că nu s-a schimbat paginația în noile versiuni. Frații pocăiți de aproximativ cincizeci de ani și-au format privirea pe această traducere și nu se dezlipesc de ea. Cred că ar fi o nesăbuință ca pastorii să citească la amvon altă traducere decât cea Cornilescu. Dorind să fim perfecționiști, stricăm ce este bun, ba mai mult zicem că a fost rău, dar să nu ne mirăm de reacția negativă a fraților. De ce nu a corectat nimeni "Luceafărul" la versul: „Cobori în jos, luceafăr blând”? I-au găsit criticii acest cusur, că numai în jos poți coborî, dar nu a schimbat nimeni să zică: „Coboară lin, luceafăr blând”. Vei zice că așa a scris-o marele Eminescu, dar dacă „marele” are voie, cei mai mici de ce nu ar avea?

Încă o ghidușie și trecem de la acest capitol al cântărilor, nu că nu ar mai fi multe de spus, dar să vorbim și despre alte lucruri. În Cântările Evangheliei din 1944 apare o cântare nouă, cu nr 857: „La luptă frați pentru Isus, La sfântul Său război. Drapelul Său să-L ținem sus, Victoria-i cu noi!” Sună prea revoluționar, cheamă mult la mobilizare și se impune schimbarea. Dar cum să schimbăm? Simplu. În Cântările Evangheliei din 1969, cântarea 299: „La muncă frați pentru Hristos, În via Sa cu zor, Cuvântul Său să-l ținem sus ,Lucrați, lucrați, cu spor.” Mobilizare este și aici, dar la muncă și nu este tare rău când este vorba de spor, dar unii frați cântau „la luptă” alții „la muncă”.

Acum vine ce nu trebuia să vină, o altă schimbare în Cântările Evangheliei 2003, cântarea 459 spune: „La luptă frați, vă înrolați în slujba lui Isus, Armura Duhului purtați, stindardul țineți sus.” Eu știu că ne înrolăm în armată și nu la slujba unde lucrăm. Nu înțeleg de ce nu au lăsat ori la muncă și să muncim ori la luptă să luptăm și să ținem sus stindardul. Mi se pare tot așa cum au zis dânșii, că nu este bine să cântăm: „Și să dispară negura din ceață”. În borseta fraților și în geanta surorilor mai era „Carnețelul, caiet de cântări și poezii” nu toți aveau din toate categoriile, ci unul, două sau niciunul, în funcție de activitatea fiecăruia. În caietul de poezii erau poezii scrise de mână de la unul la altul.

Auzeai în Biserică o poezie frumoasă, deosebită, iar la terminarea programului opreai persoana care recitase și îi cereai permisiunea de a copia poezia. Lucrul acesta se întâmpla frecvent în misiune. Gazdele cereau să vadă repertoriul musafirilor și copiau dacă găseau ceva nou și invers, musafirii scriau de la gazde cântările sau poeziile pe care nu le aveau. Păstrez cu mare dragoste toate carnețelele mele, ale soției și ale celor două fiice. Am chiar și de la unii frați care mi le-au dat.

4.3. Cărți și reviste

Perioada 1930-1946

Într-o zi merg la repetiția de cor și pe scaunul meu găsesc ceva împachetat, la care mă uit cu mare băgare de seamă. Sora Petrule Susana îmi spune printre dinți: „Este al tău, ia-l, dar nu-l desface până acasă și nu pune întrebări.” Zis și făcut. Ajuns acasă, am desfăcut pachetul și am găsit acolo niște cărți. Am înțeles că era ceva secret ce nu trebuia să spun, nu trebuia să popularizez, doar să citesc și să mă bucur de lectură.

Totuși, unele cărți le-am împrumutat fraților de încredere, chiar și de la penticostali. Dacă Biblia și cartea de cântări erau nedespărțite, nu tot așa era și cu cărțile și revistele, care se procurau după nevoia fiecărei familii. În aceasta perioadă cărțile și revistele existau și a fost chiar o abundență de literatură. Primele cărți de literatură pentru baptiștii români au fost cele tipărite de Gheorge Slăv, începând din anul 1906. Iată câteva din ele: 1. Evanghelia și Focul; 2. Mai este o lume; 3. Sfârșitul lumei și rătăcirile cu sâmbăta și altele. De asemenea, a mai scris broșuri, lucra la revista „Steaua dimineții” și a înființat o nouă revistă „Lumina Lumii”, a revizuit și completat cartea de cântări „Cântările Sionului”49.
Un alt om al scrisului a fost și pastorul, profesorul, muzicianul și directorul Seminarului Teologic Baptist din București, Jan Staneschi.

A lucrat la întocmirea cărților de cântări comune, inclusiv pe note.50 A tradus, în 1934, cartea Din viața și lucrarea lui C. H. Spurgeon. S-a remarcat și Lucașa L. Sezonov, profesor și director al Seminarului, care a publicat câteva cărți și a tradus pe teologul Dr. Evertt Gill, Doctrinele biblice. Nicolae Covaci traduce în 1942 Cartea de Religie – Pentru elevii baptiști de clasă VII și VIII-a primară, de Dr. Evertt Gill.

Un scriitor ne-baptist, dar iubit de baptiști a fost și Richard Wurmbrand, dar în acea vreme scria sub pseudonimul „Ruben Moses”, dar și sub alte pseudonime. În 1946 publica ediția a II-a a cărții Patimile lui Mesia, inclusă azi cu numele autorului corect, în cartea Cele șapte cuvinte de pe cruce. După 1990 revine în țară și înființează tipografia și editura „Stephanus” din București. În anul 1931 apare revista religioasă scrisă de evreii mesianici, „Prietenul”, la care își aduce contribuția și Richard Wurmbrand.

Un om de mare ținută sufletească, era zâmbitor, știa măsura și nu se mândrea de valoarea lui, de aceea simplitatea lui l-a ridicat la statura înaltă. Un om citit, știa sa dea răspuns la orice întrebare, a contribuit la ridicarea intelectualilor și i-a ajutat pe mulți să înțeleagă faptul că sistemul comunist este unul drăcesc. După anul 1990, am vorbit cu dânsul, la un Congres, dar nu a vrut să-mi dea un autograf, pentru că, zicea el glumind: „Atunci vin toți și nu terminăm niciodată, du-te la soția mea!”

O altă personalitate îndrăgită de frații baptiști a fost Dumitru Cornilescu, care în 1921 scoate o revistă lunară de 8 pagini, format mic, Adevărul Creștin. Abonamentul era în 1929 de 40 de lei pe an. Redau un scurt fragment din această revistă: Cea mai mare nenorocire din lume, nu este războiul, cu toate că seceră mii de vieți și lasă alte mii schiloade pentru toată viața; nu este cutremurul de pământ, cu toate relele pe care le pricinuiește; nu este foametea cu toate grozăviile ei; nu este focul care poate cuprinde sate și orașe întregi, lăsând pe drumuri fără adăpost mii de familii; nu este molima, ciuma sau holera, care repede trimite pe cealaltă lume sute și mii de oameni; nu este revărsarea apelor mari cu tot prăpădul ce duc cu ele; nu este orice alt lucru cât de înfiorător ți l-ai închipui. Cea mai mare nenorocire din lume este păcatul. (Anul 9. – Nr.1 Noiembrie 1929).

În general, toți directorii și unii profesori scriau și traduceau, colaborau cu revistele din acea perioadă și putem spune că nu a fost o lipsă acută de materiale. Revista cultului se numea Farul Mântuirii și a apărut în anul 1919, ca organ de presă al Uniunii Comunităților Baptiste Române din România. Revista avea un bogat conținut: pe prima pagină un mesaj scris în general de redactorul revistei pe diferite teme, dar în data de 15 iunie 1932 apare un mesaj scris de Carmen Sylva, regina mama cu tema – „Creștinismul de azi”. În interior sunt predici, anunțuri din țară despre înmormântări, botezuri, cununii, știri misionare din țară și străinătate și alte anunțuri.

În revista din martie 1923 este publicata „Mărturisirea Credinței Baptiste a Creștinilor Botezați precum și Constituirea Comunităților Baptiste, documentată cu citate din Sfânta Scriptură.” Au colaborat: Constantin Adorian, Radu Tască, Joan Popa, Vasile Berbecar, Mihai Vicaș, Dumitru Baban, Jan Staneschi, Nic Sava, Toma Slăv, Ilie Mârza, Adam Sezonov, Teodor Pușcaș, Gheorghe Vulpescu, Gheorghe Teleagă și alții.51

În februarie 1932, adică după 13 ani de la apariție, scrie cu tristețe pe prima pagină: „Farul Mântuirii este în primejdie” și, în adevăr, din articol reiese că această revistă își va înceta activitatea din cauza marilor datorii acumulate în timp și pe care cei mai mulți frați din țară nu le-au achitat. Citatul este tulburător: „Da! Farul Mântuirii este în primejdie; în primejdia grea și tristă de a-și întrerupe apariția, de a se stinge și dispare din nobila sa luptă.”

Farul Mântuirii scotea un fel de „almanah”, numit „Calendarul Poporului Creștin” pe fiecare an, condus de Vasile Berbecar. Acest calendar era de mare folos pentru frații noștri pentru că era trecut calendarul ortodox cu sărbătorile și pe pagina lunii respective se dădeau sfaturi pentru agricultori, adică ce lucrări se fac în respectiva lună. Erau materiale traduse pe diferite teme, predici, sfaturi, statistici, poezii. În calendarul din 1942 o contribuție notabilă este adusă de frații noștri băimăreni, Miclăuș Nicolae și Galic Coloman, care au tradus materiale și fratele Miclăuș are și o poezie. În anul 1932 apare o nouă revistă denumită Glasul Adevărului, care apare în fiecare sâmbătă, sub conducerea unui comitet. Abonamentul pe un an era de 100 lei. Din cuprinsul primului număr înțelegem că a preluat abonații revistei Farul Mântuirii. Revista ne mai informează: „Aducem la cunoștința tuturor bisericilor baptiste din țară că organul oficial de publicitate al Uniunei Bisericilor Baptiste din România este noua revistă «Glasul Adevărului»”.52

Din anul 1933 apare, la Arad, revista Farul Creștin. La sfârșitul anului 1941 este interzisă de dictatura generalului Antonescu și reapare în 1944, ca în 1948 să fie suspendată definitiv.53 Reapare, totuși, după revoluția din 1989 și până în prezent. A avut ca directori pe L.L. Sezonov, Ioan Cocuț, Alexa Popovici. Au fost publicate predici, informații din țară și străinătate, cursuri, sfaturi, s-au făcut traduceri din C.H. Spurgeon, Dr. Everett Gill, R.A. Torrey, au scris pastori din țară, precum Marcu Nechifor și alții. În decursul anilor, Farul Creștin a fost și „Organ al Cultului Creștin Baptist din România”, dar pentru scrută vreme. Din anul 1946 apare ca „Revista Organizației Tineretului Creștin Baptist din România”, până în 1948 când este suspendat.

În anul 1946 apare ca organ de presă al Cultului Îndrumătorul Creștin, iar din 1949 se numește Îndrumă- torul Creștin Baptist, care își încetează apariția în 1991, fiind înlocuit de Creștinul Azi. La început, abonamentul era de 6.000 lei pe an, în luna martie, iar în decembrie costa 40.000 lei, în 1949 prețul abonamentului fiind de 600 lei.

Revistele aveau articole foarte diverse, conțineau foarte multe informații de interes, dar pe lângă cele legate de credință, biserică, frați, teologie, reclame la Biblii, cărți de cântări și alte cărți etc. aveau articole precum urmează: „Sfatul Reginei Maria – Avem fericirea a primi un sfat din partea „mamei noastre”, M.S. Regina Maria – O vorbă înveselește inima”54Articol regal era scris pentru orice om care vrea să țină cont de mesajul ei.

Pagina Agricolă: „Udatul grădinilor. Udatul este de mare însemnătate în îngrijirea legumelor; trebuie făcut cu apă de râu, lac sau din puț; în această din urmă împrejurare, apa trebuie scoasă să stea în vase sau bazine 2-3 zile la soare ca să nu fie prea rece la udat….”55

Pentru Plugari: „Prețurile produselor agricole în Galați: Un vagon de grâu 39.000 lei; porumbu 35.000 lei; sămânța de bostan 75.000 lei” și în continuarea articolului suntem informați: „Fratele Buzlea Pavel, din Balaia, jud. Bihor, vinde o moșie cu 18 jugăre mici, cu pășune pentru 20 vite, cu casă și cu o gospodărie întreagă, cu preț ieftin. Ar vrea să vândă această avere la frați și primește să i se plătească în rate”.56

Potrivit Calenda- rului Poporului Creștin pe anul 1927, editat de Farul Mântuirii știm că în Baia Mare în zilele de luni și marți, după dumineca „oculi”, după Ziua Domnului (Joia verde), după sfântul Ștefan și după sfântul Martin November, avem zi de târg. În calendarul din 1935 ni se spune când este târg de vite și marfă.

Politică: „Demisia Guvernului zece minute –În București se anunță că Dl. Iorga președintele Consiliului de Miniștri a înaintat demisia guvernului, dar după un timp de 10 minute s-a răzgândit schimbându-și părerile”.57

Vă este cunoscut, cumva, azi cuvântul „s-a răzgândit”, adică au zis una și nu au făcut cum au zis, au găsit motive diferite, dar mulți din politichia noastră dâmbovițeană de azi nu se răzgândesc. Păi, ce tot spui dacă marele Nicolae Iorga s-a răzgândit acum 82 de ani, când adversarul era „stimabile”… „Chestie de tarabă, onorabile!”58

Informațiuni: „Majestatea Sa Regele Carol al II-lea însoțit de Marele Voievod Mihai au făcut excursie pe Dunăre unde va lua parte la inaugurarea digului Dunării, nou construit la Sulina”.59 Tot cu notă de informare suntem anunțați ca stația C.F.R. din Baia Mare dă reducere de 50% pentru călătorii ce se duc la stațiunile balneare și climaterice.60

Perioada 1947-1989
Această perioadă aduce peste frații noștri o perspectivă întunecată din punct de vedere al extinderii, dezvoltării și răspândirii literaturii de o mare nevoie pentru pastorii și cititorii dornici de cunoaștere. Dezvoltarea industrială de după război trebuia să aducă o literatură mai ieftină, mai accesibilă pentru toată lumea, dar nu a fost așa.

Odată instalați la putere, comuniștii au naționalizat tipografiile și toate posibilitățile de a tipări și răspândi literatură religioasă. În 1948 s-a dat legea nr.119 din 11 iunie, numită pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi. Iată câteva domenii naționalizate:
21. Toate întreprinderile producătoare de celuloză, hârtie, carton și mucava.
22.Toate întreprinderile de arte grafice, confecțiuni din hârtie, cartonaje, precum și secțiile arte grafice și cartonaje aparținând altor întreprinderi, având cel puțin o mașină rotativă sau o instalație de forță motrice de cel puțin 30 HP.
44. Întreprinderile producătoare de panglici pentru mașini de scris, hârtie carbon, indigo, paste și cerneluri pentru șapirograf și cerneluri în general, având o instalație de forță motrice de cel puțin 10 HP.”

Întreprinderile de arte grafice erau tipografiile, care până atunci erau particulare. De aici, totul devenea controlat de stat prin departamentul cultelor și împuterniciții din teritoriu. Ei aprobau câte reviste să tipărească fiecare cult, iar tipărirea de cărți era foarte grea.

Fratele Ioan Bunaciu ne-a povestit în 1990 cum rezolva cu tipărirea cărților sale: „Conducerea tipografiilor ne tot mințea că nu are hârtie, că au de tipărit alte cărți și multe alte motive. Am întrebat dacă mi se va aproba dacă aduc eu hârtie și mi s-a spus că da. După o vreme am mers la magazioner și i-am cerut un bon pe o cantitate de hârtie, cu care am mers la șefi și am obținut aprobarea.”

În biserici frații dornici de a citi și alte cărți s-au înmulțit, de asemenea și veniturile, pentru că frații se angajau și având salariu își permiteau să cumpere câte o carte.

Și la Seminar era greu cu manualele pentru elevi, așa că frații au început să scrie la mașina de scris, cu indigo, scoteau câte 4 sau 5 pagini în funcție de grosimea hârtiei. Din manuscrisele ce le am se vede că frații foloseau hârtie foarte subțire ca să poată scoate cât mai multe copii odată. Așa a fost și în 1988, când am mers eu la Seminar, dar acum era mai ușor pentru că apăruse xeroxul și profesorii scriau la mașină manualul, dar îl puteau multiplica cei care lucrau la xeroxuri și erau mai curajoși, că și acestea erau controlate.

Dumnezeu însă a lucrat și „a deschis El un robinet” prin frații din țările libere. Fratele Ieremia Hodoroabă de la Paris a făcut demersuri și a primit aprobare să transmită câte o jumătate de oră de program religios, prin radio. Așa că din 1961, în fiecare seară se transmitea și noi ascultam cu mare plăcere predici rostite de Alexa și Pit Popovici, Ieremia Hodorabă și de alți frați plecați din țară. Deși se bruiau transmisiunile, totuși auzeam destul de bine.

Frații plecați au mai găsit un mijloc să ne ajute, punând la punct o rețea de contrabandă prin care trimiteau cărți tipărite în format mic și scris mai mărunt ca să încapă mai multă informație. Au tradus autori cunoscuți, cum sunt: C.H. Spurgeon, Billy Graham, Josh MacDowell, W.A. Criswel, John Stott și mulți alții. Cărțile erau tipărite printr-o editură de la Paris, condusă tot de fratele Hodoroabă numită „Lumina Lumii”. Și azi în casele fraților mai în vârstă găsim acele cărți mici și subțirele, care ne astâmpărau foamea sufletească. Eu personal iubesc foarte mult aceste cărți și nu le pot abandona, mă uit la ele cu o mare bucurie că m-au ajutat să trec prin întuneric, ele fiind pentru mine și alți frați ca o lanternă ce ne ajută să vedem diferit lumina adevărată, față de învățătura marxist-leninistă.

Chiar și Sfânta Scriptură ajungea la noi prin serviciul de „contrabandă”. În țară se tipărea rar câte o carte. Cel mai abil în această privință a fost fratele Ioan Bunaciu, profesor și director o vreme la Seminarul Teologic din București. Are un număr impresionant de titluri în comparație cu ceilalți frați care au reușit să-și publice cărțile. Câteva titluri: Lucrarea Duhului Sfânt, Explicarea Evangheliilor, Studiul exegetic asupra Faptelor Apostolilor, Gânduri exegetice asupra Apocalipsei și altele.

Au mai scos cărți tipărite, frații: Truță Ioan, pastor la Arad – Istoria Sfintelor Scripturi, în 1981; Bălgrădean Constantin, pastor și redactor la revista Cultura – Viața de slujire a Sfântului Apostol Pavel; Ioachim Țunea, pastor și redactor șef la Îndrumătorul Creștin Baptist – Studiu Exegetic pe Evrei, Efeseni și Galateni.

Aceste publicații și altele au fost sursa baptiștilor de informare, citire, delectare intelectuală pe parcursul a 60 de ani de istorie baptistă pe meleagurile băimărene. Cu toate vicisitudinile vremurilor, frații s-au hrănit spiritual, au avut hrană suficientă, nu din belșug, dar nici nu au dus lipsă, au crescut spiritual, au fost de nezdruncinat, nu și-au plecat genunchii decât înaintea Domnului, să-I spună: „Mulțumim frumos pentru bunătatea Ta cea mare!”

4.4. Distribuirea literaturii

Primii care participau la distribuirea literaturii erau păstorii. Ei aveau legătură cu Bucureștiul, pentru că erau foști seminariști și cunoșteau editurile și cărțile pe care le foloseau. În perioada 1930-1940 au fost scoase de sub tipar multe cărți, de la tot felul de asociații religioase care nu-și dădeau identitatea și aveau învățături destul de greșite. Dar, păstorii anunțau pe cei interesați despre cărțile apărute în cadrul Cultului.

A doua posibilitate de a-ți procura literatură, era comanda prin scrisoare trimisă la redacție ori editură. Pe cărți și reviste se făcea reclamă, și de acolo frații puteau să comande. În 1937 Mureșan Alexandru din Băsești – Sălaj primea acasă revista Farul Creștin. În biserică erau abonați la reviste fratele Costin Mihai, Hotea Ioan, Gallic Coloman și mulți alții, acestea sunt doar la începuturile bisericii.

A treia posibilitate erau oamenii care le aduceau de la depozit și le distribuiau. Această metodă a funcționat mai mult în timpul comunismului. În Biserica din Baia Mare, în acea perioadă, se ocupa de aducerea literaturii fratele Vasile Dragoș, dumnealui a petrecut o vreme în București, ca ordonanță la un general.

Nepoata dumnealui, stabilită acum în Germania, Maria Elisabeth Hotz, ne-a trimis următoarea notă: I-a ajuns Biblia în mână, pe care citind-o, a descoperit că există diferențe între ceea ce i s-a spus până atunci și ce stă acolo. Deci s-a dus la preotul bisericii din sat să se sfătuiască. Acesta i-a recomandat să nu se oprească în a căuta adevărul. Astfel, a întâlnit un pastor baptist care i s-a părut că ar avea mai multe răspunsuri la întrebările sale și s-a alipit acestei comunități, fiind unul din primii care au înființat Biserica Baptistă română din Baia-Mare. Un prieten de suflet și om spiritual deosebit, i-a fost Tincu Ilie, un maramureșean din Sat Șugatag. De abia după ani, și când trecuse pericolul de a vorbi din naivitate copilărească, am aflat că bunicul meu avea doi prieteni în Sibiu de unde îi veneau, ba chiar și mama pitise în concediu, în valizele noastre, Biblii.

Fratele Vasile comanda cărți printr-o librărie a lui Georgescu, ce era în centrul vechi, iar după ce a venit restriștea comunistă, cărțile religioase erau mascate între cărți de interes general. Fratele Miclăuș Nicolae aducea și dumnealui Biblii și cărți de cântări. În vremea celui de-al doilea război mondial era libertate în Ardeal, dar din cauza acestuia se tipăreau mai greu. Petrule Iov, primea literatura de la fratele Mihuț din Oradea. Omul de legătură era Nicu Zaharie, care lucra în cadrul CFR, se îmbrăca în uniformă și pleca din Baia Mare la Oradea. Acolo avea adresă precisă, coletul era făcut și conținea Biblii, cărți de cântări și uneori și literatură.

Spre sfârșitul perioadei comuniste, din 1982-1990, un frate activ a fost Traian Sfărcuș. La o predică, a fost cercetat că trebuie să facă ceva în lucrarea Domnului, și el a descoperit că ar putea să aprovizioneze Biserica cu cele necesare hranei sufletești. În acea perioadă a venit la biserică fr. Croitoru Victor din Fălticeni și Traian l-a chemat acasă la el și i-a povestit nevoia mare de literatură. Fratele i-a spus foarte clar: „Ești dispus să vii după Biblii?” „Da frate, oriunde.” După o vreme, fratele l-a sunat să plece la Fălticeni și de acolo la Constanța, și așa s-a înrolat în rețeaua de distribuție.

În acea vreme era un mare risc să transporți literatură, puteai fi arestat dacă erai depistat sau pârât de cineva. Traian povestește că mergea la fratele de legătură, dădea valizele și era liber până ce trebuia sa meargă trenul. Frații se ocupau și de ducerea valizei la tren și punerea ei la loc, ca nu cumva cel ce însoțea valiza să fie suspect pentru miliția din gară.

Au fost și întâmplări amuzante, sau încercări dureroase, dar Dumnezeu poate să schimbe un rău într-un mare bine. Într-o zi, ducând valiza pe bicicletă, fr. Traian se dezechilibrează și cade, valiza se deschide și Bibliile se împrăștie. Cum erau pe stradă, o mașina trage spre trotuar, șoferul se dă jos, ia valiza o pune în portbagaj, adună Bibliile, ia pe fratele și pleacă. Acesta, uimit, întreabă cât costă binefacerea, răspunsul primit a fost „Să-mi dai și mie o Biblie”. Când era sunat, frații de la Constanța îi spuneau: „Avem faină albă”, adică Biblii, cei din București spuneau „Avem marmură” și așa mai departe. Traian mai povestește că venea tirul încărcat cu literatură și după descărcare, era dus peste Transfăgărășan și era răsturnat în prăpastie pentru că toate actele erau false și nu mai risca nimeni să îl scoată iar din țară.

Fratele Ieremia Hodoroabă mai trimitea prin poștă Biblii, celor ce aveau șansa să le ajungă scrisorile la Paris, și așa Domnul avea grijă de noi să avem ceva pe masa spirituală și să nu ducem lipsuri prea mari. Mai erau poate și alte surse de aprovizionare pe care nu le știu eu.

Note de subsol:
41 Emanuel Conțac – Dilemele fidelității, Condiționări culturale și teologice în traducerea Bibliei, Cluj-Napoca: Editura Logos, 2011, p.79. 42Ibidem, p. 83.
42 Ibidem, p. 83.
43 Blog – Emanuel Conțac – 06.05.2014. http://vaisamar.wordpress.com/2014/04/20/trecute-vieti-de-doamnei-si-domnite-povestea-printesei-ralu-callimachi/
44 Alexa Popovici, Istoria Baptiștilor din Romania 1856-1989 pp. 317- 318.
45 Cântările Evangheliei – București, 1969.
46 Cântările Evangheliei – București, 2003.
47 Cântările Evangheliei – Arad, 1944.
48 Cântările Evangheliei – București, 2003, cântarea 190.
49 Alexa Popovici, Istoria Baptiștilor din Romania 1856-1989, pp.208- 214.
50 Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din Romania între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), pp. 220-225.
51 Alexa Popovici, Istoria Baptiștilor din Romania 1856-1989, p.314.
52 Glasul Adevărului, sâmbătă 28 Mai 1932.
53 Alexa Popovici, Istoria Baptiștilor din Romania 1856-1989, p.317.
54 Farul Mântuirii, nr.4, februarie 1929.
55 Ibidem, nr.12/13, 15 inie și 1 iulie 1929.
56 Farul Creștin, nr. 38-39, 1938.
57 Glasul Adevărului, sâmbătă, 4 iunie 1932.
58 Replică din piesa de teatru O scrisoare pierdută, Actul II, Scena XIII, scenariu de Ion Luca Caragiale.
59 Glasul Adevărului, sâmbătă 28 mai 1932.
60 Glasul Adevărului, sâmbătă 4 iunie 1932 și sâmbătă 11 iunie 1932.

Va urma


 

Înapoi ] Înainte ] [ sus ]

Abonare gratuita!

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 

HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)

Copyright © 2003 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate