PUBLICAŢIE BAPTISTĂ DE APOLOGETICĂ

              

baptist.ro

 

Pagină de Literatură Creştină

Pagina de Literatură Creştină este realizată de Ionatan Pirosca.

Un drum ca o alunecare de lebădă pe apa unui lac cristalin, sau adâncimea unei dimineţi răsfrântă într-o inimă strălucind de iubire, sunt cam greu de pipăit şi de analizat, când le constaţi la alţii… Eu şi tu înţelegem chiar şi ce ni se dă nouă a trăi, trunchiat, fără multe nuanţe… Apoi, în iureşul zilelor asediate de atâtea şi atâtea întâmplări, cine mai are timp de analize, sinteze, introspecţii, sondări psihologice? Cu atât mai mult cu cât ele ni se propun de multe ori din exterior, vin dinspre ceilalţi, cerându-ne eforturi în plus… Creştinii nu sunt extratereştri, chiar dacă ei „nu mai sunt din lume”. Chiar dacă firea lor, omenească până la un moment dat, a fost substanţial înlocuită cu altceva. Când spun „substanţial”, nu mă refer la cantitate, ci la calitate.

Literatura creştină trebuie să întrunească aceste caracteristici. Trebuie să aibă deschiderea pe care a arătat-o Domnul Isus faţă de oameni şi problemele lor, în toată complexitatea şi gravitatea acestora, fără să neglijeze faptul că El e soluţia pentru orice situaţie, să fie în stare să surprindă evoluţia sufletului omenesc, ţinând cont de felul de „gravitaţie” căruia îi este supus. Fiindcă, în ultimă instanţă, „legea duhului de viaţă” şi „legea păcatului şi a morţii”, în permanentă şi acerbă confruntare, creionează coordonatele de manifestare a oricărei personalităţi omeneşti. Literatura creştină va aborda pe om şi realitatea în cele mai intime şi mai adevărate aspecte ale lor, fără complexe, fără excese „umaniste” care să-l înalţe mai mult decât îi e condiţia, sau „nihiliste”, care să-l condamne definitiv şi irevocabil, fără prejudecăţi. Ea va porni nu de la experienţa omenească şi spre o lume iluzorie, ci de la o realitate nouă şi autentica a lui Hristos cel viu, către lumea prea adâncă în complexitatea ei, ca să fie corect înţeleasă altfel decât prin divin.

Când spun „literatură creştină” nu mă refer strict la lucrări teologice sau devoţionale, care sunt doar genuri de adresare, de îndreptare spre oameni a unui mesaj şi a unei experienţe. Mă refer la ceea ce se înţelege îndeobşte prin „literatură”: acea activitate de transpunere artistică a unor observaţii asupra vieţii şi realităţii prin cuvinte mai mult sau mai puţin meşteşugite conform unor standarde stabilite convenţional de domeniul cunoaşterii estetice. Daca valoarea duhovnicească a unor producţii „literare” stabileşte, înaintea lui Dumnezeu, calitatea trăirii fundamentale, cea care a generat scrierea respectiva, aceasta nu ii conferă obligatoriu şi calitatea de scriere literară bună. Pentru că aici mai intervine un criteriu de apreciere: cel conferit de Însuşi Dumnezeu omului şi de care chiar şi El ţine cont, altfel nu l-ar fi delegat pe Adam să dea nume vietăţilor create: simţul discernământului estetic, al aprecierii imaginative, al unei intuiţii consonante cu imaginaţia creatoare divină.
Oamenii au stabilit jaloane pentru frumos. Chiar dacă acestea se modelează după epoca istorică, după caracteristicile ei morale, religioase, etc, cum spune românul, „ce-i frumos, şi lui Dumnezeu îi place!” Aceasta nu în sensul condamnabil al justificării gusturilor pervertite de păcat, ci în acela al existenţei unor standarde profunde, imuabile, ale frumosului, de care nu se poate face abstracţie.

Am fost onorat să pot susţine această rubrică de şi despre literatura creştină aici. E o tribună a Domnului, aşa că-mi scot încălţămintea, ca Moise lângă rugul care nu se mistuia, şi mă apropii. Vorbirea nu îmi e uşoară, dar am mulţi fraţi care mă vor ajuta. Ştiu că mulţi dintre cititorii acestor rânduri scriu, sau doresc să scrie literatură creştină. Dacă sunteţi de acord cu cele expuse aici, veniţi alături de mine.

Aveţi intrebări, sugestii, propuneri sau critici la adresa celor scrise aici, nu ezitaţi să ni le prezentaţi.

Ce scriu eu, de fapt?
Iată o poezie creştină, cam altfel decât se recită prin bisericile noastre… Zic eu…

O linie dreaptă,
un drum spre Golgota

Îl urmez pe Domnul meu târâş,
nici acum nu ştiu dacă de frica duşmanului,
sau pur şi simplu de frică.
Un biet soldat rănit, faţă în faţă cu sine,
singur înaintea iluziei dezmierdătoare sau ucigătoare,
singur împotriva rafalelor minciunii.

„Am rămas în urmă, Doamne, aşteaptă-mă…!”
Şi gândurile se opresc deodată.
Într-un colţ, pe o panoplie aurie, acolo am pus-o.
Uneori, sabia Duhului se face cârjă.
Trebuia să mi-o pun direct în inimă,
încă de pe când era cu două tăişuri incandescente.
Nu aş mai fi avut acum nevoie de cârjă.

Un biet soldat rănit, cu faţa în sine.
„Omule, trebuia sa fii tu panoplia.
Cine ţi-a spus că există vreun colţ pentru Cuvânt,
vreo umbrire de perete văruit, pentru iubire?”

Peste pajiştea înţelegerii clipeşte credinţa
şi sunt flori care nu sunt şi vin ploi nădăjduite.
Nu mai vreau să plec de aici:
este odihnă şi este pace.

În jur se aprind şi se sting focuri nimicitoare,
se clădesc hambarele durerii,
în jur cotrobăie ura…
Dispreţul a mâncat un om, dezamăgirea pe altul,
cad poc, poc, elementele inimilor de robi
într-o doară, când ar putea să tresalte…

„Cât aş vrea să vină vara, să fie soare,
iar eu să întind braţele către mama…
Cât aş vrea să-nflorească salcâmii…”.
Mergi greu, din ce în ce mai greu, oasele tale
te privesc de departe, cum ai vrea să te sprijine cineva,
mai găseşti un pervaz ici, unul colo,
eu te strig, te strig, dar nu mai auzi,
vreau să-ţi arat pajiştea asta
cu mult dor împlinit, cu multă odihnă,
dar nu mai auzi.

Chiar dacă eşti rănit, chiar dacă sângerează coapsa ta,
chiar dacă plângi, chiar dacă inima ta zace-n arene cu lei…

Ai pierdut de mult echilibrul curcubeului,
încă de când soldaţii mândriei te luat-au să lupţi între ei,
pe mari grămezi de gunoi aurit…
Oh, Doamne, mai pot? O dungă de linişte
să trag peste toate, mai pot?

El scrie acolo o linie dreaptă,
un drum spre Golgota,
şi îmi arată…

(din volumul nepublicat „Liniştea dintre două tăceri”)

Ionatan Piroşca

Prietenii şi Adunarea

Întotdeauna am considerat ca a-ţi face şi a-ţi păstra prieteni nu este un lucru de neglijat. Mai ales în condiţiile în care nevoia de prieteni vine ca un imperativ , aceştia suplinind lipsa dragostei şi a înţelegerii de care tot omul are nevoie.
Iar când această lipsă se manifestă ca absenţă a unui necesar jalon, ca o absenţă de punct cardinal, ca o acută nevoie de confruntare cu obiectivitatea unor «păţiţi» care pot da şi eventual, accepta sfaturi şi soluţii, mai ales în situaţia unui artist, zonă în care prieteni adevaraţi găsesti greu, dacă găseşti, atunci ea, lipsa, doare tare…
Eram tânăr, începusem să scriu şi doream «părtaşia» literară care să creioneze o cale reală pentru cineva pasionat. Nu găseam aşa ceva în mediul creştin în care evoluam. Când am încercat să arăt ceva cuiva care ar fi trebuit să mă îndrume şi să mă încurajeze, răspunsul a fost : «Ohoo, dar ăsta e panteism curat!», fără să încerce nici măcar să-mi explice ce-i ăla panteism şi de ce consideră aşa o poezie creştină. N-am să aflu niciodată daca ştia sau nu ce înseamnă panteism sau dacă auzise despre figurile de stil, dar pentru mine atunci a fost suficient să-l consider un ipocrit şi un snob, aşa cum sunt cei mai mulţi sfertodocti. Acesta a fost unul din motivele care au dus la îndepărtarea mea de Adunare: incapacitatea ei de a-mi satisface nevoile artistice şi, cu mult mai grav, consideram eu, morale.
Oare azi nu se mai întâmplă aşa ? Mulţi tineri se simt chemaţi la a face ceva deosebit, iar unii chiar sunt... În cazul meu, Dumnezeu mi-a oferit şansa de a mă întoarce în Adunare, după ce am cunoscut adâncimile murdare ale lumii artistice imorale şi acaparatoare, hotărât să înfrunt orice snobism sau prejudecată culturală, acolo unde îmi era locul: între copiii Săi. Şi mai mult: hotărât să-mi găsesc prieteni artişti, sau cu preocupări asemănătoare cu ale mele. Am avut harul să-i găsesc. Acum este grupul de literatura de pe Internet… Dar cea mai arzătoare dorinţă era aceea de a feri pe tinerii credincioşi de a-şi murdări fiinţele şi talentele prin speluncile lumii, împreună cu tot felul de «artişti» dubioşi, prin «cenacluri literare» care mai de care mai seducătoare, mânaţi de pasiunea pentru scris, cum fusesem eu… Sper că am reuşit să ofer o soluţie: se cheamă “Cuvinte la schimb”.
Dar ce facem cu problema care trenează în cele mai multe dintre adunările noastre, fiindcă acolo au aceşti tineri primele contacte cu «gustul public». Cine formează şi îndrumă pe mulţi dintre liderii noştri, care ştiu Biblie din belşug, dar cu literatura şi psihologia sunt la pământ ? Şi, mai ales, cine îi obligă să stabilească norme, acolo unde nu se pricep? Cine îi obligă să aprecieze cine e poet, sau sculptor, sau pictor, şi ce e aceea o poezie? Oare şi-ar pierde autoritatea, dacă şi-ar recunoaşte onest incompetenţa? Pe cine păcălesc astfel de oameni? Şi până când cultura evanghelică va fi nu marginalizată, ci la margine, din cauza lor? Ca să nu mai vorbesc de sufletele tinere, descrise mai sus, care se pierd…
Mi-am dorit şi îmi doresc prieteni. Dar doresc mai mult să fiu prietenul Domnului, iar El a spus : «Voi sunteţi prietenii mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu… ca să vă iubiţi unii pe alţii». Unde este iubirea, când respingem oameni? Eu aşa gândeam atunci şi aşa gândesc şi acum… Dumneavoastră, nu?

Ionatan Piroşca

apăsaţi pentru pagina a-II-a

Pagină de poezie
 

Ce este nou!

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi gasi o pagină dedicata Scrierilor Crestinilor din Primele Secole.

Pe această pagină puteţi citi lucrările următorilor scriitori:  

bullet
Barnaba
bullet
Papias
bullet
Ignaţiu
bullet
Aristide
bullet
Quadratus
bullet
Polycarp
bullet
Iustin Martirul
bullet
Tertulian
bullet
Ciprian
 

În curând veţi putea citi lucrările lui Tatian, Melito, Iranaes şi alţii.

 

 

 

                                                                    Vox Dei Baptist Ministries 64 E Main Str. Sidney, New York 13838
                                                                                             Vox Dei Baptist Ministries © 2003