baptist.ro

Pagină de Literatură Creştină

Pagine de Literatură Creştină realizate de Ionatan Pirosca.

Prima pagină   - Vine Primăvara! Vine Învierea!

A II-a pagină   - TEMA ÎNVIERII MÂNTUITORULUI -                      reflectată în lirica românească.

A III-a pagină  - Posta redactiei literare
 

TEMA ÎNVIERII MÂNTUITORULUI

reflectată în lirica românească

În viaţa spirituală a românului, mai ales în poezia cultă, desprinsă de ritualuri, doctrina învierii lui Isus - adică mesajul întregii Biblii - este sursa binecuvântată a unei imnologii cristice reactualizate prin cântări, re­citări, publicarea în presă; ele devin un prilej de reculegere a unui adevăr divin esenţial, care-şi desfoliază înţelesurile cu fiecare primăvară.



În poemul ,,Dumnezeu şi om” (1873), Mihai Eminescu îşi descătuşează tensiunea printr-o suită de întrebări, aruncând o lumină asupra profeţiilor din Vechiul Testament:

«Fi-va oare dezlegarea celora nedezlegate,

Fi-va visul omenirii grămădit într-o fiinţă?

Fi-va braţul care strânge-a omenirii neputinţă?

Ori izvorul cel de taină a Luminii-adevărate?”

În poezia ,,În faţa altarului”, o capodoperă, poetul P. Cerna introspectează starea sufletească a lui Hristos pe cruce: răstignitul Îşi proslăveşte Tatăl care I-a poruncit jertfa, astfel ca Fiul să-Şi glorifice Tatăl, absolvind omenirea de păcate:

«Fiere-amestecată cu nectar,

Mi-ai întins din vecinicul pahar.

Cântă viu în sufletu-mi nectarul,

Tată, si-n mormânt Te-oi lăuda!

Fruntea mi-o îngreuna amarul

Doamne al lumei, fie voia Ta!”

Amarul şi nectarul sunt conotaţii antitetice pentru moarte şi slavă cerească.

Figura Mântuitorului apare în mai multe ipos­taze în creaţia lui V. Voiculescu. Am ales «Pe cruce» pentru tabloul descriptiv, însângerat, ca în pânzele Renaşterii târzii:

«Isus murea pe cruce sub arşiţa grozavă

Pălea curata-I frunte ce-o sângerase spinii.

Pe stâncile Golgotei, tot cerul Palestinii

Părea că varsă lavă...»

În poezia ,,Îngerul a strigat (din ciclul «Denii ») poetul şi filozoful Ştefan Neniţescu trans­mite bucuria înaltă a celui ce se simte izbăvit prin moartea şi Învierea lui Isus:

“Saltă, Sioane! Trâmbiţa sună,

Mesia-i aici pe pământ

Şi cerul tună ca de furtună

Şi valea răsună.

Frântă e moartea şi iadul e frânt

Deschis e acum întâiul mormânt.

Suflete vin, mereu se adună

Iadul cenuşă-i şi scrum.

Aleluia!”.

În poezia lui L. Blaga ,,Lumină din lumină”, imaginea “taurului neînjugat” îndreaptă gândul spre atotputernicia divină, care se smereşte, supunându-se blând poverii, după cum Isus Însuşi a purtat pe cruce uriaşa sarcină a fărădelegilor omeneşti:

“Lângă apa lină stă în lumina zonilor taurul

Nemişcat. Înălţat şi frumos

E ca Isus Hristos

Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat».

În poezia ,,Rugăciune” poetul Ion Vinea se roagă Domnului pentru vindecarea unei fete bolnave, aflată în spital şi imaginează săvârşirea minunii, în noaptea Paştilor, printr-o tulburătoare asociativitate modernistă a vocabulelor.

,,Degetele ei înfrigurate

Joacă-se cu lâna mieilor de Paşti

Şi oţelul fulgerelor dă-l ei

Pe apa sufletului - liniştea ca un polei»

pentru că în adevăr Fiul lui Dumnezeu a venit să găsească şi să răscumpere ceea ce era pierdut.

Poetul sburătorist, Mihai Celarianu, scrie o poezie serafică, elaborată, ca acest fragment din poemul ,,Isus:

,,Chiar inima nopţii pierise-ntr-o mutâ-aşteptare

Pustiu si o singură şoaptă-nălţată

Iertare

Şi umbra se-nfipse pe-un nor

De-apururi în cerul de-oţel

O, El, era El, era El !” - cu sensul de Mesia Cel profeţit şi aşteptat.

Ideea redempţiunii ca leac trupesc şi sufletesc al Jertfei cristice o găsim şi-n poezia «Îngerul a strigat» a lui E. Baconski, care comunică adevăruri eterne, dureros suprapuse pe drama fiecărui secol:

,,E timpul schimbării la faţă şi-al înălţării

În întuneric se profilează trădătorul şi cel trădat

...Pentru ziua de Vineri îşi schimbă cenuşa

Într-o pulberă galbenă. Cine-a strigat?.

În ,,Oda bucuriei”, Nichita Stănescu păstrează ambiguitatea relaţiei Dumnezeu-om şi fiorul sfânt al ridicării din moartea jertfitoare:

“Vino tu, stare măreaţă, şi spune -

Eu am fost întru totul asemenea Lui...

Dar numai El a murit într-adevăr

Numai El a ştiut că e El!».

Poezia lapidară , «Primăvara» a lui Ioan Alexan­dru, relevă învierea fizică şi psihică a omului nu doar prin ciclul natural, cât mai ales prin puterea harului şi înţelegerea vieţii ca un perpetuu şi înnoit legământ, căci doar astfel sufletul vechi, împătimit, murind, face să se nască în dureri cel nou, duhovnicesc:

«De unde-şi iau avântul şi puterea

Înmuguririle-s în toi

De n-ar fi-ncepută învierea

Săvârşită-n carnea de pe noi!”.

Poeţii creştini evanghelici, Costache Ioanid şi Traian Dorz, iluminaţi de Duhul Sfânt în celula închisorilor unde au suferit pentru Hristos, sunt mărturii impresionante ale unor ucenici ai Iubirii, cu ochii ţintă la ,,Căpetenia desăvârşirii”, Hristosul cel aşteptat.

În poemul , «Cele şapte bătălii de pe Golgota», C. Ioanid încheie apoteoza calvarului, cu sensul ei transformator în vieţile noastre, astfel:

«Iar Domnul, din bezna adâncă

Ne—a scos prin pereţi şi pe stâncă

Să ducem mesajul divin

E viu Salvatorul. Şi încă

Din cerul de glorie plin

Ne cheamă...

Ne iartă...

Amin!”.

În poezia «Vin Paştele» a înzestratului poet Traian Dorz, bucuria împrospătată se revarsă entuziast, în vers elastic, vioi, energic:

«Vin Paştele Isuse, din nou învii şi iară

Arăţi la lumea asta de robi şi de orbiţi

C-ai isplişit păcatul prin Jertfa Ta amară

Şi c-ai adus la viaţă pe cei neprihăniţi!»

Isus învie pururi ca să vestească şi poporului român Adevărul Său: urmează-Mă, dacă vrei să trăieşti liber, precum în versurile lui Traian Dorz:

«Dar când sosit-a ceasul slăvit al Învierii,

Ai rupt si-ntunecare şi lespezi şi peceţi

Şi-ai înviat ca-n locul obidei şi durerii

S-aduci minunăţia atâtor frumuseţi!”.

Isus este viu şi El n-a lăsat locul gol în mormânt decât pentru a umple inimile noastre cu trupul său spiritual, din sângele şi carnea Căruia ne împărtăşim: este înţelesul unei renaşteri reale, în duh si-n adevăr, al unor vieţi spălate de păcate, absolvite din moarte prin sfântul Său sânge, scurs pe cruce, spre zămislire şi rod bo­gat la ,,Secerişul din veac”.

Prof. Ileana JEAN, Constanţa