Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Lectură Creştină
 

 

 

Arhiva
Contact
Despre noi

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetică
Teologie
Discuţii Forum
Istorie
Pastorală
Cartea Creştină
Eseuri Creştine
Umor
Proiectul Betania
Pagina Femeii
Mass-Media
Ştiri
Lectură Creştină
Poşta Redacţiei


Lectură Creştină

 

 

Pentru a veni în întâmpinarea dorinţelor cititorilor noştri, lansăm din luna aprilie 2006 a acestei Publicaţii, această pagină specială de lectură creştină unde vom prezenta o carte în serial. Pentru început vă propunem lecturarea cărţii "Întâmplările pelerinului în călătoria sa" povestită de John Bunyan (1628-1688), o carte tradusă în peste o sută douăzeci de limbi şi apreciată ca o carte de căpătâi, alături de Biblie. Suntem convinşi că lectura acestei cărţi va constitui pentru fiecare cititor o adevărată binecuvântare, un prilej de întărire şi devotament creştin – aşa cum a fost pentru milioane de cititori din lumea întreagă.

 

Întâmplările pelerinului în călătoria sa

de John Bunyan

 

Partea întâia

Capitolul 8

Apolion

 

 

Creştinul ieşi cu prietenele sale la poartă, el întrebă pe Portar dacă nu a văzut pe vre-un pelerin trecând. Portarul răspunse afirmativ.

 

- Nu l-ai cunoscut cumva, întrebă Creştinul.

 

- Portarul. Mi-a spus ca-l cheamă Plin-de-Credinţă.

 

- Creştinul. A, îl cunosc, e dintr-un loc cu mine; mi-e vecin. Vine din acelaş oraş unde m-am născut şi eu. Crezi că a ajuns departe înaintea mea?

 

- Portarul. O fi acum la poalele dealului.

 

- Creştinul. Domnul să te binecuvinteze, bunule Portar, pentru tot binele pe care mi l-ai făcut, spuse Creştinul. Apoi porni mai departe; Pricepere, Evlavie, Dragoste şi Prevedere îl însoţiră până la poalele dealului. – Cum văd eu, pe cât de greu mi-a fost să sui dealul, tot atât de primejdios îmi va fi să cobor. – Da, spuse Prevedere, aşa este. E greu ca cineva să coboare în Valea Umilinţei, cum faci tu acum, şi să nu alunece. De aceea am şi ieşit să te însoţim până la poalele dealului. El începu să coboare, cu băgare de seamă; totuşi alunecă de câteva ori.

 

L-am mai văzut apoi în vis pe Creştin ajungând la poalele dealului; bunele lui gazde îi dădură pâine o sticlă cu vin şi un ciorchine de struguri. Pe urmă el îşi văzu de drum.

 

În Valea Umilinţei, Creştinul trecu printr-o aspră încercare, căci ea mersese puţin şi iată că văzu un duşman înaintea sa; el se numea Apolion. Creştinului începu să-i fie frică şi se gândea ce să facă: să se întoarcă înapoi sau să dea piept cu el? Îşi aduse însă aminte că spatele nu-i era apărat de pavăza e o primise în dar; se gândi că dacă fuge; vrăjmaşul l-ar străpunge pe la spate cu săgeţile lui. Se hotărî deci să ţie piept. Apolion veni spre el; era înfiorător la vedere: acoperit cu solzi ca peşti, cu aripi de balaur şi picioare de urs, din pântece îi ieşea foc şi fum pe o gură de leu. Când ajunse lângă Creştin se uită cu dispreţ la el şi începu astfel:

 

- De unde vi şi încotro te duci?

 

- Creştinul. Vin din Cetatea Pierzării, locul tuturor răutăţilor şi merg spre Cetatea Sionului.

 

- Apolion. Din ceea ce-mi spui îmi dau seama că eşti unul din supuşii mei, căci ţara aceea e întreagă a mea. Eu sunt conducătorul şi dumnezeul ei. Cum se face că ai fugit de sub stăpânirea împăratului tău? De ce n-aş trage nădejde că-mi vei sluji mai bine de acum înainte, cu o lovitură te-aş doborî la pământ.

 

- Creştinul. E foarte adevărat că m-am născut în ţara stăpânită de Domnia-ta, dar slujba era grea, iar din simbria pe care o plăteşti nu se poate trăi, căci plata păcatului este moartea. De aceea când m-am făcut mai mare, m-am gândit şi eu ca şi alţi oameni chibzuiţi, dacă nu mi-aş putea găsi o soartă mai bună.

 

- Apolion. Nici unui stăpân nu-i place să-şi piardă supuşii şi nici eu nu vreau să te pierd pe tine. Pentru că te plângi de slujbă şi de simbrie, fă bine şi întoarce-te înapoi; îţi făgăduiesc că-ţi voi da oricare din bunătăţile ce se găsesc în ţara mea.

 

- Creştinul. Dar acum am intrat în slujba altuia şi nume a Împăratului împăraţilor. Şi cum sunt om cinstit nu mă pot întoarce la Domnia-ta.

 

- Apolion. Ai dat din lac în puţ, cum spune proverbul. Dar se ştie că de obicei, oamenii care se dau drept slujitorii Stăpânului tău, după scurt timp se întorc iarăşi la mine. Fă şi tu la fel şi va fi bine.

 

- Creştinul. I-am făgăduit că voi fi al Său şi i-am jurat credinţă. Cum aş putea să-mi iau cuvântul înapoi, fără să fiu spânzurat ca trădător?

 

- Apolion. Mie mi-ai făcut la fel şi totuşi eu sunt gata să trec toate cu vederea, dacă te întorci la mine.

 

- Creştinul. Făgăduielile ce ţi le-am făcut, au fost în copilăria mea; afară de aceasta, sunt încredinţat că Domnul sub steagul căruia mă aflu acum, mă poate dezlega şi ierta de tot ce am făcut când m-am supus ţie. Şi apoi, să-ţi spun drept: slujba pe care o am la el, simbria ce mi-o dă, slujitorii, cârmuirea şi tovărăşia Lui, ţara Lui, îmi plac mai mult decât ale tale. De aceea, nu mă mai momi; eu sunt slujitorul Său şi vreau să-L urmez.

 

- Apolion. Mai gândeşte-te o dată, cu sânge rece, la ce te aşteaptă în calea pe care ai apucat. Ştii că cei mai mulţi din slujitorii Săi o sfârşesc rău, pentru că se răzvrătesc împotriva mea şi a căilor mele. Câţi din ei n-au murit în grele condiţii! Afară de aceasta tu eşti de părere că slujba Sa e mai bună decât a mea şi totuşi El nu s-a mişcat niciodată de la locul Lui ca să scape din nenorocire pe cei care-i slujesc. Iar eu de câte ori nu am scăpat din mâna Sa şi a lor Săi, fie cu forţă, fie prin înşelăciune, pe cei care mi-au slujit cu credinţă!

 

- Creştinul. Dacă El nu le vine în dată în ajutor o face într-adins, vrând să încerce astfel dragoste lor şi să vadă dacă rămân cu El până la sfârşit; iar sfârşitul rău pe care spui că îl au ai Săi este pentru ei cel mai frumos sfârşit. Căci ei nu se îngrijesc de o izbăvire vremelnică, ci aşteaptă slava e care o vor avea la urmă, când Domnul lor va veni în toată slava Sa şi a îngerilor Săi.

 

- Apolion. Te-ai şi dovedit deja necredincios în slujba Sa. Cum îţi închipui că vei primi o simbrie de la El?

 

- Creştinul. În ce i-am fost necredincios?

 

- Apolion. La începutul călătoriei, când erai aproape să te îneci în Mlaştina deznădejdii, te-ai arătat slab. Ai încercat să scapi pe căi lăturalnice de povara ta, când ar fi trebuit să aştepţi până ce Împăratul Însuşi ţi-ar fi luat-o din spate. Ai adormit în loc să veghezi şi ai pierdut pergamentul. Erai cât pe ce să te întorci îndărăt când ai văzut lei, şi în tot ce povesteşti despre ce ai văzut şi auzit, încerci un sentiment ascuns de îngâmfare.

 

- Creştinul. Toate câte le spui sunt adevărate şi multe altele pe care nu le-ai pomenit, dar Împăratul căruia îi slujesc şi pe care î-L cinstesc, e îndurător şi gata să ierte. El ţine seama că toate aceste slăbiciuni mă stăpâneau încă de pe când eram în ţara ta; acolo m-am obişnuit cu ele; am suferit din pricina lor, mi-a părut rău şi am căpătat iertare de la Împăratul meu.

 

Atunci Apolion fu cuprins de mare mânie şi izbucni: Sunt duşmanul acestui Împărat – urăsc fiinţa Sa – ligile Sale şi pe poporul Său – am venit într-adins ca să mă împotrivesc ţie.

 

- Creştinul. Ia seama ce faci, Apolion, căci eu mă aflu pe calea Împărătească, pe calea sfinţirii, ia seama la tine însuţi.

 

Apolion se aşeză de-a curmezişul drumului şi spuse: N-am nici cea mai mică teamă; pregăteşte-te de moarte, căci jur pe prăpastia iadului că n-ai să mergi mai departe; aici îţi vei da sufletul. Şi spunând acestea, aruncă o săgeată aprinsă spre pieptul Creştinului; dar acesta avea în mână un scut cu care se apără.

 

Creştinul trase sabia, căci văzu că sosise vremea. Apolion aruncă săgeţile ca grindina. Oricât a căutat să se ferească Creştinul, a fost totuşi rănit la cap, la mână şi la picior; se retrase puţin; Apolion se folosi de prilej ca să-l atace cu mai multă tărie. Creştinul prinse însă iarăşi curaj şi se împotrivi cu toată puterea.

 

Această luptă înverşunată ţinu mai mult de o jumătate de zi; Creştinul era istovit. Din pricina rănilor, puterile îi slăbeau din ce în ce mai mult.

 

Atunci Apolion se apropie de Creştin, îl apucă de cingătoare şi-l trânti la pământ. Creştinul scăpă sabia din mână. Apolion strigă: Eşti în mâna mea! – apăsându-l ca să-şi dea sufletul. Creştinul începu să-şi piardă nădejdea că va mai scăpa cu viaţă. Însă, din voia lui Dumnezeu, se întâmplă că în timp ce Apolion voia să-i dea lovitura de graţie, Creştinul puse repede mâna pe sabie şi spuse: Nu te bucura duşmanule, căci mă voi ridica! [1] – şi-i dădu lui Apolion o lovitură cumplită. Acesta dădu înapoi rănit de moarte. Creştinul se repezi iarăşi la el, spunând: Ba în toate acestea, noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit.[2] Apolion îşi întinse ariile sale de balaur, şi-şi luă zborul făcându-se nevăzut.

 

Nimeni nu şi-ar putea închipui, dacă n-ar vedea şi n-ar auzi cum am văzut eu şi auzit eu, răcnetele cumplite ale lui Apolion cât a ţinut lupta – în timp ce Creştinul suspina şi gemea neîncetat. Nu l-am văzut să fi aruncat o singură privire mai blândă până nu l-a rănit pe Apolion cu sabia cu două tăişuri. Abia atunci a zâmbit Creştinul şi şi-a ridicat ochii spre cer.

 

După lup, Creştinul spuse: Vreau să mulţumesc celui care m-a scăpat din gura leului şi mi-a dat ajutor împotriva lui Apolion. – Marele Beelzeb, stăpânul acestui diavol, a pus la cale pierzarea mea, dar binecuvântatul Mihail m-a ajutat; binecuvântat să fie Dumnezeu, lăudat şi binecuvânta să fie în veci.

 

Apoi am văzut o mână care a dat Creştinului câteva frunze din pomul vieţii; el le luară şi le puse pe rănile primite în luptă şi ele se vindecară numaidecât. Apoi se aşeză să mănânce din pâinea şi să bea din vinul care-i fusese dăruite cu puţin mai înainte. După ce prinse astfel puteri noi, porni mai departe, cu sabia în mână, căci nu putea şti dacă nu mai era cumva vre-un vrăjmaş prin apropiere. Apolion nu l-a mai supărat cât a trecut prin vale.

 

Note de subsol:

 

[1] Mica 7.8;

 

[2] Romani 8.37.

sus

Ce este nou?

CHAT Creştin!

 

FORUM

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 

Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi Înainte 
Copyright © 2003-2006 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate