Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Istorie
 

 

 

Cuprins Publicaţie
Nostra Aetate
Apologetica
Teologie
Istorie
Pastorala
Misiunea Azi
Site-uri Baptiste
Media

 

 


Pagina de Istorie

O succesiune Galeză a Credinţei şi Practicii Baptiste Străvechi

 Dr. Michael N. Ivey

 

PARTEA ÎNTÂI: Originea Baptiștilor Englezi

 

Capitolul 1

 

Baptiştii Universali

 

Cu moartea Reginei Elisabeta în 1603, Puritanii, care erau Calviniști în simpatiile lor doctrinale, au avut motiv să spere că persecuţia aspră pe care ei o sufereau se va sfârşi cu ascensiunea lui James I. James a fost crescut şi educat în Scoția sub tutela atentă a clericilor Prezbiterieni. Admirația lui declarată şi atașamentul lui față de Kirk şi doctrina şi practica pură a Prezbiterianismului Calvinist au oferit un motiv pentru o astfel de speranţă.

 

Totuşi, James s-a dovedit a fi o dezamăgire dezastruoasă pentru toţi non-conformiștii. Odată încoronat, el a cedat înaintea capacităților convingătoare ale lui Whitgift, Arhiepiscopul din Canterbury, şi a lui Bancroft, Episcopul din Londra. Lauda şi adorarea pe care le-a primit James de la acești însemnați Angliciani, a fost în contrast cu mentorii săi rigizi şi încăpățânați Calviniști din Scoția, unde Andrew Melville a pedepsit odată tânărul rege, pe față, pentru că l-a numit ”vasalul prostuț al lui Dumnezeu.„ Împăciuirea vanității imense a lui James a condus spre decretul de la Conferința Curții din Hampton, în care dizidenților li s-a dat doar să se aștepte la persecuţia severă din partea regelui lor arogant.

 

Această nouă rundă de persecuţie, cu puţină așteptare de potolire timpurie, a avut ca rezultat migrația multor dizidenți în Olanda. Printre cei care au fugit de prigoana reînnoită a lui James a fost adunarea de Browniști, sau Puritani Separatiști din Gainsborough condusă de John Smyth, un fost cleric Anglican. Înlăturarea lor din Anglia spre Olanda a avut loc în jurul anului 1608. În Amsterdam li s-a alăturat un alt grup condus de John Robinson, care mai târziu a mutat adunarea lui spre Leydon şi este însemnat ca fiind unul dintre Părinții Pelerini.

 

În cartea lui Modelatori ai Gândirii Baptiste, James Tull face o distincție între Independenți şi Separatiști în cadrul mişcării Puritane. El notează că Independenții au dorit să reformeze Biserica Angliei, în timp ce Separatiștii credeau că Biserica Întemeiată era dincolo de reformare. Ei credeau că reforma adevărată putea avea loc doar printr-un stat prezbiterian condus de la Geneva. Totuşi, majoritatea în ambele grupuri erau Calviniști. Într-un sens, Independenții erau dizidenți din Biserica Angliei, în timp ce Separatiștii erau dizidenți din afara ei, care au fost fie excomunicați, fie s-au separat voluntar de corpul Anglican.

 

După ce a ajuns la Amsterdam, Smyth a ajuns treptat la concluzia că practica botezului Puritanismului său Calvinist nu era scripturală. Crezând că pedo-botezul era fals, el şi-a convins adunarea sa, să declare că ei nu sunt o biserică şi să se desființeze. Apoi el s-a botezat prin scufundare şi şi-a botezat întreaga adunare. Astfel scufundați, ei au continuat să se reconstituie ca o biserică, bazată pe botezul credincioşilor şi botezul fiind prin scufundare. De la acest act, istoricii au concluzionat că grupul lui Smyth a devenit o biserică Baptistă.

 

La scurt timp după această reformă, Smyth a inițiat conversații referitoare la posibilitatea alăturării de o Biserică Olandeză Menonită, Waterlander, din apropiere, de vreme ce ei nu mai erau Separatiști Puritani datorită respingerii de către ei a pedo-botezului. Datorită lipsei de uniformitate în botezurile lor, Menoniții erau de înțeles refractari de a admite grupul lui Smyth în grupul lor. Șovăiala lor ar putea avea originea din faptul că Smyth era un Calvinist, în timp ce Waterlanderii, deşi erau Menoniți, erau Arminiani. Totuşi, se pare că Smyth şi-a schimbat curând haina şi a devenit Arminian, îndemnând biserica sa să se supună la botez prin Menoniții Waterlander. Deşi el a murit înainte ca să aibă loc fuziunea, o rămășită a urmașilor săi s-au alăturat în cele din urmă Menoniţilor.

 

Disponibilitatea lui Smyth de a abandona teologia lui Calvinistă atestă flexibilitatea convingerilor sale doctrinale. Totuşi, Smyth trebuie să fi realizat că prin respingerea pedo-botezului el a separat grupul său de mișcarea Puritană. Evident, el a simțit că botezul prin scufundare a fost destul de important pentru a garanta separarea de frații săi Puritani. În ce privește identitatea bisericii, lipsindu-i orice altă direcție de afiliere, în mod evident el şi-a predat Calvinismul său pentru a câștiga identitatea cu Baptiştii Waterlander.

 

Dorința lui Smyth de a se alătura adunării Menonite a făcut o ruptură în adunarea lui, condusă de John Helwys. Ruptura nu a fost cu privire la teologia Arminiană a Waterlanderilor; ci mai degrabă, grupul lui Helwys era omogen satisfăcut de botezurile lor reformate făcute de mâna lui Smyth şi nu dorea să se supună rebotezării prin Menoniți. Acest grup a început o biserică separată, completă cu o Mărturisire de credinţă Arminiană. Compusă de Helwys în 1610 înainte de a părăsi Olanda, aceasta este scrisă în numele bisericii noi şi conține douăzeci şi şapte de articole. Potrivit lui William L. Lumpkin, ”Influenţa Menonită este văzută ușor în mărturisire pentru că aceasta arată o despărțire de Calvinismul de până atunci, consistent, al mișcării Separatiste.„ Helwys a inclus articole legate de ispășirea generală pentru toţi credincioşii, îndreptățirea prin credinţă aşa cum este primită prin Evanghelie, şi un principiu care afirma că sfinţii pot cădea din har prin neascultare şi necredință. Articolul cinci tratează predestinarea. În parte, aceasta afirmă: ”Că Dumnezeu înainte de întemeierea lumii a predestinat că toţi cei care cred în el vor fi mântuiți şi toţi care nu cred în el vor fi condamnați, pe toţi pe care el i-a cunoscut mai dinainte. Şi aceasta este Alegerea şi dezaprobarea vorbită în Scriptură, referitoare la mântuire, şi condamnare, şi nu că Dumnezeu i-a Predestinat pe oameni să fie răi, şi să fie osândiți, pentru că Dumnezeu vrea ca toţi oameni să fie mântuiți, şi să vină la cunoştinţa adevărului, şi că nu vrea vre-un om să piară, ci vrea ca toţi oamenii să vină la pocăință.„ Din acest articol singur nu poate fi nici o îndoială că grupul lui Helwys era Baptist Arminian. Această Mărturisire de Credinţă, cu doctrina sa înalt Arminiană, Helwys a adus-o înapoi în Anglia.

 

În 1612 sau 1613 Helwys şi adepţii săi s-au întors în Anglia. După cum s-a afirmat, în timpul exilului lor în Olanda, grupul lui Smyth a trecut prin anumite schimbări doctrinale, rezultând în afilierea lor cu Menoniţii Olandezi. Deşi Smyth a plecat ca un fidel Separatist Calvinist, porțiunea adunării sale condusă de Helwys, care mai târziu s-a întors în Anglia, s-a întors la un Arminianism strict. Totuşi, tranziția lui Smyth de la Calvinism la Arminianism era pentru a păstra căutarea lui constantă de satisfacție religioasă. Călătoria lui teologică, care a început cu Episcopalianismul Anglican, a sfârşit cu Arminianismul Menonit Olandez Waterlander. Potrivit istoricului Baptist A. C. Underwood, hoinăierile teologice ale lui Smyth au rezultat în fondarea denominaţiei Baptiste Universale Arminiane. El a scris despre Smyth, ”… el stă la capul fântânii istoriei Baptiste consecutive. El poate fi privit ca fiind tatăl şi fondatorul Baptiştilor originali ai Angliei şi a Baptiştilor Universali în particular. După trecerea a trei sute de ani el trebuie să fie plasat în avangarda a ceea ce este acum împărtășania ecumenică.„

 

Când Helwys şi grupul său s-au întors în Anglia, ei s-au întors ca o biserică. Acest grup este uniform creditat de istoricii Baptiști ca fiind adunarea întemeietoare a adunaării Baptiste Universale Arminiane din Londra. Grupul a părăsit Anglia în 1608 ca Separatiști Calviniști şi s-a întors în 1613 ca Baptişti Arminieni. Astfel, moştenirea acestei convingeri Baptiste este mai întâi, bazată pe o credință în botezul prin scufundare şi botezul credincioşilor; iar apoi, întemeiată prin reforma spontană şi auto-botez; şi în cele din urmă, pe filozofiile Pelagiane ale lui James Arminius aşa cum au fost ele îmbrățișate de Menoniţii Olandezi Waterlander. Originea acestei identități denominaționale Baptiste începe cu reformarea din secolul şaptesprezece. Dacă succesiunea este dusă mai departe înapoi, aceasta duce acești Baptişti la Anglicani, apoi succesiunea Catolică.

 

Capitolul 2

 

Baptiştii Speciali

 

Bătrânul Sylvestor Hassell face următoarea afirmație referitoare la originea Baptiştilor Speciali. ”În 12 septembrie 1633, prima Biserică Baptistă Engleză Predestinariană, sau Baptistă Specială, sau Calvinistă a fost întemeiată în Londra, sub îngrijirea pastorală a lui John Spilsbury, din acei membri ai unei Biserici Independente care au respins botezul copiilor; aceasta a fost numită Biserica de pe Strada Bond, şi a fost în parohia lui Wapping, Londra.„ Bătrânul Hassell nu oferă mai multe informaţii despre originea acestei biserici în ceea ce privește succesiunea ei.

 

O relatare mai detaliată despre originea Baptiştilor Speciali este găsită în Istoria Baptiştilor Englezi a lui Underwood. Deşi similar în finalitate, circumstanţele sunt puţin diferite. Mai întâi notând că acest grup îşi are originea în Puritani şi Pelerinul Părintele John Robinson, aceasta afirmă, ”În 1616 Henry Jacob şi unii dintre Independenții exilați s-au întors în Anglia din Olanda şi au început lucrarea în Londra. În 1633, John Spilsbury şi câțiva alții au părăsit această biserică, evident, pentru că ei au ajuns să se opună botezului copiilor.„

 

Robert Torbet oferă detalii suplimentare. Relatarea lui indică aproximativ douăzeci de ani după ce grupul lui Helwys s-a întors în Anglia şi a avut loc o despărțire prietenoasă. În septembrie 1633, prin destituire onorabilă, mai mulţi membri s-au separat de adunarea lui Helwys şi au format o biserică independentă constituită pe principii Calviniste. La scurt timp după aceasta, John Spilsbury a fost ales ca păstor al lor. Cam în câțiva ani, această adunare a ajuns să fie cunoscută ca Baptiştii Obişnuiți sau Speciali. Numele lor a fost adoptat în baza credinței în răscumpărarea specială.

 

Relatarea lui Torbet de asemenea explică o legătură evidentă dintre fostelor grupuri ale lui Smyth şi Robinson. El citează prezența lui Lathrop ca un lider timpuriu al grupului format în 1616. Din aceasta se poate presupune că cele două grupuri au fuzionat când John Lathrop şi grupul lui a părăsit adunarea Baptistă Universală matură. Astfel, referința lui la cele două ramuri sub Henry Jacob, poate rezulta din aceste origini separate, înaintea unei fuziuni sub conducerea lui John Lathrop. Un grup a fost condus inițial de Henry Jacob, din Independenții lui Robinson. Celălalt grup a fost condus de John Lathrop, anterior cu adunarea Baptistă Universală a lui Helwys, dintre Separatiștii lui John Smyth.

 

Torbet este de acord cu Underwood că Jacob a fost un Independent care l-a lăsat pe Robinson şi s-a întors în Anglia în 1616. El dă linia de succesiune în acest fel. Baptiştii Speciali au fost mai întâi recunoscuți ca un grup separat, cu doctrina şi practica lor proprie, în 1638. Ei au fost mai întâi Calviniști Puritani Independenți conduși de Henry Jacob. Biserica a fost uşor numită Biserica Jacob. În 1622 Jacob s-a mutat în Virginia, unde a murit în 1624. După Henry Jacob, John Lathrop a fost pastor până la închiderea lui în 1632. După eliberarea lui din închisoare, el şi cam treizeci de membri din adunarea lui au fugit în Noua Anglie. Grupul care a rămas în Anglia a fost condus de doi păstori. Numit cu umor de Cromwell parlamentarul ”Slavă lui Dumnezeu„ Barabone a condus jumătate din biserică, care s-a întâlnit în casa lui, Lock şi Key, pe Strada Fleet. Henry Jessey s-a îngrijit de cealaltă jumătate. La acest punct, deopotrivă Jessey şi Barebone erau încă pedo-baptiști Puritani. Cu timpul, Jessey a ajuns să accepte botezul credinciosului şi a fost botezat de Hansard Knollys, care la acea vreme era Independent în sentiment, crezând în botezul prin scufundare, dar era încă episcop în Biserica Angliei.

 

B. R. White, în lucrarea lui, Baptiştii Englezi din Secolul Șaptesprezecelea, notează că amândoi Kiffin şi Spilsbury erau membrii originali din grupul Jacob, care crescut din grupul de Independenți ai lui John Robinson.

 

În 1633 grupul Jessey a experimentat o despărțire prietenoasă când Spilsbury şi un mic grup a plecat datorită chestiunii autorităţii botezului. Ei nu au obiectat față de botezul copiilor; totuşi, ei au respins autoritatea botezului Bisericii Anglicane. În respingerea autorităţii botezului Anglican, grupul a făcut o tranziție de la Independenți la Separatiști. (Probabil la acest punct fostul grup Helwys şi Lathrop s-au alăturat.) Ei au organizat o biserică separată sub conducerea lui Samuel Elton. În 1638 alt grup a părăsit biserica lui Jessey. Acest grup a crezut că doar cei regenerați sunt candidați calificați pentru botez. Ei sunt primul grup din biserica lui Jessey care a respins pedo-botezul. William Kiffen a fost o parte a acestui grup. Între timp, Spilsbury a fost ales să-l înlocuiască pe Elton ca păstor al grupului original lăsat liber în 1633 din adunarea lui Jessey. Aceste două grupuri au fuzionat în 1638.

 

Thomas Crosby citează data anterioară, 1633, ca punct în care Baptiştii Speciali au fost recunoscuți ca denominaţie distinctă. Cu siguranţă, grupul care mai târziu a îmbrățișat principiile botezului credincioşilor şi a botezului prin scufundare este prima dată văzut ca o adunare în 1633; totuşi, la acea vreme ei încă acceptau practica pedo-botezului. Sentimentul doctrinal al grupului care l-au părăsit pe Jessey în 1633 nu poate fi dovedit a fi Baptist înainte de 1638, după ce au fuzionat cu Kiffin. Spilsbury trebuie să fi ajuns la sentimente Baptiste referitoare la botezul credincioşilor şi botezul prin scufundare înainte de a fuziona cu Kiffin; dar, potrivit cu Torbet, când Spilsbury a părăsit biserica lui Jessey el era încă un pedo-baptist. Prima dovadă documentată a schimbării sale în sentimente a fost după ce a fuzionat cu Killin în 1638. Totuşi, în practică, acest grup nu a devenit o Biserică Baptistă adevărată până când botezul credincioşilor şi botezul prin scufundare au devenit cerințe pentru membrii, care nu a avut loc până în 1641. Potrivit manuscrisului lui Kiffin, un grup de membri acestei noi adunări nou fuzionate a devenit convins că botezul prin stropire (stropire sau turnare) era nescriptural. Această nouă viziune este cunoscută a fi susținută de Spilsbury, Kiffin şi Richard Blunt, plus de încă alții câțiva. Blunt i-a cunoscut pe Menoniţii din Rhwynsburg, în Olanda, care practicau botezul prin scufundare. Pentru că el vorbea Olandeză, în 1641 el a călătorit spre Olanda, unde potrivit manuscrisului lui Kiffin, el a fost primit amabil şi i s-au dat scrisori pentru noua adunare din Londra. Se crede că scrisorile primite de el conțineau argumente în sprijinul botezului credincioșilor şi a botezului prin scufundare.

 

Manuscrisul lui Kiffin, aşa cum este parafrazat de Crosby, pare să demonstreze dorința Specialilor de a înțelege modul corespunzător şi de a căuta administrarea corespunzătoare a ritualului botezului. ”Ei nu au putut fi satisfăcuți cu privire la oricare administrator din Anglia să înceapă această practică; pentru că deşi unii în această națiune au respins botezul copiilor, totuşi ei nu au înviat cum au știut obiceiul antic al scufundării.„

 

Deşi contextul lucrării lui Thomas Crosby Istoria Baptiştilor Englezi pare să implice faptul că Blunt a fost botezat când era în Olanda, Crosby nu o spune atât de deschis. El continuă narațiunea lui Kiffin în propriile sale cuvinte, dar nu face nici o referință specifică la Blunt fiind botezat în timp ce era în Olanda. ”Dar auzind că unii din Olanda o practicau, ei au fost de acord să îl trimită pe Dl. Richard Blunt, care înțelegea Limba Olandeză: Că el a mers prin urmare, ducând scrisori de recomandare cu el, şi a fost primit cu amabilitate de biserica de acolo, şi Dl. John Batte, învățătorul lor: Că la întoarcerea lui el l-a botezat pe Dl. Samuel Blacklock, un slujitor, şi aceștia doi au botezat restul companiei lor, a căror nume apar în manuscris, numărul de cincizeci şi trei.„

 

Nici continuarea manuscrisului original a lui Kiffin nu scrie că Blunt a fost botezat în Olanda. Referitor la întoarcerea lui Blunt şi serviciul de botez urmat, Kiffin a scris, ”1640 martie; Biserica de comun acord doar jumătate fiind cu Dl. P. Barebone, şi cealaltă jumătate cu Dl. H. Jessey. Dl. Richard Blunt cu el fiind convins de Botez că trebuie să îşi scufunde Trupul în Apă, asemănând cu Îngroparea şi învierea 2 Coloseni 2:12. Romani 6:4, a avut o conferință sobră în Biserica voastră, şi apoi cu unii dintre menționații anteriori care sunt de asemenea convinși. Şi după rugăciune şi Conferința unde ei s-au bucurat, nici unul dintre ei nu a mai practicat aceasta în Anglia către Credincioși Profesanți şi auzind că unii din Olanda au practicat astfel ei au fost de acord şi l-au trimis pe Dl. Rich. Blunt (care înțelegea Olandeza) cu scrisori de Recomandare, şi care a fost atât de amabil primit acolo, şi s-a întors cu scrisori de la ei Jo: Batte un Învățător acolo şi de la care Biserica l-a trimis către aceștia.

 

1641, Ei au continuat acolo, şi anume, Acele Persoane care au fost convinse că Botezul trebuie să fie o scufundare a Trupului, s-au întâlnit în două Companii, şi au intenționat să se întâlnească după aceasta, toţi aceștia au fost de acord să continue la fel împreună Şi apoi Manifestând (nu prin orice Cuvinte un Legământ); care cuvânt a fost un scrupul pentru unii din ei, dar din dorințe şi acord mutual fiecare au mărturisit:

 

Cele două Companii au trimis pe unul să îi Boteze pe restul; astfel că acest lucru a fost înfăptuit solemn de ei.

 

Dl. Blunt l-a botezat pe Dl. Blacklock care era Învățător printre ei, şi Dl. Blunt fiind Botezat, el şi Dl. Blacklock i-au Botezat pe restul dintre prietenii lor care fiind cu aceeaşi gândire, şi mulți au fost adăugați la ei, ei s-au înmulțit mult„

 

Din această relatare, împreună cu citirea corectată a lui Burrage a manuscriselor lui Kiffin, mai mulți istorici înțeleg că Dl. Blunt l-a botezat pe Dl. Blacklock şi Dl. Blacklock l-a botezat pe Dl. Blunt, şi cei doi au înaintat să boteze restul adunării; care era evident alcătuită din două companii sau biserici.

 

William A. Whitsitt coincide cu interpretarea lui Burrage, concluzionând că Blunt nu a fost botezat în Olanda. El pune întâmplarea cu slujba de botez reformat la începutul anului 1641.

 

B. R. White de asemenea este de acord cu Burrage şi Whitsitt, susținând că transformarea Baptistă Specială de la Separatiști Calviniști Puritani la Baptiști a fost realizată prin auto-botezare. El a scris, ”Blunt s-a botezat pe el însuși.„ El îşi sprijină afirmaţia cu un articol scris de Thomas Killcop în 1642. Killcop a fost un membru al adunării lui Spilsbury. Totuşi, afirmaţia lui poate fi incorectă datorită interpretării greșite a articolului lui Killcop.

 

Articolul a fost publicat ca un răspuns la criticile Independenților față de Baptiştii Speciali pentru practicarea botezului de sine însuși. Articolul lui Killcop nu neagă specific că Blunt s-a botezat el însuși după întoarcerea din Olanda; totuşi, nici nu admite că Blunt s-a botezat el însuși. Apărarea lui a reinstituirii botezului credincioșilor prin scufundare este bazată pe un principiu că Dumnezeu este în stare să învieze spontan un credincios adevărat. El a scris către Independenți, ”fiecare scriptură care îţi dă o garanție să ridici o biserică de stat, ne dă aceeaşi garanție să ridicăm botezul deoarece una nu poate fi făcută fără cealaltă, pentru că nimeni nu se poate îmbrăca în Cristos (care este vizibil prin profesie exterioară) decât cei care sunt botezați în Cristos.„

 

White a notat simplitatea argumentului lui Killcop: ”Dacă Scriptura a dat autoritate pentru actul vital al reconstrucției bisericii aceasta trebuie să facă aşa pentru actul mai mic al reconstrucției ritualului bisericesc al botezului.„

 

Nici răspunsul lui John Spilsbury la controversă nu neagă auto-botezul ca o metodă pentru restaurarea ritualului străvechi; dar, la fel ca Killcop, nici nu susține specific auto-botezul. El şi-a adresat argumentul său din atitudinea autorităţii credincioşilor adunați, observând că atunci când Dumnezeu însuși cheamă împreună o adunare ca o biserică adunată, unindu-i cu Cristos şi unul cu altul, ei sunt autorizați de Cristos să aleagă un membru sau membri pentru a înfăptui botezuri. Spilsbury a scris: ”după cum ocazia oferă şi îl autorizează pe el sau pe ei să administreze botezul pe tot trupul şi astfel pe ei înșiși în primul loc ca parte a aceluiași.„ El a continuat o apărare a originii Specialilor prin a afirma, ”oriunde se ridică o biserică în constituția ei adevărată, există ritualurile ei şi de asemenea puterea de a administra acestea; şi unde lipsește un lucru trebuie să fie necesitatea începerii de a reduce acel lucru din nou să aibă loc.„

 

Torbet nu crede că Blunt a fost botezat în Olanda. El face această afirmaţie bazat pe faptul că Baptiştii Olandezi la care el a călătorit căutând instrucţiuni erau Studenți Arminiani, sau Menoniţi Rhwynsburg. El motivează că Studenții nu l-ar fi acceptat pe Blunt ca un candidat pentru botez pentru că el nu credea doctrina lor, fiind un Calvinist. Invers, el afirmă că Blunt nu s-ar fi oferit el înșuși pentru botez din mâinile Arminianilor. Torbet enumeră lucrarea lui Shakespeare Pionieri Congregaționali şi Baptiști, paginile 180-183, manuscrisul original al lui Kiffin, şi a lui Burrage Dizidenți Englezi Timpurii, Vol. II paginile 302-305, ca surse ale sale pentru această informaţie.

 

În timp ce manuscrisul lui Kiffin include deopotrivă pe Blunt şi pe Blacklock în lista noilor membri în relatarea lui a serviciului original de botez, cuvintele lui sunt vagi. El nu afirmă specific dacă membrii au fost botezați sau altfel primiți. Totuşi, deoarece aceasta a fost o reconstituire a bisericii lor este rezonabil să presupunem că lista este a celor care au intrat în legământ împreună. Limbajul neclar al documentului, în parte, poate fi datorat faptului că Kiffin nu era prezent când a avut loc serviciul de botez. Poate că el era în închisoare pentru că a predicat fără autorizația corespunzătoare.

 

Numele lui Spilsbury şi Knollys sunt absente din listă; totuşi, este cunoscut faptul că ei erau amândoi identificați cu grupul deopotrivă înainte cât şi după serviciul de botez. Knollys era în Olanda şi Germania în auto-exil în această perioadă a istoriei noii biserici. Nu se știe de ce Spilsbury nu este inclus în lista originală a membrilor. O posibilă explicație este că lista de membri a lui Kiffin este de fapt o listă a celor care au fost botezați doar în acea zi. Se crede că Spilsbury a fost botezat anterior de Knollys.

 

Cuvintele din manuscrisul lui Kiffin sugerează că poate au fost unii prezenți care nu s-au supus la botez. Afirmaţia lui Kiffin, ”el şi Dl. Blacklock i-a Botezat pe restul dintre prietenii lor care au fost de aceeaşi gândire,„ ar putea sugera că unii nu au fost ”de aceeaşi gândire„ şi nu au fost botezați de Blunt sau Blacklock. Se poate că Spilsbury, ca şi Jessey, deja fusese botezat de Knollys. Deoarece botezul credincioşilor şi botezul prin scufundare sunt clar afirmate ca motive şi principii ale formării Baptiştilor Speciali se pare improbabil că ei ar fi admis sau reținut membri care nu au fost botezați. Aceasta conduce la probabilitatea a altor ocazii de botezuri.

 

Nu se poate contesta faptul că Baptiştii Speciali au crezut într-un principiu de reconstituire spontană a bisericii. Amândoi Killcop şi Spilbury folosesc acest principiu ca un argument în susținerea botezului original. În 1646 Hansard Knollys a răspuns la o lucrare scrisă de John Saltmarsh care era critic față de cerința Baptiştilor a botezului prin scufundare. Saltmarsh credea că botezul era doar Spiritual, de aceea modul acestuia nu avea nici o consecinţă. Răspunsul lui Knollys descoperă credinţa într-un principiu al mijlocirii autorităţii botezului direct de la Cristos. El credea că însărcinarea de a boteza este primită direct de la Cristos fără necesitatea unei succesiuni a autorităţii; afirmând, ”cineva poate boteza fără o garanție în numele său aşa cum puteau să o facă oricare dintre ucenicii săi.„

 

Se poate că Blunt a fost botezat în Olanda, aşa cum deduce Crosby. Este sigur că el şi Dl. Blacklock i-au botezat pe mai mulți dintre prietenii lor la întoarcerea D-lui Blunt din Olanda. Posibilitatea ca unii să nu fie botezați de Blunt sau de Blacklock este sugerată de scrierile lui Killcop şi Spilsbury. De asemenea, afirmația lui Crosby că unii Speciali au practicat ceea ce el a numit ”ultima metodă de restaurare a botezului.„ presupune că unii nu au fost botezați în constituirea oficială a bisericii. El pretinde că a fost o acceptare generală, printre Baptiştii Englezi timpurii, a unei practici de persoane nebotezate botezând.

 

Crosby afirmă că Baptiştii Speciali credeau în două metode de instituire a unei ”reformări.„ El afirmă că amândouă erau acceptabile pentru Baptiştii Englezi ”la trezirea lor a scufundării în Anglia.„

1. Metoda obişnuită de botez. ”Cea dintâi dintre aceste (metode) era, să trimită la Anabaptiştii străini, care se trăgeau din anticii Waldensieni din Franța sau Germania astfel că, unul sau mai mulți dintre ei care primeau botezul, puteau să devină administratori corespunzători ai acestuia către alții. Unii au gândit că acesta este cel mai bun mod şi au acționat în conformitate, după cum apare în relatarea D-lui Hutchinson în epistola tratatului său despre Legământul Botezului.„

 

2. Metoda Anti-succesiune. ”Dar cel mai mare număr de Baptişti Englezi, şi cei mai înțelepți, au privit la toate acestea ca lucruri inutile, şi ceea ce continua de la vechea Doctrină Papală a dreptului de a administra sacramentele printr-o succesiune neîntreruptă, ceea ce nici Biserica din Roma, nici Biserica din Anglia, cu mult mai puțin dizidenții moderni, nu puteau dovedi că este cu ei. Ei au afirmat de aceea şi au practicat în conformitate, că după o corupție generală a Botezului, o persoană nebotezată ar putea boteza garantat, şi astfel să înceapă o reformă.„

 

Este interesant faptul că, Crosby îl citează pe Spilsbury pentru a susține argumentul său că unii Baptişti Englezi timpurii au practicat metoda anti-succesiune de a restaura botezul.

 

Trebuie notat că Crosby este foarte atent în a distinge între auto-botez şi ”ultima metodă de botez.„ El mai întâi neagă faptul că John Smyth s-a botezat singur; apoi, reduce semnificația auto-botezului, dacă acesta a avut loc. El a scris, ”Dar destul cu aceasta. Dacă el ar fi fost vinovat de ceea ce ei l-au acuzat cu aceasta nu se aduce nici o pată pe Baptiştii Englezi; care nici nu au aprobat vre-o astfel de metodă, nici nu au primit botezul de la el.„ În negarea lui, critică auto-botezul ca o reinstituire valabilă a ritualului. Aceasta pare să fie puţin ciudat în lumina susținerii de către el a ulimei metode de botez. Totuşi, dacă referința lui la ”o persoană nebotezată„ se referă la Hansard Knollys, care l-a botezat pe Jessey şi Spilsbury, poate că Crosby a dat autoritate cumva acestei forme de reinstituire a botezului, ca parte a unei reformări spontane a bisericii, dar a distins ”a doua metodă„ de auto-scufundarea aşa cum a practicat-o Smyth. Probabil Crosby l-a văzut pe Knollys, Spilsbury şi Kiffen ca Baptiști reformați, care au primit autoritatea lor de a boteza, ca slujitori ai Evangheliei chemați de Dumnezeu, pentru meritul de restaurare a adevăratului mod al botezului.

 

În ciuda argumentelor mai multor istorici, de vreme ce chestiunea nu a putut fi stabilită faptic, acest scriitor alege să urmeze călăuzirea lui Crosby şi să presupună că Blunt a fost botezat când era în Olanda şi a avut autoritate să îi boteze pe alții; şi, că botezul său reprezintă o succesiune a ritualului. Se pare foarte puţin probabil ca el să fi călătorit spre Continent doar pentru a primi instrucțiuni referitoare la scufundare. Fraza în manuscrisul lui Kiffin referitoare la primirea de către Blunt în Olanda, ”care a fost amabil acceptat acolo,„ ar putea indica faptul că el a fost acceptat pentru botez. De asemenea, liniile denominaţionale nu erau bine trasate în acea vreme. Este posibil ca Baptiştii Arminiani Studenți în Rhwynsburg erau dispuși să îl boteze pe Blund în ciuda sentimentelor sale Calviniste. Genealogia teologică a acestei adunări speciale de Menoniţi este necunoscută, de aceea nu se poate concluziona că originea lor este în afara unei linii de succesiune a botezului.

 

Edițiile din 1644 şi 1646 ale Mărturisirii de la Londra tind să susțină noțiunea că unii Speciali nu au recunoscut autoritatea botezătoare printr-o succesiune ministerială prin puterea mâinilor. Acesta este un punct important pentru Baptiştii Speciali pentru două motive. Primul, dacă autoritatea botezătoare cere o succesiune continuă prin punerea mâinilor atunci reinstituirea spontană a ritualului nu poate fi recunoscută ca o metodă valabilă de reformare a bisericii. Al doilea, nu există nici o dovadă că Blunt sau Blacklock erau slujitori ordinați cu o succesiune înapoi până la Cristos la vremea serviciului de botez.

 

Ediția din 1644 a Mărturisirii de la Londra, cu privire la autoritatea botezătoare, afirmă ”Persoanele desemnate de Cristos, pentru a face acest Ritual, Scripturile le arată a fi un Ucenic predicator, acesta nefiind legat de o anumită Biserică, Funcționar, sau persoană trimisă extraordinar, Însărcinarea poruncind administrarea, fiind dată lor sub nici o altă considerație, decât fiind considerați ucenici.„ În 1646 s-a dat mai multă claritate înțelesului acestei afirmaţii. Aceasta arată că un principiu de succesiune a autorităţii botezătoare în mod evident nu era susținut de Baptiştii Speciali timpurii. Aceasta afirmă, ”Persoana desemnată de Cristos pentru a acorda Botezul, Scripturile îl arată a fi un Ucenic; acesta nu este nicăieri legat de un funcționar al Bisericii, sau o persoană trimisă în mod extraordinar, Însărcinarea poruncind administrarea, fiind dată celor care sunt considerați Ucenici, fiind bărbați în stare să predice Evanghelia.„ Nici acest articol nu menționează nevoia de ordinare a administratorului botezului.

 

Crosby, nici vre-un istoric ullterior, nu prezintă dovada că Blunt şi Blacklock au fost autorizați să îi boteze pe alții printr-o succesiune a punerii mâinilor de la Cristos, ca slujitori ordinați. Nu se face nici o mențiune că Blunt a fost ordinat în Olanda. Aceasta poate explica poziția luată în Mărturisirea lor referitoare la autoritatea botezătoare. La o dată atât de timpurie, era prea devreme să impună un principiu al autorităţii botezătoare. Oricare ar fi motivul pentru omiterea acestui principiu din Mărturisirea din 1644, aceasta este evident absentă din Mărturisirea din 1689.

 

Din nou, credinţa Specialilor într-un principiu al lui Dumnezeu oferind direct autoritatea botezătoare poate explica absența principiului succesiunii ministeriale prin punerea mâinilor. În citirea mai multor relatări ale gândirii Reformatoare, principiul autorităţii botezătoare spontane este observat. După cum am afirmat, principiul este; că Dumnezeu, la orice timp, poate reforma biserica lui la credinţa şi practica ei primară. Aceasta susține o noțiune, care afirmă, că biserica poate deveni atât de coruptă cu eroare, încât Dumnezeu va ieși în afara autorităţii ei pentru a ridica o mărturie. Când se întâmplă aceasta, se presupune că ritualurile bisericii sunt restabilite în forma lor primară, botezul fiind una dintre acestea. Astfel, Dumnezeu va chema oameni, dăndu-le autoritatea divină, în afara succesiunii ordinării prin punerea mâinilor, pentru a restabili ritualurile. Apărătorii reformării îl folosesc pe Ioan Botezătorul ca pe un exemplu Scriptural al acestui principiu. Ei presupun în mod greșit că Ioan reforma biserica vizibilă de la slujirea legii Mozaice la dispensația Creştină. Ei observă că Ioan nu a fost ordinat. De asemenea, ei explică faptul că botezurile lui erau valabile, pentru că el l-a botezat pe Salvator. Din scrierile şi practica lor, se pare că unii Baptişti Speciali au acceptat acest raționament.

 

Extinderea credinței Baptiştilor Speciali într-o reinstituire spontană a Botezului, prin autoritatea directă a lui Dumnezeu mai degrabă decât prin succesiunea ministerială, aduce sub semnul întrebării întreaga chestiune a succesiunii bisericești. Dacă ritualurile bisericii sunt re-instituite în mod spontan, logica dicteză că biserica însăși este re-instituită. Re-instituirea bisericii este reformare. Probabil acesta este motivul pentru care Baptiştii Speciali s-au referit la ei înșiși ca reformați şi Protestanţi. Aceasta ar putea explica de asemenea de ce scriitorii lor s-au referit la biserica lor ca fiind o denominaţie.

 

În fiecare relatare a originii Baptiştilor Speciali există un fir comun de detaliu istoric: originea Baptiştilor Speciali este asociată îndeaproape cu Calvinismul Anglican al Independenților şi Separatiștilor. Ca foști Anglicani reformați Independenți şi Separatiști, cultura lor doctrinală a fost Calvinismul Puritan.

 

Mai multe relatări istorice examinând legătura Baptiştilor Speciali cu Anabaptiştii Europeni au fost prezentate. Ei întreabă dacă scurta vizită a D-lui Blunt la Rhwynsburg a inclus botezul lui. Majoritatea concluzionează că nu.

 

Dacă Blunt a fost sau nu botezat în Olanda, vizita lui nu dovedește o pretenție de netăgăduit a succesiunii bisericii din trei motive. Primul, nu a fost exprimată nici o pretenție de succesiune de către Baptiştii Speciali la vremea reformării lor. Al doilea, chiar dacă Blunt a fost botezat în Olanda aceasta a fost într-o părtășie Arminiană. Al treilea, nu există nici o dovadă a unei succesiuni ordonate a administrării botezului de către Blunt şi Blacklock pentru că nu există nici o dovadă că ei au fost autorizați să administreze botezul asupra altora prin succesiunea ministerială a punerii mâinilor de către un prezbiter. Totuşi, în ciuda presupunerilor lipsei de uniformitate făcute de mai mulţi istorici, despre autoritatea botezătoare a lui Blunt şi a lui Blacklock, călătoria lui Blunt în Olanda este foarte importantă pentru că ea demonstrează interesul Specialilor față de autoritatea botezătoare. Descrierea lui Crosby a primei metode de restaurare a autorităţii botezătoare, ”a trimite după Anabaptişti străini, care proveneau din străvechii Waldensieni din Franța sau Germania pentru ca unul sau mai mulți primind botezul de la ei ar putea deveni un administrator corespunzător al acestuia față de alții,„ poate fi o referință specifică la călătoria D-lui Blunt în Olanda.

De asemenea, toate aceste dificultăți pot fi învinse dacă cineva presupune că o biserică poate, pentru o vreme, să fie în eroare şi totuşi să îşi păstreze identitatea ei ca biserică a lui Cristos. Scriptura arată în mod netăgăduibil această posibilitate. Aceasta a fost cu siguranţă condiția celor șapte biserici din Asia aşa cum sunt descrise cazurile lor în Apocalipsa. Până când sfeșnicul a fost înlăturat identitatea a rămas. Doar Dumnezeu poate ști cu siguranţă dacă vizita lui Blunt în Olanda şi botezurile ulterioare ale lui Blacklock şi pietenilor săi sfinţi reprezintă o succesiune a bisericii. De aceea, în ciuda tuturor evenimentelor neortodoxe care au dus la întemeierea Baptiştilor Speciali în Londra, doar Dumnezeu poate judeca drept dacă acești frați s-au constituit ei înșiși ca mireasă a lui Cristos. Totuşi, istoria lor ulterioară prezintă un caz puternic afirmativ, şi dragostea ne cere să considerăm aşa.

 

Dacă aceşti frați au căutat o succesiune Baptistă continuă în Anglia, aceasta se poate găsi în Anglia Nordică, aproape de granița cu Țara Galilor, la străvechea Biserică Baptistă Hill Cliffe în Warrington, unde se întâlnesc Districtele Lancaster şi Chester. Nu a fost necesar ca Blunt să călătorească în Olanda pentru a afla despre botez. Cele mai timpurii botezuri făcute de pastorii din Hill Cliffe au fost înfăptuite în antichitatea istorică. Constituția celei mai vechi Bisericii Baptiste continue este necunoscută, dar indicatoarele citibile din cimitir datează în urma anului 1357 d.Cr.. Unele indicatoare se crede că sunt mai vechi, dar secole de eroziune le-au făcut ilizibile. Tradiţia locală afirmă că biserica străveche a fost din totdeauna Baptistă. În 1800 când casa de întâlnire era reclădită, baptistiera străveche, săpată în piatră, a fost descoperită şi excavată. Ea este descrisă ca fiind destul de largă pentru a scufunda un adult.

 

Cel mai timpuriu pastor înregistrat la Hill Cliffe a fost Bătrânul Weyerburton, din familia Cheshire a Warburtonilor. Începutul îngrijirii sale pastorale este necunoscut, dar el a rămas pastor la Hill Cliffe până la moartea lui în 1594. Când Doamnele Kiffin şi Spilbury învățau prima dată de necesitatea botezului credincioşilor şi botezul prin scufundare, Bătrânul Tillman era pastor la Hill Cliffe. El putea să îi fi instruit mai perfect cu privire la succesiunea Baptistă şi autoritatea botezătoare. Dacă ei l-ar fi cunoscut pe Bătrânul Tillman şi Biserica Hill Cliffe ei ar fi putut primi botezul de la unul care pretinde autoritatea sa printr-o succesiune continuă a bisericii.

 

În 1642 Baptiştii Speciali numărau cincizeci şi trei şi se întâlneau în două congregații. În 1644 grupul s-a extins la șapte biserici. În 1644, pentru a clarifica modul şi autoritatea botezului, Spilsbury şi Kiffen au introdus un principiu al botezului prin scufundare în noua lor Mărturisire de Credință.

 

sus

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi Înainte
Copyright © 2003-2014 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate