Hartă Site Contact Despre noi FORUM
 Istorie
 


Home
Arhiva editurii

 

Apologetică
Teologie
Istorie
Pastorală
Literatură
Mărturisiri
Proiectul Betania
Mass-Media
Ştiri

Colaboratorii

 


Pagina de Istorie

 

În acest număr vă prezentăm a doua parte a materialului intitulat URMA DE SÂNGE sau Urmărindu-i pe Creştini De-a Lungul Secolelor Sau Istora Bisericilor Baptiste din Timpul lui Hristos, Fondatorul lor, Până în Prezent" de J. M. Carroll, material pe care îl puteţi citi şi pe pagina de ISTORIE a Bibliotecii Electronice Baptiste a Misiunii Vox Dei.

„URMA DE SÂNGE”

sau

Urmărindu-i pe Creştini De-a Lungul Secolelor

Sau

Istora Bisericilor Baptiste din Timpul lui Hristos,
Fondatorul lor, Până în Prezent

de J. M. Carroll

(continuare din numărul trecut)

 

IV

 

În fiecare oraş sunt multe biserici diferite – toate pretinzând că sunt adevărata biserică. Dr. Carroll a făcut ceea ce poţi face şi tu acum – să ia semnele, sau învăţăturile, acestor diferite biserici şi să le găsească pe acelea care au aceste semne, sau doctrine. Acelea care au aceste semne, sau doctrine, învăţate în Cuvântul lui Dumnezeu, sunt biserici adevărate.

 

Aceasta a făcut dr. Carroll, cu bisericile din toate epocile. El a descoperit că multe s-au depărtat de „aceste semne, sau doctrine”. Alte biserici, totuşi, a aflat că au rămas loiale „acestor semne” în fiecare zi şi veac încă de când Isus a spus, „Voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” (Mat. 16:18). „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Mat. 28:20).

 

“URMA DE SÂNGE”

sau

Urmărindu-i pe Creştini De-a Lungul Secolelor

Din

Zilele lui Cristos şi Până în Prezent

 

Sau pentru a ne exprima altfel, dar tot expresiv – „O istorie a Doctrinelor aşa cum au fost învăţate de Cristos şi de Apostolii Săi şi de către cei care le-au fost loiali.”

 

PRIMUL DISCURS

 

„Adu-ţi aminte de zilele din vechime, Socoteşte anii, vârstă de oameni după vârstă de oameni, Întrebă pe tatăl tău şi te va învăţa, Pe bătrânii tăi, şi îţi vor spune.” (Deuteronom 32:7)

 

1. Ceea ce cunoaştem noi astăzi sub numele de „Creştinism” sau Religia Creştină, a început cu Cristos, între anii 25-30 d. H. în zilele şi în interiorul Imperiului Roman. Unul dintre cele mai măreţe imperii pe care le-a văzut omenirea vreo-dată de-a lungul întregii istorii.

 

2. Acest imperiu a cuprins în acea perioadă aproape toată partea populată a lumii cunoscută în acele vremuri. Tiberiu Cezar era împărat lui atunci.

 

3.În religia sa, Imperiul Roman, la acea vreme, era păgân. O religie a multor zei. Unii materiali iar alţii imaginari. Existau mulţi credincioşi devotaţi şi închinători. Era o religie nu doar a oamenilor, ci a imperiului. Era o religie instituită. Instituită de lege şi susţinută de guvern. (Mosheim, Vol. 1, Cap. 1.)

 

4. Poporul evreu, în acea perioadă, deşi nu mai era o naţiune separată, era împrăştiat prin Imperiul Roman. Încă mai aveau templul lor la Ierusalim, şi evreii încă mai mergeau acolo ca să se închine, şi încă mai erau geloşi faţă de religia lor. Dar, ca şi păgânii, a fost purtată de mult către formalism şi şi-a pierdut puterea. (Mosheim, Vol. 1, Cap. 2.)

 

5. Deoarece religia lui Cristos nu aparţine de această lume, fondatorul ei nu i-a dat nici un cap pământesc şi nici o putere temporară. Nu a căutat nici o instituire, nici un sprijin al statului sau al guvernului. Nu a căutat detronarea lui Cezar. Autorul ei a spus, „Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” (Mat. 22:19-22; Marcu 12:17; Luca 20:25). A fi o religie spirituală nu reprezenta nici un rival al vreunui guvern omenesc. Aderenţii ei, totuşi, erau învăţaţi să respecte toate legile civile şi guvernul. (Rom. 13:1-7; Tit 3:1; 1 Petru 2:13-16)

 

6. Vreau acum să vă atrag atenţia asupra unor trăsături specifice, sau însemne ale acestei religii – Religia Creştină. Dacă tu şi cu mine ar fi să o urmărim de-a lungul a 20 de secole lungi, şi în special de-a lungul a 1.200 de ani de întuneric, întunecaţi de râurile şi mările de sânge al martirilor, atunci va trebui să cunoaştem bine aceste semne. Ele vor fi de multe ori  foarte desfigurate. Dar va exista întotdeauna un semn de neşters. Dar să fim conştienţi cu multă grijă şi rugăciune. Vom întâlni mulţi impostori şi prefăcuţi. Dacă este posibil, chiar cei aleşi vor fi trădaţi şi înşelaţi. Noi vrem, dacă este posibil, să o depistăm, de-a lungul istoriei credibile, dar mai cu seamă prin cuvintele şi semnele de necontestat şi infailibile ale adevărului divin.

 

Unele dintre semnele de necontestat şi infailibile

Dacă mergând tot mai adânc de-a lungul secolelor dăm peste un grup sau mai multe grupuri de oameni care nu întâlnesc aceste semne distinctive şi care învaţă alte lucruri ca şi doctrine fundamentale, să avem mare grijă.

 

1. Cristos, autorul acestei religii, i-a organizat pe cei care-l urmează sau pe ucenici într-o Biserică. Iar ucenicii trebuiau să organizeze alte biserici în timp ce această religie se răspândea şi alţi ucenici erau „făcuţi”. (Ray, Bapt, Succession, Revised Edition, Cap. 1)

 

2. Acestei organizaţii sau biserici, în conformitate cu Scripturile şi în conformitate cu practica apostolilor şi a bisericii primare, i s-au dat două feluri de slujiri şi numai două – pastori şi diaconi. Pastorul era numit „episcop”. Atât pastorul cât şi diaconul să fie aleşi de către biserică şi să fie slujitori ai bisericii.

 

3. În ceea ce priveşte guvernarea lor, bisericile să fie în totalitate separate şi independente unele de altele, Ierusalimul să nu aibă nici o autoritate asupra Antiohiei – şi nici Antiohia asupra Efesului; nici Efesul asupra Corintului, şi aşa mai departe. Iar guvernarea lor să fie congregaţională, democratică. O guvernare a oamenilor, de către oameni, şi pentru oameni.

 

4. Bisericii i-au fost date două şi numai două orânduiri, Botezul şi Cina Domnului. Acestea trebuie să fie veşnice şi comemorative.

 

5. Doar cei „mântuiţi” trebuiau să fie primiţi ca membri ai bisericii (Fapte 2:47). Aceştia care au fost mântuiţi să fie mântuiţi doar prin har, fără nici o faptă a legii (Efeseni 2:5, 8, 9). Aceştia mântuiţi, şi numai ei, să fie cufundaţi în apă în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt (Mat. 28:19). Şi numai aceştia primiţi astfel şi botezaţi, să ia parte la Cina Domnului, iar Cina să aibă loc doar în cadrul bisericii şi în interiorul clădirii bisericii.

 

6. Scripturile inspirate, şi numai ele, de fapt, Noul Testament şi numai acesta, să fie singura regulă şi călăuză a credinţei şi a vieţii, nu numai pentru biserică ca şi corp, ci pentru fiecare individ în parte al acelei organizaţii.

 

7. Cristos Isus, fondatorul acestei organizaţii şi Mântuitorul membrilor ei, să fie singurul lor Preot şi Rege, singurul lor Domn şi Dătător de Lege, şi singurul Cap al bisericilor. Bisericile să acţioneze doar în ducerea la îndeplinire a voii şi legilor complete ale Domnului, niciodată legislative, niciodată să nu amendeze sau să revoce legi mai vechi sau să creeze altele noi.

 

8. Această religia a lui Cristos să fie individuală, personală, şi pur voluntară sau prin convingere. Fără nici o obligare fizică sau guvernamentală. O chestiune care ţine de individ în mod distinct şi de o alegere personală. „Alege tu” este injoncţiunea scripturală. Nu poate fi nici acceptată, nici respinsă şi nici trăită prin împuternicire şi nici sub obligare.

 

9. Ţine-ţi bine minte! Că nici Cristos şi nici apostolii Săi, nu le-au dat ucenicilor lor, ceea ce este cunoscut astăzi ca nume denominaţional, cum ar fi „catolic”, „luteran”, „prezbiterian”, „episcopal”, şi aşa mai departe – doar numele dat de către Cristos lui Ioan era menit pentru aşa ceva, „Botezătorul”, „Ioan Botezătorul” (Mat. 11:11 şi în alte 10 sau 12 alte cazuri.) Cristos l-a numit pe individul care urmează „ucenic”. Doi sau mai mulţi se numeau „ucenici”. Organizaţia ucenicilor, fie că era la Ierusalim sau în Antiohia, sau în altă parte, era numită Biserică. Dacă se făcea referire la mai mult de una dintre aceste organizaţii distincte, ele erau numite Biserici. Cuvântul biserică la singular nu era folosit niciodată pentru a face referire la mai mult de o astfel de organizaţie. Nici chiar pentru a face referire la toate.

 

10. Mă aventurez în a mai da încă un semn de distingere. Îl vom numi – Separare completă a Bisericii faţă de Stat. Nici o combinare, nici un amestec a acestei religii cu o putere temporară. „Liberate Religioasă” pentru toţi.

 

Şi acum, înainte de a continua cu însăşi istoria, permiteţi-mi să vă atrag atenţia spre – GRAFIC

 

Cred că, dacă vei studia cu atenţie acest  grafic, vei înţelege mai bine istoria, şi îţi va ajuta foarte mult memoria ca să reţii ceea ce auzi şi vezi.

 

Ţine minte că acest grafic presupune acoperirea a două mii de ani de istorie religioasă.

 

Observă atât în partea inferioară cât şi superioară a graficului nişte cifre, atât sus cât şi jos - 100, 200, 300, şi aşa mai departe până la 2000.

 

Acestea reprezintă cele douăzeci de secole – liniile verticale seprând diferitele secole.

 

Acum observă pe grafic, aproape la bază; alte linii drepte, această linie mergând de la stânga la dreapta, în lungul graficului.

 

Liniile sunt la o distanţă aproximativ egală cu cea dintre liniile verticale. Dar nu le poţi vedea pe tot parcursul. Ele sunt acoperite de o pată foarte întunecată, reprezentând în istorie ceea ce este cunoscut sub numele de „evul mediu”. Vom explica mai târziu. Între cele mai de jos două linii se află numele ţărilor... Italia, Ţara Galilor, Anglia, Spania, Franţa, şi aşa mai departe, terminându-se cu America. Acestea sunt nume de ţări în care multă istorie este făcută în perioada acoperită de însăşi aceste nume. Bineînţeles că nu toată istoria, o parte din istorie este făcută în unele ţări în fiecare perioadă. Dar o istorie specială este făcută în aceste ţări speciale, în aceste perioade speciale.

 

Acum observaţi din nou, aproape de partea de jos a graficului, alte linii, ceva mai înalte. Şi ele, acoperite parţial de către „evul mediu”, şi acestea sunt pline de nume, dar nu nume de ţări. Ele sunt toate „porecle”. Nume date acelor oameni de către duşmanii lor. „Creştini” – acesta este primul: „Pentru întâia dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini în Antiohia” (Fapte 11:26). Aceasta s-a întâmplat cam în anul 43 d. H. Acest nume i l-au dat fie păgânii, fie evreii, în derâdere. Toate celelalte nume din aceeaşi coloană au fost date în aceeaşi manieră – Montanişti, Novaţionişti, Donatişti, Paulicieni, Albigensişti, Waldenezi, etc., şi Ana-baptişti. Se va face referire la acestea iarăşi şi iarăşi pe parcursul discursului.

 

Dar uită-te din nou la grafic. Observă cercurile roşii. Ele sunt împrăştiate pe aproape tot graficul. Ele reprezintă biserici. Biserici singure şi individuale din Asia, Africa, Europa, în munţi şi în văi, şi aşa mai departe. Faptul că sunt de un roşu ca al sângelui reprezintă sângele martirilor. Cristos fondatorul lor a murit pe Cruce. Toţi apostolii, în afară de doi, Ioan şi Iuda, au suferit morţi de martiri. Iuda l-a trădat pe Domnul lui şi a murit prin sinucidere. Apostolul Ioan, conform istoriei, a fost fiert într-un cazan mare cu ulei.

 

Vei observa unele cercuri de un negru solid. Şi ele reprezintă biserici. Dar biserici căzute, biserici care au mers greşit în viaţă sau doctrină. Exista un număr dintre acestea chiar înaintea morţii lui Petru, Pavel şi Ioan.

 

Acum că am terminat cu o introducere generală şi cu unele preliminarii foarte necesare şi chiar vitale, revin la istoria obişnuită –

 

PRIMA PERIOADĂ anii 30-500 d. H.

 

1. Sub impulsul şi conducerea caracteristică dar minunată a lui Ioan Botezătorul, omul elocvent din pustie, şi sub atingerea iubitoare şi făcătoare de minuni a lui Cristos Însuşi, şi a minunatei predici a celor 12 apostoli şi a succesorilor lor imediaţi, religia creştină s-a răspândit foarte mult în prima perioadă de 500 de ani. Totuşi, a lăsat o urmă teribil de sângeroasă în urma ei. Iudaismul şi Păgânismul au contestat orice mişcare de înaintare. Ioan Botezătorul a fost primul dintre marii lideri, care şi-a dat viaţa. Capul lui a fost tăiat. Curând după el, s-a dus chiar Mântuitorul, fondatorul acestei religii creştine. El a murit pe cruce, cruda moarte a Crucii.

 

2. Urmându-l pe Mântuitorul lor, într-o succesiune rapidă au căzut mulţi alţi eroi martiri: Ştefan a fost omorât cu pietre, Matei a fost înjunghiat în Etiopia, Marcu târât pe străzi până a murit, Luca spânzurat, Petru şi Simeon au fost răstigniţi, Andrei legat de o cruce, Iacov decapitat, Filip crucificat şi împroşcat cu pietre, Bartolomeu jupuit de viu, Toma împuns cu suliţe, Iacov, ultimul, aruncat din templu şi omorât în bătaie, Iuda omorât cu săgeţi, Matias omorât cu pietre iar Pavel decapitat.

 

3. Mai mult de o sută de ani trecuseră înainte ca toate acestea să se întâmple. Această persecuţie dură din partea Iudaismului şi a Păgânismului a continuat încă două secole. Şi totuşi religia creştină s-a răspândit puternic. A intrat în întreg Imperiul Roman, Europa, Asia, Africa, Anglia, Ţara Galilor, şi cam peste tot, unde exista civilizaţie. Bisericile se înmulţeau foarte repede şi ucenicii creşteau în continuu. Dar unele biserici continuau să cadă în rătăcire.

 

4. Prima dintre aceste două schimbări ale învăţăturilor Noului Testament a cuprins atât politica cât şi doctrina. În primele două secole bisericile individuale se înmulţeau cu repeziciune iar unele dintre cele mai timpurii, ca cele din Ierusalim, Antiohia, Efes, Corint, etc., au ajuns foarte mari; cea din Ierusalim, de exemplu, avea multe mii de membri (Fapte 2:41; 4:4; 5:14), posibil 25.000 sau chiar 50.000 sau mai mulţi. Un student minuţios al cărţii Faptele Apostolilor şi Efeseni va vedea că Pavel a avut o misiune grea chiar şi în zilele lui de a ţine drepte unele dintre biserici. Vezi prorociile lui Petru şi a lui Pavel cu privire la viitor (II Petru 2:12; Fapte 20:29-31. Vezi de asemenea Apocalipsa capitolele 2 şi 3).

 

Aceste biserici măreţe au avut în mod necesar un număr mare de predicatori sau prezbiteri (Fapte 20:17). Unii dintre episcopi sau pastori au început să-şi asume autoritate care nu le era dată în Noul Testament. Ei au început să presupună autoritate asupra altor biserici mai mici. Ei, împreună cu numărul lor mare de prezbiteri, au început să domnească peste moştenirea lui Dumnezeu (III Ioan 9). Aici s-a aflat începutul unei greşeli care s-a transformat şi s-a divizat în multe alte greşeli serioase şi dăunătoare. Aici s-a aflat începutul ordinelor diferite din lucrare ajungând în final să reprezinte ceea ce este astăzi practicat de către catolici şi de către alţii. Aici a început ceea ce a rezultat într-o schimbare întreagă a politicii şi guvernării originale şi democrate a bisericilor timpurii. Această iregularitate a început la scară redusă, chiar înaintea încheierii celui de-al doilea secol. Aceasta a constituit probabil prima îndepărtate serioasă de la ordinea nou-testamentală a bisericii.

 

5. O altă schimbare vitală care pare din istorie a-şi avea începutul înainte de sfârşitul celui de-al doilea secol a fost cu privire la însăşi însemnata doctrină a Mântuirii. Iudeii, cât şi Păgânii, timp de mai multe generaţii, au fost formaţi să pună mult accent asupra Ceremoniilor. Ei ajunseseră să privească prototipurile ca fiind anti-prototipuri, umbrele ca fiind materie reală, şi ceremoniile ca fiind adevărate agenţii ale mântuirii. Ce uşor este astfel să ajungi să treci cu vederea botezul. Ei au gândit în felul următor: Biblia are multe de spus cu privire la botez. Se pune mare accent asupra orânduirii şi asupra datoriei omului cu privire la el. Cu siguranţă că are de-a face cu mântuirea unei persoane. Aşa s-a întâmplat că în acea perioadă ideea de „Regenerarea prin botez” a început să se fixeze în unele biserici.  (Shackelford, pag. 57; Camp p. 47; Benedict, p. 286; Mosheim, vol. 1, p. 134; Christian, p. 28.)

 

6. Următoarea eroare serioasă care a început să apară, şi care se pare, după spusele istoricilor (nu toţi) că a început în acelaşi secol şi despre care se poate spune că reprezintă o consecinţă inevitabilă a ideii de „regenerare prin botez”, a reprezentat o schimbare în privinţa botezului. Deoarece botezul a fost declarat, a fi un agent sau o modalitate de mântuire, de către unele biserici rătăcite, atunci cu cât mai devreme are loc botezul cu atât mai bine. De aici s-a născut „botezul pruncilor”. Înainte de aceasta, „cei care credeau” şi numai „cei care credeau”, erau priviţi ca şi candidaţi potriviţi pentru botez. În acest timp nu se face referire la „stropire” şi „turnare”. Aceştia au venit mult mai târziu. Timp de câteva secole, copiii, la fel ca şi ceilalţi, erau cufundaţi în apă. Greco-catolicii (o ramură foarte mare a bisericii catolice) până în ziua de azi, nu au schimbat niciodată modalitatea originală de a boteza. Ei practică cufundarea copiilor, dar nu au făcut niciodată botezul altfel decât prin cufundare. (Notă – Mulţi dintre istoricii bisericii pun începutul botezului pruncilor pe seama acestui secol, dar voi cita un scurt paragraf din Cercetările Eclesiastice - Ecclesiastical Researches ale lui Robinson.)

 

„Pe parcursul primelor trei secole, congregaţii de peste tot din Orient şi-au continuat existenţa în corpuri separate independente, nesusţinute de guvern şi deci fără nici o putere seculară una asupra alteia. Tot acest timp ele au fost biserici botezate, şi deşi toţi părinţii primelor patru ere, până la Jerome (370 d. H.), erau din Grecia, Siria şi Africa, şi deşi furnizează un număr mare de povestiri despre botezuri ale adulţilor, totuşi nu găsim nici o relatare a vreunui botez al vreunui copil decât începând cu anul 370.” (Compendium of Baptist History, Shackelford, p. 43; Vedder, p. 50; Christian, p, 31; Orchard, p. 50, etc.)

 

7. Să ţinem minte că schimbările de felul celor menţionate aici nu se fac într-o zi, nici măcar într-un an. Ele au apărut încet şi niciodată în toate bisericile. Unele dintre biserici le-au repudiat vehement. Atât de mult încât în anul 251 d. H., bisericile loiale au declarat că nu vor să aibă părtăşie cu acele biserici care acceptă şi practică aceste erori. Şi astfel a apărut prima separare reală oficială printre biserici.

 

8. Vom reţine că în timpul primelor trei secole şi-au avut începutul trei schimbări importante vitale ale învăţăturilor lui Cristos şi ale apostolilor. Şi a avut loc un eveniment semnificativ, Reţineţi acest rezumat şi această recapitulare:

 

(1) Schimbarea cu privire la ideea Noului Testament cu privire la episcop şi la guvernarea bisericii. Această schimbare a crescut repede mai pronunţată, mai completă şi mai dăunătoare.

 

(2) Schimbarea de la învăţăturile Noului Testament pe tema regenerării la „regenerarea prin botez”

 

(3) Schimbarea de la „botezul celui care crede” la „botezul pruncului”. (Aceasta din urmă totuşi, nu a devenit generală şi nici măcar foarte frecventă timp de încă un secol.)

 

9. „Regenerarea prin botez” şi „botezul pruncilor”. Aceste două erori au cauzat, conform mărturiei istoriei bine determinate, vărsarea a mai mult sânge creştin, pe parcursul trecerii secolelor, decât toate celelalte erori la un loc, sau probabil şi decât toate războaiele care nu au avut legătură cu persecuţia, dacă lăsăm la o parte recentul „Război Mondial”. Peste 50.000.000 de creştini au murit ca martiri, în special din cauza respingerii arătate faţă de aceste două erori numai în timpul „evului mediu” – aproximativ doisprezece sau treisprezece secole.

 

10. Trei adevăruri semnificative, pentru o mare majoritate a multor biserici, sunt arătate clar de către istorie pe parcursul acestor prime trei secole.

 

(1) Separarea şi independenţa Bisericilor.

(2) Caracterul subordonat al episcopilor sau pastorilor.

(3) Botezul doar acelora care cred.

 

Citez acum din Mosheim – cel mai mare dintre toţi istoricii bisericii Luterane. Vol.1, paginile 71 şi 72: „Dar oricine susţine că episcopii acestei ere de aur a bisericii corespund cu episcopii secolelor următoare trebuie că amestecă şi confundă personaje foarte diferite, căci în acest secol şi în cel următor, un episcop s-a schimbat într-o singură biserică, care în mod normal ar putea fi conţinut într-o casă privată; nici nu era domnul ei, ci era în realitate lucrătorul sau slujitorul ei... Toate bisericile din acele timpuri primitive erau corpuri independente, sau nici una nu era sub jurisdicţia alteia. Căci, deşi bisericile care au fost fondate chiar de către apostoli aveau în mod frecvent onoarea de a se consulta în chestiuni îndoielnice, totuşi nu aveau nici o autoritate judiciară, nici un control, nici o putere de a da legi. Din contră, este clar ca lumina zilei că toate bisericile creştine aveau drepturi egale, şi erau în toate privinţele pe picior de egalitate.”

 

11. Până în această perioadă, neîndurând multă persecuţie serioasă, Creştinismul a avut o creştere extraordinară. A acoperit şi chiar a trecut graniţele măreţului Imperiu Roman. Aproape, dacă nu toţi locuitorii globului auziseră Evanghelia. Şi, conform unor istorici ai bisericii, multe dintre bisericile originale organizate de către apostoli sunt încă intacte, şi încă loiale învăţăturilor apostolice. Cu toate aceste, după cum am arătat deja, un număr de erori foarte marcante şi dăunătoare apăruseră şi se instalaseră destul de bine printre multe dintre biserici. Unele deveniseră foarte neregulate.

 

12. Persecuţiile deveneau din ce în ce mai aspre. Aproape de începutul secolului al patrulea se pare că are loc primul edict de persecuţie guvernamental definit. Extraordinara creştere a Creştinismului i-a alarmat pe liderii păgâni ai Imperiului Roman. Aşadar Galerius, împăratul, a trimis un edict direct aducând şi mai multă persecuţie sălbatică. Aceasta s-a întâmplat pe 24 Feb. 303 d. H. Până la această vreme Păgânismul pare a fi persecutat fără nici o lege definită de acest fel.

 

13. Dar acest edict a eşuat amarnic în scopul său de a opri creşterea Creştinismului, astfel încât, acelaşi împărat, Galerius, cu doar opt ani mai târziu (311 d. H.) a dat un alt edict care îl retrăgea pe primul şi chiar oferea tolerare – permisiune de a trăi această religie a lui Isus Cristos. Aceasta a fost probabil prima lege favorabilă.

 

14. Până la începutul anului 313 d. H., Creştinismul câştigase o victorie măreaţă asupra Păgânismului. Un nou împărat a venit pe tronul Imperiului Roman. În mod evident acesta recunoştea o parte din puterea misterioasă a acestei religii care continua să crească atât de repede în ciuda persecuţiei. Istoria arată că acest nou împărat care nu este altul decât Constantin a avut o minunată viziune realistă. A văzut pe cer o cruce roşie înflăcărată iar pe cruce scriind cu litere de foc aceste cuvinte – „Prin aceasta vei cuceri”. El a interpretat prin aceasta că trebuie să devină creştin. Şi că prin renunţare la păgânism şi prin ataşarea puterii spirituale a Creştinismului puterii temporare a Imperiului Roman lumea va fi uşor de cucerit. Astfel religia creştină ar deveni de fapt o religie a întregii lumi, iar Imperiul Roman un imperiul al întregii lumi.

15. Aşadar sub conducerea împăratului Constantin apare un tratat de pace, o curtoazie şi o propunere de căsătorie. Imperiul Roman prin împăratul său caută o căsătorie cu Creştinismul. Daţi-ne puterea voastră spirituală şi noi vă vom dat puterea noastră temporară.

 

16. Pentru a aduce la viaţă şi a înfăptui această uniune profană, a fost convocat un consiliu. În anul 313 d. H., o convocare a fost făcută pentru o adunare a bisericilor creştine sau a reprezentanţilor lor. Au venit mulţi dar nu toţi. Alianţa a fost înfăptuită. S-a format o ierarhie. În organizarea Ierarhiei, Cristos a fost detronat din poziţia de Cap al bisericilor iar împăratul Constantin a fost întronat (doar temporar, totuşi) cap al bisericii.

 

17. Ierarhia a reprezentat un început definit al unei dezvoltări care a rezultat în final în ceea ce este cunoscut sub numele de Biserica Catolică sau biserica „universală”. Putem spune că începutul nedefinit al ei a fost cam pe la sfârşitul secolului al doilea, începutul secolului al treilea, când noile idei în legătură cu bisericile guvernate de către episcopi sau pastori începeau să prindă formă.

 

18. Să ne amintim clar că atunci când Constantin a convocat acest consiliu, au fost mulţi creştini (baptişti) şi multe biserici , care au refuzat să răspundă acestei chemări. Ei nu doreau nici o căsătorie cu statul, şi nici un guvern religios centralizat, şi nici o guvernare eclesiastică mai înaltă, decât biserica individuală. Nici aceşti creştini (baptişti) şi nici bisericile nu au intrat în acel timp sau vreodată după aceea în ierarhia denominaţiei catolice.

 

19. Când această ierarhie a fost creată, Constantin, care a fost făcut capul ei, nu era nici el însuşi creştin la acea vreme. El fusese de acord să devină unul. Dar în timp ce bisericile eronate sau neregulate care au intrat cu el în această organizaţie au ajuns să adopte eroarea regenerării prin botez, o întrebare serioasă a apărut în mintea lui Constantin, „Dacă sunt mântuit de păcatele mele prin botez, ce se va întâmpla cu păcatele mele pe care le voi comite după ce sunt botezat?” El a ridicat o întrebare care a încurcat omenirea în toate generaţiile care au urmat. Poate botezul să spele păcate care nu au fost încă comise? Sau, sunt aceste păcate comise înainte de botez spălate printr-o metodă (şi anume prin botez), iar păcatele comise după botez sunt spălate printr-o altă metodă?

 

20. Neputând să stabilească în mod satisfăcător multele întrebări astfel născute, în final Constantin s-a decis să se unească cu creştinii, dar să-şi amâne botezul chiar până în clipa dinaintea morţii, pentru ca astfel să fie spălate dintr-o dată toate păcatele sale. Această cale a urmat-o, şi astfel nu a fost botezat decât în clipa precedentă morţii sale.

 

21.Acţiunea lui Constantin de a repudia în întreg Imperiul Roman, religia păgână, şi acceptarea Creştinismului a stârnit neplăceri aprinse în Senatul Roman. Ei n-au recunoscut, sau cel puţin s-au opus acestei căi a lui. Iar opoziţia lor a rezultat într-un final prin mutarea tronului imperial de la Roma la cel din Bizanţ, un oraş vechi reconstruit şi atunci renumit Constantinopol după Constantin. Au rezultat astfel două oraşe capitală ale Imperiului Roman – Roma şi Constantinopol. Cele două oraşe rivale au devenit câteva secole mai târziu centrele de conducere a divizatei biserici catolice – romane şi greceşti.

 

22. Până în momentul organizării Ierarhiei şi a unirii bisericii cu statul, toată persecuţia creştinătăţii era făcută fie de Iudaism, fie de Păgânism. Acum apare o schimbare serioasă. Creştinii (cu numele) au început să-i persecute pe creştini. Constantin, dorind ca toţi creştinii să i se alăture în noua sa idee a unei religii de stat, şi mulţi opunându-se în mod conştiincios acestei îndepărtări serioase de la învăţăturile Noului Testament, începe să folosească puterea guvernului pentru a obliga. Astfel încep zilele şi anii şi chiar secolele unei aspre şi amare persecuţii împotriva tuturor acelor creştini care erau loiali Cristosului original şi învăţăturilor apostolice originale.

 

23. Reţineţi că acum notăm evenimentele care au avut loc între anii 300-500 d. H. Ierarhia organizată sub conducerea lui Constantin, s-a transformat rapid în ceea ce  cunoaştem azi sub numele de Biserica Catolică. Această nouă biserică care se dezvolta s-a alăturat unei guvernări temporare, care nu mai era un executiv spre a duce la îndeplinire legile complete ale Noului Testament, a început să fie legislativă, amendând sau anulând vechile legi sau decretând altele noi complet necunoscute Noului Testament.

 

24. Una dintre primele ei decretări legislative, şi una dintre cele mai subversive în rezultate, a fost instituirea prin lege a „botezului pruncilor”. Prin această lege nouă, „Botezul Pruncilor” devine obligatoriu. Aceasta s-a întâmplat în anul 416 d. H. Copiii au fost rar botezaţi probabil timp de un secol înainte de aceasta.  Într-atât a devenit efectivă această nouă lege, încât două legi nou-testamentale au fost abrogate – „Botezul Credinciosului” şi „Ascultarea personală voluntară în botez”.

 

25. Ca şi consecinţă inevitabilă a acestei noi doctrine şi legi, aceste biserici căzute erau în curând umplute cu membri neconvertiţi. De fapt, nu au trecut mulţi ani şi probabil că deja o majoritate din membri erau neconvertiţi. Aşa că marile lucruri spiritule ale măreţei Împărăţii ale  lui Dumnezeu se aflau în mâinile puterii temporare neregenerate. La ce se puteau aştepta acum?

 

26. Bineînţeles, creştinii şi bisericile loiale, au respins această nouă lege. Bineînţeles că „Botezul Credinciosului”, „Botezul Noului Testament”, reprezenta singura lor lege. Ei nu numai că au refuzat să-şi boteze proprii copii, dar crezând doar în botezul celor care cred, ei au refuzat să accepte botezul făcut de şi în bisericile acestei organizaţii nescripturale. Dacă unii dintre membri acestei noi organizaţii încercau să se alăture oricăreia dintre bisericile care au refuzat să se alăture acestei noi organizaţii, se cerea o experienţă creştină şi o re-botezare.

 

27. Calea urmată de către bisericile loiale, în curând, bineînţeles că a atras asupra sa nemulţumirea religioniştilor statului, dintre care mulţi, dacă nu cumva nici unul, nu erau creştini adevăraţi. Numele „creştini”, totuşi, le era negat de acum încolo acelor biserici loiale care au refuzat să accepte aceste erori noi. Ei au fost jefuiţi de acesta, şi au fost numiţi cu multe alte nume, câteodată prin unul, altădată prin celălalt, „Montanişti”, „Tertulieni”, „Novaţionişti”, „Paterini”, etc., şi cel puţin câţiva, din pricina practicii lor de a-i reboteza pe aceia care fuseseră botezaţi de mici copii, erau numiţi „Ana-baptişti”.

 

28. Anul 426 d. H., cu numai zece ani după instituirea legală a botezului pruncilor, este anul în care îşi are începuturile groaznica perioadă cunoscută sub numele de „Evul Mediu”. Ce perioadă! Cât de îngrozitoare , de neagră şi de însângerată! Începând cu acest timp şi continuând timp de un deceniu, urma Creştinismului loial este spălată în mare parte în propriul sânge. Observă pe grafic unele dintre multele diferite nume purtate de cei persecutaţi. Câteodată aceste nume sunt date din pricina vreunui lider eroic special şi câteodată din alte cauze, şi în mod frecvent nume ale aceloraşi oameni diferă de la ţară la ţară şi de la secol la secol.

29. Adevărata Papalitate îşi are începuturile la începutul perioadei „evului mediu”. Aceasta a fost cu Leo II, 440-461 d. H. Aceasta, însă, nu a fost prima dată când titlul a fost folosit. Acest titlu, similar cu însăşi biserica catolică, a reprezentat în mare, o dezvoltare. Numele apare, ca fiind aplicat pentru prima dată  Episcopului Romei 296-304. A fost adoptat în mod format de către Siricius, Episcop al Romei 384-398. Apoi a fost adoptat oficial de către Leo II, 440-461. Apoi revendicat ca şi universal în 707. Apoi, cu câteva secole mai târziu declarat de către Grigore al VII lea dreptul exclusiv al papalităţii.

 

30. Acum pentru a rezuma cele mai semnificative evenimente ale acestei prime perioade de cinci secole:          

 

(1) Schimbarea gradată de la democraţie la o guvernare prin predicator a bisericii.

 

(2) Schimbarea de la mântuirea prin har la Mântuirea prin Botez.

 

(3) Schimbarea de la „botezul credinciosului” la „botezul pruncului”.

 

(4) Organizarea Ierarhiei. Căsătoria bisericii cu statul.

 

(5) Scaunul imperiului mutat la Constantinopol.

 

(6) Botezul pruncilor instituit prin lege şi declarat obligatoriu.

 

(7) Creştinii încep să-i persecute pe creştini.

 

(8) Începe „Evul Mediu” în anul 426.

 

(9) În loc de Evanghelie, sabia şi torţa devin puterea lui Dumnezeu (?) pentru mântuire.

 

(10) Orice urmă a  „libertăţii religioase” moare şi este îngropată rămânând îngropată timp de multe secole.

 

(11) Bisericile loiale nou-testamentale, oricum ar fi fost numite, sunt vânate şi alungate până la limită de către noua putere catolică temporară. Rămăşiţe împrăştiate prin toată lumea găsesc ascunzători nesigure în păduri şi munţi, văi, şi peşteri ale pământului.

 

Continuare în numărul următor...........

 

 

sus

Ce este nou?

FORUM de discuţii pe teme Teologice, Apologetice şi discuţii libere!

[apasă aici pentru detalii]

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe paginile fiecărui subiect de studiu găsiţi o serie de articole de interes.

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole noi la subiectul doctrinar despre SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire).
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 

Cartea de Oaspeţi

Apasă aici dacă doreşti să semnezi sau să citeşti Cartea noastră de Oaspeţi.


 Înapoi Înainte 
Copyright © 2003 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate