Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Istorie
 

 

 

Arhiva
Contact
Despre noi
Colaboratori

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetica
Teologie
Site-uri Baptiste
Istorie
Pastorala
Articole
MEDIA
Stiri internationale
Din presa romana
Posta Redactiei

 

 


Pagina de Istorie

 

Adevăr Istoric

Documente şi date din Istoria Bisericii

de Nicolae Moldoveanu

 

 

6. TAINELE

 

Sinodul de la Trident (1547) defineşte tainele în general, ca simboluri ale unui lucru sfânt...” (Hr. Andruţos, Simbolica, pag. 237). Iar Clement Alexandrinul zice: “Tainele nu sunt un talisman magic, ci simboluri...” (Farrar, Viaţa şi opera Sfinţi lor părinţi, vol. 1, pag. 223).

 

“Sfânta Tradiţie nu pomeneşte deasemeni din vremurile străvechi de şapte sfinte taine...” (I. Mihălcescu, Teologia dogmatică, pag. 230).

 

Cele şapte taine din Biserica ortodoxă şi biserică catolică, nu se văd în prima perioadă a creştinismului (până după anul 300). Existau câteva şi în deosebi două: Botezul şi Cina Domnului pe care învăţătorii bisericii de pe atunci, le amintesc, dar nu cu numele de “taine”. Acest nume l-au primit mai târziu. (Eusebiu Popovici, Istoria Bisericii Universale, vol. 1, pag. 358).

 

Despre numărul “şapte” al tainelor nu se vorbeşte în biserică decât din sec. al XIII-lea încoace. (Hr. Andruţos, Simbolica, pag. 251).

 

Pentru Biserica ortodoxă de abia la sinodul de la Constantinopole (1639) şi la sinodul de la Iaşi (1642) s-a accentuat numărul “şapte” al tainelor. (I. Mihălcescu, Teologia Dogmatică, pag. 230).

 

Sf. Ioan Damaschin în lucrarea sa “Dogmatica” aminteşte numai despre botez şi împărtăşanie, ca taine. (Dogmatica, pag. 306 - 318).

 

Sfânta Scriptură nu aminteşte nicăieri că există şapte taine, nici nu le numără... (I. Mihălcescu, Teologia Dogmatică, pag. 230).

 

Botezul

În cultul ortodox, simbolica botezului este următoarea: pruncul la opt zile după naştere, este adus la biserică. Atunci se pune numele. Naşul stă cu pruncul în braţe la uşa bisericii, arătând, prin aceasta, că fără botez nu se poate intra în cer (biserica închipuie cerul). Preotul dezbracă pruncul de faşe şi haine, însemnând că îl dezbracă de omul cel vechi şi-l înfăţişează aşa gol, adică nevinovat, cum fusese Adam în faţa lui Dumnezeu. Pruncul este ţinut cu faţa spre răsărit, apoi preotul, cu mâna dreaptă îl binecuvânta, şi-l înseamnă de trei ori prin semnul crucii - la frunte, la gură, şi la piept -, suflând de fiecare dată asupra lui în forma crucii, ca simbol al pogorârii Duhului Sfânt şi ca semn de exorcizare. Prin suflarea preotului şi prin semnul crucii să trezească pruncul din moartea sufletească. Preotul pune apoi mâinile asupra pruncului şi-i dă numele. I se mai dă apoi lapte şi miere ca simbol că pruncul intră, de aici înainte, în dulceaţa şi bunătăţile raiului, în Canaanul împărăţiei sufleteşti, unde “curge lapte şi miere”. Preotul pune apoi mâna sau patrafirul asupra celui botezat, ca simbol de binecuvântare de sus.

 

La fiecare din cele trei exorcisme, preotul suflă asupra pruncului în forma crucii, simbolizând izgonirea Satanei, întreabă apoi de trei ori: “te lepezi de Satana?”, iar naşul, în locul pruncului, răspunde: “mă lepăd!”, după care rosteşte crezul. Preotul îi dă apoi o lumânare aprinsă, ca semn că se face îmbisericirea pruncului şi închipuie trecerea de la întuneric la lumina vieţii. Mergând la cristelniţă (baptistier), preotul tămâiază apa ca semn al miresmei Duhului Sfânt, care se pogoară şi o sfinţeşte; suflă asupra apei de trei ori, simbolizând curăţirea ei de puterile vrăjmaşului; binecuvântează untdelemnul, simbolizând prin suflare pogorârea Duhului Sfânt. Preotul unge pruncul cu untdelemnul sfinţit în chipul crucii - la frunte, la piept şi la spate -, spre vindecarea sufletului şi a trupului şi ca o platoşă contra ispitelor; la urechi spre ascultarea credinţei, la mâini spre a face fapte bune. Se ung apoi toate mădularele în semn de alungare a tuturor răutăţilor. Preotul afundă apoi pruncul în apă de trei ori, rostind formula: “botează-se...” Aceste trei afundări sunt semnul Sf. Treimi şi închipuie, prin afundarea şi scoaterea din apă învierea şi renaşterea. Pruncul este apoi înfăşat într-un giulgiu alb, care este simbolul curăţiei. Cel botezat este apoi uns cu mir pe frunte, ochi, urechi, piept, mâini, picioare şi spate, care înseamnă pecetea darului Duhului Sfânt. Urmează apoi împărtăşirea (cuminecarea), (pr. Victor Aga, Simbolica biblică şi creştină, Timişoara, 1935, pag. 39 - 41).

 

Am arătat aici felul botezului în Cultul Ortodox, ca să înţelegem mai uşor adevăratul botez lăsat de Mântuitorul Hristos.

 

După învăţătura ortodoxă, “pe figura celui botezat (a copilaşului, deci) se răsfrânge Sfântul Duh”. (“România Liberă”, din 10 iunie 1995, pag. 2).

 

Biserica Ortodoxă zice despre botez: “Botezul este taina prin care omul intră în creştinism şi în Biserică, se curăţeşte de păcatul strămoşesc şi de celelalte păcate săvârşite înainte de Botez, se îmbracă în Hristos renăscându-se pentru o viaţă nouă, devenind astfel o făptură nouă în Hristos... Botezul are un caracter indelebil, adică de neşters.

 

Botezul este: baia naşterii din nou, naşterea de sus, baie mântuitoare, scăldătoare sfântă, izvor sfânt, apă sfinţitoare, renaştere, luminare, sfinţire, apa vieţii veşnice, pecetea credinţei, taina naşterii noastre.” (îndrumătorul Bisericesc, Cluj, 1981, pag, 109).

 

Sergiu Bulgakoff, un renumit teolog ortodox, scrie: “Botezul este naştere spirituală, prin botez se naşte totdeauna un om nou.” (Ortodoxia, Sibiu, 1933, pag. 190, tr. N. Grosu).

 

“Prin taina sfântului botez fiecare creştin devine o zală de legătură în lanţul impunător, care începe de la Hristos şi ajunge până la cel mai proaspăt botezat de astăzi, creştinul devine o piesă vie de funcţiune în mecanismul uriaş al operei de mântuire a lumii. Prin botez omul devine mădular al trupului mistic al lui Isus Hristos... Taina botezului dă noului mădular şi o anumită funcţie, un anumit rol, o anumită misiune în cadrul organismului...” (c/r. Spiridon Cândea, Apostolatul tinereţii, în Biserica şi problemele vremii, 1947, pag. 206 şi 208).

 

Deci, în clipa când cel botezat a devenit mădular în Trupul lui Hristos înseamnă că este folositor Trupului. Dar un copil poate folosi Trupului lui Hristos?

 

Pr. prof. D. Stăniloaie: “Credinţa este primul pas în viaţa duhovnicească.” (Ascetica şi Mistica Ortodoxă, vol. 1, pag. 117, Ed. Deisis, Alba Iulia, 1993).

 

Se pune însă o întrebare legitimă: ce rost are botezul pruncilor, care nu pot să creadă? Cine gândeşte, înţelege.

 

“Dintre tainele Bisericii botezul este poate taina cea mai mult «convenţionalizată» prin acceptarea ei doar ca datină. Toată lumea se botează, dar câţi mai înţeleg sensul şi virtutea iniţiatică a actului baptismal? Din această cauză au apărut şi tendinţele eretic-sectare. Botezul acordat la o vârstă conştientă sau chiar matură este una dintre ele, în fond cea mai importantă, îndărătnicia baptiştilor de a susţine acest punct de vedere s-a dovedit o falsificare a botezului. Ea ucide misterul şi reduce acţiunea harului la un fel de măsură educativă.”

 

Aşa să fie oare? A greşit Domnul Isus în cele spuse la Marcu 16:16? Mare atenţie! Cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi desfiinţat. “Aţi desfiinţat... Cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinei voastre.” (Matei 15: 6).

 

Pe linia învăţăturii ortodoxe despre botez, un teolog rus, Alexandre Schermann, în cartea sa “Din apă şi din duh” - despre care vorbeşte autorul articolului de mai sus -, îşi pune întrebări, şi zice el: “...Până la limita îndoielii.” La un moment dat recunoaşte că botezul unui om ca Stalin a fost perfect valabil. Dar de ce nu s-a împlinit în viaţa acestuia? La urma urmei, câţi torţionari nu au fost botezaţi iar aceasta nu i-a oprit câtuşi de puţin să-şi adâncească viaţa în crime! Completarea vine imediat: “a reduce Sf. Taine doar la principiul validităţii înseamnă deci a caricaturiza învăţătura lui Hristos...” Efectul tainei depinde de credinţa comunităţii în care se petrece botezul. Deşi copilul nu poate avea credinţă personală, credinţa Bisericii în care el este botezat acţionează infailibil asupra noului suflet care moare şi învie întru Hristos. Validitatea unui botez este condiţionată de împlinirea acestuia...”

 

Judecaţi voi, cititorilor, cele arătate mai sus, în lumina Noului Testament - învăţătura apostolilor - şi a istoriei Bisericii din primele trei secole. Toţi marii învăţători ai Bisericii, pe care Cultul Ortodox îi numeşte “sfinţii părinţi” şi stâlpii ortodoxiei, au fost botezaţi la maturitate, deşi majoritatea erau din părinţi creştini. Aceştia, deci, după învăţătura de astăzi a Bisericii Ortodoxe, sunt eretici. Botezul lor a fost acordat “ca o măsură educativă”, nu ca o taină, (teolog. Dan Stanca, Mormânt, mare, cer, România Liberă din 24 oct. 1992, pag. 5).

 

După învăţătura aceasta, credinţa comunităţii e de ajuns pentru mântuirea celui botezat, iar el poate să facă crime şi păcatele cele mai mari şi, la urmă, din pricina botezului, este primit în cer, este mântuit, are viaţa veşnică.

 

Vai, vai, vai! Iată unde au ajuns lucrurile!

După învăţătura Cultului Ortodox, fiecare creştin primeşte de la Dumnezeu, la botez - odată cu numele - pe îngerul său păzitor.

 

Pr. prof. dr. Simion Radu: “Fiind cu noi - spune acest teolog ortodox -, îngerul Domnului ne călăuzeşte cu înţelepciune cerească, să facem voia lui Dumnezeu şi luptă alături de noi să biruim ispitele, necazurile şi piedicile prin care diavolul urmăreşte să cădem în păcate. Iar dacă am rătăcit, se întristează şi ne sfătuieşte să ne întoarcem la Dumnezeu cu căinţă, să ne spovedim preotului, căci ne iartă... Până în ceasul morţii, îngerul lui Dumnezeu cel sfânt ne ocroteşte cu bunătatea sa, alungând de la noi mulţimea demonilor care ne îndeamnă la păcate... Îngerul păzitor este cel mai mare binevoitor şi binefăcătorul nostru.” (Rev. Teologică, nr. 2, pag. 29, Sibiu, 1992, Hramul Bisericii).

 

Tot învăţătura Bisericii Ortodoxe spune: “Taina botezului este taina prin care devenim fii ai Bisericii şi membri ai împărăţiei lui Dumnezeu...” (Episcopul Vasile al Oradiei, Mitropolia Ardealului, nr. 6, 1987, pag. 18).

 

Nicăieri în Noul Testament nu întâlnim expresia: “fii ai Bisericii” - şi mai ales născuţi prin botez -, ci întâlnim numai copii (fii) ai lui Dumnezeu, născuţi din nou prin sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu (pe care omul o primeşte în sine prin credinţă - vezi 1 Petru 1:23).

 

Arhid. prof. Ioan Zăgrean: “Cea dintâi dintre Sfintele Taine, fără de care nu se pot primi celelalte, este Botezul, prin care se face începutul “vieţii în Hristos”, prin el creştinul renăscându-se la o viaţă nouă, devenind o creatură şi totodată făcându-se mădular al Trupului lui Hristos... Aşadar, Botezul este taina prin care omul, prin întreita cufundare în apă şi prin rostirea formulei botezului de către săvârşitor, din starea de robie a păcatului intră în starea harică, curăţindu-se de păcatul strămoşesc şi de păcatele personale făcute până la botez, se renaşte la o viaţă nouă... Botezul este baia naşterii noastre celei dea doua, uşa de intrare în creştinism şi în Biserică, taina absolut necesară pentru primirea celorlalte taine... Botezul este naşterea de sus, baia mântuitoare... «Cel ce va crede, se va mântui...» (Marcu 16:16), ceea ce dovedeşte că fără botez nici credinţa nu poate lucra mântuire... Botezul fiind baia naşterii celei de a doua, noul creştinat devine o creatură nouă, ridicându-se din şatre de robie a păcatului la stare de sfinţenie... Botezul este participarea reală a celui ce se botează la moartea şi învierea Domnului, este o înviere adevărată, o renaştere la o viaţă nouă a celui botezat. Botezul nimiceşte şi distruge puterea păcatului în om, îl naşte din nou ca o făptură nouă în Hristos, îl ridică pe cel botezat la viaţa în Hristos (Galateni 6:15; 2 Cor. 5:17; Efes. 4:24; Tit 3:5).

 

În privinţa condiţiilor care se cer celor ce vin să primească botezul şi anume credinţa şi pocăinţa, acestea se cer numai adulţilor, nu şi copiilor, pentru aceştia credinţa putând fi mărturisită de naşii lor... Biserica este comunitatea celor renăscuţi prin Taina Botezul... Astfel, toţi cei botezaţi, toţi cei ce poartă întipărit în fiinţa lor prin Botez chipul lui Hristos şi sunt mădularele unui singur trup, Biserica, al cărei Cap este Hristos Domnul. sunt chemaţi la desăvârşire, spre a fi lăcaş, al lui Dumnezeu, în Duh. (Efes. 2:21 - 22).”

 

Pr. Dumitru Gh. Radu, teolog ortodox, scrie: “Prin botez, Hristos încorporează pe om în Sine... Botezul este, deci, începutul relaţiei şi comuniunii noastre personale cu Hristos.” (Ortodoxia, 1978, nr. 1 - 2, Caracterul ecleziastic al sfintelor taine).

 

Pr. Dumitru Gh. Radu: “Angajamentul solemn şi mărturisirea de credinţă şi în fine cufundarea în apă îl ajută pe om să traverseze limitele morţii şi ale păcatului şi omul pătrunde în dimensiunea nouă în care Duhul Sfânt îl eliberează de determinismul paralizant al păcatului: “Câţi in Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat.” - Galateni 3:27. (Ortodoxia, 1978, nr. 1 - 2, pag, 182).

 

Pr. Dumitru Gh. Radu: “Din partea omului, botezul implică o căinţă şi o convertire personală, profundă şi interioară a inimii, o dăruire totală a creştinului lui Hristos, care a făcut din el un templu al Duhului Sfânt...” (Ortodoxia, 1978, nr. 1 -2, pag. 183).

 

Acesta este adevărul curat şi neschimbat. Cum rămâne atunci cu botezul pruncului de opt zile? Poate el să creadă şi să aibă o convertire personală, profundă şi interioară a inimii? Poate să se convertească cineva în locul lui? Să nu ne jucăm cu adevărul!

 

Pr. dr. Dumitru Viezuianu, scrie: “Prin credinţă omul se botează în “Numele lui Hristos” (Marcu 16:16). “Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat.” spune sf. Pavel la Galateni 3:27. Duhul lui Dumnezeu locuieşte în toţi cei botezaţi. Ei nu mai vieţuiesc “după trup”, ci “În Duh”. Trupul celor botezaţi devine templu al lui Dumnezeu şi al Duhului Sfânt. (1 Cor. 3:16; 1 Cor. 6:19). Duhul Sfânt este Cel care renaşte şi zideşte pe oameni după chipul lui Dumnezeu prin prezenţa şi lucrarea Sa.” (Studii Teologice, 1980, nr. 1 - 2, pag. 46, Semnificaţiile şi rolul botezului după Noul Testament).

 

Nicolae Cabasila, teolog ortodox, scrie: “Prin botez, noi am fost însemnaţi într-un fel oarecare cu chipul şi pecetea lui Hristos care de acum încolo stăpâneşte toate ieşirile fiinţei noastre, pentru ca nimic să nu mai pătrundă în noi...” (Despre viaţa în Hristos, pag. 23).

 

Nicolae Cabasila, mai scrie: “Hristos se naşte în noi prin botez... şi odată cu El ne naştem şi noi.” (Despre viaţa în Hristos, pag. 44). Iar botezul se săvârşeşte la 8 zile după naşterea pruncului.

 

Rugăciunea preotului din rânduiala botezului: “Şi fă să ia chip Hristosul Tău în acesta ce se va naşte din nou prin a mea nevrednicie şi-l zideşte pe el pe temelia Apostolilor şi a Proorocilor.” (Moliftelnic, Edit. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1965, pag. 28 - 29).

 

Nicolae Cabasila: “Cât despre cuvintele “naştere din nou” şi “creare din nou”, ele ne spun că cei care prin mijlocirea botezului au fost născuţi şi aduşi la o viaţă nouă, avuseseră această viaţă încă de mai înainte, dar au pierdut-o şi o regăsesc prin această taină - întocmai ca şi marmora unei statui stricate, pe care meşterul o ciopleşte din nou ca să-i dea frumuseţea de la început.” (Despre viaţa în Hristos, pag. 28).

 

Dumnezeu însă spune că naşterea din nou se face prin sămânţa Cuvântului Său (1 Petru 1:23). Sămânţa naşte din ea

însăşi, nu din ce este omul. Dumnezeu nu reface făptura cea veche, ci naşte una nouă, care n-a mai fost.

 

Şi sf. Grigorie de Nissa scrie că Domnului Hristos datorăm naşterea din nou: “împărăţia vieţii a venit şi puterea morţii nu mai este; căci ne-am născut din nou, trăim o nouă viaţă, un nou mod de a fi, ne-am transformat în însăşi natura noastră. Hristos ne-a dat în cele din urmă, în loc de moarte, viaţa veşnică, în fericire, gătită celor sfinţi.” (Ortodoxia, 1980, nr. 3, pag. 427, P. G. 46, col. 604).

 

Pr Olivian Bindiu, scrie: “...Un lucru exact şi precis naşul trebuie să-l ştie: Simbolul Credinţei (Crezul). După obişnuitele lepădări, preotul provoacă pentru rostirea Crezului, obligaţie care-i revine în exclusivitate naşului, respectiv să-l rostească singur. Rostul acestei obligaţii constă în aceea că mărturisirea Simbolului de Credinţă nu este o substituire, ci o reală identificare cu pruncul pentru că la lepădări, la provocarea preotului: “Te-ai lepădat de Satana?”, naşul răspunde: “M-am lepădat”, însemnând perfecta identificare a naşului cu finul său.” (Telegraful Român, 1988, nr. 5 - 6 şi 7 - 8, pag. 3).

 

Cum poate cineva să se lepede de Satana în locul altuia? Cum poate cineva să mănânce în locul altuia? Să nu zdrobim logica şi adevărul.

 

Glasul ortodoxiei vorbeşte mai departe: “Sf. apostol Pavel zice: «El (Dumnezeu)... ne-a strămutat în împărăţia Fiului dragostei Lui» (Colos. 1:13). În concret, strămutarea se plineşte prin Botez, încât am putea numi pe bună dreptate Botezul ca fiind Taina strămutării din Adam în Hristos.” (îndrumătorul Bisericesc, Cluj, 1981, pag. 87). Zice mai departe: “Botezul este el însuşi absolut necesar pentru intrarea în împărăţia Fiului, «împărăţia lui Dumnezeu», «împărăţia Cerurilor». Aşa învaţă Biserica, aşa propovăduieşte ea, botezându-i pe prunci, spre a-i strămuta din Adam în Hristos.” (îndrumătorul Bisericesc, citat mai sus).

 

Deci, pruncii, care au intrat în împărăţia lui Dumnezeu, fără credinţă, numai prin simplul fapt că au fost cufundaţi în apă, rămân acolo (în împărăţie), chiar dacă, mai târziu sunt criminali, atei, hoţi, etc.

 

Cum rămâne atunci cu ce spune Domnul Isus: “Cine crede şi se botează va fi mântuit”? (Marcu 16:16).

 

Un înţelept spune: “Ca şi moartea, nici viaţa nu îngăduie să fie trăită prin substituire de persoane.”

 

Cât de lipsită de logică este practica botezului pruncilor! Cum pot să creadă naşii în locul copiilor? Cine poate mânca în locul altuia? (n.n.)

 

După învăţătura Bisericii Ortodoxe, naşterea din nou (făptura cea nouă) se va realiza în mod deplin numai la sfârşitul veacurilor, prin “Înnoirea lumii”. De aceea se poate spune că “făptura cea nouă”, sub aspectul ei istoric aparţine, lumii celei noi, lume care vine. (pr. dr. Vasile Mihoc, Ep. sf. ap. Pavel către Galateni, introducere, Traducere şi Comentariu, pag. 424). Şi T. Dorz gândea aşa. (vezi “Cărarea tinereţii curate” pag. 26-29, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1993).

 

Cu privire la botez iată câteva gânduri ale unor teologi, vechi învăţători, scriitori şi sfinţi părinţi recunoscuţi de ortodoxie:

 

Tertulian, învăţător şi scriitor creştin: “Cel ce ascultă (Cuvântul) trebuie să dorească botezul, nu să-l primească înainte de a-l dori. Cine-l doreşte îl cinsteşte.” (Despre pocăinţă, VI, 20-21, Bucureşti, 1981, în Apologeţi de limbă latină).

 

Sf. Vasile cel Mare, s-a născut într-o familie profund creştină în care a primit din pruncie o educaţie creştină aleasă. A fost însă botezat după ce a terminat studiile universitare la Atena, adică în jur de 30 de ani.” (Mitropolia Ardealului, nr. 1-3, 1979, pag. 33-34).

 

Sf. Vasile cel Mare: “Credinţa şi botezul sunt două condiţii ale mântuirii şi sunt legate, de nedespărţit, una de alta. Pe de o parte, credinţa se desăvârşeşte prin botez; iar pe de altă parte botezul se întemeiază pe credinţă; ambele sunt depline prin invocarea aceloraşi nume.” ( Părinţi şi scriitori bisericeşti, vol. 12, pag. 43, Bucureşti, 1989, Despre Sfântul Duh, XII).

 

Sf. Vasile cel Mare: “Nimic altceva nu strigă amânarea botezului decât un gând ca acesta: «Să domnească mai întâi păcatul în mine, apoi, cândva, va domni şi Domnul.»“ Şi tot sf. Vasile cel Mare zice mai departe: “Pentru ce aştepţi ca botezul să-ţi fie darul îmbolnăvirii tale, atunci când nu vei mai putea rosti cuvinte mântuitoare, când poate nici nu vei avea putinţa să mai auzi limpede, că boala e cuibărită în capul tău, când nu vei putea să ridici mâinile la cer, să te ţii pe picioare, să îngenunchez» la rugăciune, să fii învăţat cum trebuie să te mărturiseşti, să te uneşti cu Dumnezeu şi să te lepezi de duşman.” (Părinţi şi scriitori bisericeşti, vol. 17, pag. 495, Omilia 13, 5).

 

Clement Alexandrinul: “Când ne botezăm, ne luminăm; după ce suntem luminaţi, suntem înfiaţi; când suntem înfiaţi, ajungem desăvârşiţi; fiind desăvârşiţi, suntem nemuritori.”

 

Tot acest învăţător zice: “Când ne pocăim de păcatele noastre, când ne lepădăm de pagubele aduse de ele, suntem filtraţi (separaţi) prin botez.” (Pedagogul, cap. 6, 26, 32, 1).

 

Clement Alexandrinul: “Cateheza (învăţătura din Cuvântul lui Dumnezeu) duce la credinţă, iar credinţa, în timpul botezului primeşte învăţătura Duhului Sfânt. Pentru că credinţa este singurul şi universalul mijloc de mântuire al omenirii.” (Pedagogul, cap. 6, 30, 1).

 

Sf Ioan Gură de Aur, vorbind despre: “Dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan 3:5), spune: “Dacă aceasta ar fi îngăduit, şi n-ar mai fi nevoie de părerea sau voinţa celui ce primeşte această taină (botezul), nici consimţământul celui din viaţă (e vorba despre botezul pentru cei morţi de la 1 Cor. 15:29), apoi atunci ce ar împiedica pe greci şi iudei de a deveni credincioşi astfel, adică alţii primind botezul în locul lor, după ce dânşii încetează din viaţă?” (Omilia 40 la 1 Cor. pag. 568, tr. de arhim. Teodosie Atanasiu, Bucureşti, 1908). Această explicaţie răspunde şi la problema naşilor, când botează un prunc, după învăţătura ortodoxă şi catolică.

 

Sf Ioan Gură de Aur. “Botezul nimic alta nu este, decât omorârea celui ce se botează şi învierea lui. Omul cel vechi a fost înmormântat şi a înviat omul cel nou. (Comentariu la Evrei, Omilia IX, pag. 150-151).

 

Sf. Ioan Gură de Aur. “Nu ne este deajuns spre mântuire numai botezul, dacă după această baie nu vom arăta o viaţă vrednică de acest dar.” (Comentariu la Romani, XIV, 211).

 

Sf. Ioan Gură de Aur. “Cel ce se botează trebuie mai întâi a-şi cunoaşte păcatele sale şi a le condamna.” (Comentariu la Evrei, Omilia IX, pag. 149).

 

Sf, Ioan Gură de Aur, comentând 1 Cor. 1:17, scrie: “Botezul este simbol al patimei lui Hristos.” (Comentariu la Evrei, Omilia XVI).

 

Sf. Ioan Gură de Aur. “Botezul este cruce, şi împreună cu noi s-a răstignit omul cel vechi al nostru.” (Comentariu la Evrei, Omilia IX, pag. 150).

 

Sf. Ioan Gură de Aur. “După cum trupul Lui îngropat în pământ a produs rodul cel mare: mântuirea lumii, tot aşa şi trupul nostru fiind îngropat, prin botez, a produs rod: învierea, dreptatea, sfinţirea şi miile de bunătăţi, şi la urmă învierea din morţi.” (Comentariu la Romani, XII, 160).

 

Sf. Ioan Gură de Aur, tâlcuind cele scrise la Romani 6:3-4, zice: “...Botezul este crucea pe care ne răstignim. După cum la Hristos a fost crucea şi mormântul, acelaşi fapt se petrece şi cu noi la botez... Moarte este şi aceasta ca şi aceea, însă nu este şi aceiaşi subiect, căci moartea lui Hristos a fost aceea a trupului, pe când moartea noastră este cea faţă de păcat. După cum moartea aceea a fost adevărată, tot aşa de adevărată este şi aceasta.” (Comentariu la Romani, Omilia XI, pag. 152).

 

Sf. Ioan Gură de Aur “A îngropa păcatele de dinainte de botez este rezultatul darului Său, însă a rămânea după botez morţi faţă de păcat, aceasta este treaba noastră şi a sârguinţei ce o punem cu ajutorul lui Dumnezeu.” (Comentariu la Romani, XII, 159).

 

Sf. Chirii al Ierusalimului: “Mare lucru este botezul care vă stă înainte!... Vezi să nu te muşte necredinţa... Ai credinţă care să locuiască în tine, nădejde tare, încălţăminte trainică, ca să treci peste duşman şi să intri la Stăpânul !” (Catehezele, Procateheza 16, vol. 1, pag. 53, Ed. Inst. Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1943).

 

Sf. Chirii al Ierusalimului: “Dacă eşti făţarnic, acum oamenii te botează, dar Duhul nu te botează! Dacă te apropii cu credinţă, oamenii slujesc ritualului văzut, iar Duhul îţi dă ceea ce nu se vede.” (Cateheza 17, 36).

 

Sf. Chirii al Ierusalimului: “Dacă este aici cineva rob al păcatului să fie cu totul gata, prin credinţă pentru libera renaştere a înfierii - Botezul!” (Cateheza 1, 2).

 

Sf. Chirii al Ierusalimului: “Isus a sfinţit botezul când însuşi S-a botezat. Dacă Fiul lui Dumnezeu S-a botezat, este oare evlavios cel care dispreţuieşte botezul? Isus nu S-a botezat ca să ia iertare de păcate (căci era fără de păcat), ci cu toate că era fără de păcat S-a botezat ca să dea har dumnezeiesc şi vrednicie celor care au să se boteze. Isus Hristos era Fiul lui Dumnezeu, totuşi El n-a vestit Evanghelia înainte de botez! Dacă însuşi Stăpânul întrebuinţa timpul cu rânduială, oare noi robii se cade să îndrăznim să facem ceva fără rânduială?” (Cateheza 3, 11 şi 14).

 

Sf Chirii al Ierusalimului: “Mulţi se botează ca şi Simon Magul (Fap. Ap. 8: 13). Şi-a cufundat trupul în apă, dar nu şi-a luminat inima cu Duhul. Trupul s-a coborât şi s-a ridicat iarăşi, dar sufletul nu s-a îngropat împreună cu Hristos (Colos. 2:12) şi nici nu s-a sculat împreună cu Hristos (Colos. 3:1). (Catehezele, trad. pr. prof. dr. D. Fecioru, Bucureşti 1943).

 

Sf. Chirii al Ierusalimului: “Apa udă pe cel ce se botează pe dinafară; Duhul, însă, botează pe cel mai dinăuntru.” (Catehezele XVII, 14, vol. 2, pag. 480).

 

În catehezele sale, sf Chirii al Ierusalimului nu vorbeşte nici odată despre botezul copiilor.

 

Origen, mare învăţător creştin din sec. al III-lea, combătând pe filozoful păgân, Ce Isus, care învinuia pe creştini că fac adepţi din copii fără cunoştinţă, scria: “Nu este adevărat! Mai întâi creştinii cercetează bine inimile celor ce voiesc să se alăture de Isus Hristos, şi-i învaţă pe fiecare în parte. Numai după ce dau dovezi depline, sunt primiţi în sânul Bisericii. Noi îndemnăm pe copiii noştri (nu-i vorba de pruncii care sug la pieptul mamelor - n. n.) şi dacă sunt înaintaţi în cunoştinţă sunt curăţiţi prin Cuvântul adevărului şi trăiesc cuviincios, sunt chemaţi şi ei în Biserică (Adunare), însă nu sunt primiţi ca membri...”

 

În altă parte Origen spunea: “Binefacerile botezului în apă, atârnă numai de hotărârea credinciosului care-l primeşte.”

Teofilact zice: “Pavel a pus mai întâi pocăinţa şi al doilea botezul, pentru că după pocăinţă se dă botezul.” (Trimiterile sf. Pavel, voi. 3, pag. 465).

 

În revista “Studii Teologice” nr. 9 - 10 din nov. dec. 1967, pag. 567, vorbindu-se despre cartea sfântului Ambrozie “De sacramentis”, se aminteşte şi despre botezul adulţilor care era încă în vigoare în sec al V-lea.

 

Sf. Ambrozie (sec. al IV-lea): “Pentru un creştin mai întâi este credinţa. De aceea, la Roma, cei ce au fost botezaţi se şi numesc credincioşi, iar părintele nostru Avraam a fost socotit drept prin credinţă nu prin fapte (Gal. 3: 5; Evrei 11:8-10). Aşadar, aţi primit botezul, pentru că aţi crezut...” (Despre sfintele taine”, cap. 1,1).

 

Sf. Grigorie de Nazianz: “Botezul este transformarea alcătuirii noastre. (Cuv. 40, 3. P. G. XXXVI, 361).

 

Sf. Grigorie de Nissa: “Botezul este cauza înnoirii şi renaşterii omului.” (P. G. XLVI, 580).

 

Sf. Grigorie de Nissa, vorbind despre botez pune credinţa înainte. El zice: “Însă firea apei, prin toiagul călăuzitor la credinţei şi prin harul luminos se face dătătoare de viaţă celor ce caută scăparea în ea... Cuvântul voieşte ca orice fel de păcat să se înece în taina botezului, ca într-un adânc, ieşind cel botezat singur fără să tragă cu sine ceva străin, în viaţa următoare... Dar mulţi din cei ce au primit botezul tainic... cutează să facă orice altceva din cele ce le făcea înainte de botez...” (Scrieri, partea -, pag. 62 - 63, Bucureşti, 1982, Edit. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe).

 

Sf. Grigorie de Nissa: “Prin botez se face începutul credinţei noastre şi al urcuşului duhovnicesc... Botezul, condiţia esenţială a începutului vieţii duhovniceşti, este simbolul morţii şi al învierii în Hristos, al morţii faţă de lumea păcatului, din Egiptul robiei şi al învierii la o viaţă nouă de lumină şi de adevăr.” (Studii Teologice, 1958, nr. 1 - 2, pag. 27, Cântarea Cântărilor, Omilia a VIII-a şi a IX-a).

 

Tertulian, în întâia lui scrisoare despre botez, zice: “Domnul a spus: «Să nu opriţi copiii să vină la Mine.»“ (Luca 18:16). Deci, să vină copiii atunci când pot să vină, iar voi nu trebuie să-i opriţi! Copiii pot veni la Isus, numai după ce au fost învăţaţi, când au ajuns să-L cunoască bine şi când ei înşişi voiesc să vină la El. Botezul trebuie să urmeze credinţei desăvârşite. De aceea când vom ajunge noi înşine să cunoaştem însemnătatea botezului, ne vom feri să-l primim prea devreme...!”

 

O condiţie pentru cel care dorea să se boteze era ca în ajunul botezului să postească. Acest obicei nu era practicat pe vremea apostolilor, însă s-a introdus de timpuriu. Şi Iustin Martirul îl aminteşte. (învăţătura celor doisprezece apostoli, învăţătura a VII-a, Rm. Vâlcea 1936).

 

După cum s-a mai spus, vorbindu-se despre botezul în apă, toţi marii învăţători ai Bisericii (sfinţii părinţi): Atanasie cel Mare, sf. Vasile cel Mare, sf. Ioan Gură de Aur, sf. Grigorie de Nissa, sf. Grigorie de Nazianz şi alţii, deşi din părinţi creştini, au fost botezaţi la maturitate. Botezul copiilor s-a generalizat după sec. al V-lea.

 

Deşi reformatorul Martin Luther, în Biserica Evanghelică, practică botezul ca în Biserica Catolică, prin stropire a pruncilor, în cartea lui Despre botez, scrie limpede: “Noul Testa met ne lămureşte pe deplin că, botezul în apă trebuie să urmeze totdeauna numai după venirea la credinţă şi după întoarcerea omului la Dumnezeu. Iată pentru ce, copiii noi născuţi ai credincioşilor nu trebuie să fie botezaţi, ci mai întâi trebuie crescuţi şi formaţi pentru a deveni creştini...”

 

Cu toate aceste mărturii clare ale oamenilor asupra Cuvântului lui Dumnezeu, noi trebuie să credem şi să fim convinşi despre mărturia Duhului Sfânt scrisă în Noul Testament. Numai aşa ajungem la pacea care întrece orice pricepere, pe care o dă adevărul dumnezeiesc.

 

Biserica Ortodoxă, vorbind despre botez, zice: “Condiţiile ce se cer de la primitorul botezului sunt:

 

a). voinţa de a se boteza,

b). credinţă,

c). căinţă.

 

...Conform poruncii Domnului, Biserica nu sileşte pe nimeni să se boteze. Cel ce vrea să primească această Taină, trebuie să-şi manifeste dorinţa de a o primi. Botezul săvârşit asupra cuiva, împotriva voinţei lui, e nul... Credinţa este absolut necesară pentru primirea botezului. Domnul zice: «Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi.» (Marcu 16:16). Şi cum credinţa vine prin auz (Rom. 10:17), Domnul trimite pe sfinţii apostoli să o propovăduiască... Biserica cere de la cel ce vine la botez, să aibă credinţă creştină.” (Teologia dogmatică şi simbolică, vol. 2, pag. 853 - 854, Bucureşti, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1958).

 

Sf. Isaac Şirul: “Credinţa ce dă siguranţă nădejdii nu e înţeleasă nici odată de cei nebotezaţi, sau de cei ce au “stricat înţelesul adevărului.” (Filocalia vol. X, pag. 180, Bucureşti, 1981, Edit. Institutului Biblic şi se Misiune al Bis, Ort. Române).

 

Sf Ioan Damaschin: “Nu trebuie să se întârzie botezul, când credinţa acelora care se apropie de el a fost mărturisită. Cel care se apropie de botez cu viclenie, va fi mai degrabă pedepsit decât va folosi.” (Dogmatica, IV, 10).

 

Sf Ioan Damaschin zice: “Cel ce se apropie de botez cu viclenie (fără credinţă), va fi mai degrabă pedepsit decât va folosi.” (Dogmatica IV, 9, 252).

 

Sf Ioan Damaschin: “...A fi botezat în Hristos înseamnă a se boteza cei care cred în El (Gal. 3:27). Şi este cu neputinţă să credem în Hristos, dacă nu am fost învăţaţi mărturisirea în Tatăl şi în Fiul şi în Sfântul Duh.” (Dogmatica, IV, 9).

 

Sf. Ioan Damaschin: “Botezul Domnului (Matei 3:13 - 17), cu care S-a botezat El însuşi, nu a fost pentru curăţire. El nu avea nevoie de aşa ceva, ci S-a botezat pentru că Şi-a făcut proprie curăţirea mea, ca să zdrobească capetele balaurilor în apă, ca să înece păcatul, ca să înmormânteze pe tot Adamul cel vechi în apă... ca să ne dea nouă pildă şi exemplu de a ne boteza.” (Dogmatica, IV, 9).

 

Ierod. Teofil Părăianu: “Dacă vrei să te uneşti cu Hristos, prin taina sfântului botez şi prin toate celelalte Taine, începe cu credinţa din adâncul inimii şi rămâi în această credinţă.” (Telegraful Român, 15 aug. 1977, nr. 31-32, pag. 3, Credinţa lucrătoare prin dragoste).

 

Valoarea credinţei înainte de orice.

Dumitru Stăniloaie, teolog ortodox zice: “Orice viaţă după Dumnezeu începe prin auzirea Cuvântului şi prin pocăinţă. De la pocăinţă se înaintează la virtute...” (Părinţi şi scriitori bisericeşti, voi. 80, pag. 80, notiţa 321 la cartea Ambigua de sf. Maxim Mărturisitorul).

 

Dumitru Stăniloaie: “Prin Taina Botezului, instituită de Mântuitorul, omul care crede în Hristos se renaşte din apă şi din Duh la viaţa cea adevărată în Hristos şi devine membru al Bisericii...” (Teologia dogmatică ortodoxă, voi. 3, pag. 34, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1978).

 

Petre Vintilescu, teolog ortodox, econom, preot şi profesor, apărând riturile şi ceremoniile religioase din Cultul Ortodox, scrie: “Ceea ce nu izbeşte simţurile noastre nu face nici odată asupra noastră o impresie vie şi durabilă. Proba a făcut-o erezia protestantă, care, voind să simplifice religia, a făcut din ea un schelet arid, un cult rece şi trist...” (Cultul şi ereziile, pag. 108, Piteşti, 1926). I Compară cu 2 Cor. 5: 7 - “Pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere.”

 

Zice mai departe P. Vintilescu: “Riturile şi simbolurile materiale, ajută omului să-şi susţină credinţa; lui îi trebuie neîntrerupt un obiect material simbolizator care să-i dea senzaţia certitudinii şi a relaţiei metafizice... Simţurile omului trebuie izbite puternic, pentru ca să poată lua cunoştinţă de graţia divină şi ca să-şi sporească prin credinţă de a răspunde şi a se alătura graţiei... Riturile tainelor, inclusiv elementele lor constitutive, materia şi forma, nu numai că sporesc credinţa şi religiozitatea, dar sunt şi instrumente sau mijloace de sfinţire. Ele comunică graţia divină (harul) «ex opere operato».” (Cultul şi ereziile, pag. 111-112, Piteşti, 1926). Deci, după cele spuse mai sus, pruncul de curând născut, este mântuit şi mădular în Trupul lui Hristos, chiar dacă nu crede - nu poate crede. Botezul şi împărtăşania, care i s-au administrat de către preot, l-au sfinţit.

 

Petre Vintilescu, teolog ortodox, econom, preot şi profesor: “La începutul Bisericii, când sufletul creştinilor era absorbit în credinţă şi pietate, când toţi petreceau «într-un gând şi într-un cuget», cultul creştin era alcătuit din formele generale. Când însă, s-au ivit ereziile, rugăciunile şi riturile Bisericii a fost nevoie să capete o dezvoltare pe temeiul Sfintei Evanghelii şi a învăţăturii formulate în sinoade. .” (Cultul şi ereziile, pag. 65).

 

Pr. prof. dr. Ioan Ică, teolog ortodox: “Izbăvirea omenirii din robia păcatului şi a morţii e marele dar pe care l-a adus Domnul nostru Isus Hristos prin opera Sa de mântuire obiectivă şi pe care şi-l însuşesc prin botez toţi cei care cred Lui” (Mitropolia Ardealului, nr. 7 - 8, pag. 415, 1983).

 

Redăm poziţia unor mari teologi protestanţi care au scris clar despre botez. Iată câteva nume:

Prof. dr. K. Barth: “Porunca botezului copiilor mici, nu se găseşte nici în gura Domnului Isus, nici în întreg Noul Testament.”

 

Prof. dr. Benischlag: “Tot ce presupun oamenii că ar fi scris în Fap. Apostolilor despre botezul pruncilor, este curată închipuire.”

 

Prof. dr. Bomer. “În Evanghelia curată, vestită de apostolii Domnului, nu este nimic scris despre botezul pruncilor.”

Dr. Eichorn: “Nu se poate dovedi, în tot Noul Testament, că trebuie botezaţi copii mici.”

 

Dr. Beck, profesor la Universitatea din Tubingen: “Cercetând serios şi sincer cele scrise în Noul Testament se poate vedea că toate “casele”: Lidiei, Corneliu, temnicierului din Filipi, Crisp şi Ştefana, erau alcătuite din persoane în stare să creadă şi să înveţe.”

 

Cercetând învăţătura Bisericii Ortodoxe, dogmatica ei, pe de o parte şi gândirea unora dintre preoţi, învăţători, teologi şi scriitori bisericeşti pe de altă pare, nu şti ce să crezi: teoria în totală contrazicere cu practica.

 

După învăţătura ortodoxă, botezul este naşterea din nou, dar această naştere nu se epuizează prin botez, ci că harul primit la botez se cere păstrat şi actualizat prin viaţa de credinţă şi fapte bune a celui botezat, (pr. prof. Vasile Mihoc, Naşterea de Sus, pag. 14, Sibiu, 1996).

 

De aici se subînţelege că naşterea din nou continuă toată viaţa. Se pune întrebarea: Când urmează creşterea la starea de “om mare” a celui botezat (născut din nou) dacă naşterea durează toată viaţa? (comp. Efeseni 4:13 - 15). Unde este adevărul evanghelic al naşterii din nou? Domnul Isus spune limpede: “Cine crede şi se botează va fi mântuit.” (Marcu 16:16). Sau: “Cine crede în Mine are viaţa veşnică.” (Ioan 6:47). Deci acum o are, nu numai în viitor.

 

“Creştere” în omul cel nou, după învăţătura Bisericii Ortodoxe, este administrarea - îndată după botez - a “tainei Sf.

Mir”, (pr, prof. Vasile Mihoc, Naşterea de Sus, pag. 13 -14, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 1996).

 

În ectenia mare (ektenis în greceşte, “cerere în formă de rugăciune” în româneşte), de la slujba botezului se cere ca apa folosită la această zisă “taină” să se facă celui ce se botează “baia naşterii de a doua oară, spre iertarea păcatelor şi spre îmbrăcăminte în nestricăciune”. Această ectenie o rosteşte cantorul, iar preotul se roagă încet: “Şi închipuieşte pe Hristosul Tău (fă să ia chip) întru acesta ce va să se nască din nou prin a mea nevrednicie... Arată-Te, Doamne, în apa aceasta şi dă acestuia ce se botează să se schimbe printr-însa, să lepede pe omul cel vechi, stricat de poftele înşelăciunii şi să se îmbrace în cel nou, ce este zidit după chipul Ziditorului său.” După întreita afundare în apă, se face iarăşi referire la naşterea din nou ca la un act pe care Dumnezeu l-a săvârşit, zicând cuvintele: “Care şi acum ai binevoit a naşte din nou pe robul Tău acesta nou luminat, prin apă şi prin Duh.”

 

“Prin botez, devenim o făptură nouă.” (Teologia morală ortodoxă, vol. 1, pag. 277, Bucureşti, 1979).

 

Pr. Dumitru Călugăr. “Sfântul Botez este Taina naşterii omului din apă şi din Duh.” (Catehetica, pag. 81, Bucureşti, 1976).

 

“Noi suntem mădulare ale lui Hristos, iar acesta este rezultatul Botezului... Omul are nevoie să se nască din nou - adică să înceapă o viaţă nouă şi veşnică în Hristos... Ca dar dumnezeiesc, fie că este revărsat asupra unui adult, fie asupra unui prunc, Botezul este începutul unei vieţi noi.” (John Meyendorff, Teologia Bizantină, pag. 258, traducere: pr. prof. dr. Alexandru Stan, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1996).

 

Partizanii botezării copiilor mici susţin că se pot şi că trebuie botezaţi şi copiii, sprijinindu-se pe “argumentele” următoare:

1. Domnul Isus a binecuvântat pe copiii mici, zicând: “Lăsaţi copiii să vină la Mine.”

2. Botezul înlocuieşte tăierea împrejur, (dar fetele? n. n.)

3. Copiii creştinilor sunt sfinţi.

4. Casele botezate ar fi avut şi copii.

5. Domnul a poruncit să fie botezate neamurile. (?)

6. Botezul spală păcatul originar şi naşte din nou pruncul.

7. Pavel, la urma urmei, n-a fost trimis să boteze, ci să predice Evanghelia şi dacă credem în Evanghelie e destul.

 

Toate aceste motive arătate mai sus, se sprijinesc întotdeauna pe câte o eroare:

1.   Este drept că Domnul Isus a binecuvântat copiii, dar nici odată n-a spus ucenicilor să boteze copiii (nici Ioan Botezătorul n-a botezat copii).

2.   Argumentul că botezul înlocuieşte tăierea împrejur, nu se sprijină pe nici un text din Noul Testament, e doar o analogie greşit făcută. Tăierea împrejur era un semn pentru poporul lui Israel, poporul pământesc al lui Dumnezeu, pe când botezul este pentru cei născuţi din nou prin Duhul Sfânt. Poporul lui Dumnezeu din Noul Legământ este un popor duhovnicesc (în Vechiul Legământ fetele erau în afara tăierii împrejur).

3.   Copiii credincioşilor sunt sfinţi (1 Cor. 7:14) datorită părinţilor, până când ajung la vârsta la care pot înţelege şi pot crede. Acest lucru nu e un argument pentru botez. Ce fac pruncii botezaţi? Iar când ajung mari, oameni maturi, nu vor să fie credincioşi. La ce le foloseşte botezul?

4.   Prin “casele botezate”, din Noul Testament, nu se poate dovedi cu nimic că ar fi fost în ele şi prunci, care să fi fost botezaţi. Pe presupuneri nu se poate întemeia credinţa adevărată. Adevărul se întemeiază pe ce este scris. Dacă se spune: “A fost botezat îndată, el şi toţi ai lui... şi s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu” (F. Ap. 16:33-34), o astfel de vorbire se întâlneşte destul de des în Scriptură într-un înţeles figurat (sinecdocă, figură de stil). Când se spune de pildă că “tot Ierusalimul” sau “toată Iudea venea la Ioan” (Mat. 3:5), fireşte că nu trebuie înţeles literal. Acest fel de vorbire nu ne îndreptăţeşte ideea botezului pruncilor.

5.   Domnul n-a poruncit să fie botezate toate neamurile, ci să propovăduiască Evanghelia la toate neamurile şi să facă ucenici din toate neamurile (Mat. 28: 19).

6. Botezul nu este curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu. (1 Petru 3:21).

7. În Evanghelia vestită de sf. ap. Pavel se cuprinde şi învăţătura despre botez, altfel de unde a ştiut Lidia şi femeile care erau cu ea, temnicerul cu familia lui, dacă nu s-ar fi vorbit despre botez?

 

Cel cu inima sinceră înţelege uşor adevărul.

Botezul se săvârşea după mărturisirea credinţei în Isus Hristos. (Istoria Bisericii Universale, vol. 1, pag. 54). La început cei ce voiau să fie botezaţi erau mai întâi învăţaţi şi introduşi în viaţa creştină, apoi erau botezaţi. (Istoria Bisericii Universale, vol. 1, pag. 144). Ritul botezului s-a dezvoltat şi îmbogăţit în sec. al II-lea. Era săvârşit de episcop în apă curgătoare sau stătătoare, prin afundare. Mai târziu au fost construite bazine speciale. Botezul prin stropire a fost introdus mai târziu (în sec. al XIV-lea) de către Biserica Catolică. (Hr. Andruţos, Simbolica, pag. 266; Istoria Bisericii Universale, vol. 1, pag. 162 - 163). La botez se pare că adulţii îşi schimbau numele lor vechi, iar copiii primeau un nume. Numele creştine s-au generalizat de la Constantin cel Mare. (Istoria Bisericii Universale, vol. 1, pag. 162 - 163).

 

Botezul copiilor, deşi a început să se practice pe vremea lui Origen (sec. al III-lea), nu era generalizat. Istoria precizează că în sec. al II-lea şi al III-lea nu era soluţionată chestiunea botezului, cu privire la vârsta când trebuia făcut.

 

Tertulian socotea că botezul trebuie amânat până la vârsta tinerească, iar Ciprian (la sinodul din anul 253) insista asupra botezului copiilor. (Farrar, Viaţa şi opera Sfinţilor Părinţi, vol. 1, pag. 394, notiţa 15).

 

I. Georgescu spune că botezul copiilor s-a generalizat abia în sec. al V-lea. (Istoria Bisericii Universale, pag. 47; şi vol. 1, pag. 54), şi fiindcă copiii nu puteau face mărturisirea de credinţă, s-au introdus naşi.

 

Farrar. “În sec. al IV-lea era de regulă obiceiul de a amâna botezul până la vârsta maturităţii.” (Viaţa şi opera Sfinţilor Părinţi, vol. 2, pag. 89, şi voi. 3, pag. 11).

 

Marii dascăli ai creştinismului din sec. al IV-lea, au fost botezaţi la maturitate. Ex. Grigore de Nazianz (Farrar, Viaţa şi opera Sfinţilor Părinţi, vol. 2, pag. 89), Ieronim (Farrar, Viaţa şi opera Sfinţilor Părinţi, vol. 3, pag. 13), Ioan Gură de Aur (Farrar, Viaţa şi opera Sfinţilor Părinţi, voi. 3, pag. 13), Nectarie episcop de Constantinopole (Sozomen, Istoria Bisericească, pag. 280), Vasile cel Mare, Grigore de Nissa, Atanasie cel Mare, Ambrozie, Augustin. (Farrar, Viaţa şi opera Sfinţilor Părinţi, voi. 3, pag. 167 - 220). Toţi au fost din părinţi creştini.

 

Odată cu generalizarea botezului copiilor mici, s-a introdus şi învăţătura că botezul spală păcatul strămoşesc.

 

Mitropolitul dr. V. Suciu zice: “Trebuie să se ştie că prin botez ne tăiem împrejur de tot acoperământul de la naştere, adică de păcat, şi devenim israeliţi duhovniceşti şi poporul lui Dumnezeu.” (Teologia dogmatică specială, pag. 253). Deci botezul a înlocuit după părerea oamenilor, tăierea împrejur.

 

Încă de pe timpul apostolilor s-a ivit erezia cu botezul pentru cei morţi (1 Cor. 15:29). Această erezie se numea Marchianism. Se practica acest botez în credinţa că şi morţii necreştini pot deveni creştini. Sub patul celui mort intra un om viu şi la întrebările celor din jur dacă vrea să se boteze, cel de sub pat răspundea “da”. Această practică a fost mult combătută de toţi scriitorii creştini de pe atunci: Ieronim, Tertulian, Ambrozie, etc.

 

Devieri de la adevărul Sfintelor Scripturi au fost, sunt şi astăzi şi vor fi până la sfârşit.

 

Julius Firmicus Martinus: “Satana, care ştia că Hristos va apărea în lume la “plinirea vremii” şi va introduce în omenire, odată cu noua religie şi tainele, a căutat să le introducă el mai înainte în celelalte religii, pentru ca astfel creştinismul să apară ca o copie lipsită de originalitate a celorlalte religii de mistere. Sunt adăugate toate simbolurile religiei păgâne în ordine, încât ne dăm seama că preaticălosul duşman al neamului omenesc a transplantat din aceste simboluri şi sfinte preziceri şi vrednice de adorat ale profeţilor în pângăritele crime ale furiei sale.” (De errore profanarum religionum, XVII, 8).

 

Aşa cum Satana a căutat să strice adevărul lui Dumnezeu, prin anticipare a unor lucruri, tot aşa, după venirea Domnului Isus şi a Duhului Sfânt, a adăugat noi învăţături rătăcite.

 

Despre botez mai puteţi consulta: Sf. Ioan Gură de Aur, Despre botezul adulţilor, Comentariu la 1 Tes. Omilia IX, pag. 251; Telegraful Român, nr. 19 - 20, din 15 mai 1976, Despre botezul pruncilor şi datoria naşilor, de prot. Simion Radu; pr. I. Bria, Dicţionar de teologie ortodoxă, Bucureşti, 1981.

horizontal rule

sus

Ce este nou?

 

Mapamond Creştin Baptist - ştiri de interes pentru creştinătatea română.

 

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Grup de Discuţii Apologetică - te poţi abona şi scrie mesaje care să fie dezbătute, discutate în acest grup de către membrii săi.

 

Forum - actualizat şi diversificat, securitate crescută, caracteristici de ultima ora

 

CHAT Creştin! - aici intri dacă vrei să discuţi cu prietenii sau să îţi faci prieteni noi. Teme diverse.

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 

Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi Înainte 
Copyright © 2003-2006 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate