Hartă Site Contact Despre noi FORUM
 Istorie
 


Home
Arhiva editurii

 

Apologetică
Teologie
Istorie
Pastorală
Literatură
Mărturisiri
Proiectul Betania
Mass-Media
Ştiri

Colaboratorii

 


Pagina de Istorie

 

În acest număr vă prezentăm a treia parte a materialului intitulat URMA DE SÂNGE sau Urmărindu-i pe Creştini De-a Lungul Secolelor Sau Istora Bisericilor Baptiste din Timpul lui Hristos, Fondatorul lor, Până în Prezent" de J. M. Carroll, material pe care îl puteţi citi şi pe pagina de ISTORIE a Bibliotecii Electronice Baptiste a Misiunii Vox Dei.

„URMA DE SÂNGE”

sau

Urmărindu-i pe Creştini De-a Lungul Secolelor

Sau

Istora Bisericilor Baptiste din Timpul lui Hristos,
Fondatorul lor, Până în Prezent

de J. M. Carroll

(continuare)

 

AL DOILEA DISCURS - 600-1300

 

1. Am încheiat primul discurs cu sfârşitul secolului al cincilea. Şi totuşi un număr de lucruri şi-au avut începutul înapoi în acele secole timpurii, care nici măcar nu au fost menţionate în primul discurs. Tocmai am intrat în îngrozitoarea perioada cunoscută în istoria lumii sub numele de „Evul Mediu”. Întunecat şi sângeros şi groaznic până la extrem a fost. Persecuţiile din parte bisericii romano-catolice instituite sunt dure, crude şi neîncetate. Războiul exterminării intenţionate îi urmăreşte persistent şi implacabil în multe ţinuturi pe creştinii fugari. O „Urmă de Sânge” este aproape tot ceea ce a mai rămas peste tot. În special în Anglia, Ţara Galilor, Africa, Armenia, şi Bulgaria. Şi în orice alt loc se pot găsi creştini care au încercat cu sinceritate să rămână strict loiali învăţăturilor Noului Testament.

 

2. Atragem acum atenţia asupra acestor Consilii numite „Ecumenice” sau la nivel de Imperiu. Este bine să ţinem minte că toate aceste consilii se pretindeau a fi bazate pe, sau făcute după tiparul Consiliului ţinut de apostoli şi alţii la Ierusalim (vezi Fapte15:1), dar probabil că nimic care să poarte acelaşi nume nu putea să fie mai diferit. Noi, aici atragem atenţia doar asupra a opt dintre acestea, iar acestea au fost convocate toate de către împăraţi diferiţi, nici unul de către papă. Şi toate acestea au fost ţinute printre bisericile estice sau greceşti. Participând, totuşi, într-o oarecare măsură de reprezentanţi ai ramurii vestice a bisericilor romane.

 

3. Primul dintre aceste Consilii a fost ţinut la Nice sau Nicea în anul 325 d. H. Acesta a fost convocat de către Constantin cel Mare, şi la el au participat 318 episcopi.

 

Al doilea s-a întâlnit la Constantinopol, în anul 381 d. H., şi a fost convocat de către Teodosius cel Mare. Au fost prezenţi 150 de episcopi. (În primele secole, episcopi însemna pur şi simplu pastori ai unor biserici individuale)

 

Al treilea a fost convocat de către Teodosius II, şi de către Valentian III. La acesta au fost prezenţi 250 de episcopi. S-a întâlnit la Efes, în anul 431 d. H.

 

Al patrulea s-a întâlnit la Calcedon, în 451 d. H., şi a fost convocat de către împăratul Marian; 500 sau 600 de episcopi sau Metropolitani (Metropolitanii erau pastori peste oraşe sau pastori ai Bisericii Primare) au fost prezenţi. În timpul acestui Consiliu a fost promulgată Mariolatria. Aceasta reprezintă închinarea la Maria, mama lui Cristos. La început, această nouă doctrină a creat o agitaţie destul de mare, mulţi obiectând în mod serios. Dar în final a răzbit ca şi doctrină permanentă a Bisericii Catolice.

 

Al cincilea dintre aceste opt consilii s-a ţinut la Constantinopol (fiind al doilea care s-a ţinut acolo). Acesta a fost convocat de către Iustinian, în 553 d. H., şi la el au participat 165 de episcopi. Acesta, se pare, a fost convocat doar pentru a condamna anumite scrieri.

 

În anul 680 d. H. a fost convocat Al Şaselea Consiliu. Acesta s-a ţinut tot la Constantinopol şi a fost convocat de către Constantin Pegonator, pentru a condamna erezia. În timpul acestei întâlniri, Papa Honorius a fost destituit şi excomunicat. Totuşi, în această vreme infailibilitatea nu fusese declarată încă.

 

Al Şaptelea Consiliu a fost convocat să se întâlnească la Nicea în 787 d. H. Acesta a fost al doilea care s-a ţinut în acest loc. Pe acesta l-a convocat împărăteasa Irene. Aici în această întâlnire pare să se afle punctul de început atât al „Închinării la Imagini” cât şi a „Închinării la Sfinţi”. Poţi astfel vedea că aceşti oameni deveneau în mod marcant din ce în ce mai mult păgâni decât creştini.

 

Ultimul dintre cele numite „Consiliile Estice”, şi convocate de către împăraţi, s-a ţinut în Constantinopol, în 869 d. H. Acesta a fost convocat de către Basilius Maredo. Biserica Catolică dăduse de un mare necaz . Apăruse o controversă de o natură foarte serioasă între capii celor două ramuri ale Catolicismului – de Est şi de Vest, Grecesc şi Roman – Pontius cel Grecesc la Constantinopol, şi Nicolae I la Roma. Atât de serios a fost necazul lor, încât au ajuns până acolo că s-au excomunicat reciproc. Aşa că pentru un scurt timp Catolicismul a fost o entitate fără nici un cap. Consiliul a fost convocat în principal ca să potolească, dacă este posibil, această dificultate. Această ruptură în rândul Catolicismului nu a fost niciodată, nici până în ziua de azi, soluţionată într-un mod satisfăcător. Încă din acea zi îndepărtată, toate încercările de vindecare a acelei ramuri au eşuat. Puterea Laterană începând de atunci a fost în ascensiune. Nu împăraţii, ci Pontifii romani convocau toate Consiliile acum. Consiliile care au urmat vor fi menţionate pe parcursul acestui discurs.

 

4. Există o doctrină nouă asupra căreia nu ne-am îndreptat atenţia încă. Fără îndoială ca mai sunt şi altele dar acesta în special – şi aceasta este „Împărtăşirea copiilor”. Copii nu erau numai botezaţi, ci primiţi în biserică, fiind membri ai bisericii, presupunând a avea dreptul de a participa la Cina Domnului. Cum să li se administreze era o problemă, dar a fost rezolvată prin înmuierea pâinii în vin. Astfel a fost practicată timp de câţiva ani. Iar după o vreme, o altă doctrină nouă a fost adăugată acesteia – s-a învăţat că acesta este o altă cale spre Mântuire. În vreme ce o altă doctrină nouă a fost adăugată mai târziu la acestea, vom face referire la aceasta ceva mai târziu în lecţii.

 

5. În timpul celui de-al cincilea Secol, la al patrulea Consiliu Ecumenic, ţinut la Calcedon în anul 451, o altă doctrină total nouă a fost adăugată listei care creştea repede – doctrina numită „Mariolatrie”, sau închinarea la Maria, mama lui Isus. Se pare că se simţea nevoia unui nou mijlocitor. Distanţa de la om la Dumnezeu era prea mare pentru un singur mijlocitor, chiar şi dacă acesta era Cristos, Fiul lui Dumnezeu, adevăratul Dumnezeu-Om. S-a considerat că este nevoie ca Maria să fie un alt mijlocitor, iar rugăciunile trebuiau adresate Mariei. Ea urma să i le aducă lui Cristos.

 

6. Două alte noi doctrine au fost adăugate credinţei catolice în secolul al optulea. Acestea au fost promulgate la cel de-al Doilea Consiliu, ţinut în Nicea (Nice), care a avut loc acolo (787). Prima dintre acestea a fost numită „Închinarea la Imagini”, o violare directă a uneia dintre poruncile lui Dumnezeu.

 

„Să nu-ţi faci chip cioplit” (Exod. 20:3,4,5). O altă adăugare din păgânism. Apoi a urmat „închinarea la sfinţi”. Această doctrină nu are nici o încurajare în Biblie. Doar un caz de închinare la vreun sfânt este prezentată în Biblie iar aceasta este dată pentru a arăta nebunia totală a acesteia – bogatul mort care se ruga la Avraam, (Luca 16:24-31). Acestea sunt unele, nu toate schimbările revoluţionare ale învăţăturilor Noului Testament, care au apărut în această perioadă a istoriei Bisericii.

 

7. Pe parcursul perioadei prin care trecem acum cei persecutaţi erau numiţi prin multe şi felurite nume. Printre acestea s-au aflat Donatişti, Paterini, Cathari, Paulicieni, şi Ana-baptişti; şi puţin mai târziu, Petro-Brusieni, Arnoldişti, Henricieni, Albighenşi, şi Waldenezi. Dintre aceste grupuri proeminent era când unul, când altul. Dar unele dintre ele erau aproape întotdeauna proeminente din cauza persistenţei lor şi a groaznicei lor persecutări.

 

8. Să nu se creadă totuşi că toţi aceştia care au fost persecutaţi au fost loiali întotdeauna şi în toate privinţele învăţăturilor Noului Testament. În mare au fost. Iar unii dintre ei, având în vedere împrejurările lor, au fost aşa în mod uimitor. Ţineţi minte că mulţi dintre ei, în acel timp îndepărtat aveau doar părţi ale Noului Testament sau chiar a Vechiului Testament. Cartea nu fusese tipărită. Era scrisă în manuscris pe pergament sau pe piei sau ceva asemănător, şi era în mod necesar mare şi voluminoasă. Puţine familii, sau chiar biserici simple aveau copii complete ale întregii Biblii. Înainte de încheierea formală a Canonului (sfârşitul secolului al patrulea) existau probabil foarte puţine simple manuscrise ale întregului Nou Testament. Dintre cele o mie de manuscrise cunoscute doar vreo 30 de copii includeau toate cărţile.

 

9. Mai departe, pe parcursul întregului „Ev Mediu”, şi al perioadei de persecuţie, s-au făcut eforturi mari de a distruge chiar şi  manuscrisele Scripturilor pe care le deţineau cei persecutaţi. Aşadar în multe cazuri aceşti oameni aveau doar mici părţi ale Bibliei.

 

10. Este bine să remarcăm că pentru a preveni răspândirea vreunei păreri de orice fel, contrare acelora aparţinând catolicilor, s-au făcut planuri extreme şi au fost adoptate măsuri. Mai întâi, toate scrierile de orice fel, înafara celor catolice, au fost adunate şi arse. În special acest lucru a fost adevărat cu privire la cărţi. Timp de câteva secole aceste planuri şi măsuri au fost urmate în mod strict şi persistent. Acesta este, conform istoriei, principalul motiv pentru care este atât de dificil să asiguri o istorie exactă. Aproape toţi scriitorii şi predicatorii persistenţi au murit ca martiri. Aceasta a fost o perioadă de disperare sângeroasă. Toate grupurile de (aşa-numiţi) eretici persistenţi indiferent de numele lor distinctiv, şi indiferent de locul în care au trăit, au fost crud persecutaţi. Donatiştii şi Paulicienii, erau proeminenţi printre primele grupuri. Catolicii, pe cât de ciudat ni s-ar părea, îi acuzau pe toţi cei care nu vroiau să se depărteze de la credinţă împreună cu ei, să creadă cu ei – îi acuzau că sunt eretici, şi apoi îi condamnau sub vina de a fi eretici. Aceia care erau numiţi catolici deveneau din ce în ce mai mult păgânizaţi şi Iudaizaţi decât erau creştinaţi, şi erau guvernaţi cu mult mai mult de o putere civilă, decât de una religioasă. Ei au făcut mult mai multe legi noi, decât cele vechi pe care le-au urmat.

 

11. Următoarele reprezintă câteva variaţii ale învăţăturilor Noului Testament care au apărut în timpul acestor secole. S-ar putea ca să nu fie date întotdeauna în ordinea promulgării lor. De fapt, câteodată este aproape imposibil să aflăm data exactă a originii unora dintre aceste schimbări. Ele au fost într-o oarecare măsură ca şi întreg sistemul catolic. Sunt urmări ale dezvoltării. În special în primii ani, doctrinele sau învăţăturile lor erau într-o continuă schimbare – prin adăugare sau scădere, sau substituţie sau abrogare. Biserica Catolică, acum, nu mai era, dacă a fost vreo-dată, o adevărată biserică nou-testamentală. Nu mai era o organizaţie pur executivă, care să ducă la îndeplinire legile lui Dumnezeu gata făcute, ci devenise activă din punct de vedere legislativ, făcând altele noi, schimbându-le sau abrogându-le pe cele vechi după bunul lor plac.

 

12. Una dintre doctrinele sau declaraţiile lor din această vreme era  „Nu există mântuire înafara Bisericii” – înafara bisericii catolice bineînţeles, în timp ce declarau că nu există vreo alta – fii catolic sau fii pierdut. Nu exista nici o altă alternativă.

 

13. Doctrina Indulgenţelor şi vinderea Indulgenţelor a fost o altă depărtare serioasă absolut nouă de la învăţăturile Noului Testament. Dar pentru a face ca această nouă învăţătură să fie într-adevăr eficientă, era totuşi nevoie în mod imperativ de o nouă învăţătură: Un Cont de Credit trebuia să fie cumva stabilit – un cont de credit în cer, dar accesibil pământului. Deci meritul „faptelor bune” ca şi mod de Mântuire trebuie învăţat, şi de asemenea ca mod de umplere, de a pune ceva în contul de credit, de unde se poate scoate ceva. Prima sumă care a intrat în contul din cer a fost bineînţeles lucrarea Domnului Isus. Deoarece el nu a făcut nici un rău, nici una din faptele Sale bune nu erau necesare pentru El însuşi, aşa că toate faptele Lui bune pot şi bineînţeles că vor merge în contul de credit. Apoi în plus la aceasta, tot surplusul de fapte bune (pe lângă acelea de care are nevoie fiecare pentru sine) al apostolilor şi al tuturor oamenilor buni după ei, vor fi adăugate acelui cont de credit, făcându-l enorm de mare. Iar toată această sumă imensă pusă în contul bisericii – singurei biserici(?)! şi permisiunea dată bisericii de a folosi după nevoie pentru un biet muritor păcătos, şi cerând un preţ pentru acest credit atât cât se poate socoti înţelept, căci fiecare avea nevoie de creditul ceresc. De aici a venit Vânzarea Indulgenţelor. Persoane puteau cumpăra pentru ei sau pentru prietenii lor, sau chiar pentru prieteni morţi. Preţurile variau în funcţie de ofensa păcatul comis – sau care urma să fie comisă. Aceasta era adesea dusă la o extremă disperată, după cum au recunoscut chiar şi catolicii. Unele istorii sau Enciclopedii dau o listă cu preţurile cerute pentru diferite păcate pentru care erau vândute Indulgenţe.

 

14. Şi totuşi mai era nevoie de încă o doctrină, ba era chiar imperativ, pentru a le face foarte eficiente pe ultimele două. Noua doctrină este Purgatoriul, un loc al unei stări intermediare între rai şi iad, în care toţi trebuie să se oprească pentru a fi curăţaţi de toate păcatele, în loc să fim condamnaţi pentru păcate. Chiar şi „Sfinţii” trebuie să treacă prin purgatoriu şi trebuie să rămână acolo până sunt curăţaţi prin foc – asta dacă nu cumva pot fi ajutaţi de acel cont de credit, care poate fi procurat doar prin rugăciuni sau prin plata Indulgenţelor, de către cei în viaţă. De aici Vânzarea Indulgenţelor. O depărtare de la învăţăturile Noului Testament duce inevitabil la altele.

 

15. Cred că ar fi bine ca să punem puţin timp deoparte chiar aici pentru a arăta diferenţele dintre catolicii greci şi cei romani:

 

(1) După naţionalitate: grecii sunt în principal slavi, cuprinzând Grecia, Rusia, Bulgaria, Serbia, etc., vorbind greaca. Romanii sunt în mare parte latini, cuprinzând Italia, Franţa, Spania, America de Sud şi Centrală, Mexic etc.

 

(2) Greco-catolicii resping stropirea sau turnarea pentru botez. Cei romani folosesc stropirea în mod exclusiv, asumându-şi dreptul de a schimba planul original al Bibliei, de cufundare.

 

(3) Greco-catolicii continuă practica Împărtăşaniei copiilor. Romanii au renunţat la ea chiar dacă obişnuiau la un moment dat să o înveţe ca fiind o altă cale spre Mântuire.

 

(4) Grecii, la Cina Domnului dau laicilor atât pâinea cât şi vinul. Romanii dau pâinea doar laicilor – preoţii beau vinul.

 

(5) Grecii le permit preoţilor lor să se căsătorească. Preoţilor catolici le este interzis să se căsătorească.

 

(6) Grecii resping doctrina „Infailibilităţii” Papale. Romanii acceptă şi insistă asupra doctrinei. Cele de mai sus sunt cel puţin principalele puncte în care diferă aceştia – altfel bisericile romano şi greco-catolice, s-ar părea, ar sta împreună.

 

16. În lecţiile noastre tocmai am terminat cu secolul al nouălea. Începem acum cu al zecelea. Vă rog să observaţi graficul. Chiar aici unde a avut loc separarea dintre romano-catolici şi greco-catolici. Voi vedea în curând, pe parcurs ce secolele avansează, alte legi şi doctrine noi – şi altă persecuţie amară disperată.   (Schaff, Herzogg, En., Vol. 11, pag 901.)

 

„URMA DE SÂNGE”

 

17. Vă atrag atenţia din nou asupra acelora asupra care a căzut mâna tare a persecuţiei. Dacă cincizeci de milioane au murit din cauza persecuţiei din perioada de 1.300 de ani care este numită „Evul Mediu”, după cum se pare că ne învaţă în mod pozitiv istoria – atunci au murit mai repede decât o medie de patru milioane la fiecare sută de ani. Aceasta pare a fi dincolo de limita conceperii unui om. După cum am menţionat mai înainte, această mână de fier, mânjită de sânge al martirilor, a căzut asupra Paulicienilor, Arnoldiştilor, Henricienilor, Petro Brusienilor, Albighenienilor, Waldenezilor şi Ana-baptiştilor – bineînţeles mult mai tare asupra unora dintre ei. Dar peste această parte oribilă a poveştii noastre vom trece în grabă.

 

18. Acum a venit o altă perioadă lungă de Consilii Ecumenice, bineînţeles, nu în mod consecutiv sau succesiv. Au existat de-a lungul anilor şi multe consilii care nu erau ecumenice, şi nici „La Nivelul Imperiului”. Aceste consilii reprezentau în mare parte corpuri legislative pentru activarea sau amendare unor legi civile sau religioase(?), toate fiind direct contrare Noului Testament, atât legislaţia cât şi legile. Ţineţi minte că acestea erau faptele unei biserici instituite – o biserică căsătorită cu guvernul păgân. Iar această biserică a devenit cu mult mai păgânizată decât a devenit guvernul creştinat.

 

19. Când orice om renunţă la ideea că Noul Testament cuprinde toate legile necesare pentru o viaţă creştină, fie că este pentru fiecare creştin în mod individual sau pentru întreaga biserică, acel om s-a avântat pe un ocean nelimitat. Orice lege eronată, (şi orice lege adăugată Bibliei este eronată) va cere în mod inevitabil şi în scurt timp o alta, iar altele vor cere altele, fără nici un sfârşit. De aceasta nu le-a dat Cristos bisericilor Sale şi nici predicatorilor nici o putere legislativă. Şi din nou, şi mai specific, acesta este motivul pentru care Noul Testament încheie cu următoarele cuvinte semnificative,

 

„Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Şi dacă scoate cineva din cuvintele cărţii acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.” (Apocalipsa 22:18-19)

 

NOTĂ:  Introducem aici această paranteză, ca şi avertisment. Fie ca bisericile baptiste să se păzească de rezoluţii disciplinare şi de alte feluri, pe care le trec câteodată prin conferinţele lor, rezoluţii care ar putea fi interpretate ca legi sau reguli ale guvernării Bisericii; Noul Testament conţine toate legile şi regulile necesare.

 

20. Limita extremă  acestei cărţi preîntâmpină posibilitatea de a spune multe despre aceste consilii sau adunări care fac legi, dar este necesar să spunem câteva lucruri.

 

21. Primul dintre aceste consilii Laterane sau Apusene, acelea convocate de papi, a fost convocat de Calixus II, în anul 1123 d. H. Au fost prezenţi cam 300 de episcopi. La acest consiliu s-a dat decretul prin care preoţii Romani nu trebuiau să se căsătorească niciodată. Acesta a fost numit Celibatul preoţilor. Noi bineînţeles, nu încercăm să dăm toate lucrurile făcute la aceste întâlniri.

 

22. Cu ani mai târziu, în 1139 d. H., Papa Innocent II, a convocat un alt consiliu în special pentru a condamna două grupuri de creştini foarte devotaţi, cunoscuţi sub numele de Petro-Brusieni şi Arnoldişti.

 

23. Alexandru III a convocat încă unul, în 1179 d. H., la numai patruzeci de ani după ultimul. În acesta au condamnat ceea ce numeau „Erori şi Impietăţi” ale Waldenezilor  şi Albighenezilor.

 

24. La numai 36 de ani de la acesta din urmă, un altul a fost convocat de Papa Innocent III. Acesta s-a ţinut în anul 1215 d. H., şi se pare că a avut probabil cei mai mulţi participanţi dintre toate aceste consilii mari. Conform relatării istorice ale acestei întâlniri, „au fost prezenţi 412 episcopi, 800 Abaţi şi stareţi, Ambasadori ai curţii bizantine, şi un număr mare de prinţi şi nobili”. Din însăşi componenţa acestei adunări poţi şti că nu se dezbăteau numai chestiuni spirituale.

 

La acea vreme a fost promulgată noua doctrină a „Transsubstanţierii”, presupusa transformare a pâinii şi vinului de la Cina Domnului în însăşi adevăratul trup şi sânge al lui Cristos, după o rugăciune făcută de un preot. Una dintre doctrinele care i-a aţâţat pe liderii Reformei, câteva secole mai târziu. Această doctrină învăţa bineînţeles că toţi aceia care luau Cina Domnului, cu adevărat mâncau din trupul şi beau din sângele lui Cristos. Mărturisirea auriculară – mărturisirea păcatelor la urechea preotului – a fost o altă nouă doctrină care se pare că îşi are începutul la această întâlnire. Dar probabil cel mai crud şi sângeros lucru adus vreodată asupra unor oameni în toată istoria omenirii a fost aceea cunoscută sub numele de „Inchiziţie”, şi alte tribunale similare, proiectate pentru a încerca ceea ce se numea „erezie”. Se pare că întreaga lume este plină de cărţi scrise pentru a condamna acea cruzime extremă, şi totuşi a fost creată şi perpetuată de nişte oameni care pretindeau că sunt conduşi şi direcţionaţi de Domnul. În ceea ce priveşte barbarismul real se pare că nu există nimic, absolut nimic în toată istoria care să o fi întrecut. Nici nu aş putea să încerc să o descriu. Pur şi simplu o să le fac nişte trimiteri cititorilor mei către unele dintre multele cărţi scrise despre „Inchiziţie” şi-i voi lăsa să citească şi să studieze singuri. Şi totuşi încă un lucru a fost făcut la această întâlnire, ca şi cum nu s-ar fi făcut destul. S-a declarat în mod expres extirparea întregii „erezii”. Ce pagină neagră – ba chiar – multe pagini negre au fost scrise în istoria omenirii de către aceste decrete oribile.

 

25. În anul 1229 d. H., la numai 14 ani de la ultima groaznică întâlnire, a fost ţinută încă o întâlnire. (Aceasta se pare că nu a fost ecumenică.) Consiliul a fost convocat la Toulouse. La această întâlnire a fost declarată probabil cea mai vitală chestiune din întreaga istorie catolică. La aceasta s-a decretat, că Biblia, cartea lui Dumnezeu, trebuie interzisă tuturor laicilor, tuturor membrilor bisericilor catolice în afară de preoţi sau oficiali mai înalţi. Cât de ciudată, această învăţătură, în faţa clarei învăţături ale Cuvântului, „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5:39)

 

26. Încă un Consiliu a fost convocat să se întâlnească la Lyons. Acesta a fost convocat de Papa Innocent IV, în 1245 d. H. Se pare că acesta s-a ţinut în principal cu scopul de a-l excomunica şi  a-l destitui pe Împăratul Frederick I al Germaniei. Biserica, mireasa adulteră căsătorită cu Statul în anul 313 în zilele lui CONSTANTIN CEL Mare, a devenit acum capul casei, şi dictează acum politica guvernului de Stat, iar regi şi regine sunt întronaţi sau detronaţi după buna sa plăcere.

 

27. În 1274 d. H. un alt Consiliu a fost convocat pentru a împlini reunirea ramurilor geacă şi romană a măreţei Biserici Catolice. Această mare adunare a eşuat în totalitate în împlinirea scopului.

 

Continuare în numărul următor...........

 

 

sus

Ce este nou?

FORUM de discuţii pe teme Teologice, Apologetice şi discuţii libere!

[apasă aici pentru detalii]

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe paginile fiecărui subiect de studiu găsiţi o serie de articole de interes.

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole noi la subiectele doctrinare despre:
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt)
 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
Apasă pe titluri pentru a accesa paginile cu aceste subiecte
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 

Cartea de Oaspeţi

Apasă aici dacă doreşti să semnezi sau să citeşti Cartea noastră de Oaspeţi.


 Înapoi Înainte 
Copyright © 2003 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate