Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Istorie
 

 

 

Cuprins Publicaţie
Nostra Aetate
Apologetica
Teologie
Hegeomai
Istorie
Pastorala
Studiu Biblic
Site-uri Baptiste
Media

 

 


Pagina de Istorie

Dr. Alexa PopoviciISTORIA BAPTIŞTILOR DIN ROMÂNIA

 Dr. Alexa Popovici

 

PĂTRUNDEREA ŞI RĂSPÂNDIREA ÎN BANAT

 

Lucrarea evanghelică baptistă a pătruns în Banat prin anul 1878, cu mutarea la Timişoara a unui colportor de Biblii, care era un credincios, un baptist foarte zelos, de naţionalitate germană. Provincia numită Banat cuprinde teritoriul geografic cuprins între Dunăre la sud, Mureşul la nord, Oltenia Ia est şi Tisa la vest. În secolele XVII şi XVIII Banatul a fost colonizat, mai ales în partea de nord-vest cu colonişti germani. În anul 1780, Maria Terezia a încorporat provincia Banatului la Ungaria.

 

În Banat avem două începuturi baptiste: unul între germani, dirijat de Heinrich Meyer, misionarul german de la Budapesta, şi altul între români. Aceste începuturi au fost cu totul independente unul de altul ş i ambele au fost întâmplătoare, adică numai din providenţa divină. Odată ce a fost începută, lucrarea între germani a fost condusă de H. Meyer, dar între români răspândirea s-a făcut mult mai repede, datorită unor predicatori, care deşi simpli, au fost plini de entuziasm. Datorită situaţiei cu totul specifică din punct de vedere geografic, fiind la hotarele ţării, şi situaţiei etnografice, cu diverse naţionalităţi, baptiştii din Banat au avut,b libertate religioasă în tot timpul, de la începuturi şi până în 1919. Astfel, ei au putut lucra fără piedici sau obstacole.

 

FONDAREA BISERICII GERMANE DIN TIMIŞOARA. În anul 1878 a fost trimis la Timişoara de Societatea Biblică Britanică din Budapesta colportorul J. Fior, german, de credinţă baptistă. Paralel cu vânzarea, cu oferirea de Biblii şi Testamente, J. Fior a lucrat la câştigarea de suflete la mântuire. Şi lucrarea lui a fost binecuvântată de Dumnezeu. La 17 aprilie 1879 a fost botezată prima convertită, Maria Schrodt. Botezul a fost ţinut de Mihai Cornea de la Salonta, pe care H. Meyer l-a trimis ca să îndeplinească serviciul de botez. Peste un an, la 7 aprilie 1880 a fost botezată Iuliana Czegeny, tot de Mihai Cornea. A treia convertită, Maria Otrok din Sînandrei a fost botezată la 19 noiembrie 1881 tot de Mihai Cornea. În 1885, Heinrich Meyer trimite aici ca misionar pe Ludovic Bodoki. De la venirea acestuia lucrarea a luat avânt. Astfel, între 1885-1887, au fost botezaţi de Mihai Cornea următorii convertiţi: Estera Loszlo,Ecaterina Groza, Suzane Boroş, Francisc Τoth, Gabor Szabo şi soţia sa, Ana Dukay, Hermina Schrodt, G. Pokorny, Iuliana Pokorny, Ecaterina L Pokornjjr, Juliana Fuxa şi Ecaterina Senohrabek, în total 13 persoane. Misionarul Ludovic Bodoki a lucrat până în anul 1891 şi a fost transferat altă parte, iar lucrarea a fost preluată de G. Szabo şi G. Pokorny, care s-au botezat cu un an înainte, în 1890. Ei au condus lucrarea până în 1893 când au chemat de la Seminarul Teologic Baptist din Hamburg pe Max F. Kuss. În timpul cât biserica a fost fără predicator şi condusă numai interimar de G. Szabo şi G. Pokorny, au trecut în vizită şi au ţinut predici studii biblice, cateheze, Ferdinand Mass ier, Iuliu Peter, Peter Pfoff, Mihaly Toth şi Iohann Bertelmann de la Seminarul din Hamburg.

 

Sub pastoratul lui Max Kuss, biserica a avut succese; serviciile divine se ţineau în trei circumscripţii ale oraşului Timişoara. În 1896, din cauza îmbolnăvirii Kuss a trebuit să plece. Aproape doi ani, 1896-97 a lucrat în biserică George Gerwich din Budapesta, dar care a plecat şi el la Seminarul din Hamburg. Un timp biserica a fost fără păstor, pe la amvonul ei au trecut predicatori vizitatori: L Licht, Heinrich Brentinngam, I. Mereis şi I. Gromen. În anul 1899 a păstorit Ştefan Fuchsa, iar de la 1900-1904 a lucrat misionarul Kristeu Potzner. Timp de zece ani, de la 1905-1915 biserica a fost păstorită de Iohann Schlier. În timpul activităţii sale, prin misiunea bisericii s-au înfiinţat următoarele filiale, sau staţiuni misionare: Temeskubin, Erarmeltelep, Jebel, Parţa, Otelek, şi Păuliş. Astfel, cercul de activitate a crescut foarte mult. De asemenea s-a înfiinţat o biserică germană la Novisad şi alte şapte filiale, care se află în comune aflate azi în Banatul Jugoslav.

 

În 1909, văzându-se marea nevoie de a avea o casă de rugăciune a lor, prin stăruinţa păstorului Iohann Schlier, s-a cumpărat o casă de locuit de pe strada Frobl, unde s-a clădit, în curte, o casă de rugăciune în acelaş an. Acum lucrarea a luat un avânt însemnat, şi în anul 1914, adică numai după mai bine de patru ani, s-au văzut nevoiţi să lungească, prin adăugire, casa de rugăciune, aşa cum este astăzi de 16 metrii. Toate cheltuielile cu cumpărarea casei de locuit şi lotului, construirea casei de rugăciune, alungirea ei, mobilierul, etc. au fost din donaţiile benevole ale membrilor bisericii, cu o donaţie primită numai de la biserica germană din Budapesta. Casa de rugăciune este situată în curte, astfel că e ferită de gălăgie, este în mijlocul oraşului, şi e cu un interior, un auditoriu foarte frumos, în care este un baptistierul sistem groapă, ce nu prea are mare vizibilitate. (În acest baptistierul a fost botezat autorul).

 

Sub pastoratul lui Iohann Schlier, biserica baptistă germană din Timişoara s-a afirmat şi peste hotare. El a luat parte la Congresul baptiştilor din Europa ţinut la Berlin între 29 august - 3 septembrie 1908 şi a reprezentat biserica sa printre ceilalţi delegaţi. Legăturile bisericii cu baptiştii germani şi mai ales cu centrul misionar de la Hamburg au fost foarte preţuite şi o ajutau să-şi cunoască mai bine crezul şi să-l afirme prin diferite metode eficiente.

 

Pe când biserica era în plin avânt, în toamna anului 1915, după ce se terminase cu mărirea casei de rugăciune, pastorul Iohann Schiier s-a retras din cauza îmbolnăvirii şi s-a dus la Mokrin. Lucrarea, atât cea a bisericii din Timişoara, cât şi cea din bisericile filiale, a rămas în sarcina lui G. Pokorny şi Schenk. Ei au lucrat în anul 1916, iar în 1917,biserica a chemat la pastorat pe Adolf Zhrahal, care tocmai .terminase studie la Seminarul din Hamburg. El a păstorit biserica până în anul 1921, când a plecat în Cehoslovacia, iar locul lui la Timişoara l-a luat George Teutsch.

 

Foto dreapta: George Teutch

 

În biserica germană din Timişoara membralitatea a ajuns să fie mixtă, căci erau şi membrii români şi maghiari. Românii s-au despărţit şi au format o biserică a lor abia în 1922, iar maghiarii s-au despărţit şi şi-au format şi ei o biserică maghiară în 1923.

 

O privire asupra acestei biserici, sub acest aspect, o arată deosebită de alte biserici baptiste germane, fiindcă ea a făcut mai multă misiune printre celelalte naţionalităţi. Datorită acestei lucrări misionare, din ea s-au născut bisericile baptiste română şi maghiară. De asemenea prin activitatea ei misionară, ea a deschis o mulţime de alte biserici de limbă germană. Toate bisericile germane şi toate centrele misionare au fost înfiinţate de biserica din Timişoara.

 

LUCRAREA LUI ŞTEFAN IGNA ÎN BANAT. Printre românii din Banat, credinţa baptistă a pătruns în nordul Severinului, dinspre Valea Mureşului. Un tânăr de 38 de ani, Ştefan Igna din comuna Lalaşinţ, judeţul Severin, născut în 20 mai 1865, citind Sf. Scripturi şi ajungând în părţile Aradului, unde erau biserici baptiste, s-a convertit la credinţa nou-testamentală şi în 1902 a fost botezat în apa Mureşului la Păuliş judeţul Arad, de către Gheorghe Crişan de la Macea. dând expresie convingerilor sale şi stăpânit de dragostea de a ajuta pe alţii să ajungă la mântuire, el s-a apucat imediat de propovăduirea Evangheliei. Această armonie între convingere şi practică a stat la temelia întregii activităţi a lui Ştefan Igna. Trăsătura aceasta l-a făcut să fie un bun slujitor al adevăratei credinţe în Hristos. Peste doi ani, în 1904, cum lucrarea a prins rădăcini, s-a răzlețit, el a fost ordinat lucrător pe ogorul Evangheliei.

 

Foto stânga: Ştefan Igna (1865-1935)

 

Propovăduirea cu efort sporit, strădania în deşteptarea conştiinţei lor oamenilor şi jertfirea de sine, s-au îmbinat în lucrarea lui Ştefan Igna şi roadele n-au întârziat să se vadă. În mai multe comune se aflau grupuri de credincioşi convertiţi, care cereau botezul. Ştefan Igna, modest preţuitor faţă de alţi predicatori, deşi era ordinat, a chemat pe predicatori mai bătrâni să oficieze botezurile. Aşa se face că prin comunele unde lucra el au trecut predicatorii vestiţi în aceea vreme: Mihai Cornea, Gheorghe Crişan, Gh. Vărşăndan, Gh. Slav, etc. El nu a botezat decât în 1907, la Fârdea şi Gladna Română. Prezent la toate conferinţele ţinute cu predicatorii, clar în gândirea lui, foarte deschis, respectuos până la extremă faţă de ceilalţi, îşi spunea părerea întotdeauna după o prealabila gândire. De aceea, în scurt timp el a ajuns bine cunoscut şi iubit de toţi predicatorii de atunci din Ungaria şi Transilvania. El s-a arătata fi omul cu adâncă înţelepciune, cu mare şi stăruitoare credinţă, cu neţărmurită iubire şi mai ales cu înţelegere a oamenilor. Aşa se face că el s-a bucurat de prietenia lui Teodor Sida, Gh. Florian, Mihai Brumar, Vasile Berbecar, etc. dintre români, precum şi a lui Andreas Udvornacki, Mikity Cjopiak, dintre predicatorii maghiari, a lui Heinrich Meyer, misionarul german, etc.

 

Câmpia activităţii sale s-a întins, ca teritoriu, de la Lalaşinţ la Radna, la Orşova, Lupeni. Sibiu şi Timişoara. Adesea nu se întorcea, nu dădea pe acasă din misiune, câte două luni de zile, fiindcă Ştefan Igna era de o înaltă conştiinţă a datoriei. Când se afla în câte o comună, spre a convinge pe câte un suflet, el folosea toate metodele, iar când se ajungea la convingere, acolo s-a născut o biserică baptistă. El era foarte activ în a spulbera îndoielile sau temerile altora cu privire la credinţă. Bun organizator de biserici, şi punea o atenţie deosebită în a crea legături trainice între bisericile nou înfiinţate. Ştefan Igna e personalitatea care umple istoria începuturilor baptiste în Banat şi Hunedoara, şi de al cărui nume se leagă cele mai multe înfăptuiri ale acestor începuturi. În 1914, la începutul războiului, Uniunea Baptistă de la Budapesta a făcut intervenţiile necesare, şi Ştefan Igna a fost scutit de mobilizare, fiind pastor baptist. Cum majoritatea conducătorilor locali au fost duşi la război, cerinţele bisericilor au fost mult mai mari. Atunci el a cerut Uniunii să-i dea două ajutoare. Au fost desemnaţi şi numiţi: Pavel Bandur de la Ketegyhaza şi Petru Munteanu tot din Lalaşinţ. Amândoi au fost oameni duhovniceşti şi colaboratori sinceri, care au lucrat foarte bine împreună. În 1917 i s-au mai adăugat alţi doi, Ioan Covaci din Sinteşti şi Suciu Alexandru, din Lupeni. Pavel Bandur a murit în 1922. În acelaş an, atât Ştefan Igna, cât şi Petru Munteanu, slăbiţi de atâta alergare şi suferinzi de astmă din cauza vorbirii multă n-au mai putut lucra nici ei.

 

Ştefan Igna, istovit de prea multă lucrare a căzut bolnav la pat, şi după o suferinţă de mai mulţi ani, la 5 iulie 1935 a trecut la cele veşnice. El a fost înmormânta în comuna sa, în Lalaşinţ jud. Severin.

 

Pe statistica Uniunii Baptiste din Ungaria, aflăm la finele anului 1907, că cercul de activitatea misionară Lalaşinţ avea 28 biserici şi filiale, cu 201 membrii. Pe statistica din anul 1908, în aceste biserici apare o creştere cu 78 de persoane. La 9 din biserici funcţiona Şcoala Duminicală organizată cu 64 copii. Pe statistica anului 1911, cercul Lalaşinţ avea 41 de biserici şi filiale. Aceasta înseamnă că între 1908-1911, adică în trei ani, au fost înfiinţate 13 biserici. În anul 1911 s-au botezat 41 de persoane. Iar pe statistica din 1919, când baptiştii din Ardeal s-au unificat în Uniunea Baptistă din România, cercul Lalaşinţ avea 130 de biserici şi filiale cu un număr de 2,280 membrii. Tot pe această statistică din 1919 apare că în acel an s-au convertit şi botezat 259 persoane.

 

Privită sub aspect disciplinar, situaţia din cercul Lalaşinţ apare foarte rigidă. Pe statistica anului 1911, se arată că au fost reprimiţi 98 membrii, care fuseseră puşi sub disciplină bisericească în 1910 Aceasta înseamnă, că Ştefan Igna avea ca principiu o disciplină aspră, o disciplină cu mustrare personală, în public, şi cu suspendare din drepturile de membru, iar după îndreptarea vădită se făcea reprimirea. Ε sigur, că în aceasta a fost influenţat de Mihai Cornea de la Salonta, care aplica şi el o disciplină identică. De altfel, toţi predicatorii din vremea aceasta erau rigorişti şi aplicau o disciplină aspră.

 

DEZVOLTAREA LUCRĂRII ÎN SEVERIN. La 15 august 1911 s-a ţinut la Lugoj o conferinţă a lucrătorilor cu Evanghelia din trei judeci te: Severin, Caras şi Hunedoara. La conferinţă a luat parte şi Heinrich Meyer de la Budapesta, iar traducător Vasile Berbecar. La conferinţă s-a discutat lucrarea pe judeţe. În judeţul Severin toată lucrarea o avea Ştefan Igna. Atunci i s-a dat,ca ajutor pentru Severin, pe Ioan Covaci de la Sinteşti.

 

Foto dreapta: Ioan Covaciu (1880-1956)

 

Ioan Covaci s-a născut la 11 decembrie 1880; s-a convertit şi a fost botezat la 26 septembrie 1913 de Ştefan Igna, la un botez făcut la făget. Cu o energie neobosită, pe un teren încă nelucrat cu Evanghelia, în călătorii misionare pe jos sau cu căruţa şi foarte rar cu trenul, pe orice vreme, Ioan Covaci a căutat să-şi îndeplinească însărcinările cât mai bine, chiar cu sacrificarea multor interese de ale lui. Modest, dar plin de zel şi cu o fierbinte dorinţă de a creşte bisericile pe care le păstorea, el a fost drept, a avut convingeri adânci, a fost hotărât în acţiunile sale, fanatic în chemarea sa de slujire, a slujit cauza sfântă toată viaţa lui. În lucrarea sa el insufla spirit de lucru altora, îi însufleţea, prin zâmbetul şi exemplul său. Cu un tact înţelept organiza întrunirile, rezolva toate problemele şi situaţiile uneori foarte complicate. Dârzenie arătată în vremea de prigoană, suferinţa şi optimismul său neînfrânt îl aşează în rândul marilor bărbaţi ai credinţei baptiste din România.

 

În 1917 a fost ordinat şi a primit de la Ştefan Igna 38 de biserici, pe care le-a înmulţit, căci când s-a făcut o reorganizare a terenului misionar, în 1928, el avea 101 biserici. Deci din 1917 până în 1928, adică, în 11 ani el lucrat la înfiinţarea a 63 de biserici. În acţiunea aceasta de plantare de noi biserici, Ioan Covaci a avut de îndurat multe persecuţii. Aproape în fiecare comună,unde s-a înfiinţat o biserică, a fost deţinut şi dus pe la jandarmi, pretură, etc. Dar, cu spiritul său liniştit şi cu vorba lui domoală şi caldă a potolit şi pe cei mai furioşi vrăjmaşi.

 

Dar cu toate greutăţile ivite, în judeţul Severin lucrarea s-a răspândit în toate părţile. S-au format noi biserici, s-au ridicat dintre laici o pleiadă de bărbaţi tineri,plini de zel misionar, care au început să predice Evanghelia şi unii au dovedit a fi înzestraţi cu mult talent. Aceştia, au început să facă misiune, să se ducă prin alte biserici şi să predice, şi acest fapt a ajutat mult la creşterea bisericilor. Din cauza acestor simplii, prea simpli predicatori, duşmanii au fluturat o lozincă a lor: „predicatorii baptişti sunt oameni fără carte, unii foşti analfabeţi, alţii semidocţi.” Şi acest fapt a fost adevărat, dar unii din foştii analfabeţi au învăţat să citească, şi au citit foarte mult, că au ajuns să îşi facă o cultură şi să devină autodidacţi, întrecând pe foarte mulţi slujitori cultici ai altor confesiuni. Aceşti, numiţi „semidocţi,11 au fost combatanţi de elită în ce priveşte lucrurile şi textele biblice, iar mântuirea cuvântului lui Dumnezeu le-a asigurat succesul.

 

Una din bisericile cele mai vechi a fost aceea din Lugoj, înfiinţată de Pavel Bandur. El a fost omul, care de la slujba de toboşar la Curtici, împreună cu Teodor Clepea,a ajuns şi el predicator. De aici, a plecat pe Valea Crişului Alb, apoi a fost trimis la Lugoj, unde a depus râvnă şi a sacrificat totul, dar a înfiinţat o nouă biserică baptistă. Şi biserica din Lugoj a fost un centru de răspândire a credinţei. De aici s-a răspândit la Caransebeş şi până la Orşova, laFăget şi spre Ilia înspre Hunedoara., la Fârdea, la Gladna Romană, la Jupîneşti, etc. Bandur Pavel a fost un predicator baptist, care nu s-a afirmat pe sine, ci i-a plăcut săi stea mai mult în umbră, dar să facă lucrarea de plantare a credinţei, de convingere a altora. El a învăţat aceasta de la Mihai Brumar şi de la Clepea Teodor. Cu experienţa lui personală în lucrarea de răspândire a Evangheliei, el şi-a îmbogăţit mărturia, mai ales în evanghelizarea personală. Pavel Bandur a fost unul din cei mai importanţi oameni în începuturile lucrării din Banatul Severin, prin lucrarea lui de la Lugoj. În el s-au concentrat şi dezvoltat însuşiri evanghelistice rar întâlnite la predicatori. Aceste însuşiri nu le pot avea decât pionerii în lucrare. Poate secretul lucrării lui Pavel Bandur a fost credincios ia şi devotamentul soţiei iui. Ea a fost una dintre primele credincioase din Curtici, convertită prin lucrarea lui Mihai Brumar. Ea, prin credinţa ei fermă l-a câştigat pe el, şi apoi l-a determinat să lucreze pentru răspândirea Evangheliei.

 

El şi-a început lucrarea în Lugoj, prin mutarea lui acolo, un fel de evanghelism prin infiltraţie. Aceasta a fost metoda multor colportori, multor predicatori pioneri. Astfel, el a luat contact cu oamenii, cu vecinii, şi zi de zi şi-a lărgit cercul de cunoştinţe, cărora le-a mărturisit şi la inimile cărora a continuat cu lucrarea de convertire.

 

Truda lui n-a fost zadarnică. Mărturiile lui au lovit unde trebuia. Viaţa sa de fiecare zi în mijlocul oamenilor, conduita sa şi a soţiei lui a avut grai, influenţă asupra celor din jurul lor, a vecinilor de la Lugoj. Ε o providenţă divină, că la vremuri mari, El scoate la lucru oameni mari şi îi foloseşte într-un fel nepriceput de cei de mai târziu. Aceasta e şi istoria lui Pavel Bandur. Bunătatea şi blândeţea lui, modestia chiar faţă de faptele săvârşite l-au făcut un adevărat apostol al credinţei baptiste.

 

ÎNFIRIPAREA CREDINŢEI BAPTISTE ÎN CARAŞ. Pe plaiurile cu soare ale judeţului Caraş, credinţa baptistă a ajuns în anul 1910, printr-un miner, Petru Andrei din comuna Curtea, Severin, care lucra la minele de cărbuni de la Anina. Cu el, acolo la mină, la locul de muncă, au intrat în legătură Vasile Enaşcu de la Potoc şi Avram Petruică de la Socolari, şi ei mineri la Anina. Enaşcu şi cu Petruică erau rude şi prieteni. Amândoi aveau o stare de pietate, îi interesa subiectele religioase, doreau să cunoască mai multe despre păcat, închinăciune, suflet, mântuire, etc. Stăpâniţi de pietatea lăuntrică au învăţat la biserica ortodoxă cele opt glasuri, să fie cântăreţi de strană. Cuprinşi de starea de vieţuire creştină, au fost izbiţi de felul de a fi a lui Petru Andrei de la Curtea. Au mai aflat de la alţi oameni tot din Curtea, că în sat lui Petru Andrei îi ziceau „pocăitul,” şi faptul i-a izbit mai tare. Într-o zi s-au apropiat de el şi l-au întrebat direct asupra crezului său. Petru Andrei le-a explicat crezul şi le-a expus câteva texte biblice, pe care el le cunoştea pe de rost; din aceste texte el le-a făcut o adevărată predică, şi cum Enaşcu şi Petruică erau însetaţi după cuvântul lui Dumnezeu, l-au ascultat înmărmuriţi. Într-o zi, Petru Andrei după o mărturie s-a rugat cu ei, şi acest fapt i-a impresionat adânc. Niciodată nu au auzit o asemenea rugăciune liberă, cu cuvinte din inimă. Acum, Petru Andrei, le-a adus de acasă şi le-a oferit ca să citească şi să înţeleagă mai bine, cartea „Evanghelia şi focul,” scrisă de Gheorghe Slăv şi broşura „Inima omului.” Din lectura şi studiul lor, cei doi mineri cărășei au descoperit calea mântuirii şi credinţa evanghelică. Cei doi, Enaşcu şi Petruică i-au cerut lui Petru Andrei, să-i pună în legătură cu un predicator. Acesta le-a recomandat pe Ştefan Igna de la Lalaşint. La invitaţia lor, Ştefan Igna a venit la ei, le-a arătat şi explicat crezurile nou-testamentale şi seara a ţinut servicii divine, atât la Potoc cât şi la Soc olari. După vizita lui Ştefan Igna, ei au început să ţină servicii divine, fiecare în comuna lui; Vasile Enaşcu în Potoc iar Avram Petruică în Socolari. Orele de rugăciune aveau o deosebită influenţă asupra oamenilor, care veneau la aceste întruniri religioase. La serviciile divine, cei doi s-au înţeles să predice fiecare în comuna celuilalt. Astfel, în fiecare Duminica dimineaţa, Avram Petruică venea la Potoc, unde predica el, iar după masa, Vasile Enaşcu mergea ia Socolari, şi predica el acolo. De Luni până Sâmbăta, ei lucrau la Anina. Acolo au început să ţină ore de rugăciune în fiecare seară cu Petru Andrei. În felul acesta s-au început trei biserici deodată: în Anina, în Potoc şi în Socolari.

 

Imediat au apărut şi ameninţările şi persecuţiile. Greutăţi neaşteptate la serviciu, unde la apel, când muncitorii erau adunaţi laolaltă,se aruncau asupra celor trei credincioşi tot felul de vorbe de ocară, încât în cele din urmă a fost nevoită autoritatea să tempereze furia batjocoritorilor. În comunele lor natale, preoţii agitau pe de o parte pe săteni şi pe de altă parte pe autorităţile comunale, pretura şi miniere. S-a mers chiar mult mai departe, s-a făcut înţelegere cu debitanţii de băuturi, ca aceştia să dea băuturi oamenilor fără căpătai spre a-i pândi pe „pocăiţi” şi să-i bată seara când se adună la rugăciune. Dar toate au fost în zadar. În Potoc, în anul înfiinţării s-au adăugat la credinţă doi bărbaţi: Vasile Dogaru şi Ioan Crăstânuş. Spre a stăvili lucrarea baptiştilor, preoţii din cele două comuni au în ce put să lanseze fel de fel de zvonuri, ca: fântâna din care bea un pocăit se spurcă; persoanele care vor sta de vorbă cu un pocăit sau vor lucra cu ei, nu vor mai primi cuminecătura de la preot, şi alte asemenea scorniri. Sub influenţa ameninţărilor, familiile celor pocăiţi au început şi ele să le facă zile negre, să-i supună la un tratament rău. Astfel, credincioşii erau loviţi din toate părţile.

 

Spre a evada dintr-o asemenea atmosferă şi a se fortifica sufleteşte, Vasile Enaşcu de la Potoc şi-a luat în 1911 un concediu de la Uzina Anina şi a plecat spre Valea Almajului, la o distanţă de vreo 60 Km. Călătorea din casă în casă şi din sat în sat, travestit în negustor de mere şi pere. Întrebând de mere şi pere, intra în vorbă cu bărbaţi şi femei şi după câteva vorbe, începea să le predice Evanghelia.

 

În comuna Rudăria. a găsit pe doi fraţi, Efta şi Ilie Murgu, care cunoşteau credinţa nazarinenilor, din legăturile lor cu români din Serbia. Lor le-a explicat credinţa baptistă şi le-a lăsat cele două lucrări. „Evanghelia şi focul,” şi „Inima omului. „ În scurt timp, cu ei s-a deschis prima biserică baptistă de pe Valea Almajului, în 1911.

 

În 1912, cu dorinţa de a face o mişcare religioasă, Enaşcu împreună cu Petruică l-au invitat la ei pe învăţătorul de la Aciuţa, Gheorghe Slav, care a scris cartea „Evanghelia şi focul.” El a venit şi cu sosirea lui s-a făcut mare valvă, iar la predicile lui au venit să asculte şi i învăţătorii de la şcolile primare. Familiile lor, avându-l musafir, s-au convins la credinţă, astfel că crucea lor în familie s-a schimbat în bucurie. În urma lui Gheorghe Slăv au rămas mari binecuvântări. El a comunicat lui Ştefan Igna de vizita sa la Potoc şi Socolari, şi i-a cerut acestuia să viziteze mai des aceste comuni.

 

Foto dreapta: Vasile Enaşcu (n. 1883)

 

După un an, în 1913, au mai luat fiinţă bisericile din Prilipeţi, Răcăjdia şi Ciclova Română. În Prilipeţi, lucrarea a început încă din toamna anului 1912, după ce s-a întors de la manevrele militare Dumitru Drăgilă. Acesta, sergent în armata austro-ungară fusese la manevre, şi cantonat în comuna Tauţ din judeţul Arad a stat la casa unui credincios baptist. Şi el, ca alţii, avea încă de copil o înclinaţie spre o viaţă mai pioasă, îi plăcea viaţa religioasă. Din copilăria discuta subiecte religioase cu prietenul său din comună Ioan Suveţ şi citeau împreună din Noul Testament. Acolo în comuna Tauţ, Dumitru Drăgilă s-a dus la biserica baptistă şi a avut prima întâlnire cu credinţa baptistă; a stat de vorbă cu credincioşi baptişti, le-a văzut de aproape traiul şi a aflat de crezul lor. întors acasă, la Prilipeţi, la prima întâlnire cu Ioan Şuveţ i-a spus: „Eu am găsit oamenii de care vorbeşte Biblia şi pe care nu-i cunoşteam.” Pentru convingerea şi o mai largă cunoaştere ei s-au hotărât să scrie la Tauţ, ca cineva de acolo să vină la Prilipeţi şi să le spună ce au ei de făcut, ca să fie şi ei astfel de credincioşi. Biserica din Tauţ n-a putut trimite pe nimeni, dar au scris la Lugoj, unde se afla misionar Bandur Pavel, care a întemeiat biserica din Lugoj şi altele în Severin. Acesta, după ce a primit scrisoarea, a venit la Prilipeţi în Ianuarie 1913, şi a tras la casa lui Dumitru Drăgilă. Aici a fost chemat Ioan Şuveţ şi alţi săteni, iar Pavel Bandur a explicat învăţăturile Noului Testament şi s-a rugat cu ei. Din vizita lui Bandur Pavel, Dumitru Drăgilă şi Ioan Şuveţ au rămas convinşi, iar în toamna lui 1913, cei doi bărbaţi au fost botezaţi de Ştefan Igna la Caransebeş. Cu ei, a luat fiinţă biserica din Prilipeţi.

 

În Răcăjdia, lucrarea de răspândire a Evangheliei a început în 1913, prin reîntoarcerea acasă a lui Gheorghe Albu din America. Acesta s-a convertit la credinţa baptistă şi a fost botezat în America. Imediat ce s-a întors acasă, el a început să mărturisească altora credinţa lui şi învăţăturile Noului Testament. Şi lucrarea odată începută a mers înainte. Alte suflete s-au convins şi s-au întors la Dumnezeu.

 

La fel, în Ciclova Română a început lucrarea prin revenirea în comună din America a lui Vichentie Percea, şi el convertit acolo, şi întors acasă plin de zel pentru lucrarea Evangheliei. Şi el a început să predice consătenilor credinţa lui nou-testamentală şi mulţi au primit mărturia lui şi au venit la credinţă.

 

Foto stânga: Dumitru Drăgilă (1886-1964)

 

Astfel, la finele anului 1913 erau în Caras şapte biserici baptiste: Anina, Potoc, Socolari, Rudăria, Prilipeţi, Răcăjdia şi Ciclova-Română.

 

DEZVOLTAREA LUCRĂRII DIΝ CARAŞ. Odată înfiripată, lucrarea a început să se dezvolte, în unele locuri într-un ritm mai lent,în altele mai rapid. Din cele şapte biserici, două au devenit centre misionare: Potoc, cu Vasile Enaşcu şi Prilipeţi cu Ioan Suveţ şi Dumitru Drăgilă. În Potoc, în anul 1914 s-au adăugat opt suflete, rude ale lui Vasile Enaşcu. Adăugirea acestora s-a făcut dintr-o revoltă faţă de preotul ortodox. Al treilea copil al lui Enaşcu, la 10 zile după naştere a murit. Preotul a interzis înmormântarea în cimitir, şi împreună cu antistia comunală au dat dispoziţii, ca înmormântarea să se facă în cimitirul câinilor şi al cailor, care era într-o prăpastie. De sigur, Enaşcu a refuzat categoric, şi şi-a înmormântat copilul într-o holdă lângă izlazul comunei. Deşi mortul era un copil, totuşi s-a adunat aproape întreg satul. Faptul şi atitudinea preotului a indignat toate rudele lui Enaşcu şi aceştia i-au spus preotului că o asemenea purtare faţă de un copil nevinovat a fost nedreaptă şi revoltătoare; dacă tatăl copilului ar fi murit şi ar fi avut o asemenea atitudine, ar mai fi avut îndreptăţire; iar pentru că şi-a bătut joc de un prunc nevinovat, ei i-au adus la cunoştinţa preotului că şi ei se vor pocăi, şi opt au început să frecventeze biserica baptistă şi au fost botezaţi.

 

În anul 1915, mai mulţi convertiţi din Slatina Nera şi din Ilidia au fost botezaţi de Ştefan Igna, şi cu aceştia s-au deschis biserici baptiste în localităţile respective. În aceste două locuri a început să facă misiune V. Enaşcu şi alţi credincioşi baptişti şi roadele s-au şi arătat.

 

Foto dreapta: Ioan Şuveţ (1882-1964)

 

La fel, biserica din Prilipeţi a progresat bine. Ioan Şuveţ a fost un lucrător harnic şi avea multă îndemânare la discuţii personale. Cu el biserica a câştigat multe suflete la credinţă. Dar el a căutat să deschidă alte terenuri. La piaţa săptămânală din Bozovici, Ioan Şuveţ se ducea şi acolo discuta despre credinţă cu persoane din alte comune. Şi în felul acesta el a convins persoane din mai multe comune. În primăvara anului 1915 au luat fiinţă bisericile Bozovici şi Lăpuşnicul Mare. De acum, el îşi împărţea timpul cu misiunea şi în aceste biserici nou înfiinţate, iar acasă rămânea Dumitru Drăgilă, sau când stătea acasă Ioan Şuveţ, mergea în misiune Drăgilă.

 

Fiindcă s-a văzut nevoia de bărbaţi ordinaţi, în 25 iulie 1916 s-a ţinut ordinarea în slujirea de păstor a lui Ioan Şuveţ de la Prilipeţi şi a lui Vichentie Percea de la Ciclova Română. Astfel, Ioan Şuveţ avea să împartă cina în bisericile de pe Valea Almajului, iar Vichentie Percea în bisericile din părţile Oraviţei.

 

Foto sus: Interiorul Bisericii din Socolari

 

În anul 1916, lucrarea de răspândire a Evangheliei a luat un deosebit avânt. În acest an s-au înfiinţat biserici baptiste în comunele: Ciclova Montană, Cuptoare, Rafna, Furliug. În anul următor, în 1917 au luat fiinţă şi în comunele:Bogodinţi, Stînăpari, Brebu, Naidăş, Cărbunari, Ezeriş, Monion, Bănia, Gîrbovăţ, Şopotul Vechi, Prigor şi Borlovenii Vechi. Misionarismul atât al predicatorilor, cât şi al tuturor celor credincioşi a dat roade frumoase. Se făcea o adevărată propagandă, o evanghelizare febrilă prin toate părţile. Deşi erau neechipaţi pentru o astfel de lucrare, cu formaţie doctrinară incomplectă, predicatorii şi membrii au trebuit să lămurească şi să precizeze punctele lor de învăţătură şi credinţă în faţa atât a cercetătorilor sinceri, cât şi în faţa duşmanilor provocatori. Toate elementele teologiei lor, ei le-au extras în cercetarea Sf. Scripturi, fiindcă nu aveau alte scrieri. În faţa oricărei probleme ivite în vreo biserică, ei căutau dezlegarea în Biblie. De aceea, bisericile de aici îşi aveau originalitate în disciplina bisericească şi în practica şi organizarea bisericească. întreg crezul lor a fost formulat în urma studiului Sf. Scripturi. La întrunirile lor, predicatorii, fie ordinaţi, fie neordinaţi, îşi comunicau rezultatele studiul personal asupra unui subiect sau a unei cărţi din Biblie. Prin aceste studii ei şi-au făcut o cultură a lor, şi-au îmbogăţit tezaurul cunoştinţelor şiîşi scoteau elementele cugetării lor religioase. Fiecare predicator a devenit un gânditor original. Şi înfruntarea adversarilor i-a făcut bunii apologeţi şi buni comentatori ai Bibliei. Nevoia i-a format şi lucrarea le-a dat o rutină, că ei se puteau măsura cu orice teolog.

 

Foto sus: Predicatorii din judeţul Caraş

 

AJUNGEREA ÎN CLISURA DUNĂRII. În partea aceasta a Carasului izolată prin configuraţia sa geografică, credinţa baptistă a fost adusă de patru bărbaţi şi o femeie botezaţi la Vereşvar, o localitate aproape de Budapesta, Ungaria. Aceştia s-au dus acolo să lucreze la o mină de cărbuni. În timpul războiului, se găsea la Vereşvar un detaşament militar de muncitori la scoaterea cărbunilor pentru armată. Intre aceştia se aflau: Constantin Buriman din Coronini, Ilie Craioveanu, Nicolae I. Craioveanu şi Ioan Băiaşu din Moldova Nouă. Acolo la Vereşvar ei au auzit despre lucrarea baptistă din Caras, iar C. Buriman s-a întâlnit în război cu Dumitru Drăgilă, de la care a auzit Evanghelia. Ei au cerut să le fie trimis un predicator român din Banat, care să le predice Evanghelia. Cererea lor şi cu spesele de drum au fost trimise lui Vasile Enaşcu din Potoc. Acesta s-a dus de sărbătorile Pastelor din 1918 acolo la Vereşvar şi a stat trei zile, vestind Evanghelia românilor din Detaşamentul de muncă. În acest an, în 1918, au fost botezaţi în biserica de limbă germană din Budapesta, de către păstorul Rheinhold Scheffler un număr de cinci suflete: Constantin Buriman, Ilie Craiovean, Nicolae I. Craiovean şi soţia şi Ioan Băiaş.

 

Terminându-se războiul, toţi aceştia s-au întors acasă şi cu ei au luat fiinţă, la finele anului 1918, primele două biserici baptiste din Clisura Dunării. Doi dintre cei botezaţi au ajuns predicatori pioneri şi foarte zeloşi propovăduitori ai Evangheliei: C. Buriman şi Ilie Craiovean. C. Buriman a fost născut în 1889, deci avea doar 29 de ani, iar Ilie Craiovean a fost născut la 12 aprilie 1895, deci era numai de 23 de ani, un tânăr plin de elan şi vigoare. Lucrarea lor a dat în foarte scurt timp roade frumoase. La 3 august 1919 s-a ţinut la Slatina Nera un botez, oficiat de Ştefan Igna, la care printre candidaţi s-au botezat opt persoane din Moldova Nouă, şi anume: Nicolae Craiovean, Costa Popescu, Ştefan Nistoran, Nica Disagă, Ioan Ion, Costa Arcan, Nicolae Pascu şi Sanda Nistoran. Din Coronini s-a botezat o femeie, Elena Chiricescu.

 

Şi în această parte a judeţului Caras s-a dovedit acelaş lucru,ca o lucrare făcută cu sinceritate, cu abnegaţie, cu zel misionar, aduce o roadă bogată. Ambele localităţi, Coronini şi Moldova Nouă au ajuns să fie centre misionare, fiindcă atât C. Buriman, cât şi Ilie Craiovean au început să facă misiune intensă, să lucreze la câştigarea la credinţă a persoanelor din alte comune. C. Buriman, un om scund, cu aparenţă timidă, a lucrat însă devotat şi în Coronini a crescut o biserică vie,frumoasă şi cu mult tineret. Ilie Craiovean, de statură mijlocie, cu o figură impunătoare, o gândire adâncă şi o vorbă domoală, dar care în expunerea predicii se ondula, căpăta accente diferite, cu timbrul plăcut, a fost înzestrat cu talent, cu putere de a cuceri pe ascultători. El a lucrat şi a crescut la Moldova Nouă o biserică frumoasă. Prin lucrarea, prin misiunea lor, ei au înfiinţat alte biserici în Clisură şi au făcut o joncțiune cu predicatorii cărăşeni.

 

Astfel, datorită trăsăturii specifice la toţi baptiştii, interesul de a propaga credinţa, îndemnul la citirea şi studierea Sf. Scripturi, s-au înfiinţat în Clisura Dunării în scurt timp mai multe biserici: în Pojejena de Jos, Sicheviţa, Şuşa,Socol, Câmpia, Sf. Elena, o biserică de limbă cehă şi în Gornea.

 

Din trăsăturile importante şi care a influenţat mult lucrarea de răspândire a credinţei, a fost ajutorul reciproc între predicatori, adică se vizitau unii pe alţii şi predicau unii în bisericile celorlalţi. Prin aceasta s-a menţinut o prospeţime a amvonului şi predicatorii se inspirau reciproc, îşi insuflau entuziasm unii altora.

 

Oraşul de centru în Clisura Dunării a fost Moldova Nouă de aceea şi biserica din Moldova Nouă a devenit o biserică centrală, fiindcă pe aici veneau la piaţă sau cu treburi administrative credincioşi toate satele. La aceasta se mai adaugă şi faptul că Ilie Craiovean torul bisericii de aici, a fost mai bun şi mai respectat. Faţă de ritmul de creştere al celorlalte biserici, biserica din Moldova Nouă locul întâii. Oamenii erau mai legaţi unii de alţii, legăturile, fie de prietenie, fie de rudenie erau mai tari. Firea lor era şi ea diferită, ei se însufleţeau,” se entuziasmau mult mai repede şi cu o forţă mai mare.

 

Foto dreapta: Ilie Craioveanu (1895-1947)

 

Duminică după Duminică, Ilie Craiovean, la amvon, era un semănător al cuvântului sfânt, iar poporul venea să-l asculte cu nesaţ. Fire potolită, Ilie Craiovean ştia să rezolve toate situaţiile ivite şi să calmeze spiritele agitate. Pe terenul evanghelic, prin prietenia sa cu toţi ceilalţi lucrători, el avea o poziţie de admiraţie, era bine văzut şi de aceea a fost chemat în toate bisericile nu numai din Caras, ci în întreg Banatul, cum era atunci. El iubea mult lucrarea în Banat şi căuta prin toate să o stimuleze, să o învioreze ori de câte ori dădea semne de stagnare. Faţă de membrii din biserica din Moldova Nouă avea o autoritate episcopală. Era ascultat şi de membrii bătrâni şi de cei tineri. Unirea Banatului cu România i-a dat bucuria unui vis împlinit.

 

PRIMELE PRIGOANE LOCALE. Lucrarea de răspândire a credinţei baptiste făcută cu atât elan şi zei, a iritat până la exasperare, pe împotrivitori, şi unii au reacţionat violent. La început, se pare că datorită faptului că predicatorii baptişti erau oameni simpli, prezenţa şi lucrarea lor nu a fost considerată un pericol. Cu timpul însă, mai ales după ce şi-au dat seama de succesele avute şi pretenţia baptiştilor că ei sunt un creştinism nou-testamental primar, situaţia s-a schimbat şi cele mai multe locuri s-au ţesut şi s-au dezlănţuit persecuţii, toate însă au fost locale, fără o bază legală, ci numai din înţelegerile autorităţilor locale cu preoţii din comună.

 

În Banat, în judeţul Caras, primul caz de prigoană a apărut în comuna Potoc, când a fost cazul cu moartea copilului lui Vasile Enaşcu. Un alt caz, tot în Potoc, s-a petrecut la 23 aprilie 1919 când a murit un credincios baptist bătrân, Nicolae Toc. În acel timp, regiunea se afla sub ocupaţia trupelor franceze. Până atunci, baptiştii şi-au înmormântat morţii, pe unii în cimitirul comunal iar pe alţii în izlazul comunei. Acum, spre a evita alte incidente, s-au dus la pretură şi aceasta a hotărât ca groapa să se facă în cimitir, sub paza jandarmilor. Preotul din comună însă, a agitat poporul, şi pe când câţiva credincioşi baptişti săpau groapa în cimitir, păziţi de un plutonier major şi patru jandarmi, din sat au venit la cimitir grupuri, grupuri de oameni. Când plutonierul a văzut că numărul celor ce veneau la cimitir creşte, i-a şoptit lui Vasile Enaşcu să înceteze lucrul şi să plece înaintea lor, a jandarmilor. Cei agitaţi şi veniţi la cimitir au vrut să-i atace pe baptişti, dar au fost apăraţi de jandarmi. Plutonierul major a făcut un raport despre cele petrecute comandamentului francez, ce se afla la Anina. Francezii au chemat la telefon atât pe baptişti, cât şi pe preotul agitator, cerându-i a îngădui ca mortul să fie înmormântat, unde a decis pretura, iar mai apoi se va delimita un teren pentru cimitirul baptiştilor. Preotul a refuzat categoric. Timp de cinci zile au durat tratativele, iar în ziua a şasea, armata franceză a decis să vină ea şi să înmormânteze mortul. Astfel, la 29 Aprilie, la orele 2 după masă a sosit un detaşament francez, cu puşti, mitraliere şi grenade. La casa mortului era adunată toată comuna şi mulţi din comunele din jur. Comandantul a trimis şi după preoţii din sat şi când aceştia au sosit, i-a încunoștințat pe toţi cei de faţă, că orice mişcare va fi reprimată cu armele. Preoţii au fost invitaţi, că după ce au incitat poporul, acum să-l liniştească spre a nu fi nevoiţi a face uz de arme. Poporul însă, când a văzut armata s-a potolit. Credincioşii baptişti au fost invitaţi să înceapă serviciul de înmormântare. La început, unul dintre baptişti a întrebat dacă li se îngăduie să cânte, şi comandantul francez i-a răspuns: „De-aţi putea cânta să se audă până în Franţa.” După serviciul divin au plecat spre cimitir urmaţi de armată şi de toată comuna. La cimitir au trebuit să aştepte până s-a săpat groapa. La întoarcerea de la cimitir, preotul agitator, Aurel Popovici, a fost ridicat şi dus la Comandamentul francez, de unde nu a fost eliberat decât după ce l-au luat pe garanţie mai mulţi fruntaşi din comună. Cu aceasta au încetat persecuţiile în Potoc.

 

Tot în anul 1919, cum în Clisura Dunării comunele erau sub ocupaţie sârbă, în Coronini, credinciosul baptist Gheorghe Moldovan a fost bătut la Primăria comunei cu bastonul de un ofiţer sârb, în faţa oamenilor, până a căzut jos în nesimţire. Ofiţerul a ordonat atunci soldaţilor să-l ia, să-i lege o piatră la gât şi să-l arunce în Dunăre. Soldaţii însă mai miloşi l-au dus şi l-au predat unor cunoscuţi. Intriga a fost ţesută de preotul Pavel Bufanu, sub pretext că Gheorghe Moldovanu, care venise din prizonieratul din Rusia, semănă bolşevismul.

 

Predicatorul Constantin Buriman din Coronini, mergând să facă misiune pastorală la Cozla-Sirinia, unde se aflau mai mulţi credincioşi baptişti la minele de cărbuni, a fost întâlnit de plutonierul major Frăţilă Ioan, care l-a dus la post şi aici, la sfatul preotului Golumba din comuna Berzasca, l-a bătut până la nesimţire şi aruncat cu picioarele în stradă, cu ameninţarea,că dacă va mai fi prins pe acolo, va fi împuşcat fără milă. Dar C. Buriman s-a dus în continuare în misiune la Cozla-Sirinia. După mult timp a fost chemat la pichetul de grăniceri şi acolo a fost bătut de sublocotenentul Calotescu, călcat în picioare cu cizmele, încât C. Buriman s-a îmbolnăvit grav şi i-a trebuit un lung tratament ca să se refacă.

 

Cazurile de pălmuire, de arest pentru câteva ore sau zile, purtarea din post la pretură, bătaia copiilor în şcoală, ocară şi dispreţ cu nemiluita în cazurile când noii convertiţi se duceau la preot cu martori, ca să îşi facă ieşirea din cult, ca să poată fi botezaţi, sunt nenumărate. Dar toate aceste persecuţii sunt sporadice, iscate de autorităţile locale şi nu au caracter general.

 

Dar în ciuda tuturor acestor situaţii de persecuţie şi şicanare, credinţa baptistă s-a răspândit în Banat.

 

LUCRAREA ROMÂNĂ ÎN TIMIŞ-TORONTAL. Printre românii din judeţul Timiş-Torontal, lucrarea de răspândire a credinţei baptiste s-a făcut în unele locuri prin credincioşii baptişti germani, dar în cele mai multe locuri prin mărturia credincioşilor români.

 

Lipova. credinţa baptistă a fost adusă de la Radna, o comună ce o desparte numai Mureşul. Vestea despre lucrarea bisericii din Radna a făcut pe mai mulţi bărbaţi şi femei din Lipova să se ducă la serviciile divine ale bisericii din Radna unde au ascultat predicile lui Gheorghe Vărşăndanu, ale lui Ioan Savu, Gheorghe Juja, şi ale altora, apoi aici venea foarte des Ştefan Igna de la Lalaşinţ şi câţiva dintre cei căutători de mântuire s-au convins şi au primit credinţa. Cu ei s-a deschis biserica din Lipova, care era în judeţul Timiş, fiind la sud de Mureş. Biserica din Lipova e una din cele mai vechi din judeţul Timiş. Printre cei mai buni membrii a fost Ioan Dehelean, pe care la cererea bisericii, Gh. Vărşăndan Ioan Savu, Dimitrie Chereş, l-au ordinat în lucrarea de păstor.

 

Foto dreapta: Atanasie Pascu (1877-1947)

 

În Parţa, s-au întors la credinţă doi fraţi, Atanasie şi Timotei Pascu. Dintre ei, Atanasie Pascu a fost ordinat lucrător cercual şi a ajuns predicator pe întreg judeţul Timiş-Torontal. Prin lucrarea lui s-au înfiinţat biserici în Bejregsău Cerna, Rudeni, etc. Atanasie Pascu, o figură impunătoare, predicator talentat, cu un vocabular bănăţean dresat, fermeca cu predica pe cei ce-l ascultau. Născut în Parţa în 1877, el iubea Banatul şi mai ales părţile Timişorii. După ce a fost ordinat în slujirea Evangheliei, Atanasie Pascu s-a pregătit în mod personal, cu totul particular, spre a fi la înălţime. A păstrat relaţii de prietenie cu predicatorii de seamă, ca C. Adorian, Gh. Florian, Mihai Vicaş, T. Sida şi alţii. A luat parte mai la toate conferinţele pastorale şi misionare; era un om citit. De aceea, la anumite întruniri mari, la serviciile divine a fost chemat să predice cu faima-i deosebită. În Timiş, lucrarea fiind abia la început, el a lucrat împreună cu Cercul Radna, cu Gh. Vărşăndan şi Ioan Savu. Aceştia l-au ajutat în misiune mai ales în partea de nord a Timişului. Cu un corp robust, sănătos, a putut călători mult, chiar prin locurile, pe unde nu era tren, ci trebuia să facă drumul pe jos sau cu căruţa, Atanasie Pascu avea o voce argintată, puternică, dar caldă. Predicile lui avea muzicalitate, cucereau atenţia, iar cu conţinutul lor câştiga inima, gândirea.

 

BIBLIOGRAFIE

1. George Teutsch, Descrierea istorica a bisericii baptiste germane din Timişoara, în manuscris; 2. F.W.Simoleit, Erster Europbtscher Baptisten Kongresz, Berlin, 1908, pag.33;3. Dr.Mayi Heimbucher, Pas ist von den Baptisten zu halten? Regensburg 1924 pag.l, 94-96; cf. K.Algermissen,Baptisten, în Lexicon fur Theo-logia und Kirche, 2 Aufl. Freiburg (Herder) 1930, I.B.col.952 siI,H.Brauer, Baptisten, în Real-Encyclopedie fur Protestantische Teologie und Kirche, Hamburg,1854, pag.683; 4. Dr.Karol Algermissen, Konfessionskunde, Hannover,1939, pag.699. 5. Ioan Covaci Biografia lui Ştefan Igna-Lalaşinţ, în manuscris; 6. A Magyarorszagi Baptistak Statisztikaja, 1908 (vezi la No.18, Lalaşinţ). 7. Batanyai Ianos es Tottmayer Janos, A Magyarorszagi Baptistak Statiszt ikaja, 1911 (Vezi Lalasint) 8. Statistica Centralizatoare a Uniunii Baptiste Române pe anul 1919. 9. Ioan Covaci-Sinteti, Autobiografia mea în credinţă, în manuscris; 10. Vasile Enaşcu-Potoc, Istoria bisericii baptiste din Potoc-Caraş, în manuscris; 11. Nicolae Românu, începutul lucrului Domnului în Valea Almajului, în manuscris; 12. Toma T.Iacobici, Se duc pionerii, necrolog la moartea lui Ilie Craiovean, publicat în revista Farul Creştin, Anul III,No.8 din 15 aprilie 1948,pag.7; 13.Ioan Scobercia, începutul pocăinţei în Clisura Dunării, în manuscris; 14. Dănilă Goga, Amintiri istorice, în manuscris; 15. Ioan Suveţ, Cum s-a început pocăinţa si credinţa baptistă în Almaj-Caraş, în manuscris; 16. Dumitru Drăgilă, Cum m-am pocăit si cum am lucrat cu Evanghelia, în manuscris; 17. Ştefan Igna, însemnări istorice din lucrarea mea în bisericile lui Dumnezeu, în manuscris;

sus

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi Înainte
Copyright © 2003-2006 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate