Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Istorie
 

 

 

Arhiva
Contact
Despre noi
Colaboratori

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetica
Teologie
Site-uri Baptiste
Istorie
Pastorala
Articole
Proiectul Betania
Media
Ştiri Internaţionale
Din Presa Română
Poşta Redacţiei

 

 


Pagina de Istorie

 

Adevăr Istoric

Documente şi date din Istoria Bisericii

de Nicolae Moldoveanu

 

 

16. PARTIDE ŞI EREZII

 

Încă de la început, vrăjmaşul diavol a căutat să-şi semene neghina minciunii şi dezbinării pe ogorul unic al creştinismului, ogorul dragostei, împărţindu-l în sute de grădiniţe. Odată împărţit, fiecare grădiniţă a căutat să trăiască şi să se ridice dărâmând pe cealaltă, dând naştere la lupte şi ură. Diavolul şi-a atins ţinta: “Cine urăşte pe fratele său este un ucigaş, “(1 Ioan 3:15), având de tată pe diavolul care este ucigaş de la început. (Ioan 8:44). A atenta împotriva dragostei este cea mai mare erezie: Cine nu are dragoste nu are nici adevăr. Ura este erezia din care s-au născut toate celelalte erezii. Omul, fiind nedesăvârşit în cunoaştere (“Căci cunoaştem în parte”, 1 Cor 13:9), nu poate cuprinde tot adevărul şi toate tainele. Unul cunoaşte mai mult, altul mai puţin; unul cunoaşte o problemă într-un fel şi altul în alt fel. Totdeauna au fost şi vor fi păreri. Dar nu acestea trebuie să constituie elementul principal în unire, ci dragostea care întrece orice cunoştinţă (Efes. 3:19) şi care este legătura desăvârşirii. (Col. 3:14). “...Dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă. Dar în lucrurile în care am ajuns de aceeaşi părere, să umblăm la fel.” (Filip. 3:15-16).

 

Repetăm: toate partidele s-au născut din “cunoaşterea în parte”, din ură şi din mândrie.

 

Sf. Hipolit Romanul: Numeroase erezii s-au înmulţit pentru că conducătorii unor grupări creştine nu au vrut să predice învăţătura apostolilor, ci au făcut ce au voit după plăcerea lor, şi nu ceea ce trebuia. (Ortoxia, 1982, nr. 2, pag. 301).

 

Nu tot ceea ce numeşte omul erezie este erezie. În grădiniţele de pe marele ogor al creştinismului există şi grâu şi neghină. Nici-o grădiniţă n-are numai neghină sau numai grâu, atât din punct de vedere al învăţăturii, cât şi din punct de vedere al vieţii morale, ci şi una şi alta. Domnul Isus, la venirea Sa, îşi va alege numai grâul, punându-l în grânarul Său, iar neghina o va arde. Biserica Domnului Isus este formată din toţi aceia care sunt asemenea Lui, care au chipul Lui. Aceştia trăiesc ca străini în lume, împrăştiaţi prin toate grădiniţele. Ei sunt sarea pământului, lumina lumii, stâlpul şi temelia adevărului pentru că au pe Hristos în ei. Numai cine poartă pe Hristos în el are adevărul.

 

Amintim aici numai grupările religioase începând cu sec. I şi până în sec. al VIII-lea.

 

Între erezii am socotit şi gnosticismul, care, deşi nu face parte din creştinism, unele grupuri ale lui au atins şi creştinismul. Gnosticismul era de mai multe feluri. Patru grupe au fost mai importante, deosebindu-se între ele. Vom vorbi despre gnosticism în general.

 

GNOSTICISMUL

Numele de gnosticism vine de la cuvântul grecesc gnoza şi înseamnă “cunoaştere”. Este un sistem filozofic (filozofia vulgară a grecilor orientali).

 

Această filozofie contopea filozofia lui Platon cu diferite sisteme religioase din Orient, în deosebi cu religia perşilor (învăţătura lui Zoroastru).

 

Principiile gnosticismului:

1. Din eternitate există Dumnezeu şi materia; Dumnezeu ca binele absolut iar materia ca răul absolut.

2. Din Dumnezeu au emanat serii de spirite numite eoni (eternităţi).

3. Spiritele emanate direct din Dumnezeu sunt spirite bune, iar cele emanate indirect sunt spirite rele.

4. Creatorul lumii este unul din spiritele imperfecte care este chiar principiul răului. Acest creator se numeşte Demiurg.

5. La sfârşitul veacurilor Dumnezeu va trimite un eon puternic, care luminând pe oameni asupra adevărului şi instruindu-i spre a înăbuşi şi spre a mortifica materia, va elibera spiritul captiv în materie şi-l va readuce la spiritul suprem.

 

“Gnosticismul este puntea de trecere între păgânism şi creştinism. Gnosticii au primit în cultul lor mai multe rituri păgâne, cântări, imnuri şi icoana lui Hristos. Sub acest raport influenţa gnosticilor în istoria creştinismului a fost de prim rang. Ei au format puntea, prin care o mulţime de practici păgâne au intrat în Biserică; prin gnosticism a făcut Biserica legătură cu misterele antice şi şi-a însuşit din ele ceea ce era satisfacţie pentru popor. Mulţumită gnosticismului lumea a putut să treacă de la păgânism la creştinism în sec. al IV-lea, fără să bage de seamă... Ortodoxia a luat de la ei o mulţime de idei fericite despre evlavia populară. Din teurgică (înălţarea lui Dumnezeu şi a Domnului Isus Hristos), Biserica s-a făcut sacramentală (cele şapte taine). Sărbătorile sale, tainele sale, arta, au venit în mare parte de la sectele, pe care le-a osândit... Prin cultul sfinţilor, păgânismul şi-a făcut loc în Biserică. Evangheliile apocrife, în bună parte au fost originea multor sărbători creştine... În sec. al IV-lea a avut loc o elenizare a cultului Bisericii, precum în veacul al II-lea începuse o elenizare a credinţei creştine...” (citat de P. Vintilescu, din Renan şi Harnak, în Cultul şi ereziile, pag. 90 - 91).

 

NICOLAIŢII

Nicolaiţii erau gnosticii desfrânaţi. Unii scriitori presupun originea lor de la Nicolae, unul din cei şapte diaconi. Despre ceea ce credeau ei se ştie puţin, doar atât că se dedau la excese sexuale.

 

DOCHETII

Docheţii erau o altă grupă de gnostici din timpul ap. Ioan. Se numeau “docheţi” pentru că propovăduiau învăţătura că Hristos a avut numai un corp aparent, astfel că a şi murit numai aparent.

 

OFIŢII

Ofiţii (adoratorii şarpelui sau şerpării) erau o grupă de gnostici care aveau particularitatea de a diviniza şarpele care a înşelat pe primii părinţi ca să nu asculte de Dumnezeu.

 

FILON

Filozofia religioasă a iudeilor din Alexandria.

Filon a trăit între anii 20 î. Hr. şi 40 d. Hr. (Unii spun că a trăit între anii 25 î. Hr. şi 54 d. Hr.).

Filozofia lui Filon este o încercare de a contopi platonismul cu mozaismul. După credinţa lui Filon, filozofii greci şi-au extras ideile din cărţile lui Moise. Pentru a face această apropiere, Filon a pretins că Sfânta Scriptură nu trebuie interpretată literal, ci alegoric.

 

Principiile filozofiei lui Filon:

1. Dumnezeu şi materia există din eternitate.

2. Dumnezeu este o fiinţă absolută, iar materia este ca un CE opus Lui; Dumnezeu ca un CE pozitiv, materia ca un CE negativ.

3. Nu Dumnezeu a creat lumea, ci a produs fiinţe intermediare care au creat lumea la porunca Lui.

4. Fiinţa intermediară cea dintâi şi superioară a fost Cugetarea Divină sau Cuvântul lui Dumnezeu (Logosul), prin care Dumnezeu a făcut lumea. Acest Logos se mai numeşte şi Fiu, înţelepciune, Arhanghel.

5. Omul este compus dintr-un element divin şi un element material.

6. Omul, ca fiinţă, este compus din trei părţi: spirit (raţiune), suflet (element divin combinat cu materie) şi trup (materia însăşi).

7. Fiecare om trebuie să înăbuşească materia prin abstinenţă, ca în felul acesta să ajungă divinitatea.

8. Studiul profeţilor şi filozofilor combinat cu abstinenţa, dezvoltă în om elementul spiritual, devenind asemenea lui Dumnezeu.

 

EREZIA IUDAIZANTĂ

Această erezie s-a ivit din cauză că partida extremă a creştinilor dintre iudei au susţinut părerea că legea mozaică este obligatorie şi în creştinism. Încă de pe vremea apostolilor, iudaizanţii s-au separat de restul creştinilor. Cu trecerea timpului însă şi în sânul lor s-au născut partide: ebioniţii (săraci cu duhul) era partida cea mai riguroasă; nazareii (de la Nazara dascălul lor) erau o altă partidă mai moderată.

 

CERINT

Erezia lui Cerint, contemporan cu apostolul Ioan, consta în contopirea principiilor ebionite cu gnosticismul. Cerint era un adept al lui Filon.

 

Principiile ereziei lui Cerint:

1. Lumea a fost formată din materia eternă de un eon inferior

2. Hristos, eonul salvator, printr-o rânduială divină s-a unit cu Isus omul, când acesta a fost botezat de Ioan, dar Isus a fost un om natural, foarte virtuos, fiul lui losif şi al Măriei; în El a locuit Hristos numai până când iudeii au pironit pe Isus pe cruce, atunci Hristos S-a înălţat la cer şi omul Isus a fost răstignit.

3. Legea mozaică este obligatorie pentru creştini.

4. Hristos după a doua venire va întemeia pe pământ o împărăţie de o mie de ani (conf. cu Apocalipsa sf. Ioan).

 

MACTONITII

Marcion era, după cum spune Tertulian, un navigator bogat din Sinope, cetate aşezată pe malul Mării Negre. Hipolit spune că Marcianera fiul unui episcop din Sinope. Pe la anul 144 a devenit discipol al lui Cedron, gnostic sirian, apoi a format o sectă proprie.

 

Marcion venera numai pe ap. Pavel şi Evanghelia lui Luca. Respingea Vechiul Testament ca opera lui Demiurg, Dumnezeul drept, dar sever al iudeilor, a cărui domnie a fost răsturnată de Dumnezeul adevărat şi bun, adică iubitor şi îndurat prin al Său Logos, care a primit în Hristos un trup aparent.

 

Marcion a dat aderenţilor săi o organizare bisericească, pe când alţi învăţători gnostici formau numai şcoli.

 

MANIHEISMUL

Maniheismul este gnosticismul persan. Întemeietorul lui a fost persanul Manes, care a combinat în sistemul său părţi din majoritatea religiilor de pe vremea cea: parsism, budism, religia mai nouă a iudeilor, religia chinezilor şi creştinism.

 

Câteva din principiile maniheismului:

1. Din eternitate există un imperiu al luminii (binele) şi un imperiu al întunericului (răul). Suveranul celui dintâi imperiu este Dumnezeu, iar al celui din urmă este Satana. Mult timp locuitorii imperiului întunericului n-au ştiut nimic despre imperiul luminii. Dar odată, fiind în luptă unii cu alţii, ei se urmăriră reciproc până la limitele imperiului lor, de unde zărind imperiul luminii au făcut pace. Ei au fost respinşi de Isus, eroul luminii, omul original.

2. Din amestecul elementelor luminii cu elementele întunericului s-a format lumea terestră şi omul însuşi; de aceea în lumea terestră între bine şi rău, lumină şi întuneric este continuă luptă. Spre a elibera elementele luminii din imperiul Satanei, Dumnezeu a trimis pe acelaşi Isus, eroul luminii.

3. Isus a avut un trup aparent.

4. Opera lui Isus o va continua Duhul Sfânt.

5. Mani este adevăratul apostol al lui Isus, ceilalţi apostoli i-au falsificat învăţătura.

6. Mântuirea se face treptat.

7. Duminica era serbată cu post.

 

MONTANISMUL

Această sectă religioasă, s-a ivit în Frigia în prima jumătate a sec. al II-lea (probabil anii 130 - 135). Şi-a primit numele de la căpetenia lor, Montan. Cea dintâi adunare montanistă a fost în satul Pepuza, pe care-l considerau noul Ierusalim.

 

Ei credeau că revărsările Duhului Sfânt n-au încetat, şi darul Duhului Sfânt a fost făgăduit tuturor credincioşilor, în forma cum l-au primit apostolii în ziua de Rusalii. Montaniştii aveau ca bază versetul din Ioel 2:28.

 

Principiile acestei secte:

1. Nu ierarhia conduce Biserica, ci Duhul Sfânt.

2. Viaţa creştină trebuie să fie o viaţă riguroasă - viaţă sfântă.

3. Duhul Sfânt călăuzeşte pe credincioşi şi-i educă în moravuri din ce în ce mai riguroase.

4. Vorbirea în limbi profetice şi căderea în extaz.

5. Post riguros.

6. Cei căzuţi de la credinţă nu mai pot fi primiţi nici odată.

7. Căsătoria a doua este interzisă.

8. Domnul Isus va veni pe pământ să întemeieze o împărăţie de o mie de ani.

 

“Astăzi începe a se recunoaşte că unele din vederile montanismului erau o tendinţă sinceră de a se statornici disciplina şi viaţa creştinilor celor de la început, Montanismul a degenerat într-un supranaturalism şi puritanism extrem, dar în stadiul său primitiv, el era o reacţie sinceră şi cu bune intenţii contra raţionalismului gnostic.” (Farrar, Viaţa şi opera Sfinţilor Părinţi, vol. 1, pag. 106).

 

Germenii părerilor lor se cuprindeau chiar în terenul creştinismului primar şi multe din asemenea păreri, în afară de alterările şi extremităţile la care ajungeau ei, erau nevinovate şi primitive.” (Farrar, Viaţa şi opera Sfinţilor Părinţi, vol. 1, pag. 56).

 

Rătăcirea consta în aceea că proorocia este cu neputinţă fără extaz. Această idee era împrumutată din păgânism şi din gândirea lui Platon şi de aici luată de Filon în sfera cugetării iudaice.

 

Clement Alexandrinul consideră extazul un semn al abaterii de la credinţă. (Stromata -, pag. 31). În stare de extaz ei făceau spume la gură, cum se întâmpla cu Pitia sau proorociţele păgâne. Femeile sunt cele dintâi şi cele mai frecvente agente în manifestarea unor asemenea fenomene. Montan avea două proorocite principale: Maximila şi Prisca. (Farrar, Viaţa şi opera Sfinţilor Părinţi, vol. 1, pag. 107 -108).

 

Cu privire la venirea lui Hristos, Maximila zicea: “După mine nu vor mai fi proorocite ci va fi sfârşitul lumii. (Farrar, Viaţa şi opera Sfinţilor Părinţi, vol. 1, pag. 109).

 

După însăşi natura sa, montanismul era inevitabil legat de diferite superstiţii. În contrast cu idealismul gnostic, montanismul a ajuns până la un materialism grosolan, chiar până la credinţa în întruparea sufletului şi a lui Dumnezeu. Negând alegoria imaginară, montanismul a căzut în robia literei. Montan însuşi, înainte de a deveni creştin, era preot castrat al Cibelei, cunoscător al orgiilor cultului ei fanatic. Vederile lui asupra creştinismului au fost de asemenea întunecate, probabil, de diferite exaltaţii.

 

Unii montanişti nu admiteau consumul de carne. Huleau căsătoria considerând-o ca o concesie faţă de slăbiciunile omeneşti. Ei prescriau posturi obligatorii în anumite zile şi insistau pentru abstinenţă deplină cel puţin două săptămâni pe an. Lacrimile omeneşti le priveau cu o extremă asprime şi învăţau că pentru curvie şi preacurvie nu este iertare cel puţin până la mormânt. (Farrar, Viaţa şi opera Sfinţilor Părinţi, vol. 1, pag. 109).

 

Cel mai de seamă dintre montanişti a fost Tertulian. El a îmbrăţişat această adunare ca un fel de ripostă faţă de Biserică unde pătrunsese duhul lumii. Montaniştii puneau mare preţ pe pocăinţă şi viaţă sfântă, ceea ce în Biserică se vedea tot mai rar, iar Tertulian înseta după aşa ceva.

 

NOVAŢIANISMUL

Această schismă a apărut în apus în sec. al III-lea, care se caracteriza printr-o rigurozitate accentuată. În fruntea acestei partide era un bărbat învăţat, Novaţian. Acesta a fost ales episcop de Roma de către parizanii lui.

 

Novaţienii nu mai primeau în sânul Bisericii pe acei care s-au lepădat de creştinism în timpul persecuţiilor. Dacă Biserica ar mai avea între membrii săi pe unii ca aceştia, atunci ea nu mai reprezintă curăţia vieţii şi de aceea toţi cei care voiau să se întoarcă în Biserică trebuiau rebotezaţi.

 

ARIANISMUL

Această doctrină a fost fondată de Arie, preot în Alexandria la începutul sec. al IV-lea.

 

Arie susţinea că Fiul, este mai mic decât Tatăl şi că a avut cândva început, adică “a fost un timp când nu era” (frază întrebuinţată de Arie). Biserica a fost împărţită în două şi multă vreme s-au dus mari lupte dogmatice. La Sinodul - ecumenic din Niceea (325), convocat de împăratul Constantin, a fost combătută învăţătura lui Arie, iar el a fost exilat.

 

Arianismul a fost distrus prin forţă de către împăratul Teodosie 1, păstrându-se totuşi până în sec. al VII-lea la popoarele germanice.

 

BONOSIANII

Episcopul Bonos din Sardica (Sofia de astăzi) pe la anii 380 - 390, susţinea că Maica Domnului n-a rămas fecioară după naşterea Domnului Isus, ci a mai avut copii. (După Noul Testament el avea dreptate, Măria a mai avut copii, prin căsătoria cu Iosif. Domnul Isus însă născându-Se prin trupul ei, nu i-a stricat fecioria.)

 

APOLINARISMUL

Această doctrină a fost fondată de episcopul Apolinariu din Laodicea (Siria) pe la anul 362. Ca principii această doctrină susţinea că Domnul Isus nu era om ca ceilalţi oameni, ci, spre deosebire de filozofia lui Platon care spunea despre om că este compus din: corp, suflet animal şi spirit raţional, Apolinarismul susţinea că Domnul Isus este compus din: corp, suflet animal şi divinitate.

 

MACEDONIANISMUL

Doctrină fondată de episcopul Macedoniu din Constantinopole, pe la anul 341. Această doctrină susţinea că Duhul Sfânt este o persoană a Fiului (născută din Fiul) şi servitor Tatălui şi Fiului. Susţinătorii acestei învăţături se mai numeau şi pnevmatomahi.

 

PRISCILIAMSMUL

Priscilianismul este o doctrină care a apărut în Spania între anii 370 - 380, având ca iniţiator pe un oarecare Marcu din Egipt. Numele însă l-a primit de la Priscilian, un laic din Spania.

 

Doctrina era un fel de gnosticism şi se caracteriza prin oprirea căsătoriei şi a consumului de carne. Adepţii acestei doctrine erau acuzaţi (pe nedrept) că în adunări practicau desfrâul.

 

MASALIENII

Masalienii (rugătorii) o sectă compusă din două părţi: creştini şi necreştini. Necreştinii erau monoteişti (ca şi iudeii). Amândouă părţile susţineau că mântuirea este prin rugăciune, iar iertarea păcatelor se primeşte la fel.

 

APOSTOLICII

Apostolicii, sunt o grupare creştină (anii 340 - 360) care căuta să imite pe apostoli, renunţând la avere şi la căsătorie.

 

EUSTAŢIANII

Eustaţianii (340 - 370) erau aderenţii extremi ai monahismului. Ei vedeau în monahism singurul mijloc de mântuire, dispreţuind nu numai căsătoria, ci şi familia, Biserica şi statul.

 

AVELITII

Aveliţii, sunt o sectă apărută în Africa spre sfârşitul sec. al IV-lea. Ei s-au numit aşa după Abel, al doilea fiu al lui Adam. Se căsătoreau însă se abţineau de la împreunarea cu soţiile lor, spre a nu contribui prin naşterea de copii la propagarea păcatului originar, fiindcă nici Abel nu a avut urmaşi.

 

AUDIANII

Audianii, sunt urmaşii lui Audin, un laic din Mesopotamia (322). El era un cenzor sever de moravuri, mai ales ale clerului. Aceştia credeau că Dumnezeu este ca şi omul, având corp şi suflet.

 

ANGELICII

Angelicii, (sec. al IV-lea), o sectă în Frigia. Aderenţii acestei secte adorau pe îngeri la fel ca pe Dumnezeu.

 

COLIRIDIANELE

Coliridianele, era o sectă de femei din Arabia sec. al IV-lea. Acestea adorau pe Maica Domnului, aducându-i ca jertfă plăcinte (turte). De aici a rămas practica la români turtele de Crăciun, iar cuvântul colind vine de la “coliridiane”. (Eusebiu Popovici, Istoria Bis. Universale, vol. 2, pag. 121, notiţa 1).

 

VIGILANŢIU

Vigilanţiu, un preot în Barcelona (400) socotit eretic de cei cu alte păreri. El combătea cultul sfinţilor şi al relicvelor ca un cult idolatru. De asemenea combătea monahismul şi pelerinajele, ca un păcat împotriva firii. (După Noul Test. el nu era eretic, ci avea credinţa dreaptă).

 

JOVINIAN

Jovinian, a fost mai întâi monah în Roma (388). El declara că monahismul şi căsătoria, postul sau nepostul ar fi indiferente înaintea lui Dumnezeu. Nu prin fapte bune se mântuieşte omul.

 

Botezul era socotit ca un mijloc de a nu mai putea păcătui. Era împotriva ascezei monahale şi nega fecioria Maicii Domnului după naşterea Domnului Isus.

 

PELAGIANISMUL

Pelagianismul, era o doctrină fondată de monahul Pelagiu din Britania (409). El spunea că păcatul lui Adam nu este “păcatul originar”, deci nu se moşteneşte.

 

Mântuirea se putea dobândi prin puterea proprie, iar harul numai ajută această putere.

 

Toţi oamenii sunt fără păcat la naştere.

 

AUGUSTIANISMUL

Augustianismul, sau credinţa greşită a lui Augustin despre predestinaţie.

 

Augustin zicea că Dumnezeu nu voieşte să mântuiască pe toţi oamenii, ci numai pe unii; aşadar, nu voieşte o mântuire generală, ci parţială. Deci după părerea lui Augustin unii sunt pentru mântuire şi unii sunt pentru osândă.

 

NESTORIAMSMUL

Nestorianismul, doctrină fondată de Nestorie, patriarhul Constantinopolului (428). El susţinea că Domnul Isus a fost “Dumnezeu perfect” şi “Omul Isus”, deci două persoane. Măria trebuia numită “Mama lui Hristos” şi nu “Maica lui Dumnezeu”.

 

Unitatea lui “Dumnezeu perfect” cu “Omul Isus” este numai relativă.

 

Urmaşi ai doctrinei lui Nestorie sunt şi astăzi în Persia. Ei interzic icoanele şi susţin că sufletul după moartea trupului şi până la înviere este într-o stare de somn,

 

MONOFIZIŢII

Monofizit înseamnă “o singură fire”).

Doctrina monofiziţilor susţine că Domnul Isus, cât a fost pe pământ, avea o singură fire. Cele două naturi ale Sale, divină şi umană se contopeau - cea umană era absorbită de cea divină.

 

Monofiziţi sunt şi astăzi. Biserica coptă din Abisinia este monofizită.

 

PAVELIANISM

Partidă fondată de un oarecare Constantin (657). Acesta a studiat mult epistolele sf. ap. Pavel şi şi-a propus să readucă Biserica la simplitatea ei din timpul apostolilor, cu alte cuvinte a restabili biserica apostolului Pavel şi de aici a primit numele de Pavelianism.

 

Ca principii enumerăm:

- Stăruiau în rugăciune,

- Înlăturau ierarhia,

- Înlăturau ceremoniile,

- Cina şi botezul erau înţelese spiritual, nu numai fizic,

- Respingeau icoanele, monahismul, sfinţii şi cultul Maicii Domnului. (Aceasta-i credinţa adevărată după Noul Testament).

 

ATINGANII

Atinganii (cei ce nu ating), o sectă din Armenia (sec. al VII-lea) care unea creştinismul cu iudaismul şi parsismul (religia soarelui la perşi). De la această sectă şi-au primit ţiganii numele.

 

Ţiganii sunt un popor nomad din India. Trecând prin Persia în Armenia şi Frigia (810), intră în relaţii cu secta atinganilor, primind religia lor. În Europa au trecut tocmai prin sec. al XIV-lea şi au fost numiţi de toate popoarele ţigani (de la atingani). În Grecia şi apusul Europei se mai numeau şi egipteni de la părerea greşită că ar fi venit din Egipt. (De aici s-au obişnuit şi românii să le spună “faraoni”). În Franţa au venit din Boemia şi din această cauză au fost numiţi “boemiani” sau “boemi”.

 

VALDENZII

Grupare religioasă care a primit numele de la întemeietorul ei Petru Valdo din Lyon (sec. al XII-lea).

 

Valdenzii citeau Biblia cutreierând ţara şi osândind întreg ceremonialul bisericesc. Erau împotriva serviciului militar. Din cele şapte taine practicau numai botezul şi cina. Biserica Catolică i-a urmărit şi nimicit.

 

ALBIGENZII

Grupare religioasă ce a luat fiinţă în oraşul Albi din sudul Franţei. De aici şi numele de albigenzi. Ca principii enumerăm:

 

- Lumea spirituală este opera lui Dumnezeu,

- Lumea materială este opera dracului,

- Dispreţuiau Biserica, slujbele şi preoţii,

- Erau împotriva căsătoriei.

 

SCHISMA

Schisma între răsărit şi apus s-a produs definitiv în anul 1054. De atunci, cele două Biserici, Catolică şi Ortodoxă s-au despărţit

horizontal rule

sus

Ce este nou?

 

Mapamond Creştin Baptist - ştiri de interes pentru creştinătatea română.

 

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Grup de Discuţii Apologetică - te poţi abona şi scrie mesaje care să fie dezbătute, discutate în acest grup de către membrii săi.

 

Forum - actualizat şi diversificat, securitate crescută, caracteristici de ultima ora

 

CHAT Creştin! - aici intri dacă vrei să discuţi cu prietenii sau să îţi faci prieteni noi. Teme diverse.

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 

Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi Înainte
Copyright © 2003-2006 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate