Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Istorie
 

 

 

Cuprins Publicaţie
Nostra Aetate
Apologetica
Teologie
Exegetica
Viaţa Creştină
Istorie
Pastorala
Misiunea Azi
Site-uri Baptiste
Media

 

 


Pagina de Istorie

O succesiune Galeză a Credinţei şi Practicii Baptiste Străvechi

 Dr. Michael N. Ivey

(continuare din numărul anterior)

 

PARTEA A DOUA: Succesiunea Baptistă în America

 

Capitolul 8

 

Baptiștii Separați

 

Succesiunea Americană de credinţă şi practică a Baptiştilor Străvechi poate fi urmărită prin Shubal Stearns şi Baptiștii Separați. Baptiştii Separați şi-au primit numele ca un rezultat indirect al Marii Treziri, care a început în Noua Anglie în jurul anului 1734. Atractivitatea sa evanghelică a fost rezultatul anilor de declin religios, care a fost rezultatul Bisericii Congregaționaliste Întemeiate. Pentru că toţi cetățenii au fost obligați să se alăture la naștere, şi mulți nu au putut pretinde o experiență a harului, în 1720 Congregaționaliștii au pretins o mare clasă din ceea ce ei au denumit membri ”inferiori„. Aceşti membri aveau drepturi şi privilegii limitate în membralitatea bisericii. Totuşi, felurite scheme au fost lansate pentru a învia denominaţia bolnavă, prin vitalizarea membrilor inferiori. Mai întâi li s-a permis împărtășania. Apoi, li s-a permis să aibă anumite slujbe bisericești. În sfârşit, s-a căzut de acord că membrii ”inferiori„, cei care nu au pretins nici o experiență a harului, să poată fi ordinați clerici. Nici una dintre schemele Congregaționaliste nu a avut succes. Ei au continuat să sufere de disciplină neglijentă şi de defecțiuni. În 1734, Jonathan Edwards a fost binecuvântat să participe într-o scurtă trezire în religie. Predicarea lui necruțătoare a stârnit un anumit entuziasm în scurte treziri religioase printre Congregaționaliștii din Massachusetts şi Connecticut. Totuşi, un rezultat pozitiv al zelului lui Edward şi puţina trezire de interes în religie a fost sosirea lui George Whitfield în America, în 1740.

 

Din momentul în care faimosul mondial Whitfield a aterizat pe pământul American, la Newport, în septembrie 1740, mari mulțimi s-au adunat să-l audă predicând. Efectul a fost electrificant. Whitfield a înregistrat în jurnalul lui, ”mulți au plâns excesiv, şi au plâns sub Cuvânt, ca persoane care flâmânzesc şi însetează după neprihănire.„ Oriunde a predicat Whitfield, mii s-au bucurat. Religia sinceră care izbucnește spontan a fost în mare contrast cu forma aspră şi rigidă a religiei practicată de Congregaționaliștii Puritani Calviniști din Biserica Întemeiată. Noii convertiți din bisericile Congregaționale au devenit curând tulburați de răceala şi ostilitatea membrilor netreziți.

 

Convertiții trezirii lui Whitfield au ajuns să fie cunoscuți ca ”Noi lumini.„ Tradiționaliștii din adunările Puritane erau numiți ”Vechile lumini.„ Într-un astfel de climat de contrast, a fost doar natural ca Noile lumini să înceapă să părăsească biserica de stat veche pentru a forma adunările lor. În 1744, aceste adunări neoficiale au început să îşi asume identități ca biserici. Cei care au părăsit biserica veche şi au format biserici noi au devenit cunoscuți ca Separați.

 

În 1745 Whitfield s-a întors în America. Întoarcerea lui nu a fost bine venită de mulți din Bisericile Întemeiate. Totuşi, Separații l-au salutat entuziast. Din cauza susținerii şi frecventării lor înflăcărate, Bisericile Separate au primit cel mai multe avantaje din cel de-al doilea tur de trezire al lui Whitfield. Trei oameni sunt notați că s-au alăturat Separaților în timpul trezirii din 1745 şi anume Isaac Backus, Daniel Marshall şi Shubal Sterns. Toţi aceștia trei mai târziu se vor alătura Baptiştilor, aducând cu ei credința lor entuziastă în trezirea evanghelică.

 

Biserica Congregațională Întemeiată poate că a acceptat existența bisericilor trezite Noile Lumini, dar pentru faptul că Noile Lumini au păstrat o ”împărtășanie închisă„, ei nu vor accepta scrisorile de izgonire de la Congregaționaliști. Chiar la această dată timpurie, Noile Lumini au recunoscut nevoia de ordine bisericească. Separații au adus aceste practici cu ei când s-au alăturat Baptiştilor.

 

Bătrânul Sylvester Hassell oferă o scurtă introducere a Separaților ca Baptişti. El notează, ”Acești Separați au apărut prima dată în Noua Anglie, şi şi-au croit drum în cele din urmă, în Statele Virginia, Carolina de Nord, Carolina de Sud şi Georgia. Bătrânii Shubal Stearns şi Daniel Marshall au fost printre acei slujitori evanghelici a căror osteneli au fost foarte mult binecuvântate în Statele menționate mai sus.„

 

Bătrânul Lemuel Burkitt, în istoria lui, scrisă în 1806, notează; ”Separații au apărut prima dată în Noua Anglie, unde câțiva membri evlavioși au părăsit Ordinul Prezbiterian sau Drept, datorită formalității şi formalismului şi exceselor lor, şi anume 1. Pentru că ei erau prea extravaganți în îmbrăcămintea lor. 2. Pentru că ei nu credeau că forma lor de conducere Bisericească este corectă. Dar în principal pentru că ei nu admiteau pe nimeni în slujire decât pe oamenii cu educație clasică, şi mulți dintre slujitorii lor, aparent, păreau a fi neconvertiți. Ei au fost numiți atunci Noi lumini Separate. Unii dintre aceștia au fost botezați şi mutați în provinciile de sud, în special Bătrânii Shubal Sterns şi Daniel Marshall, a căror osteneli au fost minunat binecuvântate în Virginia, Carolina de Nord şi de Sud şi în Georgia. Multe suflete au fost convertite, şi, în timp ce lucrarea progresa, multe biserici au fost întemeiate în Virginia şi unele au fost întemeiate în Carolina de Nord.„

 

Bătrânul Burkitt continuă descrierea lui cumva detaliată şi flatantă a Separaților prin a descrie predicatorii lor ca oameni extrem de evlavioși şi zeloși. El a caracterizat efectul zelului lor evanghelic prin citatul; ”şi o astfel de lucrare a apărut printre oameni că unii erau uimiți, şi stăteau în îndoială, spunând ce înseamnă aceasta?„ El notează, ”Distincția dintre ei şi noi, a fost că ei erau numiți Separați şi Asociațiile Philadelphia, Charleston, şi Kehukee erau numite Baptiste Obişnuite.„

 

După cum sugerează narațiunea Bătrânului Burkitt, Separații au descoperit multe practici Baptiste cu care ei au concurat. Ei au aprobat practica Baptiştilor a democrației în conducerea bisericii, simplitatea în ordinea lor de închinare, botezul credincioşilor şi ordinarea oamenilor la misiune bazată pe o chemare divină, după cum este demonstrat de calificările darurilor lor prin predicare.

 

Bătrânii Baptiști au traversat în Connecticut pentru a predica pentru Adunările Separate. Încet. Separații au început să părăsească doctrinele pedo-botezului şi s-au alătura bisericilor Baptiste. La un punct, Bătrânul Backus, care el însuși i-a părăsit pe Separați şi a fost botezat şi ordinat de Baptişti, a fost auzit că spune că toate bisericile Separate vor deveni în curând Baptiste.

 

În timpul migrației de convertire evanghelică, Shubal Stearns, un remarcabil predicator Separat, s-a alăturat Baptiştilor şi a fost botezat şi ordinat în 1751 de Bătrânul Waitt Palmer la Tolland, Connecticut. Bătrânul Palmer a fost botezat şi ordinat de Valentine Wightman.

 

Prin activitățile evanghelice ale Bătrânului Stearns şi a cumnatului său, şi frate în misiune, Daniel Marshall, credinţa şi practica Baptistă străveche a fost purtată la frații Kehukee din Carolina de Nord. În 1755 Stearns s-a alăturat lui Daniel Marshall în Virginia. Marshall a fost botezat mai devreme la Biserica Baptistă Specială la Mill Creek în Opekon, Virginia. Stearns era pe drumul său spre Carolina de Nord la cererea prietenilor săi, care i-au cerut să vină şi să ajute la sărăcia spirituală jalnică din acea zonă. Marshall şi Stearns au părăsit Opekon în vara lui 1755, călătorind două sute de mile spre Sandy Creek, Carolina de Nord.

 

La sosirea la Sandy Creek, Stearns şi mica lui adunare au construit o casă de întâlnire. Bătrânul Stearns şi-a început imediat activitățile sale evanghelice. Oamenii din fermele vecine au început să frecventeze serviciile ținute în noua casă de întâlnire. Predarea sinceră şi puternică a Bătrânului Stearns a fost o arătare a pasiunii religioase pe care mulți nu au văzut-o nici nu au auzit-o vre-odată. Ei nu au putut decide ce era mai remarcabil, predarea lui sau conținutul predicilor sale despre harul suveran al lui Dumnezeu. Amândouă au avut un efect pozitiv. A fost o revărsare a Duhului lui Dumnezeu şi trezirea a început. Vestea despre întâlnirile vii de la Sandy Creek au ajuns în curând în alte așezăminte. Stearns a primit invitații să viziteze acele zone. El a dat prioritate invitațiilor din cele mai neglijate zone, având dorința să predice la cei mai săraci oameni. El nu a acceptat nici un salariu pentru serviciile sale, bazându-se pe providenţa lui Dumnezeu prin generozitatea Sfinţilor Săi. În 1757 un braț al Bisericii Sandy Creek a fost extins spre Abbott’s Creek.

 

Duhul de trezire a sporit spectaculos anul următor. Un braț a fost extins spre Deep River (Râul Adânc). După ordinarea sa, Daniel Marshall a împins trezirea spre nord în Virginia, luând cu el pe James Reed, William şi Joseph Murphy, şi Dutton Lane toţi nou ordinați predicatori tineri. De asemenea, el a călătorit spre sud, spre Georgia, întemeind biserici acolo.

 

În decurs de trei ani după venirea lor, Stearns şi Marshall au asistat o creștere imensă printre Baptiști. Începând cu doar şaisprezece membri la Sandy Creek, acum erau trei biserici cu un număr combinat de membri de nouă sute. Mai mulți predicatori au fost ordinați. John Newton, Joseph Breed, Ezekiel Hunter, Charles Markland, Nathaniel Powell şi James Turner toţi predicau Evanghelia. Trezirea care a început la Sandy Creek s-a răspândit în fiecare direcție. În 1758 Asociația Sandy Creek a fost organizată.

 

Prima sesiune a Asociației Sandy Creek s-a întrunit în iunie 1758. Potrivit lui Lumpkin ”întâlnirea nu s-a deranjat cu proceduri organizaționale şi tranzacții de afaceri. Nici nu a mers atât de departe încât să aleagă un președinte, deşi toţi se uitau la Bătrânul Stearns ca fiind omul care conduce. Ordinea zilei a fost predicarea şi îndemnarea, cântarea şi relatarea succeselor.„

 

Întâlnirea a energizat mai departe Baptiștii. Predicatorii au fost stârniți spre un zel mai mare. Mulți vizitatori, care au participat la asociație din curiozitate, au plecat convinși de mesajul naturii depravate a omului şi de harul gratuit al lui Dumnezeu. Noi invitații au venit din fiecare direcție ca să fie trimiși predicatori. Recoltele au avut loc în mari numere.

 

Batrânul Dutton Lane, botezat şi ordinat de Bătrânul Stearns, a găsit Virginia a fi câmpul său de lucru. Prima biserică Baptistă Separată din Virginia a fost constituită în august 1760. Bătrânul Lane a slujit ca păstor. Potrivit Bătrânului Robert Semple, în istoria lui, Creșterea şi Progresul Baptiştilor din Virginia, ”Biserica a prosperat sub slujirea D-lui Lane, ajutat de vizite ocazionale ale D-lui Marshall şi D-lui Stearns.„

 

Inițial bisericile din Virginia erau membre ale Asociației Sandy Creek. Totuşi, datorită dificultății de călătorie şi deoarece Asociația Sandy Creek a crescut destul de mare, cu bisericile din Carolina de Sud şi din Virginia, la sesiunea din 1770 s-a decis de comun acord să se împartă în trei asociații.

 

În 1771 a fost ținută prima sesiune a Asociației Baptiste Separate din Virginia. Noua asociație a conținut patrusprezece biserici. Foarte repede, asociația a crescut la mai mult de cincizeci de biserici. În cele din urmă ea s-a împărțit în districte care mai târziu au devenit asociații independente. Asociațiile care au originat din Virginia includ Dover, Goshen, Culpepper, Albemarie, Middle District, Appomattox, Roanoak, Meherrin, Strawberry, New River, Halston, Mountain şi Accomac.

 

Separații au organizat biserici în Tennessee. În 1771 un mic grup din Biserica Sandy Creek s-a mutat spre vest, stabilindu-se la Boone’s Creek în Comitatul Washington. Totuşi, bisericile au fost curând despărțite de Războiul Indian din 1774. Deşi nu mai există înregistrări ale bisericii, corespondența de la bisericile surori în Carolina de Nord identifică numele uneia dintre aceste biserici pioniere ca fiind Buffalo Ridge. Cam în 1780 mulţi dintre membri răspândiți ai acestor biserici timpurii s-au reorganizat în Tennessee de Est. În 1776 Bătrânul Tidence Lane a ajuns în Watauga la Boones Creek. El s-a stabilit aproape de Sf. Clair Bottom în 1777, unde a întemeiat un grup din Sandy Creek ca o biserică constituită.

 

Bătrânul Daniel Marshall a călătorit către Georgia unde a întemeiat prima biserică Baptistă din acea Colonie. În 1772 el a constituit o biserică la Kiokee.

 

Kentucky, de asemenea a experimentat expansiunea Baptistă şi recolta de la Baptiştii Separați. În 1779 Squire Boone, fratele lui Daniel Boone, s-a mutat cu familia sa din Carolina de Nord în jos spre Râurile Kentucky şi Ohio spre Louisville. Ordinat ca slujitor Baptist Separat în 1776, Boone a început o biserică acolo.

 

Prima biserică Baptistă din Mississippi, la Cole’s Creek, a fost alcătuită din membri din Biserica Little River. În schimb, Little River a fost organizată de membrii din Biserica Sandy Creek şi Deep River. Primul ei păstor, Bătrânul Joseph Murphy, a fost botezat şi ordinat de Bătrânul Stearns. Primul păstor de la Cole’s Creek a fost Bătrânul Richard Curtis Jr.. El s-a întors la Little River în 1791 pentru a fi ordinat. El s-a întors imediat în Mississippi şi a constituit Biserica Cole’s Creek.

 

În 20 noiembrie 1771, Bătrânul Shubal Stearns a murit la vârsta de şaizeci şi cinci de ani. În timpul celor şaisprezece ani ai săi de misiune în Carolina de Nord şi în împrejurimi, el a ordinat o mie douăzeci şi cinci de Bătrâni şi a ajutat la constituirea a patruzeci şi două de biserici, plus multe filiale. Folosind acest slujitor capabil, şi micul grup de Baptişti pe care le i-a adunat la Sandy Creek, Domnul a făcut cea mai dramatică trezire şi recoltă care a fost vre-odată experimentată pe solul American.

 

Părtășia şi Uniunea cu Baptiştii Obişnuiți

 

Prima din mai multe încercări de a uni Separații cu Obişnuiții este conținută în procesul verbal din 1762 al Asociației Charleston. Dl. Hart din Charleston şi Evan Pugh din Pee Dee au fost instruiți să participe la întâlnirea din 1763 a Asociației Sandy Creek pentru a încerca să efectueze o uniune. Nu există alte înregistrări ulterioare ale acestui efort conținut în procesul verbal Charleston. Procesele verbale timpurii de la Sandy Creek sunt pierdute, arse într-un incendiu de casă în 1810. Totuşi, din tăcerea totală de la Asociația Charleston referitoare la propusa lor uniune se poate presupune că Sandy Creek fie a ignorat fie a negat invitația lor.

 

În 1769 o altă încercare de părtășie inter-biserici a fost făcută de Asociația Kekocton. Ei l-au trimis pe mesagerii Garratt, Major şi Sauders la Asociația Sandy Creek pentru a propune o uniune. Propunerea a fost respinsă. Cea mai serioasă obiecție față de uniune a fost identificarea lui Kekocton cu Mărturisirea de Credinţă Philadelphia. Citând din sitoria lui Robert Semple, G. W. Pascal notează, ”O obiecție mai serioasă şi mai reală a fost că, Mărturisirea Philadelphia, unele părți pe care ei le-au considerat inacceptabile, ar putea să ajungă să îi lege prea mult.„ Un sentiment de șovăială a Separaților de a participa în uniunea propusă este sugerat de tonul scrisorii de invitație a lui Kekocton. Aceasta oferă unele indicii că Separații erau foarte serioși în refuzul lor de a fi identificați oficial cu Baptiștii Obişnuiți.

 

Preaiubiți în Domnul Isus Cristos:

Purtătorii acestei scrisori vă pot informa cu planul scrierii sale. Misiunea lor este pacea, şi treaba lor este o reconciliere între noi, dacă este vre-o diferență care dăinuie. Dacă noi suntem toţi Creştini, toţi Baptiști, toţi Noi Lumini, de ce suntem despărțiți? Trebuie micile nume apelative, Obişnuit şi Separat, să rupă legătura de aur a dragostei, şi să facă fiii şi fiicele Sionului să fie învrăjbiți? ”Iată ce bine şi ce plăcut este ca frații să locuiască împreună în unitate,„ dar cât de rău şi cât de amar este pentru ei să trăiască separat în dezacord. A ne răsfăța în prejudecată, este cu siguranţă o dezordine; şi a ne certa pentru nimic este o lipsă de uniformitate cu mărturia noastră. O, dragi frați, străduiți-vă să preveniți această calamitate în viitor.

 

Răspunsul Baptiştilor Separați la această propunere oficială de părtășie dovedește ceea ce denumește Benedict ”timiditatea„ lor. Aceasta atestă înalta lor considerație pentru ordine deopotrivă în credinţă şi în practică. Răspunsul lor afirmă;

 

Scuzați-ne în dragoste; căci noi suntem familiarizați cu ordinul nostru, dar nu atât de bine cu al vostru; şi dacă este o diferență, noi am putea sări în ceea ce ne-ar putea face să regretăm.

 

Antipatia consecventă a Baptiştilor Separați față de crezurile scrise şi în specific, Mărturisirea Philadelphia, a crescut deosebirea dintre acei baptişti ai harului suveran care îmbrățișau principiile sale doctrinale şi cei care respingeau documentul. Numele Baptist Obişnuit a fost aplicat celor care au îmbrățișat Mărturisirea Philadelphia.

 

Această primă uniune oficială a Separaților cu Obişnuiții a avut loc în reformarea Asociației Kehukee. În 1777 șase biserici de Baptiști Obişnuiți şi patru de Baptiști Separați s-au alăturat împreună, cu un nou legământ şi noi Articole de Credinţă.

 

În 1784 a fost constituită Asociația Georgia. Ea a inclus deopotrivă biserici Baptiste Separate şi Obişnuite. Ca Asociația Kehukee, acest grup de asemenea a adoptat Mărturisirea lui proprie, care se aseamănă îndeaproape cu articolele străvechi de credință, deopotrivă în conținut şi în stil. În 1809, s-a făcut o încercare de a înlocui acest document cu Mărturisirea de Credinţă de la Charleston. După revizuirea de către o comisie numită de asociație, mișcarea de adoptare a versiunii lui Keach a Mărturisirii de la Londra a fost învinsă.

 

O uniune între Separați şi Obişnuiți a avut loc în 1787 în Virginia. În această fuziune a fost adoptată Mărturisirea Philadelphia, deşi Separații au cerut să fie inclusă o afirmație în constituția Asociației care să afirme că nici unei bisericii nu i se cerea să țină strict de mărturisirea Baptiştilor Speciali. Tăgăduirea afirma că acceptarea mărturisirii nu ”însemna că fiecare persoană este obligată să respcte strict tot ce conținea ea, nici nu vrem să o facem, în orice privință, superioară sau egală cu scripturile în chestiuni de credinţă sau practică.„ Această uniune de Baptiști Separați şi Speciali a rezultat în formarea Asociației Virginia.

 

Semple prezintă o explicație mai detaliată a precauției Separaților în adoptarea Mărturisirii de Credinţă de la Philadelphia. Citând explicația comitetului despre hotărâre, el a scris, ”După o dezbatere însemnată cu privire la buna cuviință de a avea vre-o mărturisire de credinţă, raportul comitetului a fost primit cu următoarea explicație: Pentru a împiedica mărturisirea de credință din a uzurpa puterea tiranică şi conștiința oricăruia, noi nu vrem să spunem că fiecare persoană este legată de păzirea strictă a tot ceea ce este conținut în ea; totuşi că ea oferă adevărurile esenţiale ale Evangheliei, şi că doctrina mântuirii doar prin Cristos şi harul gratuit şi nemeritat trebuie să fie crezut de fiecare slujitor al Evangheliei. În baza acestor termeni noi suntem uniți; şi dorim ca pe viitor numele Obişnuit şi Separat să fie îngropate în uitare, şi că de acum înainte, noi vom fi cunoscuți după numele de Bisericile Baptiste Unite ale lui Cristos în Virginia.„

 

Primele indicii ale părtășiei între Baptiștii Obişnuiți şi cei Separați, din Asociația Virginia au avut loc prin circumstanţe, care au fost cu adevărat providențiale. Aceasta a avut loc ca un rezultat al independenței Americane. În sesiunea din 1780 a Asociației, a fost primită o scrisoare de la un copitet al Baptiştilor Obişnuiți, care sugera că Asociația Baptiştilor Separați din Virginia ar trebui să numească un comitet pentru a se uni cu Obişnuiții ”pentru a considera revendicările naționale în conjuncție.„ Separații au fost de acord cu propunerea, trimițându-i pe Reubin Ford, John Williams şi Elijah Craig ca să slujească cu Baptiştii Obişnuiți în adresarea chestiunilor religioase de interes național către noul guvern format American. Dorința comună a Baptiştilor de libertate religioasă a deschis o fereastră care a permis Separaților şi Obişnuiților să se vadă unii pe alții. În cele din urmă această mică fereastră a condus la părtășie deplină.

 

În 1789 a avut loc o uniune generală între Baptiștii Separați şi cei Obişnuiți din Carolina de Nord, formând Asociația Baptistă Unită. Această asociație a fost compusă din mai multe biserici din Kehukee originală, care s-a împărțit în 1774, împreună cu șase biserici Baptiste Obişnuite şi patru biserici Baptiste Separate care au reformat Kehukee în 1777. Bisericile care au refuzat să se reformeze în 1777 în sfârşit au fost de acord să se unească cu Kehukee reformată. Spiritul de frăție în Cristos care a influenţat fuziunea mai timpurie a Baptiştilor Separați şi a celor Obişnuiți în Asociația Kehukee reformată a continuat, permițând bisericilor din Kehukee reformată de a rezolva diferențele lor cu cei care au respins reformarea din 1777.

 

Toate aceste dovezi ale relaţiilor prietenoase între Separați şi Obişnuiți pot fi atribuite mai degrabă providenței lui Dumnezeu decât dispoziției omului. Când predicatorul Baptist Obişnuit John Gano a participat pentru prima dată la Asociația Sandy Creek el nu a fost recunoscut. Prezența lui a fost salutată cu suspiciune de majoritatea membrilor. Totuşi, Bătrânul Stearns, i-a arătat o mare afecțiune Creştină şi o bunătate frățească. Prin același semn, în Georgia, când Daniel Marshall l-a întâlnit prima dată pe Dl. Botsford, recent ordinat de la Asociația Baptiştilor Obişnuiți din Charleston, el a fost refractar în a extinde părtășia. Totuşi, după rezolvarea unor anumite ”mici diferențe„ cei doi au întemeiat o prietenie şi o părtășie strânse care au durat până la sfârşitul vieții Bătrânului Marshall.

 

Separații erau geloși de doctrina şi practica lor. Ei nu au fost dispuși să predea credințele sau practicile lor spre formalismul Baptiştilor Obişnuiți. În acelaşi timp au existat mulți printre Obişnuiți, a căror moștenire religioasă era Baptistă străveche, care au reținut iubirea lor pentru o religie simplă şi sinceră. Când ei au venit în contact cu Separații, reacția lor a fost să tânjească după a se închina Domnului după cum au făcut-o strămoșii lor.

 

Bătrânul Edward Morgan, un Galez şi Pastor al Primei Biserici Baptiste din Philadelphia, a exprimat sentimentele multor Obişnuiți în admirația lui entuziastă a Baptiştilor Separați. Începând cu 1770 Bătrânul Edwards a compus un caiet de materiale care să fie folosit pentru o istorie pe care el a planificat-o să o scrie mai târziu. Deşi el nu a trăit să scrie istoria sa, notele lui au fost folosite mult de Backus, în a lui Istoria Noii Anglii cu Referință Specială la Denominaţia de Creştini Numită Baptistă şi de Benedict în a lui Istoria Baptiştilor.

 

Un scurt fragment din carnetul Bătrânului Morgan oferă un parfum al admirației pe care el a simțit-o pentru Baptiştii Separați. Scriind despre maternitatea bisericii Sandy Creek el notează ”Este o biserică mamă, nu o bunică şi o străbunică. Toţi baptiştii Separați au izvorât din ea nu doar spre estul mării, ci și spre vestul marelui Mississippi, şi spre nord de Virginia şi la sud de Carolina de Sud şi Georgia. A mers vestea din acest Sion, şi mare a fost compania celor care au publicat-o, în aşa măsură încât convertiții săi au fost ca picăturile de rouă. Prima biserică ce a izborât de aici a fost Abbott's Creek, Deep River, Little river, New River, (Ezek. Hunter), Southwest (Charles Marklin), Trent (James McDaniel), Staunton-river, Virg. (William Murphy), Fall-creek, VA (Samuel Harris), Danriver, Va. (Dutton Lane), Grassy-creek (James Reed), biserica lui John Walker, Va Amelia Va. (Jeremia Walker), Fairforest, S. C. (Phil Mulkey) Congaree, S. C. (James Rees), Stephens-Creek, S. C.; (Dan. Marshal), Shallow-fords, N. C. (Joseph Murphy), etc.„

 

Fenomenul fuziunii Separaților şi Obişnuiților justifică o considerație. S-a notat anterior că în Anglia, când a avut loc integrarea străvechilor şi a Specialilor, identitatea străvechilor a fost neclară. Totuşi, se pare că sentimentele lor doctrinale au fost reținute de unii, deşi ei au fost identificați oficial ca Speciali. La sosirea în America, când ei s-au familiarizat cu Separații, cei care țineau la credinţa străveche au reapărut şi au căutat unirea cu Separații. După ce cele două corpuri de Baptiști s-au integrat în cele din urmă, ei s-au referit la ei înșiși ca fiind Baptiști Străvechi. În America, nu Separații sau străvechii au fost cei a căror identitate a devenit neclară prin integrare, pentru că credinţa şi doctrina lor au rămas la fel. Totuşi, Specialii şi-au pierdut identitatea lor distinctă. Într-o perioadă de şaptezeci de ani credinţa şi practica străveche a Separaților a ajuns să domine integrarea. Aceasta pare a fi rezonabil de vreme ce se cunoaşte că o parte dintre Speciali aveau o moștenire religioasă de credinţă şi practică străveche. În unele cazuri ei erau probabil doar o generație înlăturată din rădăcinile sale Baptiste străvechi.

 

Cei care au rezistat acestei migrații spre credinţa străveche de obicei s-au separat de corpul principal. Pe la sfârşitul despărțirilor misiune/anti-misiune, folosirea oficială a Mărturisirii de la Londra ca afirmație principiu de credințe ale Bisericilor Baptiste Străvechi şi ale Asociațiilor în America a fost rară. Numeroasele documente care au înlăturat Mărturisirea Baptistă Specială sunt similare Articolelor de Credinţă de la Midland, Kehukee şi Sandy Creek. Abandonarea pe scară largă a Mărturisirii de la Londra a scăzut prestigiul ei ca crez, în aşa măsură încât, majoritatea Baptiştilor Străvechi contemporani au doar o cunoştinţă întâmplătoare despre conținutul documentului.

 

Se poate presupune că Dumnezeu, în înţelepciunea lui infinită, a folosit ”slujbele bune„ ale Baptiştilor Speciali pentru a preda un număr mare dintre sfinţii săi în America fiind baptiști ai harului suveran, mulți dintre ei ținând totuşi credinţa străveche. Astfel, ei au fost pregătiți pentru credinţa şi practica străvechilor pe care i-au găsit aici. Dumnezeu apoi i-a folosit pe câțiva frați Baptiști Separați, umplându-i cu focul Evangheliei şi cu un zel al lui Dumnezeu potrivit cu cunoştinţa, pentru a munci în acest nou câmp, care era alb şi gata pentru recoltă. Duhul fierbinte al lui Dumnezeu care a fost manifestat de acești predicatori ai credinţei străvechi a topit inimile multora dintre sfinţii lui Dumnezeu, care au venit în America iubind doctrinele harului. Odată ce au fost aici, ei au învățat să iubească şi duhul harului. Astfel, credinţa străveche a reieșit în America în mai mari proporții decât a fost exercitată în Anglia timp de mai multe secole.

 

Contribuția imigranților Galezi timpurii, la unirea Separaților şi Obişnuiților, trebuie să fie notată. Când ei au ajuns în America, mulți au adus o formă pură a doctrinei, care a fost ținută de Baptiştii Galezi încă din antichitate. Predicatorii lor, fie Obişnuiți fie Separați, în mare parte, erau străvechi. În cartea sa, Istoria Baptiştilor Străvechi, Bătrânul W. S. Craig oferă biografii modeste a mai multor slujitori capabili ai Evangheliei. În timp ce nu vom repeta lucrarea lui, semnificația strădaniilor unor astfel de evanghelici pioși cere să fie identificați în această scriere. Baptiştii Galezi remarcabili îi includ pe; Bătrânii Thomas Griffin, John Miles, Morgan Edwards, Samuel Jones, Abel Morgan, William Davis, Hugh Davis, Davis Evans, Nathaniel Jenkins, Griffith Jones, Caleb Evans, Elias Thomas, Enoch Morgan şi mult mai mulţi frați care au predicat doctrinele curate ale harului în puterea şi demonstrația Duhului lui Dumnezeu.

 

Tot astfel, o mare parte este datorată meritelor Baptiştilor Speciali pentru credincioșia şi pietatea lor. Trebuie să mulțumim de asemenea lui Dumnezeu pentru zelul evanghelic al Bătrânului Stearns şi a micii sale armate de predicatori. Prin harul lui Dumnezeu ei toţi au lucrat împreună pentru bine pentru cei care îl iubesc pe Domnul. În final, cea mai mare datorie de recunoștință este față de Tatăl ceresc, pentru providența şi mila lui în susținerea şi predarea credinţei străvechi în America.

 

Credinţa şi Practica Baptiştilor Separați

 

Baptiştii Separați au fost unici printre Baptiştii din America, deopotrivă între Obişnuiți şi Universali, referitor la lucrarea imediată a Duhului asupra unui individ. Bătrânul Robert Semple a scris despre reacția inițială a multora față de doctrina predicată de Bătrânii Stearns şi Marshall. ”Presupunând din totdeauna că religia constă în nimic mai mult decât practica datoriilor sale exterioare, ei nu au putut înțelege cum ar trebui să fie necesar să simți convingerea şi convertirea. Dar a fi în stare să stabilești timpul şi locul convingerii şi convertirii cuiva a fost, în estimarea lor, minunat într-adevăr. Aceste puncte au fost toate susținute cu încordare de toţi predicatorii noi.„

 

David Benedict, citându-l pe Semple, în istoria lui a Baptiştilor din America oferă o înțelegere mai bină a doctrinei Baptiştilor Separați. El a scris, ”Dl. Stearns şi majoritatea dintre Separați au avut o credinţă puternică în învățăturile directe ale Duhului. Ei credeau că cei care l-au căutat cu ardoare, Dumnezeu le-a dat adesea semne ale voii sale. Faptul că astfel de indicații ale plăcerii divine, împărtășind din natura inspirației, au fost de sus, deşi nu contrare rațiunii, şi că urmând acestea, încă se bazau în fiecare pas pe aceeaşi înţelepciune şi putere prin care ei au fost îndemnați mai întâi, ei vor fi inevitabil conduși spre realizarea acestor două mari obiective ale vieții Creştine, slava lui Dumnezeu şi mântuirea oamenilor.„

 

După cum a fost notat, unii şi-au imaginat că Bătrânii Stearns şi Marshall au fost Arminieni în teologia lor. În eforturile lor de a pretinde un argument istoric pentru poziția lor, ei au afirmat că Bătrânii Stearns, Marshall şi Burkitt au fost susținători ai sistemului misionar. Cu această pretenție din urmă, ei se forțeză să facă zelul evanghelistic un sistem misionar. Mai departe, ei presupun incorect că doar Arminianii au îmbrățișat schema misionară a lui Fuller. Nu este aşa. Baptiştii Obişnuiți din Asociațiile Philadelphia şi Charleston erau entuziaști în susținerea lor față de mișcarea misionară.

 

Bătrânii Stearns, Marshall şi Burkitt toţi au călătorit considerabil, şi au constituit numeroase biserici. Dar ei au făcut astfel sub planul Apostolic, ”Duceți-vă; iată, vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor. Să nu luați cu voi nici pungă, nici traistă, nici încălțăminte; şi să nu întrebați pe nimeni de sănătate pe drum. Şi în orice casă veți intra, să ziceți întâi: Pacea să fie peste casa aceasta!„ (Luca 10:4-5) Ei nu au urmărit schemele misionare ale lui Fuller şi Carey.

 

Este adevărat că acești Bătrâni au călătorit în zone noi răspândind Evanghelia; dar, ei nu s-au bazat pe societăți misionare pentru a-și defini câmpurile lor de muncă. Ei nu au dus tractate de îndoctrinare cu ei. Şi, ei nu au cerut un salariu pentru a călători. Ei au răspuns la influenţa conducătoare a Duhului Sfânt în hotărârea muncilor lor. Ei au călătorit prin credinţă, bazându-se pe providența lui Dumnezeu pentru mâncare şi adăpost. Acesta este modelul adevărat al libertăţii evanghelice.

 

Istoria nu va susține noțiunea că Stearns şi Marshall erau Arminieni. Astfel de afirmaţii sunt universal lipsite de dovadă documentată a credinţei lor în teoriile lui Arminius. Nici o biserică întemeiată de ei nu include afirmaţii de credinţă Arminiene în constituția lor. Nici una dintre aceste biserici nu au fost identificate cu Arminius până după 1776. Totuşi, documentele originale ale bisericilor constituite de Stearns şi Marshall există, iar ele atestă credinţa lor în doctrinele răscumpărării speciale şi ale harului gratuit.

 

În plus, mărturia relatărilor martorilor oculari confirmă iubirea lor față de doctrinele alegerii şi predestinării. Bătrânul Burkitt, îl descrie pe Stearns şi pe Marshall împreună cu numeroși bătrâni pe care ei i-au ordinat ca şi credincioşi în harul suveran şi gratuit al lui Dumnezeu prin alegere şi predestinare. Curajoasa lui aprobare şi afecțiunea devotată față de strădaniile acestor doi frați este o mărturie referitoare la orientarea lor doctrinală. El a vrut părtășia cu bisericile pe care ei le-au constituit. Ar fi dorit Bătrânul Burkitt părtășia cu Separații dacă ei erau Baptiştii liberului arbitru, după ce tocmai a ajutat la scrierea străvechilor Articole de Credinţă pentru Asociația Kehukee care denunță liberul arbitru? Destule înregistrări ale părtășiilor calde şi frecvente între bisericile din Kehukee şi bisericile Baptiştilor Separați sunt o mărturie prea mare a sentimentelor lor doctrinale comune. Această mărturie este sigilată cu fuzionarea lor în 1789 ca Asociația Baptistă Unită.

 

Potrivit Bătrânului Burkitt, Stearns şi Marshall au părăsit Ordinul Congregațional sau Drept. Înlăturarea lor din fostul lor sentiment doctrinal, spre credinţa străveche este foarte bine documentată. Se pare improbabil ca ei să fi abandonat doctrinele alegerii şi predestinării fără a lăsa undeva o înregistrare a motivelor lor pentru a se îndepărta de doctrinele Harului şi a îmbrățișa Liberul arbitru.

 

Robert Semple, slujitor Baptist Separat şi istoric a fost un martor ocular la multe dintre activitățile Baptiştilor Separați (inclusiv despărțirile). Ca un Bătrân Baptist Separat care a înțeles doctrina lor, un om a cărui integritate rămâne până azi incontestabilă, el trebuie să fie considerat sursa primară şi autoritară a istoriei Baptiștilor Separați. În istoria lui despre Baptiştii din Virginia, Bătrânul Sempel nu face nici o afirmaţie, nici nu sugerează, că Baptiştii Separați erau original Arminieni. El observă că unii erau biruiți de vanitate şi au cedat față de sentimentul Arminian. Dar el citează aceasta ca având loc mai întâi în anul 1770, în timpul zilelor timpurii ale marii treziri. El ne informează, ”Unii dintre predicatori, tot astfel, căzând din nefericire în schema Arminiană, au stârnit nu mică dispută, şi prin aceasta, pe nesimțite i-au condus pe oponenții lor la granițe, dacă nu în cadrul liniilor de Antinomianism.„ Această afirmaţie indică clar că frații cărora le-a scris Bătrânul Semple şi-au abandonat poziția lor originală, ” căzând din nefericire în schema Arminiană.„

 

Semple identifică 1775 ca fiind primul an când sentimentul Arminian a ajuns în atenția publică printre Baptiştii Separați din Asociația Virginia. În răspuns la o întrebare referitoare la ispășirea generală, a rezultat o dezbatere. După două zile de discuție continuă, delegații au votat şi poziția Arminiană a fost învinsă. Totuşi, într-un spirit de tolerare, s-a realizat o rezoluție. Cei care țineau poziția originală a răscumpărării speciale s-au oferit să tolereze prezența minorității promovând Arminianismul, sperând că Domnul va corecta eroarea. Ei şi-au exprimat dorința de părtășie continuă într-o scurtă scrisoare scrisă celor care susțineau poziția Arminiană.

 

Dragi Frați, - Întrucât o continuare a părtășiei voastre Creştine ne pare aproape la fel de dragă ca viața noastră, şi văzând dificultățile referitoare la principiile voastre cu privire la meritul în creatură, alegerea specială, şi perseverența finală a sfinţilor, în mare măsură mai degrabă înlătură şi nu ridică cea mai mică piedică, noi dorim să vă reținem în părtășie. Dar noi ne dorim şi ne rugăm cu toată inima ca Dumnezeu, în providența Lui amabilă, la vremea Lui să aducă timpul când Israel va fi o singură minte, vorbind aceleași lucruri.

 

Semnat de Ordin.

 

”John Williams, Moderator.„

 

În timp ce bunătatea şi dragostea frățească a celor care astfel au dorit părtășia continuată este foarte mult admirată, cineva se întreabă dacă tolerarea doctrinei lui Arminius în mijlocul lor nu a contribuit la o mai mare pierdere a părtășiei în despărțirile din anii 1800.

 

În 1776 a avut loc o despărțire în privința chestiunii Arminiene. La această sesiune predica introductivă a fost predicată de John Walker, care a luat ca text 1 Corinteni 13:11. Potrivit lui Semple, Walker ”a îmbrățișat pe deplin întregul sistem Arminian, şi a fost hotărât să îl predice cu orice risc.„ El a fost chemat înaintea Asociației pentru că a predicat doctrină nesănătoasă. Răspunsul lui Walker a fost să se retragă din Asociație împreună cu toţi cei care susțineau Arminianismul. Spus în cuvintele lui Semple, ei ”au inițiat imediat independența.„

 

Baptiştii Separați au suferit de alte erori doctrinale. În timpul sesiunii din octombrie 1774 din districtul de sud al Asociației, a fost considerată întrebarea referitoare la slujbele din biserică. Folosind Efeseni 4:11-13 ca text dovadă, asociația a fost de acord, aproape unanim, că slujba de Apostol încă exista. Fără mai multă discuție delegații l-au nominalizat şi l-au ordinat, prin punerea mâinilor, pe Bătrânul Samuel Harris, ca apostol al lui Cristos. Prin această slujbă s-a supravegheat credinţa şi practica bisericilor. Autoritatea Bătrânului Harris a fost descrisă după cum urmează. ”Lucrarea lui era să străbată bisericile; să facă, sau cel puțin să se îngrijească, de lucrarea de ordinare, şi să pună în ordine lucrurile deficiente, şi să facă raport la următoarea Asociație.„

 

Potrivit Bătrânului Semple, discuția ulterioară despre implementarea în grabă a acestei slujbe ”a făcut nu puțină căldură de ambele părți.„ Din fericire, eroarea Asociației a fost nulă. Bătrânul Harris nu şi-a exercitat niciodată această nouă autoritate. După reflecție, la următoarea sesiune a Asociației, actul de creare a noii slujbe apostolice a fost anulat. Bătrânul Harris în cele din urmă a cedat față de ispitele Arminianismului şi a părăsit Asociația.

 

Teologia Bătrânilor Stearns şi Marshall este bine documentată. Nu există nici o îndoială cu privire la sentimentele lor doctrinale. Ei au crezut în alegere şi în predestinare. Este evident, din afirmaţia constituțională a credințelor bisericii Sandy Creek, scrisă de Bătrânul Stearns.

 

În timp ce Biserica Sandy Creek, unde era păstor Bătrânul Shubal Sterns, nu a avut Articole de credinţă oficiale, afirmaţia credințelor conținute în Legământul bisericii, scrisă în 1756, mărturisește depre originea Baptistă Veche a doctrinei lor.

 

”Susținând botezul credincioşilor; punerea mâinilor; alegerea specială a harului prin predestinarea lui Dumnezeu în Cristos; chemarea eficientă prin Duhul Sfânt; îndreptățirea gratuită prin dreptatea imputată a lui Isus Cristos; sfinţirea progresivă prin harul şi adevărul lui Dumnezeu; şi perseverența finală, sau continuarea sfinţilor în har; învierea acestor trupuri după moarte, în ziua când Dumnezeu a rânduit să judece pe cei vii şi pe cei morți prin Isus Cristos, prin puterea lui Dumnezeu şi prin învierea lui Cristos; şi viaţa veşnică. Amin.„

 

Deşi a fost cu câțiva ani mai târziu, înainte ca Sandy Creek să adopte oficial Articole de Credinţă, afirmaţia lor simplă de credințe, conținută în legământul original al bisericii, este ușoară de înțeles şi este o bună afirmaţie a doctrinelor harului. Orice Biserică Baptistă Străveche poate accepta doctrina legământului lor.

 

Înainte ca Sandy Creek să adopte Articole de Credinţă mai oficiale, Asociația Georgia a fost constituită. Ea a fost compusă, în parte, de mai multe biserici pe care Daniel Marshall le-a ajutat să se constituie, incluzând Kiokee unde el a slujit ca păstor până la moartea lui în 1784. De asemenea, Bătrânul Silas Mercer, un fost membru al Bisericii Kehukee, în Asociația Kehukee, a fost implicat în constituirea Asociației Georgia. Articolele de Credinţă din această asociație sunt harul gratuit şi străvechi în expresiile sale doctrinale. De exemplu, Articolul patru al Articolelor de Credinţă al Asociației Georgia afirmă; ”Noi credem în iubirea veşnică a lui Dumnezeu față de poporul său, şi alegerea veşnică a unui număr precis din rasa umană, spre har şi slavă: Şi că a fost un legământ de Har sau răscumpărare făcut între Tatăl şi Fiul, înainte ca să înceapă lumea, în care mântuirea este asigurată, şi că ei sunt în special răscumpărați.„ Articolul șase demonstrează mai departe că Daniel Marshall a crezut în harul suveran. ”Noi credem că toţi cei care au fost aleși în Cristos, vor fi în mod eficient chemați, regenerați, convertiți, sfinţiți, şi susținuți de Duhul şi puterea lui Dumnezeu, astfel că ei vor persevera în har şi nici unul dintre ei nu vor fi în final pierduți.„

 

În 1816 Asociația Sandy Creek, în care Biserica Sandy Creek era membră, a adoptat Articolele de Credinţă oficiale. Articolele reprezintă explicații mai detaliate ale afirmaţiilor de credinţă conținute în Legământul Bisericii. Ca Articolele Asociației Georgia, mărturisirea Sandy Creek exprimă principiile doctrinale ale harului gratuit. Articolul patru demonstrează acest punct. ”Noi credem în alegerea din veşnicie, chemarea eficientă prin Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, şi justificarea înaintea lui doar prin imputarea neprihănirii lui Cristos. Şi noi credem că cei care sunt astfel aleși, eficient chemați, şi justificați, vor persevera în har până la sfârşit, şi că nici unul dintre ei nu va fi pierdut.„

 

Lumpkin scrie, ”Baptiştii Separați au fost unici printre grupurile Creştine din sud. Timp de un sfert de secol înfățișarea lor distinctă i-a ținut separați de alte grupuri, inclusiv de vecinii lor Baptişti care aparțineau unor tradiții diferite.„ El descrie crezul lor unic referitor la regenerare. ”Învăţătura lor centrată în convertirea şi regenerarea individului. Convertirea a fost văzută ca venind nu de obicei prin părtășia unei biserici sau familii, ci printr-un act separat al lui Dumnezeu asupra individului.„

 

Nu se știe de ce Separații au fost inițial opuși față de Articolele de Credinţă scrise, dar opoziția lor este frecvent notată de istorici. Dacă motivele lor afirmate sunt explicația deplină pentru aversiune, ei se arată a fi dedicați la exact același principiu al autorităţii scripturale atribuit Baptiştilor Vechi din Cambria de predicatorul Baptist Galez Howell Vaughn la începutul secolului 17. Motivul deseori afirmat de ei pentru ne-încrederea în Articolele de credinţă a fost același, după cum istoricul Jonathan Davis a spus despre Bătrânul Vaughn şi străvechii Baptişti din Olchon. ”Ei vor ordine, şi nu confuzie; Cuvântul lui Dumnezeu singura lor regulă.„

 

Semple sugerează că antipatia Separaților față de Mărturisirea de la Londra a fost din cauza influenţei exercitate de document. El notează că Separații s-au opus subordonării Scripturii inspirate față de lucrări neinspirate ale oamenilor. În primul lor răspuns către aplicația Obişnuiților de a uni cele două corpuri, Baptiştii Separați din Virginia au părut să presupună că Obişnuiții erau prea atașați de mărturisirea lor. Evaluarea lui Semple a aversiunii lor de a promova principii de credinţă scrise este sumarizată cu acest fragment. ”Ei nu au aprobat în întregime practica societăților religioase legându-se prea strict de mărturisiri de credinţă, văzând că exista pericolul ca acestea să uzurpe un loc prea înalt.„

O discuție a doctrinei Baptiştilor Separați trebuie să includă câteva observații despre modul lor de transmitere a predicilor. Semple oferă o descriere a predicării lor care este în special apreciată de cei care totuşi se bucură să audă doctrinele harului predicate în puterea şi demonstrarea Duhului lui Dumnezeu. În portretizarea libertăţii lor de predicare, Semple pictează o imagine care este familiară cu cei care țin la credinţa străveche.

 

Dar modalitatea lor de a predica era, dacă este posibil, mult mai multă noutate decât doctrinele lor. Separații din Noua Anglie au dobândit adresarea foarte caldă şi emoționantă, însoțită de gesturi puternice şi un singur ton al vocii. Fiind adesea adânc afectați ei înșiși în timp ce predicau, sentimentele corespondente erau simțite de ascultătorii lor pioși, care erau frecvent exprimate prin lacrimi, tremurat, strigăte şi ovații. Toate acestea ei le-au adus cu ei în noua lor locuință. Oamenii erau foarte uimiți, pentru că nu au mai văzut vre-odată astfel de lucruri. Mulți batjocoreau, dar puterea lui Dumnezeu îi însoțea, de asemenea, mulți tremurau.

 

Baptiştii Separați au practicat o religie cordială. Predicarea lor era caldă şi delicată. În timpul slujbei de predicare, strigăte de laudă şi plânset se auzea adesea în adunare.

 

Doctrina Baptiştilor Separați era străveche. Ei credeau în lucrările directe ale Duhului Sfânt. Lucrarea directă a Duhului înlătură pregătirea evangheliei sau mijlocirea în regenerare sau altfel lucrarea Duhului este întârziată până când predicatorul sosește. Caracterul direct al Duhului elimină sistemele de fapte de toate felurile, inclusiv eforturile evanghelice, cu scopul de mântuire veşnică a păcătoșilor.

 

Deşi ei nu erau antinomieni, Baptiştii Separați au respins sistemul faptelor al Arminienilor, care învățau că cineva trebuie să îl accepte pe Cristos pentru a fi mântuit. Ei de asemenea au respins sistemul de fapte – ușa din spate – al Calviniștilor, care învățau că acceptarea lui Cristos şi ascultarea în botez sunt prima dovadă esenţială că cineva este mântuit; şi, că lipsa acestor dovezi externe, trebuie să fie concluzionată ca însemnând că acela nu este mântuit. Ei credeau în ascultarea față de Dumnezeu, dar nu dintr-un motiv de a produce dovezile harului pentru a primi o asigurare intelectuală a mântuirii veşnice. Ei au înțeles că astfel de convingeri trebuie să îşi aibă originea în sufletul cuiva, prin credinţă. Nu există nici o neprihănire în faptele unui serviciu legal, fie prin ușa din față fie prin cea din spate. Motivul lor pentru ascultare era iubirea lui Dumnezeu. Ca aceia îmbrățișați în Legământul său de Har, ascultarea lor şi faptele bune erau dovezi ale harului, motivate doar de dragoste, spre asigurarea deplină a unei mângâieri puternice printr-o speranță în Cristos Isus.

 

 

sus

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi Înainte
Copyright © 2003-2014 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate