Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Istorie
 

 

 

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetica
Teologie
Hegeomai
Istorie
Pastorala
Studiu Biblic
Site-uri Baptiste
Media

 

 


Pagina de Istorie

 

Cartea Pasi

Cultul Creştin Baptist din România in perioada comunista

(continuare)

 

CAPITOLUL 3

PROBLEMA RECONCILIERII ŞI RECUPERĂRII

3.2         Pocăinţa

 

Doar recunoaşterea faptelor nu este de ajuns. Orice infractor, confruntat cu evidenţele zdrobitoare, nu are altă variantă decât recunoaşterea faptelor. Această recunoaştere totuşi nu implică şi pocăinţă. Pocăinţa adevărată implică, pe lângă recunoaşterea faptelor, regretul, acceptarea responsabilităţii şi dovada unei atitudini, vieţi schimbate. Chiar dacă au venit vremuri de eliberare de sub comunism, delatorii nu au avut momentul pocăinţei adevărate. Dacă regimul ar fi continuat şi astăzi, ei ar fi furnizat în continuare informaţii Securităţii şi ar fi fost implicaţi şi astăzi în obstrucţionarea lucrării lui Dumnezeu. Pocăinţa adevărată încă nu s-a ivit la cultul baptist. Nu au fost făcute mărturisiri, nu s-au însuşit vinovăţii, ci doar au fost făcute justificări şi dezvinovăţiri. O pocăinţă adevărată pe lângă căinţa sinceră a inimii în faţa faptelor şi a standardului lui Dumnezeu implică o viaţă schimbată. Ea dovedeşte aceasta prin încercarea de reparare a daunelor produse şi prin faptele luminii şi iubirii dumnezeieşti. Numai cu o pocăinţă sinceră, care implică mărturisire, căinţă şi o viaţă schimbată, poate veni vindecarea şi prin

vindecare reconcilierea şi refacerea unităţii în duh şi slujire pierdute.338   Este nevoie de o schimbare reală a căilor omului, de un nou început.339 Desmond Tutu, laureat al premiului Nobel pentru pace în 1984 şi preşedintele Comisiei pentru Adevăr şi Reconciliere, însărcinat cu aducerea la lumină a atrocităţilor apartheidului din Africa de Sud, în cartea sa God has a Dream arată că sinceritatea unei căinţe se poate vedea numai în actul reparării răului făcut.340

 

3.3         Reconciliere şi recuperare
 

Reconcilierea implică în mod absolut iertarea. Nu poate exista reconciliere fără iertare. Dumnezeu poate face minunea aceasta în viaţa tuturor celor afectaţi de regimul comunist. După ieşirea la adevăr, în lumină, după recunoaşterea răului şi a vinovăţiei, după mărturisire, reparare şi schimbarea căilor vine momentul când cei nedreptăţiţi trebuie să ierte din inimă pe cei care le-au greşit. Desmond Tutu, în cartea menţionată mai sus, vorbea despre biruinţa finală a lui Dumnezeu asupra răului. "Acesta este un univers moral, ceea ce înseamnă că, în ciuda evidenţelor contrarii, este imposibil ca răul să aibă ultimul cuvânt. Dumnezeu este un Dumnezeu căruia îi pasă de bine şi rău. Lui Dumnezeu îi pasă de justiţie şi injustiţie. Dumnezeu este în control."341 Biserica baptistă trebuie să arate frumuseţea însuşirilor puse de Dumnezeu în creştini.

 Trebuie să se arate celor care au păcătuit că dragostea şi iertarea lui Dumnezeu sunt reale şi în inimile fraţilor şi surorilor de credinţă. Biserica trebuie să fie lumină şi far lumii înconjurătoare şi în privinţa rezolvării trecutului colaboraţionist al multora din sânul ei. Ea poate fi acel model de curaj în abordarea deschisă, transparentă şi sinceră a problemei, Ea poate fi acel model de generozitate, umilinţă, bunătate, care toarnă ulei şi vin pe rană şi plăteşte cheltuielile de vindecare ale celui căzut între tâlhari. Biserica trebuie să fie lumină.

 

Este acest lucru posibil? Da. În Biserica Baptistă xxx din Bucureşti, la o Adunare Generală, iese un frate în faţă şi ia cuvântul. Ceea ce a spus a şocat pe toţi. Spunea cam aşa: "Fraţilor ştiu că nu m-am purtat cum se cuvine cu mulţi cu care am lucrat. Dar nu pentru vina aceasta am venit în faţă, ci pentru ce scrie pe hârtia aceasta. Este o trimitere la un control medical în vederea angajării subsemnatului ca ofiţer de Securitate. Nu m-am angajat, dar am făcut mult rău unor oameni. După lege nu mai pot fi membru în comitet, vă rog să mă iertaţi şi să mă scuzaţi că nu mai pot sluji în calitatea aceasta." Aceste lucruri se întâmplaseră înainte de convertirea sa la Dumnezeu. Reacţia bisericii a fost extraordinară. Chiar dânsul a spus: "Nu mă aşteptam ca biserica să reacţioneze în felul acesta". A fost primit cu braţele deschise şi a fost rugat să slujească în continuare în slujba pe care biserica i-o încredinţase. Au putut ochii să vadă ce era eliberarea unui suflet de trecutul său. Acel om şi-a reprimit demnitatea şi poate din acel moment să trăiască liber. Nu au fost huiduieli, ci doar o nesfârşită compasiune şi bucuria restaurării unui fiu pierdut.

 

Biserica, atunci când abordează conform Scripturilor trecutul de păcat al unei persoane, confirmă dreptatea şi judecata lui Dumnezeu, dar şi iertarea şi răscumpărarea Sa. Disciplinarea Bisericii întotdeauna a fost declararea situaţiei păcătosului în relaţie cu Dumnezeu. Când are loc o excludere în conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu, Biserica de fapt afirmă că starea acelui om este în separare de Dumnezeu şi Împărăţia Lui. Când Biserica mustră, ea de fapt afirmă că lucrul acela Dumnezeu îl mustră. Când Biserica pedepseşte, ea afirmă că Dumnezeu pedepseşte acel lucru. Când Biserica reprimeşte sau iartă, ea confirmă că Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, a reprimit şi a iertat. Pentru ce fraţii de credinţă să se văduvească unii pe alţii cu privire la starea şi statutul lor în faţa Dreptului şi Iubitorului Dumnezeu? Este nevoie imperativă ca după ce se trece prin procesul de recunoaştere, pocăinţă şi reconciliere să se facă şi pasul reintegrării celui greşit în viaţa şi lucrarea bisericii, aşa cum îngăduie şi sfătuieşte Cuvântul lui Dumnezeu.

 

CAPITOLUL 4

 

ASPECTE DIN VIATA BISERICILOR BAPTISTE 4.1 Frumuseţe în suferinţă

Întrucât, prin harul lui Dumnezeu, peste România au venit vremuri mai bune şi de transformări radicale, este necesară imortalizarea unor aspecte din viaţa şi închinarea bisericilor baptiste din perioada comunistă. Prima generaţie de sub comunism a mai prins în viaţă pe unii din pionierii credinţei baptiste pe meleagurile româneşti. Specificul bisericilor baptiste în majoritate era specificul bisericilor de la ţară, întrucât acestea erau cele mai numeroase şi din mijlocul lor au apărut şi bisericile de la oraş. Nu se va aborda arhitectura bisericilor, întrucât

aceasta a fost abordată de fratele Alexa Popovici.342 Se doreşte descrierea trăirii vieţii de credinţă, de închinare şi de părtăşie frăţească. Pe timpul prigoanelor din perioada 1947-1964 creştinii se închinau adeseori prin case, pe la pădure şi organizau botezuri noaptea. Richard Wurmbrand descrie ca nimeni altul frumuseţea acelei închinări. "Când ne întâlnim uneori într-o pădure, bolta cerului este cupola catedralei noastre. Suntem ca şi catolicii. Nu ne-am închina fără tămâie. Mirosul florilor era tămâia noastră. Ciripitul păsărilor ne este orgă. Costumul ponosit al păstorului care a fost recent eliberat din închisoare străluceşte pe el ca roba unui preot. Iar atunci când vine seara, îngerii sunt paraclisierii, iar lumina, ca nişte lumânări, stelele cerului.
 

Biserica subterană este frumoasă."343 Au fost fraţi baptişti care au plătit preţul credinţei lor. Unii au fost omorâţi, alţii au fost închişi, alţii prigoniţi. După răpirea Basarabiei şi nordului Bucovinei, majoritatea fraţilor baptişti români au avut de suferit deportări, închisori şi persecuţii. Pe aceştia nu-i mai ştie nimeni, decât Bunul Dumnezeu. Au fost şi în România închişi pentru credinţă un număr de fraţi, dintre care se menţionează: Mozeş Arpad, condamnat la 18 ani de închisoare în lagăr de muncă forţată la Balta Brăilei,344 Popescu Petre, arestat la 26.04.1985 pe motivul de opoziţie faţă de politica antireligioasă a regimului, Cure Simion, Traian Ban, Teodor Băbuţ, Ioan Ghinga, Dumitru Harap, Mihai Iovin, Gheorghe Mladin, Simion Moţ, Nicolae Todor.345 Aceştia îşi vor primi cununa lor.

 

4.2 Fratele Marco Nichifor (Marcu)

 

 

Baptiştii au un credincios care a ajuns o legendă.  Este vorba de fratele păstor Marco Nichifor.

Pe Biblia acestuia scria "sută la sută pentru Cristos"346 şi deviza vieţii sale era: " Viaţa are o singură ţintă, de a face voia lui Dumnezeu, în orice loc, în orice timp, în orice împrejurării"

 

 

Trăia în părtăşie reală cu Dumnezeu şi nu lăsa să se strecoare vreun păcat în viaţa sa, care să întunece sau să răcească această relaţie. A predicat mereu pentru o viaţă de sfinţenie şi împotriva păcatului din biserică. Umbla în tovărăşie cu Dumnezeu. Viaţa sa era o viaţă permanentă de rugăciune. Iubea pe fraţi şi fraţii îl iubeau. Dragostea lui cea mai mare era pentru tineri, care de multe ori îşi găseau alinarea, îmbărbătarea şi călăuzirea în sfaturile fratelui Marco. Viaţa şi acţiunile sale erau călăuzite mereu de şoapta Duhului Sfânt.

 

"Din cauza persecuţiei a fost dat afară din serviciu, şi în perioada anilor 1956-1963 a lucrat ca hornar (coşar). I-a plăcut viaţa de hornar, şi a predicat în toate casele unde era chemat să cureţe sobele şi hornurile. În acest timp se ducea de asemenea prin cârciumi şi prin cele mai decăzute locuri, predicând Evanghelia la beţivi şi stricaţi. Apoi s-a redeschis posibilitatea de a fi pastor. El a dorit să meargă la Ploieşti, dar o voce i-a spus la ureche: «Nu la Ploieşti, ci la Iaşi». Pe vremea aceea predicator la Iaşi era Asiev. A primit deodată o telegramă ca în 24 de ore să se prezinte la Iaşi, confirmând astfel vorbele Duhului Sfânt. Şi aşa s-a dus la Iaşi în 1963. A fost pastor la Biserica Baptistă din Iaşi până în 1970 când a fost dat afară. Motivul dat de autorităţi pentru expulzarea din Iaşi a fost faptul că i-a primit pe Vasile Moisescu şi pe preotul Dumitru Zamisnicu ca oaspeţi şi vorbitori în biserică.

 

De la Iaşi, Nichifor Marcu a fost deportat în Ţara Oaşului, unde a stat zece luni. De acolo a fost trimis de către Ministerul Cultelor la Caransebeş, unde a fost pastor 21 de ani."347

 

Era un om foarte cult şi studios, şi studia Scriptura cu sârguinţă. Cu toate acestea trăia modest şi smerit în aşa fel că niciodată nu ar fi simţit cineva că îi vorbeşte "de sus". Predicile lui erau practice şi mergeau mereu la esenţa vieţii de creştin: iubirea de Dumnezeu, lepădarea păcatului, evanghelizarea celor păcătoşi. Chiar şi atunci când trebuia să-şi câştige existenţa prin apicultură şi atunci era nedezlipit de Cartea cărţilor. Buştenii îi erau birou, iar dascălii îi erau florile, spinii şi natura înconjurătoare.

 

"Spinii ca şi florile ne sunt prieteni sinceri, ne vorbesc întruna."

 

Se vor reda în continuare câteva din legendarele sale aspecte ale vieţii, legendare, dar adevărate. Fratele Chibici Samuel din Suceava îşi aminteşte următoarele lucruri despre fratele Marco:

 

"Într-o zi, pe vremea regimului comunist, s-a gândit cum ar putea vesti Evanghelia mulţimii de tineri care vizionau diferite filme. A cumpărat bilet de intrare şi înainte de a începe filmul în sală, a început să împartă nişte tractate creştine celor prezenţi. După câteva minute cineva care a văzut că este vorba de propagandă creştină s-a dus şi a anunţat Miliţia. A fost luat şi dus la postul de Miliţie ca să dea declaraţie cine este şi de ce face lucrul acesta. În declaraţie a spus cam în felul acesta:

 

«Subsemnatul Marcu Nichifor, cetăţean al cerului, păcătos mântuit prin sângele Domnului Isus, declar că am împărţit broşuri religioase ca cei păcătoşi să se întoarcă de la faptele lor rele, să ajut Miliţia să nu mai aibă atâtea probleme cu cei fără de lege; şi apoi şi sufletul lor să poată fi mântuit de la iad. Aceasta este declaraţia pe care o dau şi o semnez. Eu păcătosul mântuit,

Marcu Nichifor

 

În timp ce da această declaraţie, a fost adus un hoţ ce a spus că n-a mâncat de două zile. Atunci el a scos nişte bani şi a dat hoţului să cumpere o pâine. Un miliţian l-a dus pe hoţ la un chioşc să cumpere ceva de mâncare. Pe când mergeau ei pe coridor, fratele Marcu a fugit după ei şi a zis comandantului: «Să dau păcătosului acela şi o bucată de pâine spirituală ca să nu mai fure.» Comandantul enervat l-a certat şi i-a zis: «Sub ochii mei faci aceste lucruri!?» Dar fratele Marcu i-a răspuns: «Domnule comandant, vreau să vă ajut să nu mai aveţi atât de lucru cu tâlharii aceştia şi chiar mi-e milă de ei căci sunt suflete pierdute. Comandantul înfuriat a zis că-i nebun; să plece din faţa lui. Fratele Marcu l-a salutat şi când să iasă pe uşă l-a rugat să primească şi el o broşură cu Cuvântul lui Dumnezeu că şi el e păcătos şi are nevoie de mântuire. Lucru la care, acesta din nou l-a declarat nebun şi i-a poruncit să iasă afară."

 

Pe când locuia fratele Marcu la Caransebeş, în curtea casei unde locuia a crescut un spin mare. Mereu el îl uda şi chiar mai săpa în jurul lui. Fiind vizitat de un frate, acesta a observat spinul crescut mare în curtea sa şi l-a întrebat: «De ce laşi să crească acest spin aici?» El a răspuns: «El a crescut aici şi l-am îngrijit să fie singur, deoarece îmi place de el căci este tare sincer. Oricine se apropie de el este înţepat fără părtinire. Deci ne este o pildă a sincerităţii lui, ca să nu ne apropiem de el, căci aceasta este natura lui de a înţepa. Astfel ne spune să nu ne apropiem de ce este rău căci vom fi înţepaţi amarnic.

 

Fratele Olteanu Costel din Suceava îşi aduce aminte următoarea scenă:

 

Lucrând temporar în Biserica din comuna Bosanci, jud. Suceava, într-o duminică au fost vizitaţi de fratele Marcu Nichifor.  După Studiul Biblic şi programul de cântări, poezii, fanfară, fratele Olteanu a anunţat că va vorbi din Cuvântul Domnului fratele musafir Marcu Nichifor, ce mersese cu el la amvon.
 

În timpul când se cânta o cântare comună înainte de predică, fratele musafir a ieşit afară pentru câteva minute, apoi s-a întors. În introducerea predicii a amintit: «Fraţilor, diavolul are aici nişte leagăne dulci, fermecătoare în care v-a pus pe unii şi vă leagănă fin, duios, încât v-a adormit pe mulţi. Şi eu am fost cuprins de legănarea lui mieroasă încât mai, mai să mă adoarmă, dar am ieşit afară, am rupt nişte urzici de pe sub gard şi le-am băgat în sân încât m-au înţepat tot, apoi am spus diavolului: 'Na! Adoarme-mă acum dacă mai poţi!' Aşa am scăpat de legănarea lui dulce care-mi închidă ochii şi mintea ca să nu vă pot predica. Dar slăvit să fie Isus care mi-a dat biruinţa. Şi doresc ca puterea Lui să vă trezească şi pe voi, ca să ascultaţi Cuvântul, ca fiecare să fim treji în vremurile acestea de aţipire sufletească.» Apoi a continuat cu predica de zidire pe care i-a pus-o pe inimă Mântuitorul."348

 

sus

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi Înainte
Copyright © 2003-2006 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate