Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Istorie
 

 

 

Cuprins Publicaţie
Nostra Aetate
Apologetica
Orientalia
Teologie
Reforma Spirituala
Istorie
Pastorala
Misiunea Azi
Site-uri Baptiste
Media

 

 


Pagina de Istorie

Dr. Alexa PopoviciISTORIA BAPTIŞTILOR DIN ROMÂNIA

 Dr. Alexa Popovici

 

ÎNCEPUTURILE CREDINŢEI BAPTISTE ÎN DOBROGEA

 

Dobrogea este provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră, cunoscută în antichitatea latină sub numele de Sciţia Minor, iar de istoricii noştri vechi sub numele de Sciţia Mică. Din anul 1836, Dobrogea a fost o provincie turcească. În urma războiului din 1878, teritoriul cuprins în judeţele Tulcea şi Constanta au fost date României, devenind provincie românească.

 

În provincia aceasta avem unul din cele mai vechi leagăne ale credinţei baptiste. Trecutul antic al Dobrogei, cu urmele civilizaţiilor apuse i-a dat faimă în istorie, şi tot trecutul ei specific în legătură cu comunităţile baptiste îi dă faimă şi pentru istoria noastră baptistă. Din cele mai vechi timpuri ale creştinismului, au rămas, în Dobrogea, urme şi răvaşe despre o activitate vie, intensă şi rodnică. Şi, ca o paralelă inspirativă, tot în Dobrogea avem urme şi răvaşe despre comunităţi baptiste tari în credinţă, care au venit aici şi au locuit aici. Faptul că Dobrogea se învecina, pe apă, cu Rusia, apoi că avea legături directe cu restul lumii, a făcut ca baptiştii din Dobrogea să fie la curent cu dezvoltarea şi cu starea bisericeasca baptista, mai ales din Germania şi din Rusia. În Dobrogea au venit şi au predicat m bisericile baptiste germane, în secolul ΧIΧ, cei mai străluciţi predicatori baptişti, cei nai eminenţi bărbaţi ai bisericilor baptiste din Germania şi Rusia. Tot aici în Dobrogea, se face o punte de legătură istorică între vechii anabaptişti, rămaşi ca nişte vestigii ale trecutului, şi între baptiştii contemporani. Astfel, istoria credinţei baptiste de pe meleagurile ţării lui Dobrotici, denumită de atunci Dobrogea, este de o foarte mare importanţă pentru toţi credincioşii baptişti din Romania şi de pretutindeni. Sunt numai câteva locuri în Europa şi în lume, unde anabaptiştii se Leagă cu baptiştii în istorie, şi Dobrogea e unul din aceste locuri de cuplare între cele două mişcări religioase, care au avut şi au acelaşi crez.

 

De asemenea, istoria baptiştilor din Dobrogea este importantă şi pentru că se împletesc trei popoare: germani, ruşi şi români.

 

PUNTEA DE LEGĂTURĂ CU VECHII ΑΝΑBAPTIŞTI. Un grup însemnat dintre credincioşii menoniţi, mutaţi de împărăteasa Ecaterina cea Mare în sudul Ucrainei, spre a ajuta la dezvoltarea agriculturii şi-au schimbat locul, aşezându-se în Dobrogea, la Tulcea. Cauzele care au determinat această mutare din Ucraina în Dobrogea nu se cunosc. Aici, la Tulcea, credincioşii menoniţi cu doctrinele de crez, ca cele ale baptiştilor, doar cu numele schimbat după un mare predicator al lor, anume, Simon Menno, care a activat între 1540-1565, şi a determinat schimbarea numelui de anabaptişti, spre a scăpa de furia prigoanei dezlănţuită, şi-au păstrat crezul şi caracterul lor de comunitate frăţească şi şi-au ridicat o casă de rugăciune a lor pe Strada Traian Nr. 45, o stradă mai retrasă a orăşelului Tulcea. În jurul casei de rugăciune, în curte şi în grădină au avut cimitirul lor. După dimensiunile casei de rugăciune se pot scoate concluzii cu privire la numărul lor. Casa de rugăciune avea o capacitate de 75-80 de locuri pe scaune, deci comunitatea lor n-a fost prea mare. Totuşi, ţinând seama de condiţiile vremii de atunci, de faptul că ei nu puteau clădi o casă mult prea mare, căci ar fi fost descoperiţi şi apoi prigoniţi, pe de o parte, iar pe de alta, că sub stăpânirea de atunci a turcilor, nici nu se îngăduia construirea de biserici mari, putem aprecia că au fost cu ceva peste o sută de suflete. Şi ei, întocmai ca baptiştii de mai târziu, puneau mare preţ pe participarea tuturor la serviciile divine din casa de rugăciune.

 

În Dobrogea, la Tulcea, ei au vieţuit ca o comunitate religioasă evanghelica până în anul 1870. În tot timpul vieţuirii lor în Tulcea ei au avut legături frăţeşti strânse cu menoniţii din Ucraina, şi mai ales cu acei din Odessa.

 

Cu ceilalţi locuitori ai oraşului Tulcea, aceşti vechi anabaptişti au întreţinut numai legături de natură socială, fără să-şi împărtăşească crezul lor diferit. Trăsătura aceasta poate fi observată la toţi menoniţii germani peregrini prin diferitele părţi ale Europei, din cauza unor prigoane îndurate de ei în mai multe locuri. Vremurile şi împrejurările au imprimat în ei trăsătura aceasta de caracter de a nu fi evanghelişti, de a nu-şi mărturisi altora crezul lor religios. Ei au fost oamenii care tăceau şi îşi trăiau credinţa lor fără spirit de mărturie, fără predică pentru alţii. Pentru ei, îşi scoteau numai din Sf. Scripturi felul de trai şi conduita, şi astfel trăiau o viață de exemplară curăţie şi nobleţe sufletească, exercitându-şi un cult mai mult în familie, spre a nu stârni vreo împotrivire şi apoi prigonire. Specificul acesta al menoniţilor e observat atât în Rusia, cât şi multă vreme după emigrarea lor în America, în Statul Pennsylvania.

 

Nu putem şti dacă aceşti vechi anabaptişti, numiţi menoniţi au început aici la Tulcea o viaţă sedimentară, sau au stat numai într-un provizorat; însă faptul că şi-au zidit o casă de rugăciune ne ajută să concludem că au avut de gând să se împământenească pe pământul Dobrogei. Trebuie însă să ţinem în seamă faptul că ei fac parte din gruparea de oameni, care au fost legaţi de un crez şi nu de glie. Părinţii lor au plecat din apusul şi nordul Europei spre Ţările baltice, de aici în secolul XVIII, la invitaţia, la oferirea de libertăţi, a Ecaterinei a II-a a Rusiei s-au mutat în sudul Ucrainei, iar de aici la Tulcea. În Rusia, datorită privilegiilor de libertate religioasă acordată, scutirii lor de serviciul militar, colonia menonită a crescut continuu. Imediat însă, ce libertatea religioasă le-a fost redusă, ei au lăsat totul şi au plecat, oprindu-se la Tulcea, unde cârmuirea turcă trata pe toţi creştinii la fel, deci nu prigonea pe acei ce aveau alte vederi cu privire la religia creştină. Ei erau nomazi din dragostea, din setea după libertatea religioasă, erau fără loc stabil pe pământ, într-o veşnică mişcare după un loc unde să se poată închina liberi, potrivit cu crezul religios.

 

În 1870, când celelalte comunităţi menonite din sudul Ucrainei au plecat spre America, şi menoniţii din Tulcea au plecat într-acolo, deşi ei aveau libertate la Tulcea, dar legăturile lor cu menoniţii din Ucraina, care au pierdut privilegiile religioase, i-a făcut să emigreze şi ei.

 

Aceşti menoniţi, vechi anabaptişti, care au trăit pe pământul Dobrogei, la Tulcea, fac o legătură istorică cu primii baptişti în Dobrogea la plecarea lor spre America.

 

PRIMII EMIGRANŢI BAPTIŞTI. ÎNFIINŢAREA BISERICII BAPTISTE DIN CATALOI. În Rusia, şi mai ales în Ucraina, în partea de sud, învăţăturile baptiste, propagate printre germanii de acolo, făceau mari şi importante progrese. Vizitele lui J. G. One Ken, marele predicator pioner baptist din Germania, au fost inspiratoare şi s-au legat cu mişcarea de cercetare a Scripturilor iniţiată şi răspândită printre germanii-ucraineni, mai ales în provincia Kersonului de pastorul Wuest, iar printre cei luterani de pastorul Bonnekemper, începută după 1840. În înflăcărarea acestei mişcări a apărut învăţătura de credinţă baptistă, adusă de misionarii veniţi din Germania. Din Volhinia până în provinciile Semara şi Saratov pe Volga, şi de aici în răsărit, colonişti baptişti şi alţi oameni de rând au răspândit credinţa baptistă. Imediat după 1860, autorităţile ţariste şi cu biserica dominantă au început să prigonească pe baptişti. Una, şi poate cea mai frecventă pedeapsă a fost izgonirea sau exilarea.

 

Datorită acestei stări, o mulţime de credincioşi baptişti germani din jurul Odessei, fiind izgoniţi, s-au refugiat în Dobrogea, aflată sub stăpânire turcească. Ei s-au aşezat nu departe de Tulcea, la Cataloi. Aici la 12 km. de Tulcea, aceşti germani refugiaţi au format o colonie germană, pe lângă cea română şi cea italiană. Cu ei s-a format prima biserică baptistă din epoca noastră modernă pe pământul Dobrogei, în anul 1862. Nu cunoaştem numărul baptiştilor fondatori, dar deducem că au fost 25-30 de persoane. În anii următori, în 1863 - 64, colonia a atras alţi credincioşi baptişti din Ucraina, datorită libertăţilor religioase.

 

În anii 1866-67, credincioşii baptişti de la Cataloi au clădit pe strada principală, pe şoseaua ce lega comuna de Tulcea, o casă de rugăciune cu toate anexele necesare, ca sală de cor, de comitet şi de părtăşie frăţească unde aveau agapele creştine, lângă care aveau şi o bucătărie, în care se pregăteau gustările sau mâncărurile pentru agape. Clădirea bisericii a fost aşezată la circa 20-25 metri de la stradă, în curte, probabil că aceasta a fost o cale de a evita o reacţie a turcilor de la stăpânire, care nu vedeau cu ochi buni construirea de biserici creştine. Frontonul casei de rugăciune era simplu, al unei case obişnuite, fără turlă sau alt indiciu de biserică, cu acoperişul în două ape, făcută din cărămidă ne arsă, acoperită cu stuf şi aşezată de-a latul grădinii, cu un rând de ferestre spre grădină şi un rând spre stradă. Iar între casa de rugăciune şi stradă a fost o grădină de flori mari, care acopereau în mare parte clădirea. Înăuntru, tavanul era în formă de semi-boltă, făcut din scânduri nevopsite. Intrarea se făcea pe un coridor transversal, cu o uşă spre grădiniţa din faţă, spre stradă, una spre grădină şi alta dădea în auditoriul bisericii. De asemenea pe coridor era o uşă în sala de cor şi una în sala de mese. Capacitatea sanctuarului era de circa 150-180 persoane. În faţă era un podium cu amvonul şi loc pentru cor, sub amvon era baptistierul în formă de groapă, de mormânt.

 

Foto sus: Biserica baptistă germană din Cataloi, cea mai veche din Dobrogea.

Fotografia e de la o serbare a lor în 1919.

 

Baptiştii germani aşezaţi la Cataloi ţineau strânse legături cu baptiştii din Ucraina şi cu cei din Germania. Astfel, când au terminat construirea casei de rugăciuni, au cerul lui Oncken să le trimită un păstor. În acest timp se afla la Bucureşti la biserica baptistă germană ca păstor, un tânăr - august Liebig. Oncken a apreciat cerinţa bisericii din Cataloi şi a scris lui Liebig să plece la Cataloi.

 

În anul 1867, august Liebig s-a mutat din Bucureşti la Cataloi şi astfel el e primul predicator baptist cu pregătire teologică în Dobrogea, după cum a fost în Ţara Românească. La doi ani după mutarea lui Liebig în Dobrogea, adică în 1869, Johann G. Oncken a vizitat biserica din Cataloi, venind dintr-o vizită făcută în sudul Ucrainei şi îndreptându-se spre Bucureşti. Faptul acesta oglindeşte că biserica din Cataloi avea o importanţă deosebită pentru Oncken şi baptiştii din Germania.

 

Foto sus: Şcoala Duminicală din Biserica germană Cataloi

 

Sub pastoratul lui august Liebig, biserica din Cataloi a crescut în cele duhovniceşti. La numărul lor s-au adăugat alţi refugiaţi, exilaţi de guvernatorul militar de la Odessa. Cei mai mulţi exilaţi au fost din localităţile Danzigul Vechi şi Danzigul Nou. Probabil că ei aveau nevoie de o mai pronunţată părtășie frăţească, de aceea august Liebig a cultivat agapele creştine. De obicei la aceste agape se adunau Sâmbăta seara şi aveau servicii divine toată noaptea cu rugăciuni şi mărturii de experienţe, sau îşi depănau amintiri de cum s-au întors la Dumnezeu şi alte ocazii ce le-au trăit. În toate cazurile se crea o atmosferă de adâncă pietate, plângea cel ce făcea mărturia şi plângeau şi cei ce ascultau. Intre serviciile divine se făceau pauze în care se servea pâine cu unt şi cafea cu lapte şi ceai.

 

După plecarea lui august Liebig în bisericile din Ucraina, l-a urmat la pastoratul bisericii din Cataloi, fratele său mai mic, Helmut Liebig. Acesta a păstorit biserica până în anul 1889, când a trecut la Domnul şi a lăsat în urmă o biserică vie. La pastorat a fost chemat atunci un nepot al său, Marton Isler, care a slujit ca păstor al Bisericii, a vestit Evanghelia şi a îngrijit de sufletele credincioşilor timp de 45 de ani, adică până în anul 1934 când din cauza anilor a fost înlocuit cu tânărul păstor Hans Folk. În tot timpul lungului său pastorat, Marton Isler s-a distins prin spirit gospodăresc, prin fidelitatea sa faţă de textul Noului Testament şi prin iubirea lui faţă de toţi membrii bisericii. Şi el a menţinut, în continuare practica agapelor creştine, la care invita şi pe credincioşii din alte biserici cu care se bucura mult.

 

Foto dreapta: Marton Isler

 

Toţi păstorii bisericii din Cataloi şi în general toţi membrii aveau cercul închis la grupul german. Nu au avut un misionarism, o mărturie, nu au lucrat printre cei de alte naţionalităţi. De aceea, biserica din Cataloi şi-a păstrat limitele numai la familiile lor şi nu s-a extins dincolo de numărul lor obişnuit. Cu toate acestea, ei nu pot fi învinuiţi de şovinism sau de naţionalism, ci s-au format nemisionari datorită unui şir întreg de fapte şi împrejurări obiective. Cu transplantarea tuturor membrilor bisericii în Germania, în anul 1941, biserica a dispărut, iar casa de rugăciune a fost preluată de stat şi dată altor destinaţii, că în scurtă vreme a ajuns în paragină.

 

ÎNTEMEIEREA BISERICII DIN TULCEA. În Tulcea, unde au activat menoniţii, vechii anabaptişti, s-au aşezat câteva familii de refugiaţi ruşi, de credinţă baptistă şi astfel s-a format o biserică baptistă. Istoria acestor refugiaţi ruşi este similară cu cea a refugiaţilor germani menoniţi sau a germanilor baptişti de la Cataloi. Prigoana cu expulzarea a continuat împotriva credincioşilor baptişti din Ucraina, nu numai a celor germani, ci şi faţă de cei ruşi. Imediat ce un credincios baptist era denunţat de vreo autoritate sau de vreun slujitor religios, comandamentul militar de la Ode sa dispunea ori deportarea în Siberia, ori expulzarea, o deportare la libera alegere a omului respectiv. Credincioşii baptişti ruşi expulzaţi s-au refugiat tot în Dobrogea, dar ei s-au aşezat la Tulcea. În Tulcea exista şi înainte o colonie rusească, şi refugiaţii au îngroşat-o cu noi familii. Cu aceşti baptişti ruşi refugiaţi s-a început biserica baptistă din Tulcea. Exodul acestor refugiaţi a durat între anii 1862-1872. Ε important faptul că între biserica baptistă germană de la Cataloi şi biserica baptistă rusă din Tulcea s-au întreţesut relaţii frăţeşti de într-ajutorare spirituală. Cu anii, câteva familii de baptişti germani din Cataloi s-au mutat la Tulcea şi au devenit membrii bisericii de aici, fiindcă şi ei cunoşteau limba rusă. Se pare că de la început, biserica din Tulcea a fost sub tutoratul spiritual al bisericii din Cataloi, deoarece într-o hotărâre de prin anul 1890, la paragraful I, se vorbeşte despre independenţa lor faţă de biserica din Cataloi.

 

La început, credincioşii baptişti ruşi refugiaţi la Tulcea, s-au adunat în casa unui rus ce locuia pe strada Nemţească, azi Vasile Roaită, la No. 72. De aici s-au mutat, după cum arată documentele vechi, pe o stradă numită atunci Nemoleacă, apoi pe strada Lupueni, fostă Vasile Lupu, fostă Palestina, în casa lui Leon Grenaderov.

 

În anul 1870, comunitatea menonită, care era şi ea de limbă germană, din Tulcea,a luat hotărârea să emigreze în America, dar înaintea plecării, au transferat casa lor de rugăciune fraţilor lor, credincioşilor baptişti de limbă rusă. Casa lor de rugăciune se afla pe Strada Traian, Nr. 45, o casă de rugăciune veche, nu prea arătoasă, iar în curte şi în grădină era cimitirul lor, unde şi-au îngropat morţii. În această casă de rugăciune baptiştii ruşi s-au adunat până în septembrie 1888.

 

Cum casa de rugăciune, fostă anabaptistă, devenită baptistă a ajuns mică pentru ei, la 15 iulie 1887, membrii bisericii baptiste ruse din Tulcea au hotărât şi apucat de construit o nouă biserică în mijlocul cimitirului anabaptist. Duplicatul actului de punere a pietrei de temelie redactat în limba rusă are următorul cuprins:

 

„15 iulie anul 1887. Comunitatea liberă în Hristos Isus Domnul nostru. Dobrogea, oraşul Tulcea. Pe baza Cuvântului Un Domn, o credinţă, un botez, a darului Duhului harului de sus, şi astfel prin mijlocirea Duhului harului am primit începutu-i, cu libertatea în Hristos, de a organiza o biserică după voia Lui, prin unirea obştească şi din toată inima a fraţilor, născuţi din nou, sub numele de: baptişti, şi care este întemeiată pe piatra din capul unghiului, Isus Hristos Domnul nostru. Clădirea ce se zideşte are numele de Betel. La aceasta mărturisim şi întărim fiecare personal cu iscălitură de mână proprie a următorilor fraţi şi surori din Tulcea:

 

1. Sava M. Suharov, 2. Leon V. Grenaderov, 3. Susoi V. Grenaderov, 4 Spiridon Damionov, 5. Melania Ambrosivna, 6. Vasile L. Grenaderov, 7. Garpena L. Grenade rov, 8. Vasile Mironov, 9. Vasile Ambrosimov, Io, Lucheria, 11. Elisabeta Lesanavschi, 12. Cristina Spis, 13. Ivan Petrov, 14. Carolina O. 15. Ecaterina Grenaderov, 16. Alexandra Petrov 17. Ana Filipova, 18. Ehima, 19. Zenovii Sevek, 20. Clara Heringher, 21. Karl Heringher, 22. Sofia Fischer, 23 (locul rupt) Fischer, probabil Barbara, 24. G. Fischer.”

 

Noua casă ce se construia nu era pe temeliile vechii case de rugăciune, ci în mijlocul cimitirului. Construirea a durat de la 15 iulie anul 1887 până în septembrie 1888. Inaugurarea acestei noi case de rugăciuni a fost sărbătorită festiv, Duminică 9 octombrie 1888, cu un ciclu de servicii divine deosebite. O invitaţie rămasă de atunci, redactată şi tipărită în limba rusă şi împărţită prin oraş avea următorul cuprins:

 

„Invitaţie. Duminică 9 octombrie va avea loc sărbătoreasca sfinţire a casei de rugăciune a Bisericii Baptiste ruso-germane de pe strada Traian 39 la care toţi doritorii să ia parte sunt invitaţi din toată inima prin prezenta.

 

Programul. De la 9-10 dimineaţa predică în limba rusă de Dl. Frizen din oraşul Odessa. De la 10:30 - 11:30 predică în limba germană Dl. Marciov din Rusciuk. De la 2,30 la 3,30 predică în limba germană Dl. Swegler din Bucureşti. De la 4-5 predică în limba rusă Dl. Frizen. De la 7 seara vor fi predici pe bulgăreşte, ruseşte şi pe nemţeşte şi trataţie cu ceai, adică cina iubirii.

Oraşul Tulcea la 1 octombrie 1888. Ivan Viller”

 

Reiese din documentele ajunse până la noi, că în timp ce construcţia bisericii se apropia de terminare, biserica ce număra cam 40 de persoane, a căutat să-şi aibă un păstor, şi atunci l-au ales pe Ivan Viller. El e unul din vechii menoniţi, care n-a emigrat cu ceilalţi în America, în anul 1870, ci a rămas la Tulcea şi s-a alăturat bisericii baptiste. El nu apare în actul de punere a pietrei fundamentale, dar semnătura lui e pe invitaţia făcută pentru serbarea de inaugurare, deci între punerea acelei pietre fundamentale şi inaugurarea clădirii Ivan Viller a devenit păstorul bisericii. Din invitaţia tipărită şi răspândită în oraş se observă, că la serbarea lor au participat predicatori din Ucraina, din România şi un grup de tineri cu păstorul lor Marciov din Rusciuk, Bulgaria. Din anumite înscrise rămase de atunci aflăm că Marciov din Rusciuk a predicat din Isaia 55, „Veniţi luaţi lapte...” De asemenea se vede din invitaţie că şi baptiştii din Tulcea practicau agapele creştine, sau cina iubirii.

 

Foto sus: Clădirea Bisericii din Tulca, una din cele mai vechi case de rugăciuni din România

 

Serviciile divine ale bisericii din Tulcea se ţineau Duminica toată ziua, iar peste săptămână Miercurea şi Sâmbătă seara. Cina Domnului o luau Duminica dimineaţa pe nemâncate, în cadrul unei atmosfere de adâncă pietate. Botezul noilor convertiţi, din lipsă de baptistierul, îl făceau la Dunăre, cam la 2 km. depărtare de Tulcea, la un loc numit „Kişla. Strânge re a ofrandelor se făcea în două forme: cu talerul în timpul serviciului divin pentru cheltuielile curente ale bisericii şi la uşă era o cutie pentru misiune. La serviciile divine ocazionale se căuta de asemenea a se avea linia nou-testamentală. La serviciile de cununie, mirii stăteau pe două scaune, cu faţa spre amvon şi ascultau predica, apoi îngenuncheau şi se făcea rugăciunea cu punerea mâinilor.

 

Cântul comun era foarte dezvoltat şi se conduceau după harmoniu la care cânta o femeie pe nume Fischer. La corul mixt se foloseau cântări cu solo, pe care le cânta Procopie, unul cu voce de bas foarte frumoasă. La acelaşi serviciu divin cântau cântări în limba rusă şi în limba germană, fiindcă aproape toţi cunoşteau ambele limbi. Prin cântări se crea o atmosferă de evlavie simţită, uneori până ia lacrimi.

 

Pastoratul lui Ivan Viller n-a ţinut decât probabil până prin 1889 sau 1890, când a murit. Un document nedatat, dar care probabil este de prin 1890, pomeneşte la punctul 2, de alegerea lui Evghenie Gherasimenco în slujba de păstor şi la punctul 6 se vorbeşte despre o trecere a unei datorii a sorei Viller asupra Bisericii.

 

Ca predicator, Evghenie Gherasimenco a fost vestit prin talentul său oratoric. El putea predica deopotrivă în ruseşte şi în nemţeşte. Pe lângă talentul său la predică, avea şi o voce frumoasă, argintată, şi cânta frumos. De aceea, întotdeauna la predicile sale alerga lumea să-l asculte şi la predică şi la cântare. Figură impunătoare, cu o barbă mare şi bogată, cu mustăţi groase, avea o figură blândă, vie şi captivantă, iar vocea sa dulce, cu sunet de clopoţel de argint, melodică, îl făcea un bărbat distins şi atractiv. Sub pastoratul său, care a durat din 1890 şi până la începutul anului 1894, biserica din Tulcea şi-a făcut faimă în oraş şi a crescut atât duhovniceşte cât şi în număr.

 

Cum biserica din Tulcea avea relaţii strânse cu biserica din Rusciuk, azi Russe, şi mai ales că tineretul îşi făcea vizite reciproce dintr-o biserică în alta, şi foarte mulţi avea şi relaţii de rudenie, în 1894 a venit din Bulgaria, de la Rusciuk, printre ceilalţi tineri şi o fată germană, o cumnată a lui Fischer din Tulcea, iar Evghenie Gherasimenco, fiind necăsătorit, s-a hotărât să se căsătorească cu ea şi la scurtă vreme a plecat şi el cu ea în Bulgaria.

 

Foto stânga: Evghenie Gherasimenco

 

În acest timp, în Rusia, autorităţile ţariste au dezlănțuit împotriva credincioşilor baptişti o prigoană cruntă. Un mare număr de predicatori, ca, Vasili Pavlov, Ivanov, Voronin, Kolweit, Masajev, Leuschkian, etc. au fost deportaţi pe câte 4 sau 8 ani. Pavlov Vasili a fost deportat la Oren în anul 1887 şi a stat acolo până în 1891. În acest an, în 1891 Pavlov s-a întors la Tiflis, unde a început din nou să predice Evanghelia, şi a fost deportat din nou. În timpul acestei deportări a suferit marea pierdere, soţia şi patru copii ai săi au murit de holeră într-o săptămână. În 1895 s-a întors din nou la Tiflis, dar prigoana era încă în toi, astfel că a răspuns la chemarea bisericii din Tulcea, acceptând pastoratul ei. Astfel, Vasili Pavlov, marele predicator al Evangheliei din Rusia se transferă în Dobrogea, la Tulcea, ca aici să înceapă lucrarea de păstorire a unei biserici şi să ajute şi pe aceea din Cataloi.

 

Biserica din Tulcea după plecarea lui Evghenie Gherasimenco la Rusciuk, în Bulgaria, a ales la scurt timp, ca păstor pe un predicator ce s-a refugiat din Rusia, orb, care fusese ars la ochi cu vitriol; în timpul prigoanei religioase. Acesta umbla legat la ochi cu un batic negru şi era purtat de soţia sa. El citea Biblia cu degetele şi făcea o foarte bună exegeză a textelor biblice. În Tulcea, acest predicator orb a stat doar câteva luni şi a plecat de la Tulcea în America. Prin el, biserica din Tulcea a aflat despre suferinţele lui Pavlov, şi imediat l-a invitat să vina la Tulcea, unde era o libertate religioasă deplină şi avea mari posibilităţi de a lucra cu Evanghelia.

 

În 1895, Vasili Pavlov a venit la Tulcea şi a preluat pastoratul acestei biserici baptiste. În acest timp, biserica avea încă o componenţa binaţională, adică avea membrii ruşi şi germani. Ca păstor, Pavlov predica atât în limba rusă cât şi în limba germană. El a fost un predicator, un vestitor al Evangheliei unic în felul lui: a învăţat 15 limbi şi dialecte, printre care şi limba română, astfel că întotdeauna când printre prieteni şi vizitatori erau destui români, el predica şi în limba română. De la Tulcea, Vasili Pavlov făcea şi el dese vizite misionare în Bulgaria, la Rusciuk, la biserica de acolo.

 

Foto sus: Vasili Pavloc cu soţia sa, fiul său, şi cu tatăl său

 

Pe timpul pastoratului său, în biserica din Tulcea se ţineau în fiecare Duminică două rânduiri de servicii divine. Până la orele zece se adunau credincioşii ruşi, iar după orele zece se adunau credincioşii de limbă germană, şi Pavlov predica la ambele servicii divine, iar după amiază aveau un singur serviciu divin, la care predica tot Pavlov, în ambele limbi.

 

Vasili Pavlov purta şi el barbă mare, şi aceasta îi dădea o înfăţişare eclesiastică. El era mai istovit decât Gherasimenco, dar avea mai multă experienţă pastorală. Suferise mult în Rusia şi a călătorit în misiune prin toată Rusia. Ca predicator era plin de miez, foarte exegetic, atent cu doctrinele nou-testamentale. Făcea continuu servicii divine de caticheză, un fel de studii biblice, în care aprofunda cele mai importante doctrine, pe care le fundamenta cu textele din Biblie şi le explica până la amănunte. La botez îmbrăca o robă neagră de botezător şi predica la marginea apei. Toate botezurile le făcea la Dunăre. În 1896 a botezat pe foarte mulţi tineri din biserică, care mai târziu aveau să contribuie la dezvoltarea şi conducerea bisericii. Deşi era un predicator aplicativ şi explicativ, totuşi cultiva cu multă grijă o pietate emotivă. La orele de rugăciune membrii se rugau cu lacrimi, într-o stare de profundă emoţie. În disciplină era rigorist. Foarte sever când era vorba de abateri, de alunecări şi căderi în păcate. Un simplu exemplu e suficient de revelator. În februarie 1897, o tânără credincioasă, membră a bisericii, Nastia Cudratov, s-a căsătorit cu un tânăr ce venea la biserică, însă nu era botezat, cu Alexei Sezonov. În dimineaţa zilei nunţii, Pavlov a predicat din Isaia 5:1-7 despre „Via Domnului.” La sfârşitul serviciului divin a oprit biserica pentru o consfătuire şi a pus mireasa sub disciplină, iar după masă a săvârşit cununia religioasă, dar cu mireasa aflată sub disciplină.

 

Biserica din Tulcea, sub pastoratul lui Pavlov s-a dezvoltat şi a crescut în număr. În 1896, numai la un botez au fost 20 de candidaţi şi care s-au înşiruit pe malul Dunării. În 1901, când în Rusia a încetat suferinţa prigoanei, Pavlov s-a întors la Tiflis. Cei şase ani de pastorat în Tulcea l-a legat de frăţietate de lângă Dunăre. De aceea, la. 14 decembrie 1904 a revenit la Tulcea pentru două săptămâni de evanghelizare şi s-a bucurat cu biserica.

 

După plecarea lui Vasili Pavlov, biserica din Tulcea a rămas sub păstorirea lui Vasile Ambrosimov, care era un diacon ordinat. Din 1916-1918 biserica a fost păstorită de Mihail Alexandrov, venit la Tulcea de prin părţile Odessei. El avea soţia doctoriţă şi acest fapt i-a dat faimă şi o deosebită trecere în societatea din Tulcea. În 1918, Mihail I. Alexandrov s-a îmbolnăvit grav şi după însănătoşire a plecat împreună cu soţia din nou în Rusia. După plecarea lui, biserica a rămas să fie iarăşi păstorită de Vasile Ambrosimov, ajutat de Avram Sezonov.

 

Foto sus: stânga, I. Averbuch; dreapta, I. Tafratov.

 

În acest timp, biserica din Tulcea a fost vizitată de multe ori de predicatori din Basarabia, unde lucrarea a înflorit şi a luat un avânt înseninat. Printre predicatorii ruşi, care însă ştiau şi româneşte, fiindcă lucrau şi printre români, în Basarabia, au fost I. Tafratov, predicatorul de la Cetatea Albă şi Ismail, I. Averbuch din Chişinău, un evreu devenit baptist, care predica foarte frumos, şi I. Ivanov tot din Chişinău şi întotdeauna când veneau aduceau o atmosferă de prospeţime şi o bucurie deosebită.

 

Clădirea bisericii din Tulcea a fost inaugurată la 9 Octombrie,în 1888, şi a fost clădită să aibă multă lumină în interior. Pe frontonul din faţă au fost scrise cu litere mari citatul „Noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, „ din I Cor. 1:23. În interior sunt două rânduiri de bănci, vopsite în alb, şi trei intervale. Pe partea dreaptă stăteau bărbaţii,iar în stânga erau femeile. În faţă, pe perete, deasupra amvonului erau scrise în ruseşte şi în nemţeşte cuvintele: „Un Domn, o credinţă, un botez.

 

LUCRAREA INTRE ROMANI. BISERICA DIN CERNAVODA. În anul 1902, doi fraţi, Nicolae şi Radu Taşcă din Pecica, judeţul Arad, fiind la Bucureşti, în căutare de lucru, au auzit că la Cernavoda, la construcţia podului de peste Dunăre, se câștigă mult mai bine, au plecat în Dobrogea. Stabilindu-se în Cernavodă,au găsit de lucru, şi au scris la Pecica, în Austro-Ungaria, explicând posibilităţile de lucru şi de câștig. Atraşi de aceste posibilităţi au mai venit la Cernavoda alţi cinci credincioşi baptişti: Vasile Brad, Mita Chevereşan, Alexa Chevereşan, Maxa Comloşanu şi Ion Lăudan, cu toţi din Pecica. Vasile Brad şi Maxa Comloşanu erau cumnaţi cu fraţii Taşcă. Fiind un grup de şapte persoane, a fost firesc să deschidă o casă de rugăciune baptistă şi au început o lucrare evanghelică.

 

Deşi lucrarea era nouă, necunoscută pentru ceilalţi din Dobrogea, unde pe aceea vreme era o totală lipsă de cunoştinţă asupra adevărurilor religioase, despre Cuvântul lui Dumnezeu, totuşi s-a putut deschide o biserică. Greutăţile întâmpinate au fost foarte mari, dar lucrarea a început să înainteze binişor. În mai puţin de un an de la deschiderea bisericii, s-au convertit mai multe suflete. În anul 1906 erau mai mulţi prieteni,care au cerut botezul. Intre timp, Radu Taşcă a scris acasă despre lucrarea lor, iar când a plecat la Pecica pentru o vizită a mers până la Ketegyhaza, o comună românească,unde era o mare biserică baptistă şi le-a descris lucrarea lor în Dobrogea. După ce biserica de acolo a aflat că sunt prieteni şi nu este cine să-i boteze, a hotărât să-l trimită pe păstorul ei, pe Mihai Munteanu, la Cernavoda spre a-i boteza pe cei convertiţi. Mihai Munteanu a mers la Cernavoda şi a ţinut un botez în Dunăre, în dreptul oraşului Cernavoda. Cum îndeplinirea botezului în forma sa nou-testamentală a fost un lucru nou, toţi cei ce l-au văzut au rămas adânc impresionaţi. După botez, Mihai Munteanu a mai stat un timp în Cernavoda şi a ţinut evanghelizare. După plecarea lui Minai Munteanu, biserica din Cernavoda a rămas întărită în afirmarea credinţei şi cu un spirit misionar mai înflăcărat.

 

Deşi Radu Taşcă era tânăr, la sosirea sa în Dobrogea, în anul 1902, avea doar 19 ani, totuşi sub îndrumarea sa şi cu ajutorul cumnaţilor săi Vasile Brad şi Maxa Comloşanu, care conduceau lucrarea de propovăduire, el s-a pregătit aici în mod practic destul de temeinic. În Dobrogea el s-a călit pentru misionarism. Iată ce scria el: „Pentru mine Dobrogea este un nume aşa de plăcut, cum era şi Galileea pentru ucenicii Domnului Isus, deoarece aici m-am pregătit în curs de patru ani pentru lucrarea de propovăduire a Evangheliei.”

 

Biserica din Cernavodă a crescut în scurtă vreme şi a ajuns să aibă peste 30 de membrii. Intre localnicii convertiţi, primul a fost Nicolae Teodorescu, de meserie dogar, apoi Mihai Cenădan şi alţii. Fiind prima biserică baptistă între români în Dobrogea, biserica din Cernavodă a ajuns să fie un centru misionar activ. De aici, unii plecau în fiecare Duminică prin alte comune să predice Evanghelia. Activi în aceste ieșiri misionare au fost Radu Taşcă, Andrei Moraru, Maxa Comloşanu şi alţii dintre localnici. În scurtă vreme s-a înfiinţat o biserică baptistă în Arabagii. Aici, într-o vizită misionară, Radu Taşcă a ajuns într-un pericol de moarte, dar a scăpat ca prin minune. O altă biserică s-a înfiinţat la Caramat, apoi la Coceamac şi la Jegălia în Ialomiţa. Întruna din misiunile sale, Radu Taşcă a ajuns până în Bulgaria, prin Silistra la comuna Capunar, unde s-a înfiinţat o biserică prin persoane, care au lucrat la Cernavoda, s-au pocăit acolo, şi apoi s-au întors înapoi în comuna lor. Aici, Taşcă s-a întâlnit cu ei, i-a întărit în credinţă şi i-a înviorat în credinţă.

 

După terminarea podului de la Cernavodă, la închiderea şantierului de construcţie, credincioşii veniţi acolo la lucru s-au întors acasă şi astfel biserica baptistă a scăzut simţitor. După câţiva ani a venit războiul şi i-a luat pe credincioşi la front. Unii dintre ei nu s-au întors, fiind căzuţi pe front. Ştim că în 1920, când Radu Taşcă face ultima lui călătorie la Cernavodă, găseşte acolo doar o singură familie,pe acea a lui Nicolae Teodorescu.

 

LUCRAREA BAPTISTĂ GERMANĂ. În toţi anii de după 1900 a fost o creştere continuă în bisericile baptiste germane din Cobadin, Tarii Verde, Cogealac, etc. Erau în Dobrogea şase biserici baptiste germane, care activau şi îşi făceau lucrarea de vestire a Evangheliei.

 

În aceste comune cu populaţie germană, bisericile baptiste se inspirau de la biserica din Cataloi, care era cea mai veche şi centrul lor misionar. Pe lângă aceasta, biserica din Cataloi avea întotdeauna o persoană bine pregătită în pastorat, care conducea lucrarea. Unele din acestea şi-au adus şi ele păstorii lor, altele au promovat dintre membrii lor păstori locali foarte buni. Ceea ce i-a ajutat a fost obiceiul lor de a-şi face vizite misionare reciproce, întrucât distanţele nu erau prea mari. Asemenea vizite erau foarte necesare pentru tineret. În bisericile lor .baptiştii germani dobrogeni aveau organizaţii de tineret foarte bine aranjate, aveau coruri şi orchestre mai ales de mandoline şi chitare. Cum membrii acestor biserici erau buni agricultori, majoritatea lor au fost cu stare bună economică.

 

Foto sus: Corul şi tineretul din Biserica germană din Cogealac

 

Din statistica anului 1919 ce se afla la Uniunea Baptistă din Bucureşti ştim că în Dobrogea erau şase biserici baptiste germane cu un număr de 140 membrii plus 90 de aparţinători.

 

EXPULZAREA LUI MAXA COMLOŞANU. Unul din cei mai zeloşi şi buni misionari în Dobrogea a fost Maxa Comloşanu. De la Cernavodă el pleca în misiune. Când nu era de lipsă să stea în biserică, el se ducea până departe. Astfel, el a început lucrarea în Jegălia, judeţul Ialomiţa, în România Veche. Cu oameni, care au fost şi ei la lucru împreună cu el pe şantier şi s-au convertit la credinţă prin mărturia lui, el a rămas legat sufleteşte. Astfel s-a început biserica din Jegălia. În 1909, la 2 Februarie, cum lucrarea pe şantier s-a închis din cauza gerului iernii, Maxa Comloşanu s-a dus până la Jegălia, judeţul Ialomiţa, la biserica de acolo. În comună s-a auzit imediat de venirea lui. La 3 februarie a fost chemat la primăria din Jegălia. Când s-a dus să se prezinte, el a fost însoţit de doi fraţi din Jegălia, Haralambie Dumitru şi Dobre V. Toancă. Acolo, la primărie venise şi preotul Neagu Dumitrescu, care începuse o discuţie ascuţită şi ameninţa continuu cu bastonul. I s-a făcut, lui Maxa Comloşanu, o investigaţie formală, sumară şi a fost trimis la comuna Rosetti. Cei doi localnici s-au dus şi ei şi s-a mai adăugat un al treilea Mitrea Dima. La primăria din Rosetti au avut loc anumite discuţii în contradictoriu cu cei ce îi anchetau. Cu toţi au rămas arestaţi, iar în ziua de 4 Februarie, pe un ger crud, au fost trimişi pe jos la prefectura din Călăraşi, unde au avut loc alte investigaţii şi învinuiri. De la prefectură, toţi patru credincioşi baptişti, adică Maxa Comloşanu şi cei trei din Jegălia, Haralambie Dumitru, Dobre V. Toancă şi Mitrea Dima, au fost trimişi la Compania de jandarmi din Călăraşi. Aici au fost supuşi unor maltratări îngrozitoare. S-a dat ordin jandarmilor să-i bată continuu. Unul după altul soldaţii jandarmi au trecut să-i bată, până au obosit cu toţi.

 

De aici, Maxa Comloşanu a fost expulzat în Transilvania. El avea tălpile umflate de bătăi că nu se putea încălţa şi tot corpul îi era vânăt. Cei trei credincioşi baptişti din Jegălia au fost bătuţi şi ei şi goniţi la Jegălia.

 

Ε sigur, că dacă Maxa Comloşanu mai rămânea în Dobrogea câţiva ani, el cu zelul său misionar şi cu spiritul să evanghelistic ar fi ajutat mult lucrarea de răspândire a Evangheliei. Dar şi aşa, aportul lui a fost însemnat. În 1919, pe statistica Uniunii din Bucureşti, au fost în bisericile din Dobrogea un număr de 77 credincioşi baptişti şi 64 aparţinători.

 

CENTRUL MISIONAR ARABAGII. Tot la Cernavodă s-au convertit câţiva români din Arabagii, aflaţi şi ei la şantierul de construcţie a podului peste Dunăre. Printre aceştia a fost Nicolae Baban. Foarte insistent, el a fost unul din acei botezaţi în 1907, în Dunăre la Cernavodă de Mihai Munteanu. Nicolae Baban era un om matur, în 1907 el avea 51 de ani, deci el s-a documentat serios în Biblie şi s-a format în bun vestitor al Evangheliei, ascultând mai mulţi predicatori,care s-au perindat la amvonul bisericii din Cernavodă.

 

La închiderea şantierului din Cernavodă, el s-a întors la Arabagii şi a început în comuna sa şi în comunele vecine să răspândească învăţătura nou-testamentală. În anul 1915 a fost ordinat ca predicator şi el a servit cu Evanghelia în bisericuţele din această parte a Dobrogei. Cu el, ca predicator, biserica din Arabagii a devenit un centru misionar. De aici au luat fiinţă bisericile Coceamac, Caramat, etc.

 

Unul dintre feciorii lui, Dumitru Baban, născut în 18 octombrie 1894 s-a convertit şi el la credinţa baptistă. Plin de interes pentru lucrarea Evangheliei, Dumitru Baban a întreprins o călătorie la Bucureşti, în România, şi la 15 mai 1915 a fost botezat la Biserica baptistă din Bucureşti de Constantin Adorian. Inspirat de cele văzute la Bucureşti, Dumitru Baban, când s-a întors acasă a început şi el să predice Evanghelia prin satele dobrogene. Şi el era tânăr, plin de entuziasm. El nu s-a mărginit numai la comunele româneşti, ci s-a dus şi la bisericile baptiste germane şi a văzut cum lucrează tinerii din bisericile acestea şi a trecut apoi la cele româneşti şi a căutat să lucreze cu tinerii în acelaşi fel. În vizitele lui, el şi-a făcut prieteni pe mulţi din bisericile germane. De aceea, când s-a hotărât să se căsătorească, a luat o tânără germană, pe Cristina Rauşer din Cogealac.

 

Foto stânga: Dumitru Baban din Arabagii

 

În toţi anii tinereţii, Dumitru Baban şi-a ajutat pe tatăl său, în lucrarea de misiune şi s-a format pe sine un viitor predicator tenace. De la tatăl său, el a învăţat lucrarea de pionierat cu Evanghelia, pe care o va aplica mai târziu în Constanta.

 

VIZITA ÎN DOBROGEA A LUI VASILE BERBECAR. În luna decembrie 1919, Vasile Berbecaru, secretarul general al Uniunii Baptiste, proaspăt formată, a întreprins o călătorie misionară de recunoaştere în Dobrogea. El îşi făcuse planul să viziteze toate bisericile baptiste române şi a reuşit să îşi aplice planul. După terminarea misiunii a întocmit un raport, pe care l-a publicat în revista Farul Mântuirii Nr. 3 din 1 Febr. 1920, sub titlul: „Călătorie misionară în Dobrogea.” În raportul acesta, el spune că se poate observa slăbirea adusă de război în bisericile baptiste. Unii dintre membrii au murit pe front, alţii au venit obosiţi şi slăbiţi. Cu toate acestea, în biserici ei a observat un început de nou avânt evanghelistic şi misionar. Pretutindeni credincioşii l-au primit pe Vasile Berbecar cu dragoste şi deşi era iarnă şi nu erau mijloace de comunicaţie, cum erau stările pe atunci, ei l-au purtat cu căruţa până la mari depărtări. Această primire şi interesul credincioşilor, ca el să ajungă în toate părţile unde se aflau credincioşi, l-au impresionat adânc pe Vasile Berbecar.

 

Vizita aceasta făcută imediat după război a adus o legătură mai strânsă între cei aleşi de la conducerea Uniunii şi credincioşii baptişti din Dobrogea. În bisericuţele lor, baptiştii dobrogeni au fost îmbărbătaţi, învioraţi şi inspiraţi la trăirea creştină şi la lucrarea sfântă.

 

PIONIERUL LUCRĂRII ÎNTRE ROMÂNI. RADU TAŞCA. Lucrarea baptistă între românii din Dobrogea îşi datoreşte începutul şi avântul lui Radu Taşcă, marele predicator de mai târziu din părţile Aradului. Lucrarea de convertire a românilor din Dobrogea la credinţa baptistă a început în anul 1902, când Radu Taşcă a venit cu fratele său Nicolae la Cernavodă. El i-a invitat pe cumnaţii săi, Maxa Comloşanu şi Vasile Brad să vină şi ei la Cernavodă şi astfel au început o biserică şi s-a început lucrarea.

 

Radu Taşcă s-a născut în anul 1884 în comuna Feinac de lângă oraşul Arad. Copilăria şi-a petrecut-o în comuna Pecica din apropiere. La vârsta de 14 ani, în 1898 s-a convertit şi a fost botezat la Pecica, devenind membru al acelei biserici. Din cauza sărăciei, în anul 1901 s-a dus la Bucureşti, în România; pe aceea vreme Transilvania era sub imperiul austro-ungar; la Bucureşti şi-a căutat şi a găsit de lucru. Dar ei a căutat acolo şi un loc de închinăciune. În cele din urmă a găsit un misionar elveţian, Berney, care a deschis o casă de rugăciune a creştinilor după Evanghelie. Atmosfera de acolo nu l-a satisfăcut şi a plecat şi s-a ataşat de biserica baptistă germană din Bucureşti. În 1902 s-a dus la Cernavodă, unde a întemeiat biserica baptistă. El a fost primul baptist român la Bucureşti şi primul baptist român în Dobrogea. După cinci ani, în 1907 s-a întors şi a plecat la Seminarul Teologic Baptist de la Budapesta, unde a stat patru ani, devenind astfel primul teolog baptist român.

 

După terminarea studiilor, în 1911 a fost ales păstorul bisericii din Pecica şi a bisericilor din jur. De aici, în urma roadelor activităţii sale, a fost chemat la pastoratul bisericii din Curtici. Aici, în cea mai mare biserică baptistă română din Transilvania, a păstorit până la finele lunii august 1925, când a plecat în America, fiind chemat ca păstorul bisericii baptiste a treia din Detroit, Michigan.

 

Predicator talentat, fire blânda şi deschisă, cu un zâmbet discret pe faţă, misionar celebru, neegalat multă vreme între baptiştii români, om plin de răbdare şi călit în greutăţile vieţii, cu o dragoste mare faţă de Dumnezeu şi faţă de ceilalţi credincioşi, toate au fost calităţi, care l-au legitimat ca pe un adevărat vas ales pentru lucrarea de semănare a Evangheliei. Predicile sale conţineau material exegetic, concluzii profunde dintr-o logică indiscutabilă. Expunerea sa era caldă, cu patetism. Figura sa frumoasă, ochii plini de sclipire, fruntea veşnic senină, vocea sonoră şi cu argint în ea se impunea ascultătorilor. Prin cuvintele şi mesajul său reuşea să sugereze ascultătorilor voia lui Dumnezeu, ca toţi oamenii să fie mântuiţi. În fiecare predică era un predicator nou, senzaţional, autentic. Limbajul lui ţărănesc, viu şi colorat, transcria iubirea lui lăuntrică şi dorul, ca ascultătorii să primească Evanghelia lui Hristos. Experienţa creştină ocupa un loc important în predicile sale. Prezentarea sobră a faptelor o îmbina cu efectele interioare, descria stările lăuntrice. Cu toate că a fost unul din cei mai eminenţi predicatori baptişti, Radu Taşcă a rămas modest, generos, afectiv faţă de ceilalţi.

 

Astfel şi-a înscris Radu Taşcă numele lui pe răbojul istoriei baptiştilor români din Dobrogea.

 

BIBLIOGRAFIE

1. O. G. Lecca, Dicţionar istoric... Bucureşti,Editura Universul,1937, pag. 191; 2. C.C. Giurescu, Istoria Românilor,partea II,Ediţia III, Buc.1940,pag.429; Kenneth.Scott Latourette, A History of the Expansion of Christianity, Vol.IV, pag.264; 4. Henry C. Smith, The Mennonites of America, Scottdale,PA.1909,pag.324,25 5. M.P. Friesen, Die alt-evanghelische mennonitische Bruderschaft în Russland, 1789,Halbstadt,1911,pp.73 sq.,-6. Johann Horsh, The Hutterian Brethren, 1528-1931, Goshen, Indiana,1931,pag.113; 7.J. H. Rushbrooke, The Baptist Movement în the Continent of Europe,editata în Londra,1923,Ed.II,pag.130; 8. I. Printzkau, Gesichte der Baptisten în Sud-Russland, p.188; 9. Ana Antonina Ser ghevna, născută la Tulcea în 1867, Răspuns la chestionar,în manuscris.10. Luca Sezonov, Răspuns la Chestionar, în manuscr..ll.Nicolae Taşcă, Răspuns la Chestionar,în manuscris; 12. Radu Taşcă, Dobrogea si Hristos, Referat prezentat la Primul Congres Baptist,Buteni 14-16 februarie 1920,publicat în Farul Mântuirii,Nt.6,Mai 1920,pagina 43. 13. Mihai Munteanu, Răspuns la Chestionar,Arad 1946,în manuscris; 14. Radu Taşcă, O cale de misiune, publ.în Farul Mântuirii,Nr. 10 Sept.1920,pag.74, şi Din Taşca lui Radu, articol publ.în Farul,Nr. l,din 1 Dec.1919,p.7;15. Vasile Berbecaru,Călătorie misionară în Dobrogea, publ.în Farul Mântuirii Nr.3, din 1 Febr,1920,pag.22-23.16. CA. Brooks, J.H.Rushbrooke, Baptist Work în Europe,1920,p.51; 17. Haralambie C. Dumitru, Nipă D.Şerban, înfiinţarea Adunării Baptiste din Jegalia şi persecuţiile, în manuscris; 18. St.Dumitru, Din Istoria Bis.Baptiste Jegălia, în manuscris;

sus

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi Înainte
Copyright © 2003-2014 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate