Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Istorie
 

 

 

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetica
Teologie
Hegeomai
Istorie
Pastorala
Studiu Biblic
Site-uri Baptiste
Media

 

 


Pagina de Istorie

 

Cartea Pasi

Cultul Creştin Baptist din Romānia in perioada comunista

(continuare)

 

2.2 Viaţa Cultului Baptist īntre control, colaborare şi  rezistenţă

2.2.3. Memoriul celor 50

 

UNIUNEA COMUNITĂŢILOR CREŞTINE BAPTISTE DIN R.S. ROMĀNIA
BUCUREŞTI, Şos. N. Titulescu nr.56/A
Nr.31/1974                                                                                          Bucureşti 1 ianuarie 1974

Către

TOŢI PĂSTORII BISERICILOR ŞI FILIALELOR CREŞTINE BAPTISTE DIN R.S. ROMĀNIA

 

Scumpi fraţi īn Domnul,

Comitetul Uniunii Comunităţilor Creştine Baptiste din R.S. Romānia, īntrunit īn şedinţă de lucru īn zilele de 18-20 decembrie 1973, luīnd īn discuţie uniformizarea timpului pentru serviciile religioase īn bisericile şi filialele cultului nostru, a adus o hotărīre īn acest sens, care a fost trimisă sub formă de circulară tuturor bisericilor şi filialelor pentru luare la cunoştinţă şi conformare.

Anexat vă trimitem şi dvs. un exemplar din această circulară, cu rugămintea de a veghea cu toată seriozitatea la respectarea timpului pentru ţinerea acestor servicii avīndu-se īn vedere că orice depăşire a orelor prevăzute se consideră abatere de la normele stabilite de cult, fapt care va atrage după sine luarea de măsuri disciplinare pe linie de cult.

Considerăm că această nouă stabilire a timpului pentru ţinerea serviciilor religioase īn bisericile şi filialele noastre vine īn īntīmpinarea dorinţelor frăţietăţii noastre şi satisface necesităţile ei spirituale. Ca atare, nădăjduim că comitetele de conducere ale bisericilor, vor aprecia acest lucru, se vor īncadra īn orele menţionate īn circulară şi vă vor ajuta şi pe dvs. īn respectarea acestora, spre binele lor şi a īntregii lucrări.

Dorindu-vă ale Domnului bogate binecuvīntări cereşti, vă salutăm cu toată dragostea, īn Numele Domnului Isus Hristos.

Ai dvs. fraţi, īn slujba Evangheliei,

COMITETUL UNIUNII:
PREŞEDINTE,                                                           SECRETAR GENERAL,

Nicolae Covaci                                                           Ioachim Ţunea

VICEPREŞEDINŢI:

Irimia Găvăgină                      Ştefan Ilonka

CASIER,

Ioan Ordeanu

MEMBRI:

Teodor Vicaş               Dumitru Gherghel

Ioan Bolea                   Petre Dragu

Cornel Mara                Ioan Stanca

Francisc Deneş           Nicolae Romānu

Iulian Tătaru                Ioan Truţa

MEMBRI SUPLEANŢI:

Ioan Bunaciu               Iosif Megyeşi

Aurel Tanc                  Teodor Turcu

  

UNIUNEA COMUNITĂŢILOR CREŞTINE BAPTISTE DIN R.S. ROMĀNIA BUCUREŞTI, Şos. N. Titulescu nr.56/A

Nr.30/1974                                                                                          Bucureşti 1

ianuarie 1974

Către

TOATE BISERICILE ŞI FILIALELE CREŞTINE BAPTISTE DIN R.S.

ROMĀNIA

Iubiţi fraţi,

"Harul şi pacea Domnului Isus Hristos să fie cu voi toţi, Amin."

Comitetul Uniunii Comunităţilor Creştine Baptiste din R.S. Romānia, īntrunit īn şedinţă de lucru īn zilele de 18-20 decembrie 1973, luīnd īn discuţie uniformizarea timpului īn care să aibă loc serviciile religioase īn bisericile şi filialele cultului nostru, a hotărīt următoarele:

Īncepīnd cu data de 1 ianuarie 1974, serviciile religioase se vor ţine după cum urmează:

1.      Serviciile divine de duminică precum şi īn sărbătorile religioase menţionate la punctul 4, se vor ţine īntre orele 9-12. Īn aceleaşi zile, īncepīnd de la orele 18, se vor ţine servicii divine la oraşe, iar la comune şi sate īncepīnd de la orele 18 sau 20 - după īmprejurări - pentru ca să poată participa şi credincioşii care īn orele de dimineaţă au fost ocupaţi īn cīmpul muncii.

2.      Īn cursul săptămīnii, serviciile divine se vor ţine vinerea, după orele 18 īn bisericile de la oraşe şi sīmbăta, după orele 18 īn bisericile din comune şi sate.

3.      Serviciile ocazionale ca: Cina Domnului, botezurile, binecuvīntările copiilor, ordinările de pastori şi diaconi, se vor oficia īn cadrul serviciilor divine prevăzute la punctul 1 şi 2 de mai sus. Cununiile şi īnmormīntările se vor oficia cīnd cazurile respective cer.

4.      Īn afară de duminici, sărbătorile religioase care se ţin īn cadrul cultului nostru sīnt următoarele: Anul Nou, Botezul Domnului, Ioan Botezătorul, Săptămīna Patimilor (īn fiecare seară, cu excepţia zilei de vineri cīnd serviciile se vor ţine şi dimineaţa), Paştele (2 zile), Īnălţarea Domnului, Rusaliile (2 zile), Ajunul Naşterii Domnului (seara), Naşterea Domnului (2 zile) şi Serviciul de mulţumire din seara ultimei zile a anului.

5.      Cu privire la rugăciunile pentru pace şi unitatea tuturor creştinilor, care au loc īntre prima şi a doua duminică din luna ianuarie, īn fiecare an vom trimite din vreme o tematică specială, care va ţine seama de aspectele de moment ale relaţiilor ecumenice.

Rugăm pastorii, responsabilii locali şi comitetele bisericilor să vegheze cu toată seriozitatea la respectarea timpului pentru ţinerea serviciilor religioase menţionate mai sus.

La fel rugăm şi frăţietatea noastră să sprijine pastorii īn aplicarea acestei uniformizări a timpului ţinerii serviciilor religioase pentru a se evita orice neorīnduială.

Īntrucīt ne aflăm la īnceputul unui nou an vă facem urări de bine, fericire şi prosperitate.

PREŞEDINTE,                                                           SECRETAR GENERAL,

Nicolae Covaci                                                           Ioachim Ţunea

VICEPREŞEDINŢI:

Irimia Găvăgină Ştefan Ilonka

CASIER,

Ioan Ordeanu MEMBRI: Teodor Vicaş Dumitru Gherghel Ioan Bolea Petre Dragu Cornel Mara Ioan Stanca Francisc Deneş Nicolae Romānu Iulian Tătaru Ioan Truţa

MEMBRI SUPLEANŢI:

Ioan Bunaciu Aurel Tanc Iosif Megyeşi Teodor Turcu240

 

Din documentele cercetate şi unele convorbiri cu fraţi păstori din vremea aceea reiese că afirmaţia fratelui Ţon Iosif că "[p]rin luna martie 1974, toată frăţietatea a aflat că reglementările şi restricţiile care sufocau bisericile au fost desfiinţate"241 nu corespunde īntru totul cu realitatea. Īnsuşi fratele Ţon era ameninţat cu interdicţia de a nu mai predica dar i se acordă această libertate de către Emil Bodnăraş.242 Restricţiile nu au fost desfiinţate ci doar strānsoarea lor a fost lărgită. Realizarea cea mai mare a acestui memoriu, īn opinia autorului, este reīnvierea curajului pierdut de a trăi īn calitate de creştini liberi īn Christos, īn mulţi pastori şi credincioşi.

Un suflu de trezire a cuprins multe biserici şi astfel viaţa cultului baptist a simţit o mare primăvară spirituală. Astfel cāţiva pastori şi credincioşi au trecut la unele acţiuni īndrăzneţe īn restul deceniului 70. Faptul care i-a uimit īnsă pe aceşti păstori şi credincioşi a fost solidaritatea fratelui Ţon, nu cu acţiunile lor - aşa cum s-ar fi aşteptat - ci cu conducerea Uniunii şi autorităţile de stat. Acest lucru se poate vedea din Procesul Verbal din 12 februarie 1974, redactat cu ocazia şedinţei de lucru a Comitetului Comunităţii Creştine Baptiste Bucureşti, la care au participat şi păstorii de pe raza comunităţii. Fratele Ţon spune: "Declar cu toată inima că sprijinesc conducerea comunităţii şi conducerea Uniunii." Mai apoi procesul verbal consemnează că fratele Ţon "[f]ace apel la unitate īn jurul conducerii cultului şi īşi exprimă ataşamentul faţă de Uniune şi faţă de autorităţile de stat, la care spune că s-a găsit o īnţelegere nevisată".243

După memoriu, credincioşii puteau să se adune acum la īnchinare şi duminica după amiaza; botezurile nu mai trebuiau aprobate, dar statul nu permitea botezurile īn aer liber iar mulţi din cei convertiţi aveau necazuri īn şcoală şi la serviciu; ordinarea predicatorilor se mai făcea şi fără īncuviinţarea Departamentului dar pastorii continuau să fie autorizaţi, recunoscuţi (să aibă carnete de păstor) sau destituiţi de Departamentul Cultelor; deşi s-au mai dat cīteva autorizaţii de construcţii şi renovare, marea majoritate a bisericilor aştepta la nesfārşit aceste autorizaţii; īnfiinţarea de biserici noi era la fel de mult tărăgănată; deşi īn clădirile unor biserici se ţineau evanghelizări mai dese, cele īn public erau interzise; bisericile tot nu dispuneau īn voie de resursele lor financiare şi nici de donaţiile pe care le primeau din străinătate. Deşi s-au tipărit cāteva mii de Biblii, marea majoritate a credincioşilor le procurau prin introducere ilegală īn ţară; problema bisericilor arondate nu a fost soluţionată deplin pānă la venirea Revoluţiei din 1989. Pe deasupra guvernul a trecut la persecutarea elevilor īn şcoli şi a credincioşilor la locurile lor de muncă. Au reīnceput amenzile pentru īntālniri ilegale, retrogradările, exmatriculările din şcoli şi dările afară din serviciu şi īmpiedicarea promovările pe motive de credinţă. Unele probleme s-au mai ameliorat, īnsă chiar īn contextul acestui memoriu au fost făcute presiuni prin conducerea Uniunii (şi a celor din spatele ei) la nivelul tuturor comunităţilor ca mulţi să condamne acţiunea, să īşi retragă semnăturile, iar la sfārşitul fiecărei şedinţe de comunitate teritorială s-a trimis cāte o moţiune la Departamentul Cultelor. Pentru ilustrare se va folosi doar cazul unei biserici de la ţară care din 1977 pīnă īn 1987, adică 10 ani, tot mai aştepta aprobarea cumpărării unui imobil pentru biserica locală din Tătărăşeni, jud. Botoşani.

La şedinţa de lucru a Comitetului Uniunii din 18-20 decembrie 1973 se hotărăşte ţinerea unui nou ciclu de şedinţe de orientare care puneau accentul pe dragostea de patrie şi armonia īn lucrare īntre diaconi şi păstorul bisericii "pastorul şi diaconul sau diaconii conduc īmpreună treburile bisericii" şi    armonia īn executarea hotărārilor bisericii īntre pastor, diaconi şi comitet. 244

sus

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum īntr-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei īntr-un an!

 

Forum - actualizat şi diversificat, securitate crescută, caracteristici de ultima ora

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfānt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre māntuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfārşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Īnapoi Īnainte
Copyright © 2003-2006 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate