Hartă Site Contact Despre noi FORUM
 Istorie
 

Home
Arhiva editurii

Cuprins Publicaţie
EDITORIAL
Apologetică
Teologie
Istorie
Pastorală
Cartea Creştină
Literatură
Mărturisiri
Proiectul Betania
Mass-Media
Ştiri
POŞTA REDACŢIEI

Colaboratorii

 


Pagina de Istorie

 

Începând cu luna Februarie 2005, vă punem la dispoziţie o lucrare de Istorie Baptistă scrisă de autorul J. M. Cramp, care prezintă istoria mişcării baptiste într-o formă condensată şi interesantă, începând cu fondarea bisericii primare şi ajungând până în perioada prezentă. Sperăm ca prin acest material să vă îmbogăţiţi cunoştinţele şi să aflaţi detalii diversificate şi interesante legate de istoria creştină. Mai multe informaţii şi scrieri din domeniul istoriei creştine puteţi găsi pe paginile Bibliotecii electronice a Misiunii Vox Dei, prin accesarea link-ului din dreapta, cu Istorie Baptistă.

horizontal rule

ISTORIE BAPTISTĂ

 

De la fondarea biserici creştine până în prezent

de J. M. Cramp, D.D. (1796-1881)

 

CAPITOLUL II

 

PERIOADA DE TRANZIŢIE, DE LA ANUL 254 PÂNĂ LA ANUL 604 D. HR.

 

SECŢIUNEA I

Catehumenii – Progresul botezului pruncilor – Întârzierea botezului – Grigore Nazienzen – Chrysostom – Basil – Efrem de Edessa – Împăratul Constantin – Imersiunea încă ca formă

 

 

Declaraţiile făcute în secţiunile anterioare sunt din abundenţă confirmate de preoţii şi istorici imparţiali. Unul dintre cei mai învăţaţi din prezent, târziul Baron Bunsen, scrie astfel în lucrarea sa intitulată „Creştinismul şi Omenire”.

 

„Biserica Apostolică a făcut şcoala veriga de legătură dintre sine şi lume. Obiectul acestei educaţii era admiterea în societatea liberă şi frăţietatea comunităţii creştine. Biserica a aderat în mod rigid la acest principiu, ca cel ce constituie adevăratul sens al botezului ordinat de Hristos, că nimeni nu poate fi un membru al comuniunii sfinţilor, decât prin propriul său act şi faptă liberă, jurământul său solemn făcut în prezenţa Bisericii. Cu această înţelegere candidatul pentru botez era cufundat în apă, şi admis ca un frate la confesiunea sa a Tatălui, Fiului şi a Duhului Sfânt. Se înţelege, prin urmare, în sensul exact (1 Petru 3:21), nu ca fiind o simplă purificare trupească, ci ca un jurământ făcut către Dumnezeu cu o conştiinţă bună prin credinţa în Isus Hristos. Acest jurământ a fost precedat de o confesiune a credinţei creştine făcută în faţa Bisericii, în care catehumenul exprima acea credinţă în Hristos, şi în suficienţa salvării oferită de el. acesta era un jurământ de a trăi pentru vremea ce va veni faţă de Dumnezeu şi aproapele său, nu către lume şi pentru sine; un jurământ de credinţă în devenirea sa de copil al lui Dumnezeu, prin comuniunea singurului său Fiu, în Duhul Sfânt; un jurământ de cel mai solemn fel, pentru viaţă şi pentru moarte. Ţinerea acestei pledări era condiţia de continuare în Biserică; încălcarea sa atrăgea după sine pocăinţa sau excomunicarea. Toată disciplina Bisericii era bazată pe această pledare voluntară, şi de responsabilitatea astfel impusă de sine. Dar cum putea un astfel de jurământ să fie primit fără examinare? Cum ar putea să treacă o astfel de examinare fără instruire şi observare? Ca o regulă generală, Biserica antică fixa trei ani pentru această pregătire, presupunând ca acel candidat, fie păgân sau evreu, să fie competent să îl primească. Cu copiii creştini condiţia era aceiaşi, cu excepţia faptului că termenul de probare era redus conform circumstanţelor. Paedobaptismul în sensul mai modern, însemnând astfel botezul noilor născuţi cu promisiunile mandatare ale părinţilor şi naşilor, era total necunoscut către Biserica primară, nu doar până la finalul secolului al doilea, dar chiar şi până la mijlocul secolului al treilea”.

 

Instituţia de catehumen poate fi trasată dintr-o perioadă timpurie – până la secolul al doilea1. La început, după cum luam din Noul Testament, convertiţii erau botezaţi de îndată ce ei îl recunoşteau pe Hristos. După acea, se considera util să-i pregătească pentru botez printr-un curs de instruire, care se extindea în general, aşa cum Baron Bunsen afirmă în citatul de mai sus, până la trei ani. În era primară ei experimentau Creştinismul, şi apoi îl profesau. În vremurile de mai apoi ei învăţau creştinismul, şi aceasta, în prea multe instanţe, era totul: conversia şi experienţa erau necunoscute. Dar acest sistem catehumenic era adaptat numai pentru acei care puteau să înveţe, şi prin urmare erau excluşi pruncii. Însăşi existenţa sa era incompatibilă cu botezul pruncilor; şi consecinţa era, că atunci când cel din urmă devenea în general primul dispărut, sau micşorat la o formă fără de înţeles. Dar în perioada care este acum înaintea noastră Catehumenii erau un ordin distinct. Anumite persoane, numite Catiheţi, erau rânduite să-i instruiască. Ei ocupau un loc separat în adunările creştine, şi li se cerea să se retragă înaintea sărbătoririi Cinei Domnului, la care nu erau permişi să mărturisească. Din fraza latină folosită în eliberarea adunării, întregul serviciu era numit „Missa”, de unde a derivat cuvântul de „Masa”. Existau Missa Catechumenorum, sau serviciul Catehumenilor şi Missa Fidelium, sau serviciul Credincioşilor; cel dintâi cuprindea citirea Scripturilor şi predica; ultimul, Cina Domnului şi exerciţiile devoţionale care precedau aceasta, denotând părtăşia credincioşilor, clasă la care Catehumenii nu aparţineau decât după botezul lor.

 

Este un fapt foarte notabil că serviciul de botez, aşa cum era prescris în liturghiile cele mai timpurii, era pregătit numai pentru Catehumeni. Nu era nici o clauză pentru prunci. Dacă ar fi fost în existenţă atunci botezul pruncilor, aranjamentele eclesiastice ar fi recunoscut aceasta, şi atunci ar fi fost un serviciu dublu, aşa cum este acum în Biserica Angliei, una pentru prunc, şi alta pentru „cei mai copţi la ani”.

 

Am numit perioada din 254 până în 604 d. Hr. „Perioada de Tranziţie” deoarece, atâta cât este preocupat botezul, şi într-adevăr, în multe alte particularităţi putea fi adus dacă era nevoie, sistemul eclesiastic era într-o stare formativă. Acesta nu era nici una nici alta, ci un amestec de nepotriviri. Aranjamentul catehumenic era bazat pe teoria botezului pe o profesiune personală de credinţă, şi până acum acordat cu Noul Testament. Dar botezul pruncilor a izvorât în Africa de Nord, şi a fost treptat extins prin influenţa puternică a lui Augustin, Episcop de Hippo, care a scris mult despre acest subiect. Ancora sa de siguranţă în argument era eficienţa presupusă a botezului în eliminarea poluării păcatului original. Aceste două teorii erau în opoziţie una faţă de alta, căci dacă toţi candidaţii pentru botez aveau să devină catehumeni şi să primească instrucţiunea pregătitoare, botezul pruncilor nu avea nici un loc. Cu toate acestea el era acolo, câştigând zilnic teren. Autoritatea lui Augustin a oferit acestuia avansul în Apus; dar în Răsărit, botezul pruncilor de la trei la zece ani, care puteau într-un anumit fel să răspundă pentru ei înşişi, a întârziat cu mult mai lung. Şi mari numere au urmat exemplul Împăratului Constantin, care şi-a amânat botezul său până în perioada cea mai târziu posibilă, ca toate păcatele lui să poată să fie spălate deodată, aşa cum el, săracul, şi-a imaginat în zadar că ar fi ele, prin administrarea acestui ritual. Astfel găsim o mare diversitate de practică. Exista botezul pruncilor care se răspândea din Africa de Nord – botezul copiilor predominant în Răsărit – botezul catehumenilor, corespunzător numit aşa, modul ordinar de admiterea convertiţilor – şi botezul amânat, incluzând astfel de cazuri ca cel al lui Constantin. Vedem, dar, că această perioadă este corect numită „Perioada de Tranziţie”.

 

Neander spune, „Era încă foarte departe de la a fi cazul, în special în Biserica Greacă, ca botezul pruncilor, deşi recunoscut a fi necesar, să fi fost introdus în general în practică. Parţial, acelaşi noţiuni greşite care au apărut din confundarea lucrului reprezentat de botez cu ritualul exterior, şi care mai apui a dus la supra-aprecierea botezului pruncilor, şi parţial, termenul frivol al gândirii, indiferenţa faţă de preocupările mai înalte, care îi caracteriza pe aşa de mulţi care au schimbat doar exteriorul Păgân pentru cel Creştin – toate acestea au contribuit la determinarea, ca printre creştinii din Răsărit, botezul pruncilor, deşi recunoscut în teorie a fi necesar, cu toate acestea a intrat aşa de rar şi cu o dificultate aşa de mare în viaţa creştină din prima jumătate a acestei perioade”2.

 

„Botezul pruncilor”, observă Giesler, „nu a devenit universal decât după moartea lui Augustin”3.

 

Dacă botezul pruncilor era privit în mod universal ca un ritual Divin, aceasta ar fi fost pretutindeni observat, şi părinţii creştini ar fi fost scrupulos de precauţi de datoria lor faţă de copiilor în această manieră. Dar nu era aşa. Unii dintre cei mai buni oameni ai vremii erau copii din oameni pioşi, dar nu erau botezaţi până ce nu atingeau maturitatea. Spunem din nou, aceasta nu se poate să fi avut loc dacă botezul pruncilor ar fi fost privit de la început ca o instituire apostolică. Câteva instanţe pot fi oferite.

 

Grigore Nazianzen, Arhiepiscop de Constantinopole, care a murit în anul 389, şi al cărui tată era Episcopul de Nazianzen, nu a fost botezat decât atunci când a fost aproape de 30 de ani. El a sugerat în mod expres dezaprobarea sa a botezului pruncilor, într-unul din discursurile sale publice, şi a sfătuit ca pruncii să nu fie botezaţi până când aveau trei ani sau mai mult, timp la care ei puteau fi capabili să răspundă întrebărilor propuse candidaţilor4.

 

Chrysostom, predicatorul gură de aur, de asemenea şi Arhiepiscop de Constantinopole, născut din părinţi creştini, a primit botezul la vârsta de 28 de ani. El a murit în anul 407.

 

Basil de Cezarea, deşi el putea să se laude cu o moştenire creştină pentru câteva generaţii, nu a fost botezat decât atunci când avea 27 de ani. Adresându-se Catehumenilor, el spune (350 d. Hr.), „Ezitaţi voi, şi zăboviţi, şi amânaţi aceasta, când aţi fost de mici catehizaţi în Cuvânt? Nu sunteţi voi obişnuiţi cu adevărul? Dacă l-aţi învăţat din totdeauna, nu aţi ajuns încă la cunoaşterea acestuia? Un căutător din toată viaţa voastră, un considerator până sunteţi bătrâni? Când veţi deveni unul dintre noi?” Observaţi – „de mici catehizat” – dar botezul încă întârzia5.

 

Efrem de Edessa, un scriitor învăţat din Biserica Siriacă (mort 378 d. Hr.), a fost născut din părinţi care, aşa cum remarcă Alban Butler, „erau înnobilaţi de sângele martirilor din familia lor, şi au mărturisit ambii pe Hristos înaintea persecutorilor, sub Diocleţian sau a succesorilor lui. Ei l-au consacrat pe Efrem lui Dumnezeu din leagăn, ca un alt Samuel, dar el avea 18 ani când a fost botezat”6. Ei ar fi numiţi Baptişti buni în aceste vremi. Ei „au consacrat” copilul lor, adică, s-au rugat pentru el, şi l-au pregătit „în hrana şi mustrarea Domnului”; dar ei nu l-au văzut pe el botezat decât până el fusese un credincios, care nu a fost până ce a avut „18 ani”. Ar fi acţionat ei astfel, dacă botezul pruncilor era practica universală şi de liant a bisericii?

 

Vorbind de Împăratul Constantin, istoricul Gibbon spune, „Exemplul şi reputaţia lui Constantin părea să aprobe întârzierea botezului. Tiranii de mai apoi au fost încurajaţi să creadă că sângele inocent pe care ei l-ar putea vărsa într-o domnie lungă ar fi în mod instantaneu spălat în apele regenerării: şi abuzul religiei submina în mod periculos temelia virtuţii morale”7. Adevărul ultimei observări este de netăgăduit. Toată istoria eclesiastică ilustrează aceasta. Şi nu există altă melancolie confirmată decât cea care este oferită de înregistrările botezului. Plăsmuirea regenerării botezului, una dintre cele mai timpurii coruperi ale creştinismului, era o insultă asupra moralelor şi religiei. Aceasta îi încuraja pe oamenii în păcat, şi îi hrănea cu o speranţă falsă, înlocuind forma exterioară pentru pocăinţă, credinţă şi o inimă şi viaţă schimbată. Botezul pruncilor, de asemenea, şi-a desfăşurat curând tendinţele şi efectele sale vătămătoare. Ele se vor prezenta la fiecare pas al progresului nostru. Se pare surprinzător că o perversiune aşa de grosolană a Creştinismului să fi dobândit o poziţie aşa de stabilă a minţilor oamenilor. Dar aceasta este printre lucrurile care sunt sortite, şi ziua încă nu a început.

 

Cu singura excepţie a clinicilor, la care am făcut referire deja, botezul încă mai consta din imersiunea candidatului, care dezbrăcat de haine în mod obişnuit. Aceiaşi metodă era adoptată pentru copii cât şi pentru adulţi. Şi imersiunea era încă îndeplinită în mod comun de trei ori.

 

Următoarele pasaje sunt luat din lucrarea lui Bingham „Antichităţile” “Antiquities” (book xi. chap. 11).

 

„Cyril de Ierusalim (mort 386, d. Hr.) face din aceasta o emblemă a revărsării Duhului Sfânt peste apostoli; căci aşa cum trecutul intră în apă şi este botezat este înconjurat din toate părţile de apă, la fel şi apostolii au fost botezaţi în întregime de Duhul; apa înconjoară trupul în mod extern, dar Duhul botează în mod incomprehensibil sufletul interior”.

 

„Aşa o explică Sf. Ambrozie (m. 396 d. Hr.). ‚Erai întrebat, Crezi tu în Dumnezeu Tatăl Atotputernic? Şi ai răspuns, Cred; şi apoi, erai scufundat în apă, adică, îngropat’”.

 

„Sf. Chrysostom (m. 407 d. Hr.) dovedeşte învierea din această practică; ‚căci’, spune el, ‚prin faptul că noi eram botezaţi şi scufundaţi în apă, şi ieşirea noastră din ea, este un simbol al coborârii noastre în iad sau mormânt, şi a întoarcerii noastre de acolo’”.

 

„Sf. Jerome (m. 420 d. Hr.) face din această ceremonie un simbol al Unităţii precum şi al Trinităţii. ‚Căci’, spune el, ‚de trei ori suntem afundaţi în apă, ca misterul Trinităţii să poată apărea a fi doar unul; noi nu suntem botezaţi în numele Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt, ci într-un singur nume, care este Dumnezeu’”.

 

„Sf. Augustin (m. 430) ne spune că exista un mister dublu semnificat în acest fel de botezare. Imersiunea de trei ori era atât un simbol al Sfintei Trinităţi, în numele căreia suntem noi botezaţi, precum şi un tip al îngropării Domnului, şi al învierii Lui în a treia zi dintre morţi. Căci noi suntem îngropaţi cu Hristos prin botez, şi înviem cu El prin credinţă”.

 

Leo cel Mare (m. 461) spune, „Imersiunea de trei ori este o imitare a celor trei zile de îngropare; şi ieşirea din nou din apă este o imagine a Domnului venind din mormânt”.

 

Grigore cel Mare (m. 604) a scris astfel către Leander, Episcop de Sevilia: „Referitor la cele trei imersiuni în botez, ai judecat deja foarte adevărat, ritualurile diferite şi obiceiurile nu aduc prejudiciu Sfintei Biserici, în timp ce unitatea credinţei rămâne întreagă. Motivul pentru care noi folosim trei imersiuni la Roma este de a semnifica misterul celor trei zile de îngropare, pe când acela în care un prunc este de trei ori ridicat din apă învierea în a treia zi se poate exprima prin consecinţă. Dar dacă cineva cred că aceasta este făcut mai degrabă faţă de Sfânta Treime, o singură imersiune în botez nu prejudiciază aceasta; căci atât timp cât unitatea substanţei este păstrată în Trei Persoane, nu este nici un rău dacă un copil e botezat cu o singură imersiune sau trei; deoarece trei imersiuni ar putea reprezenta Trinitatea Persoanelor, şi o imersiune Unitatea Dumnezeirii”.

 

La început, botezul era administrat în râuri, iazuri, băi, unde se putea obţine o cantitate convenabilă de apă. În secolul al patrulea, baptisteriile au început să fie ridicate. Acestea erau clădiri largi, alăturate bisericilor. Era de obicei dar una într-un oraş, ataşată de biserica episcopală sau catedrală. Baptisteriul corespunzător, in fond, era în centrul clădirii, şi în părţi erau numeroase apartamente pentru acomodarea candidaţilor. Câteva dintre aceste baptisterii au mai rămas, şi au fost descrise în mod frecvent de călători. Baptisteriile la Roma (în biserica Sf. Ioan Lateran), Ravena, Florenţa, Pisa şi Parma pot fi menţionate în mod particular. Baptisteriile din aceste baptisterii sunt de la 3 la 4 paşi adâncime, şi de mărime proporţionată. De sigur că ele erau intenţionate pentru imersiune.

 

NOTE DE SUBSOL:

 

1 Vol. ii. p. 105.

 

2 History of the Church, ii. p. 319.

 

3 Ecclesiastical History, ii. p. 47.

 

4 Ullmann’s Gregory of Nazianzen, p. 27.

 

5 “Oratio exhortatoria ad baptismum,” quoted in Wall’s History of Infant Baptism, chap. xii.

 

6 Lives of the Saints. Art. “ St. Ephrem.”

 

7 Decline and Fall, chap. xx.

horizontal rule

Continuare în numărul viitor...

sus

 


Ce este nou?

CHAT Apologetic!

Aici poţi să vorbeşti online pe teme de Apologetică, Teologie sau să îţi faci prieteni noi. Tot ce trebuie să faci e să intri cu un user (de preferinţă numele tău mic) apăsând aici.

 

FORUM de discuţii pe teme Teologice, Apologetice şi discuţii libere!

[apasă aici pentru detalii]

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe paginile fiecărui subiect de studiu găsiţi o serie de articole de interes.

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole noi la subiectele doctrinare despre:
 
HRISTOLOGIE
(doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE
(doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE
(doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE(doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE
(doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE
(doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE
(doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE
(doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE
(doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
 
Apasă pe titluri pentru a accesa paginile cu aceste subiecte
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 

Cartea de Oaspeţi

Apasă aici dacă doreşti să semnezi sau să citeşti Cartea noastră de Oaspeţi.

 

Citeşte Biblia online!

Citeşte Biblia Online!

 

 Înapoi Înainte 
Copyright © 2003 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate