Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Istorie
 

 

 

Cuprins Publicaţie
Nostra Aetate
Apologetica
Orientalia
Teologie
Reforma Spirituala
Istorie
Pastorala
Misiunea Azi
Site-uri Baptiste
Media

 

 


Pagina de Istorie

Dr. Alexa PopoviciISTORIA BAPTIŞTILOR DIN ROMÂNIA

 Dr. Alexa Popovici

 

RĂSPÂNDIREA ÎN ROMÂNIA VECHE

 

În afară de oraşul Bucureşti, provinciile vechii Românii, adică, Muntenia şi Moldova, nu cunoşteau nimic despre credinţa baptistă şi despre mărturisirea şi trăirea lor, înainte de 1900. În Moldova a apărut, ca o arătanie prevestitoare, existenţa unui credincios baptist la curtea domnească a domnitorilor greci din Moldova, de la începutul secolului XVII. Numele lui a fost Vevelli Constantin zis Ioan, care era de credinţă baptistă şi era un oarecare dregător şi sfetnic al căpeteniei. Nu ştim nimic despre activitatea religioasă a sa. Despre existenţa lui aflăm într-o cuvântare a profesorului Τ orna Sie ν de la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti, întitulată Rolul şi viitorul social al baptismului. Nu ne-a rămas nimic dacă Vevelli a convertit pe alţii şi dacă el şi-a format vreun cerc de prieteni. Numai în primul deceniu al secolului XX a pătruns credinţa baptistă printre români în Muntenia prin vecinătatea Dobrogei. Datorită însă cruntelor prigoane nici aici nu s-a putut manifesta şi afirma, de aceea nu a progresat prea mult.

 

PRIMA PĂTRUNDERE. BISERICA DIN JEGĂLIA. În anul 1907, a plecat un grup de bărbaţi tineri, de sărbătorile Crăciunului, din Jegălia la Feteşti şi alte sate din jur. Au trecut apoi Dunărea la Cernavodă şi aici au aflat de la diferite familii despre pocăiţi. Curioşi, într-una din zile, în 2 ianuarie 1908, tinerii colindători s-au dus la casa la care se adunau pocăiţii. Aici au găsit doar pe o femeie, care le-a spus, că predicatorul lucrează la fabrica de ciment, dar că la ora 12, îl vor întâlni. După ora 12 s-a apropiat de colindători un bărbat şi a început să le vorbească din Evanghelie. Vorbele lui plăcute au pătruns în inima a trei tineri: Gheorghe Mitu, Haralambie C. Dumitru şi Dobre V. Toancă. La despărţire, credinciosul baptist Nicolae Teodorescu, care le-a vorbit, le-a dat două Testamente. întorşi în comuna lor, în Jegălia, tinerii aceştia au început să povestească tot ce au auzit de la Nicolae Teodorescu, la Cernavodă. Dar toate cunoştinţele lor s-au epuizat în grabă, de asemenea zelul şi în lucrarea lor a început să scadă cu trecerea zilelor.

 

Cum în vara anului 1908 a fost o mare secetă, s-au făcut diferite ceremonii religioase pentru ploaie. Acolo s-au întâlnit din nou tinerii din iarna şi şi-au readus aminte de vorbele lui Teodorescu de la Cernavodă. Dobre V. Toancă l-a îndemnat pe Haralambie C. Dumitru, să se duca la biserica din sat. Acesta însă a mai fost în câteva rânduiri la Cernavodă şi ţinea o corespondenţă cu Nicolae Teodorescu. De acolo a primit o Biblie, pe care a început să o citească şi să o aprofundeze cu sârguinţă. În discuţia lor, a venit şi Dima Mitrea, şi cu toţi şi-au împrospătat interesul în viaţa religioasă.

 

La 6 ianuarie 1909, toţi cei trei tineri s-au dus la Cernavodă şi au stat acolo trei zile, bucurându-se cu credincioşii baptişti de acolo. La întoarcerea în comuna lor, s-au hotărât să deschidă şi ei în comuna lor o casă de rugăciune în casa lui Dima Mitrea. De atunci au ţinut întruniri de rugăciune în fiecare Miercuri, Sâmbăta seara şi Duminica atât dimineaţa cât şi seara. Lumea a început să vină să asculte, uneori era plină şi casa şi curtea de popor. Din Biblie predica mai mult Haralambie Dumitru.

 

Imediat însă, au apărut şi greutăţile. Au fost sesizate autorităţile şi au urmat chemări pe la primărie, cercetări şi ameninţări de tot felul, ei însă au ţinut o strânsă legătură cu credincioşii din Cernavodă, care îi îndemnau să stea lângă adevăr.

 

La 2 februarie 1909 a venit să-i viziteze Maxa Comloşanu de la Cernavodă, de fel din Arad-Micalaca, cumnat cu Radu Taşcă, aflat acum la lucru la Cernavodă. Cei trei credincioşi din Jegălia au chemat pe mulţi din comună să vină şi să asculte propovăduirea Evangheliei şi Maxa Comloşanu a predicat Evanghelia şi Duminica dimineaţa şi seara. Pentru seara, preotul din sat, Neagu Dumitre seu, a organizat o poteră de bătăuşi să-l prindă pe Maxa Comloşanu şi să-l bată, dar oamenii, stând la pândă, şi-au schimbat părerile şi au plecat la ale lor. Preotul însă, a uneltit toată noaptea la primar şi la jandarmi. Dimineaţa, la 3 februarie 1909 l-au chemat pe Maxa Comloşanu la primărie. Acesta s-a dus însoţit de Haralambie Dumitru şi de Dobre V. Toancă. La primărie era şi preotul Neagu Dumitrescu, care a început discuţii cu o ceartă aprinsă şi mereu ameninţa cu bastonul. După cercetări, Comloşanu a fost trimis la Rosetti, la administraţia domeniului. Pe drum, tot timpul a fost însoţit de cei doi, la care s-a mai adăugat şi Dima Mitrea.

 

La Rosetti au fost duşi la postul de jandarmi şi apoi la administraţia domeniului. Aici li s-a dat deplină libertate să vorbească celor ce s-au adunat să-i vadă. Maxa Comloşanu a predicat într-un salon, cu multă înflăcărare. Dimineaţa, în 4 februarie au fost trimişi la prefectura din Călăraşi, iar prefectura i-a trimis la compania de jandarmi. Pentru cercetări, au fost despărţiţi şi cu toţi au avut de îndurat grele suferinţe. Întâi, au fost bătuţi cu centurile. Speriat de o asemenea suferinţă, Dima Mitrea s-a lepădat de credinţă, spunând că el nu e pocăit, ci i-a adus cu căruţa, de chirie. Pe ceilalţi doi din Jegălia i-au bătut, până jandarmii s-au obosit. În timpul bătăilor, cei doi, care au fost aduşi laolaltă, istoriseau jandarmilor cum leii s-au îmblânzit când Daniel a fost aruncat, ca pedeapsă, în groapă. De ruşine şi obosiţi, în cele din urmă jandarmii au încetat bătaia. Pe Maxa Comloşanu, fiindcă era din Ungaria, din Transilvania, l-au bătut numai la tălpi că i s-au umflat tălpile ca nişte perine.

 

După bătaie, i-au luat pe toţi şi i-au dus la protopopul, ortodox, şi aici acesta i-a supus unor chestionări asupra credinţei. Spre deosebire însă de alţi preoţi, protopopul din Călăraşi s-a purtat foarte bine cu ei. În discuţia avută a folosit cuvinte demne şi înţelepte. De la protopop au fost duşi din nou la compania de jandarmi şi puşi la muncă până seara, când celor trei din Jegălia li s-a dat drumul. Pe Maxa Comloşanu l-au mai ţinut închis câteva zile şi apoi l-au dus la Constanţa, de unde i s-a dat şi lui drumul. La câteva zile însă după ce a sosit la Cernavodă, autoritatea de la şantierul de construcţie a primit ordin şi l-a expulzat atât pe Maxa Comloşanu cât şi pe ceilalţi credincioşi baptişti din Cernavodă, veniţi din Transilvania la lucru. Astfel, la Cernavodă au rămas numai baptiştii băştinaşi.

 

În Jegălia, grupul credincioşilor baptişti s-a întărit, s-a călit în suferinţe. Cei hotărâţi au fost: 1. Haralambie C. Dumitru, 2 Dobre V. Toancă, 3. Dima Mitrea, (cel care se lepădase de credinţă ia Călăraşi,) 4. Nicolae Simion, 5. Niţă Dumitrescu Şerban, 6. Gh. M. Başa, 7. Gh. C. Loloţ, 8. Maria C. Mitrea, 9. Maria Roancă, 10. Păuna N. Tudor, 11. Nic. Ener 12. Marina Dumitraşcu, 13. Maria Ν. D. Serban, 14. Maria C. Vasile, 15. Maria Gh. Culea, 16. Zamfira G. Culea, 17. Constantina C. Loloţ, 18. Maria Ν. Simion, 19. Anica Gh. Başa, 20. Voica N. Ene, 21. Paraschiva V. Toancă, 22. Anica I. Dorde, 23. Constantin C. Loloţ, 24. Antiţa C. Dumitru, 25. Dobriţa Nae Dinu.

 

În luna martie 1909, lui Dobre V. Toancă i-a murit un băieţaş de 4 ani şi ei fiind proaspăt convertiţi, nu ştiau nici o rânduială pentru un serviciu de înmormântare, s-au dus la Cernavodă să aducă de acolo un predicator. Experienţa cu Maxa Comloşanu însă i-a făcut pe cei de la Cernavodă să fie mai prudenţi. I-au instruit doar cum să facă un serviciu de înmormântare. Când părinţii lui Toancă şi rudele, care erau foarte împotrivitori credinţei baptiste, au văzut că se întorc de la Cernavodă fără predicator, şi şi-au dat seama că vor să înmormânteze copilul fără slujba preotului, au început să-l batjocorească pe Toancă. El însă a stat tare şi grupul de credincioşi a plecat cu mortul, iar pe parcurs până la cimitir au cântat continuu, s-a adunat aproape întreaga comună, şi ceea ce părea un faliment a fost o biruinţă.

 

Cu toată formarea bisericii baptiste din Jegălia, încă nici unul de acolo nu era încă botezat, fiindcă după întâmplarea cu Maxa Comloşanu şi expulzarea lui în Transilvania, fraţii din Cernavodă au ezitat să mai meargă la Jegălia şi să aibă acolo un botez nou-testamental. Dar Maxa Comloşanu a făcut prin corespondenţă o legătură între credincioşii din Jegălia şi F. Berney, misionarul elveţian, care se afla acum la Silistra. Câţiva dintre bărbaţii credincioşi din Jegălia s-au dus ia Silistra, şi au fost botezaţi de Berney îh Dunăre. Tot atunci ei a ordinat pe Haralambie C. Dumitru şi pe Dobre V. Toancă în slujba de prezbiteri, Aceştia la întoarcere, au botezat pe restul de convertiţi.

 

După un timp, fiindcă Dima Mitrea, în casa căruia se ţineau serviciile divine ale bisericii, nu ducea o viaţă demnă, fiind supus beţiei, biserica s-a mutat în casa lui Nicolae Simion, şi a avut pace până la 25 februarie 1910, când administratorul de plasă i-a chemat pe baptişti, atât bărbaţi cât şi femei, la primărie şi a dezlănţuit o nouă campanie de prigoană, cu pălmuiri,.bătăi, batjocuri şi hulă, etc.

 

Sâmbătă 27 februarie 1910, un grup de credincioşi s-au hotărât şi au plecat la Cernavodă, spre a lua parte acolo ia serviciile divine, în Duminica de 28 Februarie. Cei ce au rămas acasă s-au adunat spre a avea un serviciu divin acolo. În timp ce se rugau, o ceata de bătăuşi au intrat în casa de rugăciune cu strigăte şi ameninţări, scoţându-i pe credincioşi afară în bătăi. Toţi îi căutau pe Haralambie C. Dumitru dar acesta era la Cernavodă. În următoarea Duminică, 7 martie 1910, în timp ce erau adunaţi la serviciul divin şi veniseră şi câţiva credincioşi din Cernavodă, în casa de rugăciune au năvălit mai mulţi bătăuşi, cu ciomege şi cu zbierete, unii au intrat înlăuntru şi au început a bate, cei ce reuşeau să fugă afară erau bătuţi de bătăuşii de afară. Din nou îl căutau pe Haralambie C. Dumitru, dar acesta plecase la Bucureşti, şi l-au luat pe Gh. C. Loloţ şi l-au târât la biserica ortodoxă, lăsându-l pe mâna preotului Neagu Dumitrescu. Acesta, după ce l-a batjocorit în toate felurile l-a ameninţat că dacă nu se leapădă de credinţă o sa-l omoare cei ce îi aşteaptă afară.

 

După bătăile şi ameninţările din 28 februarie şi 7 martie 1910, o delegaţie de două persoane, Haralambie C. Dumitru şi Dobre V. Toancă au plecat la Bucureşti. înainte însă au dat pe la procurorul de Ialomiţa şi i-au înmânat o petiţie, în care descriau persecuţiile religioase de la Jegălia. De acolo au plecat la Bucureşti, cu o petiţie pentru Ministerul de Interne. Ei voiau să înmâneze petiţia în mod personal ministrului de interne, astfel, s-au dus acasă la Ioan C. Brătianu şi s-au postat afară în aşteptare. Portarul, când i-a văzut, a mers la ei, a intrat în vorbă cu ei şi le-a cerut petiţia, dar ei cereau să fie primiţi de ministru.

 

Foto dreapta: Marin Dumitrașcu (1906-1946)

 

După ce a plecat portarul, a venit un altul şi l-a invitat pe D. V. Toancă, la care era petiţia, să vină înăuntru, unde a fost un poliţist, care l-a dus la poliţie, unde i s-a luat petiţia, l-au cercetat şi apoi l-au închis. A doua zi sub escortă l-au expediat acasă, fiind clasat ca un „maniac religios.” Celălalt delegat, Haralambie C. Dumitru s-a dus la Nicolae Fleva, om politic, în două rânduiri a fost ministru şi primar al Bucureştilor, care l-a ascultat, i-a luat plângerea şi cu o scrisoare l-a trimis la ziarul Adevărul. Aici, ziariştii au făcut cerc în jurul lui Haralambie C. Dumitru. În urma acestei întâlniri cu ziariştii, au fost publicate în ziarul Dimineaţa articole întitulate „Conflictele religioase din comuna Jegălia”, în care au fost expuse prigoanele şi suferinţele baptiştilor de acolo. Cel mai amplu articol a fost în ziarul din 10 martie 1910.

 

În petiţia predată lui Nicolae Fleva, descrierea suferinţelor se încheie astfel: „Domnule.. .vedeţi dumneavoastră şi constataţi în ce stare suntem şi în ce jale jalnică de plâns! Că am ajuns mai rău ca dobitoacele, că şi ele au drept de a nu le bate; însă noi suntem poate mai mult ca dânsele.” În urma intervenţiilor lui Fleva şi ca urmare a articolelor din ziarul Dimineaţa, persecuţia s-a potolit. După un timp însă, duşmanii baptiştilor au înscenat un proces, dându-i în judecată pe baptişti, ca hulitori de religie. Bătăuşii, ca să nu fie prinşi ei, au apărut la proces ca reclamanţi, iar treizeci de bărbaţi şi femei credincioşi baptişti s-au aflat inculpaţi. Toţi aceştia au fost chemaţi la Tribunal de patru ori. La început procesul a fost intentat de jandarmeria comunei. Judecătoria din Feteşti i-a ascultat şi după aceea şi-a declinat competenţa, trimiţând procesul, toate depoziţiile, la Tribunalul de Ialomiţa. Completul de judecată a fost compus din C. G. Macri, asistat de A. Şuţu; inculpaţii au fost apăraţi de avocatul Al. Bădulescu. Ziarul Dimineaţa în ediţia sa din 23 septembrie 1910, s-a ocupat de proces, redând istoricul şi faptele de la dezbaterea din 21 Sept. 1910 de la Tribunalul din Călăraşi. Procesul s-a amânat pe 13 decembrie 1910, când baptiştii au fost condamnaţi pe baza art. 180 C. P. la câte 10 zile închisoare, cei trei Haralambie C. Dumitru, Dobre V. Toancă şi Dima Mitrea. Toţi cei trei condamnaţi au făcut apel. Curtea de Apei din Bucureşti a respins apelul şi ei au făcut recurs la Curtea de Casaţie. De trei ori s-au prezentat cei trei condamnaţi în faţa instanţei supreme, şi cu toate acestea li s-a respins recursul, sentinţa rămânând valabilă. Toţi trei au executat sentinţa de 10 zile închisoare, de la 30 decembrie 1911 până la 8 ianuarie 1912.

 

În martie 1912 s-a convertit la credinţă o ţigancă. Soţul ei, luat în râs şi agitat de vechii duşmani ai baptiştilor, a bătut-o cu o funie de cânepă udă şi a strâns-o cu cleştele, dar ea a rămas credincioasă. Atunci bărbatul a gonit-o la tatăl ei în comuna Cocargeaua. De aici, ea a scris bisericii din Jegălia, rugind pe fraţi să-i facă o vizită. Cei, care s-au dus au fost arestaţi, duşi ia Călăraşi la Procuratură şi depuşi la închisoare. De aici o altă inchiziţie asupra baptiştilor. Au fost arestaţi Dobre V. Toancă, Haralambie C. Dumitru, Niţă D. Şerban, Gh. C. Loloţ, Gh. M. Başa şi Nic. Simion. De mai multe ori au fost duşi în faţa judecătorului de instrucţie şi bătuţi în faţa şi din ordinul său. O dată a luat o cruce şi a pledat pentru sărutarea ei, ca, după ce a văzut că cei şase arestaţi, credincioşii baptişti, refuză, i-a bătut cu crucea până a rupt-o. Când anchetatorii s-au convins că baptiştii nu se leapădă de credinţă, i-au eliberat unul câte unul. Dintre ei, Dobre V. Toancă a stat la închisoare trei luni. Din toate aceste cercetări însă, s-au pomenit cu un alt proces, învinuiţi ca hulitori de religie. Procesul s-a dezbătut de câteva ori la Tribunalul din Călăraşi, fără să se decidă până în 1916, când a început războiul şi procesul a fost amânat. Abia în 24 decembrie 1920 au fost citaţi şi procesul a fost stins prin amnistia regală.

 

În toţi aceşti ani, baptiştii din Jegălia, nu numai că au fost bătuţi, prigoniţi, dar copiii lor au fost izgoniţi din şcoală şi nu au mai fost reprimiţi decât, după ce în urma petiţiilor şi telegramelor adresate regelui Carol I, s-a dat ordin direct de la Minister.

 

La arendarea de pământ, administratorul moşiilor, nu le-a aprobat arendarea şi nu le-a dat pământ pentru arat şi semănat în anii 1914, 1915 şi 1916. Oamenii, fiind lipsiţi de drepturi, au făcut petiţii la Ministerul de Domenii, dar ori unde s-au dus li s-a spus că nu au drepturi.

În vremea aceasta de luptă şi suferinţă, biserica a fost vie şi creştea în har. La amvonul lor simplu au predicat marii predicatori: Comloşanu Maxa, Radu Taşcă, Mihai Brumar, Mihai Munteanu, Vasile, Berbecaru, şi alţii. Păstoria bisericii o aveau cei doi eroi, prieteni între ei de la început: Haralambie C. Dumitru şi Dobre V. Toancă. În timpul războiului, Dobre V. Toancă a fost mobilizat şi în luptele de la Topraisar a fost grav rănit şi moare în octombrie 1917.

 

În timpul războiului, prigoanele au încetat, şi credincioşii au recăpătat pământ pentru agricultură, iar ei ca drept mulţumire, au construit o casă de rugăciune. La 27 mai 1917, noua casă de rugăciune a fost inaugurată cu multă bucurie. Haralambie C. Dumitru a fost din 1920 până în 1927 lucrător cercual pe toată Dobrogea de Sud, iar din 1927 până în 1930 a păstorit bisericile din Ialomiţa. În martie 1948, după o lungă şi grea suferinţă, trece la cele veşnice. Ultimele cuvinte de despărţire adresate întregii sale familii şi fraţilor, ce-l înconjurau au fost: „Mă duc acasă la Domnul.” Din biserica aceasta urmau să se ridice doi predicatori în generaţia următoare: Ştefan Dumitru, fiul lui Haralambie C. Dumitru, şi Marin Dumitraşcu, fiul lui Niţă Dumitraşcu Şerban.

 

BISERICA DIN BRĂILA. În anul 1910, s-a mutat de la Tulcea la Brăila un credincios baptist, Adam Sezonov, botezat de Pavlov, pe când acesta era păstor la Tulcea. Timp de nouă ani, el fiind în Brăila, a aparţinut de biserica din Tulcea, unde mergea din timp în timp. Abia în 1919 în luna Aprilie, Adam Sezonov s-a întâlnit cu un alt credincios baptist, anume Costache Dobre şi prin acesta l-a aflat pe Nicolae Petrescu, proaspăt întors din America şi el de credinţă baptistă, şi împreună au început să ţină servicii de rugăciune, la început într-o cameră la Adam Sezonov, iar după scurt timp în biserica reformată de pe Bdul. Carol. În cursul anului 1919 biserica a crescut la 19 suflete.

 

Lucrarea a crescut continuu, datorită râvnei cu care se lucra. I η Duminica de 6 iunie 1920, Constantin Adorian din Bucureşti a ţinut primul botez în Dunăre, cu trei suflete (Lidia Sezonov, Mihail Belicov şi Echim Barbu). La botez a luat parte un grup de corişti din Bucureşti.

 

Cum lucrarea a început să ia avânt, biserica l-a adus la pastoratul ei pe tânărul seminarist Pantelimon Andrişan. Dar el n-a stat în Brăila decât un timp scurt, întrucât a plecat în America pentru continuarea studiilor teologice. Lucrarea de vestire a Evangheliei a rămas din nou pe seama lui Nicolae Petrescu, Costache Dobre şi Adam Sezonov.

 

În 1921, întorcându-se de la Seminar din America, Ştefan Stuparu a fost chemat la pastoratul bisericii şi sub el au avut loc mai multe botezuri ţinute în Dunăre. Biserica a crescut, s-a întărit şi maturizat mult sub pastoratul lui Stuparu.

 

Fiind în comunicaţie directă şi în relaţii strânse cu bisericile din Tulcea şi Cataloi din Dobrogea, biserica din Brăila s-a bucurat de continuă împrospătare şi de îmbogăţire de cunoştinţe, prin vizitele şi a unor predicatori de la aceste biserici şi a mai multor membrii cu cunoştinţe adânci în Sf. Scripturi. În primii ani, membrii erau şi ruşi şi romani. Într-un timp familiile fraţilor Sezonov, Adam, Iacob şi Andrei, s-au ridicat ca număr. Datorită lor, cu toţi fiind industriaşi, biserica a ajuns bine cunoscută, cu bună reputaţie în oraş.

 

Foto stânga: Adam Seyonov, industriaşul din Brăila.

 

Datorită legăturilor cu bisericile din Tulcea şi Cataloi, credincioşii din Brăila au luat modelul de activitate de la aceste biserici. Astfel, femeile au fost organizate în grupe de lucru. Ele se adunau o dată pe săptămână şi aveau meditaţie, rugăciune, apoi lucrau împreună şi făceau lucru de mină, ca broderie sau croşetărie, etc. pe care le vindeau şi banii agonisiţi îi foloseau la operele de binefacere, la ajutorarea celor lipsiţi sau bolnavi. Aici a la început cu femeile Ludovica Cristea, după întoarcerea din America de la studii. A venit apoi, ca misionară Eva Lupescu şi altele din cele ce s-au pregătit la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti.

 

Chiar de la început, credincioşii din Brăila au aplicat misionarismul, răspândirea Evangheliei şi în alte părţi. Unul care a început în lucrarea misionară a fost Nicolae Petrescu. El s-a născut în Decembrie, 1887 în comuna Dunărea şi s-a convertit la Cernavodă în 1909, dar nu s-a botezat, decât după ce a ajuns în America. Aici, în biserica română din Cincinnati, Ohio, a fost botezat în 1911 de Rista Igrişan. După doi ani, în 1913 s-a întors în ţară şi a lucrat împreună cu Nicolae Teodorescu din Cernavodă în comunele din Dobrogea. După război, în 1919, s-a mutat la Brăila şi a fost unul din fondatorii bisericii. El n-a stat însă acolo, ci a pornit în misiune. Şi-a asociat pe alţi doi credincioşi, pe Şocarici Constantin şi pe Marcu Ştefan şi cu ei a început o lucrare în comuna Lascar Catargiu, unde au întemeiat o biserică.

 

În Brăila, biserica nu a avut de suferit prigoane, fiindcă avea pe unii membrii foarte bine cunoscuţi în oraş. Dar în biserica, filială a ei, biserica din Lascar Catargiu, credincioşii au avut de îndurat mai multe încercări de prigonire. Preotul, jandarmii şi cu o ceată de oameni de nimica, au năvălit într-o noapte în casa unde se aflau Nicolae Petrescu, Marcu Ştefan şi Constantin Şocarici, cu gânduri de crimă, dar aceştia au scăpat, ca prin minune. Altă dată au fost arestaţi şi duşi la postul de jandarmi din comuna Independenţa, unde au fost investigaţi şi supuşi unor umiliri, dar neputând stabili nici o vinovăţie asupra lor, li s-a dat drumul.

 

Foto sus: stânga, Pantelimon Andrişan; dreapta, Ştefan Stupariu.

 

După unirea tuturor provinciilor ia România, şi cum se simţea o dorinţă generală de unire a tuturor bisericilor baptiste într-o organizaţie naţională şi reprezentativă, şi biserica din Brăila a consimţit să fie trimişi Constantin Adorian şi Gheorghe Nicoară în Transilvania spre a lua contact cu conducătorii baptişti de peste Carpaţi şi a se sfătui în această privinţă. Astfel, biserica a redactat următoarea scrisoare de recomandare:

 

Brăila 7/20 mai 1919

 

Document de încredere,

 

Prin care subscrişii membrii ai antistiei comunităţii baptiste romane din oraşul Brăila, împuternicim pe fraţii Constantin Adorian şi Gheorghe Nicoară, ca în comitetul ce se va întruni în curând, în judeţul Arad, în interesul unirii noastre, să poată isprăvi în numele nostru orice lucru de interes comun, despre care acolo va fi cuvântul, fiind o dorinţă din inimă la unificarea lucrului Domnului.

 

Acest document îl întărim prin subscriere proprie. Adam Sezonov Brăila Str. Transilvaniei Nr. 5, Nicolai Petrescu, Brăila, Strada Griviţei Nr. 176.

 

Biserica din Brăila avea o poziţie strategică pentru misiune. De aici se putea ajunge atât în Moldova şi Basarabia,cât şi în Dobrogea şi Muntenia. Pe lângă aceasta, datorită unor persoane importante dintre membrii ei, biserica va juca un rol de prim rang în conducerea Uniunii Baptiste din România. A contribuit foarte mult şi prietenia personală dintre Constantin Adorian şi fraţii Sezonov din Brăila. În mai multe rânduri,în casieria Uniunii nu erau bani, şi atunci fraţii Sezonov, care erau industriaşi şi erau bogaţi, au ajutat cu fonduri însemnate. Iar omul care a ştiut să folosească anumite situaţii şi să apeleze după fonduri a fost Constantin Adorian. Legăturile de prietenie îi făcea pe fraţii Sezonov să nu refuze apelul de ajutoare.

 

Foto stânga: Iacob Seyonov, industriaş

 

BISERICA DIN CRAIOVA. Lucrarea de răspândire a credinţei baptiste în Craiova a început în anul 1893, prin mutarea în oraşul de scaun al Olteniei a colportorului de Biblii Carol Crijanovschi. El a fost trimis de Societatea de Biblii Britanică şi întreţinut de ea. Imediat ce s-a stabilit în Craiova, Crijanovschi a început să-şi câştige prieteni şi un cerc de cunoştinţe, care creştea continuu. Credincios baptist, atât el cât şi soţia căutau să-i convingă pe alţii de starea de păcătoşenie şi de nevoia de mântuire a sufletului. Prin strădania lor, au fost câştigaţi la credinţa câteva persoane, cu care s-a început o biserică baptistă.

 

În anul 1896 însă, Societatea Biblică i-a cerut să se mute cu familia la Turnu-Măgurele. Plecarea sa din Craiova a făcut ca lucrarea abia începută să lâncezească.

 

După un an, în 1897 Carol Crijanovschi se reîntoarce la Craiova, unde reîncepe să lucreze în biserică. Lucrarea mergea destul de greu şi încet, fiindcă oamenii nu cunoşteau nimic despre Biblie; toată viaţa, trăirea religioasă se reducea la păzirea unor tradiţii moştenită din părinţi în copii. Propovăduirea Evangheliei, trăirea în credincioşia reală era un lucru nou pentru oameni, ba unora li-e era frică şi se fereau ca de ciumă. Un alt lucru ce împiedeca lucrarea era faptul că Crijanovschi nu era român, şi oamenilor li se spunea că prin trecerea ia o altă credinţă îşi vor pierde naţionalitatea, că f nu vor mai fi români.

 

În vremea aceasta nu exista în toată România Veche vreo biserica de credinţă baptistă, nu existau cântări în limba română, iar cele traduse de Carol Crijanovschi nu aveau suflu românesc şi erau greoaie, chiar fără înţeles clar, cu o exprimare nepotrivită. E o minune că totuşi lucrarea a înaintat. mai multe suflete au fost câştigate l-a mântuire, aşa că s-a înjghebat o biserică şi serviciile divine se ţineau, în casa lui Crijanovschi.

 

Foto dreapta: Carol Crijanovschi (1868-1921)

 

În anul 1901 lui Crijanovschi i-a murit soţia. Rămas singur, s-a văzut nevoit să plece şi să-şi găsească o soţie credincioasă, spre a-şi reface căminul. S-a dus la Budapesta, unde a stat un timp mai îndelungat la biserica baptistă germană. Aici s-a căsătorit cu o membră a bisericii, cu Eva Keller. Imediat după recăsătorire, Carol Crijanovschi s-a reîntors la Craiova. Aici a aflat lucrarea mult dată înapoi, grupul de credincioşi nu avea unde să se adune la rugăciune şi de aceea se adunau foarte anevoios şi foarte rar. întors cu hotărâri noi şi plin de dorinţe sfinte, el a început din nou lucrarea de vestire a Evangheliei. Inspirat din activitatea bisericii baptiste germane din Budapesta, el s-a întors ca un om proaspăt şi cu hotărâri ferme de a lucra pentru mântuirea altora.

 

Din nou credincioşii au început să se adune în casa predicatorului pioner. Acum însă a survenit o altă piedică, Eva, soţia iui, nu cunoştea limba română, de aceea, a mai trebuit un timp până ea a putut învăţa limba, spre a putea comunica cu membrii din biserică. În ciuda tuturor greutăţilor ivite, Carol Crijanovschi a mers înainte hotărât să-şi onoreze chemarea şi slujirea. Datorită strădaniilor sale, biserica s-a refăcut foarte repede, şi chiar dacă nu a înaintat repede, totuşi a mers în mod sigur înainte.

 

La intrarea României în război, în 1916, biserica a ajuns să aibă 31 de suflete şi un număr frumos de copii. Războiul însă a luat pe bărbaţi pe front, unii au fugit din oraş, mutându-se ia sat, astfel că biserica a scăzut din nou, prin împrăştie re. Carol Crijanovschi, fiind străin, a fost internat în lagăr. La terminarea războiului, se mai găsea la Craiova o biserică cu trei familii întregi şi anume: Carol Crijanovschi, a fraţilor Toma şi Ioan Kloss, şi câteva persoane răzlețe. Dar şi aşa, biserica îşi continua lucrarea ei de vestire a Evangheliei.

 

Foto stânga: Toma Kloss

 

În anul 1921, Carol Crijanovschi a murit, lăsând în urmă o singură fiică, Marta Crijanovschi, care avea să îi calce pe urme şi să fie un reazăm al bisericii din Craiova. Cu lucrarea au fost însărcina ti cei doi fraţi, Toma şi Ioan Kloss, care fiind mai tineri, au impulsionat un spirit nou şi entuziast în biserică.

 

Una din lucrările specifice bisericii din Craiova, ce i-a ajutat mult a fost lucrarea muzicală cu tineretul. Tinerii au învăţat să cânte la instrumente cu coarde, mai ales la mandoline.

 

Aceste trei biserici: Craiova, Jegălia şi Brăila, împreună cu cele două biserici din Bucureşti, cea germană şi cea română, au numărat în 1919 cam 200 de membrii şi aparţinătorii, adică copiii. Aceştia au fost baptiştii din România Veche înainte de Unirea cea mare.

 

Importanţa acestor biserici e că ele au fost bisericile pionere, tăietoare de făgaş evanghelic. Predicatorii lor, au fost proveniţi dintre acei ce puteau predica, deşi nu aveau pregătire pentru aceasta. Excepţie face biserica română din Bucureşti, care îl avea pe C. Adorian, cu studii de la Seminarul Teologic Baptist din Hamburg, Germania. Dar aceşti predicatori au avut zel puternic, şi datorită lui au fost gata de orice s-ar fi cerut de la ei.

 

Terminarea războiului a adus în toate bisericile o înviorare. Membrii considerau viaţa, ca un dar de la Dumnezeu şi acum o trăiau pentru El şi în ascultare deplină de El.

 

Foto dreapta: Nicolae Petrescu

 

Sub aspectul dreptului, baptiştii din România Veche nu aveau nici un fel de temei legal pentru funcţionarea lor, ca biserică. Nu exista nici o lege, care să fundamenteze existenţa şi activitatea baptiştilor. Totul a fost pe baza unei toleranţe administrative.

 

De altfel statul nu avea decât de câştigat din faptul existentei şi activităţii credincioşilor baptişti, fiindcă baptiştii aveau un cult al moralităţii, al curăţiei sufleteşti şi trupeşti. Etica lor avea să influenţeze pe alţii şi cercul influenţei lor să crească continuu în societatea omenească şi astfel baptiştii aduceau un bine social. Atitudinea lor adversitatea netă şi puternică fată de băuturile alcoolice izvora din crezul lor biblic şi prin ajungerea în multe familii a adus un incalculabil bine social. Inadmisibilitatea divorţului, castitatea tinerilor înainte de căsătorie, apoi sfinţenia în căsătorie, în cămin, au fost podoabe ale crezului şi moralei baptiste. În scurtă vreme, după apariţia credinţei baptiste prin familii, în sate şi oraşe, aceste aspecte ale vieţii şi credincios iei baptiştilor au ajuns bine cunoscute în popor. Cinstea, comportarea demnă, respectul aproapelui, vorbirea corectă şi fără dedesubturi, denunţarea ca păcat a jocurilor de cărţi, a fumatului, a avortului, etc. au fost un puternic stimulent pentru morala publică. Aşadar, rele sociale ce nu puteau fi oprite sau frânate prin legi sau ordonanţe administrative, au fost stăvilite lent prin influenta şi pilda de viaţă a credincioşilor baptişti.

 

Faptul că viața de fiecare zi a credincioşilor baptişti a adus numai efecte bune asupra societăţii a fost elementul hotărâtor în acordarea toleranţei depline din partea autorităţilor locale şi guvernului ţării.

 

BIBLIOGRAFIE

Toma Slev, Rolul şi viitorul social al Baptismului, conferinţă publicată în revista Farul Mântuirii Anul XI,Nr.10 din 1 iunie 1930, pag.7. Haralambie C.Dumitru, Ni ţa D. Şerban,înfiinţarea Adunării Baptiste din Jegălia şi persecuţiile ei, manuscris,p.l-16. Ştefan H. Dumitru, Din Istoria bisericii baptiste din Jegălia, manuscris nepublicat. Alexa Popovici, Documentele istoriei...doc. Nr.106,107. Vuonne, Adventiştii înaintea Tribunalului, articol publicat în ziarul Dimineaţa, din 23 Sept.1910. C. Brooks şi J.H. Rushbrooke, Baptist Work în Europe, pag.51 sqq. I. Teohari, De la Brăila, reportaj în Farul Mântuirii, Nr.7 din iunie 1920,pag.53. Nicolae Petrescu, Răspuns la chestionar, manuscris. Florea Pădeanu, Răspuns la chestionar, manuscris. Articolul Oltenia,publicat în revista Călăuza Nr.3 din 1936, pag.4. Nicolae Sava, Viaţa şi activitatea în câmpul Evangheliei, manuscris.

sus

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi Înainte
Copyright © 2003-2014 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate