Un alt caz rămas în arhiva CNSAS este cel din comuna Girişul Negru, judeţul Bihor. Rechiziţionarea casei de rugăciune din această comună s-a desfăşurat astfel:

"[S]-a constatat că numitul PUŞCAŞ ANDREI, Secretarul U.T.M.-ului din comuna Tinca - Bihor s-a deplasat în ziua de 4 Nov. 1949 în comuna Girişul Negru unde a prelucrat materialul primit dela plasa cu tinerii din comuna respectivă. Secretarul U.T.M.-ului văzând că tineretul nu are Cămin Cultural, s-a dus la Preşedintele Comitetului Provizoriu din com. Girişul Negru - Bihor cu care a discutat posibilitatea de a obţine o clădire pentru a o întrebuinţa pentru Cămin Cultural şi au ajuns la înţelegerea de a rechiziţiona casa de rugăciune a baptiştilor, fapt care s-a petrecut chiar în acea zi."149

Din documente reiese că la intervenţia conducătorilor acestor două biserici (Braşov şi Girişul Negru) imobilele au fost restituite.¹⁵⁰ Dar nenumărate alte cazuri nu au avut un deznodământ aşa fericit. Unii creştini lipsiţi de casa lor de rugăciune trebuiau să se adune pe ascuns, în mod ilegal, prin diferite case particulare.¹⁵¹ Simţămintele baptiştilor jefuiţi de lăcaşul lor de închinăciune, construit prin jertfa credincioşilor sunt surprinse prin cuvintele celor din comuna Ponorel, jud. Turda, cărora li s-a luat lăcaşul de închinăciune la iniţiativa secretarului Comitetului Provizoriu şi preşedintele Frontului Plugarilor din comună. "Acest lucru a produs mari nemulţumiri, în rândurile credincioşilor baptişti din comună, comentându-se că li s-a făcut o mare nedreptate .

De asemenea deschiderea de noi biserici era supravegheată şi blocată de aparatul Securităţii. Chiar dacă Uniunea emitea şi trimitea bisericii noi autorizaţia de funcţionare, uneori această corespondenţă era interceptată de către organele Securităţii şi autorizaţia se "pierdea" pe drum.

Este clar că din anul 1950 guvernul comunist dorea o supunere absolută şi o cadenţare, din partea celor toleraţi, în toate atitudinile, planurile şi direcţiile luate de acesta. Pentru facilitarea acestei colaborări cu regimul şi pentru frângerea atitudinii ostile faţă de acesta, s-au folosit intimidări de tot felul şi chiar arestări.

Conducerea Uniunii deşi pe deoparte, în faţa credincioşilor şi autorităţilor susţinea că baptiştii nu fac politică, pe de altă parte prelua un rol activ în promovarea politicii guvernului. Un astfel de caz este cel al adeziunilor pentru pace, pe care toate bisericile şi comunităţile trebuiau să le semneze, lucru care l-au şi făcut atât bisericile, comunităţile cât şi Seminarul Baptist cu profesorii

 Un alt aspect al implementării politicii şi programelor guvernului comunist prin liderii cultelor a fost şi cel al înscrierilor în «colectiv» (GAC, CAP). Se prezintă aspectul angajării, probabil sub presiune, a fratelui Vicaş Teodor, din conducerea Comunităţii Oradea, la traducerea în fapte a colectivizării.

Securitatea avea grijă ca la fiecare alegeri de noi conducători să recruteze cel puţin un informator pentru a putea avea informaţii "în profunzime" şi pârghii la nivelul decizional al bisericii, comunităţii, Uniunii. Se prezintă doar un exemplu de la Comunitatea Constanţa, dar această problemă se va mai aborda ulterior.