Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Istorie
 

 

 

Cuprins Publicaţie
Nostra Aetate
Apologetica
Teologie
Marturia Evangheliei
Exegetica
Viaţa Creştină
Istorie
Pastorala
Misiunea Azi
Site-uri Baptiste
Media

 

 


Pagina de Istorie

O succesiune Galeză a Credinţei şi Practicii Baptiste Străvechi

 Dr. Michael N. Ivey

(continuare din numărul anterior)

 

PARTEA TREI: Mărturisiri Istorice de Credinţă

 

Capitolul 13

 

Articolele de Credinţă ale Asociației Kehukee din 1777

 

Mărturisirea de Credinţă a Asociației Kehukee din 1777 este un document scris într-un timp de criză. Asociația, şi, într-un caz, o biserică, au fost despărțite în mod egal cu privire la chestiunea de primire şi reținere a membrilor care au fost botezați în necredinţă. Originea acestei situații a fost teologia Arminiană pe baza căreia cele şapte biserici au fost inițial constituite. Totuşi, când ei s-au convertit mai târziu la Calvinism, adoptând Mărturisirea Philadelphia ca şi crez al lor, problema a continuat. Aceasta a ajuns al punctul de schismă printre biserici când frații dintre Baptiştii Separați din Virginia au respins uverturile Kehukee pentru părtășie şi corespondență. După ce au investigat credinţa şi practica lor, Separații din Virginia au descoperit că Asociația Kehukee era în dezordine deopotrivă în Credinţă şi în Practică. Credinţa lor a fost considerată neortodoxă pentru că ei practicau botezul necredincioșilor. Practica lor era neortodoxă pentru că ei au reținut necredincioși ca membri. Prin necredincioși, Baptiştii Separați au argumentat că sunt oricine care nu poate oferi o expresie adecvată a asigurării, sau efectului, harului în viața lui era un necredincios. Aceasta nu înseamnă a spune că acela nu avea o credinţă rațională despre Dumnezeu, sau că nu a fost convins că Isus era Fiul său; mai degrabă, dacă cineva nu putea să îşi amintească o experienţă personală a regenerării sau nu putea să relateze vre-o dovadă a manifestărilor eficiente ale harului lui Dumnezeu în viața lui, el era considerat un necredincios.

 

Deşi aceasta pare puţin neobişnuit azi, noi trebuie să realizăm că deopotrivă regeneraților şi neregeneraților, din acea vreme, li se cerea să frecventeze biserica, să îşi studieze Bibliile şi să trăiască potrivit cu principiile Creştine de moralitate. Aceasta a făcut posibil pentru neregenerați să aibă o cunoştinţă intelectuală semnificativă despre Dumnezeu, lipsiți de înțelegere spirituală. Satan a folosit această circumstanţă pentru a prezenta pe unii, care erau necredincioși spiritual, pentru botez şi membrie în biserică.

 

Baptiştii au fost cumva vulnerabili la această posibilitate pentru că ei au cerut botezul credinciosului şi, prin aceasta, li s-a cerut să facă judecăți despre mântuirea personală a candidaților. Ei au fost așezați într-o poziție de discernământ atent al evidențelor harului pentru a minimiza posibilitatea de a accepta un profesor fals. Baptiştii Separați au rezolvat această provocare prin a cere dovezile spiritual a unei inimi simțitoare, a unei credințe în Dumnezeu care înviorează sufletul. Dacă cineva nu putea profesa vre-o experiență a lucrării interioare a lui Dumnezeu, ei nu erau acceptați pentru botez.

 

Aceasta a fost în contrast deopotrivă cu Baptiştii Calviniști şi Arminieni care foloseau supunerea față de botez ca o dovadă indispensabilă a lucrării harului. Ei încurajau oamenii să se supună la botez pentru a dovedi bisericii şi lor înșiși că ei erau mântuiți. În cazul Arminienilor, această practică a rezultat din teologia lor de liber-arbitru pelagian. În cazul Calviniștilor, aceasta a rezultat dintr-o teologie a perseverării distorsionate a sfinţirii evidente.

 

Pentru Calviniști, botezul a fost următoarea dovadă după credință în călătoria perseverenței. Dacă această călătorie se oprea fără botez, se concluziona că acea persoană a fost un profesor fals. Totuşi, aceeaşi doctrină a avut efectul de a-i încuraja pe necredincioși, temători de o judecată finală, să caute botezul pentru a dovedi mântuirea lor printr-un act de perseverență în sfinţire. Acest fenomen i-a obligat pe Baptiştii Calviniști să fie chiar mai rigizi în judecățile lor despre perseverența credincioşilor adevărați. În schimb, aceasta a forțat o practică perseverenței care, lipsită de motivație spirituală pentru că frica a stins duhul, nu a putut deosebi sfinţirea eficientă de o ascultare care era motivată de frică şi în plus de alte presiuni externe. A fost o perseverență care a stins Duhul, astfel întunecând dragostea ca motiv pentru ascultare. Astfel, ea a nutrit deopotrivă atitudini de frică şi de fățărnicie. Predominarea unor astfel de emoții a produs un climat religios lipsit de manifestări motivate de suflet de mângâiere şi bucurie. O astfel de stingere a Duhului a făcut imposibil pentru credincioşi să experimenteze o religie cordială. Cu fiecare membru astfel negând experiența religiei cordiale, regenerarea a putut fi estimată doar prin dovezile de ascultare față de un sistem rigid al faptelor.

 

În acest mediu bisericile Kehukee erau vulnerabile la botezarea necredincioșilor pentru că ei erau incapabili să distingă între comportamente acceptabile social simple şi sfinţirea eficientă; pentru că singura lor metodă de evaluare a sfinţirii era dovezile exterioare ale perseverării. În plus, pentru că ei nu puteau face astfel de desosebiri, ei nu au putut defini problema lor. Totuşi, ei știau că exista o problemă. Scrisorile asociaționale timpurii ale bisericilor exprimau frecvent afirmaţii de preocupare cu privire la răceala şi lipsa de binecuvântări spirituale printre membrii lor. În răspuns, asociația a trimis mai multe rezoluții pentru întâlniri de rugăciune, rugăciune zilnică unită, şi zile de post în încercarea de a efectua trezire spirituală.

 

În parte, Baptiştii Separați au fost răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile lor. Imediat, acești frați au fost în stare să înțeleagă natura problemei bisericilor Kehukee. La prima ocazie, Baptiştii Separați au identificat un simptom, care era practica botezului şi reținerii necredincioșilor. Mai departe, prin unirea lor în Kehukee reformată, ei au făcut pași pentru a se asigura că problema nu va mai apărea.

 

Asociația s-a scindat în 1775 cu privire la aceste probleme. Cei care țineau botezul credincioşilor s-au întâlnit în 1777 şi au reformat Asociația. În cursul reformării, trei dintre bisericile dizidente au denunțat poziția lor anterioară şi s-au întors în Asociație. În plus, patru Biserici de Baptiști Separați au solicitat membralitatea. În total, zece biserici s-au adunat pentru a reforma Asociația Kehukee. Făcând astfel, ei au adoptat o nouă constituție şi o nouă Mărturisire de Credinţă, renunțând la Mărturisirea Philadelphia.

 

După standardele de azi, se pare remarcabil faptul că frații Kehukee au fost dispuși să renunțe la Mărturisirea Philadelphia. Totuşi, trebuie să fie amintit că acest grup de biserici au avut o scurtă istorie de Calvinism. Bisericile Kehukee au început ca Baptişti Universali. Constituțiile lor au început devreme în anul 1720. În 1729 toate cele şapte biserici erau constituite şi țineau o întâlnire anuală unită. Ele au rămas Biserici Baptiste Universal Arminiene cam până în jurul anului 1765. Chiar în anul 1777 când Kehukee a fost reformată, bisericile mai vechi încă aveau o istorie mai lungă ca şi Arminieni decât ca şi Calviniști.

 

Frații Kehukee nu au avut o asociere lungă cu Mărturisirea Philadelphia. Ele s-au format ca o Asociație în 1765 şi au adoptat Mărturisirea în 1767. În plus, transformarea lor de la Calvinism la Credinţa Stăveche nu a fost la fel de dramatică precum transformarea lor originală de la Arminianism la Calvinism. Astfel, nu a fost în special dureros pentru ei să abandoneze un document pe care nu l-au creat ei şi care ei l-au îmbrățișat oficial pentru doar zece ani. De fapt, luând la valoarea nominală afirmaţia Bătrânului Burkitt referitoare la motivele pentru adoptarea de articole noi de credinţă, unele biserici nu au realizat că noua lor mărturisire a reprezentat o abatere de la Mărturisirea Philadelphia.

 

În scrierea mărturisirii lor reformate, frații Kehukee au abandonat destul de mult formatul structural al Mărturisirii Philadelphia. Aceasta include omiterea stilului orientat pe detalii al anterioarei mărturisiri. În timp ce câteva fraze au fost reținute, în general limbajul noului document este diferit.

 

Oricare dintre mai multe motive poate explica de ce a avut loc o abandonare atât de dramatică față de documentul Philadelphia. Probabil, noul document a fost o alcătuire din mai multe afirmaţii de credinţă supuse de bisericile membre ale Asociației. Bătrânul Burkitt a comunicat atât de mult când scris referitor la această chestiune. Afirmaţia lui indică faptul că mai multe dintre biserici niciodată nu mai adoptaseră anterior Articole de Credinţă oficiale; de aceea, fiecare biserică ce se aplica pentru membralitate i se cerea să dea o afirmaţie a credințelor.

 

Noua Mărturisire a fost scrisă şi adoptată la un timp de schimbare pentru mai multe dintre bisericile membre. Ele experimentau o a treia tranziție teologică în la fel de multe decenii. În timp ce, providența lui Dumnezeu trebuie să fie creditată pentru aducerea Bisericilor Kehukee atât de departe într-un timp atât de scurt, o astfel de schimbare i-ar fi lăsat pe acești frați puţin temători cu privire la a fi prea specifici în a-şi afirma teologia lor. Sau, poate că ei au realizat Mărturisirile lungi şi detaliate tind să ia autoritatea unui crez, sau erau dificile pentru membri obişnuiți să le înțeleagă. Realizând că Cuvântul lui Dumnezeu era singurul lor crez, acești frați probabil în mod intenționat au evitat ispita de a produce un document mai greu. Poate că au dorit simplu să producă o mărturisire care îi distingea în mod adecvat, mai degrabă decât să definească inadecvat, credințele lor.

 

Mărturisirea de Credinţă a Asociației Kehukee din 1777 poate fi considerată primul astfel document scris şi adoptat în America. Înainte de adoptarea sa, bisericile Baptiste fie au ignorat ideea de mărturisiri scrise fie au adoptat vre-o versiune de mărturisire sau au adoptat o versiune a unei mărturisiri scrise în Anglia sau Europa. Situl său şi concizia sa corespunzătoare vorbeşte despre dorința Americană de sinceritate. Ea conține toate principiile proeminente ale harului.

 

1. Noi credem în ființa lui Dumnezeu ca Atotputernic, veşnic, neschimbător, de o infinită înţelepciune, putere, dreptate, sfinţenie, bunătate, milă, şi adevăr; şi că acest Dumnezeu s-a descoperit pe Sine în cuvântul său sub caracteristicile de Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

 

Articolul unu este principiu bine afirmat al trinităţii lui Dumnezeu. El definește caracterul şi puterea lui Dumnezeu.

 

2. Noi credem că Atotputernicul Dumnezeu a făcut de cunoscut mintea şi voința Lui către copiii oamenilor în cuvântul Său, care cuvânt noi credem a fi de autoritate divină, şi conține toate lucrurile necesare a fi făcute de cunoscut pentru mântuirea bărbaților şi femeilor. Același lucru este cuprins sau conținut în Cărțile din Vechiul şi Noul Testament după cum sunt primite în mod obişnuit.

Acest articol atribuie insfirația şi suficiența divină a Scripturilor. El definește Scriptura ca expresii ale minții lui Dumnezeu. El conține o afirmaţie clară referitoare la funcționalitatea sa în oferirea instrucțiunilor şi accesul la mântuire. Aceasta trebuie să fie o mântuire a eliberării divine în timp, de vreme ce Scriptura este sursa de informaţie pentru mântuirea bărbaților şi femeilor.

 

3. Noi credem că Dumnezeu, înainte de întemeierea lumii, cu scopul slavei Sale, a ales un anumit număr de oameni şi îngeri spre viaţa veşnică şi că alegerea Lui este specială, veşnică şi necondițională din partea creaturii.

 

Această afirmaţie a alegerii este scurtă dar foarte specifică şi clară. Ea înlătură orice posibilitate de activitate sau influenţă umană în alegere. Ea limitează alegerea doar a celor drepți iar ca destinație a celor aleși este viaţa veşnică.

 

4. Noi credem că, atunci când Dumnezeu l-a făcut pe om la început, el era perfect, sfânt şi cinstit, în stare să păzească legea, dar susceptibil la cădere, şi că el a înțeles ca un cap federal, sau reprezentant, despre toţi descendenții săi naturali că ei erau părtași ai beneficiilor ascultării sale sau expus la mizeria care a izvorât din neascultarea lui.

 

Acest articol definește caracterul creator al lui Dumnezeu. El prevede că omul este o ființă creată. Totuşi, în definirea calității morale ca om, aşa cum a fost creat el, frații Kehukee îi atribuie sfinţenia. Aceasta nu poate fi aşa. Introducerea cuvântul sfinţenie a fost probabil o simplă declaraţie eronată. Dacă omul a fost creat sfânt, el a fost creat cu Duhul lui Dumnezeu în ființa sa, de vreme ce sămânța lui Dumnezeu este singura sursă de sfinţenie în om definită scriptural. De aceea, în cădere, Duhul lui Dumnezeu ar fi murit în fărădelege şi păcat. Este probabil că frații Kehukee au vrut de fapt să spună că omul a fost creat drept; adică, i s-a dat o natură fără păcat.

 

Un punct interesant cu privire la acest articol, în special în lumina istoriei de mai târziu a Asociației Kehukee, este că el elimină predestinarea ca un motiv pentru fărădelegea lui Adam. El spune că Adam era în stare să țină legea lui Dumnezeu dar era pasibil să cadă. Acest contrast de ascultare şi neascultare, toate în voința omului, anulează toate acuzațiile despre culpabilitatea lui Dumnezeu în originea păcatului. Aceasta elimină fatalismul ca un ingredient al păcătuirii sau al păcatului omului.

 

5. Noi credem că Adam a căzut din starea sa de cinste morală, şi că el s-a implicat pe sine şi pe toţi urmașii săi naturali într-o stare de moarte; şi, pentru acel păcat original, noi suntem deopotrivă vinovați şi murdari în ochii Dumnezeului nostru sfânt.

 

Articolul cinci identifică păcatul original şi consecinţele sale. El definește omul ca fiind mort în păcat, şi mai departe descrie depravarea lui ca vină şi murdărie.

 

6. Noi credem că este cu totul în afara puterii oamenilor, ca creaturi căzute, să ținem perfect legea lui Dumnezeu, să ne pocăim cu adevărat de păcate, sau să credem în Isus Cristos, cu excepția dacă suntem atrași de Duhul Sfânt.

 

Acest articol definește incapacitatea totală a omului de a se elibera pe sine, prin gândire, cuvânt sau faptă de corupția şi condamnarea păcatului. El descoperă credinţa bisericilor Kehukee că ascultarea, pocăinţa şi credinţa şi toate influențe divine şi că fără prezența Duhului Sfânt, toate sunt imposibile. Acest articol nu merge atât de departe încât să declare o cerință a locuirii în interior; şi astfel, luat singur poate fi interpretat ca fiind Calvinistic. Dar când îl citim în contexul întregii mărturisiri, fraza, ”cu excepţia dacă ei sunt atrași de Duhul Sfânt„ poate fi considerată ca intervenția divină a nașterii din nou.

 

Fără îndoială, folosirea termenului este cu referire la Ioan 6:44; ”Nici un om nu poate veni la mine decât dacă Tatăl care m-a trimis îl atrage; şi Eu îl voi învia în ziua din urmă.„ În acest verset, Mântuitorul indică nevoia puterii divine a lui Dumnezeu de a aduce pe cineva la el. În versetul 45 Mântuitorul dezvoltă mai deplin acest punct. ”Este scris în profeți, Şi ei toţi vor fi învățați de Dumnezeu. De aceea orice om care a auzit, şi a învățat de la Tatăl, vine la mine.„ Acest verset învață un principiu al instrucţiunii divine directe. El indică faptul că orice om, fără eşec, care este învățat de Dumnezeu este atras de Dumnezeu, la Cristos. Adică, fiecare care aude vocea trezitoare a lui Dumnezeu înaintează spre Cristos într-un sens răscumpărător. Deşi Dumnezeu înviază, Cristos este cel care răscumpără. Toţi cei care sunt înviați sunt instantaneu prezentați lui Cristos pentru răscumpărare eficientă. Un alt fel de a spune acelaşi lucru este; este prin aplicarea sângelui lui Cristos că noi suntem răscumpărați din păcatele noastre.

 

Mântuitorul a indicat că cei care vin la el sunt învățați de Tatăl. Aceasta demonstrează o mărturie profesorală în regenerare. Pavel descrie această mărturie şi mărturia lui în Romani 8:16. ”Căci Duhul însuși poartă mărturie împreună cu duhul nostru, că no suntem copii ai lui Dumnezeu.„

 

Acest articol nu exclude nevoia de instrucţiuni ale Evangheliei pentru a asculta, a te pocăi sau a crede. Evanghelia nu este menționată pentru că articolul tratează incapacitatea fundamentală a omului de a se apropia de Dumnezeu fără o lucrare anterioară a harului. Nu a fost potrivit să discute Evanghelia la acest punct. A face aşa i-ar fi făcut confuzi pe unii cu noțiuni de mijlocire ale Evangheliei în regenerare.

 

7. Noi credem în timpul şi calea rânduite de Dumnezeu (prin care el le-a obținut) prin care cei aleși vor fi chemați, justificați şi sfinţiți, şi că este imposibil ca ei să refuze în totalitate chemarea, dar vor fi făcuți doritori prin harul divin pentru a primi ofertele milei.

 

Acest articol stabilește principiile de operare ale regenerării. El afirmă că lucrarea lui Dumnezeu a harului este irezistibilă. El identifică divina chemare, justificare şi sfinţire ca şi principii component ale regenerării.

 

De asemenea, el conține o propoziţie paranteză care demonstrează clar cât de departe au ajuns aceşti frați în călătoria lor. Mai întâi, ca Arminieni, apoi Calviniști, aceşti frați ar fi indentificat Evanghelia ca mijloc pe care el l-a obținut.

 

Prin inserarea frazei (ca mijloc pe care el l-a obținut) frații Kehukee au trimis un mesaj tuturor. Ei nu au crezut că Evanghelia este esenţială în regenerare. Ei scriu despre mijloace sau metode pe care numai Dumnezeu le foloseşte în regenerare. Aceasta înlătură faptul că omul ar obține ceva mijloace sau metode de a se mântui pe sine sau pe alții. Pentru că ele sunt mijloacele lui Dumnezeu şi nu sunt mijloacele omului. Unii ar putea presupune că mijloacele despre care au vrut să scris frații Kehukee se referă la mijlocirea Evangheliei. Aceasta este atribuirea unei credințe specifice cu care ei nu ar fi vrut să se identifice.

 

Este mai probabil că ei nu au identificat un mijloc specific pentru că ei nu îl cunosc. Această poziție este în concordanță cu o taină la care a făcut aluzie Isus Cristos când a vorbit cu Nicodim. ”Nu te mira că ți-am spus, trebuie să vă nașteți din nou. Vântul suflă unde voiește, şi tu auzi sunetului lui, dar nu poţi să spui de unde vine, şi încotro merge: aşa este cu oricine este născut din Duhul.„ (Ioan 3:7-8). Aceste versete exprimă deopotrivă suveranitatea şi taina lui Dumnezeu în timpul şi circumstanţele regenerării. Noi auzim sunetul vântului în acelaşi moment când îl simțim. Noi auzim chemarea de înviere a lui Dumnezeu şi imediat simțim dovada prezenței sale. Dar auzind chemarea lui Dumnezeu, la fel ca auzirea vântului când suflă, noi nu putem descrie circumstanţele exacte sau mijloacele sale de a ne chema la sine. Tot aşa, după cum nu știm unde va bate vântul în următorul loc, nu putem prezice cine este următorul care va auzi vocea lui Dumnezeu în regenerare.

 

8. Noi credem că justificarea în ochii lui Dumnezeu este doar prin neprihănirea imputată a lui Isus Cristos, primită şi aplicată doar prin credinţă.

 

Articolul opt extinde definiţia justificării aşa cum este folosită în articolul anterior. Ordinea ultimei fraze ”primită şi aplicată doar prin credinţă„ sugerează că frații Kehukee au ținut exact aceeaşi poziție cu privire la doctrina justificării precum a fost ținută de frații din Midland. Ei au înțeles că justificarea eficientă este primită prin credinţa în puterea lui Dumnezeu (Coloseni 2:12). În plus, ei au înțeles că aceasta este aplicată experiențial în viața credinciosului bazat pe ascultarea lui credincioasă față de Dumnezeu aşa cum este detaliat în Evanghelie. Distincția făcută în fraza ”primită şi aplicată„ indică două activități ale justificării. Ea este primită eficient în regenerare. Ea este de asemenea primită experiențial după regenerare prin credinţă. Aceasta este lecția din Romani 4. Avraam a fost mântuit veşnic cu ani înainte ca credința din Romani 4 să fi avut loc. Evrei 11:8-9 ne dovedește că el era deja mântuit. În plus, Iacov 2 identifică credinţa lui Avraam din Romani 4 ca fiind experiențială. Experienţa a fost că, prin ascultarea de voia lui Dumnezeu, el a fost numit prietenul lui Dumnezeu. (Fiind numit prietenul lui Dumnezeu, când Dumnezeu este cel ce te cheamă prietenul său, este o experienţă de bucurie negrăită, plină de slavă, în viața unuia atât de favorizat). Aplicarea credinţei la viețile noastre lucrează ce o experienţă a justificării. Frații Kehukee au numit justificarea experiențială justificarea aplicată.

 

9. Noi credem, tot astfel, că aleșii lui Dumnezeu vor fi nu doar chemați, şi justificați, ci ei vor fi convertiți, născuți din nou şi schimbați prin lucrările eficiente ale Duhului Sfânt al lui Dumnezeu.

 

Continuând discuția despre natura specifică a regenerării, Mărturisirea Kehukee descoperă un principiu al convertirii. Cuvântul convertit în acest context tratează o schimbare fundamentală în dispoziția unuia născut din Dumnezeu. Apostolul Pavel a caracterizat natura fundamentală a convertirii a regenerării în Romani 7 ca inițierea unui război. El a identificat o schimbare de bază în sentimente ca stimulent al acestui conflict. Aceasta este convertirea din articolul nouă.

 

10. Noi credem că aceștia care sunt convertiți, justificați şi chemați prin harul Său, vor persevera în sfinţenie, şi niciodată nu vor cădea.

 

Acest articol este o afirmaţie a credinţei în păstrarea finală a sfinţilor. Dicționarul Universal Oxford despre Principiul Istoric dă următoarea definiţie teologică la cuvântul perseverență: Continuare într-o stare de har conducând în final la o stare de slavă. Fără îndoială, frații Kehukee au avut această definiţie în mintea lor. Nimic mai mult nu ar trebui citit în folosirea de către ei a cuvântului a persevera.

 

11. Noi credem că este o datorie cuvenită tuturor oamenilor lui Dumnezeu să umble religios în fapte bune, nu în felul vechiului legământ pentru a căuta viața şi favoarea Domnului prin aceasta, ci doar ca o datorie dintr-un principiu al iubirii.

 

Cu acest articol frații Kehukee, ca strămoșii lor Midland, au identificat dragostea ca principiu motivator pentru ascultare. Ei notează că au folosit ascultarea ca mijloc legat pentru a încerca să câștige favoarea lui Dumnezeu. Ei definesc motivul ascultării nu ca răsplată, ci ca iubire. Astfel ei erețin o perspectivă a îndurării lui Dumnezeu în toate relațiile sale cu copiii săi. El nu doar simplu răsplătește, căci fiecare răsplată pentru credinţă şi ascultare, în realitate, este un dar plăcut. Nici un efort al omului nu este vre-odată văzut ca vrednic de plăcerea lui Dumnezeu, decât dacă este evaluat prin sângele lui Cristos. De aceea este inutil ca cineva să îl slujească pe Dumnezeu cu motivul de a căuta răsplătiri de la El. Iubirea este singurul motiv acceptabil pentru a-l sluji pe Dumnezeu.

 

Totuşi, prezența harului nu înlătură necesitatea ascultării. Articolul unsprezece stabilește acest principiu. Ascultarea este încă cerută dar este socotită din har, nu din răsplată.

 

12. Noi credem că botezul şi cina Domnului sunt decretele Evangheliei amândouă aparținând celor convertiți sau adevărat credincioşi; şi că persoanele care sunt stropite sau înmuiate în timp ce sunt în necredință nu sunt botezați în mod corespunzător potrivit cuvântului lui Dumnezeu, şi că aceștia ar trebui să fie botezați după ce sunt convertiți mântuitor în credinţa lui Cristos.

 

Articolul doisprezece este afirmat straniu. După standardul de azi, este acceptat fără afirmaţie că stropirea nu este botez. Nu aşa a fost cazul în 1777. totuşi, frații Kehukee a trebuit să facă o afirmaţie despre botezul credincioşilor şi, probabil, ei nu au vrut să atragă atenția specifică la chestiune într-un context al problemelor lor şi a reformării ulterioare. De asemenea, este evident din istoria bisericilor Kehukee că membrii care au fost botezați prin scufundare ca Baptişti Universali Arminieni, reformați ca Baptişti Speciali apoi reformați din nou ca Baptişti Străvechi totul fără rebotezuri. Ei nu au putut fi prea specifici cu privire la autoritatea botezătoare pentru că propriile lor botezuri ar fi putut fi aduse în chestiune.

 

Totuşi, ei nu au ignorat în totalitate chestiunea celor care au fost botezați prin scufundare înainte ca să creadă. Ei nu au putut, pentru că ei s-au reformat cu privire la această chestiune specifică. Trebuie să presupunem că toţi cei care au fost scufundați în necredinţă fie au fost botezați din nou după ce au crezut, fie au fost excomunicați dintre membrii bisericii.

 

Deşi afirmat cu un ton polemic, inima acestui articol definește botezul prin scufundare, doar pentru credincioși.

 

13. Noi credem că fiecare biserică este independentă în chestiuni de disciplină; şi că Asociațiile, Consiliile şi Conferințele mai multor slujitori, sau bisericii, nu vor impune asupra bisericilor să țină, să susțină sau să mențină vre-un principiu sau practică contrară cu judecata Bisericii.

 

Frații Kehukee au identificat un principiu al autorităţii şi responsabilității bisericii în acest articol. Ei au stabilit că bisericile se pot chema una pe alta, în felurite forme, pentru ajutor în sfat. Totuşi, ei rețin autoritatea bisericii nucleu de a lua hotărârile ei proprii. Simplu afirmat, deciziile consiliilor nu sunt obligatorii asupra bisericilor. Acest articol implică faptul că Cristos singurul este capul bisericii şi că Scriptura este singura regulă de credinţă şi practică.

 

14. Noi credem în învierea morților, deopotrivă a celor drepți şi nedrepți, şi într-o judecată universală.

 

15. Noi credem că pedeapsa celor răi este veşnică şi bucuriile celor drepți sunt veşnice.

 

Aceste două articole definesc credințele bisericii Kehukee referitoare la învierea morților. Ei credeau într-o înviere universală a morților, a celor drepți şi nedrepți. Ei credeau într-o judecată finală. Ei credau într-un cer şi iad literal. Ei credeau că cei răi vor suferi veşnic în iad iar cei drepți se vor bucura veşnic în cer. La fel ca frații Midland, ei nu oferă nici un indiciu dacă credeau într-o domnie milenară.

 

16. Noi credem că nici un slujitor nu are [întocmai] nici un drept să administreze ritualurile, decât cei care sunt chemați mereu şi vin sub punerea mâinilor de către prezbiteri.

 

Acest articol afirmă principiile autorităţii ministeriale, că doar slujitorii ordinați corespunzător pot administra botezul şi cina Domnului. Mai departe aceasta notează punerea mâinilor ca metodă de ordinare. Punerea mâinilor implică o succesiune continuă a slujirii aşa cum a învățat Pavel în 2 Timotei 2:2.

 

Ar trebui expus un punct aici. Evident Kehukee au renunțat la practica punerii mâinilor pe noii botezați. Acest lucru este semnificativ pentru că Baptiştii Speciali au practicat această eroare. Mărturisirea Philadelphia a conținut un articol adițional stabilind această activitate eronată ca o practică.

 

17. În cele din urmă, noi credem că, pentru mângâierea reciprocă, unirea şi satisfacția mai multor bisericii din antenumita credinţă şi ordin, noi trebuie să ne întâlnim într-un mod de Asociație, prin care fiecare biserică trebuie să reprezinte cazul lor prin delegații lor şi să participe cât de des necesar pentru a sfătui mai multe biserici în conferință şi pentru ca decizia chestiunilor în astfel de Asociații să nu fie impusă, sau în nici un fel obligatorie, asupra bisericilor, fără consimțământul lor ci doar să stea ca un consiliu de sfătuire.

 

Articolul final tratează valabilitatea şi autoritatea asociațiilor. Frații Kehukee au crezut în decența unor astfel de uniuni dar au fost atenți să limiteze autoritatea lor. Ei prezintă asociația ca un corp de părtășie care poate sfătui bisericile în chestiuni de credinţă şi ordin, dar nu au nici o autoritate să impună sfatul lor asupra bisericilor. Mărturisirea este în esenţă apologetică în stil şi substanță. Totuşi, chestiunile fundamentale ale problemelor doctrinale care au adus nevoia de reformare sunt tratate cu un ton mai polemic. Articolul doisprezece atestă sensibilitatea pe care frații Kehukee au simțit-o referitor la botezul credincioşilor. Ei definesc specific credincioșii adevărați ca fiind cei care sunt convertiți, implicând posibilitatea credincioșilor neconvertiți (neregenerați). Propriile lor experiențe mărturisesc faptul că această clasă de credincioși nu doar că a existat, dar uneori a căutat botezul.

 

Aplicarea lor a credinţei în justificare arată înțelegerea lor față de această doctrină a fi concordantă cu frații Midland. De asemenea, este semnificativ, faptul că ei au omis credinţa mântuitoare deopotrivă conceptual şi lingvistic din Mărturisirea lor.

 

Articolul şaptesprezece definește motivul pentru formarea Asociației şi scoul şi metoda ei de activitate. De asemenea, în timp ce articolul cincisprezece pare să excludă jurisdicția asociațională, articolul şaptesprezece o definește ca un corp consultativ; dar, reiterează limita autorităţii pe care asociația o poate exercita.

 

În toate, Mărturisirea este bine gândită şi bine exprimată. Ea slujește pentru a distinge clar doctrina fraților Kehukee față de Arminianism şi Calvinism. Ca o primă încercare de a defini credințele lor pentru ei înșiși, în timp ce nu este exhaustivă, este inteligibilă. Fără îndoială, aceasta a oferit acestor frați un model local al doctrinei lor. Ei au putut începe cu felurite articole de credinţă şi să caute scripturi pentru explicații mai profunde. Când Bătrânii au predicat, membralitatea generală a putut identifica subiecții predicilor lor cu un Articol special de Credinţă şi prin aceasta au sporit înțelegerea lor proprie cu studiul şi meditația scripturală. În toate, frații Kehukee au făcut o treabă lăudabilă de a comprima corpul credințelor lor în Articole de Credinţă.

 

 

sus

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi Înainte
Copyright © 2003-2014 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate