Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Istorie
 

 

 

Cuprins Publicaţie
Nostra Aetate
Apologetica
Teologie
Istorie
Pastorala
Misiunea Azi
Site-uri Baptiste
Media

 

 


Pagina de Istorie

O succesiune Galeză a Credinţei şi Practicii Baptiste Străvechi

 Dr. Michael N. Ivey

(continuare din numărul anterior)

 

Capitolul 6

 

Asociația Midland

 

O linie de părtășie între Olchon şi Biserica Midland la Leonminster ne va da o înțelegere a sentimentelor doctrinale ale străvechii biserici Galeze, în baza calității de membru a bisericii Leonminster în Asociația Midland. Părtășia este o dovadă acceptabilă a teologiei comune de vreme ce este documentat că Biserica Olchon era foarte strictă în chestiuni de credinţă şi practică.

 

Bătrânul Joshua Thomas a slujit în Biserica Olchon din 1746 până în 1754. În 1754 el a părăsit Olchon, acceptând grija pastorală a vecinei Biserici Leonminster. Biserica Leonminster s-a alăturat Asociației Midland în 1658. Misiunea Bătrânului Thomas la amândouă bisericile şi membralitatea în Asociația Midland împreună cu vizitele sale frecvente la Biserica Olchon, mărturisesc faptul că Olchon a susținut un acord general față de principiile doctrinale ale Mărturisirii de Credinţă de la Midland. De aceea, se poate concluziona că, conținutul Mărturisirii Midland din 1655 a satisfăcut crezul strict al credinţei şi ordinii pe care Biserica Olchon a susținut-o în mod continuu de la originea ei străveche până la întemeierea părtășiei cu frații din Asociația Midland în 1658 şi după. Dar legătura de succesiune Baptistă între Baptiştii Galezi la Olchon şi Asociația Midland este chiar mai remarcabilă.

 

Mai multe biserici din Asociația Midland, incluzând Hereford, Tewksbury, Moreton şi Leonminster au împărtășit originea comună cu Olchon şi, probabil, au considerat-o biserica lor mamă. Hereford, în special, este localizată foarte aproape de Welsh Hay (cam la câteva mile) şi a fost unul dintre locurile de întâlnire ale Bisericii Olchon. Ea a devenit în cele din urmă un braț al Olchon şi în final o biserică soră. Din motive necunoscute, în 1657 Hereford şi-a transferat membralitatea ei de la Asociația Abergavenny, unde ea a împărtășit afiliația cu Olchon, la Asociația Midland. Totuşi, nu ar trebui considerat că a existat o anumită tensiune; nici una dintre asociații nu dă vre-un indiciu al unei probleme.

 

Deşi înregistrările vechi sunt distruse, este o concluzie rezonabilă că Leonminster a fost o biserică fiică sau nepoată a Străvechii Olchon, după cum era obiceiul ca o singură biserică să îşi extindă brațele în localitățile din apropiere unde locuiau membrii. Amândoi Davis şi Thomas indică răspândirea membrilor din Olchon s-a extins la nord dincolo de Hay şi, de aceea, probabil aproape de Leonminster.

 

De asemenea, Biserica Tewksbury, un membru fondator al Asociației Midland, este la doar câteva mile spre est de Muntele Negru şi foarte aproape de Llanigon, care a fost un braț, apoi o biserică soră, din Olchon. În plus, este posibil ca bisericile Alcester, Warwick, Derby şi Burton, toate membre ale Asociației Midland, să fi fost fiice sau nepoate ale lui Olchon. Astfel, prin biserica mamă din Olchon, Baptiştii Galezi şi Midland predint o origine comună străveche Baptistă, care este anterioară reformării Europene cu aproape o mie cinci sute de ani.

 

Cele șapte biserici originale ale Asociației Midland au fost Warwick, Derby, Burton (uneori numită Burton de către Water), Moreton, Tewksbury, Hooknorton şi Alcester. Nu se cunoaşte care dintre aceste șapte biserici este cea mai veche. Totuşi, se cunoaşte că o adunare Baptistă se aduna în Burton înainte de 1612, pentru că predicatorul lor a fost ars pe rug în acel an.

 

În 1612, anul în care John Helwys s-a întors din Olanda la Londra cu acest nou grup al său Baptist Universal, Bătrânul Edward Wightman din Burton a fost arestat ca infractor recidivist, pentru că predica ”erezii Anabaptiste.„ El a fost dus în apropiere la Lichfield unde cazul său a fost auzit. El a fost condamnat de erezia Anabaptistă şi, fiind liderul dizidenților Anabaptişti, a fost executat prin ardere pe rug. În acuzarea lui Wightman, autoritățile au arătat modelul normal de exagerare şi falsitate. Ca în cazul anterior cu Dl. John Oldcastle, Bătrânul Wightman a fost acuzat de toate lucrurile, de la a pretinde că el era Cristos, până la rebeliune. Printre acuzații, el a fost acuzat de activități Anabaptiste. Acesta este un punct important şi probabil singurul motiv pentru care el a fost arestat şi executat. Activitatea Anabaptistă a fost o acuzație foarte specifică. Aceasta a însemnat că el învăța pe oameni de necesitatea botezului credincioşilor şi de botezul prin scufundare, şi evident de botezare.

 

Cele șapte Biserici Midland s-au adunat împreună în 3 martie, 1655 la Warwick cu scopul de a scrie Articolele de Credinţă. Documentul a fost copiat şi dus de mesagerii respectivi înapoi la bisericile lor de acasă pentru aprobare. Cu toate cele șapte biserici aprobând, ei s-au întâlnit din nou în 26 aprilie, 1655 la Moreton şi s-au adunat ca o asociație. Prima lor treabă a fost să scrie o constituție. În constituția lor, ei au fost de acord în mod oficial față de Articolele lor de Credinţă, declarând că este datoria lor ”să țină comuniune unul cu altul, potrivit cu regula cuvântului Lui; şi astfel să se ajute unul pe altul.„ Apoi, ei au scris un legământ în care ei au fost de acord să țină principiul comuniunii închise. Ei au notat că fiecare biserică va rămâne independentă în chestiuni de disciplină bisericească. Ei au fost de acord să se susțină unul pe altul prin trimiterea de ”frați dăruiți„ pentru a predica în bisericile surori ale asociației. Ei au fost de acord să ”vegheze unul asupra altuia, şi să se gândească bine unul față de altul, în respectul față de puritatea doctrinei, exercițiul iubirii, şi bunei conversații, fiind toţi membrii ai aceluiaşi trup al lui Cristos.„ Din această afirmaţie se poate concluziona că Bisericile Midland au fost de acord să formeze o asociație bazată pe principiile doctrinei comune, a iubirii Creştine şi a trăirii evlavioase. Astfel, practica şi credinţa comună şi dragostea neprefăcută au fost baza părtășiei lor.

 

Următoarea întâlnire a Asociației a fost la Warwick unde s-a răspuns la întrebări. Întrebările la care s-a răspuns au avut în vedere căsătoria, membrii care refuzau să se roage când erau numiți, şi predicarea fără licență. La cea din urmă ei au răspuns, ”noi judecăm că este ilegal pentru orice membru al bisericii să meargă să predice în lume fără aprobarea bisericii.„ Acest răspuns indică rânduiala asociației de ordinare a Bătrânilor ca răspuns la chemarea lor divină. Ei nu vor tolera predicatori neautorizați să plece de la ei şi foarte probabil nu au tolerat pe aceștia să vină la ei. O trăsătură semnificativă a bisericilor Midland, ca şi surorile lor Galeze din apropiere, a fost independența lor față de bisericile din Londra în timpul secolului şaptesprezece. După cum am notat, ei s-au opus la împărtășania deschisă, care era uneori practicată în bisericile din Londra. Mai departe, se pare din afirmaţiile lui Davis referitoare la practica unei comuniuni deschise că rânduielile bisericii sunt cele în care frații au tras linia părtășiei. Potrivit lui Davis, Powell, Wroth, Erbury şi Penry toţi aveau voie să predice în bisericile Galeze; totuşi, se pare că lor nu le era permis să se împărtășească. Afirmaţia Constituției Asociației Midland referitoare la împărtășania închisă poate fi interpretată similar.

 

Totuşi, cel mai semnificativ indicator al independenței şi distincției teologice a Asociației Midland față de Baptiştii Speciali din Londra este Mărturisirea lor de Credinţă. În timp ce Mărturisirea din Londra din 1644 este denumită blând Calvinistă de Lumpkin, frații Midland au scris o mărturisire care se aseamănă îndeaproape cu Mărturisirile Baptiştilor Străvechi din secolele optsprezece, nouăsprezece şi douăzeci.

 

Articolul opt din Mărturisirea Midland marchează simplu o teologie divergentă față de principiile din Calvinism. Totuşi, potrivit lui Lumpkin şi Tull, aceasta a fost de fapt un răspuns la numărul crescând al bisericilor Baptiste Arminiane ale liberului arbitru care au apărut la jumătatea secolului şaptesprezece. Midland, în special, a experimentat o creștere a bisericilor Baptiste care profesau principiile Arminianismului semi-pelagiane. Totuşi, exprimarea din articol, de asemenea contrazice teoriile pelagiane modificate ale lui Calvin despre acordarea divină a credinţei mântuitoare înainte de regenerare. Acesta afirmă:

 

8. Că toţi oamenii până sunt înviați de Cristos sunt morți în nelegiuiri; şi de aceea nu au nici o putere în ei înșiși pentru a crede mântuitor. Dar credinţa este un dar gratuit al lui Dumnezeu, şi lucrarea puternică a lui Dumnezeu în suflet, chiar ca învierea lui Cristos dintre morți. De aceea (noi) nu consimțim cu cei care susțin că Dumnezeu a dat putere tuturor oamenilor de a crede spre mântuire.

 

Afirmând că omul este mort şi că nu are nici o putere de a crede mântuitor de la el însuși, ei au înlăturat credinţa precursoare ca un instrument de justificare înainte de regenerarea efectivă. Ordinea lor este nașterea din nou, credinţa. Ei au indicat faptul că oamenii care sunt morți în nelegiuiri şi păcat, nu pot crede până când sunt înviați. Acest principiu elimină premiza influenţei Evangheliei în regenerare. Calvinismul învață că credinţa este în reacție cu un mediu concertat al Duhului Sfânt şi Evanghelia; prin care cineva crede şi este îndreptățit, şi după ce este îndreptățit este născut din nou. Această distincție separă credinţa primară din Calvinism.

 

Cu includerea articolului opt în Mărturisirea lor de credinţă, frații Midland au negat principiul Arminian al liberului arbitru. Totuşi, aceasta este deopotrivă ironic şi semnificativ; aceasta de asemenea a deosebit teologia Bisericilor Midland de toate care au subscris la o teologie a credinţei mântuitoare prin influenţa concertată a Duhului Sfânt şi a Evangheliei. Ei au respins teoria credinţei mântuitoare în răspuns la învățăturile Arminiene; dar, făcând aşa, ei de asemenea au respins noțiunile Calviniste ale mijlocirii Evangheliei în regenerare. Afirmaţia lor referitoare la relaţia dintre regenerare şi credinţă este o reprezentare acceptabilă a ceea ce cred Baptiştii Străvechi ortodocși din secolul douăzeci.

 

Lăsând la o parte de scrierea Mărturisirii de credinţă Midland, interesantă este implicarea lui Benjamin Cox care a fost Pastor la Biserica Abington în Londra. După cum a fost deja menționat, el a participat la conferința ministerială din 1646 de la Mărturisirea din Londra, unde, nefiind pe deplin mulțumit cu limbajul Mărturisirii din 1644, el a prezentat o anexă în douăzeci şi două de puncte la ediția din 1646. La cererea Bisericii Warwick, Cox a participat la prima sesiune a Asociației Midland ca un mesager corespondent al Bisericii Abington. Se poate presupune că această cerere a fost rezultatul faptului că era autorul anexei propuse. Aceasta ar putea de asemenea explica tendința de polemică pronunțată a Mărturisirii Midland. Este rezonabil să credem, că, fiind reprezentant invitat la Asociația Midland, viziunile Bătrânului Cox au primit o considerație semnificativă.

 

Deja am prezentat afirmaţia lui referitoare la regenerare. Viziunile lui referitoare la comuniune sunt de asemenea semnificative. Ele se aliniază cu practica fraților Midland şi Galezi şi evident mai conservatoare decât sentimentele unor dintre frații săi din Londra. Anexa Douăzeci notează o cerere pentru împărtășania închisă. În parte Bătrânul Cox a scris: ”totuşi în măsura în care toate lucrurile trebuie să fie făcute cu decență, dar de asemenea în ordine, şi Cuvântul prezintă această ordine, ca uncenicii să fie botezați, şi apoi să fie învățați să păzească toate lucrurile (adică, toate celelalte lucrurile) pe care Cristos le-a poruncit Apostolilor, şi astfel, Apostolii mai întâi au botezat ucenicii, şi apoi i-au admis la cină.„

 

Lumpkin afirmă că Mărturisirea Midland este modelată după Mărturisirea din Londra din 1644. El crede că prietenia lui King Daniel cu Baptiştii Speciali din Londra stabileşte un argument pentru afirmația lui. Mai departe, el notează anumite similarități. Totuşi, nici una dintre aceste pretenții nu explică diferențele dintre cele două documente, care vor fi discutate în mai mare detaliu în Partea Trei din această lucrare. Cu Bătrânii King şi Cox fiind prezenți, amândoi având acces la Mărturisirea de la Londra, dacă Frații Midland ar fi sprijinit pe deplin documentul de la Londra, ar părea rezonabil ca ei să îl fi adoptat, într-o anumită formă, ca mărturisire a lor. Ei nu au făcut aceasta. Concluzia lui Lumpkin, că Mărturisirea Midland este modelată după Mărturisirea de la Londra din 1644, este probabil rezultatul lipsei sale de familiaritate cu doctrina Baptistă străveche. Probabil el a presupus în mod greșit că acești Baptişti străvechi erau Calviniști. Eroarea lui este de înțeles presupunând că el nu era versat în distincțiile doctrinale ale celor două teologii.

 

Baptiştii Midland au fost caracterizați felurit de Underhill, Tull, Gwynn Owen şi probabil alți istorici Baptiști ca hiper-Calviniști. Acest termen implică faptul că ei au mers mai departe cu doctrina regenerării decât a făcut-o Calvin. În mod specific, distincția între Calvinism şi Înalt-Calvinism are legătură cu mijlocirea Evangheliei în regenerare. Aceasta este un nume care de obicei este aplicat Baptiştilor Străvechi moderni.

 

Istoricul Baptist Englez A. C. Underwood a identificat Anglia Midland ca o fortăreață de hiper-Calvinism. El l-a identificat pe John Gill ca un apărător al acestei teologii. Mai departe, el a afirmat în a lui Istorie a Baptiştilor Englezi că în principal prin influenţa lui Andrew Fuller şi William Carey că ”iarna de hipercalvinism„ în sfârşit s-a sfârşit pentru Baptiştii Midland.

 

În Un Memoriu al celei de-a 250-a Aniversări a Midland, acum Asociația Midland de Vest din 1655 până în 1905, J. Gwynn Owen notează opoziția în anii 1770 şi 80 de către unii slujitori mai în vârstă ai asociației față de promovarea instituțiilor făcute de om cum ar fi Școlile Duminicale şi Societățile Misionare. Aceste inovații au fost introduse la Midlands de Bătrânii Fuller şi Carey care erau membri ai Asociației. În explicarea opoziției lor față de ideile lui Fuller şi ale lui Carey, Owen a scris despre slujitorii mai în vârstă, ”Acești seniori respectați au fost mai mult sau mai puţin legați de doctrinele unui Calvinism mai înalt decât influenţează acestea acum teologia.„

 

Un exemplu despre intensitatea tulburării schemelor cauzate propuse, se găsește într-un schimb între William Carey şi Bătrânul senior John Ryland (care l-a ordinat pe Carey), în timpul unei conferințe ministeriale ținută la Northhampton. Carey a sugerat, ca subiect de discuție, nevoia pentru eforturile misionare de a transmite Evanghelia pentru a-i salva pe păgâni în țările străine. La aceasta, Bătrânul Ryland, care conducea conferința, a răspuns, ”Tânărule, stai jos; când îi place lui Dumnezeu să convertească păgânii, El va face aceasta fără ajutorul tău sau al meu.„ Afirmaţia Bătrânului Ryland indică poziția lui referitoare la mijlocirea Evangheliei. Deşi el doar s-a inclus pe sine şi pe Carey, îndepărtarea subiectului de discuție al lui Carey poate fi interpretată ca un dezacord teologic cu privire la chestiune doctrinei lui Calvin despre mijlocirea Evangheliei în regenerarea păcătoșilor. El evident nu credea că auzirea Evangheliei era o cerință pentru regenerare, sau o condiție a alegerii.

 

Indicând susținerea entuziastă pentru mijlocirea Evangheliei împreună cu ornamentele sale cu școlile Duminicale şi societățile Misionare, Owen este în general neînțelegător față de doctrinele susținute de Bătrânul Ryland şi alți ”seniori onorați„ în cadrul misiunii Asociației Midland. La vremea când Owen şi-a scris lucrarea sa memorială Asociația Midland a progresat de la străveche la Calvinistă şi apoi la Arminiană în teologie. De aceea, Owen merită lauda, pentru că a rezistat la ispitirile de a scrie o istorie revizionistă, care nu ar prezenta corect doctrina originală a Asociației Midland şi încordarea cauzată de introducerea mijlocirii Evangheliei.

 

Owen etichetează în mod eronat credințele Bătrânilor originari ai Midland ca fiind Înalt Calvinism. Totuşi, el prezintă cu precizie poziția lor doctrinală referitoare la relaţia influenţei Evangheliei şi nașterea din nou cu următoarea afirmaţie. ”Pentru că Înalt-Calvinistul logic nu a putut găsi vre-un scop în crezul său riguros pentru funcționarea vre-unei influenţe umane în câștigarea celor neconvertiți la Evanghelia lui Isus Cristos, Dumnezeu îi mântuiește pentru toţi cei care sunt predestinați, şi nici un om nu poate ajuta sau stingheri harul Său suveran şi eficient.„

 

Evaluarea lui Owen despre credințele originare ale fondatorilor Asociației Midland sugerează că ei erau primari, nu înalt Calviniști. Mai departe, afirmaţia lui referitoare la tânăra generație de predicatori implică faptul că mijlocirea Evangheliei în regenerare era de recent introdusă şi reprezenta o depărtare doctrinală de la credințele originare ale fraților Midland. ”Generația tânără de slujitori, ca Fuller din Kettering; Carey din Moulton; Sutcliffe din Olney şi tânărul Ryland, fiind mai deschiși la convingere, şi mai puţin căsătoriți cu crezul vechi, rigid, au început să susțină o modificare a vechilor viziuni, şi să adopte ca bază a misiunii lor un Calvinism moderat, care le permitea să apeleze la cei neconvertiți.„

 

Astfel, cu trecerea unor astfel de viteji precum Bătrânul John Ryland, următoarea generație de slujitori au urmărit teologii noi, conducându-i pe frații lor departe de doctrinele adevărate şi istorice ale harului, care au fost susținute de Baptiştii din Cambria şi Midlands pentru aproape 1700 de ani.

 

La sfârşitul anilor 1780, tânăra generație de predicatori, condusă de tânărul Ryland, a inițiat eforturi pentru a înlătura mărturisirea din 1655 din titlul scrisorilor circulare ale Asociației Midland. În cele din urmă ei au avut succes. Cam la începutul anilor 1800, excesele şi erorile din Calvinism, introduse prin singura doctrină falsă a mijlocirii Evangheliei în regenerare, a slujit la întemeierea de școli Duminicale şi societăți misionare în biserici. Grupul de biserici odată curate doctrinar, cu rădăcini cu o origine străveche, în final s-au amestecat cu bisericile Universal Baptiste Aminiene în 1851, în Asociația Midland de Vest. Astfel, erorea lui Calvin a teoriei mijlocirii Evangheliei în final i-a condus spre Arminianism.

 

Relatarea despre Bisericile din Asociația Midland s-a repetat de multe ori printre bisericile străvechi din Anglia şi Cambria. Pe la sfârşitul secolului optsprezece majoritatea erau pe deplin fuzionate şi identificate cu Baptiştii Speciali Calviniști. În ciuda acestui fenomen identitatea distinctă a credinţei şi practicii străvechilor nu s-a pierdut. Înainte ca ei să fie deplin integrați cu Specialii, câțiva dintre ei au migrat spre America.

 

James E. Tull, în cartea lui Modelatori ai Gândirii Baptiste, notează că depărtarea de ceea ce el numește în mod greșit hiper-Calvinism a început în Midlands, devreme, încă din 1770. El notează mai departe că primul pastorat al lui Andrew Fuller a fost o biserică ce ținea credințe hiper-Calviniste (termenul lui). El îl listează pe John Owens, Wesleys şi Dan Taylor ca influenţe cauză ale sentimentelor teologice ale lui Fuller. Nici unul dintre acești oameni nu au fost vre-odată Baptiști.

 

Tull prezintă o descriere moderat detaliată, deşi dăunătoare, a teologiei Baptiştilor Midland. Descrierea lui din aproximativ anul 1770 a doctrinei Asociației Midland seamănă cu doctrina de azi a Baptiştilor Străvechi. El începe, ”Efectul de slăbire al hiper-Calvinismului a avut originea dintr-o viziune rigidă a doctrinei alegerii. Această viziune susținea că Dumnezeu a decretat înainte de începerea lumii cine va fi mântuit şi vine va fi pierdut. De aceea, se înțelegea că este deopotrivă inutil şi încrezut să inviți oamenii să se pocăiască şi să creadă.„

 

Vorbind despre datoria condamnaților potrivit teologiei hiper-Calviniste, aşa numite, Tull a continuat: ”De aceea, nu era datoria lor să se pocăiască, să aibă credinţă, să se roage… Nu era datoria lor, pentru că acestea erau darurile harului divin, nu realizări umane. Strâns legat de convingerea că credinţa nu era o datorie, era convingerea că era necesară o garanție pentru a crede. O garanție era o dovadă sau un semn al unei lucrări ai favorii divine în suflet. Convingerea de păcat, cu necazul mintal însoțitor al ei, era un astfel de semn sau garanție. O astfel de garanție şi credinţa care urma erau sădite în inimă la inițiativa harului divin, şi ele nu puteau fi inițiate de păcătos.„

 

Analiza suplimentară a opiniilor lui Tull despre hiper-Calvinism descoperă că frații Midland credeau în justificarea prin declararea neprihănirii şi imputării lui Cristos, în ispășire, a păcatelor celor aleși.

 

Concluziile lui Tull trebuie să fie citite cu un ochi părtinitor. Prejudecățile sale Arminiane strigă din pagini. Totuşi, în ciuda concluziilor sale defavorabile, adesea eronate şi foarte exagerate, el a reuşit să declare corect câteva puncte izbitoare ale doctrinei harului care slujesc la descoperirea similarităților dintre doctrina Midland şi cea a Baptiştilor Străvechi.

 

Henry Veddar, scriind despre despărțirile misiune/anti-misiune a folosit fraza hiper-Calvinism pentru a descrie un grup care a pus capăt părtășiei cu Baptiştii Obişnuiți. Articolul său scurt descrie şi identifică aceşti hiper-Calviniști. ”Au existat de asemenea un număr de corpuri Calvinist Baptiste care pentru un motiv sau altul, refuză părtășia cu Baptiștii Obişnuiți. Un număr considerabil de Baptişti de la începutul acestui secol s-au separat de alte biserici pe baza diferențelor doctrinale şi de practică. Susținând teologia hiper-Calvinistă, ei s-au opus misiunilor, școlilor Duminicale, şi tuturor invențiilor care au părut că fac mântuirea omului să depindă de efortul uman. Ei se auto intitulează Baptiști Străvechi, şi au fost cunoscuți ca Baptişti Anti-Misiune, Anti-Efort, Vechi, şi Fundamentaliști.„

 

Termenii hiper-Calvinist şi înalt Calvinism aşa cum sunt folosiți de Veddar, Underhill, Tull, Owen şi alții sunt nume greșite care continuă să fie aplicate azi Baptiştilor Străvechi. Totuşi, credinţa străveche nu este hiper-Calvinistă şi nici doctrina ei nu este corect descrisă ca fiind înalt-Calvinism. Credinţa străveche nu merge dincolo de Calvin pentru că Baptiştii străvechi niciodată nu au îmbrățișat doctrina lui Calvin. Doctrina credinţei străvechi nu este o extensie, expansiune şi nici o înălțarea doctrinei lui Calvin. Străvechii nu au fost niciodată Calviniști nici nu a fost vre-odată doctrina lor Calvinistă.

 

În plus, Calvin niciodată nu a îmbrățișat teologia Baptistă. El a fost un auto-declarat reformator care niciodată nu a crezut nici nu a învățat doctrina Baptistă, respingând total doctrinele botezului doar a credincioşilor şi a botezului prin scufundare. Unele dintre principiile sale se apropie de doctrinele străvechilor; dar, când sunt luate ca un întreg, există deosebiri substanțiale în principiile cheie între Calvinism şi credinţa străveche. Totuşi, este clar din afirmaţiile lui Owen şi Veddar că Baptiştii Străvechi ortodocși totuşi s-au agățat de ceea ce ei au descris ca fiind crezul vechi, rigid al Înalt-Calvinismului, în care doctrinele harului sunt afirmate clar în Mărturisirea de Credinţă Midland din 1655.

 

 

sus

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi Înainte
Copyright © 2003-2014 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate