Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Istorie
 

 

 

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetica
Teologie
Hegeomai
Istorie
Pastorala
Studiu Biblic
Site-uri Baptiste
Media

 

 


Pagina de Istorie

 

Cartea Pasi

Cultul Creştin Baptist din România in perioada comunista

(continuare)

 

2.5     Informatorul baptist

 

Pentru perceperea trecutului baptist din perioada comunistă este necesară şi tratarea subiectului colaborării baptiştilor cu Securitatea. Este dificil pentru cei care au făcut acest pact cu regimul ateu să realizeze răul care s-a făcut prin ei şi răul care s-a produs în ei. Sentimentul vinovăţiei a fost erodat de-a lungul anilor, încât reacţia celor mai mulţi este doar de frustrare, negare, justificare şi amnezie. George Orwell descrie poate cel mai bine schilodirea sufletească ce a avut loc în cel care a căzut de acord să se pună în slujba Securităţii.

 

" Te vom zdrobi până la punctul când nu mai este întoarcere. Ţi se vor întâmpla lucruri din care niciodată nu-ţi vei mai reveni, chiar dacă ai trăi o mie de ani. Nu vei mai fi niciodată capabil de simţămintele omeneşti obişnuite. Totul va fi mort în tine. Nu vei mai fi niciodată capabil de dragoste, sau de prietenie, sau de bucuria de a trăi, sau de a râde, sau de a fi curios, sau curajos, sau de integritate. Vei fi găunos. Te vom stoarce până la completă golire şi apoi te vom umple cu noi înşine."316 (Accentuarea aparţine autorului.)

 

Totuşi, chiar şi dintr-o astfel de situaţie Dumnezeu are putere să răscumpere. "Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada, de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna." (Isaia 1:18)

 

Există o mare anomalie în societatea românească şi anume că Biserica se ridică împotriva deconspirării. Ea, care ar trebui să fie prima pentru aducerea lucrurilor la lumină, pentru arătarea adevărului. Conducerea Uniunii Baptiste, aleasă la Congresul din mai 2007, a depus o plângere la CNSAS (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii) prin care solicită revocarea acreditării autorului în calitate de cercetător la CNSAS. Biserica Ortodoxă la rândul ei încearcă să discrediteze încercarea de deconspirare a ierarhilor. Într-un articol din publicaţia Credinţa Străbună se afirma că "CNSAS nu poate să evalueze în mod nepărtinitor şi nepartinic activitatea clericilor ortodocşi din timpul dictaturii comuniste".317 Acest lucru este adevărat, dar în ce sens. CNSAS, neavând drept etalon învăţătura Scripturii, întotdeauna în verdictele sale va fi mai îngăduitor decât Scriptura, va da circumstanţe atenuante. Cuvântul lui Dumnezeu îi judecă mai aspru pe cei care au vândut pe fraţi. Cine a făcut aceasta unuia dintre neînsemnaţii credincioşi, l-a vândut pe însuşi Christos. CNSAS putea da un verdict uşor: a făcut sau nu a făcut poliţie politică. Biblia dă un verdict mai greu. "Negreşit, Fiul omului Se duce, după cum este rânduit. Dar vai de omul acela prin care este vândut El." (Luca 22:22) "Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine. Cine îşi va păstra viaţa, o va pierde şi cine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga." (Matei 10: 38-39) (Accentuările aparţin autorului.) Oamenii judecă în raport cu legile, Dumnezeu judecă în raport cu gândurile şi străfundurile inimii.

 

Dacă în viaţa cotidiană, în domeniul laic, lumea doreşte mult să afle adevărul şi să fie expusă public minciuna politică, să fie demascaţi hoţii şi tâlharii, numele criminalilor se află pe primele pagini ale ziarelor, corupţii sunt înfieraţi, delapidările, înşelăciunile şi escrocheriile sunt dezvăluite, oamenii sunt demascaţi în viciile şi aventurile lor imorale etc. - gem zilnic ziarele de povara acestor lucruri - şi nimeni nu protestează, atunci cum se face că în domeniul deschiderii dosarelor celor care au colaborat cu Securitatea, ANSPDCP (Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal) şi Avocatul Poporului face recomandarea CNSAS-ului ca pentru verificarea dosarelor personale ale celor care au colaborat cu Securitatea să se ceară acordul persoanei vizate? Aşa cum afirma Stejărel Olaru, Directorul general al IICCR (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România) încă din anul 2006, legea CNSAS-ului a fost schilodită de-a lungul anilor aşa încât cu greu se mai poate ajunge la adevăr.318 Când se va face lumină în acest fel? Oare în domeniul, în modul acesta, s-ar ajunge vreodată la condamnarea vreunei infracţiuni? Fosta Germanie de Est, acum reunită cu jumătatea de vest, a făcut publice toate dosarele, iar acum lucrează la recuperarea documentelor care au fost rupte în bucăţele, pentru a le putea pune la dispoziţia publicului şi pe acestea! Dacă este un rău şi un bine, atunci trebuie să condamnăm răul şi să slăvim binele. Dacă colaborarea cu Securitatea şi trădarea semenilor au fost lucruri bune, să le slăvim, iar dacă au fost rele, să le condamnăm. A fost colaborarea păstorilor baptişti cu Securitatea şi organele de stat reprimatoare un lucru bun? Nu se poate băga capul în nisip şi să ne facem că nu ştim şi să aşteptăm timpul şi uitarea să rezolve lucrurile. Acestea nu sunt soluţii lucide sau responsabile. Însuşi Nikita Hruşciov, un mare ateist şi cap al PCUS, la gândul responsabilităţii în faţa celor care au suferit pe nedrept sub regimul lui Stalin, spune: "Iată de ce suntem obligaţi să mărturisim totul delegaţilor despre felul cum a fost condus partidul în acei ani [...] Cum să pretindem că n-am ştiut ce s-a întâmplat?  Noi ştim că în Partid domnea represiunea şi arbitrarul, şi trebuie să spunem la Congres ceea ce ştim. [.] În viaţa celui care a comis o crimă vine o vreme în care mărturisirea îi asigură indulgenţa, dacă nu iertarea."319 (Accentuările aparţin autorului.)

 

Vladimir Tismăneanu spunea în raportul său,

"Câteva cuvinte despre responsabilitate şi vinovăţie pentru tot ce s-a petrecut în cei 45 de ani de comunism în România. Ele sunt, în primul rând, ale sistemului comunist care a însângerat şi oprimat multe milioane de oameni, peste tot în lume unde a avut puterea. Dar ele mai sunt şi individuale, ale căpeteniilor comunisto-securiste care au elaborat şi pus în practică ordinele oprimatoare. Toate acestea trebuie cunoscute, asumate şi condamnate. Pentru Istorie, pentru un prezent şi un viitor mai curat. Aşa cum bolnavii trebuie să-şi cunoască boala şi să şi-o trateze. Eventual, chirurgical."320

 

Pentru o viaţă spirituală normală a bisericii baptiste este nevoie de rezolvarea trecutului. Acest lucru este necesar şi în societate. Este nevoie imperativă de transparenţă, de a spune lucrurilor pe nume. Numai aşa cei care vor veni vor şti binele şi răul şi vor învăţa că ideile şi faptele fiecăruia au consecinţe. Deci pentru a putea rezolva trecutul este nevoie să discernem ce a fost bine şi ce a fost rău. Pentru a facilita într-o oarecare măsură înţelegerea răului care s-a făcut, se va aborda în continuare subiectul informatorului.

 

Mihai Albu, în cartea sa intitulată Informatorul, arată desluşit că Securitatea fără ajutorul colaboratorilor "nu ar fi avut un impact atât de mare şi un control atât de strict asupra românilor".321 Se pare că omul laic, în ziua de azi, are mai mult discernământ în privinţa colaborării cu Securitatea decât feţele bisericeşti, mai ales în ce priveşte dimensiunea spirituală a acestei legături tenebroase. «Considerăm că o mare parte din tragedia poporului român sub comunişti (şi Securitate) a fost provocată de colaborarea celor mulţi şi neştiuţi cu organele de represiune, indiferent care a fost motivaţia ce a stat la baza acestui "pact cu diavolul".» (Accentuările aparţin autorului.) Mihai Albu descrie în detaliu modul de recrutare, criteriile de selecţie, aportul şi impactul informatorului. Ceea ce interesează lucrarea de faţă este vinovăţia, răul care s-a produs. Se doreşte o clarificare a lucrurilor, întrucât nimeni până acum, din rândurile credincioşilor baptişti, nu a recunoscut vinovăţia, ci doar atunci când au fost expuşi s-au dezvinovăţit, şi-au justificat faptele şi au afirmat că nu au făcut vreun rău cuiva. "Nu este exclusă posibilitatea ca persoana să refuze recrutarea, dar să accepte aceste «contacte» periodice sau ocazionale cu ofiţerul, în scopul oferirii unor informaţii verbale."323 Chiar şi cei care au refuzat să semneze un angajament, dar care au acceptat să se întâlnească cu organele Securităţii şi să ofere informaţii, sunt la fel de vinovaţi ca şi cei care au semnat angajamentul. Pentru ilustrarea acestui lucru este necesară citarea în extenso a lui Albu.

 

"Faptul că nu se semna nimic şi nu consemna personal aceste informaţii contribuia la crearea unei aparenţe de «nevinovăţie», persoana care dădea informaţiile simţindu-se cu o conştiinţă mai puţin încărcată. Nu rareori se ajungea la stabilirea unor relaţii amicale cu ofiţerul de legătură. Totuşi, aceste informaţii erau sintetizate de ofiţer, ulterior întâlnirii, sau erau transcrise de pe benzile de interceptare a convorbirilor telefonice, în cazul în care contactarea era telefonică.

 

Această metodă a Securităţii, mult mai insinuantă şi, uneori, mai eficientă decât o recrutare sau o urmărire, îşi relevă abia acum importanţa. Rolul pe care l-a jucat în munca de culegere de informaţii este unul major, deoarece, pe parcursul acestor contactări, se obţineau adesea informaţii importante prin care se puteau schimba destinele unor oameni sau, în cele mai fericite cazuri, persoana contactată, conştientă de poziţia sa, încerca să ajute alţi oameni folosindu-se de aceste discuţii. Unele persoane aflate în contact şi care aveau un anumit statut social erau folosite de către Securitate pentru a exercita o influenţare pozitivă asupra altor persoane urmărite de Securitate.

Ceea ce trebuie să reţinem din această expunere este faptul că, indiferent dacă informaţiile au fost date în scris sau verbal, în cadrul unei colaborări oficiale sau nu, acestea au avut o mare importanţă în munca Securităţii. Poate tocmai din acest motiv contactarea reprezintă o situaţie aparte. Uneori, dacă persoana contactată dovedea «receptivitate» la întrebările şi sugestiile ofiţerului, i se putea propune să colaboreze mai organizat şi secret cu Securitatea."324 (Accentuările aparţin autorului.)

 

Trebuie să fie clar, odată pentru totdeauna, că furnizarea de informaţii Securităţii, chiar dacă acestea erau oferite fără patimă, sintetic, realistic, fără rea intenţie, contribuia ca şi rotiţă în angrenajul diabolic al Securităţii. Carmen Chivu-Duţă, specialist în aceste probleme, afirmă fără echivoc acest lucru. "Notele informative nu rămâneau fără consecinţe. De cele mai multe ori, persoana la care se făcea referire în notă era luată în urmărire într-o formă sau alta, chiar şi numai pentru a se verifica informaţia respectivă. De aceea, este absurd ceea ce afirmă astăzi foştii colaboratori, susţinând că au făcut numai bine. Simpla menţionare a unui nume era de ajuns pentru a provoca un adevărat calvar persoanei în cauză." 325 (Accentuările aparţin autorului.) Şi fratele Wurmbrand accentuează acelaşi lucru când relatează despre dorinţa sa de a se apropia de cei care au colaborat cu Securitatea, cu siguranţă cu scopul de a-i ajuta să se pună în rânduială cu Dumnezeu şi cu fraţii. "Am reuşit să mă apropii de foştii colaboratori care produseseră atâtea dureri, atât fraţilor cât şi bisericilor. Ei consideraseră că era normal să informeze autorităţile de tot ce se petrecuse în biserică: fiecare cuvânt spus, fiecare decizie luată. Nu s-au gândit la consecinţele care-i aşteptau pe cei pârâţi de ei." "Unii erau trădători declaraţi, care vindeau vieţile oamenilor nevinovaţi pentru bani, deşi ei nu câştigau decât o sumă minimă, precum Iuda cei treizeci de arginţi." "Marea tragedie consta însă, în faptul că unii dintre trădători erau recrutaţi nu numai dintre cei mai răi creştini, ci uneori dintre cei mai buni, chiar dintre aceia care fuseseră eroi ai credinţei, care suferiseră tortura şi închisoare timp de ani de zile. Există un dicton latin: De hic historia silet - cu privire la acest lucru păstrează tăcere. Nu se poate spune chiar totul. Unele lucruri sunt prea triste." "Nici unul din principalii colaboratori ai comuniştilor şi nici unul dintre trădători nu şi-a mărturisit acest păcat deosebit de grav. Am întâlnit oameni, care şi-au denunţat fraţii de credinţă autorităţilor, ştiind cât de mult vor suferi datorită acestui lucru. Când am fost arestat, ofiţerul de miliţie, care mă interoga a scăpat numele celui care mă denunţase. Cu altă ocazie, mi-a fost dat să citesc însăşi denunţarea. Acele persoane vinovate de o atât de gravă apostazie nu şi-au mărturisit niciodată răul atât de mare pe care-l făcuseră. Vorbeau de păcate mici, dar regretul lor disproporţionat arăta ca ei purtau o povară mult mai grea, deşi nu voiau s-o recunoască... Când conştiinţa reproşează cuiva un păcat foarte grav, memoria îi spune: N-ai facut niciodată aşa ceva. Şi de obicei memoria reuşeşte să învingă conştiinţa." "Totuşi, fraţii care au păcătuit cel mai grav în perioada comunismului nu şi­au recunoscut păcatele, deşi, poate că unii dintre ei, s-au hotărât în inima lor să-şi schimbe viaţa. Vă veţi mira să aflaţi cine s-a spovedit cu lacrimi, tocmai cei mai buni şi eroici. S-au simţit vinovaţi pentru că au supravieţuit."326

 

Dacă societatea civilă nu se sfieşte să îşi prezinte lustrabilii pe nume,327 de ce tocmai Cultul Creştin Baptist, care ştie ce este bine şi ce este rău, să nu o facă şi el? Este Biserica mai scutită de judecată, de către Dumnezeu, decât lumea? Nu se spune că judecata casei lui Dumnezeu este iminentă? "Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Şi dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu? Şi dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se va face cu cel nelegiuit şi cel păcătos?" (1 Petru 4: 17-18)328

 

Întrucât frăţietatea baptistă încă nu e conştientă pe deplin de natura acestui rău, se va prezenta în cele ce urmează un eşantion din numărul enorm de pastori care au colaborat cu Securitatea, dând exemplu câteva note informative, documente, ale acestora şi numele lor real şi conspirativ. Poate în felul acesta, citind aceste lucruri, frăţietatea baptistă va realiza răul care s-a făcut în cadrul cultului nostru, neconcordanţa statutului de păstor descris în Scriptură cu faptele arătate, şi va avea puterea şi curajul să trateze acest aspect al trecutului conform Scripturilor şi învăţăturii Mântuitorului şi Domnului Isus Christos. Trebuie ţinut cont numaidecât că aceşti oameni au făcut şi multe lucruri bune. Poate au fost părinţi, soţi, păstori foarte buni, poate au fost atenţi cu nevoile materiale ale celor în necaz, poate au fost sensibili la suferinţele altora şi au vizitat pe cei bolnavi, poate au fost predicatori foarte buni şi lumea asculta cu plăcere predicile lor. Este cunoscut autorului cazul unui frate informator care, atunci când un tânăr dintr-o familie săracă a plecat de acasă la studii, acesta i-a făcut o vizită, l-a îndemnat şi i-a făcut cadou un ceas de mână (pe vremea aceea nu toată lumea îşi putea permite aşa ceva). Unii fraţi care au colaborat erau foarte buni sfătuitori, şi mulţi sunt cei care au fost întăriţi în credinţa lor prin aceştia şi mulţi şi-au găsit mântuirea prin ei. Exemplele date în cartea aceasta sunt pentru a ilustra şi dovedi dimensiunea acestei plăgi. O estimare conservatoare a autorului este că cel puţin 70% dintre păstorii ordinaţi înainte de decembrie 1989 au colaborat cu Securitatea! Deci există o problemă în Cultul Baptist! Erau aceştia fericiţi în postura aceasta? Pentru majoritatea a fost un calvar şi o schilodire sufletească. Fratele Bunaciu Ioan, într-un interviu acordat autorului, povestea despre clipele când a fost racolat de Securitate, că atunci când a fost chemat la acel birou, securistul a scos două dosare şi pistolul şi l-au ameninţat şi intimidat de la ora 14 până s-a înserat. "Mă face că am fost legionar; eu am fost comunist, eram în UTC." Îl acuzau că a spus diferite lucruri - "astea nu le-am spus". Ofiţerul îi spunea: "noi nu te putem crede pe dumneata, avem oamenii noştri. Dumneata ai 18 ani închisoare. Dar eşti tânăr, nu vrem să te distrugem, îţi dăm o şansă să te schimbi, să nu mai zici lucrurile astea, să ai o atitudine sănătoasă faţă de statul nostru, că vei colabora cu noi." Fratele Bunaciu spunea mai departe: "În învălmăşeala aia sigur că am semnat. Când am ieşit de acolo plouase şi mi-am dat seama ce am făcut şi mă gândeam: Doamne, trăsneşte-mă acuma, căci mi-am dat seama că n-am făcut bine! Au zis să vin peste o săptămână. Când am ieşit afară mi-am dat seama ce am făcut şi conştiinţa mea..., mi-am zis, eu nu pot face aşa ceva."329 Fratele Ţon oferă o altă faţetă a aceluiaşi eveniment.

 

"Ioan Bunaciu a venit pastor la Biserica baptistă din Cluj Mănăştur în 1951, exact când am mers şi eu acolo ca student la filologie. Noi ne-am constituit într-un grup de studenţi care am decis să ne adunăm în fiecare sâmbătă seara. Locul de întâlnire nu putea fi decât la Biserică. Cel care a fost cu noi la prima întâlnire a fost Ioan Dan şi el ne-a încurajat să mergem înainte. Adunarea a avut loc în biroul pastoral al Bisericii. Pentru întâlnirile următoare, Bunaciu a decis că ne dă cheia de la birou, mai exact, o lăsa sub preşul de la uşă şi noi ne adunam «fără ştirea lui».

 

Atunci se făceau arestări în masă şi se trimiteau oamenii la Canal. Bunaciu era terorizat că va fi ridicat şi trimis la Canal. Avea o valiză cu schimburi calde pe care o ţinea sub pat, gata să o apuce când va fi ridicat. Vreo doi an a stat sub presiunea securităţii să devină informator. Primea tot felul de ameninţări... Într-o duminica, la Cina Domnului, a luat pâinea şi când a zis "În noaptea în care a fost vândut..." au început să-i tremure buzele, a început să plângă, a pus pâinea pe masa şi a fugit afară. A fost dus la psihiatrie şi am înţeles ca era într-o stare atât de agitată încât l-au pus în cămaşa de forţă. Deducţia noastră a fost ca el s-a frânt, a acceptat să fie informator şi de aici criza de la Cina Domnului. La scurtă vreme a venit înapoi şi şi-a reluat slujba de pastor. Dar era un om schimbat.330

 

Majoritatea au fost constrânşi în colaborare şi de aceea este necesar ca acei care îi cunosc să încerce să îi ridice din locul unde au căzut. Cei care au colaborat trebuie să se pocăiască de lucrul acesta pentru ca să se dezrobească şi să poată trăi o viaţă liberă şi plină de binecuvântarea Domnului. Se redă mai jos tragedia unui frate, dar şi momentul său de trezire la realitate.

 

Un frate de frunte în Biserica Pătrăuţi, membru în comitet, avea serviciu ca şi factor în cartierul Iţcani, oraşul Suceava. Cei din Securitate căutau o persoană potrivită, care să le poată da informaţii despre tot ce se petrece în biserică. El având rude printre cei ce erau membri de partid, l-au fixat, au stat de vorbă cu el, au insistat, vrând nevrând, i-au promis multe, l-au avansat în serviciu, şi asigurându-l că nu vor face nimic rău, şi că el nu va avea nici o neplăcere, deoarece totul se va face în secret, fără a şti nimeni. La stăruinţa acestora s-a lăsat înduplecat, convenind a da anumite informaţii ce credeau ei că sunt necesare, dar acestea să nu fie ştiute de nimeni, nici chiar de familie; şi ei vor avea grijă şi de copiii lui, pe care i-a dat Dumnezeu, să aibă un viitor bun.

 

Astfel prins în această capcană, trebuia să ia aminte la tot ce se vorbea în comunitate, în biserică, precum şi să noteze toţi musafirii care veneau şi predicau în adunare; numele, adresa lor, data venirii, data plecării, unde au fost găzduiţi, precum şi tot ce au vorbit.

 

Potrivit planului impus, uneori era chemat la partid în timpul de lucru de la servici, după servici, sau seara la ore nepotrivite. Soţia care cunoştea programul de la serviciul lui, plecarea şi venirea cu autobuzul, văzând că întârzie uneori, se interesa, de la alţii care lucrau cu el, dacă a plecat de la întreprindere. După câtva timp, a observat că ceva nu e în regulă, căci nu vine la timp acasă. Uneori, seara îşi făcea drum în oraş pe anumite motive nu prea întemeiate sau strict necesare. Lucrurile repetându-se, ea a început să suspecteze relaţii de infidelitate familială şi un cui de gelozie s-a înfipt în inima ei. Având aceste convingeri, când mai voia să plece de acasă îl oprea, cerându-i socoteală unde merge, la cine se duce, de ce azi la această oră, să amâne pe altă dată etc. Dar cu toate insistenţele ei, cu toate lămuririle lui, acceptate sau nu, el trebuia să mintă şi să invoce situaţii fără temei.
 

Calvarul a început să se dezlănţuie în toată furia lui. Ea nu-l mai slăbea din curvar, stricat, pramatie: "Du-te de te culcă la curvele tale, să-ţi dea de mâncare amantele tale, să te spele târfele" etc. Iar dimineaţa, când pleca la servici, era petrecut cu ocară şi batjocură, fără a i se mai da supliment [pachet cu mâncare, n.a.], îndrumându-l: "să te îngrijească destrăbălatele care ţi-au cucerit inima" etc., "să-ţi pună în geantă mâncare" etc. Aşa la plecare şi la venire era întâmpinat cu duşmănie, ocară şi respingere, iar noaptea nu mai aveau somn nici unul, nici altul. Zi şi noapte amândoi fierbeau ca într-un cazan în clocot. Masa nu mai era masă şi somnul nu mai avea odihnă. Dar nu numai atât, ea îl descria în cuvintele cele mai urâte fraţilor din biserică, rudelor şi vecinilor. Lupta şi duelul nu înceta nici ziua, nici noaptea, erau puşi pe jar şi orice bunăvoinţă şi serviciu familial au încetat. Au ajuns ca într-un chin de iad, de nesuportat. Până la urmă, starea aceasta a dus la îmbolnăvirea de nervi a soţiei, cu ieşiri necontrolate, încât a trebuit să fie internată în spital la Suceava, apoi dusă la Iaşi şi la diferiţi medici specialişti, dar totul era în zadar. Când revenea în familie, focul din nou începea să ardă cu şi mai mari vâlvătăi, încât, la fiecare îi venea să-şi ia lumea în cap şi să plece. Starea devenise de nesuportat, căci mâna lui Dumnezeu apăsa asupra lor. Fratele, fiind conştient de tot ce se întâmplă, căci nuiaua lui Dumnezeu este asupra lor, şi-a luat inima în dinţi şi, în disperarea lui, s-a dus la cei de la securitate şi le-a spus că el nu mai poate să facă acest serviciu, deoarece i-a distrus familia şi nu mai are linişte în familie nici ziua, nici noaptea. Le-a povestit tot necazul lui şi apoi a încheiat hotărât: "Faceţi-mi ce ştiţi, băgaţi-mă la puşcărie, omorâţi-mă, dar eu nu mai pot să vă fac acest serviciu care a adus pe soţia mea la nebunie."...

 

Aceşti oameni şi-au dat seama că i-au distrus familia, că au ajuns la disperare şi că focul geloziei îi macină, au discutat şi apoi au hotărât să-l dezlege de această obligaţie, urmând să caute pe un altul în această slujbă demonică.

 

Muşcat de şarpe, într-un chin groaznic, gustând din cupa amară a iadului, fratele s-a căit, a strigat după îndurarea lui Dumnezeu şi El, în mila Lui, l-a scos din acest teren periculos al morţii. Totuşi pacea în familie şi sănătatea soţiei cu greu au revenit. Acest păcat care a zdruncinat pe părinţi n-a rămas fără urmări. B ăiatul lor cel mai mare, văzând cele întâmplate între părinţi, ca şi creştini, a înclinat spre duhul de necredinţă care aplana asupra societăţii, a luat calea lumii şi nu s-a mai pocăit nici astăzi. Dând mâna cu vrăjmaşul, această familie a plătit un preţ foarte scump, pierderea fiului lor drag, zdruncinarea sufletului şi trupului lor iar, ca familie, au fost salvaţi ca prin foc, cum este scris: "Dumnezeul nostru este un foc mistuitor" (Evrei 12:29), "Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu" (Evrei 10:31), "Cine îşi ascunde fărădelegile, nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare" (Prov. 28:13)

 

Din întâmplarea aceasta, ne rămâne ca învăţătură avertizarea Cuvântului lui Dumnezeu: "Cutremuraţi-vă şi nu păcătuiţi." (Ps. 4:4)331

 

Citirea exemplelor date trebuie să nu fie decât un moment de adevăr istoric şi de atenţionare, nicidecum nu trebuie să fie un motiv de dispreţ sau bârfire. (Vezi ANEXA Informatori şi note, p. 575). Atenţie! Întrucât cercetarea autorului a fost limitată, există o posibilitate de eroare, lucru pentru care, în caz de confirmare, autorul îşi cere scuze. Totuşi cele scrise au fost puse pe hârtie numai după îndelungi verificări, căutând eliminarea oricărei posibilităţi de eroare. Trebuie ca baptiştii să îşi recupereze discernământul cu privire la ce e rău şi ce e bine în biserică. Înainte de anii 1944, baptiştii, atât prin viaţa lor cât şi prin vorbele lor bazate pe Scripturi, criticau lumea cu păcatele ei. Astfel lumea se putea vedea într-o oglindă şi alegea ori să le fie duşmani ori să caute şi ei sfinţirea şi viaţa de pocăinţă. "Ne-am pierdut abilitatea de a judeca lumea, pentru că ne-am pierdut abilitatea de a ne judeca pe noi înşine."332

 

Adevărul îmbucurător este că nu toţi au cedat în faţa presiunilor Securităţii. Au fost oameni din lume care nu au cedat. Pe un perete din incinta CNSAS-ului era un citat dintr-un dosar al unei astfel de persoane. L-am regăsit între coperţile cărţii lui Mihai Albu.

 

"Subsemnatul [xxx], refuz să dau organelor de Securitate, întrucât nu-mi stă în caracter."333 Au fost păstori care au refuzat categoric, fiind dispuşi a plăti orice preţ. Au fost de asemenea o mulţime de oameni simpli, credincioşii din rândurile bisericii, care şi-au văzut de credinţa lor indiferent de consecinţele pe care le-au suferit, atât în familie cât şi în societate. Mare este răsplata acestora, care lasă în urma lor un minunat parfum de veşnicie. Este nevoie ca exemplele acestora să fie culese şi păstrate ca un tezaur al Bisericii baptiste. Se redă în continuare unul dintre aceste cazuri, exemplul fratelui Ilcu Ioan din Bisericuţa din localitatea Mihail Kogălniceanu, jud. Botoşani.

 

Un exemplu rămas consemnat este cel din cadrul grupului de credincioşi care avea să se constituie în Biserica Creştină Baptistă din Mihail Kogălniceanu.

 

"Sub acest impuls dat de DUHUL SFÂNT, atât ele cât şi soţii, au rugat pe fraţii şi surorile din biserică [B.C.B. Negreni] să-i viziteze în familie, pentru a-i ajuta pe calea cea bună. Aceştia, cu mare bucurie au primit invitaţia şi, uneori păstorul, alte ori cu grupuri de tineri, au mers la ei şi i-au vizitat. La întrunirile lor, Dumnezeu crea momente de înălţare sufletească, îmbrăcate într-o atmosferă de bucurie şi dragoste, pe care numai prezenţa Domnului Isus le putea face. Se cântau cântări pline de însufleţire, se spuneau poezii de chemare şi îndemn, iar Cuvântul se predica prin Duhul Sfânt, cu putere de viaţă. Petreceau momente scumpe în discuţii, în rugăciune şi în destăinuiri, care toate, prin Puterea Sfântă, lucrau la inimile celor prezenţi. Dintre aceste vizite putem enumera pe cele din 30 martie, 13 mai, 8 iulie şi altele din anul 1979, care au întărit bazele Bisericii din această localitate. Dumnezeu a binecuvântat aceste legături frăţeşti şi prin lucrarea Duhului Sfânt s-au legat inimile acestor două familii de Domnul Isus, încât la data de 19 august 1979, Onu Ilie cu soţia sa, Maria, şi Onu Radu cu soţia sa, Victoria, mărturisesc pe Domnul Isus ca Mântuitor în apa botezului. Bucuria a fost mare pentru Cer, pentru cei care au luat botezul, pentru cei din Negreni, dar mai cu seamă pentru mica familie de credincioşi din Mihail Kogălniceanu. Aşa că, legăturile între aceste două localităţi erau tot mai strânse şi vizitele erau tot mai dese, la care participau şi alte rude sau vecini.

 

Dar, toate aceste sărbători n-au rămas neîncondeiate de agenţii securităţii, care stăteau camuflaţi în diferite persoane, ce nu le puteai identifica pentru a te feri de ele. Aceştia adunând mereu informaţii, cu date precise, la timpul potrivit au raportat organelor de partid din Botoşani, toate mişcările fraţilor. Aceştia analizându-le, le-au categorisit ca propagandă religioasă, prozelitism şi întruniri subversive, periculoase, în fruntea cărora era Ilcu Ioan. Şi nu numai atât, Ilcu Ioan mai avea şi alte "abateri" la activul său. Pe lângă Biblia de temut, în propaganda sa, mai folosea şi un radio, la care asculta, împreună cu alţii, emisiunile religioase transmise prin Monte Carlo, sub denumirea de "Glasul Îndrumătorului Creştin". Ba mai mult ca atât, înregistra pe casete, unele emisiuni mai importante şi le folosea apoi pentru a fi auzite şi de alţii.

 

Pe atunci avusese loc şi moartea misterioasă a pastorului baptist Cruceru Radu din Iaşi şi se comenta la postul de radio "Europa Liberă" despre teroarea şi persecuţiile Securităţii asupra unor vestitori ai Evangheliei. Fratele Ilcu, în curiozitatea lui, a ascultat aceste veşti şi chiar a înregistrat pe casetă cazul istorisit cu moartea fratelui Cruceru Radu. Împărtăşind cu alţii aceste programe religioase, ne dându-şi seama, undeva, a audiat şi această casetă, ce a fost ascultată de cel care-l spiona din umbră. Acesta, acum parcă având materialul complet, s-a dus şi a prezentat totul activistului de partid, care l-a dus "unde trebuia". Totul a fost încadrat ca şi subminare a Statului, activitate anticomunistă şi încălcare a legilor de emisiune. Dar ei n-au înţeles, sau n-au vrut să înţeleagă, cum că fratele, în râvna lui pentru Domnul, a făcut lucrul acesta ca prietenii să audă Evanghelia şi de la alţi oameni mai pregătiţi ca el, mai cuminţi, nu de la un "ţăran necioplit". El le dorea mântuirea sufletului şi a folosit acest mijloc de propovăduire, ca ei să audă de Domnul Isus, să se pocăiască de păcate, şi nicidecum să ponegrească Statul, sau să răzvrătească pe cineva împotriva regimului.
 

Cei informaţi, care aveau în mână puterea şi puteau decide totul ce le era îngăduit de Sus, au căutat să-i facă după măsura răutăţii lor; în fond fiind o răzbunare a marelui vrăjmaş Diavolul. Aşa că în ianuarie 1980, doi ofiţeri de la Securitatea Botoşani, însoţiţi de comandantul local de Miliţie, au venit şi i-au făcut percheziţie la domiciliu. I-au confiscat toate cărţile, revistele, broşurile, scrisorile şi opt casete înregistrate. După aceea, într-o zi, a fost chemat la Postul de Miliţie din comuna Coţuşca, unde timp de două zile a fost anchetat de maiorul Seniuc şi de lt. col. Iftimie, şeful Securităţii judeţului Botoşani. L-au întrebat şi descusut asupra multor lucruri privitoare la pocăinţă, asupra vizitelor sale la Negreni, despre păstor, despre musafirii ce l-au vizitat, despre străinii din afara graniţelor care au venit la biserică; şi mai amănunţit asupra emisiunilor ascultate, înregistrări, activitatea sa religioasă printre oameni etc.

 

În urma acestor informaţii, în scurt timp, a fost anunţat să se prezinte în data de ... , ora 8, camera 7 a Biroului de Securitate Botoşani. În ziua anunţată, deşi avea anumite presimţiri rele şi o oarecare îngrijorare, totuşi a căutat să se ducă la această adresă, conform înştiinţării, deoarece altfel o păţea mai rău. Ajuns aici, s-a prezentat cine este şi imediat a apărut în birou o persoană care prin cuvinte tăioase a căutat să-l intimideze. Apoi a apărut alta mai încruntată şi prin ameninţări şi gesturi fioroase a căutat să-l înspăimânte. Astfel s-au rânduit mai mulţi, şi care mai de care mai iscusit, prin diferite metode diabolice, căutau să-l deruteze şi să stoarcă cât mai multe informaţii bănuite, ştiute şi neştiute. Cu ameninţări, cu înjurături, cu răcnete, se năpusteau asupra lui, îl loveau cu palmele, cu pumnii, cu picioarele, iar altul l-a trimis cu spatele şi capul de pereţi.

 

După un aşa tratament, venea altul cu vorbă bună, cu prietenie şi bunăvoinţă, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, ca un părinte cu sfaturi înţelepte, care prin vorbe bune caută să-şi salveze copilul dintr-o astfel de încurcătură.

 

-   Tovarăşul Ilcu, văd că ai ajuns aici unde nu trebuia; dar omul mai întâmpină în viaţă şi zile de năpastă. Dacă vrei, eu caut să te ajut să ieşi din această greutate cu bine. Iată ce trebuie să faci: pentru folosul patriei şi poporului şi pentru siguranţa Partidului, trebuie să fii în colaborare cu noi, şi doar din când în când să ne dai anumite informaţii. Să ne dai notă despre cele ce se petrec în Biserica din Negreni sau prin sat; să observi orice persoană care are idei sau vorbe împotriva ideologiei comuniste şi să cauţi să nu mai primeşti musafiri din altă parte. Iar dacă au venit întâmplător, să dai raport la Miliţie despre tot ce a întrebat acesta şi despre tot ce aţi discutat. Iar ca să nu mai ai neplăceri, să cauţi să te descotoroseşti de pocăiţii de la Negreni. Ce zici?... Nui cerem un lucru greu... Şi aceasta ai s-o faci la două săptămâni, la o lună, după cum va fi cazul... Ce zici?... Este spre binele tău; căci cu casetele alea poţi s-o încurci rău de tot... Taci? Nui pasă de tine şi familia ta?...

 

-   (Domnule) Tovarăşe comandant, eu nu mă pricep în acestea şi nu mă ocup cu politica.

 

-   Da?! Nu faci politică?! Dar la pocăiţi cum faci propagandă? Aceasta nu-i politică?... Pentru binele muncitorimii te sustragi, dar pentru nişte idei sectante şi nişte învăţături superstiţioase şi învechite din Biblie nu te dai în lături?... Acestea le propagi între oameni şi-i zăpăceşti, dar învăţătura marxist-leninistă nui place s-o predici?... Halal cetăţean!... Nu răspunzi nimic?... Gândeşte-te serios, căci te avem în mână; şi să ştii că ţi s-a umplut paharul... Răspunde!

 

-   Nu pot să mă angajez la aşa ceva!...

 

-   Dar de ce?...

 

-   Nu este treaba mea să mă ocup cu astfel de treburi. Căutaţi pe alţii!

 

-   Bine! Las că te lecuim noi de concepţiile şi rătăcirile minţii tale! Eşti încăpăţânat? Cu noi ai a face!... Şi a plecat trântind uşa.

Imediat a venit altul, cu faţa de zbir, care s-a repezit asupra lui şi, cu furie, înjurând, îl lovea cu ce putea şi pe unde putea, iar bietul frate, gemând, se ruga să nu-l bată degeaba, căci n-a făcut nici un rău. Dupăce acesta îşi descărcă nervii pleca, venea un altul, cu alte întrebări, cu alte cerinţe şi iscodiri, după care, nemulţumit de atitudinea sau răspunsul fratelui, încheia cu zbierete, lovituri şi înjurături.

 

Aşa au durat câteva ore de maltratare cu brutalitate, pauze de răzgândire, sfătuire amicală, şi iar violenţă din ce în ce mai sălbatică. În sfârşit, au încheiat timpul de anchetare, de declaraţii stoarse tendenţios, şi acum trebuiau să-l trimită acasă, dar nu înainte de a-i pune în vedere anumite avertismente drastice.

 

- Deocamdată îţi dăm drumul să pleci acasă, dar uită-te la noi! Să te ferească Sfântul să spui cuiva de cele întâmplate aici! Ai înţeles? Semnează aici! Dei calci cuvântul, te va costa viaţa şi nu mai pupi pământul! Pleacă!

 

Spre seară i-au dat drumul, flămând, speriat, învineţit tot şi zăpăcit de-a binelea. La ieşire nici nu ştia încotro s-o ia. În sfârşit, s-a orientat spre drumul Săveniului, a găsit o maşină şi, cum Domnul l-a ajutat, într-un târziu a ajuns acasă, de-abia trăgândui sufletul. Soţia când l-a văzut în această stare, s-a speriat şi nu ştia ce să-i dea şi cu ce să-l ajute pentru a nu i se face mai rău; căci cunoştinţa părea a i se pierde. A doua zi dimineaţa, s-a dus cu el la spitalul de psihiatrie Nr.4 din Botoşani, unde a fost internat de doctorul Azic la salonul 9. Aici, după informarea cuvenită, a fost luat imediat sub tratament, sub supraveghere şi, cu încetul, în scurgerea timpului, după 33 zile de internare s-a mai refăcut; totuşi a rămas cu dureri de cap, care au persistat încă multă vreme.

 

Urmăritorii nu s-au mulţumit cu cele făcute, şi parcă n-ar fi voit să le scape prada din gheare. La câteva zile după întoarcerea sa la domiciliu, l-a vizitat comandantul miliţiei din comună. Prefăcut într-un prieten compătimitor, a venit să vadă ce mai face, ce mai spune şi, dacă are ceva necazuri, să-l ajute. În toată discuţia a căutat să-şi arunce undiţa cu momeală, pentru a vâna vreo vorbă nepotrivită, sau de a-i slăbi hotărârea şi a-l îndupleca să intre cu ei în legătură, pentru a le face anumite servicii. Pe lângă cele propuse la Securitatea din Botoşani, s-au mai cerut şi făgăduit şi alte lucruri.

 

- Nu trebuie să te temi de noi, căci îţi vrem binele tău şi al Bisericii. Dacă ştii să te comporţi vei avea numai avantaje. Căci noi, de ce vrem să ştim totul? Deoarece sunt mulţi excroci care caută să trăiască pespinarea voastră; iar străinii trebuiesc urmăriţi, deoarece sub masca religiei, urmăresc să spioneze ţara. Deci trebuie să fii atent la tot ce se vorbeşte în Biserică, ce străini vin, ce discută, unde sunt cazaţi; şi ce activităţi au loc cu copiii şi tinerii; şi cine se ocupă de ei. În ce priveşte banii, să vezi cum se strâng, cam câţi se adună pe duminică, dacă se înregistrează toţi şi ce se face cu ei; dar aceasta foarte discret, ca să nu dai de gândit la nimeni. Încă un lucru trebuie urmărit: să notezi pe cei din Negreni şi pe cei de aici care vin la adunare în vizită, căci mulţi vin la voi numai după interes şi ajutoare. Alte probleme de se vor mai ivi, le vom discuta noi la timpul lor. Ce zici?... Acestea nu sunt o încălcare a credinţei tale, ci sunt spre binele tuturor... Şi încă ceva, făcând acest serviciu, voi interveni şi nu vei fi tras la răspundere pentru casetele ilegale şi, chiar voi aici, nu veţi mai fi hărţuiţi pentru întâlnirile voastre... Dă mâna cu noi şi vei avea numai de câştigat. Dacă eşti om de comitet, noi îţi putem da o slujbă mai uşoară, ca să nu mai lucrezi cu toţi ţăranii la câmp. Ce zici?...

 

La aceste ispitiri, care-i cereau vinderea sufletului şi [promiteau] numai avantaje trupeşti, prin Duhul Domnului, el le-a condamnat înlăuntrul lui, a rămas rece faţă de ele şi a răspuns dezgustat: "Eu nu pot să mă ocup de aşa ceva! N-am timp pentru acestea! Sunt credincios şi nu pot să fiu cu două feţe. Acum trebuie să mă duc la lucru prin ţară, să câştig ceva bani, căci soţia îmi este bolnavă de T.B.C. şi am alte necazuri. Eu trebuie să lucrez, să-mi câştig pâinea şi nu ştiu când o să mă întorc acolo; aşa că nu pot să vă fac acest serviciu."

 

Nemulţumit, miliţianul s-a sculat şi cu unele atenţionări şi avertizări, a plecat, lăsând în urmă un gust de amărăciune şi nelinişte. După plecarea lui, Ioan a venit înaintea Domnului împreună cu soţia şi au spus Mântuitorului toate îngrijorările şi temerile lor. Dumnezeul mângâierilor, care este scutul copiilor Săi, le-a dat încredere, linişte şi pace, bazaţi pe cuvântul care zice: "Oricare le-ar fi puterea, eu în Tine nădăjduiesc, căci Dumnezeu este scăparea mea. Dumnezeul meu în bunătatea Lui, îmi iese înainte"... (Psalmul 59:9,10). "Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în el şi stă la adăpost." (Proverbe 18:10)

 

În scurt timp, fratele a plecat la curăţat vie în judeţul Constanţa, unde a stat vreo două luni. După întoarcere, Dumnezeu a făcut în aşa fel că a dat celor răi alte grijuri şi nu s-au mai ocupat de el ca să-l necăjească. Fraţii localnici şi cei de la Negreni l-au vizitat din nou şi, înţelegând toate cele întâmplate, l-au întărit, îmbrăţişându-l cu dragostea lor."334

 

sus

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Forum - actualizat şi diversificat, securitate crescută, caracteristici de ultima ora

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi Înainte
Copyright © 2003-2006 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate