Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Istorie
 

 

 

Arhiva
Contact
Despre noi
Colaboratori

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetica
Teologie
Hegeomai
Istorie
Pastorala
Site-uri Baptiste
Articole
Proiectul Betania
Media
Ştiri Internaţionale
Din Presa Română
Poşta Redacţiei

 

 


Pagina de Istorie

 

Adevăr Istoric

Documente şi date din Istoria Bisericii

de Nicolae Moldoveanu

 

 

18. SFÂNTA SCRIPTURĂ

 

“La început ERA CUVÂNTUL, şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu.”

(Ioan 1:1).

 

“Întreabă ACUM... Cuvântul Domnului. “

(1 Împ. 22:5).

 

“Să nu treceţi peste ce ESTE SCRIS.”

(1 Cor. 4:6).

 

“...Avem CUVÂNTUL PROOROCIEI... lumină care străluceşte...”

(2 Petru 1:19).

 

* * *

 

Diac. prof. Emilian Vasilescu: “SFÂNTA SCRIPTURĂ se deschide cu creaţia lumii şi se termină cu activitatea Mântuitorului, care nu este altceva decât o continuare a creaţiei, este creaţia unui “cer nou” şi a unui “pământ nou”. (Istoria religiilor, ediţia a II-a, Bucureşti, 1980, pag. 386, Edit. Institut. Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române).

 

Antonie, Mitropolitul Ardealului: “...Tot ce ne-au lăsat ei (apostolii şi evangheliştii) “Descoperire”, Revelaţie. Ei au scris sub inspiraţie divină. Scrierile lor au fost canonizate de Biserică. Nimeni, după ei, nu mai poate face ce au făcut ei. Ei au descoperit de altfel, TOTUL. Tot ce era necesar pentru mântuire. De aceea nici a-şi aroga cineva numele lor, calitatea lor, nu poate fi altceva, decât o încercare vinovată de a continua în istorie ceea ce nu se mai poate continua. Noi cei de după epoca apostolică nu mai continuăm Revelaţia; noi o propovăduim... Facem cunoscută Evanghelia care ne-a fost dată de Mântuitorul şi de evanghelişti, ucenicii Săi. (Telegraful Român, 1991, nr. 25 - 28, pag. 1, Sfinţii noştri Evanghelişti şi “evangheliştii” micilor ecrane şi ai stadioanelor).

 

Foarte bine zis. Acesta-i adevărul. Noul Testament (Evangheliile, Faptele Apostolilor şi Epistolele) sunt singura Autoritate (învăţătură) pentru mântuirea omului şi pentru zidirea Bisericii, până la venirea Domnului Isus. Cine adaugă ceva la Noul Testament, sau scoate ceva din el, acela se face vinovat de păcat de moarte şi va da socoteală în faţa scaunului de judecată a lui Dumnezeu, (vezi Apoc. 22:18 - 19).

 

Se pune însă o întrebare logică: De unde sunt atâtea învăţături şi practici, ceremonii şi rânduieli în cultele ortodox şi catolic, cu totul străine de Noul Testament (învăţătura apostolilor)? A dat Duhul Sfânt (Duhul Adevărului) jumătăţi de adevăr apostolilor, ca să vină nişte neapostoli şi neevanghelişti, oricât de mulţi s-ar aduna la un loc şi oricâte titluri mari ar purta, ca să pună celelalte jumătăţi de adevăr, în scurgerea timpului, şi astfel să devină adevăruri întregi?

 

Iată ce spune despre acest lucru, într-o altă lucrare, autorul citat mai sus: “Primul mileniu se caracterizează prin eforturile Bisericii de a-şi preciza doctrina... În şapte reprize reluate de-a lungul a cinci sute de ani (325-787) - cele şapte sinoade ecumenice - s-a reuşit performanţa exprimării în formele universal acceptate a tot ce constituie fondul elementar al învăţăturilor care asigurau mântuirea...” (vezi Telegraful Român, 1986, nr. 3 - 4, pag. 2, Dialogul teologic).

 

În alt articol acelaşi autor, scrie: “Ortodoxia s-a controlat şi s-a impus prin sinoade. Patru secole a stat sub semnul a şapte sinoade ecumenice (de la 325 la 787)... Din practicile rămase în viaţa comunităţilor moştenite din om în om şi din comunitate în comunitate, din amintiri bine controlate, coordonate, suprapuse şi armonizate cu documentele, să alcătuiască Tradiţia, sora documentelor, din care au făcut izvor de credinţă de valoare şi cu autoritate egală cu a documentelor scrise (Noul Testament, n. n.)... Şi aşa au construit acel cod de învăţături care se va numi Dogmatica şi care va fi peste veacuri şi pentru eternitate constituţia precisă, obligatorie şi aspră a Ortodoxiei... Singură cu certitudine mântuitoare.”

 

“...Ortodoxia a sacralizat (sfinţit) cosmosul, natura, familia, jocul, autoritatea civilă, legile. L-a coborât pe Dumnezeu în toate şi n-a condamnat nici lumea, nici bucuria, nici cântecul, nici bunurile materiale... Şi pe toate le-a supus libertăţii... În toate a căutat măsura, iar măsura a orientat-o după cerinţele firescului. Să fie toate cât mai apropiate de firesc...” (fără comentariu, n.n.). (Telegraful Român, nr. 11 -12, pag. 1 -2, Sibiu, 1984, Ortodoxie şi Ecumenism). Cine are inimă de înţeles, să înţeleagă!

 

Prof. N. Chiţescu: “Sfânta Scriptură are superioritatea de a fi “autentificată” de Biserică înaintea părţilor constitutive ale Sfintei Tradiţii.” (Ortodoxia, dec. 1963, pag. 393).

 

Calvin zice: “Domnul a cuprins în aşa fel în Lega Sa tot ce ţinea de regula desăvârşită de a trăi cum trebuie, încât n-a lăsat nimic oamenilor, ca să mai adauge la ea.” (instituţiile creştine).

 

Pr. prof. I. G. Coman: “Scrierile Noului Testament: Sfintele Evanghelii, Faptele Apostolilor şi Apocalipsa au contribuit nu numai să înfiinţeze, ci şi să conducă, să controleze şi să menţină comunităţile apostolice. Ele sunt făclii puternice pe drumul noilor convertiţi şi serioase instrumente misionare. Până la un timp ele exprimă viaţa cea nouă a fiilor Bisericii. Epistolele pauline şi cele soborniceşti sunt, în cea mai mare parte, îndreptare de viaţă creştină dar şi expresia directă sau indirectă a acestei vieţi. Pe măsură ce apostolii adorm în Domnul, scrierile lor capătă o autoritate excepţională, pentru că ele înlocuiesc şi reprezintă cuvântul lor viu, şi pentru că ele sunt cărţi inspirate. Autoritatea lor dumnezeiască le dă o putere deosebită şi le impune fără rezervă în orice mediu creştin... Toate aceste scrieri cuprind adevăruri revelate şi, prin realizarea recomandărilor făcute în ele, duc la desăvârşirea cea recomandată de însuşi Mântuitorul.

 

...Magna Charta comunităţilor creştine era Sfânta Scriptură... ea fiind nucleul şi izvorul permanent al vieţii spirituale creştine. Ea era instrumentul principal de convertire printre iudei şi mai ales printre păgâni, lectura ei determinând transformări şi adeziuni sufleteşti... Cuvântul scris, în Biblie, care ţinea locul Cuvântului viu al Mântuitorului, se bucura, deci, cum era firesc, de un prestigiu şi o autoritate excepţională...

 

...La sfârşitul epocii apostolice şi imediat după aceea, în care preţuirea Sfintei Scripturi era aşa de ridicată, nu se crease încă un mediu intelectual, care să simtă şi nevoia de opere scrise, altele decât Biblia... Creştinii sunt încă oameni simpli şi nu simt nevoia stringentă de a crea opere literare de felul şi nivelul produselor literare profane... Literatura creştină imediat post-testamentară... este oarecum element de legătură între scrierile Noului Testament şi acela al apologeţilor care încep să producă o teologie mai consistentă...

 

Operele Părinţilor Apostolici (scriitorii creştini de după apostoli) sunt prima expresie scrisă a Sfintei Tradiţii. Duhul vieţii Mântuitorului şi al sfinţilor apostoli era cultivat cu sfinţenie de Biserică. Sfânta Scriptură cuprindea fidel şi pe larg acest duh, iar de aici el a trecut în viaţa noilor convertiţi, care îl frământau în toate sensurile spre a şi-l însuşi... Părinţii apostolici ţin cu străşnicie la puritatea duhului hristic şi apostolic al vieţii creştine. S-ar putea spune, că majoritatea operelor Părinţilor apostolici, sau o largă parte din cuprinsul fiecăreia din aceste opere, tratează această problemă sau dă alarma în această direcţie... Puritatea duhului hristic şi apostolic al Tradiţiei e tratată prin referirea continuă la fapte din Sfânta Scriptură, prin citarea copioasă de texte biblice şi prin sublinierea importanţei deosebite a anumitor cuvinte ori formule ale Domnului, ale apostolilor sau ale altor personaje de nivel. E cazul cu opera lui Papias: Explicarea cuvintelor Domnului...”

 

Vechii scriitori creştini erau oamenii Bibliei. Ceea ce scriau ei se întemeia pe Cartea lui Dumnezeu. De exemplu, Origen, în scrierile care ni s-au păstrat, s-au descoperit peste 57.000 de citate biblice. (Mitropolia Ardealului, 1984, nr. 7 - 8, pag. 571).

 

Sf. Ioan Gură de Aur. “Toate cele ale adevărului sunt mai strălucite decât lumina soarelui şi în orice parte s-ar întoarce cineva, ar putea cu uşurinţă să priceapă şi să ia cunoştinţă de mântuirea sa.” (Comentariu la Romani, XXVII, pag. 430).

 

Citirea sau ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, Sfânta Scriptură, cu seriozitate şi interes nefăţarnic, duce la credinţa cea adevărată şi ziditoare, la credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna. (Iuda 3).

 

Pr. I. G. Coman, notează în legătură cu acest adevăr: “Credinţa (care vine în urma auzirii Cuvântului Scripturii, n. n.) este un act suprem de încredere, de respect, de supunere şi de abandonare totală în grija lui Dumnezeu. Credinţa e o acceptare caldă şi entuziastă a adevărurilor descoperite de Dumnezeu prin organe consacrate şi garantate.” (Studii Teologice nr. 1 - 2, 1958, pag. 78).

 

Ce spun Sfinţii Părinţi despre Sfânta Scriptură?

 

Vechii scriitori creştini (Sfinţii Părinţi) au pornit întotdeauna de la Sfânta Scriptură în învăţăturile pe care le dădeau altora. Ei au interpretat Scriptura, NU tradiţia. Cărţile scrise de ei au fost Scripturile Sfinte explicate; nici odată n-au comentat tradiţia, adică lucruri nescrise de sfinţii apostoli.

 

Tertulian: “Ca să putem dobândi o cunoştinţă mai deplină şi mai adâncă despre El, despre rânduială şi voinţa Lui (în afară de natura înconjurătoare), ne-a pus la îndemână Scriptura, pentru a face cercetări despre Dumnezeu şi cercetând să-L descoperim şi descoperindu-L să credem în El şi crezând să-I slujim Lui.” (Apologeticus, XVIII, 1).

 

Tertulian: “Învăţătura cea adevărată şi credinţa creştină cea adevărată este acolo unde se află dovada Scripturilor, ca şi toată predania cea adevărată.” (Apologeţi de limbă latină, Bucureşti, 1981, Contra ereticilor, 19, 3).

 

Tertulian: “Sfânta Scriptură are o autoritate absolută; tot ce ne învaţă ea este un necesar adevărat şi vai de acela care primeşte învăţături pe care nu le-am găsi în ea.” (Mitropolia Ardealului, nr. 7 - 8, 1985, pag. 411).

 

Tertulian: “E de a noastră datorie să nu primim ca bună o învăţătură, decât dacă ne vine de la Bisericile pe care le-au întemeiat înşişi apostolii, unde ei înşişi au propovăduit, fie prin viu grai, cum se zice, fie prin epistole, mai târziu. Dacă astfel stau lucrurile, e limpede că orice învăţătură, care e la fel cu aceea a Bisericilor apostolice, maice şi izvoare ale credinţei, trebuie socotită ca adevărată, fiindcă ea păstrează ceea ce au primit Bisericile de la apostoli, iar apostolii de la Hristos şi Hristos de la Dumnezeu. Din contră, învăţătura care se opune adevărului arătat de Biserici, de apostoli, de Hristos şi de Dumnezeu, să fie socotită ca mincinoasă, chiar înainte de a fi cercetată.” (Despre prescripţia contra ereticilor, XXI, 3 - 5).

 

Tertulian, vorbind despre cei care folosesc Scriptura ca să-şi apere calea şi partida lor, scrie: “Unde se află deosebiri de învăţătură, acolo trebuie căutată şi stricarea Scripturii şi a tălmăcirii ei. Pe cei care şi-au propus să înveţe altfel, nevoia i-a silit să strâmbe uneltele învăţăturii. Căci n-ar fi putut să înveţe altfel, dacă n-ar fi avut şi altfel de mijloace cu care să înveţe. Şi după cum ei n-ar fi putut reuşi să schimbe învăţătura fără să-i schimbe uneltele, tot astfel şi la noi n-ar fi fost cu putinţă păstrarea neatinsă a învăţăturii fără de întregirea acelor unelte care ne-au adus învăţătură. Am pus noi ceva de la noi înşine în ele, ca să prefacem ceea ce se află în Scripturi înlăturând, ori adăugând, ori schimbând ceva? Scripturile sunt dintru început ceea ce noi suntem azi; noi ne-am născut din ele şi între ele şi în noi n-a fost nimic contradictoriu, înainte ca voi să le fi adăugat ceva. Fiindcă orice adaos de felul acesta trebuie socotit ca luând fiinţă mai târziu... Au cinstit Scripturile ca să le potrivească după învăţătura lor...” (Apologeţi de limbă latină, pag. 166, Contra ereticilor, cap. 38, 1 -9, Bucureşti 1981, Edit. Institut. Biblic şi de Misiune Ortodoxă Română).

 

Origen: “În fiecare zi să mergem la fântâna Scripturii şi acolo să întâlnim pe Hristos.”

 

Origen: “Să dai atenţie în primul rând citirii Sfintelor Scripturi. Dar să fii cu grijă, căci la citirea celor sfinte trebuie să fim cu multă atenţie, ca să nu spunem sau să gândim ceva nesocotit despre ele... Cel mai necesar lucru în înţelegerea lucrurilor sfinte este rugăciunea.” (Filocalia 13, 4, Părinţi şi scriitori bisericeşti, voi. 7, pag. 356).

 

Origen: “Să recurgem la mărturia Scripturilor, căci fără mărturii încercările şi explicaţiile noastre n-au nici o crezare.”

(Scrieri alese, partea întâi, pag. 351, Omilia 1, 7, la Cartea proorocului Ieremia).

 

Origen: “Sfânta Scriptură nu conţine nimic de prisos, nimic în dezacord, nimic neadevărat şi nimic care să nu fie împlinit.” (Mitropolia Ardealului, 1981, pag. 758).

 

Origen: “Toate (din Scriptură) s-au scris spre învăţătura noastră şi fiind ale Duhului Sfânt conţin un tezaur nepreţuit.” (Despre principii, P. G. 11, col. 352 - 353).

 

Origen: “Trebuie a şti că sfinţii apostoli, care au practicat credinţa în Hristos, s-au pronunţat clar pentru toată lumea; au spus tot ceea ce au crezut necesar...” (pr. O. Musceleanu, Origen, pag. 206).

 

Origen: “Pentru o interpretare dreaptă a Sfintelor Scripturi este nevoie să scoatem mai întâi, în evidenţă scopul, pe care-l propune Duhul. Multe texte îşi au titlul lor ascuns. Căci asemenea este împărăţia cerurilor cu o comoară ascunsă, în ţarină, pe care găsind-o un om, a ascuns-o şi de bucuria ei se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ţarina aceea. Aşa ne gândim despre Duhul Sfânt că graiul nu străluceşte prin farmecul grăirii frumoase al vorbirii omeneşti trecătoare, ci că, după cum scrie, toată slava fiicei împăratului este înăuntru, comoara înţelesurilor dumnezeieşti este ascunsă şi închisă în veacul pietrelor, al unei biete litere.” (Filocalia IV).

 

Cine ştie adevărul şi nu-l mărturiseşte, se face vinovat de un mare păcat. E ca şi când ai vedea pe cineva mergând, fără să ştie, spre un local morţii şi nu-l opreşti, arătându-i drumul cel bun.

 

Adevărul cel de viaţă dătător este Mântuitorul Isus Hristos, Cuvântul Lui arătat în Sfintele Scripturi. Tot ce nu se potriveşte cu Scriptura, când este vorba de mântuire, este o cale a morţii.

 

Să înălţăm Scriptura Sfântă în faţa tuturor învăţăturilor străine care se ridică.

 

Origen, acest mare învăţător creştin din sec. al III-lea, era un înflăcărat apărător al Sfintei Scripturi, ca singurul adevăr, care dă omului lumina mântuirii. El s-a ridicat împotriva tuturor celor care, prin învăţăturile lor, stricau adevărul Scripturii şi, în felul acesta, se ridicau împotriva adevărului Bisericii, al Domnului Isus Hristos.

 

Iată ce scrie el: “Sub cuvânt că fac operă de ştiinţă, ereticii se ridică împotriva Sfintei Biserici şi a lui Dumnezeu, născocesc nenumărate cărţi declarând că numai ei explică drept poruncile evanghelice şi apostolice; dacă tăcem şi nu le deschidem ochii arătându-le care sunt de fapt învăţăturile cele mântuitoare şi adevărate, ei se vor face stăpâni pe sufletele celor flămânzi după hrana cea mântuitoare şi care sunt gata să întindă mâna să înşface din bucatele oprite, cu adevărat stricate şi primejdioase, lată de ce cred că trebuie ca cel care poate lua apărarea învăţăturii dumnezeieşti fără să-i aducă vreo schimbare şi care poate să biruie pe cei care se laudă cu ştiinţa lor mincinoasă, aceia să se ridice şi să stea tari în faţa ereticilor şi a minciunilor lor, punându-le în faţă frumuseţea învăţăturii evanghelice, desăvârşirea armonioasă a acestei învăţături dumnezeieşti, care se desprind atât din Vechiul cât şi din Noul Testament.” (Scrieri alese, partea a III-a, pag. 5, Bucureşti, 1982).

 

Clement Alexandrinul: “Sfânta Scriptură este desăvârşită fiindcă e insuflată de Duhul lui Dumnezeu. Gura Domnului a rostit cuprinsul ei.” (Cuvânt îndrumător către greci, 9, 82, Migne 1,P. G. 8, col. 192).

 

Clement Alexandrinul: “Unii forţează Scripturile să se acomodeze intereselor şi poftelor lor. Cel îndrăgostit de adevăr trebuie să aibă tărie sufletească să rămână în învăţătura Scripturilor Sfinte şi să ia din ele îndreptarul adevărului.” (Stromata, VII, 94, 4-5).

 

Clement Alexandrinul: “Negreşit ereticii adaugă Scripturilor multe minciuni şi plăsmuiri... Ereticii nu sunt bine-cinstitori de Dumnezeu, pentru că nu se supun poruncilor, adică Sfântului Duh.” (Stromata VII, 99,3-4).

 

Clement Alexandrinul: “După cum în război, ostaşul nu trebuie să părăsească postul pe care i l-a rânduit generalul, tot aşa nici noi nu trebuie să părăsim postul pe care ni I-a dat Cuvântul; căci pe Cuvântul L-am primit conducător al vieţii.” (Stromata VII, 100, 1).

 

Clement Alexandrinul: “Cercetaţi Sfintele Scripturi, cele adevărate, cele date prin Duhul cel Sfânt.” (Ep. către 1 Cor. 45, 2).

 

Sf. Iustin Martirul: “Dacă crezi că ai fi în stare să mă constrângi a mărturisi că în Sfânta Scriptură s-ar afla contraziceri, apoi greşeşti, căci nici odată n-aş cuteza să gândesc sau să exprim aşa ceva.” (Dialogul cu iudeul Trifon, Migne Gr. tom. VI, col. 625).

 

Sf. Ciprian: “Roagă-te şi citeşte în mod regulat; în felul acesta tu vorbeşti cu Dumnezeu şi Dumnezeu cu tine.” (Apologeţi de limbă latină, XV, pag. 424, Către Donatus).

 

Sf. Ciprian: “Nu mai poate avea nici o lipsă sufletul care s-a ospătat din hrana cea cerească.” (Apologeţi de limbă latină, pag. 424, Către Donatus).

 

Sf. Grigorie Teologul: “Citirea Sfintei Scripturi este hrănirea cu pâinea îngerilor.”

 

Sf. Grigorie de Nissa: “Să lepădăm în baia Cuvântului lui Dumnezeu toată pata cugetării urâte.” (Părinţi şi scriitori bisericeşti, vol. 29, pag. 133, Omilia 2, Tâlcuiri la Cântarea Cântărilor).

 

Sf. Grigorie cel Mare: “Dumnezeu cel Atotputernic este Cel care pentru mântuirea noastră a creat Sfintele Testamente şi El este, de asemenea, Cel care ne deschide înţelegerea.” (Ezechiel, Omilia VII).

 

Sf. Atanasie cel Mare, vorbind despre cele două grupe de scrieri: scrieri insuflate de Duhul Sfânt şi scrieri bune de citit, adică neinsuflate zice: “Numai cele din prima grupă sunt izvoare ale mântuirii deoarece au fost folosite de Hristos şi sfinţii apostoli.” (P. G. 26, col. 1176 şi 1436).

 

Sinodul de la Laodicea, din anul 360, la canonul 59, precizează: “Nu se cuvine să se citească în Biserică cărţile «necanonice» alături de cele canonice.”

 

Se pune o întrebare naturală: dacă nici cărţile necanonice ale Bibliei nu trebuie primite în biserici, cum rămâne cu Tradiţia, (cu învăţături nescrise în Biblie) pe care unii o pun pe picior de egalitate cu Sfânta Scriptură? Este o mare îndrăzneală!

 

Sf. Atanasie cel Mare: “Scripturile Sfinte şi inspirate de Dumnezeu sunt îndestulătoare în sine pentru vestirea adevărului.” (Ortodoxia, dec. 1963, pag. 398, împotriva păgânilor, de N. Chiriţescu).

 

Sf. Marcu Ascetul: “Trebuie să credem propovăduirea apostolilor şi să rămânem lângă mărturisirile lor şi să nu ispitim puterea lui Dumnezeu prin socotinţe omeneşti... Numai fiindcă am socotit deşartă propovăduirea, ascultând mai mult de curiozitatea noastră decât de Cuvântul lui Dumnezeu, s-a făcut deşartă şi credinţa noastră şi ne aflăm în păcate...” (Filocalia, vol. 1, ed. I, pag. 278 - 279; ed. a II-a, pag. 274 - 275).

 

Fer. Ieronim: “Ce mă interesează pe mine ce au cugetat filozofii, ce au scris poeţii?! Un singur lucru există: BIBLIA.” (N. Iorga, Cărţi reprezentative, pag. 65).

 

Fer. Augustin: “Nimic nu este mai înţelept, mai curat şi mai sfânt ca aceste Scripturi pe care Biserica universală le conservă... Tot ceea ce este în ele este înalt şi divin; aici se găseşte tot adevărul şi învăţătura cea mai proprie pentru a hrăni sufletul şi pentru a-i reface forţele sale.” (De utilitate credenti, I, 6, col. 74).

 

Sf Ioan Damaschin: “Dacă cineva vă vesteşte altceva decât ceea ce a primit sfânta Biserică sobornicească de la apostoli... să nu-i ascultaţi. Să nu primiţi sfatul şarpelui, cum a primit Eva şi a cules moarte. Chiar dacă vă vesteşte un înger sau un împărat în afară de ceea ce aţi primit (Gal. 1: 8), închideţi-vă urechile.” (Ortodoxia, 1984, nr. 1, pag. 130).

 

Sf. Ioan Gură de Aur. “Cel ce ţine Sfânta Scriptură în mâini necurate nu poate să o înţeleagă.” (Omilia -, la Ioan).

 

Sf. Ioan Gură de Aur “Întrucât trupul bisericii este unit, diavolul nu poate găsi loc de intrare, dar făcându-se împerecheri, el se furişează pe nesimţite, pătrunde înăuntru şi pe urmă vin smintelile. Dar de unde vine împerecherea? De la dogmele şi credinţele care sunt contra învăţăturii apostolilor.” (Romani, XXXIII, 492).

 

Sf Ioan Gură de Aur “Nu ar fi nici o împerechere, nici o dezbinare, dacă nu s-ar plăsmui nici o credinţă împotriva învăţăturii apostolice.” (Romani XXXIII, pag. 492).

 

Sf Ioan Gură de Aur “Nu aştepta alt dascăl, ai Cuvântul lui Dumnezeu. Nimeni nu te va învăţa mai bine ca el... Auziţi, vă rog, toţi muritorii, şi procuraţi-vă cărţile sfinte, medicamentele sufletului... Cel puţin Noul Testament, ca să aveţi dascăli în permanenţă, Epistolele apostolilor, Evangheliile şi Faptele Apostolilor. Dacă ai vreo supărare, caută în el (Noul Testament) ca într-un depozit de medicamente, şi ia de acolo mângâierea în suferinţa ce o ai.” (Ep. către Coloseni, Omilia IX).

 

Sf. Ioan Gură de Aur: “Se lasă neobservate părerile individuale şi se primeşte totul din Sfânta Scriptură.” (Ortodoxia, dec. 1963, pag. 400, Comentariu la 2 Corinteni, XIII, 4).

 

Sf. Ioan Gură de Aur. “Nimic alta să nu se predice, decât Evanghelia mântuirii.” (Omilia II, la Efeseni, pag. 16).

 

Sf. Antonie cel Mare: “Orice vei face, să ai mărturia din Sfintele Scripturi.”

 

Sf. Antonie cel Mare: “Sfintele Scripturi sunt de ajuns pentru învăţătură. Totuşi avem şi noi datoria de a ne îndemna unii pe alţii.”

 

Sf. Chirii al Alexandriei: “Izvoare ale mântuirii sunt numai Scripturile.” (Ortodoxia, dec. 1963, pag. 400, Migne, P. G. LXI, col. 497).

 

Sf. Chirii al Ierusalimului: “Sfintele Scripturi sunt mai presus de orice îndoială, de aceea căutăm mărturiile lor înaintea tuturor raţionamentelor omeneşti.” (Cat. XVII, 1, vol. II, 466-467).

 

Sf. Chirii al Ierusalimului: “Nici chiar pe mine care-ţi vorbesc acestea să nu mă crezi dacă nu vei primi din Dumnezeieştile Scripturi dovada celor ce-ţi vestesc. Mântuirea noastră nu constă în uşurinţa vorbirii, ci în dovezile Dumnezeieştilor Scripturi.” (Cat. IV, 17, voi. I, pag. 118).

 

Sf. Vasile cel Mare: “Ceea ce-i străin de Scriptură se înlătură.” (Ortodoxia, dec. 1963, pag. 400, Migne P. G., XXXI, col. 845).

 

Sf. Irineu (sec al II-lea): “În afară de Biserică (comunitatea credincioşilor vii), Scripturile sunt de neînţeles şi scandaloase; ele trebuie interpretate prin acea tradiţie care vine de la apostoli, (şi nu alta, care vine de la neapostoli n. n.). Omul duhovnicesc trebuie să citească Scripturile lângă prezbiterii care au învăţătura apostolilor (căci sunt unii care nu rămân în această învăţătură) pentru ca acolo să afle o tâlcuire care să fie corectă, armonioasă, fără primejdie şi fără blasfemie.” (Ortodoxia, 1963, Scriptură, Tradiţie şi Tradiţii, N. Chiriţescu).

 

Sf. Irineu: “Noi cunoaştem iconomia mântuirii noastre prin acei prin care Evanghelia a ajuns la noi. Ei au propovăduit aceasta în acel timp, dar după aceea, prin voia lui Dumnezeu ne-au transmis aceasta în Sfânta Scriptură, ca să fie temelia viitoare şi stâlpul credinţei noastre.” (Contra ereziilor III, 1).

 

Sf. Irineu: “Adevărata cunoaştere este doctrina apostolilor şi vechiul aşezământ al Bisericii pentru toată lumea...” (Studii Teologice, nov. dec. 1957, pag. 622, Contra ereziilor, col. 1077).

 

Sf. Maxim Mărturisitorul: “Cel ce păzeşte în sine nepătat cuvântul Cuvântului lui Dumnezeu care S-a întrupat pentru noi, va primi slava plină de har şi de adevăr.” (Filocalia II, pag. 197).

 

Sf Ciprian, răspunzând cuvintelor episcopului Romei, Ştefan: “Să nu inovăm; să păstrăm tradiţia.” îi scrie: “Voi nu aveţi decât o tradiţie omenească; obiceiul fără adevăr nu este decât o greşeală.” (Revista Teologică, Sibiu, 1910, pag. 112).

 

Despre care adevăr vorbea sf. Ciprian? Desigur e un singur răspuns: Sfânta Scriptură este norma de viaţă creştină, ea este adevărul lui Dumnezeu scris pentru om, şi toţi care adaugă şi scot din acest adevăr pentru diferite scopuri, va trebui odată să dea socoteală înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu.

 

Bunica şi mama lui Timotei l-au învăţat şi i-au sădit în suflet Cuvântul lui Dumnezeu scris în Scriptură. Aşa a fost la evrei, aşa a rămas la creştini.

 

Despărţirea Bisericii (Trupul) lui Hristos în două, cler şi laici, a dus la moartea spirituală a laicilor (şi a clerului), prin faptul că laicilor i s-a luat posibilitatea de a se hrăni singuri cu pâinea Cuvântului, iar clerul a devenit un învăţător al literei, deci un tâlcuitor mort. Nici el nu-i viu şi nici pe alţii nu-i lasă să vină la viaţă. Diavolul şi-a atins ţinta. Dacă aşa sunt adevăraţii creştini, după chipul Mântuitorului Hristos, cum sunt membrii cultului ortodox, catolic, protestant, etc., atunci Noul Testament este o carte străină de tot ce se vede în lumea “creştină”.

 

Clerul şi-a făcut legi, pe care le impune laicilor, ca să nu citească singuri Scriptura.

 

Papa Leon cel Mare, a luat măsuri în ceea ce priveşte predica laicilor. El scrie în epistola 119 cap. 4, adresată unui episcop “ca în afară de acei care sunt preoţii Domnului, nimeni să nu îndrăznească să-şi revendice sie-şi dreptul de a învăţa sau a predica, fie el monah sau laic.” (Mirenii în Biserică, pag. 84, Liviu Stan).

 

Iată ce zice canonul 64 al sinodului al VII lea ecumenic. “Se interzice laicului de a-şi asuma funcţia de învăţător în Biserică.” (Revista Teologică, Sibiu, 1994, nr. 3, pag. 10 -14).

 

în Ortodoxie (şi în Catolicism), preotul este cel care citeşte şi explică Scriptura. Mireanul (laicul) trebuie să asculte şi să primească tot ce spune preotul.

 

Un scriitor ortodox, Dan Ciachir, în cartea sa Cronica ortodoxă, pag. 19, referitor la citirea Scripturii, scrie: “Atitudinea protestantă este individualistă, calea urmată de ortodoxie este a smereniei... De aceea noi nu am cunoscut respectul literal faţă de Carte (Biblia) şi de aceea Cartea nu a frământat, până în zorii erei moderne, viaţa naţiunii noastre...”

 

Sf. Vincenţiu de Lerini: “Să nu ascultăm pe cei care introduc învăţături noi, oricât de însemnaţi ne-ar părea aceşti dascăli. Prin ei ni se încearcă credinţa.” (Commonitoria, cap. X).

 

Sf. Vincenţiu de Lerini: “Creştin adevărat este acela care iubeşte adevărul lui Dumnezeu... care nu preferă nimic religiei dumnezeieşti... nici prestigiul, nici dragostea, geniul, elocvenţa sau filozofia vreunui bărbat, ci rămâne statornic şi ţine numai ce ştie că Biserica de la început a ţinut în mod universal din vechime. Şi, dimpotrivă, socoteşte drept încercare (tentaţia) şi ne făcând parte din religie, ceea ce simte că este introdus de unul în opoziţie cu toţi, sau în contrazicere cu toţi sfinţii, ca nou şi nemaiauzit.” (Commonitoria, cap. XX).

 

Sf. Vincenţiu de Lerini: “Există şi în materie de credinţă progres; dar acest progres nu înseamnă schimbare a Revelaţiei, prin adăugiri sau reduceri, ci o aprofundare şi amplificare a celei existente, în acelaşi sens, cu acelaşi înţeles. Această dezvoltare este bine lămurită de acea a corpului omenesc şi a seminţelor care se măresc dinăuntru în afară... Legilor progresului trebuie să le urmeze şi învăţătura creştină... Totuşi să rămână nestricată şi nevătămată şi prin întregul cuprins ăl părţilor ei, să fie deplin şi perfect cu toate membrele şi simţurile ei, dar să nu se admită nici o schimbare pe lângă aceasta, nici o ştirbire a caracteristicei ei, să nu sufere nici o deosebire de concepţie. (Commonitoria, cap. XXIII).

 

Petru Damaschin: “Fiindcă nu este pe pământ un mai mare nebun ca acela care sileşte înţelesul Scripturii, sau îl defăima, pentru a-şi întemeia cunoştinţa, mai bine-zis necunoştinţa sa. Căci ce ştiinţă este aceasta, ca cineva să facă din înţelesul Scripturii ceea ce vrea el şi să îndrăznească să schimbe cuvintele? Acela este om de ştiinţă, care lasă cuvintele neschimbate şi descoperă, prin înţelepciunea Duhului, tainele cele ascunse, mărturisite de Dumnezeieştile Scripturi.” (Filocalia 5, pag. 114).

 

sus

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

Ce este nou?

Mapamond Creştin Baptist - ştiri de interes pentru creştinătatea română.

 

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Grup de Discuţii Apologetică - te poţi abona şi scrie mesaje care să fie dezbătute, discutate în acest grup de către membrii săi.

 

Forum - actualizat şi diversificat, securitate crescută, caracteristici de ultima ora

 

CHAT Creştin! - aici intri dacă vrei să discuţi cu prietenii sau să îţi faci prieteni noi. Teme diverse.

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi Înainte
Copyright © 2003-2006 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate