Hartă Site Contact Despre noi FORUM
 Istorie
 

Home
Arhiva editurii

Cuprins Publicaţie
EDITORIAL
Apologetică
Teologie
Istorie
Pastorală
Literatură
Mărturisiri
Proiectul Betania
Mass-Media
Ştiri
POŞTA REDACŢIEI

Colaboratorii

 


Pagina de Istorie

 

În acest număr vă prezentăm ultima parte a materialului intitulat URMA DE SÂNGE sau Urmărindu-i pe Creştini De-a Lungul Secolelor Sau Istora Bisericilor Baptiste din Timpul lui Hristos, Fondatorul lor, Până în Prezent" de J. M. Carroll, material pe care îl puteţi citi şi pe pagina de ISTORIE a Bibliotecii Electronice Baptiste a Misiunii Vox Dei.

„URMA DE SÂNGE”

sau

Urmărindu-i pe Creştini De-a Lungul Secolelor

Sau

Istora Bisericilor Baptiste din Timpul lui Hristos,
Fondatorul lor, Până în Prezent

de J. M. Carroll

(continuare)

 

DISCURSUL AL CINCILEA — RELIGIA ÎN STATELE UNITE

 

1.Printre spanioli şi printre alţii de rasă latină, catolicii ca şi religionişti, au ajuns să fie primii reprezentanţi ai religiei creştine în America de Sud şi Centrală. Dar în America de Nord, cu excepţia Mexicului, nu au predominat niciodată în mod puternic. Pe teritoriul pe care astăzi sunt Statele Unite cu excepţia acelor zone care au fost odată parte din Mexic ei nu au fost niciodată destul de puternici, nici măcar în perioada colonială astfel încât opiniile lor religioase să fie stabilite prin lege.

 

2. Începând cu perioada colonială, în a doua parte a secolului al şaptesprezecelea, primele aşezări au fost stabilite în Virginia, şi puţin mai târziu în teritoriul cunoscut acum sub numele de Statele New England. Persecuţiile religioase – sau mai bine zis nereligioase, din Anglia, şi de pe continent, au fost cel puţin printre cauzele primare care i-au condus la prima aşezare a primei colonii ale Statelor Unite. Printre unele grupuri de imigranţi care au venit primele, excluzând grupul Jamestown (1607) şi pe aceia cunoscuţi sub numele de „Peregrini” (1620), au fost două grupuri, sau cel puţin unul, numiţi „Puritani” — aceştia erau „Congregaţionalişti”. Guvernatorul Endicott deţinea controlul coloniei lor. Celălalt grup erau Prezbiterienii. Printre aceste două grupuri, totuşi, se afla şi un număr de creştini cu vederi diferite de ale lor, de asemenea căutând să scape de persecuţie.

 

„URMA DE SÂNGE DIN AMERICA”

 

3. Aceşti congregaţionalişti şi prezbiterieni refugiaţi au stabilit diferite colonii şi imediat şi-au stabilit prin lege propriile lor vederi religioase specifice, pe teritoriile respective. Cu alte cuvinte, „Congregaţionalismul” şi „Prezbiterianismul” au fost făcute vederile religioase legale ale coloniilor lor. Aceasta, spre excluderea absolută a celorlalte vederi. Ei înşişi fugind din ţara mamă, cu urmele de sânge ale persecuţiei încă pe ei şi căutând o ţară a libertăţii pentru ei înşişi, imediat după ce s-au stabilit în propriile colonii, în noua ţară şi deţinând autoritatea, ei le interzic libertatea religioasă altora, şi practică asupra lor aceleaşi crude metode de persecuţie. În special, aşa i-au tratat pe baptişti.

 

4.Coloniile sudice din Virgina, Carolina de Nord şi de Sud au fost stabilite în principal de aderenţii Bisericii Anglicane. Vederile particulare ale Bisericii au constituit religia instituită a acestor colonii. Astfel, în acest nou tărâm al Americii, unde mulţi alţi congregaţionalişti, prezbiterieni şi episcopali au venit să caute privilegiile închinării la Dumnezeu conform modului dictat de conştiinţa lor, au fost stabilite trei biserici instituite. Nici un fel de libertate pentru nimeni, cu excepţia acelora care ţineau autoritatea guvernamentală. Copiii Romei calcă pe urmele sângeroase ale mamei lor. Propria lor reformă încă mai are mult până a fi completă.

 

5. Odată cu imigranţii în America au venit mulţi baptişti împrăştiaţi (încă numiţi de unii „Ana-baptişti”). Probabil existau câţiva în fiecare arteră legată de America. Ei au venit, totuşi, în grupuri relativ mici, niciodată în colonii mari. Nu li s-ar fi permis să vină astfel. Dar ei continuau să vină. Înainte ca toate coloniile să fie stabilite bine baptiştii erau numeroşi şi aproape oriunde. Dar în curând au început să simtă mâna grea a celor trei biserici de stat. Pentru groaznica ofensă de a „predica Evanghelia” şi de a „refuza să-şi boteze copiii”, „opunându-se botezului copiilor”, şi alte acte conştiincioase din partea lor, erau arestaţi, întemniţaţi, amendaţi, biciuiţi, alungaţi, şi li se confiscau proprietăţile, etc. Toate acestea aici în America. Dintre multe surse, dau doar câteva ilustraţii.

 

6. Înainte ca Colonia Massachusetts Bay să împlinească douăzeci de ani, împreună cu Biserica Congregaţională ca şi Biserică de Stat, au dat legi împotriva baptiştilor şi a altora. Următoarea este o mostră din aceste legi:

 

„S-a ordonat şi s-a stabilit, că dacă orice persoană sau persoane, din această jurisdicţie, fie va condamna în mod deschis sau se va opune botezului copiilor, sau îi vor atrage pe alţii în secret de la aprobarea sau folosirea acestuia, sau va îndepărta dinadins congregaţia de la administrarea acestei orânduiri...la timpul potrivit şi după folosirea mijloacelor de convingere—orice astfel de persoană va fi condamnată la exilare.” Această lege s-a dat special pentru baptişti.

 

7. Roger Williams şi alţii au fost alungaţi de către autorităţi. Expulzarea era ceva foarte serios în America în zilele acelea. Însemna să mergi să trăieşti printre indieni. În această situaţie Williams a fost primit bine şi a trăit destul de mult timp printre indieni, şi în zilele de pe urmă s-a dovedit a fi o mare binecuvântare pentru aceeaşi colonie care l-a alungat. El a scăpat colonia de la distrugere din însăşi mâna acestui trib de indieni, prin rugăminţile lui stăruitoare pentru ei. În acest fel, el a răsplătit răul cu bine.

 

8. Roger Williams, mai târziu, împreună cu alţii, dintre care cel puţin câţiva fuseseră alungaţi de asemenea din aceeaşi colonie şi din altele printre care se afla şi John Clarke, un predicator baptist, au hotărât să-şi formeze o colonie proprie. Deşi nu aveau încă nici un fel de autoritate din partea Bisericii Anglicane ca să facă aşa ceva, au socotit că acest pas era mai înţelept în condiţiile prezente decât să încerce să trăiască în colonii deja existente cu groaznicele restricţii religioase puse asupra lor în acea vreme. Găsind astfel o bucată mică de pământ nerevendicată de nici o colonie existentă până la acea vreme au continuat să se stabilească pe acea bucată de pământ cunoscută acum sub numele de Rhode Island. Aceasta s-a întâmplat în anul 1638, la zece ani după Colonia Massachusetts Bay, dar numai cu 25 de ani mai târziu (1663) au reuşit să obţină un document legal.

 

9. În anul 1651 (?) Roger Williams şi John Clarke au fost trimişi de colonie în Anglia pentru a procura, dacă este posibil, permisiunea legală de a-şi stabili colonia. Când au ajuns în Anglia, Oliver Cromwell era la conducerea guvernului, dar dintr-un oarecare motiv nu le-a aprobat cererea. Roger Williams s-a întors acasă în America. John Clarke a rămas în Anglia pentru a continua să-şi susţină cauza. Trecuseră ani. Clarke a rămas în continuare. În cele din urmă Cromwell şi-a pierdut poziţia iar Charles II a preluat tronul Angliei. În timp ce Charles este considerat în istorie a fi unul dintre cei mai aspri persecutori al creştinilor, în cele din urmă, în anul 1663, el a acordat acest privilegiu. Aşadar Clarke, după o aşteptare lungă de 12 ani s-a întors acasă cu documentul. Aşadar în 1663, colonia Rhode Island a devenit o adevărată instituţie legală, iar baptiştii au putut să-şi scrie propria constituţie.

 

10. Acea constituţie a fost scrisă. A atras atenţia întregii lumi. În acea constituţie s-a aflat prima declaraţie de „Libertate Religioasă” a lumii.

 

Lupta pentru libertate religioasă absolută chiar numai din America este ea însăşi o întreagă istorie. Pentru mult timp s-a părut că baptiştii erau singurii care duceau această luptă, dar nu au luptat doar pentru ei înşişi, ci pentru toţi oamenii ai oricărei credinţe religioase. Rhode Island, prima colonie baptistă, stabilită de către un grup mic de baptişti după o serioasă pledoarie lungă de 12 ani pentru permisiune a fost primul loc de pe pământ unde libertatea religioasă a fost făcută lege a ţinutului. Aşezarea a fost făcută în 1638; colonia a fost stabilită legal în 1663.

 

11. În această colonie două biserici baptiste au fost organizate chiar înaintea stabilirii legale a coloniei. Cu privire la data exactă a organizării vreuneia dintre aceste două biserici, chiar şi baptiştii, conform istoriei, sunt în dezacord. Toţi par a fi de acord asupra datei organizării celei din Provindence, de către Roger Williams, în 1639. În ceea ce priveşte biserica organizată la Newport de către John Clarke, toate dovezile recente par a arăta spre anul 1638. Cele mai timpurii dovezi par a o data mai târziu, cu câţiva ani mai târziu. Cea organizată de Roger Williams pare să fi avut o viaţă de numai câteva luni. Cealaltă organizată de John Clarke în Newport, încă mai trăieşte. Opinia mea cu privire la data organizării bisericii din Newport, bazată pe toate dovezile disponibile, este că anul 1638 este data corectă. Personal, sunt sigur că această dată este corectă.

 

12. Cât despre persecuţia din câteva colonii americane, dăm câteva mostre. Este înregistrat faptul că într-o împrejurare unul dintre membri lui John Clarke era bolnav. Familia locuia de cealaltă parte a graniţei coloniei Massachusetts Bay, chiar în interiorul acelei colonii. John Clarke, însuşi, şi un predicator vizitator pe nume Crandall şi un laic pe nume Obediah Holmes—toţi trei au vizitat acea familie bolnavă. În timp ce ţineau un fel de serviciu de rugăciune împreună cu acea familie bolnavă, unul sau mai mulţi ofiţeri ai coloniei au venit şi i-au arestat iar mai târziu i-au târât în faţa tribunalului pentru a fi judecaţi. Se spune de asemenea că pentru a putea face rost de o acuzaţie mai clară împotriva lor, au fost duşi într-una dintre adunările religioase ale bisericii lor (Congregaţionalistă), cu mâinile legate (aşa spune înregistrarea). Acuzaţia care le-a fost adusă a fost „că nu şi-au dat jos pălăriile de pe cap într-un serviciu religios”. Au fost toţi judecaţi şi condamnaţi. Guv. Endicott era prezent. Plin de mânie, i-a spus lui Clarke, în timpul judecăţii, „Ai respins botezul copiilor” (nu aceasta a fost acuzarea care le-a fost adusă). „Meriţi să mori. Nu voi permite ca astfel de gunoi să fie adus în jurisdicţia mea.” Pedeapsa pentru toţi a fost o amendă, sau să fie bine biciuiţi. Amenda lui Crandall (un vizitator) a fost de cinci lire (25 $), amenda lui Clarke (pastorul) a fost de douăzeci de lire (100 $). Amenda lui Holmes (înregistrarea spune că era un fost congregaţionalist care s-a alăturat baptiştilor) a fost de treizeci de lire (150 $). Amenzile lui Clarke şi Crandall au fost plătite de prieteni. Holmes a refuzat să i se plătească amenda, spunând că nu a făcut nimic rău, aşa că a fost biciuit bine. Înregistrarea afirmă că a fost „dezbrăcat până la brâu” şi apoi biciuit (cu un fel de bici special) până când sângele i s-a preling pe corp şi apoi pe picioare până când papucii i s-au umplut. Înregistrarea continuă să afirme că trupul lui a fost sfâşiat şi tăiat atât de tare încât timp de două săptămâni nu a putut să stea întins pe pat. A trebuit să doarmă pe mâini sau coate şi genunchi. Am citit toate înregistrările cu privire la această biciuire şi la alte lucruri legate de aceasta, chiar şi declaraţia lui Holmes. Nimic nu putea să fie mai brutal. Şi aici în America!

 

13. Painter, un alt om, „a refuzat ca să-şi boteze copilul”, şi şi-a spus părerea  „că botezul copiilor este o orânduire anti-creştină”. Pentru aceste ofense a fost legat şi biciuit. Guvernatorul Winthrop ne spune că Painter a fost biciuit „pentru reproşuri aduse orânduirii Domnului”.

 

14. În colonia în care Prezbiterianismul era religia instituită, disidenţii (baptiştii şi alţii) nu păreau a o duce mai bine decât în colonia Massachusetts Bay unde Congregaţionalismul era religia instituită.

 

În această colonie se afla o aşezare de baptişti. În tot restul aşezării mai existau doar cinci alte familii. Baptiştii recunoşteau legile sub care se aflau, şi conform înregistrărilor, ascultau de ele.  Următorul incident a avut loc:

 

S-a decis de către autorităţi să se construiască o casă de întâlnire prezbiteriană în acea aşezare baptistă. Singura cale de a face acest lucru părea a fi taxarea. Baptiştii au recunoscut autoritatea prezbiterienilor de a percepe această nouă şi suplimentară taxă, dar au făcut o rugăminte în acest moment—„Noi tocmai am început aşezarea noastră. Colibele noastre mici de abia au fost construite, iar mici grădini şi straturi de abia deschise. Câmpurile noastre nu sunt desţelenite. Tocmai am fost taxaţi până la limită pentru construirea unei fortăreţe pentru a ne proteja de indieni. Nu putem în nici un chip să mai plătim încă o taxă acum.” Aceasta este doar esenţa rugăminţii lor. Taxa a fost percepută. Nu era posibil ca să o plătească în acel moment. S-a făcut o licitaţie. Au fost făcute vânzări. Colibele, grădinile şi straturile, ba chiar şi cimitirele lor au fost vândute — nu şi terenurile lor nedeschise. Proprietate estimată la o valoare totală de 363 de lire şi 5 şilingi a fost vândută la preţul de 35 de lire şi 10 şilingi. Totuşi, o parte din ea, se spune că ar fi fost cumpărată de predicatorul care predica acolo. Se spune că aşezarea a fost lăsată în ruină.

 

O carte mare ar putea fi umplută cu legi asupritoare. Acte de taxare îngrozitor de împovărătoare, negoţuri dure de toate soiurile, erau direcţionate în special spre baptişti. Dar aceste lecţii nu pot intra în aceste detalii.

 

15. În coloniile din sud, de-a lungul Carolinei şi în special a Virginiei, unde Biserica Anglicană deţinea conducerea, persecutarea baptiştilor era serioasă şi continuă. De multe ori predicatorii lor erau amendaţi şi întemniţaţi. De la începutul perioadei coloniale şi până la începerea Războiului Revoluţionar, mai mult de 100 de ani, s-a persistat în aceste persecuţii îndreptate către baptişti.

 

16. Dăm câteva exemple ale suferinţei îndurate de baptiştii din Virginia, şi oricât de ciudat ni s-ar părea acum, Virginia a fost al doilea loc de pe pământ, după Rhode Island, unde s-a adoptat libertatea religioasă. Dar asta a fost acum mai mult de un secol în urmă. Dar suferinţa—un număr de 30 de predicatori au fost întemniţaţi fiind acuzaţi de singura vină—„de a predica Evanghelia Fiului lui Dumnezeu”. James Ireland este un astfel de caz. El a fost întemniţat. După aceasta, duşmanii lui au încercat să-l arunce în aer cu praf de puşcă. Nereuşind să facă acest lucru, următorul lucru pe care l-au încercat a fost să-l omoare treptat arzând sulf sub fereastra închisorii. Nereuşind nici aşa, au încercat să aranjeze cu un doctor ca să-l otrăvească. Toate acestea au eşuat. El a continuat să le predice oamenilor lui de la ferestre. Un zid a fost astfel construit în jurul închisorii încât oamenii să nu poată vedea înăuntru iar el să nu poată vedea afară, dar până şi această dificultate a fost biruită. Oamenii se adunau, o batistă era legată de capătul unui băţ lung, şi ridicat deasupra zidurilor astfel încât Ireland să poată vedea când sunt gata. Predica continua.

 

17. Trei predicatori baptişti (Lewis, Joseph Craig şi Aaron Beldsoe) au fost mai târziu arestaţi sub aceeaşi acuzaţie. Cel puţin unul dintre ei, era rudă cu R.E.B. Baylor, şi posibil a încă unuia sau mai mulţi predicatori baptişti din Texas. Aceşti predicatori au fost duşi la judecată. Patrick Henry, auzind despre aceasta, şi deşi locuia la multe mile depărtare, şi deşi era el însuşi un om al Bisericii Anglicane, a călărit pe această distanţă până la locul de judecată şi s-a oferit ca voluntar ca să-i apere. Nu pot intra într-o descriere amănunţită aici. A lăsat judecătoria fără nici o suflare. Predicatorii au fost eliberaţi.

 

18. În celelalte locuri înafară de Rhode Island, libertatea religioasă a venit lent şi treptat. De exemplu: În Virginia o lege a fost dată, care permitea un singur, şi numai un pastor baptist într-un district. Acestuia i se permitea să predice doar o dată la două luni. Mai târziu această lege a fost modificată, permiţându-i să predice o dată pe lună. Dar chiar şi atunci, doar într-un singur loc bine definit din comitat, şi doar o singură predică în acea zi, iar niciodată să nu predice noaptea. Au fost date legi nu numai în Virginia dar şi în alte colonii interzicând în mod pozitiv orice lucrare de Misiune. Acesta este motivul pentru care Judson a fost primul misionar străin—era interzis prin lege. A fost nevoie de mult timp şi de multe bătălii crâncene, în Casa Burghezilor din Virginia, pentru a modifica semnificativ aceste legi.

 

19. În mod evident, una dintre cele mai mari piedici din calea libertăţii religioase din America, şi probabil din toată lumea, a fost convingerea care a crescut în aceşti oameni de-a lungul secolelor precedente că religia nu poate să existe fără suport guvernamental. Că nici o denominaţie nu poate prospera de una singură prin darurile voluntare ale aderenţilor ei. Acesta era argumentul major când venea vorba despre desfiinţarea Bisericii Anglicane din Virginia, şi de asemenea mai târziu în Congres când s-a discutat problema libertăţii religioase. Pentru mult timp baptiştii au luptat aproape de unii singuri.

 

20. Rhode Island şi-a început colonia în 1638, dar nu a fost legal recunoscută până în anul 1663. Acesta a fost primul loc unde s-a acordat libertatea religioasă. Al doilea loc a fost Virginia în 1786. Congresul a decretat primul amendament Constituţiei pentru a fi pus în aplicare pe 15 Decembrie 1791, care acorda libertate religioasă tuturor cetăţenilor. Baptiştii sunt creditaţi ca fiind lideri în aducerea acestei binecuvântări pentru naţiune.

 

21. Ne aventurăm să dăm un incident timpuriu referitor la Congres. Întrebarea - să aibă sau nu Statele Unite una sau mai multe biserici instituite, sau libertate religioasă, se discuta. Au fost oferite mai multe variante, una dintre ele recomandând ca Biserica Anglicană să fie biserica instituită; iar alta să fie Biserica Congregaţionalistă, şi cea Prezbiteriană. Baptiştii, mulţi dintre ei, deşi probabil nici unul din ei nu era membru al Congresului, se luptau din răsputeri pentru libertate religioasă absolută. James Madison (mai apoi preşedinte) pare să fi fost principalul lor susţinător. Patrick Henry s-a ridicat şi a oferit o altă variantă pentru toţi, „Ca patru biserici (sau denominaţiuni) în loc de una singură să fie instituite” — Biserica Anglicană, sau Episcopală, Congregaţionalistă, Prezbiteriană, şi cea Baptistă. În final, când fiecare a văzut că nu poate fi singura biserică instituită, toate au hotărât să accepte compromisul lui Henry. (Această variantă de compromis spunea că fiecare persoană taxată are dreptul să spună la care dintre aceste patru denominaţiuni vor merge banii.) Baptiştii au continuat să lupte împotriva acesteia; deoarece orice combinare a Bisericii cu Statul era împotriva principiilor lor fundamentale, că nu puteau să o accepte chiar dacă va fi votată. Henry a încercat să-i înduplece spunând că încearcă să-i ajute, că nu puteau să trăiască fără aceasta, dar ei tot au protestat. S-a votat—a fost aproape unanim. Dar această măsură a trebuit să se voteze de trei ori. Baptiştii, conduşi de Madison şi probabil şi de alţii au continuat să lupte. A venit şi al doilea vot. A fost de asemenea aproape unanim, urmare a elocvenţei bine stăpânite a lui Henry. Dar mai trebuia să urmeze şi al treilea vot. Se pare că acum a intervenit Dumnezeu. Henry a fost făcut guvernator al Virginiei şi a părăsit Congresul. Când a venit al treilea vot, lipsit de elocvenţa irezistibilă a lui Henry, votul a fost pierdut.

 

Astfel baptiştii au fost aproape de a fi o denominaţie instituită în ciuda solemnului lor protest. Aceasta nu este singura ocazie pe care au avut-o baptiştii de a deveni instituiţi prin lege, dar este probabil cea care i-a adus cel mai aproape de împlinirea acestui lucru.

 

22. Nu la mult timp după aceasta, Biserica Anglicană a fost desfiinţată în totalitate în America. Nici o denominaţie religioasă nu era susţinută de către Guvernul Central (anumite guverne separate de Stat încă mai aveau instituire), Biserica şi Statul, în ceea ce privea Statele Unite, erau în totalitate separate. Acestea două, Biserica şi Statul, cel puţin în alte părţi, au trăit timp de 1.500 de ani (din anul 313) într-un mariaj profan. Libertatea religioasă, cel puţin aici în Statele Unite, înviată pentru a nu mai muri, şi acum treptat dar în multe locuri încet, se răspândeşte în întreaga lume.

 

23. Dar chiar şi în Statele Unite, ideea de Biserică şi Stat a murit greu. A zăbovit în câteva state, la multă vreme după ce Libertatea Religioasă a fost pusă în Constituţia Statelor Unite. Massachusetts, unde ideea de Biserică şi Stat şi-a găsit pentru prima dată un loc de poposire în America, după cum am spus a renunţat la ea în final. A trăit acolo peste două secole şi jumătate. Utah este ultimul loc de poposire care a rămas să desfigureze faţa primei şi celei mai măreţe naţiuni de pe pământ care a adoptat şi a preţuit „Libertatea Religioasă”. Reţineţi că nu poate exista libertate Religioasă absolută în nici o naţiune unde Guvernul acordă sprijin unei anume denominaţiuni religioase.

 

24. Multe întrebări serioase au fost puse de multe ori în ceea ce-i priveşte pe baptişti: Ar fi acceptat ei, ca şi denominaţie, o „instituire” din parte unei naţiuni sau unui stat, dacă li s-ar fi oferit în mod sincer? Şi, în caz că ar fi acceptat o astfel de ofertă, ar fi devenit ei persecutori ai altora, cum ar fi catolicii sau episcopalii, luteranii sau prezbiterienii, sau congregaţionaliştii? Probabil că a lua în considerare acum o astfel de întrebare nu ar fi nepotrivită. De fapt, au avut baptiştii vreodată o astfel de ocazie?

 

Nu este cumva scris în istorie că, cu o anumită ocazie, regele Olandei (Olanda cuprindea atunci Norvegia şi Suedia, Belgia, Olanda şi Danemarca) a luat serios în considerare existenţa unei religii instituite? Regatul lor la acea vreme era înconjurat de aproape toate părţile, de naţiuni care aveau religii instituite—religii susţinute de Guvernul Civil.

 

Se afirmă că regele Olandei a numit un comitet pentru a examina revendicările tuturor bisericilor sau denominaţiilor existente pentru a vedea care era cea mai îndreptăţită să fie Biserica Noului Testament. Comitetul a raportat că baptiştii erau cei mai buni reprezentanţi ai învăţăturilor nou-testamentale. Atunci regele s-a oferit să facă Biserica Baptistă biserica sau denominaţia „instituită” a regatului său. Baptiştii i-au mulţumit politicos dar au refuzat, afirmând că acest lucru era contrar convingerilor şi principiilor lor fundamentale.

 

Dar aceasta nu a fost singura oportunitate pe care au avut-o pentru ca denominaţia lor să devină religia instituită a unui popor. Cu siguranţă au avut această oportunitate când a fost înfiinţată Colonia Rhode Island. Dacă i-ar fi persecutat pe alţii—aceasta ar fi fost o imposibilitate dacă doreau să continue să rămână baptişti. Ei au fost susţinătorii originali ai „Libertăţii Religioase”. Acesta este cu adevărat unul dintre articolele fundamentale ale credinţei lor religioase. Ei credeau în separarea totală a bisericii de stat.

 

25. Atât de puternică a fost convingerea baptistă cu privire la combinarea Bisericii şi Statului, încât ei au refuzat în mod invariabil toate ofertele de ajutor din partea Statului. Dăm aici două circumstanţe. Una în Texas, iar cealaltă în Mexic. Cu mulţi ani în urmă în timpul prunciei Universităţii Baylor, Texasul s-a oferit să o ajute. Ea a refuzat ajutorul deşi se afla într-un moment de strâmtorare. Metodiştii din Texas aveau în acelaşi timp o şcoală în Texas. Ei au acceptat ajutorul Statului; în final acea şcoală a căzut în mâinile Statului.

 

Cazul din Mexic s-a petrecut astfel: W.D. Powel era misionarul nostru în Mexic. Prin această lucrare misionară el a făcut o impresie grozavă pentru baptişti în faţa guvernatorului Madero din statul Coahuila. Madero le-a oferit baptiştilor un dar mare din partea Statului, cu condiţia ca baptiştii să înfiinţeze o şcoală bună în statul Coahuila, Mexic. Chestiunea a fost adusă de către Powell în faţa Bordului Străin. Cadoul a fost refuzat deoarece venea din partea Statului. După aceasta Madero a dat o sumă destul de mare, personal. Aceea a fost acceptată iar Institutul Madero a fost construit şi instituit.

 

CÂTEVA CUVINTE  DE ÎNCHEIERE

 

1. În timpul fiecărei perioade a „Evului Mediu” au existat mulţi creştini şi multe biserici separate şi independente, unele datând din timpul apostolilor, care nu au avut niciodată vre-o legătură cu Biserica Catolică. Ei i-au respins şi i-au repudiat în totalitate pe catolici şi doctrinele lor. Acesta este un fapt clar demonstrat de istoria credibilă.

 

2. Aceşti creştini au fost obiectul constant al crudei şi neînduplecatei persecuţii. Istoria ne arată că în timpul „Evului Mediu”, timp de aproape doisprezece secole, începând cu anul 426 d. H., existau aproximativ cincizeci de milioane de astfel de creştini care au murit ca martiri.  Alte multe mii, anterior şi posterior „Evului Mediu”, au murit sub aceeaşi mână aspră a persecuţiei.

 

3. Aceşti creştini, pe parcursul acestor vremuri întunecate de-a lungul multor secole, au fost numiţi în diferite moduri, toate numele fiindu-le date de către duşmanii lor. Aceste nume erau date uneori după un lider proeminent şi eroic iar alteori din alte cauze; iar uneori, ba chiar de multe ori, aceeaşi oameni, având aceleaşi vederi, au fost numiţi în mod diferit în locaţii diferite. Dar printre toate numeroasele schimbări de nume, a existat un nume special sau mai bine zis denumire, care s-a lipit de cel puţin unii dintre aceşti creştini, pe tot parcursul „Evului Mediu”, această denumire fiind „Ana-baptist”. Acest cuvânt compus folosit ca şi denumire a unor anumiţi creştini a fost găsit prima dată în istorie în timpul secolului al treilea; şi un fapt sugestiv, curând după naşterea Botezului Copiilor, şi un fapt şi mai sugestiv chiar înainte de folosirea numelui Catolic. Astfel numele „Ana-baptişti” este cel mai vechi nume denominaţional din istorie.

 

4. O trăsătură izbitoare a acestor creştini a existat şi a continuat să existe în secolele care au urmat: Ei au respins doctrina „Botezului Copiilor” făcută de mâna omului şi au cerut rebotezarea, chiar dacă fusese făcut prin cufundare de către toţi cei ce veneau la ei, fiind botezaţi în copilărie. Pentru această trăsătură au fost numiţi „Ana-baptişti”.

 

5. Această denumire a fost aplicată multor astfel de creştini care au purtat alte porecle; acest lucru este adevărat în special despre Donatişti, Paulicieni, Albighenişti şi străvechii Waldenezi şi alţii. În secolele mai târzii această denumire a devenit un nume obişnuit, aplicat unui grup distinct. Aceştia erau pur şi simplu numiţi „Ana-baptişti” şi treptat s-a renunţat la toate celelalte nume. Foarte devreme în secolul al şaisprezecelea, chiar înainte de naşterea Bisericii Luterane, prima dintre toate bisericile Protestante, cuvântul „ana” începea să fie lăsat la o parte, şi au fost pur şi simplu numiţi „Baptişti”.

 

6. În „evul mediu” a existat un grup mare de biserici care nu s-au identificat niciodată în nici un fel cu catolicii. Din „evul mediu” a ieşit un grup de multe biserici, care nu au fost niciodată în nici un fel identificate cu catolicii.

 

Următoarele reprezintă unele dintre doctrinele fundamentale pe care le ţineau ei atunci când au intrat: Şi aceleaşi sunt şi cele cu care au ieşit: Şi aceleaşi sunt şi doctrinele fundamentale pe care le ţin acum.

 

DOCTRINE FUNDAMENTALE

 

1. O singură Biserică, Cristos fiind fondatorul ei, singurul ei cap şi dătător de lege.

 

2. Orânduirile ei, doar două, Botezul şi Cina Domnului. Ele sunt tipice şi comemorative, nu salvatoare.

 

3. Lucrătorii ei, doar doi, episcopi sau pastori şi diaconi; ei sunt slujitori ai bisericii.

 

4. Guvernarea ei, o Democraţie pură, şi această doar executivă, niciodată legislativă.

 

5. Legile şi doctrinele ei: Noul Testament şi doar acesta.

 

6. Membri ei. Doar credincioşi, mântuiţi prin har, nu prin fapte, prin puterea regeneratoare a Duhului Sfânt.

 

7. Cerinţele ei: Când se alătură bisericii, credincioşii să fie botezaţi, prin cufundare, şi ascultare şi loialitate faţă de toate legile Noului Testament.

 

8. Diferitele biserici—separate şi independente în aplicarea legilor şi disciplinei şi în responsabilităţile faţă de Dumnezeu—dar cooperante în lucrare.

 

9. Separare completă a Bisericii şi Statului.

 

10. Libertate religioasă absolută pentru toţi.

Materialul complet al acestei lucrări o puteţi găsi aici

sus

 


Ce este nou?

FORUM de discuţii pe teme Teologice, Apologetice şi discuţii libere!

[apasă aici pentru detalii]

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe paginile fiecărui subiect de studiu găsiţi o serie de articole de interes.

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole noi la subiectele doctrinare despre:
 
HRISTOLOGIE
(doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE
(doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE
(doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE
(doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE
(doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE
(doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE
(doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE
(doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE
(doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
 
Apasă pe titluri pentru a accesa paginile cu aceste subiecte
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 

Cartea de Oaspeţi

Apasă aici dacă doreşti să semnezi sau să citeşti Cartea noastră de Oaspeţi.

 Înapoi Înainte 
Copyright © 2003 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate