Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Istorie
 

 

 

Arhiva
Contact
Despre noi
Colaboratori

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetica
Teologie
Site-uri Baptiste
Istorie
Pastorala
Articole
MEDIA
Stiri internationale
Din presa romana
Posta Redactiei

 

 


Pagina de Istorie

 

Adevăr Istoric

Documente şi date din Istoria Bisericii

de Nicolae Moldoveanu

 

 

 

EUHARISTIA

 

Euharistia (“mulţumire”) Cina Domnului, împărtăşania. Ce spune Sfânta Scriptură:

 

“Şi a luat un pahar, a mulţumit lui Dumnezeu şi a zis: «Luaţi paharul acesta şi împărţiţi-l între voi...» Apoi a luat pâine şi după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi le-a dat-o zicând: «Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea» ...a luat paharul, şi li l-a dat, zicând: «Acest pahar este legământul cel nou făcut în sângele Meu, care se varsă pentru voi (Luca 22:17 - 20). Să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.»“ (1 Cor. 11: 25).

 

Ce spun Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică:

“Euharistia este nu numai taină, dar şi jertfă ispăşitoare pentru vii şi morţi, adică însăşi jertfa de pe Golgota.” (Hr. Andruţos, Simbolica, pag. 289).

 

“Euharistia (împărtăşania) este taina centrală, e o Christofanie” (Bulgakoff). În ea Hristos se arată real, în mijlocul oamenilor. Slujba ortodoxă este o dramă imensă şi emoţionantă, dar şi mai mult decât o dramă simplă. Căci ea nu se mărgineşte la “reprezentarea” întrupării, ea “este” însăşi întruparea, ce se repetă înaintea ochilor credincioşilor. (T Bodogae, Ortodoxia văzută de un protestant, pag. 50).

 

“Jertfa euharistică este aceeaşi pe care a adus-o Domnul pe dealul Golgota şi aceeaşi pe care necontenit o aduce în cer.” (Studii Teologice, 1956, pag. 302, mag. arhim. M, Şuparschi, Superioritatea preoţiei Noului Testament). I comparaţi Evrei 9:28; 10:10). Să nu facem afirmaţii trecând peste ce este scris.

 

Doctorand Mc. Streza, scrie: “Închipuindu-ne că ceea ce face preotul la sfântul altar este numai închipuire a ceea ce a făcut Domnul, înseamnă că săvârşim o mare erezie; trupul şi sângele Domnului cu care se împărtăşesc credincioşii la altar, nu este nicidecum o închipuire sau o icoană, ci este adevăratul trup şi sânge al Domnului. Taina sfintei euharistii este taina care rezumă în sine întreaga economie.” (Aspectul dogmatic al cultului icoanei, Studii Teologice, nr. 3 - 4, 1977, pag. 301).

 

Arhim. Bartolomeu, scrie: “Liturghia este centrul, esenţa, corolarul vieţii creştine şi ea, asemenea candelei de la Putna, nu s-a stins nici odată.” (România Liberă, 04. 02. 1990, supliment de duminică, art. “În numele păcătoşilor”, pag. 6).

 

Nicolae Cabasila: “Jertfa aceasta a tainelor nu este închipuire şi semn al jertfei, ci jertfă adevărată. Nu este pâinea care se serveşte, ci însuşi trupul lui Hristos.” (Citat din Teofilact, vol. 3, pag. 547, notiţa).

 

“Sf. Liturghie este cerul pe pământ. Ea constituie singurul mijloc de a intra în legătură cu Dumnezeu, singura cale de împlinire spirituală, singurul izvor al bucuriei...” (îndrumătorul Bisericesc, Sibiu, 1989, pag. 118). (Despre Liturghie, vezi şi Telegraful Român, nr. 3 - 4/1987, pag 2).

 

Gala Galaction, scrie: “Sfântul Ioan Gură de A t/r este numit de teologi doctorul Euharistiei, fiindcă el este acela care a precizat şi ne-a învăţat cu desăvârşită claritate adevărul prezenţei reale şi obiective a Domnului Euharistie. El spune şi repetă: «Trupul Lui stă înaintea noastră. Ceea ce se află în potir este ceea ce a curs din coasta Sa străpunsă de lance...» Teologia de mai târziu, adunând şi sistematizând aceste mărgăritare ale Sf. Scripturi şi ale Sf. Tradiţii, a alcătuit mărturisirea dreptei credinţe euharistice.” (Gala Galaction, Ziua Domnului, pag. 66, Bucureşti 1958).

 

Sf. Ioan Gură de Aura fost cel care a împins Cina Domnului în domenii străine de Biblie, în domenii mistice şi neînţelese, mai mult ca toţi ceilalţi învăţători dinaintea lui. Catolicii îl numesc “Doctor euharisticus”. El a fost cel dintâi care a accentuat că vinul din pahar e chiar sânge. Iată ce scrie el: “Ceea ce este în pahar, este chiar sângele cel curs din coasta Lui şi din acel sânge ne împărtăşim.” (1 Cor. Omilia XXIV, pag. 321).

 

Termenul “Înfricoşatele taine” l-a introdus în Liturghie tot sf. Ioan Gură de Aur.

 

Comentând cele de la 1 Cor. 10:16: “Paharul binecuvântat...” Ioan Gură de Aur zice: “Dar ce spui, o, fericite Pavele? Voind a aţâţa pe ascultători şi amintindu-le de tainele cele înfricoşate, numeşti paharul acela înfricoşat şi înspăimântător paharul binecuvântării?” (1 Cor. Omilia XXIV, pag. 321).

 

Mai târziu Liturghiei sfântului Ioan Gură de Aur i s-au mai adăugat:

 

- Unule născut... (compus de împăratul Iustinian I, în anul 573),

-  Cheruvicul (compus tot de împăratul Iustinian I),

-  Troparele de toate zilele,

-  Simbolul credinţei,

- Axiomul “Cuvine-se cu adevărat”, (arhim. Teodosie Athanasiu, “Viaţa şi activitatea sf. Ioan Hrisostom”, adică sf. Ioan Gură de Aur, pag. 38, 1903).

 

“...Faceţi-vă din sfânta Euharistie prietenul cel mai drag, pe care pururea să-l iubiţi, la care pururea să alergaţi şi în bine şi în rău, a cărui altare să le înconjuraţi, înălţând pururea spre Dânsul tămâia rugăciunilor voastre...” (dr. Alexandru Nicolescu, “Adevăruri eterne”, Blaj, 1915).

 

Cum a ştiut vrăjmaşul diavol să întoarcă privirile oamenilor de la Domnul Isus Mântuitorul şi să le îndrepte în altă parte. Să facă din anumite lucruri biblice un fel de idol căruia să i se aducă jertfe. Dacă diavolul a reuşit să abată pe oameni de la Domnul Isus Cel Viu, şi-a atins ţinta. El nu se sperie de forme şi ceremonii religioase, nici de un Isus de hârtie.

 

Sf, Ambrozie, în cartea Despre Sfintele Taine, cartea a IV-a, cap. 4:20, vorbind despre vin ca simbol al sângelui, zice: “Nu văd înfăţişarea de sânge. Dar are asemănarea (sângelui); căci aşa cum ai luat asemănarea morţii, tot aşa bei şi asemănarea Sângelui celui scump, ca să nu ai nicidecum groază de sânge...”

 

Iar despre pâine, tot sf. Ambrozie spune în opera mai sus citată că este “chipul trupului Domnului nostru Isus Hristos”.

Pr. Ioan Popescu din corn. Băleşti, jud. Gorj, înflăcărat susţinător al ortodoxiei, scria în rev. Crucea: “Sărmani apostoli Petru şi Pavel şi toţi ceilalţi, voi care n-aţi avut fericirea de a lua lecţii de ortodoxism de la noi, cei de azi, voi care n-aţi ştiut că a fi apostoli ai Domnului înseamnă numai a oficia liturghii pompoase, împodobiţi cu stofe sclipitoare, dacă activitatea voastră s-ar desfăşura azi, noi, cerberii ortodoxismului, n-am putea să vă privim decât ca “alunecaţi pe povârnişul diferitelor secte.”

 

După învăţătura actuală a Bisericii Ortodoxe, credinţa adevărată se întemeiază pe Sfânta Scriptură, pe Tradiţie şi pe deciziile Sinoadelor ecumenice.

 

Zice un proverb: “Nu tulbura izvorul, dacă vrei să bei apă.”

 

“...Nu toţi credincioşii ascultau întreaga liturghie (citirea Evangheliei, rugăciuni, cântări). Catehumenii (persoane mature pregătite pentru primirea botezului) erau de faţă numai la partea întâi a liturghiei, adică până la predică inclusiv. Când însă diaconul zicea: «Câţi sunteţi chemaţi ieşiţi», catehumenii plecau cu toţii. La adevărata liturghie cu sfintele ei mistere asistau numai creştinii iniţiaţi deplin în toate tainele.” (Ioan Georgescu, Istoria Bisericii, pag. 48-49).

 

Bisericile Ortodoxă şi Catolică recunosc curăţia, simplitatea, naturaleţea şi inocenţa credinţei creştine, de la început, adică din timpul apostolilor şi imediat după ei. Recunosc iarăşi că sufletele sincere sunt gata să primească o astfel de credinţă, dar că ele nu înţeleg bine rostul ritualurilor şi ceremoniilor de mai târziu introduse în cultul creştin, (teolog, econom, P. Vintilescu, Cultul şi ereziile, pag. 81 - 82).

 

“Cultul este un depozit de Tradiţii, pe care pretinsa Reformă a lui Luther şi Calvin, plimbându-şi mâinile nelegitim peste formele cultului sfânt puse în lucrare, pentru a înjosi obiectele sensibile ale veneraţiei credincioşilor,” (teolog, econom, P. Vintilescu, Cultul şi ereziile, pag. 80).

 

“Pentru dezvoltarea serviciului divin al liturghiei, n-a fost nevoie întotdeauna de hotărârea sinoadelor, ci a fost îndestulătoare supravegherea oficială a ierarhiei.” (teolog, econom, P, Vintilescu, Cultul şi ereziile, pag. 79).

 

Anafora a fost introdusă în sec. al VII-lea. (Eusebiu Popovici, Istoria Bisericii Universale, vol. 2, pag. 394 - 395; Istoria Bis. Universale, vol. 1, pag. 395). Ea face parte din Euharistie (Cina Domnului) dar este vorba numai de pâine. Vinul lipseşte, (vezi Telegraful Român, 1975, nr. 19 - 20, pag. 1 şi 2).

 

Arhiep. Simion al Tesalonicului spune: “Anafora este sfinţită şi dătătoare de sfinţenie şi dăruitoare de dumnezeiescul dar. La sfârşitul Liturghiei se dă anafora spre sfinţirea noastră.” (Studii Teologice, 1953, pag. 128).

 

“...Rugăciunea Sfintei Jertfe (Anafora) n-a fost fixată în scris decât după sf. Vasile cel Mare...” care a trăit între anii 330 - 379. (pr. Petru Vintilescu, Liturghierul explicat, pag. 13 -14, Ed. Inst. Biblic şi de Misiune Ortodoxă Bucureşti, 1972).

 

Luther, expune un gând interesant: “Serviciul divin nu este pentru cei ce sunt deja creştini, ci e pentru cei ce vor să se creştineze sau să se întărească în credinţă, căci creştinii sărbătoresc închinăciunea lor în Duh.” (I. Bunaciu, Propovăduirea în Bisericile creştine baptiste, pag. 59, Bucureşti, 1976).

 

în Faptele Apostolilor 2:42 şi în epistolele sf. ap. Pavel, Duhul Sfânt dă primilor creştini călăuzirea (rânduială) limpede şi de neschimbat a vieţii celei noi în Hristos. Această călăuzire în trăirea noii vieţi, a fost dată pentru toţi creştinii, pentru toate veacurile, până la răpirea Bisericii - venirea Domnului Isus.

 

Cine schimbă rânduială Duhului Sfânt, arătată pe paginile Noului Testament, prin adăugare sau scoatere, se face vinovat de stricarea Cuvântului lui Dumnezeu, şi va avea de dat o grea socoteală în ziua judecăţii.

 

Gândurile câtorva cugetători în legătură cu Cina Domnului:

Pr. Dumitru Gh. Radu: “Fără botez şi fără Cina Domnului nu există Biserica.” (Ortodoxia, 1978, nr. 1 - 2, pag. 69).

 

Pr. I. G. Coman, citând pe Origen, notează: “Pâinea ca atare, ca element material, merge în pântec şi, apoi, este evacuată; dar prin rugăciunea făcută asupra ei, ea este folositoare proporţional cu credinţa celui ce se împărtăşeşte, promovează discernământul minţii privitor la ce este de folos. Nu materia pâinii, ci cuvântul rostit asupra ei ajută pe cel care o mănâncă cu vrednicie pentru Domnul. E vorba de trupul figurativ şi simbolic.” (Comentariu la Matei XI, 14). Zice Origen mai departe: “Dumnezeu-Logosul zicea că trupul Său nu e acea pâine văzută pe care El o ţinea în mâini, ci Logosul-Verbum-Cuvântul, în a cărui taină trebuia frântă pâinea. Iar sângele Său, zicea că nu era acea băutură văzută, ci Logosul-Verbum-Cuvântul, în a cărui taină trebuia vărsată acea băutură. Ce altceva pot să fie trupul şi sângele lui Dumnezeu-Logosul decât Logosul care hrăneşte şi Logosul care înveseleşte inima? (Patrologie, vol. 2, pag. 365, Bucureşti 1984, Comentariu la Matei, cap. 85).

 

N. Popovici, citând pe Origen, notează: “Nu ceea ce intră în gură sfinţeşte pe om, deşi de către cei mai simpli se crede că pâinea numită a Domnului sfinţeşte. După cum nu mâncarea, ci conştiinţa celui ce mănâncă cu îndoială spurcă pe cel ce mănâncă... Aşa şi ceea ce este sfinţit prin Cuvântul lui Dumnezeu şi rugăciune nu sfinţeşte prin el însuşi pe cel ce îl foloseşte, căci dacă ar fi aşa atunci ar fi sfinţiţi şi cei ce mănâncă cu nevrednicie pâinea Domnului.” (M. P. G. col. 948, Epicleza Euharistică, pag. 77, Sibiu, 1933).

 

D. Stăniloaie, teolog ortodox, zice: “Hristos e pururea în stare de jertfă în care li Se împărtăşeşte credincioşilor... Toţi credincioşii din toate locaşurile bisericeşti se întâlnesc cu Hristos Cel permanent jertfit şi se împărtăşesc cu El.” (Ortodoxia, 1982, nr. 3, pag. 343).

 

Ce spune istoria:

“Doctrina catolică şi ortodoxă despre transsubstanţiere (lat. transsubstantio) adică prefacerea pâinii şi vinului în chiar trupul şi sângele Domnului Isus, a fost străină bisericii primare şi termenul acesta a apărut abia în evul mediu. Marelui învăţat creştin Origen, îi era străină ideea despre transsubstanţiere. Iată ce zice el. “Nu pâinea aceasta văzută, pe care (Isus Hristos) o ţinea în mâinile Sale, a numit-o trupul Său Dumnezeu Cuvântul, ci Cuvântul, în taina căruia a fost pâinea această frântă. Şi nu băutura aceasta văzută a numit-o sângele Său, ci Cuvântul, în taina căruia băutura aceasta a fost turnată. Căci trupul lui Dumnezeu-Cuvântul sau sângele, ce alta pot să însemne decât cuvântul, care nutreşte şi cuvântul care produce bucurie.” (A P. Lopuhin, Comentariu la Ev. după Matei, pag. 601).

 

Transsubstanţierea - doctrina conform căreia printr-o anumită rugăciune consacrarea pâinii şi a vinului la Euharistie (împărtăşanie), substanţa acestora se transformă în substanţa trupului şi a sângelui lui Hristos, a fost desemnată de fide “punct de credinţă” la Conciliul al IV-lea de la Lateran în anul 1215. A fost, de asemenea, reafirmată ca doctrină oficială a Bisericii Catolice la Conciliul de la Trent şi contestată de toţi reformatorii magistrali şi radicali.

 

“Dogma despre transsubstanţiere a fost formulată teoretic de sf Ioan Damaschin” (teolog, econom, P. Vintilescu, Cultul şi ereziile, pag. 75 - 76).

 

După credinţa Cultului Ortodox, împărtăşania este prelungirea întrupării Domnului. Nu explică: “Faceţi aceasta spre pomenirea Mea.” (Luca 22:19; 1 Cor. 11:24 - 25). După rugăciunea preotului, pâinea şi vinul se prefac în carne şi sânge, (învăţătura de credinţă ortodoxă, pag. 152, Bucureşti 1992).

 

“Din examinarea scrierilor părinţilor şi scriitorilor bisericeşti din primele trei secole, se poate constata că în timpul lor exista o liturghie, încă neconsistentă, compusă din rugăciuni improvizate, dar uniformă în toată creştinătatea. Nu se citeau rugăciunile din carte şi nici nu se învăţau pe dinafară. Cărţile liturgice n-au apărut decât târziu. Fără îndoială, bucăţile se citeau din Biblie; se ştiau pe dinafară psalmi şi rugăciunea domnească; încolo, rugăciunile erau improvizate. Cât priveşte ceremonialul, nu era de fapt nici unul. Se făceau lucrurile cum trebuia să se facă pentru un scop practic, în modul cel mai simplu...” (teolog, econom, P. Vintilescu, Cultul şi ereziile, pag. 61 - 62).

 

“...Liturghia veche, cu citirile din Biblie, cu rugăciunile şi omiliile ei (stările de vorbă pe marginea celor citite), este o formă creştinizată a vechiului serviciu la sinagogă... În adunările creştine, se urma în chip firesc rânduială serviciului din sinagogile iudaice, dar cu idei creştine...” (ec. P. Vintilescu, Cultul şi ereziile, pag. 20).

 

Acesta este adevărul istoric cu privire la adunările primilor creştini, dar tot ce se făcea în ele, era lăsat de Duhul Sfânt şi nicidecum o copie a sinagogii.

 

“Elemente esenţiale ale Sfintei Liturghii din timpul acela erau:

a). Lecturi biblice din Vechiul şi Noul Testament,

b). Cântarea psalmilor,

c). Predica (omilia) pentru explicarea Sfintei Evanghelii,

d). Ectenii, rostite de diaconi şi rugăciuni rostite de episcopi pentru pace, pentru toată lumea,

e). Sărutarea păcii,

f). Aducerea darurilor de pâine, vin şi apă, rostirea rugăciunilor pentru prefacerea lor şi împărtăşirea credincioşilor.

Observăm prin urmare că şi în sec. al IV-lea şi al V-lea părţile esenţiale ale Sfintei Liturghii erau aceleaşi ca şi în timpul sf. apostoli, ca şi în sec. I şi al II-lea.” (prof. Spiridon Cândea, “Cultul creştin şi unitatea Bisericii lui Isus Hristos”, Ortodoxia, 1963 / dec. pag. 483).

 

“De altfel nici una din Liturghiile existente nu este în întregime opera unui singur om, ci fiecare din ele este - cel puţin în parte - rezultatul obştii credincioşilor din cuprinsul a mai multor veacuri de frământări şi lupte...” (prof. Spiridon Cândea, Cultul creştin şi unitatea Bisericii lui Isus Hristos, Ortodoxia, 1963 / dec. pag. 482).

 

Din nefericire nu avem din sec. al III-lea nici un izvor care să ne informeze asupra cultului creştin din timpul acela, aşa cum ne-au informat unele din cărţile Noului Testament despre cultul creştin din timpul sfinţilor apostoli şi Apologia întâi a sf. Iustin Martirul şi Filozoful despre cultul creştin din sec. al II-lea... Sfinţii părinţi şi scriitorii bisericeşti de atunci (Clement Alexandrinul, Origen, Dionisie al Alexandriei, Tertulian, Ciprian, Firmilian al Cezareii Capadociei, etc.) nu tratează mai pe larg şi amănunţit în scrierile lor despre problemele cultului creştin.

 

“...în primele zile ale vieţii creştine Liturghia se rezuma la un rit simplu al Sfintei Euharistii...”

 

Asupra epocii în care formele Liturghiei au intrat în uzul bisericesc, părerile specialiştilor sunt împărţite. După unii nu s-ar putea vorbi de consemnarea Liturghiei în scris înainte de finele sec, al IV-lea.

 

...Căci noi nu ne mulţumim numai cu acelea de care face amintire apostolul şi Evanghelia, ci rostim şi altele, atât înainte cât şi după acestea, pe care le-am primit de la tradiţia nescrisă, ca unele care au putere în privinţa Tainei.

 

...Trebuie să remarcăm însă că, în acest chip, se semnalează pur şi simplu că rugăciunea invocării Sfântului Duh peste darurile euharistice nu face parte dintre cele ce ni s-au transmis prin sfintele scrieri ale Noului Testament...

 

...Literatura creştină din primele trei veacuri nu ne-a transmis nici un izvor direct al Liturghiei sub forma unei cărţi cu slujba ei... (pr. Petru Vintilescu, Liturghierul explicat, pag. 13 - 14, Ed. Inst. Biblic şi de Misiune Ortodoxă Bucureşti, 1972).

 

“...Biserica în sec. al IV-lea a înlăturat tot ceremonialul iudaic...” (teolog, econom, P. Vintilescu, Cultul şi ereziile), adică a înlăturat toată rânduială Duhului Sfânt, aşa cum este arătată în F. Ap. şi cum spun chiar istoricii păgâni (Pliniu cel Tânăr, Tacitus, Suetonin), şi a introdus ceremonii noi, rituri pompoase.

 

Un exemplu: Sinodul de la Laodicea a interzis poporului să mai cânte în timpul slujbei religioase, această atribuţie revenind exclusiv psalţilor, adică cântăreţilor de strană. (Iosif Sava - Petru Rusu, Istoria muzicii universale în date, Editura muzicală, Bucureşti, 1983, pag. 13).

 

Prot. Nicodim Belea: “De prin veacul al IV-lea, cântarea în comun a început să fie abandonată încetul cu încetul, căci din pricina dezvoltării crescânde a cultului, masa de credincioşi nu mai putea conduce cântările. Astfel au luat fiinţă cântăreţii, ca oameni cu rol de organizare şi de instruire a credincioşilor... Cântările tot mai complicate ale cultului au slăbit cântarea în comun...” (Mitropolia Ardealului, nr. 2, 1986, pag. 166, Funcţiunea comunitară şi soteriologică a cântării în comun în Biserică).

 

Fapt este însă că nu avem o lucrare din vremea aceea, care să ne lămurească asupra cultului creştin din sec. al III-lea.” (prof. Spiridon Cândea, Cultul creştin şi unitatea Bisericii lui Isus Hristos, Ortodoxia, 1963/dec. pag. 481).

 

Ignatie în Epistola către Tralieni VIII, zice: “Însuşindu-vă deci blândeţea, creaţi-vă din nou în credinţă, care este trupul Domnului şi în dragoste, care este sângele lui Isus Hristos. Nimeni din voi să nu aibă ceva împotriva aproapelui...” (pr. Matei Pâslaru, Scrierile Părinţilor Apostolici, vol. 2, pag. 22).

 

Irineu de asemenea spune: “Credinţa este Trupul lui Hristos.” (Farrar, Viaţa şi opera Sfinţilor Părinţi, vol. 1, pag. 376, notiţa 46).

 

Eusebiu Popovici în Istoria Bisericii Universale spune: “Doctrina despre prefacerea pâinii şi vinului în trupul şi sângele Domnului a fost precizată şi adoptată în anul 844. Această chestiune a fost dezvoltată de Paschasiu Radbert şi introdusă în Biserica din apus. În sec al XV-lea a fost introdusă şi în Biserica de răsărit. (Eusebiu Popovici, Istoria Bisericii Universale, vol. 2, pag. 380 - 382; Hr. Andruţos, Simbolica, pag. 284).

 

Disputa asupra acestei probleme a fost foarte aprinsă şi a durat multe secole. Unii susţineau că este numai un simbol al trupului Domnului, căci dacă ar fi real atunci acest trup ar fi supus procesului digestiei.

 

“Felul cuminecăturii era puţin diferit de al nostru. Diaconul dădea fiecărui creştin pâinea consacrată în mână, iar vinul consacrat îl beau din potir comun. Cu timpul zelul acesta creştinesc a scăzut, mai ales după ce mulţi au îmbrăţişat noua religie numai ca să obţină mai curând o slujbă sau un favor de la împăraţii creştini. A trebuit să vină sinoade, ca acela de la Agde (566), să impună creştinilor cuminecarea cel puţin de trei ori pe an.” (Ioan Georgescu, Istoria Bisericii, pag. 48-49).

 

Mulţi învăţaţi sunt de părere că în limba aramaică, limbă în care a rostit Domnul Isus cuvintele: “acesta este trupul Meu...”, nu există legătura este; în greceşte de asemenea verbul este serveşte numai de legătură între subiect şi predicat, deci nu dovedeşte că pâinea (este) trup sau vinul (este) sânge. (A P. Lopuhin, Comentariu la Ev. după Matei, pag. 601).

 

Despre frângerea pâinii, se poate vedea în Telegraful Român, 1994, nr. 15-16, pag. 1-2; nr. 19-20, pag. 3). Ceva de neînchipuit. O deosebire ca de la cer la pământ faţă de ce este scris în Noul Testament.

 

Cum se lua Cina Domnului la început?

Încă înainte de sfârşitul sec. I, Cina Domnului se săvârşea duminica. “În Duminica Domnului adunaţi-vă şi frângeţi pâinea.” (învăţătura celor doisprezece apostoli, învăţătura a XIV-a).

 

La început se săvârşea zilnic, seara (Farrar, Viaţa şi opera Sfinţilor Părinţi, vol. 1, pag. 16), în cadrul unei mese frăţeşti; dar din cauza legii contra asociaţiilor ilegale reînnoită de împăratul Traian, Cina se săvârşea o dată pe săptămână. Cu ocazia acestei schimbări, s-a despărţit cina de masa frăţească şi mai târziu a început să se dea pe nemâncate. În Cartagina şi în alte locuri din Africa, Cina se săvârşea zilnic încă până în sec. al III-lea. (Ciprian, Epistolele 39:4; 57:3). În Egipt se săvârşea de două ori pe săptămână: miercuri şi vineri. (Istoria Bisericii Universale, vol. 1, pag. 150).

 

Tertulian scrie: “Cina noastră îşi îndreptăţeşte fiinţa ei de la numele agape pe care îl are: Cuvântul acesta astfel numit, la greci înseamnă “iubire”. Oricât de mult ne-ar costa ea, ne socotim plătiţi de cheltuiala făcută în numele iubirii de aproapele nostru, dacă prin această mângâiere uşurăm întru câtva pe cei în lipsă, nu în felul în care la voi paraziţii se mândresc a-şi sacrifica libertatea cu preţul îndopării stomacului, ca să fie bătaia de joc a altora, ci în acele, în care Dumnezeu în privirea celor nevoiaşi se bucură de o mai mare dragoste. Dacă prilejul ospeţelor noastre este drept, preţuiţi atunci la fel şi restul rânduielilor noastre. Tot ce se referă la îndatorirea noastră religioasă, nu ascunde nimic ruşinos, nimic necuviincios. Căci nu ne aşezăm la masă, mai înainte de a fi gustat din rugăciunea către Dumnezeu; mănâncă fiecare cât îi este foame, bea cât îi îngăduie setea. Se îndestulează astfel, ca să poată şi în timpul nopţii să nu uite că trebuie să se închine lui Dumnezeu... După spălarea mâinilor cu apă, fiecare este îndemnat să înalţe cântări lui Dumnezeu, aşa cum fiecare poate, din Sfânta Scriptură, sau din simpla lui minte... La urmă o rugăciune şi aşa sfârşeşte ospăţul,” (Apologeticum, cap. XXXIX, pag. 160-161).

 

Sf. Vasile cel Mare, numeşte împărtăşania simbol. (Ioan Damaschin, Dogmatica, ed. a II-a, pag. 316).

 

În apus s-a introdus, în sec. VII - IX-lea, azimă în locul pâinii dospite.

 

S-a mai introdus obiceiul de a se îmbiba pâinea cu vin, adică se amestecau în potir împreună pâinea cu vinul. (Istoria Bisericii Universale, vol. 1, pag. 152 şi 395).

 

Odată cu împărtăşania se obişnuia şi strângerea de ajutoare. Episcopul citea numele celor care au adus ajutoare. (Istoria Bisericii Universale, vol. 1, pag. 152).

 

Împărtăşirea de trei ori pe an (cel puţin) a fost impusă creştinilor la sinodul de la Agde, anul 566. (I. Georgescu, Istoria Bisericii Universale, pag. 49).

 

Tertulian, scrie despre abaterile de la lumina Sfintelor Scripturi privind adevărul lăsat de Domnul Isus în legătură cu Frângerea pâinii şi Botezul: “Desigur, sunt imitate chiar şi lucrurile sfinte în misterele idolilor de către diavolul, care denaturează adevărul, promite credincioşilor şi adepţilor săi ispăşirea păcatelor printr-o baie; şi, dacă îmi aduc bine aminte, Mithra, înseamnă acolo în frunte pe oştenii săi, celebrează şi pâinea abluţiunii (spălare rituală) şi reprezintă şi imaginea învierii.” (Contra ereticilor, 40. I vezi mai clar tradus în: Apologeţi de limbă latină, pag. 167, Bucureşti 1981).

 

Sf. Iustin Martirul, vorbind despre Cina Domnului (Apologia -, 66), spune: “Demonii cei răi, imitând acest lucru, au transmis că aceasta are loc şi în misterele lui Mithra” (Apologeţi de limbă greacă, pag. 71).

 

Econom Petre Vintilescu: “Biserica Ortodoxă recunoaşte că multe din riturile ei sunt împrumutate de la păgâni, sau de la evrei (din Vechiul Testament), dar motivează lucrul acesta în felul următor: «Dacă creştinismul a recurs la depozitul universal

 

al simbolurilor, elementul ritual acceptat de el a încetat de a mai fi păgân sau iudaic, prin ideea creştină, care îl spiritualizează şi prin scopul în care este folosit.»“ (Cultul şi ereziile, pag. 99, Piteşti, 1926).

 

După părerea aceasta, poţi să întrebuinţezi orice mijloc (cât de păgân ar fi), în folosul scopului. Unde este atunci adevărul lui Dumnezeu?

 

Zwingli, socotea că nimic nu e mai nimerit decât desfiinţarea cultului public (Liturghia). “Toţi reformatorii din sec. al XVII lea şi al XVII-lea, au calificat riturile bisericii drept o magie culturală intrată în Biserica primelor secole ca o contrabandă a misterelor sincretiste păgâne (amestec de doctrine filozofice şi religioase diferite şi contradictorii).” (P. Vintilescu, Cultul şi ereziile, pag. 89 -90; R. Will, Le culte, pag. 146).

 

Biserica (catolică şi ortodoxă) şi-a întemeiat toată doctrina sa pe ideea iudaică şi păgână a sacrificiului, atunci când ea profesează noţiunea jertfei ca preţ de răscumpărare, în ritul euharistie. (P. Vintilescu, Cultul şi ereziile, pag. 90).

 

“Nu trebuie căutată o ordine a firii în cele mai presus de fire.” (Îndemnuri, nedumeriri şi răspunsuri, - răsp. Întrebarea nr. 12, Filocalia, vol. 2, pag. 213).

 

Dacă Duhul Sfânt a lăsat o cale simplă pentru Biserica lui Hristos, prin sfinţii apostoli, amestecul omului, cu adaosuri la această simplitate, e o lucrare a firii lui păcătoase, o îndrăzneală fără teamă de a corecta pe Dumnezeu.

 

Prof. Spiridon Cândea spune: “Apostolii imitau întru toate pe Mântuitorul Hristos din seara Cinei celei de taină, adică se rugau, binecuvântau pâinea (mulţumeau), o frângeau şi se împărtăşeau ei şi împărtăşeau şi pe ceilalţi.” (Ortodoxia, dec. 1963, pag. 474, Cultul creştin şi unitatea Bisericii lui Isus Hristos).

 

Sf Ioan Gură de Aur. “Apostolii au fost tip adevărat, căci ei ne-au păstrat intactă icoana primitivă, creştinismul în toată puritatea lui...” (Filipeni, Omilia XIII, pag. 135).

sus

Ce este nou?

 

Mapamond Creştin Baptist - ştiri de interes pentru creştinătatea română.

 

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Grup de Discuţii Apologetică - te poţi abona şi scrie mesaje care să fie dezbătute, discutate în acest grup de către membrii săi.

 

Forum - actualizat şi diversificat, securitate crescută, caracteristici de ultima ora

 

CHAT Creştin! - aici intri dacă vrei să discuţi cu prietenii sau să îţi faci prieteni noi. Teme diverse.

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 

Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi Înainte 
Copyright © 2003-2006 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate