Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Istorie
 

 

 

Arhiva
Contact
Despre noi
Colaboratori

Cuprins Publicaţie
NOSTRA AETATE
Apologetica
Teologie
Discutii Forum
Istorie
Pastorala
Cartea Crestina
Eseuri Crestine
Umor
Marturisiri
Proiectul Betania
Pagina Femeii
Mass-Media
Stiri
Lectura Crestina
Posta Redactiei

 

 


Pagina de Istorie

 

Începând cu luna Februarie 2005, vă punem la dispoziţie o lucrare de Istorie Baptistă scrisă de autorul J. M. Cramp, care prezintă istoria mişcării baptiste într-o formă condensată şi interesantă, începând cu fondarea bisericii primare şi ajungând până în perioada prezentă. Sperăm ca prin acest material să vă îmbogăţiţi cunoştinţele şi să aflaţi detalii diversificate şi interesante legate de istoria creştină. Mai multe informaţii şi scrieri din domeniul istoriei creştine puteţi găsi pe paginile Bibliotecii electronice a Misiunii Vox Dei, prin accesarea link-ului din dreapta, cu Istorie Baptistă.

horizontal rule

ISTORIE BAPTISTĂ

 

De la fondarea biserici creştine până în prezent

de J. M. Cramp, D.D. (1796-1881)

 

Capitolul VI - Perioada Agitată, din anul 1567 până în anul 1688

 

Secţiunea III

Severitatea Guvernului lui Elizabeth – Bigotismul lui James I – Conferinţa de la Hampton Court – Emigrarea – Biserica lui John Smyth – Confesiunile lor – Bartholomew Legate – Extrase din publicaţiile Baptiste despre Libertatea Conştiinţei – Neliniştea Regelui faţă de creşterea lor

 

Aşa de mare era severitatea Guvernului lui Elizabeth, încât Separatiştii din toate clasele au fost împrăştiaţi pretutindeni, şi au fost forţaţi să-şi ţină întâlnirile în cea mai mare privaţiune. Baptiştii, fiind în special marcaţi pentru expulzare, abia dacă puteau să se întâlnească. Prin urmare, doar puţin este cunoscut despre ei în timpul restului acestei domnii. Nu este nici o îndoială, totuşi, de existenţa lor continuă. Un scriitor se referă la „Adunările Anabaptiste” din Londra şi din alte locuri. Un altul indică suspiciunea sa că erau unii, chiar din Biserica Angliei, care ţineau sentimentele lor. O congregaţie a fost descoperită în Londra în 1588, a cărei păreri şi practici sunt indicate drept „Anabaptistice”. Strype spune, că ei erau obişnuiţi să se întâlnească laolaltă în Zilele Domnului, şi să asculte la îndemnuri din Cuvântul Domnului; că cinau împreună, adunau bani pentru a plăti pentru hrană, şi trimiteau surplusul la aceia dintre fraţii lor care erau în temniţă; că nu foloseau nici o formă de rugăciune; că refuzau să privească Biserica Angliei drept adevărata Biserică; că negau autoritatea Reginei, şi a tuturor magistraţilor, în chestiunile religioase; şi că considerau ilegal botezarea copiilor. La o perioadă tot mai târzie un Baptist este menţionat a fiind în temniţă în Norwich, şi în pericol de moarte, doar datorită opiniilor sale religioase1.

 

James I a fost la fel de habotnic şi de despotic precum Elizabeth. În timp ce se afla în Scoţia el a pretins un mare zel pentru Protestantism. Când a subscris Ligii şi Legământului Solemn, în 1590, „el l-a lăudat pe Dumnezeu că s-a născut în vremea de lumină a Evangheliei, şi într-un asemenea loc, încât să fie rege al unei asemenea Biserici, cea mai sinceră [pură] biserică din lume. ‚Biserica de la Geneva’, spunea el, ‚ţinea Pasca şi Yule [Paştele şi Crăciunul]; cei au ele pentru ei? Ele nu au nici o instituire. Cât despre vecina noastră Biserică a Angliei, serviciul său este o mesă rostită cu rele în engleză; ei nu vor nimic din mesă decât ajutoarele. Vă provoc, bunii mei miniştri, doctori, bătrâni, nobili, gentlemeni, şi baroni, să staţi demni faţă de puritatea voastră, şi să-i îndemnaţi pe oameni să facă la fel; căci eu, într-adevăr, atâta timp cât îmi voi tolera viaţa, voi menţine aceleaşi lucruri’”2. Dar la ridicarea sa către demnitatea mai înaltă de Rege al Marii Britanii el a devenit brusc vrăjit de Episcopat. Breasla de rege, în care s-a gândit a fi un adept, armoniza mai bine cu episcopii decât cu prezbiterii. Episcopii păreau a fi aliaţii naturali ai suveranilor. „Nu e nici un episcop, nu e nici un rege”, era motto-ul lui James. Precum toţi noii convertiţi, el a manifestat o fervoare remarcabil de ataşament, şi a fost gata să facă orice în dreptul cauzei. Clerul Puritan, adică cei care doreau o mai mare libertate, şi care doreau să asimileze guvernarea Bisericii către modelul Genevan, a cerut o audiere. Rezultatul a fost evenimentul cunoscut în istorie drept Conferinţa de la Hampton Court. Nu a fost nici o conferinţă, totuşi, căci Regele îşi schimbase mintea dinainte. Comportamentul său a fost aspru şi arogant. Nouă episcopi, cu alţi demnitari, au apărut în susţinerea Bisericii Angliei şi a lucrurilor aşa cum erau; Dr. Raynolds, cu trei alţi lucrători, au reprezentat pe Puritani. Cererile lor au fost alcătuite din patru particularităţi: „1. Ca doctrinele Bisericii să poată fi păstrate pure, conform Cuvântului lui Dumnezeu. 2. Ca bunii pastori să fie puşi în toate bisericile, să predice la fel. 3. Cartea Rugăciunilor Comune să fie adecvată pentru o mai multă creştere de pietate. 4. ca guvernarea Bisericii să fie servită sincer, conform Cuvântului lui Dumnezeu”. În suportul acestor cereri, Dr. Raynolds a adus multe considerente de greutate şi a argumentat cu mare modestie şi reţinere, deşi adesea fost întrerupt şi insultat de Rege. „Ei bine, Doctore”, a spus James, „mai ai altceva de oferit?” „Nimic”, a răspuns Raynolds. „Dacă aceasta e tot ceea ce are de spus partida ta”, a revenit Regele, „le voi conforma, sau îi voi hărţui din ţară, sau altfel mai rău”3.

 

Puritanii au văzut că nu ere nimic de sperat din partea Guvernului, şi au luat măsurile de consecinţă. Mulţi au trecut către Olanda. Printre ei au fost şi unii din convingerea Brownistă, mai apoi numită Independenţii, şi acum Congregaţionaliştii. Bisericile din acest ordin au fost stabilite la Leyden, Amsterdam, şi alte locuri. Din acea clasă au fost mulţi Baptişti. Enoch Clapham, un scriitor din acea eră, vorbeşte despre ei drept „părăsind adunările publice, şi alergând în păduri şi pajişti, şi se întâlneau în grajduri auxiliare, hambare, şi poduri pentru servicii”4.

 

John Smyth a fost un cler al Bisericii Angliei, şi a trăit în Gainsborough, Lincolnshire. La părăsirea acelei Biserici el a devenit pastor printre Brownişti, care l-au stimat aşa de mult încât Episcopul Hall îl numeşte „oracolul lor în general”. După o slujire de trudă şi primejdie de circa 15 ani, timp în care el şi cu prietenii săi au suferit mult din partea tiraniei Elizabethane, s-a socotit a fi necesar să abandoneze terenul, pentru a-şi păstra viaţa şi libertatea. În anul 1606 s-a alăturat unei partide de emigranţi care s-au stabilit în Amsterdam. Acolo ei s-au unit cu o Biserică Engleză care a fost formată cu ceva timp în urmă. Dar legătura lui Smyth cu acea Biserică nu a fost de lungă durată. El a părăsit „Biserica Angliei pentru Brownişti, şi acum reflecţia mult mai matură l-a condus să ia un alt pas. Browniştii negau faptul că Biserica Angliei era adevărata Biserică, şi prin urmare ei şi-au re-ordinat toţi lucrătorii care mergeau la ei din acea Biserică, socotind ordonanţele ei nule şi fără efect. Dar ei nu re-botezau. Aceasta părea pentru Smyth o inconsistenţă. El credea că dacă ordinarea era invalidă, botezul nu era mai prejos. A urmat o investigare, care a fost extinsă în mare cu privire la botez, şi emis în convingere că credincioşii sunt singurii supuşi ai ordonanţei, şi că imersiunea este esenţială pentru acesta. Câţiva din prietenii lui Smyth au împărtăşit convingerea. A fost multă dispută cu privire la maniere în care au procedat ei, unii menţinând faptul că Smyth s-a botezat pe sine şi apoi i-a botezat şi pe ceilalţi. Aceasta este un lucru de mică consecinţă. Baptiştii nu cred în succesiunea Apostolică, aşa cum se susţine în mod comun. Probabilitatea este că unul dintre fraţii l-a botezat de Smyth, şi apoi el i-a botezat şi pe alţii. Numărul acestor fraţi au crescut curând destul de mult. S-a format o Biserică, unde Smyth a fost ales ca pastor. La moartea sa, care a avut loc în 1611, Thomas Helwys a fost numit în locul său. În anul acela, înainte de moartea lui Smyth, Biserica a publicat o Confesiune de Credinţă, în 26 de articole. Vom transcrie pe acelea care se relatează cu constituţia unei Bisericii, şi a ordonanţelor.

 

„10. Că Biserica lui Hristos este o companie a celor credincioşi, separaţi din lume prin Cuvântul şi Duhul lui Dumnezeu, fiind legaţi de Domnul, şi unul faţă de altul, prin botez, prin mărturisirea lor a credinţei şi a păcatelor” (1 Corinteni 1:2; Efeseni 1:1; 2 Corinteni 6:17; 1 Corinteni 12;13; Fapte 8:37; Matei 3:6).

 

„11. Că deşi în privinţa lui Hristos Biserica este una, cu toate acestea ea constă din diverse congregaţii particulare, atât de multe câte vor fi în lume; fiecare din aceste congregaţii, fie că sunt doi sau trei, pe care le-a dat Hristos, cu toate mijloacele mântuirii lor, sunt trupul lui Hristos, şi o Biserica întreagă, şi prin urmare pot, şi ar trebui, când vin laolaltă, să se roage, să profeţească, să frângă pâinea, să administreze toate sfintele ordonanţe, deşi nu ar avea ofiţeri, sau dacă ofiţerii lor ar fi în temniţă, sau bolnavi, sau să fie împiedicaţi printr-un mijloc să fie în Biserică” (Efeseni 4:4; Matei 18:20; Romani 8:32; 1 Corinteni 3:22, 12:27, 14:23; 1 Petru 4:10, 2:5).

 

„12. Că la fel cum o congregaţiei îl are pe Hristos, aşa îl au toate. Şi că Cuvântul lui Dumnezeu nu vine de la cineva, nici către vreo anumită congregaţie în particular, ci la fiecare Biserică particulară, precum tuturor din lume. Şi prin urmare nici o Biserică nu ar trebui să provoace vreo prerogativă faţă de alta” (2 Corinteni 10:7; 1 Corinteni 14:36; Coloseni 1:5, 6).

 

„13. Că fiecare Biserică trebuie să-şi primească membrii ei prin botez, în urma mărturisirii credinţei şi a păcatelor lor făcute prin predicarea Evangheliei, conform instituirii şi practicii primitive. Şi, apoi, Bisericile constituite după oricare altă manieră, sau de oricare alte persoane, nu sunt conform testamentului lui Hristos” (Matei 28:19; Fapte 2:41).

 

„14. Că botezul, sau spălarea cu apă, este manifestarea exterioară a morţii faţă de păcat, şi umblarea în noutatea vieţii; şi prin urmare nicidecum nu aparţine pruncilor” (Romani 6:2-4).

 

„15. Că Cina Domnului este manifestarea exterioară a comuniunii spirituale dintre Hristos şi cel credincios, reciproc declarând moartea Sa până ce El va veni” (1 Corinteni 10:16, 17, 11:26).

 

„19. Că fiecare Biserică ar trebui, conform exemplului ucenicilor lui Hristos şi a Bisericilor primitive, în prima zi a săptămânii, fiind ziua Domnului, să se adune laolaltă, să se roage, să profeţească, să laude pe Dumnezeu, şi să frângă pâinea, şi să îndeplinească toate părţile comuniunii spirituale, pentru închinarea lui Dumnezeu, şi edificarea lor reciprocă, şi păstrarea adevăratei religii şi pietăţi în Biserică (Ioan 20:19; Fapte 2:42, 20:7; 1 Corinteni 16:2). Şi ei nu ar trebui să se lupte în privinţa chemărilor lor, conform dreptăţii legii morale, pe care Hristos nu a venit să o abolească, ci să o împlinească” (Exod 20:8, etc.).

 

„20. Că ofiţerii fiecărei Biserici sau congregaţii sunt ori bătrânii, care prin oficiul lor hrănesc în special turma cu privire la sufletele lor; sau diaconi, bărbaţi şi femei, care prin oficiul lor uşurează necesităţile săracilor şi a fraţilor neputincioşi, cu privire la trupurile lor” (Fapte 20:28; 2 Petru 5:2, 3; Fapte 6:1, 4).

 

„21. Că aceşti ofiţeri trebuie să fie aleşi când sunt persoane calificate conform regulilor Testamentului lui Hristos, prin alegere şi aprobare a acelei Biserici sau congregaţii din care aceia sunt membrii, cu post, rugăciune şi punerea mâinilor; şi fiind doar o singură regulă pentru bătrânii bisericii, de aceea numai un anumit fel de bătrâni ai bisericii” (2 Timotei 3:2, 7; Tit 1:6, 9; Fapte 6:3, 4; 13:3; 14:23)5.

 

La scurt timp după publicarea Confesiunii, Helwys, însoţit de majoritatea membrilor Bisericii, s-au întors în Anglia. Ei s-au temut că dacă mai rămâneau într-o ţară străină conduita lor avea să fie privită drept laşitate. Ei au mai luat în considerare şi circumstanţele fraţilor care au continuat în ţara lor, şi care au fost „ca oile fără păstor” Aşa că ei s-au întors în locurile lor natale, şi s-au stabilit în Londra, întâlnindu-se pentru închinare în stricta privaţiune. Ei au confruntat un mare risc în reîntoarcerea la o asemenea dată. Flăcările persecuţiei au fost aprinse din nou, şi oameni au fost arşi de vii pentru erezie. Pe 18 martie 1612, Bartholomew Legate, un Arian, a suferit pe rugăciune în Smithfield; pe 11 aprilie, în acelaşi an, Edward Wightman a fost pus la moarte la Lichfield, în aceiaşi manieră. Acest om, dacă s-ar crede mandatul pentru execuţia sa, a fost un eretic în masă, căci a fost acuzat cu „nenorocitele erezii ale lui Ebion, Cerinthus, Valentinus, Arius, Macedonius, Simon Magul, al lui Manes, Photinus, şi al Anabaptiştilor, şi a altor arhi-eretici; şi, mai mult, de alte opinii blestemate, născocite prin instinctul lui satan, şi în această privinţă de care nu s-au mai auzit”. El a susţinut „că botezul pruncilor este un obicei abominabil”, şi „că Creştinismul nu este pe deplin profesat şi predicat în Biserica Angliei, ci în parte”. Acolo a fost reala sa delicvenţă. Dar publicul, chiar şi în acele zile, ar fi protestat împotriva arderii unui om doar pentru principiile sale Baptiste şi anti Biserica Angliei. S-a găsit a fi necesar, prin urmare, să se ponegrească victima la o asemenea extindere încât să apară perfect hidos şi potrivit pentru foc. Dar Episcopul Neile, de Lichfield, şi asistenţii săi, care au acţionat drept Comisari Regali în această ocazie, erau în mod clar „producători de minciuni”. Nici un om nebun nu ar putea susţine opiniile felurite imputate lui Wightman. Crosby remarcă în mod corespunzător că „multe din ereziile cu care l-au acuzat ei sunt aşa de nebune şi inconsistente, încât acestea discreditează ceea ce spun ei”; şi că „dacă el susţinea într-adevăr asemenea opinii el ori era un idiot or un nebunatic, şi ar fi avut mai degrabă nevoie de rugăciunile şi asistenţa lor decât să-l pună la o astfel de moarte crudă”6.

 

O altă persoană, de care s-a spus că era un „Arian Spaniol”, a fost şi el condamnat să moară; însă aşa de multă simpatie s-a exprimat de către popor la celelalte execuţii încât „el a fost suferit să-şi ducă zilele în Newgate, unde a sfârşit-o la fel”; căci „Regele James prefera în mod politic”, spune Thomas Fuller, „ca ereticii de mai apoi, deşi condamnaţi, să fie aruncaţi în tăcere şi în privat în temniţă, mai degrabă decât să-i graţieze, şi să-i amuze pe alţii cu solemnitatea unei execuţii publice, care în judecata populară uzurpa judecăţile comune la care se priveau doar lângă cel ce suferea, pe care-l priveau cu compasiune, fără să mai ia în socoteală scăderii vinei, care meritau la fel”7. Aşa a scris un cleric Protestant despre secolul al 17lea; dar crima este crimă, totuşi săvârşită, fie prin sabie, foc, sau procesul mai încet al întemniţării.

 

Deşi Baptiştii au fost excluşi de la folosirea amvonului, presa le-a făcut un serviciu bun. Două tratate, publicate de ei la scurt timp după evenimentele tocmai înregistrate, au fost onorabile precum bunul lor simţ şi sentimentul pios. Primul a apărut în 1614, se intitula „Pacea religiei, sau o pledare pentru libertate a conştiinţei” (Religion’s Peace; or, a Plea for Liberty of Conscience) şi este lucrarea cea mai timpurie publicată în limba engleză. Referitor la autor, Leonard Busher, nu s-a păstrat nici o relatare. Se poate deduce din tratat, că el a aparţinut înainte de Brownişti. El era un cunoscător al limbii greceşti originale a Noului Testament, şi era un student sârguincios al volumului sacru. Două alte tratate au fost scrise de el, pe care sărăcia l-a prevenit să le tipărească. Unul a fost intitulat „Un bici cu coarde mici, în ce fel Antihrist şi lucrătorii săi pot fi scoşi din Templul lui Dumnezeu!” şi cealaltă „O declaraţie a anumitor traduceri false din Noul Testament”. Versiunea noastră Autorizată a fost publicată la numai 3 ani, şi aici revizia era deja ameninţată! Multe din aceste lucrări au fost foarte cu pricepere scrise, şi dacă am avea loc pentru extrase din ele, ele ar sluji pentru a arăta că strămoşii noştri Baptişti au fost distinşi pentru vigoarea mintală şi independenţă. Ei au lovit înaintea contemporanilor lor religioşi, prea mulţi dintre care, în loc să simpatizeze cu ei, au caricaturizat principiile lor şi au emancipat furia populară împotriva persoanelor lor.

 

Cât de sever au suferit Baptiştii în domnia lui James I, se poate aduna dintr-o declaraţie făcută de unul din ei în 1620. „Mizeriile noastre sunt prea lungi şi întemniţările încete pentru mulţi ani în diferite ţări ale Angliei, în care mulţi au murit şi au lăsat în urma lor văduve, şi mulţi copii mici; luându-ne bunurile şi altele asemenea lor, de care puteam avea probe bune; nu pentru vreo lipsă de loialitate faţă de Maiestatea sa, nici faţă de rănirea vreunui muritor, adversarii noştri fiind judecătorii; ci doar pentru că îndrăznim să nu afirmăm şi să practicăm în închinarea lui Dumnezeu, asemenea lucruri în care nu avem credinţă, pentru că este păcat înaintea Celui Prea Înalt”. Acest pasaj este luat dintr-un tratat intitulat „O suplicaţie cea mai umilă a multora din supuşii loiali ai Maiestăţii Regelui, gata să mărturisească cu toată ascultarea civilă, prin jurământul de alianţă, sau altfel, şi cel al conştiinţei; care sunt persecutaţi (doar pentru că diferă în religie) contrar cu mărturiile Divine şi umane”8. După un interval de câţiva ani, un parlament avea să se adune. „Suplicaţia Umilă” a fost scrisă în acea ocazie, şi s-a sperat ca oamenii patriotici, care şi-au anunţat intenţia lor de a căuta redresarea tuturor revendicărilor şi restaurarea libertăţii, aveau să audă plângerile creştinilor persecutaţi. Tratatul a fost probabil scris de autorul lucrării „Persecuţia judecată şi condamnată”; dar argumentele sunt mult mai sistematic aranjate decât în acea lucrare.

 

„Autorul acestor argumente împotriva persecuţiilor”, spune Roger Williams, „aşa cum am fost informat, fiind încredinţat de unii de atunci în putere de prizonierul apropiat din Newgate, pentru mărturia unor adevăruri ale lui Isus, şi fără să se folosească de stilou şi cerneală, au scris aceste argumente în lapte, pe foi de hârtie aduse lor de femeia, îngrijitoarea lui, de la un prieten din Londra, drept dopurile sticlei lui de lapte”.

 

„Într-o astfel de hârtie, scrisă cu lapte, nimic nu va apărea; dar citirea sa prin foc fiind cunoscută de prietenul acesta care a primit scrisorile, el a transcris şi le-a ţinut împreună, deşi autorul însăşi nu a putut corecta sau vedea ceea ce a scris personal”9.

 

Acest apel a fost prezentat în zadar. Persecuţia a continuat. Mesagerii Dodd şi Cleaver, doi autori ai vremii, care au publicat în parteneriat un pamflet în 1621, intitulat, „Patrimoniul copiilor creştinii”, încredinţează ca motiv pentru implicarea în această controversă, „că cei de opinie contrară erau foarte harnici, şi că au îndurat mari dureri pentru a propaga doctrina lor; că persoane diverse de notă bună pentru pietate au fost prevalate de ei; că câţiva au implorat ajutorul şi asistenţa lor; şi că ei erau deja angajaţi în dezbateri private în această materie”10. O altă persoană, scriind în 1662, declară, „că ei [Baptiştii] s-au separat de Biserică, şi au scris multe cărţi în apărarea principiilor lor, şi au avut mulţimi de ucenici; că era obiceiul lor să producă un număr de Scripturi pentru a dovedi doctrinele lor; că ei erau în aparenţă mult mai sfinţi decât cei din Biserica Stabilită”11.

 

S-ar părea, aşadar, că Baptiştii erau un trup activ şi în creşterea. Aceasta este evident mai apoi dintr-o scrisoare adresată clerului de către Arhiepiscopul Stareţ din 1622, în care el spune că Maiestatea sa era „mult tulburată şi întristată la inimă, să audă în fiecare zi de aşa de mult deranjament de la religia noastră, atât către Popie cât şi Anabaptism, sau alte puncte de separare, în anumite părţi ale acestei împărăţii”; şi că el a atribuit aceste deranjamente, în mare măsură, strălucirii, afecţiunii şi nerentabilităţii acelui fel de predicare care a avut loc în anii recenţi prea mult în curte, universitate, oraş şi ţară. „Scopul uzual al foarte multor predicări”, se adaugă, „este notat a fi o înălţare în punctele de divinitate, prea profunde pentru capacitatea poporului, sau o întărire a prea multei citiri, sau afişarea propriului lor spirit, sau o amestecare ignorantă cu materiile civile, atât în privaţiunea câtorva parohii şi corporaţii, precum şi în publicul împărăţiei, sau o scăpare a antipatiilor lor, sau o netezire a acelor inutile fantezii, care în această vreme binecuvântată de pace lungă fierbe în creierul poporului neinformat; sau în final, o batjocură aspră sau indecentă, nu împotriva doctrinelor (care atunci când textul oferă ocazia nu numai că sunt dovedite, ci şi mult condamnate de Maiestatea sa regală), dar împotriva persoanelor Papiştilor şi Puritanilor. Acum poporul se năştea odată cu acest fel de învăţătură, şi niciodată instruit în catehism, şi bazele fundamentale de religie, nu sunt pentru această hrană aeriană mai buni decât ‚arasae tabulae’, cărţi noi de masă, gata să fie umplute cu manuale şi catehisme ale preoţilor Papali, sau de hârtiile şi pamfletele Anabaptiştilor, ale Browniştilor şi Puritanilor”12.

 

Credem că Regele era corect. Predicatorii zilei nu au fost educaţi, pentru cea mai mare parte, în cele mai bune şcoli, şi nu ştiau cum să angajeze simpatiile poporului. Puritanii şi Baptiştii au fost în mare parte gata să câştige urechea poporului. Se spunea de Domnul nostru, că „oamenii de rând Îl ascultau cu bucurie”.

 

Note de subsol:

 

1 Broadmead Records, Introduction, pp. lxxii. Ixxiii.

 

2 Neal’s History of the Puritans, ii. p. 2.

 

3 Neal, ut sup. p. 10.

 

4 Crosby, i. p. 88.

 

5 Confessions of Faith (Hanserd Knollys Society), pp, 1-10.

 

6 History, i. p. 108, Appendix; pp. 1-7.

 

7 Church History, book x. cent. 17, sect. 14.

 

8 Tracts, p. 190.

 

9 Bloody Tenant of Persecution, p. 36. Hanserd Knollys Society.

 

10 Crosby, i. p. 141

 

11 Ibid. p. 139.

 

12 Documentary Annals, ii. p. 204.

horizontal rule

sus

Ce este nou?

Misiunea Vox Dei vă urează Sărbători Fericite alături de cei dragi!

CHAT Creştin!

 

FORUM

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 

Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi Înainte 
Copyright © 2003-2006 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate