Hartă Site Contact Despre noi FORUM
 Istorie
 


Home
Arhiva editurii

 

Apologetică
Teologie
Istorie
Pastorală
Literatură
Mărturisiri
Proiectul Betania
Mass-Media
Ştiri

Colaboratorii

 


Pagina de Istorie

 

În acest număr vă prezentăm a cincia parte a materialului intitulat URMA DE SÂNGE sau Urmărindu-i pe Creştini De-a Lungul Secolelor Sau Istora Bisericilor Baptiste din Timpul lui Hristos, Fondatorul lor, Până în Prezent" de J. M. Carroll, material pe care îl puteţi citi şi pe pagina de ISTORIE a Bibliotecii Electronice Baptiste a Misiunii Vox Dei.

„URMA DE SÂNGE”

sau

Urmărindu-i pe Creştini De-a Lungul Secolelor

Sau

Istora Bisericilor Baptiste din Timpul lui Hristos,
Fondatorul lor, Până în Prezent

de J. M. Carroll

(continuare)

 

AL PATRULEA DISCURS —Secolele al 17-lea, 18-lea şi al 19-lea

 

1. Această lecţie începe cu începutul secolului al şaptesprezecelea (1601 d. H.). Am trecut în foarte mare grabă peste o parte foarte importantă a istoriei Creştinismului, dar necesitatea ne-a obligat la aceasta.

 

2. Această perioadă de trei secole începe cu apariţia unei denominaţii total nouă. Pe bună dreptate putem afirma că unii istorici dau data începutului Bisericii Congregaţionale (la început numiţi „Independenţii”) ca fiind anul 1602. Totuşi, Schaff-Herzogg, în Enciclopedia lor, plasează începutul acesteia cu mult înainte în secolul al şaisprezecelea, făcând-o contemporană cu cea Luterană şi cea Prezbiteriană. În marele val al reformei mulţi care au ieşit din Biserica Catolică nu erau satisfăcuţi cu nivelul reformei conduse de Luther şi Calvin. Ei au hotărât să respingă şi ideea de conducere şi guvernare a predicatorului asupra bisericii şi să se întoarcă la ideea democrată a Noului Testament aşa cum a fost ea ţinută pe parcursul celor cincisprezece secole anterioare de către cei care au refuzat să intre în ierarhia lui Constantin.

 

3. Disputa hotărâtă a acestei noi organizaţii pentru această reformă în special a adus pe capu ei o persecuţie amară din partea Catolicilor, Luteranilor, Prezbiterienilor şi a Bisericii Anglicane—tuturor bisericilor instituite. Totuşi, a păstrat multe dintre erorile create de catolici, cum ar fi botezul copiilor, turnarea sau stropirea ca metodă de botezare, şi a adoptat mai târziu şi a practicat până la un nivel extrem ideea de biserică şi stat. Iar, după refugierea în America, ei însăşi au devenit persecutori aspri.

 

4. Numele de „Independenţi” sau cum sunt numiţi acum „Congregaţionalişti”, este derivat din modul de guvernare al bisericii lor. Unele dintre principiile distinctive ale Congregaţionaliştilor englezi după cum sunt date de Enciclopedia Schaff-Herzogg sunt următoarele:

 

(1) Că Isus Cristos este singurul Cap al Bisericii şi că Cuvântul lui Dumnezeu este singura ei carte de sprijin.

 

(2) Că bisericile vizibile sunt adunări distincte de oameni evlavioşi scoşi din lume pentru un scop pur religios, şi pentru a nu fi condamnaţi cu lumea.

 

(3) Că aceste biserici separate au puterea totală de a-şi alege proprii slujitori şi de a menţine disciplina.

 

(4) Că în ceea ce priveşte administrarea lor interioară ele sunt fiecare independentă de toate celelalte biserici şi independente în mod egal faţă de controlul statului.

 

5. Cât de bine se observă diferenţa acestor principii faţă de cele ale Catolicismului, sau chiar ale Luteranismului, sau Prezbiterianismului, sau Episcopalităţii Bisericii Anglicane. Cât de evidentă este similaritatea cu baptiştii de astăzi, şi din toate veacurile trecute, şi cu învăţăturile originale ale lui Cristos şi ale apostolilor Săi.

 

6. În anul 1611, a apărut versiunea King James a Bibliei. Niciodată înainte nu fusese dată Biblia într-un mod atât de răspândit. Încă de la începutul propagării generale a Cuvântului lui Dumnezeu a început şi declinul rapid al puterii papale, şi primele începuturi după multe secole, ale ideii de „libertate religioase”.

 

7. În 1648 a venit „Pacea de la Westphalia”. Printre alte lucruri care au rezultat din acest tratat de pace a fost şi triplul acord dintre marile denominaţii—Catolice, Luterane şi Prezbiteriene, de a nu se mai persecuta între ele. Persecuţia dintre aceste două denominaţiuni însemna război cu guvernele care erau în spatele lor. Totuşi, toţi ceilalţi creştini, în special Ana-baptiştii, au continuat să primească acelaşi tratament dur din trecut, persecuţia persistentă.

 

8. Pe tot parcursul secolului al şaptesprezecelea, persecutarea Waldenezilor, Ana-baptiştilor, şi Baptiştilor (acum, în unele locuri se omitea „Ana”) continuau să fie persistent de severe; în Anglia din partea Bisericii Anglicane, după cum John Bunyan şi mulţi alţii ar putea mărturisi; în Germania din partea luteranilor; în Scoţia din partea Bisericii Scoţiei (Prezbiteriene); în Italia, în Franţa, şi în oricare alt loc în care papalitatea era la putere, din partea catolicilor. Nu există acum nici un pic de pace pentru cei care nu sunt de acord cu bisericile de stat, sau cu una dintre ele.

 

9. Este un fapt semnificativ bine stabilit în istoria credibilă că încă din secolul al patrulea aceia care refuzau să intre în Ierarhie, care refuzau să accepte botezul sau pe cei botezaţi în copilărie, şi să accepte doctrina „Regenerării prin Botez”, cerând rebotezarea tuturor celor care veneau la ei din Ierarhie, erau numiţi „Ana-baptişti”. Indiferent de toate celelalte numele pe care le-au purtat atunci, întotdeauna se făcea referire la ei ca „Ana-baptişti”. Aproape de începutul secolului al şaisprezecelea, s-a renunţat la prefixul „Ana”, şi numele s-a scurtat fiind pur şi simplu „Baptist”, şi în mod treptat s-a renunţat la toate celelalte nume. În mod evident, dacă Bunyan s-ar fi născut ceva mai devreme cei care-l urmau s-ar fi numit „Bunyaniţi” sau „Ana-baptişti”. Probabil ar fi fost numiţi în ambele feluri, după cum s-a întâmplat şi cu cei dinaintea lui.

 

10. Numele „Baptist” este o „poreclă”, şi le-a fost dat de către duşmanii lor (dacă nu cumva li se poate atribui numele ca fiind dat de Însuşi Mântuitorul, când l-a numit pe Ioan, „Botezătorul”). Nici până în ziua de astăzi, numele nu a fost adoptat în mod oficial de nici un grup de baptişti. Numele, totuşi, s-a fixat şi este acceptat de bună voie şi purtat cu mândrie. Se potriveşte numai bine. A fost numele distinctiv al celui care i-a pregătit calea lui Cristos, primul care a învăţat doctrina pe care o ţin acum baptiştii.

 

11.Citez o afirmaţie foarte semnificativă din Enciclopedia Schaff-Herzogg, din „Istoria Baptiştilor din Europa” („History of Baptists in Europe”) Vol. 1, pag 210, „Baptiştii au apărut prima dată în Elveţia în jurul anului 1532, unde au fost persecutaţi de către Zwingle şi Romanişti. Ei se găsesc în anii, 1525-1530, cu biserici mari total organizate, în sudul Germaniei, Tyrol şi în centrul Germaniei. În toate aceste locuri persecuţia le-a făcut viaţa amară.”

 

(Notă—toate acestea sunt înainte de fondarea bisericilor protestante—Luterană, Episcopală, sau Prezbiteriană.)

 

Continuăm citatul—

„Moravia a promis un cămin pentru a unei libertăţi mai mari, şi acolo au migrat mulţi baptişti, doar ca să-şi vadă aşteptările înşelate. După 1534 erau numeroşi în nordul Germaniei, Olanda, Belgia, şi în provinciile Walloon. Ei au crescut chiar şi în timpul domniei lui Alva, în ţările de jos, şi au manifestat un zel misionar minunat.” (Notă—„Zel Misionar”. Şi cu toate acestea unii spun că „Hardşelii” sunt baptişti primitivi.)

 

De unde au venit aceşti baptişti? Ei nu au ieşit din catolici în timpul Reformei. Ei aveau biserici vaste încă dinaintea Reformei.

 

12. Ca şi chestiune de interes considerabil, observaţi schimbările religioase din Anglia de-a lungul secolelor:

 

Evanghelia a fost dusă în Anglia de către apostoli şi a rămas apostolică în religia ei până după organizarea Ierarhiei la începutul secolului al patrulea, şi încă timp de mai mult de un secol mai târziu. A intrat atunci sub puterea Ierarhiei care creştea repede în interiorul Bisericii Catolice. A rămas atunci catolică—aceasta era religia de stat, până la despărţirea din 1534-1535, în timpul domniei lui Henry VIII. A fost numită atunci Biserica Anglicană. Optsprezece ani mai târziu, 1553-1558, în timpul domniei reginei Maria („Bloody Mary”) Anglia a fost adusă înapoi sub catolici, şi aceasta a fost o perioadă sângeroasă de cinci ani. Apoi, Elizabeta, soră vitregă a Mariei, fiica Annei Boleyn, a venit la tron, în 1558. Catolicii au fost iarăşi daţi la o parte, şi Biserica Anglicană a revenit la putere. Şi astfel au rămas lucrurile timp de încă un secol, când Biserica Prezbiteriană a avut o ascensiune de scurtă durată, şi care pentru o vreme s-a părut că va deveni biserica de stat a Angliei precum şi a Scoţiei. Totuşi, ulterior timpului lui Oliver Cromwell, Biserica Anglicană a revenit la ai ei şi a rămas biserica instituită a Angliei până astăzi.

 

13. Observaţi calmarea treptată a chestiunilor religioase în Anglia precum şi a  persecuţiilor aspre şi amare ale bisericii instituite timp de mai mult de un secol.

 

(1) Primul act de tolerare a venit în 1688, la o sută cincizeci şi patru de ani după începutul acestei biserici. Acest act permitea închinarea tuturor denominaţiilor din Anglia cu excepţia a două—catolicii şi unitarienii.

 

(2) Al doilea act de tolerare a apărut în 1778, optzeci şi nouă de ani mai târziu. Acest act includea tolerarea catolicilor, dar tot îi excludea pe unitarieni.

 

(3) Al treilea act de tolerare a apărut în anul 1813, cu treizeci şi cinci ani mai târziu. Acesta îi includea şi pe unitarieni.

 

(4) În 1828-1829 a venit ceea ce este cunoscut sub numele de „Actul Test” care le-a dat „sectanţilor” (religioniştii care nu erau în acord cu „Biserica Anglicană”) acces la poziţii publice şi chiar în Parlament.

 

(5) În 1836-37 şi 1844 au venit actele de „Înregistrare” şi „Căsătorie”. Aceste două acte legalizau botezurile şi căsătoriile făcute de „disidenţi”.

 

(6) „Programul Reformei” a apărut în 1854. Acest program le-a deschis uşile Universităţilor Oxford şi Cambridge studenţilor disidenţi. Până la această vreme nici un copil al vreunui disident nu putea să intre în vreuna dintre aceste două mari instituţii.

 

14. Astfel a fost marşul progresului Angliei spre „Libertatea Religioasă”. Dar este probabil corect să afirmăm că adevărata libertate religioasă nu poate să vină în nici o ţară unde va continua să existe o biserică instituită. În cel mai bun caz, poate exista tolerare doar, de la care mai este cale multă până la libertate religioasă. Atât timp cât o denominaţie dintre altele este susţinută de către guvern, în detrimentul tuturor celorlalţi, acest favoritism şi această susţinere a unuia singur, împiedică posibilitatea libertăţii şi egalităţii religioase absolute.

 

15. Foarte aproape de începutul secolului al optsprezecelea s-au născut în Anglia trei băieţi care au fost destinaţi să lase asupra lumii o impresie adâncă şi nepieritoare. Aceşti băieţi au fost John şi Charles Wesley, şi George Whitfield.

 

John şi Charles s-au născut în Epworth (şi de aici vine o sugestie pentru numele Liga Epworth), primul pe 28 Iunie 1703, iar cel din urmă pe 29 Martie 1708. George Whitfield s-a născut în Gloucester, pe 27 Decembrie 1714. Povestea vieţii acestor băieţi nu poate fi spusă aici, dar se merită din plin să fie spusă, şi apoi respusă. Aceşti trei băieţi au devenit părinţii şi fondatorii Metodismului. Ei au fost toţi trei membri ai Bisericii Anglicane, şi toţi studiau pentru lucrare; şi totuşi în acea vreme, nici unul din ei nu era convertit (lucru care nu era tocmai ieşit din comun printre clerul englez la acea vreme. Reţineţi, totuşi, că în acele zile, părintele era cel care în mod frecvent, dacă nu în mod obişnuit, decidea profesia sau modul în care decurgea viaţa pe care să o urmeze copilul). Dar aceşti băieţi au fost convertiţi după aceea, şi încă convertiţi în mod real şi miraculos.

 

16. Aceşti bărbaţi păreau a nu avea nici o dorinţă de a deveni fondatorii unei noi denominaţiuni. Dar se pare că doreau şi căutau cu ardoare şi hotărâre trezirea unei religii pure şi a unei reforme spirituale adevărate în Biserica Anglicană. Acest lucru l-au încercat atât în Anglia cât şi în America. Uşile propriilor lor biserici li s-au închis în curând pentru ei.  Serviciile lor religioase erau ţinute în mod frecvent în aer liber, sau în vreo casă privată, sau, în special în cazul lui Whitfield, în casele de întâlnire ale altor denominaţiuni. Elocvenţa mare a lui Whitfield atrăgea multă atenţie oriunde mergea.

 

17. Este greu de determinat data exactă a fondării Bisericii Metodiste. Fără îndoială, metodismul este mai vechi decât Biserica Metodistă. Cei trei tineri erau numiţi metodişti încă înainte ca să părăsească colegiul. Primele lor organizaţii erau numite „Societăţi”. Prima conferinţă anuală din Anglia s-a ţinut în anul 1744. Biserica Metodistă Episcopală a fost organizată în mod clar şi oficial în America , în Baltimore în 1784. Creşterea lor a fost cu adevărat uimitoare. Dar, când au ieşit din Biserica Anglicană, sau din Biserica Episcopală, au adus cu ei un număr de erori ale bisericilor mame şi bunici. De exemplu, episcopia, sau guvernarea bisericii de către predicator. În această vreme aveau multe lupte şi diviziuni, şi părea a fi destinată să aibă şi altele. Botezul copiilor, şi botezul prin stropire, etc., dar există un lucru mare pe care-l au, pe care nu l-au adus cu ei, un caz veritabil de religie spirituală.

 

18. Pe 12 Septembrie 1788, s-a născut în Antrium, Irlanda, un copil, care a fost destinat în anii ce au urmat, să creeze o adevărată agitaţie religioasă în unele părţi ale lumii, şi să devină fondatorul unei noi denominaţii religioase. Copilul era alexader Campbell. Tatăl lui era un pastor prezbiterian. Tatăl, Thomas Campbell, a mers în America în 1807. Alexander, fiul său, care era atunci la colegiu, a mers mai târziu. Din cauza mentalităţilor schimbate, i-au părăsit pe prezbiterieni şi au organizat un corp independent, pe care l-au numit „Asociaţia Creştină”, cunoscută sub numele de „Biserica Brush Run”. În 1881, au adoptat cufundarea ca mod de botezare şi au reuşit să –l convingă pe un pastor baptist să-i boteze, dar cu înţelegerea clară că nu urmau să se unească cu Biserica Baptistă. Tatăl, mama, şi Alexander au fost toţi botezaţi. În 1813 biserica lor independentă s-a unit cu Asociaţia Baptistă Red Stone. Zece ani mai târziu, din cauza controverselor, au părăsit acea asociaţie şi i s-au alăturat alteia. Controversele continuau să apară, şi au părăsit acea asociaţie. Este corect să spunem că nu au fost niciodată baptişti, şi nici nu au pretins că sunt, după cum nu am văzut nici o înregistrare a acestui fapt.

 

19. Nu ar fi deloc cinstit faţă de istoria Creştină, şi în special faţă de istoria Baptistă, să nu spunem nimic în această lecţie despre John Bunyan. În unele privinţe, unul dintre cei mai comemorat om din istoria Angliei şi chiar din istoria lumii—John Bunyan, un predicator baptist –  John Bunyan, care a stat doisprezece ani în închisoarea Bedford –  John Bunyan, autorul celei mai comemorate şi mai larg răspândite cărţi din lume, după Biblie, carte scrisă în închisoare. „Progresul Peregrinilor” (Pilgrim's Progress) –  John Bunyan, unul dintre cei mai remarcante exemple ale amărăciunii persecuţiei aplicate creştinilor.

 

Iar povestea Mariei Bunyan, fiica nevăzătoare a lui John Bunyan, ar trebui să fie în fiecare bibliotecă a Şcolii Duminicale. Timp de mai mulţi ani nu s-a tipărit. Cred că acum se tipăreşte din nou. Provoc fiecare bărbat sau femeie, băiat sau fată, să o citească fără a-şi umezi ochii.

 

20. Un alt lucru despre care ar trebui spuse măcar câteva cuvinte în aceste lecţii este cu privire la Ţara Galilor şi la baptiştii Galezi. Una dintre cele mai emoţionante povestiri din istoria creştină este povestea baptiştilor galezi. Baptiştii Statelor Unite datorează mult mai multe baptiştilor galezi decât realizează cei mai mulţi dintre noi. Unele biserici baptiste, pe deplin organizate, au migrat în grup din Ţara Galilor în Statele Unite. (Orchard, p. 21-23; Ford, cap. 2.)

 

21. Povestea începuturilor lucrării creştine în Ţara Galilor este extrem de fascinantă şi din istorie pare a fi adevărată. Această istorie începe în Noul Testament (Faptele Apostolilor 28:30-31; II Tim. 4:21). Povestea despre Claudia şi Pudens — vizita lor la Roma — convertirea lor în urma propovăduirii lui Pavel, şi ducerea Evanghelia înapoi în Ţara Galilor, patria lor, este emoţionantă şi interesantă. Pavel a făcut această propovăduire în anul 63 d. H. Curând după aceasta, Claudia, Pudens, şi alţii, printre care şi doi predicatori, au dus aceeaşi Evanghelie în Anglia şi în special în Ţara Galilor. Cât de mult i-au ajutat baptiştii galezi pe cei din America este greu de estimat.

Materialul complet al acestei lucrări o puteţi găsi aici

Continuare în numărul următor...........

sus

 


Ce este nou?

FORUM de discuţii pe teme Teologice, Apologetice şi discuţii libere!

[apasă aici pentru detalii]

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe paginile fiecărui subiect de studiu găsiţi o serie de articole de interes.

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole noi la subiectele doctrinare despre:
 
HRISTOLOGIE
(doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE
(doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE
(doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE
(doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE
(doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE
(doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE
(doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE
(doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE
(doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
 
Apasă pe titluri pentru a accesa paginile cu aceste subiecte
Newsletter gratuit!

Apasă aici dacă doreşti să primeşti lunar pe email notificări despre apariţia următorului număr al Publicaţiei de Apologetică

 

Cartea de Oaspeţi

Apasă aici dacă doreşti să semnezi sau să citeşti Cartea noastră de Oaspeţi.

 Înapoi Înainte 
Copyright © 2003 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate