Arhiva Contact Despre noi Link-uri

 Istorie

 

 

 

 

 


ISTORIE BAPTISTĂ

De la fondarea biserici creştine până la finalul secolului al 18 lea

 

de J. M. Cramp, D.D. (1796-1881)de J. M. Cramp, D.D.

 


CAPITOLUL IV
PERIOADA DE TREZIRE, DIN ANUL 1073 PÂNĂ ÎN ANUL 1517 D. HR.

SECŢIUNEA V
Ereticii secolelor al 14lea şi al 15lea – Sentimentele lui Wycliffe despre botez – Boemienii – Botezul printre Waldensezi – Guvernarea Bisericii – Imersiunea


Referinţa la eretici în procedeele de la Concilii din timpul secolelor 14 şi 15 sunt în mod comparativ puţine în număr şi foarte generale în caracterul lor. Opiniile particulare susţinute nu sunt specificate, dar sunt date directive pentru a exercita vigilenţa constantă, ca nu cumva ereziile să se furişeze în cei inconştienţi, şi magistraţii sunt în mod special însărcinaţi de a apuca pe toate persoanele suspecte, şi să pună în execuţie legile împotriva lor, dacă sunt condamnaţi. Nu exista nici o lipsă de zel în acea privinţă. Puterile civile erau în mod complet sub controlul clerului, care, în timp ce ei se răsfăţau în propriile lor predilecţii crude, şi căutau prin astfel de mijloace să perpetueze domnia lor de ignoranţă şi iluzie, continuau să scape de responsabilitate. Ei nu-i torturau şi ardeau pe eretici! Cum se presupunea ca lucrătorii milei să facă ceva care are de a face cu faptele de sânge? O nu! Ei numai îi încredinţau puterii seculare! Acestei ipocriţi de bază ar fi repezit tunete de excomunicare împotriva puterii seculare dacă ereticii erau cruţaţi! Ei nu-i ardeau – dar îi dădeau cu scopul să fie arşi! Oare nu erau ei mai mult decât accesorii pentru criminali?

Mulţi din Reformatorii acestei perioade au imprimat adevăruri, a căror consecinţe legitime i-a implicat pe toţi sau aproape toţi, pentru care ne luptam noi acum. Când ei au argumentat că o Biserica creştină ar trebui să fie o societate de pioşi, şi că ritualurile creştine aparţineau numai credincioşilor, ei nu aveau decât a mai face încă un pas pentru a apărea ca Baptişti deplini. Luaţi afirmaţia Dr. Vaughan despre părerile lui John de Wycliffe:

„Despre botez expresiile sale sunt uneori obscure; dar, conform limbajului său general, valoarea unui sacrament trebuie să depindă în întregime pe mintea recipientului, şi nu pe actul exterior îndeplinit de preot; şi, contrar cu doctrina primită, el nu ar permite faptul că mântuirea pruncilor era dependenţă de botezarea pruncilor”27. Legaţi de aceasta acuzaţia adusă împotriva lor de Conciliul de la Londra din 1391, aşa cum este conţinut într-unul dintre „articolele” extrase din „Trialogus” a sa, şi care era spre acest efect – că cei care susţineau că pruncii care mor fără botez nu puteau fi mântuiţi, erau „încrezuţi şi nebuni”28. Acum, dacă Wycliffe credea că ritualurile creştinismului necesitau credinţa din partea acelora care le observă, el ar vedea în mod necesar inutilitatea botezului pruncilor, şi exprimarea a cel puţin unei îndoieli cu privire la legătura dintre botezul pruncilor şi mântuire, care ar fi privit în acea eră ca echivalentul unei negări a autorităţii Divine a ritualului. Acel mare om, totuşi, a trăit şi a murit ca un preot al Bisericii Catolice Romane. Dar, aşa cum am făcut aluzie anterior, lumina pe care a primit-o el l-ar fi călăuzit pe căi Baptiste dacă le urma pe deplin. Probabil, dacă ar fi trăit în Franţa sau Germania, el ar fi fost capul uneia dintre partidele despărţitoare. Scrierile sale au perpetuat influenţa benefică exercitată în viaţa sa. S-au putea concluziona sigur că mulţi din urmaşii săi imediaţi, şi alţi care au ajuns în posesia acelor scrieri, erau provocaţi să-şi extindă cercetările lor religioase, şi astfel au devenit creştini Nou Testamentali mult mai complet decât era el. Că ei s-au străduit în mod continuu în propagarea adevărului, este clar din decretele Conciliului ţinut la Oxford în anul 14+8, prin care clerul era în mod strict impus să nu permită altor persoane să predice în bisericile lor fără licenţă episcopală, şi să fie prompţi în denunţarea către autorităţile adecvate a tuturor care erau răspunzători de erezie. Partidele astfel denunţate trebuiau să se clarifice de acuzaţie, sau să fie reconciliate cu Biserica, sau în lipsa unei astfel de clarificări sau reconcilieri, să fie încredinţate puterii civile, cu ordinul de a fi „arşi într-un loc evident”, ca o teroare pentru toţi ceilalţi29. În ciuda unor astfel de pericole, servitorii lui Dumnezeu au perseverat în eforturile lor. Ei au răspândit tratate religioase, au învăţat pe tineri în şcoli, şi au predicat în case particulare când bisericile erau închise împotriva lor. Astfel mintea engleză a fost pregătită pentru Reformă30.

Unii dintre ei, probabil majoritatea, s-au opus botezului pruncilor. Într-adevăr, aceasta este exprimat în mod expres de câţiva istorici, că ei cu refuzat să-şi boteze copii lor nou-născuţi, şi că ei au fost acuzaţi înaintea autorităţilor eclesiastice cu susţinerea faptului că copiii care au murit nebotezaţi ar fi salvaţi. Acesta era un păcat de neiertat în ochii Paedobaptiştilor, şi Lollarzii au suferit dureros din aceasta31.

S-a afirmat într-o secţiune anterioară, că în secolul al 12lea Peter Waldo şi mulţi dintre aderenţii lui s-au retras în Boema pentru a scăpa de furia persecuţiei. Alţii i-au urmat în secolele ulterioare. Acolo au slujit lui Dumnezeu conform conştiinţelor lor. Diversităţile de opinie au existat între ei. toţi susţineau că „în articolele de credinţă autoritatea Sfintei Scripturii este cea mai înaltă”; dar în timp ce unii au reţinut botezul pruncilor, alţii l-au respins, şi printre ei practica botezării credinciosului a predominat32. „Înregistrările autentice în Franţa”, spune Robinson, „ne asigură că un popor de o anumită descriere a fost condus de acolo în secolul al 12lea. Înregistrările boemiene de autenticitate egală ne informează că o parte din aceiaşi descriere a sosit în Boemia în acelaşi timp, şi s-a stabilit la circa 100 de mile de Praga, la Salz şi Laun pe râul Eger, la graniţele împărăţiei: La aproape 200 de ani după acea, o altă înregistrare categorică din aceiaşi ţară menţionează un popor din aceiaşi descriere, unii ca arşi la Praga, şi alţii ca locuitori la graniţele împărăţiei; şi la 150 de ani după acea, descoperim un popor din aceiaşi descriere stabilit, prin încuviinţare, în metropole, şi în câteva alte părţi ale împărăţiei. Cu circa 120 de ani mai jos, găsim un popor în aceiaşi ţară trăind sub protecţia legii pe moşia Prinţului Lichtenstein, exact ca şi cei dintâi, şi circa 30 sau 40 în număr. Caracterul religios al acestui popor este foarte diferit de cel al altora, încât asemănarea nu este uşor greşită. Ei nu aveau preoţi, ci se învăţau reciproc. Ei nu aveau nici o proprietate privată, căci aveau toate lucrurile în comun. Ei nu executau nici o funcţie şi nici nu pretindeau şi nici nu făceau jurăminte. Ei nu purtau arme, şi mai degrabă au ales să sufere decât să reziste răului. Ei susţineau că tot ceea ce este numit religia în Biserica Romei este oroare, şi se închinau lui Dumnezeu doar prin adorarea perfecţiunilor Lui şi prin străduirea de a imita bunătatea Sa. Ei au crezut că Creştinismul nu avea nevoie de nici un comentariu, şi şi-au profesat credinţa lor în aceasta prin a fi botezaţi, şi prin dragostea lor faţă de Hristos şi unul faţă de altul prin a primi Cina Domnului”33.

A fost multă dispută referitor la Waldenseni. Unii i-au reprezentat ca fiind original cu toţii Baptişti. Alţii, din contra, persistă în a afirma că ei erau cu toţii Paedobaptişti. Nici una dintre afirmaţii nu este corectă. În primul rând, trebuie să cercetăm ce se înţelege prin apelativul „Waldenseni”. Scriitorii vechi erau extrem de neatenţi în folosirea şi aplicarea epitetelor. După apariţia Manichaeanilor, aşa cum s-a observat într-un capitol anterior, a devenit obiceiul de a-i stigmatiza pe toţi, disidenţi faţă de ordinea stabilită de acel titlu, fie că ei se armonizau cu Manichaeanii în profesiunea şi practică sau nu. Astfel că în secolul al 12lea şi în cele ulterioare, când succesul lui Peter Waldo a purces în formarea unei partide care să poarte numele său, acesta era apelativul comun. Multe tratate au fost scrise „împotriva Waldenseilor”, a căror autori intenţionau în mod evident ca remarcile lor să se aplice Reformatorilor acelor vremi în mod general. Este evident, atunci, că afirmaţiile pe care am avut ocazia să le facem referitor la acei Reformatori erau în mod egal aplicabile faţă de Waldenseni. Nu exista nici o uniformitate printre ei. Un număr dintre ei, în particular în partea timpurie a istoriei lor, au judecat că botezul ar trebui să fie administrat numai credincioşilor, şi au acţionat prin consecinţă; alţii au respins în întregime acel ritual, precum şi Cina Domnului; o a treia clasă se ţinea de Paedobaptism. Dacă, întrebarea se relatează faţă de Waldenseni în sensul modern şi strict al termenului, adică, locuitorii văilor Piedmont, există motiv să credem că în mod original majoritatea dintre ei erau Baptişti, deşi existau varietăţi de opinie şi cântec, precum şi alte despărţiri faţă de Biserica Romană.

Dar limbajul a câtorva dintre Confesiunile lor nu pot fi drept interpretate decât pe principii Baptiste. Una dintre ele, presupusă a fi din secolul 12, conţine următorul articol – „Noi considerăm sacramentele ca semne ale lucrurilor sfinte, sau ca embleme vizibile ale binecuvântărilor invizibile. Noi considerăm ca adecvat şi chiar necesar ca credincioşii să folosească aceste simboluri sau forme vizibile când se poate face. Cu toate acestea, prin lucrurile pe care le menţinem credincioşii nu pot fi salvate prima ceste semne, când ei nu au nici loc şi nici oportunitatea de observarea lor”. Aici, se va vedea, folosirea sacramentelor este limitată la credincioşi; şi ei adaugă în alt articol, „Noi nu recunoaştem nici un sacrament (sau ca rânduit Divin) decât botezul şi Cina Domnului”. Cum Waldenseii au fost duşi să schimbe practica lor, nu vom cerceta acum: este suficient de clar că părerile lor se armonizează cu a noastre în stagiile timpurii ale istoriei lor.

Nu am spus nimic despre ordinea bisericească şi guvernarea. Motivul este pentru că puţin se cunoaşte în aceste puncte. Nu este sigur să ne bazăm pe declaraţiile scriitorilor adverşi, care nici nu au înţeles şi nici nu au apreciat descrierile şi precedentele apostolice. Propriile lor probleme eclesiastice fiind administrate fără vreo referinţă la Noul Testament, care era o carte necunoscută către majoritatea clerului Roman, ei nu erau într-o poziţie de a forma o judecată corectă referitor la societăţile Baptiste, şi cădeau în mod perpetuu în greşeală. Am putea aduna, totuşi, din insinuările şi referinţele ocazionale, că Peter de Bruys şi succesorii săi au format pe cei botezaţi în biserici, după modelul apostolic; – că bisericile erau prezidate de pastori, aleşi în mod regulat şi ordinaţi după cum admiteau circumstanţele, prin care erau administrate ritualurile; – că toţi fraţii erau încurajaţi să-şi exercite darurile lor, prin predicare sau învăţare; – şi că dragostea frăţească era manifestată în mod practic, prin contribuţii generoasei în ajutarea săracilor şi a celor îndureraţi, ospitalitatea extensivă, şi simpatia spirituală în formele ei variate. Comuniunea sfinţilor, cu ei, nu era o teorie, cu un obicei.

Trebuie să aducem relatarea acestei perioade la o încheiere. S-a arătat că a existat un protest continuu împotriva botezului pruncilor din secolul 11 până în al 16lea; şi chiar şi acei care nu înlocuiau botezul credincioşilor, sau care nu restaurau ritualul la forma sa primitivă, dar care erau duşi în alte extreme, respingând sacramentele, şi-au bazat opoziţia lor faţă de botezarea pruncilor pe absenţa necesară, în cazul pruncilor, a credinţei creştine. Toţi mărturiseau legătura indisolubilă dintre credinţă şi botez. Toţii susţineau singura autoritatea a Scripturii, în materiile de credinţă şi practică religioasă. Toţi au negat autoritatea tradiţiilor umane. Toţi susţineau că bisericile lui Hristos ar trebui să constea din oamenii şi femeile într-adevăr pioase. Toţi pretindeau şi exercitau dreptul la judecata privată. Fiecare era în libertatea de a gândi, a crede, a profesa, şi închina, după cum îi plăcea, fără interferenţa preoţilor, regilor, conciliilor, papilor, sau chiar a altor puteri pământeşti. Într-un cuvânt. Ei credeau că omul este responsabil, în religie, nu către tovarăşii săi, ci către Dumnezeu. Aşa au învăţat în toate erele toţi Baptiştii.

Imersiunea era încă modul ordinar. Dovada acestui lucru este abundentă, atât prin ceea ce este conţinut în tratatele teologice cât şi în decretele Conciliilor. Ebrard şi Ermengard, în lucrările lor „Contra Waldenses”, scrise către sfârşitul secolului al 12lea, se referă în mod repetat la aceasta34. La Sinodul din Exeter din 1277 d. Hr., direcţii explicite au fost date pentru botezarea pruncilor, dacă ar exista pericolul morţii, imediat după naştere; şi imersiunea este în mod strict prescrisă35. Constituţiile Eclesiastice conţin instrucţiuni frecvente referitor la locurile de botezare, indicând ca ele să fie făcute destul de largi pentru imersiunea comodă a unui copil. Înregistrările botezului de personaje regale sau nobili ilustrează aceste declaraţii. Prinţul Arthur, cel mai vârstnic fiu al lui Henry VII, a fost astfel botezat. Prinţesa Elizabeth şi Edward VI au fost cufundaţi. Aceasta era practica universală36.

NOTE DE SUBSOL:

27 John de Wycliffe, D.D., A Monograph, p. 461.
28 Labbe and Cossart, xi. p. 2080.
29 Labbe and Cossart, pp. 2089-2102.
30 O relatare foarte deplină şi interesantă a procedeelor lor este conţinută în Lollarzii, [The Lollards], unul din volumele publicate de Religious Tract Society.
31 Martyr’s Mirror, p. 275.
32 Jones’s History of the Waldenses, ii. pp. 44-46, 201.
33 Ecclesiastical Researches, chap. xiii.
34 Biblioth. Maxima, xxiv. p. 1542, 1610.
35 Labbe and Cossart, xi. p. 1266.
36 Baptist Magazine, Feb. 1850, p. 84.

 

 


 

Înapoi ] Înainte ] [ sus ]

Abonare gratuita!

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 

HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)

Copyright © 2003-2016 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate