Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Istorie
 

 

 

Cuprins Publicaţie
Nostra Aetate
Apologetica
Orientalia
Teologie
Reforma Spirituala
Istorie
Pastorala
Misiunea Azi
Site-uri Baptiste
Media

 

 


Pagina de Istorie

O succesiune Galeză a Credinţei şi Practicii Baptiste Străvechi

 Dr. Michael N. Ivey

 

Cuprins

 

Prefață

Cuvânt înainte

PARTEA ÎNTÂI: Originea Baptiștilor Englezi

  1. Baptiştii Universali

  2. Baptiştii Speciali

  3. Mărturisirile de Credinţă de la Londra

… A. Mărturisirea din 1644

… B. Mărturisirea din 1689

  1. Succesiunea Baptistă străveche Galeză

  2. Biserica Baptistă Veche din Olchon

  3. Asociația Midland

PARTEA A DOUA: Succesiunea Baptistă în America

  1. Legătura Americană

  2. Baptiştii Separați

… A. Părtășia şi Uniunea cu Baptişti Obişnuiți

… B. Credinţa şi Practica Baptiştilor Separați

  1. Asociația Kehukee

… A. Reforma Asociației Kehukee

… B. Trezirea

  1. Succesiunea spre secolul douăzeci

PARTEA TREI: Mărturisiri Istorice de Credinţă

  1. Trei Mărturisiri de Credinţă Baptiste Străvechi

  2. Mărturisirea din Midland în 1655

  3. Articolele de Credinţă ale Asociației Kehukee din 1777

  4. Principiile de Credinţă ale Asociației Sandy Creek

  5. Observaţii comparative

Bibliografie

 

Prefață

 

O lucrare ca aceasta este de obicei precedată de prefață şi introducere. Totuşi, din experiența mea personală, în nerăbdarea de a ”intra„ într-o carte, eu trec adesea peste ele şi încep imediat cu capitolul unu. Presupun că obiceiurile mele de a citi sunt uneori împărtășite de alții. Dar, în ciuda modelelor mele slabe de a citi, încurajez cititorii să îşi facă timp să citească prefața acestui tratat.

 

Credibilitatea este o preocupare majoră în prezentarea oricărei lucrări istorice, în special când aceasta implică istoria bisericii. De vreme ce acest efort explorează succesiunea bisericii Baptiste Străvechi, mă simt obligat să informez cititorul de metodele mele de cercetare şi de a trage concluzii, astfel încât să nu fie induși în eroare. Cu toţii ştim că nu putem crede tot ce citim. Relatările scrise ale istoriei nu sunt excluse de scepticismul academic. Nu că istoricii sunt în mod intenționat necinstiți; ci, mai degrabă, adesea nu au informaţii sau o înțelegere completă. Acesta a fost cazul meu, cu siguranţă. De aceea, nu pot pretinde că fiecare presupunere este corectă, nici că fiecare concluzie este mulțumitoare. Cercetarea mea nu este exhaustivă. Limitările financiare şi geografice m-au obligat să mă bazez pe librăriile locale, şi pe bunătatea generoasă a mai multor Bătrâni ai bisericii care mi-au împrumutat cărți. Eforturile mele au fost pe departe de a fi perfecte. Astfel, ele nu pot fi considerate cuvântul final cu privire la acest subiect.

 

Deşi anumite limitări au restricționat domeniul acestui tratat, nu am fost cavaler în adunarea informației. Am încercat să fiu scrupulos în selecția materialului de referință. Pentru că unele istorii Baptiste au fost scrise cu intenția promovării denominaţionale, încât aproape cu fiecare eveniment şi personaj este posibil să găsești un istoric ce a scris exact opusul altor istorici. Din acest motiv am fost conștiincios în eforturile mele de a cere mai multe surse pentru fiecare punct proeminent pe care l-am prezentat. Uneori, când am crezut că o informaţie este bine cunoscută şi deopotrivă în mod obişnuit acceptată, am omis notele de subsol pentru a câștiga spațiu. De asemenea, în unele cazuri eu citez doar o sursă. Totuşi, oricând am suspectat că o descoperire are potențialul de a ridica sprâncenele cuiva am citat mai multe surse.

 

Expun acest punct, în parte, pentru a-l avertiza pe sceptic. Cercetarea istorică nu este întemeiată decât dacă mai multe surse pot susține o pretenție. Eu cer acest standard pentru mine însumi. Şi aștept acelaşi standard de la criticii mei. Se realizează puține lucruri când frații cu opinii divergente cedează ispitei de a face negoț cu citate. Eu nu fac aceasta în chestiuni de teologie şi nu mă voi angaja în această practică în chestiuni de explorare academică. Totuşi, îi salut de bine pe cei care doresc să investigheze corpul acestei lucrări cu cercetarea lor proprie. Am ușurat acest lucru pentru voi prin oferirea surselor mele.

 

Scopul meu în această scriere este să prezint cititorului informaţii pe care le găsesc a fi indisponibile în altă parte ca un singur volum de lucrare. Mai departe, doresc să ofer observaţiile şi concluziile pe care le-am dezvoltat pentru mine în timpul celor doi ani petrecuți în cercetarea şi alcătuirea acestor informaţii. Nu prezint această lucrare ca un studiu cuprinzător referitor la subiectul originii şi succesiunii Baptiste Străvechi. Este o viziune a intuiției şi înțelegerii mele bazate pe anumite evenimente din istorie descoperite de cercetarea mea limitată. Am încercat foarte mult să fiu cinstit şi obiectiv.

 

Această muncă a fost o mare sursă de bucurie pentru mine. Ea mi-a oferit multe ore de distracție în acele zile care altfel ar fi fost petrecute în activități irosite. Las la judecata voastră dacă timpul a fost irosit.

 

Cercetarea nu a fost mereu ușoară. Uneori aceasta a început foarte încet, apoi am găsit puține informaţii, care apoi m-au făcut să merg mai repede înainte. În mod frecvent, m-am pierdut în privința sursei unde că caut ceva informaţii, sau care ar fi fost următoarea piesă din puzzle. Ocazional, la găsirea unei informaţii neașteptate, am fost obligat să restudiez sursele anterioare dintr-o perspectivă diferită. Uneori o cale de studiu se deschidea, care avea atâtea străzi secundare de informaţii încât urmărirea deplină a cursului său complet era aproape copleșitoare.

 

Am găsit informaţii care în mod direct contraziceau alte surse. Un astfel de caz este identitatea religioasă a lui Valentine Wightman. Fiecare sursă pe care am găsit-o, cu excepția uneia, afirmau că el era Calvinist; sursa din urmă l-a identificat ca fiind Arminian al Principiului al Șaselea. La acest punct am gândit că descoperirile mele a unei legături Americane cu Asociația Midland erau nejustificate. Totuşi, după o cercetare mai atentă, am descoperit că autorul a presupus că toţi Baptiştii Principiului al Șaselea erau Arminiani. Știam că lucrurile nu stăteau așa. De fapt, al șaselea principiu, punerea mâinilor pe noii botezați, era o eroare în practica existentă între Baptiştii Străvechi din țara Galilor la începutul secolului şaptesprezecelea. Deşi alte surse notează că el era Calvinist, descrierea lor a teologiei sale nu poate fi acceptată la valoarea ei nominală. Moștenirea lui teologică sugerează că el era Străvechi. Identificarea incorectă a Străvechilor ca fiind Calviniști este o capcană obişnuită în care cad majoritatea istoricilor religioși.

 

Experienţa colectării şi alcătuirii tuturor informaţiilor necesare pentru a compune aceste câteva pagini poate fi descrisă cel mai bine ca fiind deopotrivă plictisitoare şi interesantă, înceată şi rapidă, frustrantă şi însuflețitoare, dar mereu îmbucurătoare.

 

Providența lui Dumnezeu a fost evidentă pentru mine în timpul cercetării. Uneori era atât de evidentă încât aproape că simțeam mâna lui călăuzind-o pe a mea în timp ce am cercetat teancuri în librărie, direcționându-mă spre o carte obscură în care am descoperit informaţii vitale. Nu este util pentru mine să citez dățile în care am găsit că cercetarea mea era la un capăt închis de drum evident, doar pentru a culege o sursă improbabilă şi a găsi direct informația de care aveam nevoie.

 

Totuşi, cea mai extraordinară dovadă a providenței lui Dumnezeu sunt circumstanţele care ne-au mutat pe Linda şi pe mine din California, unde acest studiu nu s-ar fi putut termina cu succes, în Texas. Am găsit informaţii esenţiale la Librăria Seminarului Baptist de Sud-Vest şi la librăria din Forth Worth. Dumnezeu nu a mutat un munte pentru a ne pune în Texas; totuşi, el a mutat o mare corporație! De asemenea, el mi-a dat timpul să fac acest studiu, prin circumstanţe pe care nu le voi discuta. El este un Dumnezeu atât de delicat şi îndurător.

 

Dar amabil cititor, nu confunda providența cu inspirația. În timp ce Dumnezeu a intenționat evident să aibă loc această cercetare şi ca ea să fie prezentată, puritatea dorinței Lui este cu siguranţă întunecată de eșecurile eforturilor mele. Eu nu pretind nimic dincolo de simpla convingere că Dumnezeu a manifestat o încuviințare aprobatoare în timpul celor doi ani de cercetare şi studiu.

 

Scrierea istoriei Baptiste este dificilă. Scrierea istoriei Baptiste Străvechi este aproape imposibilă, din două motive. În primul rând, majoritatea istoriei Baptiste timpurii a fost scrisă de duşmanii noştri. În al doilea rând, aproape toată istoria Baptistă Străveche a fost scrisă de duşmanii noştri, sau de cei care erau pur şi simplu ignoranți față de credințele noastre. În amândouă cazurile, aceasta a dus la identificare eronată, denaturare, sau amândouă. În cazul istoriei Baptiste Străvechi, adesea singurele indicii în căutarea legăturii erau bunul simț, de la secol la secol, de nume discreditoare cum am fost numiți, după cum veți descoperi în curând.

 

În cercetarea istoriei Baptiste vechi şi antice, problema este identificarea greșită. Majoritatea istoricilor îi identifică pe Baptiştii străvechi doar pe baza credințelor lor în ritualul botezului. Probabil în cel mai larg sens aceasta este o asociere corectă. Totuşi, dacă este folosit un singur criteriu în viitorul îndepărtat pentru a-i identifica pe Baptiştii din secolul 20, atunci multe dintre religiile ne-Baptiste vor fi listate ca Baptiste. Probabil unele dintre acestea pot fi învinuite de o lipsă de informaţii detaliate referitoare la credințele doctrinare străvechi; dar cu toate acestea, practica combinării grupurilor care evident au avut diferite practici şi dogme doctrinare, sub steagul Baptist, pur şi simplu pentru că ei împărtășeau principiile botezului credincioșilor şi a botezului prin imersiune, este un lucru neplăcut.

 

Această practică face cercetarea foarte lungă pentru că nu se poate presupune că toţi pe care istoricii îi numesc Baptişti sau Anabaptişti erau în realitate ceea ce erau denumiţi. Astfel este cazul sectei fanatice care a capturat orașul Munster în Westphalia. Fiecare istoric pe care îl citesc se referă la acest grup ca fiind Anabaptist. Totuşi, cercetarea descoperă faptul că ei nu au fost niciodată afiliați la vre-unul dintre corpurile principale de Anabaptişti din Europa. Ei au fost un grup schijă care a părăsit mișcarea de reformare Catolică a lui Luther pentru că ei credeau în botezul credincioşilor. Ei nu au avut nici o legătură cu Lollardii, Waldensienii, Huguenoții sau Menoniții.

 

Tendința istoricilor de a socoti împreună grupurile religioase, bazată pe similarități minime, face studiul istoriei Baptiste Străvechi extrem de dificil. Odată ce cercetarea merge dincolo de legăturile părtășiei găsite în micile asociații, Baptiştii Străvechi tind să fiu identificați cu Baptiştii Speciali. Acest lucru are loc din două motive. Primul, Baptiştii Străvechi antici, pentru că erau supuşi la persecuţie constantă, erau înclinați să se uite la orice alt corp de dizidenți Baptişti ca fiind aliați în părtășia creştină. Aşa trebuie să fi fost. Totuşi, pentru că ei se închinau împreună şi au corespondat, este presupus de istorici că ei erau parte din alte grupuri Baptiste. Dar, deosebirile sunt evidente, chiar şi când ei aveau părtășie cu alte grupuri. Doctrina lor era diferită şi practicau părtășia şi împărtășania închisă. Mai mult, străvechii au arătat consecvent că ei nu erau refomați sau reformatori. Aceste fapte i-au distins pe străvechi de toţi ceilalţi Baptişti. Cu toate acestea, faptul identificării incorecte este găsit în multe explicații eronate despre ceea ce credeau Străvechii, ceea ce ne aduce la a doua problemă.

 

Majoritatea istoricilor sunt inconștienți de deosebirile între Baptiştii străvechi şi cei Speciali, şi cei care observă distincțiile subtile eșuează în a înțelege semnificaţia lor. Când se face distinție teologică, dacă istoricul nu era unul dintre străvechi, această distincție este de obicei incorectă. Uneori descrierea este în general corectă; dar, mereu, scriitorul va editorializa interpretarea lui cu privire la aplicațiile doctrinare cu observaţii care sunt eronate.

 

Această lucrare se bazează pe distincțiile dintre doctrina stăveche şi cea reformată pentru a identifica grupurile. Mai precis, Baptiştii care credeau în alegere şi predestinare, şi de asemenea credeau că o credinţă mântuitoare este dăruită înainte de nașterea din nou în regenerare, eu identific ca ținând de teologia reformată. În cazul Baptiştilor Speciali, bazat pe Articolul 24 din Mărturisirea de Credinţă de la Londra din 1644 şi Articolele 10 şi 14 din Mărturisirea din 1689, deoarece aceste articole par a fi mărturisiri ale teologiei lui Calvin aşa cum sunt exprimate ele în lucrarea lui Institute ale Religiei Creştine Cartea 2, Capitolul 2, Numărul 6 şi Cartea 3, Capitolul 11, Numerele 16, 17, ele sunt identificate ca Baptiste sau teologie reformată. Baptiştii care credeau în alegere şi predestinare, dar de asemenea credeau că nașterea din nou precede credința, sunt identificați ca Baptiști cu o teologie străveche. Ei nu sunt reformați.

 

Totuşi, astfel de distincții nu sunt totdeauna clare. De la început, au fost unii dintre Speciali, cum ar fi Benjamin Cox, care erau străvechi în teologia lor. Invers, au existat unii dintre străvechi, cum ar fi William Carey, care au îmbrățișat teologia reformată a lui Calvin. Din acest motiv, eu fac distincții în această lucrare bazate pe identificarea documentelor mai degrabă decât pe afilieri. Eu mă bazez pe mărturisiri de credință, articole de credință, afirmaţii ale credinței şi scrisori circulare ca documente care descoperă credința unui grup referitoare la credinţa şi nașterea din nou.

 

Acest lucru este necesar datorită unui fenomen unic care a avut loc în timpul reformei, grupuri Baptiste cu teologii diferite mai întâi au avut părtășie, apoi în general s-au contopit. Începând cu jumătatea secolului al şaptesprezecelea străvechii şi Baptiştii Speciali reformați din Anglia se închinau adesea împreună. Această fuziune generală a avut ca rezultat că străvechii din Anglia de nord, din Midlands şi Wales au adoptat Mărturisirea de la Londra şi şi-au pierdut identitatea lor distinctă ca străvechi. Pe la începutul secolului nouăsprezecelea, fuziunea era aproape completă. Rezultatul a fost pierderea credinței străvechi în Anglia.

 

Fuziuni au avut loc de asemenea în America. Totuşi, aici rezultatul a fost diferit. Deşi Mărturisirea de la Londra a fost uneori reținută, ca în cazul uniunii Baptiste Separate şi Particulare din Asociația Virginia; în general, când a avut loc o fuziune, doctrina Mărturisirii de la Londra a fost pierdută după o perioadă de timp. În majoritatea cazurilor de fuziune Mărturisirea de la Londra nu a fost niciodată adoptată şi a dominat doctrina străveche. Cu timpul, aceasta a dus la pierderea identității distincte dintre Baptiștii Speciali şi cei Obişnuiți. Astfel, în America, doctrina străveche a ajuns să fie teologia predominantă a acelor Baptişti care susțineau principiile alegerii şi predestinării. În 1638 doctrina străveche a fost doctrina lui Dr. John Clarke, pastor în Biserica Baptistă Newport din Insula Rhode, prima biserică Baptistă constituită în America. Aceasta era de asemenea crezută de Baptiştii Separați conduși de Shubal Stearns şi Daniel Marshall potrivit afirmaţiei lor de credință din 1758.

 

Deoarece Străvechii credeau în alegere şi predestinare, dar nu credeau în mijloacele evangheliei în regenerare (credinţa mântuitoare), ei sunt adesea denumiți hiper-Calviniști. Desigur, ei nu erau aşa. Înclinația istoricilor de a-i identifica ca extremiști Calviniști, nu doar că accentuează problema identificării corecte, dar, de asemenea, tinde să ascundă istoria lor prin învelirea acesteia în istoria unor Baptiști reformați mai vizibili cum ar fi Specialii. Din acest motiv, distincțiile în istoria Baptistă Străveche sunt adesea pierdute sau ignorate. De aceea, un studiu al istoriei lor include căutarea de termeni improprii, de afirmații consecvent incorecte ale credințelor şi practicilor lor, şi de descrieri similar discreditante. Aceasta tinde să facă cercetarea istoriei Baptiste Străvechi un pic de vânătoare de comori.

 

Un alt aspect de cercetare, care uneori a cerut un discernământ atent, este folosirea de nume diferite pentru un singur grup sau acelaşi nume pentru diferite grupuri. De exemplu, în timp ce nu se face nici o distincție în această lucrare între Baptiştii Obişnuiți şi Baptiştii Speciali, azi ei nu sunt mereu acelaşi grup. Baptiştii Obişnuiți erau destul de diferiți în secolele 17 şi 18 față de cei care sunt numiți Baptiştii Obişnuiți din America secolului 20. Pentru această lucrare, criteriile de folosire a numelor Obişnuit şi Special este punctul de origine. Dacă un grup a pretins origine comună cu scriitorii primei şi celei de-a doua Mărturisiri de la Londra, eu îi numesc interschimbabil Baptişti Obişnuiți sau Speciali.

 

De-a lungul aceleiași linii, uneori grupuri diferite au folosit acelaşi nume pentru a se identifica pe ei înșiși. Acesta este cazul cu Baptiştii Separați. Adjectivul ”Separați„ indică o origine comună opusă teologiei obişnuite. Baptiştii Separați erau oameni care au părăsit Biserica Puritană Congregaționalistă şi s-au alăturat unui grup de Baptişti sau au început propria lor denominaţie Baptistă. Au existat trei divizii majore de Baptiști Separați plus mai multe subdivizii. Diviziile majore îi includ pe cei care s-au alăturat Baptiştilor Universali, cei care s-au alăturat Baptiştilor Speciali, şi cei care au devenit Baptiști Străvechi. Subgrupurile i-au inclus pe Baptiştii de Ziua a Șaptea şi Baptiştii celui de-al Șaselea Principiu. De asemenea existau Baptiştii Speciali de Ziua a Șaptea; şi, subgrupuri de Baptişti ai celui de-al Șaselea Principiu au fost găsiți în mod variat printre Baptiştii Universali, Speciali şi Străvechi. (Baptiştii celui de-al Șaselea Principiu practicau ”Punerea mâinilor„ ca o parte a ritualului de botez. Ei şi-au luat numele de la cele șase principii de doctrină arătate în Evrei 6:1-2).

 

Pentru a adăuga mai mult la toate aceste confuzii de nume, unele grupuri au nume multiple. Această practică a fost cazul cu Baptiştii Obişnuiți, după cum a fost notat mai sus. A fost de asemenea cazul cu Biserica din Anglia, Independenții, Separatiștii, şi Prezbiterienii. Dacă toate acestea sunt confuze pentru cititor, aveți simpatia mea.

 

În final, nu toţi scriitorii de istorii Baptiste sunt în acord. Cel mai adesea dezacordurile lor sunt minore şi există datorită informaţiilor incomplete. Totuşi, în unele exemple, eu suspectez că feluritele relatări de istorie sunt rezultatul prejudiciului denominaţional. Uneori istoriile erau scrise cu o atitudine polemică, pentru a acuza un grup sau a se apăra pe sine. Fenomenul de istorii revizioniste a ajuns la proporții aproape epidemice cu lucrări scrise în perioada imediat următoare diviziilor misiune / anti-misiune din secolul 19. Am încercat să aleg din această categorie de istorii. Dacă nu am putut găsi relatări în general cooperative, am tins să le resping.

 

Sunt obligat să îi aduc mulțumiri lui Dumnezeu pentru extraordinara providență a ajutorului Său şi pentru toţi sfinţii Săi care m-au ajutat în acest efort.

 

Mulți mi-au scris sau m-au sunat pentru a-şi exprima susținerea față de eforturile mele. Cuvintele amabile şi entuziasmul lor au venit adesea în vremuri de mare descurajare. Iubirea susținerii lor grijulii a fost un elixir pentru sufletul meu.

 

Aduc mulțumiri celor care mi-au dat acces la comorile din librăriile lor. Personalul din Librăria Webb Robbins din Seminarul Baptist de Sud-Vest din Fort Worth, Texas a fost mereu foarte ajutătoare. Ei mi-au dat acces complet la facilitățile lor, inclusiv la arhive cu cărți rare. De asemenea, mai mulți dintre sfinţii lui Dumnezeu din familia Baptistă Străveche au fost foarte generoase prin împrumutul unor lucrări de referință din librăriile lor personale. De mai multe ori am fost împrumutat cu cărți rare. Ştiu sacrificiul care este cerut de la cineva ca să împumute altuia o carte valoroasă şi foarte mult iubită. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru generozitatea voastră.

 

Mai mulți au trimis fonduri pentru a ajuta cu costurile de tipărire. Alții s-au oferit să tipărească pe cheltuiala lor cartea. Încă alții au ajutat prin găsirea unei imprimante în cadrul bugetului meu. O astfel de manifestare de generozitate este foarte mișcătoare. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru voi. Mă rog ca să găsiți această lucrare ca fiind vrednică de încrederea voastră.

 

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru mila Lui gingașă. Păstrez cu grijă amintirile multor ore pe care El mi le-a permis să le petrec cu El, în rugăciune şi meditație, în timpul cercetării şi scrierii.

 

În final, îi mulțumesc soţiei mele, Linda, pentru iubitoarea ei încurajare şi răbdare. Fără ajutorul ei credincios, această carte nu ar fi fost scrisă.

 

Această carte este dedicată Domnului şi Stăpânului meu, cu care am petrecut multe ore în timpul pregătirii ei, şi soţiei mele iubitoare, Linda, cu care nu am petrecut atâtea ore.

 

Bătrânul Michael Ivey

Fort Worth, Texas

Iunie, 1994

 

Cuvânt înainte

 

Această carte a început ca o simplă dorință de a înțelege o aparentă nepotrivire pe care am crezut că exista în istoria Baptistă Străveche relativ la chestiunea succesiunii noastre ca biserică a lui Cristos. Nu am putut rezolva diferențele pe care le percep între Mărturisirile de Credinţă Baptiste Străvechi şi Mărturisirea de Credinţă din Londra în 1689. Am auzit felurite argumente legate de diferențele în limbaj, dar nu le-am acceptat deoarece Versiunea King James a Bibliei este scrisă în același limbaj şi este uşor de înțeles. Mi s-a dat o explicație că frații din Londra încercau să scape de persecuţie şi astfel, ei au scris o mărturisire ”acceptabilă„. Acest lucru nu a părut să aibă sens pentru mine deoarece biserica a fost mereu un corp în dezacord față de religia populară şi mereu a suferit persecuţii pentru convingerile sale. Nu mi s-a părut rezonabil ca oamenii care au ajuns la convingerea Baptistă cunoscând destul de bine persecuţia pe care trebuie să o sufere, dintr-odată să îşi lase de o parte convingerile lor pentru a evita persecuţia.

 

Problema mea cu rezolvarea limbajului Mărturisirii de Credinţă Baptistă Străveche a fost centrată în jurul conceptelor de credinţă mântuitoare, şi influenţa Evangheliei aşa cum este descrisă în Articolele 10 şi 14 din ediția 1689. În parte aceste articole afirmă:

 

Articolul 10, Partea 1. Cei pe care Dumnezeu i-a predestinat la Viață, el este mulțumit, în unsul său, şi a acceptat timpul, de fapt pentru a chema prin cuvântul său, şi Duhul său, din acea stare de păcat, şi moarte, în care ei sunt prin natură, la harul şi Mântuirea prin Isus Cristos; luminând mințile lor, spiritual şi mântuitor pentru a înțelege lucrurile lui Dumnezeu; luând din ei inima de piatră, şi dându-le o inimă de carne; reînnoind voința lor, şi prin puterea lui Atotputernică determinându-i la ceea ce este bine, şi în mod eficient atrăgându-i la Isus Cristos; totuşi aşa fel încât ei să vină în mod liber, fiind făcuți binevoitori de către Harul său.

 

Articolul 14, Partea 1. Harul Credinţei, prin care cei Aleși sunt abilitați să credă spre mântuirea sufletelor lor, este lucrarea Duhului lui Cristos în inimile lor; şi este de obicei lucrată de Misiunea Cuvântului; prin care de asemenea şi prin administrarea Botezului, şi a Cinei Domnului, Rugăciune şi alte mijloace stabilite de Dumnezeu, este mărit, şi întărit.

 

Limbajul şi punctuația arhaice a Mărturisirii de Credinţă de la Londa, într-o anumită măsură, lasă înțelesurile acestor articole deschise la interpretări. Totuşi, includerea de texte dovadă pare să indice că frații din Londra credeau în influenţa Evangheliei, sau mijlocirea ei, în regenerare. În special, folosirea lui 2 Tesaloniceni 2:13-14 ca text dovadă pentru Articolul 10 m-a condus să concluzionez că autorii au crezut că utilitatea Evangheliei include folosirea ei ca un instrument verbal de chemare eficientă în regenerare. În plus, folosirea lui Romani 10:14-17 pentru a defini Lucrarea Cuvântului în Articolul 14 m-a făcut să înțeleg că ei scriau din cuvântul predicat, în cuda folosirii punctuației şi a literelor mari. Dacă eu înțeleg ce au scris ei, aceasta este: Influenţa divină a credinţei, prin care Aleşii sunt abilitați să creadă şi prin care îşi mântuiesc sufletele, este lucrarea Duhului lui Cristos în inimile lor; şi este de obicei produsă prin influenţa cuvântului predicat.

 

Perplexitatea mea referitoare la înțelesurile acestor articole a crescut când am citit o copie a Mărturisirii de Credinţă Prezbiteriene din Westminster. Am descoperit că limbajul din Articolul 10, părțile 1 şi 3 în două Mărturisiri este identic. De asemenea, am descoperit unica diferență în limbajul din Articolul 14, partea 1 este că în Mărturisirea de la Londra a substituit fraza, ”prin administrarea Botezului, şi a Cinei Domnului, Rugăciunii şi a altor Mijloace rânduie de Dumnezeu„ cu fraza Westminster ”prin administrarea sacramentelor, şi rugăciunii.„ Evident, singura ezitare pe care Baptiştii Speciali au avut-o cu această parte din articolul din Mărturisirea de la Westminster a fost referirea celei din urmă la botez şi la cina Domnului ca fiind sacramente. Singura altă diferență pe care am găsit-o, a fost punctuația şi scrierea cu litere mari întâmplătoare. La început, am crezut că scrierea cu litere mari avea o anumită semnificaţie, dar la o revizuire mai îndeaproape am descoperit că, copia originală a Mărturisirii de la Londra folosea scrierea cu litere mari fără nici o distincție. De aceea, nu am putut determina nici o semnificație a cuvintelor scrise cu litere mari.

 

Cunoscând faptul că, Calvinismul Prezbiterian învață un principiu al influenţei Evangheliei în regenerare folosind aceleași două articole pentru a explica poziția lor, am fost convins că Baptiştii Speciali timpurii trebuie să fi crezut la fel.

 

În timp ce am continuat să meditez la aceste lucruri, a venit în atenția mea faptul că anumiți frați, care, fără îndoială, se luptă cu aceleași întrebări, învață influenţa Evangheliei în regenerare şi citează o perspectivă istorică a succesiunii bisericii prin Baptiştii Speciali ca un punct pentru a susține teologia lor. Simplificat, ei afirmă că Baptiştii Străvechi şi-au abandonat adevăratele lor credințe în secolul 19, pretinzând că până atunci toate bisericile ortodoxe au subscris la principiile Mărturisirii de Credinţă din Londra din 1689. Ei motivează că abandonarea Mărturisirii de la Londra a avut loc gradat prin deviații minore în teologie, care s-au dezvoltat ca un răspuns extrem la sentimentele anti-misionare, anti-Arminiane. Ei au afirmat că mijlocirea Evangheliei, sau influenţa ei în regenerare este, în primul rând, o doctrină biblică şi, în al doilea rând, o credință istorică a Baptiştilor Străvechi, care îşi datorează existența lor legăturii noastre istorice față de Mărturisirea de la Londra.

 

Am știut că nu este așa. Am citit articolele de credinţă scrise înainte de secolul 19, care nu susțin mijlocirea Evangheliei. Am citit autobiografia Bătrânului Wilson Thompson, în care este oferită o narațiune detaliată a opoziției lui față de această doctrină în 1858. Și, am citit predicile Bătrânului Greg Thompson, în care, el proclamă cu vitejie suveranitatea lui Dumnezeu în regenerare şi respinge noțiunile de mijlocire ale Evangheliei în regenerare. Mai departe, restudierea atentă a acestei chestiuni m-a condus să cred Biblia lipsită de o doctrină care invocă Evanghelia în orice fel, ca un principiu necesar pentru nașterea din nou.

 

Toate acestea au adâncit dorința mea de a cunoaşte mai mult despre circumstanţele scrierii Mărturisirii de la Londra. Eu nu am inițiat acest studiu pentru a găsi vre-o succesiune a bisericii fără Mărturisirea de la Londra; mai degrabă, intenția mea a fost pur şi simplu să înțeleg cum Mărturisirea de la Londra din 1689 a ajuns să aibă o atât de mare acceptare printre Baptişti. De asemenea, din perspectivă istorică, am fost nerăbdător să știu ce evenimente i-au determinat pe Baptiştii Străvechi să o părăsească. Ceea ce am găsit a fost o succesiune Baptistă care nu îmbrățișează Mărturisirea de la Londra sau, pentru unii, are doar un contact întâmplător.

 

Următoarele pagini sunt rezultatul studiului mei. Acesta nu este exhaustiv, nici nu este infailibil. Este o expresie simplă a studiului şi observaţiilor mele.

 

Am fost întrebat de ce linia de succesiune pe care această lucrare o pretinde nu este listată în altă parte. Răspunsul meu este, eu nu știu; probabil aceasta nu există în altă parte. Totuşi, nu am găsit-o în oricare dintre lucrările majore de istorie Baptistă. Bucățele şi piese, uneori indicii, au fost găsite în lucrările lui Crosby, Armitage, Underhill, Jones, Benedict şi Hassell. Dar nu am putut găsi nici un loc în lucrările lor în care acești renumiți istorici Baptişti au sugerat o linie consecventă Galeză de succesiune (deşi majoritatea notează existența Baptiştilor în Anglia timpuriu în 600 d.Cr.). Nici nu am găsit o succesiune Galeză în lucrările Istoricilor moderni cum ar fi Lumpkin, Torbet, sau Armstrong. (Istoricii moderni în general neagă existența unei succesiuni neîntrerupte a bisericii de la Cristos). Dr. Roy Mason menționează existența unor Creştini străvechi în Țara Galilor, în istoria lui, dar în mare parte el citează lucrarea lui Dr. John Christian. Totuşi, când toate piesele au fost puse împreună, o succesiune Galeză a bisericii s-a desfășurat.

 

Eu nu pretind că astfel de istorici renumiți au fost necinstiți, sau chiar incorecți. Fiecare a scris cărți care contribuie în mare parte la înțelegerea noastră a istoriei Baptiste. Totuşi, în fiecare caz, este evident că perspectiva lor focală era diferită de a mea. Ei au scris pentru a prezenta un peisaj panoramic al istoriei Baptiste. Eu am schițat un portret brut.

 

Absența unei relatări asimilate a succesiunii Galeze este supărătoare pentru mine. Totuşi, un astfel de vid a rezultat probabil din obscuritatea multora dintre documentele folosite de istorici Baptiști Galezi. Amândoi Joshua Thomas şi Jonathan Davis, care va fi citat des în cursul acestei lucrări, au fost Galezi. Mare parte din cercetarea lor originală a implicat documente şi manuscrise Galeze. Din cauza obscurității limbii Galeze din afara Țării Galilor, este rezonabil să concluzionez că o mare parte din aceste informaţii a fost ascunsă de istoricii timpurii şi cei moderni deopotrivă. Eu nu pretind că Thomas şi Davis sunt istorici majori. Lucrarea lor este probabil de mic interes pentru cei care nu cercetează în mod specific istoria Baptistă Galeză. De asemenea, cu excepția Tractatului Galez al Bisericii în America, majoritatea istoricilor au considerat istoria Baptistă Galeză a fi de o mică importanță. Baptiştii Galezi au fost un popor obscur.

 

Istoria Baptistă Galeză, ca toată istoria timpurie Baptistă, este uneori dificil de deosebit. Multe linii de părtășie, când ele au existat, sunt acum întunecate de o pierdere de înregistrări şi de trecerea timpului. Exprim acest punct pentru a-l avertiza pe cititor să nu facă presupuneri. Deoarece o singură linie de Succesiune Baptistă este găsită în Țara Galilor, nu poate fi presupus că toţi Baptiştii Galezi au fost străvechi. Noi ştim că nu este aşa. De exemplu Vavassor Howell, care va fi introdus mai deplin la vremea potrivită, a fost un predicator Galez proeminent. El a fost numit de admiratori George Whitfield al Galezilor. Howell a fost reformat. Originea lui teologică a fost în Biserica Angliei. El a ținut părtășie strânsă cu Baptiştii Speciali din Londra. De asemenea, datorită apropierii Țării Galilor de Oxford şi Bristol, locațiile colegiilor teologice Anglicane, în timpul domniei lui James, mulți dintre episcopii Anglicani Calviniști care au părăsit Biserica Angleii şi s-au întors spre Baptişti, erau Galezi. Galezii s-au bucurat de o mare creștere a Bisericilor Baptiste în acea vreme.

 

Liniile de părtășie sunt întunecate de timp şi, probabil, au fost întunecate în multe exemple de la început. Polarizările denominaţionale care există azi printre Baptişti erau mai puţin acute în secolele şaptesprezece şi optsprezece. Evangheliști şi alți slujitori Baptişti itineranți erau bine veniți să predice oriunde era adunată o adunare Baptistă. Adesea aceste adunări erau fără păstori din cauza persecuţiilor constante. (Ei au predicat unor slujitori curajoși care au venit pe calea lor.) Astfel, o biserică, care timp de secole a fost începătoare în credinţă într-o zi se va regăsi cu un Pastor reformat. Aceasta s-a întâmplat foarte des. Rezultatul acestuia a fost că pe la sfârşitul secolului optsprezecelea majoritatea bisericilor Baptiste din Țara Galilor erau fie Baptiste Obişnuite fie Baptiste Speciale. Persecuţia engleză în secolele şaisprezecelea şi şaptesprezecelea au făcut mai mult decât să martirizeze sfinţii lui Dumnezeu. Ea a întunecat succesiunea Baptistă.

 

Nu este nimic scris între linii în această lucrare. Nu am exersat subtilitatea în exprimarea mea. Dacă eu cred ceva spun acel lucru. De aceea, cititorul nu ar trebui să încerce să citească lucruri în scrierea mea. Această lucrare nu este un atac direct sau indirect asupra cuiva sau ceva.

 

Pentru că am sugerat că există o succesiune Galeză a bisericii, acest lucru nu amenință deloc o succesiune Europeană prin Apostolul Ioan şi Policarp. Eu nu încerc să înlocuiesc o succesiune cu alta. Ar fi o aroganță pentru mine să nu țin cont de numeroasele relatări ale activității Anabaptiste din Europa. Altfel, aceasta slăbește pretențiile mele. Această lucrare conține o discuție a părtășiei dintre cele două grupuri.

 

Nici nu atac pe strămoșii noştri care s-au întâlnit în Fulton, Kentucky, în 1900. Dimpotrivă, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru eforturile lor. Aceşti frați se luptau evident cu aceleași chestiuni, referitoare la Mărturisirea de la Londra, cu care m-am luptat şi eu. Ei dau precedență istorică luptei mele. Ei au ajuns la o soluţie care i-a satisfăcut pe ei şi adunările lor. Eu aplaud eforturile lor şi rezultatul acestora. Totuşi, nu putem presupune că soluţia lor este ultimul cuvânt în această chestiune. Dacă ei au simțit libertatea să scruteze Mărturisirea de la Londra dintr-o perspectivă teologică, nu este privilegiul nostru să o scrutăm dintr-un avantaj istoric? Eu nu văd rezultatul lucrării mele ca fiind confruntațional față de al lor, ci mai degrabă ca o adăugare complimentară. Adevărurile teologice trebuie să ia mereu precedent peste perspectiva istorică. Dar când teologia şi istoria sunt de acord, perspectiva istorică complimentează adevărul.

 

Frații din Fulton şi-au exprimat perspectiva lor teologică față de adevăr prin adăugarea de note de subsol la Mărturisirea de la Londra. Acum am venit şi eu alături de ei şi am oferit aplauzele mele pentru lucrarea lor. Eu le spun, bravo! Istoria afirmă că preocupările voastre au fost întemeiate şi corectările voastre au fost drepte. Frații din anii trecuți au făcut aceleași corecturi. Aceasta dovedește că adevărurile pe care le-ați scris voi la sfârşitul paginii sunt aceleași adevăruri susținute de Baptiştii Vechi de-a lungul anilor. Lucrarea mea este doar o reacție de apreciere față de a voastră, o ovație stând în picioare.

 

Acest tratat este împărțit în trei secțiuni. Primele capitole tratează originile Baptiştilor Englezi. Apoi urmează o scurtă discuție a celor două Mărturisiri de la Londra. Această secțiune de asemenea conține un sumar al istoriei antice a Baptiştilor Galezi. Există un capitol care discută istoria timpurie a Bisericii Baptiste Străvechi Olchon. Acesta se termină cu o descriere a istoriei şi teologiei Asociației Midland.

 

Partea a Doua începe cu o discuție a Legăturii Americane cu succesiunea Baptiştilor străvechi. Aceasta include o narațiune a circumstanţelor din jurul constuției Bisericii Baptiste Newport. Bătrânii slujitori John Clarke şi Obadiah Holmes sunt examinați.

 

Apoi, există mai multe capitole care tratează Baptiştii Separați. Acestea discută tranziția lor spre sentimentul Baptist. Este inclusă o scurtă discuție a Bătrânului Shubal Stearns. Este inserată o narațiune a realizărilor evanghelice ale Bătrânului Stearns şi a Baptiştilor Separați din Carolina de Nord. Aceasta leagă Baptiştii Separați de Asociația Kehukee. Istoria timpurie a Asociației Kehukee este inclusă alături de impresiile scriitorilor ca şi cauze ale lipsei lor de uniformitate în credinţă şi în practică.

 

Ultima secțiune este o investigație a teologiei a Mărturisirilor de Credinţă ale Asociațiilor de la Midland, Kehukee şi Sandy Creek. Conținutul fiecărei mărturisiri este examinat. Midland şi Kehukee sunt comparate şi contrastate cu Mărturisirea de la Londra din 1644 şi respectiv Mărturisirea Philadelphia. Apoi este discutată o examinare comparativă a celor trei mărturisiri.

 

 

sus

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi Înainte
Copyright © 2003-2014 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate