Pagina de Istorie
În acest număr
vă prezentăm o primă parte a materialului intitulat
„URMA
DE SÂNGE
sau
Urmărindu-i pe Creştini De-a
Lungul Secolelor
Sau
Istora Bisericilor
Baptiste din Timpul lui Hristos, Fondatorul lor, Până în Prezent"
de J. M. Carroll,
material pe care îl puteţi citi şi pe
pagina de ISTORIE a Bibliotecii Electronice
Baptiste a Misiunii Vox Dei.

„URMA
DE SÂNGE”
sau
Urmărindu-i pe Creştini De-a Lungul Secolelor
Sau
Istora
Bisericilor Baptiste din Timpul lui
Hristos,
Fondatorul lor, Până în Prezent
INTRODUCERE de CLARENCE WALKER
I
Dr. J. M. Carroll, autorul acestei cărţi, s-a născut în statul Arkansas, la
8 Ianuarie 1859, şi a murit în Texas, la 10 Ianuarie 1931. Tatăl lui, un
predicator baptist, s-a mutat în Texas când fratele Carroll avea şase ani.
Acolo el a fost convertit, botezat, şi ordinat în lucrarea Evangheliei. Dr.
Carroll nu numai că a devenit un lider printre baptiştii din Texas, ci şi o
figură remarcantă a Asociaţiei Baptiştilor din Sud, cât şi a întregii lumii.
Cu ani în urmă a venit la biserica noastră şi a adus mesajele care se găsesc
în această carte. Atunci a fost momentul când am început să fiu foarte
interesat de studiile fratelui Carroll. Şi eu, am făcut o cercetare specială
în domeniul Istoriei Bisericii, cu privire la care este cea mai veche
biserică şi cea mai asemănătoare cu cea a Noului Testament.
Dr. J. W. Porter a luat parte la prelegeri. A fost atât de impresionat încât
i-a spus fratelui Carroll că dacă şi-ar scrie mesajele el le va publica
într-o carte. Dr. Carroll a scris mesajele şi i-a dat dr. Porter dreptul de
a le publica împreună cu graficul care ilustrează istoria într-o manieră
atât de vie.
Totuşi, dr. Carroll a murit înainte ca această carte să iasă din tipar, dar
dr. Porter le-a pus înaintea publicului şi întreaga ediţie a fost curând
vândută. Acum , prin harul lui Dumnezeu, putem să prezentăm a 66-a ediţie
cuprinzând 22.000 de exemplare. Aş dori să-i rog pe toţi cei care citesc şi
studiază aceste pagini să mi se alăture în rugăciune şi efort pentru ca un
număr crescând de oameni să meargă înainte.
„Şi să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine,
ascunsă din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile; pentru ca
domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică,
înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu... A Lui să fie slava în
Biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.” (Efeseni
3:9-10, 21)
II
A fost minunat
să-l ascultăm pe dr. Carroll spunând cum a devenit interesat de istoria
diferitelor denominaţiuni – ÎN SPECIAL DE ORIGINEA LOR. El a scris cartea
după vârsta de 70 de ani, dar el a spus, „Am fost convertit de partea lui
Dumnezeu când eram doar un băieţel. Am văzut multele denominaţiuni şi m-am
întrebat care este biserica pe care a întemeiat-o Isus Hristos”.
Încă din
tinereţe a simţit că în studiul Scripturilor şi în istorie, poate să
găsească biserica cea mai veche şi cea mai asemănătoare cu bisericile
descrise în Noul Testament.
Această
căutare a adevărului l-a condus în multe locuri şi i-a dat posibilitatea să
acumuleze cea mai mare bibliotecă pe tema istoriei bisericii. Această
bibliotecă a fost dată, după moartea lui, Seminarului Baptist Southwestern
din Ft. Worth, Texas.
El a găsit
multă istorie a bisericii – cea mai multă pare a fi despre catolici şi
despre protestanţi. Istoria baptiştilor, a descoperit el, a fost scrisă cu
sânge. Ei erau oamenii dispreţuiţi ai Evului Mediu. Predicatorii şi oamenii
lor erau aruncaţi în închisoare şi nenumăraţi oameni erau ucişi. Omenirea nu
a mai văzut nimic asemenea baptiştilor suferinzi, persecutaţi şi împovăraţi
de către ierarhia catolică în timpul Evului Mediu. Papa era dictatorul
mondial. De aceea ana-baptiştii, înainte de Reformă, l-au numit pe papă
Anti-Hristul.
Istoria lor
este scrisă în documentele şi actele legale ale acelor epoci. Prin aceste
înscrieri îşi face loc „URMA DE SÂNGE” în timp ce găseşti astfel de
afirmaţii –
„La Zurich,
după multe dispute între Zuinglius şi ana-baptişti, Senatul a eliberat un
Decret, prin care toţi aceia care erau suspectaţi că îi re-botează pe cei
care au mai fost botezaţi înainte (de ex. de mici copii) trebuie înecaţi. La
Viena mulţi ana-baptişti erau legaţi cu lanţuri laolaltă astfel încât se
trăgeau unii pe alţii în râu, în care erau toţi sufocaţi (înecaţi).” (Vida
Supra, p. 61)
„În anul 1539
după Cristos doi anabaptişti au fost arşi lângă Southwark, şi cu puţin mai
înainte de aceasta cinci ana-baptişti olandezi au fost arşi în Smithfield,”
(Fuller, Istoria Bisericii - Church History.)
„În 1160 o
companie de Paulicieni (Baptişti) a intrat în Oxford. Henry II a poruncit ca
aceştia să fie însemnaţi pe frunte cu fierul încins, să fie biciuiţi în
public pe străzile oraşului, să li se scurteze îmbrăcămintea până la brâu,
şi să fie transformaţi în ţărani. Satele nu trebuiau să le ofere nici un
adăpost sau mâncare şi piereau printr-o moarte cauzată de frig şi foame.”
(Moore,
Earlier and Later Nonconformity in Oxford, p. 12.)
Vechiul
cronicar Stowe, 1533 d. H., relatează: „25 Mai – în biserica St. Pavel,
Londra – examinaţi 19 bărbaţi şi 6 femei. Paisprezece dintre ei au fost
condamnaţi; un bărbat şi o femeie au fost arşi la Smithfield, ceilalţi
doisprezece au fost trimişi în oraşele de acolo pentru a fi arşi.”
Froude,
istoricul englez, spune despre aceşti martiri ana-baptişti – „Detaliile s-au
dus toate, şi numele lor s-au dus. Doar faptele mai par vrednice de a fi
menţionate. Pentru ei nu s-a agitat nici o Europă, nici un tribunal nu a
fost pus să-i jelească, nici o inimă papală nu a tremurat în indignare. La
moartea lor lumea s-a uitat cu satisfacţie, indiferenţă sau cu veselie. Şi
totuşi, din 25 de bărbaţi şi femei sărmane s-au găsit 14 care nu au putut fi
tentaţi prin nici o groază faţă de rug sau tortură să spună că cred ceea ce
nu cred. Istoria nu are pentru ei nici un cuvânt de laudă, şi totuşi nici
ei, nu şi-au dat sângele în zadar. Vieţile lor ar fi putut să fie la fel de
inutile ca vieţile multora dintre noi. Prin moartea lor s-au alăturat la
plata preţului pentru obţinerea libertăţii engleze.”
În mod
asemănător, atât în scrierile duşmanilor cât şi a prietenilor lor, dr.
Carroll a găsit, istoria lor şi faptul că urma lor prin istorie a fost
într-adevăr sângeroasă:
Cardinalul
Hosius (Catolic, 1524), Preşedinte al Consiliului din Trent:
„Dacă baptiştii nu ar fi fost chinuiţi cu cruzime şi tăiaţi cu cuţitul în
ultimii o mie două sute de ani, ei ar mişuna într-un număr mai mare decât
toţi reformatorii.”
(Hosius,
Letters, Apud Opera, pp. 112, 113.)
Cei „o mie
două sute de ani” au fost anii anteriori reformei în care Roma i-a
persecutat pe baptişti cu cea mai crudă persecuţie care se poate imagina.
Sir Isaac
Newton:
„Baptiştii reprezintă singurul grup de creştini care nu s-au asemănat
niciodată cu Roma.”
Mosheim
(Luteran):
“Înaintea de apariţia lui Luther şi Calvin, zac ascunse în aproape toate
ţările din Europa persoane care au aderat cu tenacitate la principiile
baptiştilor olandezi moderni.”
Enciclopedia
Edinburg (Edinburg
Cyclopedia)
(Prezbiteriană):
„Trebuie că
cititorii noştri şi-au dat seama deja că baptiştii sunt aceeaşi sectă de
creştini care anterior erau numiţi ana-baptişti. Cu adevărat se pare că
acesta a fost principiul lor fundamental din vremea lui Tertulian şi până în
prezent.”
Tertulian s-a
născut la numai 50 de ani după moartea apostolului Ioan.
III
Baptiştii nu
cred în succesiunea apostolică. Slujba de apostol a încetat să existe odată
cu moartea apostolilor. Bisericilor Sale le-a promis El o existenţă continuă
începând cu timpul în care a organizat-o pe prima în timpul lucrării Sale de
pe acest pământ şi până va reveni. El a promis –
„Voi zidi
Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” (Mat. 16:18)
Apoi, când a dat
marea Trimitere, care spune ce trebuie să facă bisericile Lui, El a promis –
„Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul
veacului.” (Mat. 28:20)
Această
Trimitere – această lucrare – nu a fost dată apostolilor ca şi indivizi, ci
lor şi celorlalţi prezenţi în clădirea bisericii lor. Apostolii şi ceilalţi
care L-au auzit dând această Trimitere au murit la scurt timp după aceasta –
DAR, Biserica Sa a trăit în continuare de-a lungul veacurilor, făcând
ucenici (conducând oameni la mântuire), botezându-i, şi propovăduind
adevărul – doctrinele – pe care i le-a încredinţat bisericii din Ierusalim.
Aceste biserici credincioase au fost binecuvântate cu prezenţa Sa în timp ce
au străbătut URMA DE SÂNGE.
Această istorie
arată cum această promisiune a Domnului faţă de bisericile Sale a fost
împlinită. Dr. Carroll arată că în fiecare veac au fost găsite biserici care
au învăţat doctrinele pe care li le-a încredinţat. Dr. Carroll numeşte
aceste doctrine „semne” ale bisericilor nou-testamentale.
„SEMNE ALE
BISERICII NOU-TESTAMENTALE”
1. Capul şi
Fondatorul ei – CRISTOS. El este Cel care dă legea; Biserica este doar
executivul. (Mat. 18:18; Col. 1:18)
2. Singura
regulă a credinţei şi practicii ei – BIBLIA (2 Tim. 3:15-17)
3. Numele ei –
„BISERICĂ”, „BISERICI”. (Mat. 6:18; Rev. 22:16)
4. Politica ei –
CONGREGAŢIONALĂ – toţi membrii egali. (Mat. 20:24-28; Mat. 23:5-12)
5. Membrii ei –
numai oameni mântuiţi. (Efeseni 2:21; I Petru 2:5)
6. Orânduirile
ei – BOTEZUL CREDINCIOŞILOR, URMAT DE CINA DOMNULUI (Mat. 28:19-20)
7. Slujbele ei –
PASTORI ŞI DIACONI. (I Tim. 3:1-16)
8. Lucrarea ei –
să-i aducă pe oameni la mântuire, botezându-i (cu un botez care întâlneşte
toate cerinţele Cuvântului lui Dumnezeu), învăţându-i („să păzească tot ce
v-am poruncit”). (Mat. 28:16-20)
9. Planul ei
financiar – „Tot aşa (ZECIUIELI şi DARURI), Domnul a rânduit ca cei ce
propovăduiesc Evanghelia, să trăiască din Evanghelie.” (I Cor. 9:14)
10. Armele ei de
război – spirituale, nu carnale. (II Cor. 10:4; Efeseni 6:10-20)
11. Independenţa
ei – separarea de Biserică şi Stat. (Mat. 22:21)

continuare în numărul
următor...........

sus