Colaboratorii

Pagina de Istorie

În acest număr vă prezentăm o primă parte a materialului intitulat „URMA DE SÂNGE sau Urmărindu-i pe Creştini De-a Lungul Secolelor Sau Istora Bisericilor Baptiste din Timpul lui Hristos, Fondatorul lor, Până în Prezent" de J. M. Carroll, material pe care îl puteţi citi şi pe pagina de ISTORIE a Bibliotecii Electronice Baptiste a Misiunii Vox Dei.

„URMA DE SÂNGE”

sau

Urmărindu-i pe Creştini De-a Lungul Secolelor

Sau

Istora Bisericilor Baptiste din Timpul lui Hristos,
Fondatorul lor, Până în Prezent

de J. M. Carroll
(În imaginea lui J. M. Carroll)

INTRODUCERE de CLARENCE WALKER

I

Dr. J. M. Carroll, autorul acestei cărţi, s-a născut în statul Arkansas, la 8 Ianuarie 1859, şi a murit în Texas, la 10 Ianuarie 1931. Tatăl lui, un predicator baptist, s-a mutat în Texas când fratele Carroll avea şase ani. Acolo el a fost convertit, botezat, şi ordinat în lucrarea Evangheliei. Dr. Carroll nu numai că a devenit un lider printre baptiştii din Texas, ci şi o figură remarcantă a Asociaţiei Baptiştilor din Sud, cât şi a întregii lumii.

Cu ani în urmă a venit la biserica noastră şi a adus mesajele care se găsesc în această carte. Atunci a fost momentul când am început să fiu foarte interesat de studiile fratelui Carroll. Şi eu, am făcut o cercetare specială în domeniul Istoriei Bisericii, cu privire la care este cea mai veche biserică şi cea mai asemănătoare cu cea a Noului Testament.

Dr. J. W. Porter a luat parte la prelegeri. A fost atât de impresionat încât i-a spus fratelui Carroll că dacă şi-ar scrie mesajele el le va publica într-o carte. Dr. Carroll a scris mesajele şi i-a dat dr. Porter dreptul de a le publica împreună cu graficul care ilustrează istoria într-o manieră atât de vie.

Totuşi, dr. Carroll a murit înainte ca această carte să iasă din tipar, dar dr. Porter le-a pus înaintea publicului şi întreaga ediţie a fost curând vândută. Acum , prin harul lui Dumnezeu, putem să prezentăm a 66-a ediţie cuprinzând 22.000 de exemplare. Aş dori să-i rog pe toţi cei care citesc şi studiază aceste pagini să mi se alăture în rugăciune şi efort pentru ca un număr crescând de oameni să meargă înainte.

„Şi să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine, ascunsă din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile; pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu... A Lui să fie slava în Biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.” (Efeseni 3:9-10, 21)

II

A fost minunat să-l ascultăm pe dr. Carroll spunând cum a devenit interesat de istoria diferitelor denominaţiuni – ÎN SPECIAL DE ORIGINEA LOR. El a scris cartea după vârsta de 70 de ani, dar el a spus, „Am fost convertit de partea lui Dumnezeu când eram doar un băieţel. Am văzut multele denominaţiuni şi m-am întrebat care este biserica pe care a întemeiat-o Isus Hristos”.

Încă din tinereţe a simţit că în studiul Scripturilor şi în istorie, poate să găsească biserica cea mai veche şi cea mai asemănătoare cu bisericile descrise în Noul Testament.

Această căutare a adevărului l-a condus în multe locuri şi i-a dat posibilitatea să acumuleze cea mai mare bibliotecă pe tema istoriei bisericii. Această bibliotecă a fost dată, după moartea lui, Seminarului Baptist Southwestern din Ft. Worth, Texas.

El a găsit multă istorie a bisericii – cea mai multă pare a fi despre catolici şi despre protestanţi. Istoria baptiştilor, a descoperit el, a fost scrisă cu sânge. Ei erau oamenii dispreţuiţi ai Evului Mediu. Predicatorii şi oamenii lor erau aruncaţi în închisoare şi nenumăraţi oameni erau ucişi. Omenirea nu a mai văzut nimic asemenea baptiştilor suferinzi, persecutaţi şi împovăraţi de către ierarhia catolică în timpul Evului Mediu. Papa era dictatorul mondial. De aceea ana-baptiştii, înainte de Reformă, l-au numit pe papă Anti-Hristul.

Istoria lor este scrisă în documentele şi actele legale ale acelor epoci. Prin aceste înscrieri îşi face loc „URMA DE SÂNGE” în timp ce găseşti astfel de afirmaţii –

„La Zurich, după multe dispute între Zuinglius şi ana-baptişti, Senatul a eliberat un Decret, prin care toţi aceia care erau suspectaţi că îi re-botează pe cei care au mai fost botezaţi înainte (de ex. de mici copii) trebuie înecaţi. La Viena mulţi ana-baptişti erau legaţi cu lanţuri laolaltă astfel încât se trăgeau unii pe alţii în râu, în care erau toţi sufocaţi (înecaţi).” (Vida Supra, p. 61)

„În anul 1539 după Cristos doi anabaptişti au fost arşi lângă Southwark, şi cu puţin mai înainte de aceasta cinci ana-baptişti olandezi au fost arşi în Smithfield,” (Fuller, Istoria Bisericii - Church History.)

„În 1160 o companie de Paulicieni (Baptişti) a intrat în Oxford. Henry II a poruncit ca aceştia să fie însemnaţi pe frunte cu fierul încins, să fie biciuiţi în public pe străzile oraşului, să li se scurteze îmbrăcămintea până la brâu, şi să fie transformaţi în ţărani. Satele nu trebuiau să le ofere nici un adăpost sau mâncare şi piereau printr-o moarte cauzată de frig şi foame.” (Moore, Earlier and Later Nonconformity in Oxford, p. 12.)

Vechiul cronicar Stowe, 1533 d. H., relatează: „25 Mai – în biserica St. Pavel, Londra – examinaţi 19 bărbaţi şi 6 femei. Paisprezece dintre ei au fost condamnaţi; un bărbat şi o femeie au fost arşi la Smithfield, ceilalţi doisprezece au fost trimişi în oraşele de acolo pentru a fi arşi.”

Froude, istoricul englez, spune despre aceşti martiri ana-baptişti – „Detaliile s-au dus toate, şi numele lor s-au dus. Doar faptele mai par vrednice de a fi menţionate. Pentru ei nu s-a agitat nici o Europă, nici un tribunal nu a fost pus să-i jelească, nici o inimă papală nu a tremurat în indignare. La moartea lor lumea s-a uitat cu satisfacţie, indiferenţă sau cu veselie. Şi totuşi, din 25 de bărbaţi şi femei sărmane s-au găsit 14 care nu au putut fi tentaţi prin nici o groază faţă de rug sau tortură să spună că cred ceea ce nu cred. Istoria nu are pentru ei nici un cuvânt de laudă, şi totuşi nici ei, nu şi-au dat sângele în zadar. Vieţile lor ar fi putut să fie la fel de inutile ca vieţile multora dintre noi. Prin moartea lor s-au alăturat la plata preţului pentru obţinerea libertăţii engleze.”

În mod asemănător, atât în scrierile duşmanilor cât şi a prietenilor lor, dr. Carroll a găsit, istoria lor şi faptul că urma lor prin istorie a fost într-adevăr sângeroasă:

Cardinalul Hosius (Catolic, 1524), Preşedinte al Consiliului din Trent: „Dacă baptiştii nu ar fi fost chinuiţi cu cruzime şi tăiaţi cu cuţitul în ultimii o mie două sute de ani, ei ar mişuna într-un număr mai mare decât toţi reformatorii.” (Hosius, Letters, Apud Opera, pp. 112, 113.)

Cei „o mie două sute de ani” au fost anii anteriori reformei în care Roma i-a persecutat pe baptişti cu cea mai crudă persecuţie care se poate imagina.

Sir Isaac Newton: „Baptiştii reprezintă singurul grup de creştini care nu s-au asemănat niciodată cu Roma.”

 Mosheim (Luteran): “Înaintea de apariţia lui Luther şi Calvin, zac ascunse în aproape toate ţările din Europa persoane care au aderat cu tenacitate la principiile baptiştilor olandezi moderni.”

Enciclopedia Edinburg (Edinburg Cyclopedia) (Prezbiteriană): „Trebuie că cititorii noştri şi-au dat seama deja că baptiştii sunt aceeaşi sectă de creştini care anterior erau numiţi ana-baptişti. Cu adevărat se pare că acesta a fost principiul lor fundamental din vremea lui Tertulian şi până în prezent.”

Tertulian s-a născut la numai 50 de ani după moartea apostolului Ioan.

III

Baptiştii nu cred în succesiunea apostolică. Slujba de apostol a încetat să existe odată cu moartea apostolilor. Bisericilor Sale le-a promis El o existenţă continuă începând cu timpul în care a organizat-o pe prima în timpul lucrării Sale de pe acest pământ şi până va reveni. El a promis – „Voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” (Mat. 16:18)

Apoi, când a dat marea Trimitere, care spune ce trebuie să facă bisericile Lui, El a promis – „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” (Mat. 28:20)

Această Trimitere – această lucrare – nu a fost dată apostolilor ca şi indivizi, ci lor şi celorlalţi prezenţi în clădirea bisericii lor. Apostolii şi ceilalţi care L-au auzit dând această Trimitere au murit la scurt timp după aceasta – DAR, Biserica Sa a trăit în continuare de-a lungul veacurilor, făcând ucenici (conducând oameni la mântuire), botezându-i, şi propovăduind adevărul – doctrinele – pe care i le-a încredinţat bisericii din Ierusalim. Aceste biserici credincioase au fost binecuvântate cu prezenţa Sa în timp ce au străbătut URMA DE SÂNGE.

Această istorie arată cum această promisiune a Domnului faţă de bisericile Sale a fost împlinită. Dr. Carroll arată că în fiecare veac au fost găsite biserici care au învăţat doctrinele pe care li le-a încredinţat. Dr. Carroll numeşte aceste doctrine „semne” ale bisericilor nou-testamentale.

„SEMNE ALE BISERICII NOU-TESTAMENTALE”

1. Capul şi Fondatorul ei – CRISTOS. El este Cel care dă legea; Biserica este doar executivul. (Mat. 18:18; Col. 1:18)

2. Singura regulă a credinţei şi practicii ei – BIBLIA (2 Tim. 3:15-17)

3. Numele ei – „BISERICĂ”, „BISERICI”. (Mat. 6:18; Rev. 22:16)

4. Politica ei – CONGREGAŢIONALĂ – toţi membrii egali. (Mat. 20:24-28; Mat. 23:5-12)

5. Membrii ei – numai oameni mântuiţi. (Efeseni 2:21; I Petru 2:5)

6. Orânduirile ei – BOTEZUL CREDINCIOŞILOR, URMAT DE CINA DOMNULUI (Mat. 28:19-20)

7. Slujbele ei – PASTORI ŞI DIACONI. (I Tim. 3:1-16)

8. Lucrarea ei – să-i aducă pe oameni la mântuire, botezându-i (cu un botez care întâlneşte toate cerinţele Cuvântului lui Dumnezeu), învăţându-i („să păzească tot ce v-am poruncit”). (Mat. 28:16-20)

9. Planul ei financiar – „Tot aşa (ZECIUIELI şi DARURI), Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia, să trăiască din Evanghelie.” (I Cor. 9:14)

10. Armele ei de război – spirituale, nu carnale. (II Cor. 10:4; Efeseni 6:10-20)

11. Independenţa ei – separarea de Biserică şi Stat. (Mat. 22:21)

continuare în numărul următor...........