Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Istorie
 

 

 

Cuprins Publicaţie
Nostra Aetate
Apologetica
Teologie
Exegetica
Viaţa Creştină
Istorie
Pastorala
Misiunea Azi
Site-uri Baptiste
Media

 

 


Pagina de Istorie

O succesiune Galeză a Credinţei şi Practicii Baptiste Străvechi

 Dr. Michael N. Ivey

(continuare din numărul anterior)

 

PARTEA A DOUA: Succesiunea Baptistă în America

 

Capitolul 9

 

Asociația Kehukee

 

Primele biserici Baptiste din Carolina de Nord erau Baptiste Universale Arminiene. Ele au fost organizate în special ca un rezultat al eforturilor de evanghelizare ale Bătrânilor Paul Palmer şi Joseph Smith. În cartea sa, O Istorie Concisă a Asociației Baptiste Kehukee, Bătrânul Lemuel Burkitt enumeră mai multe biserici din Carolina de Nord, care au fost original întemeiate pe planul Arminian al Baptiştilor Universali. Ei au inclus bisericile din Tosniot, Kehukee, Falls la Tar River, Fishing Creek, Reedy Creek, Sandy Run şi Districtul Camden. El observă la aceste biserici, ”Ei au predicat şi au aderat la doctrinele Arminiene, sau ale liberului arbitru, şi bisericile lor au fost mai întâi întemeiate pe acest sistem.„ Mai departe, Bătrânul Burkitt notează că aceste biserici timpurii erau compuse din oricine care credea în botezul prin scufundare. ”Ei au adunat biserici fără a cere o experiență a harului înainte de botezul lor; dar îi botezau pe toţi cei care credeau în doctrina botezului prin scufundare, şi cereau botezul lor.„

 

În timp ce aceasta poate părea foarte ciudat pentru noi, trebuie să fie amintit faptul că toate bisericile întemeiate, din care majoritatea oamenilor s-au alăturat Baptiştilor, practicau pedo-botezul. Pedo-botezul nu cere o experiență a harului înainte de botez. Prezbiterienii Calviniști şi Congregaționaliștii alături de Anglicani, toţi i-au botezat pe necredincioși. Când, Palmer şi Smith au venit în Carolina de Nord, ei au făcut la fel cu excepția că au botezat prin scufundare.

 

Aceste biserici au continuat cu planul lor Arminian timp de mai mulți ani, până când Bătrânii Van Horn şi Miller de la Asociația Philadelphia au ajuns predicând teologia lui Calvin. Prin predicarea acestor doi Bătrâni mulți membri din bisericile Baptiste Universale au fost convertiți la Calvinism. Totuşi, Bătrânul Burkitt notează despre acești frați ceea ce a notat Jonathan Davis despre reformatorii Galezi, Wroth, Erbury şi Powell; ei nu au fost convertiți suficient. Bisericile au păstrat membri care au fost botezați înainte să aibă o experiență a harului. Unii dintre aceștia astfel reținuți au afirmat că ei au primit botezul în speranța de a fi mântuiți.

 

Șapte biserici s-au organizat oficial în Asociația Kehukee a Baptiştilor Obişnuiți în 1765, adoptând versiunea Philadelphia a lui Keach a Mărturisirii de la Londra din 1689 ca Articolele lor de Credință. Ei au stabilit o corespondență oficială cu Asociația Charleston. Ei nu au ținut nici o părtășie sau vizită oficială cu Baptiştii Separați din zonă.

 

Observând creșterea rapidă a Baptiştilor Separați din Carolina de Nord şi din Virginia, Asociația a trimis pe Batrânii Jonathan Thomas şi John Meglamre la sesiunea din 1772 a Asociației Baptiste Separate din Virginia, cu scopul de a stabili corespondență. Baptiştii Separați au fost de acord să considere posibilitatea de părtășie şi i-au trimis pe Bătrânii Elijah Craig şi David Thompson la Asociația Kehukee ținută mai târziu în acel an. După investigarea ordinului lor, delegații au găsit Kehukee în dezordine şi s-au întors în Virginia cu o recomandare ca Separaților să li se refuze recunoașterea şi părtășia.

 

Bătrânul Sylvester Hassel notează respingerea inițială a Separaților față de propunerile Universalilor de părtășie. ”Acești Separați au obiectat față de Baptiştii Universali sau Kehukee în următoarele detalii: 1. Pentru că ei nu au cerut strict de la cei care s-au înscris la botez, o experiență a harului. 2. Pentru că ei au ținut membri în bisericile lor care au recunoscut că au fost botezați înainte de convertire. 3. Pentru că ei s-au răsfățat în prea multă prisosință de veșminte. Au fost şi alte obiecții de importanță minoră. Cea mai convingătoare obiecție dintre toate a părut să fie reținerea membrilor care au fost botezați în necredință; şi aceasta a fost admis din partea Obişnuiților a fi greșit; din acest motiv mai multe dintre bisericile lor au căutat să îi corecteze, prin a cere tuturor astfel de membri să fie botezați. Acest curs a ofensat alte biserici, care s-au opus reformării; şi, ca o consecinţă, bisericile de la o Asociație ținută la Falls din Tar River, în octombrie, 1775, s-au despărțit; o parte dintre ele ținând sesiunea lor în casă, şi ceilalţi în pădure, amândouă pretinzând a fi Asociația Kehukee.„

 

Prima şi a doua obiecție s-au dovedit a fi cele mai mari preocupări ale fraților Kehukee. Potrivit Bătrânului Burkitt, chestiunea membrilor neconvertiți a fost o raportare din zilele lor de Baptişti Universali. După cum deja am notat, în acel timp, oameni erau acceptați la botez şi ca membri în biserică, fără preocuparea dacă ei au avut sau nu vre-o dovadă spirituală a unei lucrări anterioare a harului. Deşi ei au ajuns mai târziu să fie Baptişti Obişnuiți, unii membri au admis că ei original au cerut botezul ca Baptiști Universali, cu speranţa că vor fi mântuiți.

 

Evident, Bătrânii Van Horn şi Miller, slujitori Baptiști Obişnuiți din Asociația Philadelphia, care au convertit aceste biserici, au simțit că botezurile Baptiştilor Universali erau acceptabile pentru membralitatea în Bisericile Baptiste Obişnuite. Aceasta sugerează susținerea lor față de principiul membralității deschise. Când Baptiştii Universali au fost convertiți de la planul Arminian la planul lui Calvin, devenind Baptiştii Obişnuiți, nu există nici o dovadă că botezurile lor au fost investigate, deşi au fost realizate prin autoritatea planului Arminian. În istoria lui despre Kenukee, Bătrânul Burkitt nu ridică niciodată chestiunea de rebotezare. De vreme ce el este foarte specific cu privire la detaliile transformării Kehukee de la Arminianism la Calvinism, dacă acești frați ar fi fost rebotezați, se pare rezonabil ca Bătrânul Burkitt să fi inclus acest fapt. De asemenea, Bătrânii Burkitt şi Hassell folosesc amândoi în relatările lor respective, un limbaj care indică faptul că ei nu au făcut aceasta.

 

Din acest episod de la jumătatea secolului optsprezece, împreună cu acceptarea de către Asociația Philadelphia în 1806 a botezurilor ”Tunker Universaliste„, se poate presupune că Obişnuiții au recunoscut autoritatea botezătoare a altor denominaţii câtă vreme aceasta a fost prin scufundare. Este evident din mărturisirea lor, că ei au cerut botezul credincioşilor în principiu; totuşi, se pare chiar la această dată timpurie, că practica lor a acestui principiu a fost neglijentă.

Formularea primei obiecții a Separaților sugerează că la vremea când a fost ridicat obiecția, Bisericile Kehukee erau încă neglijente cu privire la investigarea condiției de har a unui candidat înainte ca ei să administreze botezul. Aceasta a fost o acuzație serioasă, dar Bătrânul Burkitt nu a negat-o. De fapt, afirmaţiile şi acțiunile sale ulterioare sugerează că el a fost de acord cu Separații. Aceasta ar explica de ce acuzația este îndreptată împotriva bisericilor Kehukee ca o eroare prezentă. Această eroare a adus mai târziu un chin cumplit fraților Kehukee. Unii slujitori au spus că ei au fost botezați, ordinați şi i-au botezat pe alții înainte ca să aibă ei înșiși o experiență adevărată a harului. Unii membri au spus că ei au fost botezați cu speranţa de a fi mântuiți. Aceasta a fost în concordanță cu planul Arminian de oferire a mântuirii tuturor celor care au spus că au crezut. Oamenii, temându-se de focurile iadului erau dispuși să creadă, dacă crezând, aceasta îi va mântui. Astfel, ei şi-au afirmat credinţa lor în Cristos şi au fost botezați, totuşi fără o lucrare adevărată a harului în sufletele lor. Aceasta a fost de asemenea în concordanță cu practicile Calviniștilor Prezbiterieni şi Congregaționaliști, care au practicat pedo-botezul şi au avut o rămășiță a membrilor lor pe care ei i-au denumit ”membri inferiori,„ oameni botezați când erau copii, care totuşi nu aveau dovezi ale harului.

 

O scurtă discuție referitoare la această chestiune trebuie să fie injectată. Ideea de a avea membri care au fost botezați fără o experienţă personală a harului, pare a fi într-adevăr ciudată azi. Totuşi, în secolul optsprezece, afilierea religioasă era obligatorie fie prin lege fie ca un model cultural puternic. Din această cauză, este rezonabil să acceptăm la valoarea nominală numeroasele afirmaţii făcute de scriitorii de atunci cu privire la prezența profesorilor falși. Oamenii au avut anumite credințe despre Dumnezeu pentru că credinţa în Dumnezeu era poruncită deopotrivă de societate ca lege şi cultural ca un comportament acceptabil. Totuşi, la apostați, această credință nu era cordială. Ea era credinţa naturală de care a vorbit Pavel în Romani 1:19-20. Credinţa naturală în Dumnezeu era întărită de existența unei religii poruncite, care a avut ca rezultat oameni fără nici o experiență a harului, primind instrucțiuni extinse în Evanghelie. Credinţa naturală a fost de asemenea susținută în faptul că majoritatea instituțiilor de învățământ era conduse de biserici. Pentru că, după norma de credință în Dumnezeu a societății, apostații credeau că El există, erau preocupați cu gândul de a merge în iad, şi, de aceea, au profesat religia pentru a-l evita.

 

Nu aşa este cazul azi. Azi, apostații sunt pur şi simplu necredincioși, mai degrabă decât profesori falși. Azi, Oamenii care nu au credinţă, de asemenea au puţină credinţă naturală despre Dumnezeu. Societatea din secolul douăzeci este absentă în norme sociale impuse referitoare la Dumnezeu, şi este în general lipsită de moravuri puternice care ar putea sluji pentru a promova credinţa strictă în Dumnezeu, de societate ca un întreg. Societatea a degenerat la concluzia descrierii lui Pavel despre apostați în Romani 1:21-32. De aceea, apostații nu mai au o înțelegere naturală semnificativă despre Dumnezeu, pentru că ei nu sunt obligați să o aibă. Astfel, de asemenea, ei nu se simt obligați să facă profesiuni false pentru a evita judecata finală, pentru că ei nu cred într-o judecată finală.

 

Se presupune că legalismul rigid al Calvinismului poate s-a împrumutat celor neregenerați convinși într-o credinţă invocată. Aceasta a fost complimentată de o poruncă a societății, de a se expune la instrucțiunile Evangheliei. O astfel de circumstanţă ar fi putut perpetua problema botezului necredincioșilor, chiar după ce bisericile Kehukee au adoptat teologia lui Calvin.

 

Cu un sistem al faptelor – ușa din spate – de ”inspecție a roadelor,„ care judecă mântuirea oamenilor doar pe baza practicii exterioare, Calvinismul pune un accent limitat pe nevoia unei religii cordiale. Nu este faptul că Baptiştii Obişnuiți au respins noțiunea unei experiențe cordiale; totuşi, practica legalismului Calvinist tinde să întunece astfel de experienţe. Fără religia cordială, acești frați au fost forțați să se concentreze doar pe manifestări ale ascultării, pe care ei le-au interpretat ca fapte de neprihănire. Astfel, oamenii au fost conduşi spre o presupunere greșită, că doar faptele erau indicatori de încredere a dovezilor de har negreșite şi de netăgăduit.

 

Botezul a fost o astfel de lucrare. Slujitorii Calviniști au vorbit despre ascultarea în botez, deopotrivă ca o dovadă, cât şi ca o cerință a mântuirii. Doctrina mijlocirii Evangheliei a insistat că regenerarea a fost realizată în concert cu auzirea Evangheliei; şi, doctrina lor a perseverenței stricte a poruncit botezul ca primul act după regenerare. Parteneriatul acestor principii i-a convins pe oameni că toţi credincioşii adevărați sunt botezați; şi, dacă unul nu este botezat, el nu este mântuit pentru că îi lipsește prima dovadă a mântuirii. Astfel, chiar după ce planul Arminian a fost dat la o parte, oamenii care erau lipsiți de o lucrare cordială a harului în mod evident, au continuat să se prezinte pentru botez pentru a împlini prima cerință şi pentru a manifesta prima dovadă de mântuire. Ei au fost botezați, nu pentru a fi mântuiți; mai degrabă, ei au fost botezați pentru a-şi dovedi lor înșiși şi altora că ei au fost mântuiți. Deşi aceasta este o distincție între Arminianism şi Calvinism relativ la mijlocirea Evangheliei, acesta ajunge la aceeaşi concluzie, membri nemântuiți ai bisericii. În practică, majoritatea oamenilor nu au putut să facă o distincție. De aceea, botezul necredincioșilor a continuat să fie o problemă, chiar și după ce bisericile Kehukee s-au transformat de la Arminianism la Calvinism.

 

Această problemă nu a fost specifică Asociației Kehukee. În 1753, ca răspuns la o întrebare de la Biserica Kingswood, referitor la necesitatea unei asigurări a credinţei înainte de botez, Asociația Philadelphia a răspuns după cum urmează. ”Ni se pare, deopotrivă din Scriptură şi din experiență, că credinţa mântuitoare poate trăi acolo unde nu este asigurarea credinţei. De aceea, ca răspuns la a doua întrebare, Că o persoană sănătoasă în judecată, profesând credinţa lui de a se baza pe Cristos pentru milă şi mântuire, însoțită de o convertire prin Evanghelie, trebuie să fie botezată.„ Această afirmaţie pare să indice că Baptiştii Speciali din Philadelphia, de asemenea sufereau de consecinţa logică a legalismului Calvinist, care stinge duhul. Astfel, motivațiile spirituale ale expresiilor exterioare raționale ale duhului, cum ar fi plânsul, strigătele de laudă, simpatia bucuroasă, şi pacea, sunt pierdute. Simplu afirmat, în general, religia lor nu era cordială.

 

Lipsiți de religia cordială, Baptiştii Obişnuiți Calviniști au fost forțați să vadă doar faptele ca dovezi ale harului. Ei au încurajat oamenii să fie botezați, chiar dacă ei nu au simțit asigurarea primită de mărturia locuirii divine este Duhului. Ei au motivat că botezul, ca un răspuns la nevoia de asigurare a mântuirii, indica mântuirea. Teologia lui Calvin i-a pus pe Obişnuiți în circumstanţa ciudată de a-i accepta pe oameni pentru botez, în ciuda incapacității lor de a profesa o experiență directă a harului, sau vre-o dovadă experimentală a locuirii lui Dumnezeu.

 

Aceasta nu a fost acceptabil pentru Baptiştii Separați care practicau o religie simțită în inimă. Căutarea lor scripturală şi propriile experiențe, i-au învățat că efectele regenerării asupra sufletului au fost simțite în toate privințele nașterii din nou. Ei nu vor accepta oameni pentru botez, care nu pot să exprime o speranţă credincioasă a asigurării, că ei au simțit prezența care locuiește a Duhului Sfânt în ei, îndemnându-i spre ascultarea lor spre botez. (Aceasta este exact chestiunea Legământului Faptelor versus Legământul Harului care l-a întâmpinat pe Bătrânul John Clarke când el a ajuns în Boston în 1637).

 

Când Separații au venit alături, predicând o Evanghelie a religiei cordiale, care a stârnit sufletele credincioşilor şi i-a silit să plângă şi să strige de bucurie, Baptiştii Speciali Kehukee au fost uimiți. Astfel de afișări ale pasiunii religioase erau necunoscute Baptiştilor Obişnuiți. Totuşi, când ei au văzut efectul unei astfel de predicări şi părtășii, şi marea trezire pe care Dumnezeu o realiza prin Baptiştii Separați, ei nu au putut nega valabilitatea ei. Când Separații au arătat efectul sistemului de credință şi mântuire legal Calvinist al Obişnuiților, frații Kehukee nu au putut ignora criticile lor. Evident, ei au avut membri printre ei, cărora le-a lipsit o experienţă a harului, ceea ce era concluzia logică a teologiilor lor Arminiene şi Calviniste.

 

Practicile libere ale Baptiştilor Obişnuiți referitoare la expresiile cordiale de credinţă şi speranţă în Cristos, ca o dovadă a harului înainte de botez, şi reținerea membrilor care nu au putut cinstit să facă o astfel de afirmaţie, a cauzat despărțire în asociație. Criticile Separaților a forțat bisericile Obişnuiților să îşi examineze doctrina şi practica lor. În mod evident, unele biserici nu au fost satisfăcute cu ceea ce au găsit. Trei dintre biserici din asociație au adoptat o declaraţie de retragere împotriva ”oricărui frate care umblă dezordonat.„ Afirmând motivul lor, Bătrânul Burkitt a scris, ”noi am fost sub impresii foarte mari de a începe o reformă a bisericilor.„ Asociația, şi o biserică, s-a despărțit.

 

Bisericile care au rezistat reformării, ținându-se de planul lor original de botez, au fost Tosniot, Fishing Creek, Reedy Creek, şi părți din Falls la Tar River. Bătrânii lor au fost John Moore, Charles Daniel, William Burges, şi Thomas Daniel.

 

Reforma Asociației Kehukee

 

Reforma la Kehukee a avut loc în 1777. Separații, care mai întâi au identificat problemele lor, au sperat în reformare. Din cadrul slujitorilor de la Kehukee, doar Bătrânii John Meglamre, David Barrow şi Lemuel Burkitt au sprijinit original reformarea. Totuşi, datorând acestor frați sincera dorință de a pune cauza lui Cristos înaintea dorințelor omului, Separații au împrumutat ajutorul lor. Patru Biserici Baptiste Separate s-au alăturat Asociației Kehukee reformate.

 

În total, zece biserici s-au adunat la casa de Întâlnire Sussex în august, 1777, pentru a reforma Asociația Kehukee. Cele șase biserici Baptiste Obişnuite din această uniune au fost; Bertie, Bătrânul Lemuel Burkitt, Păstor; Sussex, Bătrânul John Meglamre, păstor; Brunswick, Bătrânul Zachary Thompson, păstor; Insula lui Wight, Bătrânul David Barrow, păstor; Chowan, nici un păstor listat; şi Granville, Bătrânul Henry Ledbetter, păstor. Bisericile Baptiştilor Separați includ; Bute, Bătrânul Joshua Kelly, păstor; Sussex, Bătrânul James Bell, păstor; Rocky Swamp, Bătrânul Jesse Read, Păstor; şi Edgecombe, Bătrânul John Tanner, păstor.

 

Este interesant să observăm că Bătrânul Burkitt oferă o explicație foarte generală de ce a fost adoptată o nouă Mărturisire. Explicația sa nu conține nici un motiv de ce Mărturisirea Philadelphia nu a fost reținută. Totuşi, el face referire la Separați referitor la ortodoxia unor Baptiști Obişnuiți. Mai departe, este clar din noua Mărturisire de Credinţă Kehukee şi afirmaţiile de credinţă ale Bisericii Sandy Creek, împreună cu Mărturisirea de Credinţă Sandy Creek din 1816, că frații Baptişti Separați nu au ținut de unele dintre teoriile lui Calvin. Explicația completă a Bătrânului Burkitt pentru noua Mărturisire este după cum urmează.

 

1. Unele dintre ele erau biserici care au pretins un privilegiu [întocmai] de a fi Asociația Kehukee, care niciodată nu s-au depărtat de principiile lor originale; de aceea pentru a convinge celelalte biserici şi lumea pe larg, că ei încă țin aceeaşi credinţă şi ordin în care au fost întemeiate la început, a fost necesar să prezentăm acestei Asociații, şi să facem publică, mărturisirea de credinţă. 2. Deoarece unele dintre aceste biserici care la această vreme urmau să se unească în Asociație cu noi, nu au mai fost vre-odată membre, a fost necesar ca ele să prezinte o mărturisire a credinţei lor, ca să fie cunoscut dacă noi toţi suntem sau nu de acord în principii.

 

Această afirmaţie este puţin confuză deoarece nu explică de ce asociația a renunțat la Mărturisirea de la Londra şi a adoptat-o pe a lor proprie. De asemenea, aceasta pare să indice că anumite biserici au refuzat să recunoască neregularitatea lor din trecut cu privire la credinţă şi practică. În plus, nici una din Bisericile Baptiste Obişnuite nu țineau la principiile lor originale de credinţă de vreme ce ele au fost original Arminiene.

 

Ce se poate concluziona din afirmaţie împreună cu faptul adoptării unei noi mărturisiri, este că noua Mărturisire de Credinţă este o reprezentare corectă a ceea ce au crezut frații din Asociația Reformată Kehukee. Mai departe, frații Kehukee au luat o decizie conștientă de a renunța la Mărturisirea de la Londra în 1777. Acesta este un fapt. Ei au făcut astfel ca parte a reformării bisericilor lor. Acesta este un fapt. Separații care s-au alăturat Asociației nu au reformat, ci criticile lor față de Baptiştii Obişnuiți au îndemnat spre reformă. Acesta este un fapt. De aceea, este rezonabil să concluzionăm că Kehukee a reformat doctrina şi practica lor pentru a se conforma cu doctrina şi practica Baptiştilor Separați.

 

În plus, primul articol din afirmaţia Bătrânului Burkitt tinde să sugereze o atitudine puţin certăreață în unele dintre Bisericile Kehukee. El vorbea evident despre bisericile pe care a vrut să le reformeze cu Kehukee, care au pretins că erau ortodocși ca Kehukee original. Aceasta este o situaţie extraordinară. Ei au refuzat să admită că au avut practică eronată, dar au dorit să se alăture într-o reformare cu bisericile surori care au admis în mod liber că Kehukee originală era dezorganizată. Dacă la aceasta făcea aluzie Bătrânul Burkitt, este de înțeles că Separații erau suspicioși de sănătatea acestor biserici. Probabil fraza, ”a convinge alte biserici„ se referă la nevoia unora dintre bisericile Obişnuite Kehukee să liniștească suspiciunile Bisericilor Baptiste Separate, cât şi a bisericilor Kehukee reformate.

 

Probabil de vreme ce cartea Bătrânului Burkitt era contemporană şi pentru că el a ieșit dintre Baptiştii Obişnuiți, unde el, fără îndoială, a avut mulți prieteni, el a simțit că partea mai convenabilă este să evite discuțiile specifice a motivelor de ce Kehukee a adoptat o nouă Mărturisire de Credinţă. Oricare ar fi motivele, efectul acțiunilor lor a ajuns departe. Azi toate Bisericile Baptiste Străvechi ortodoxe au abandonat de mult Mărturisirea de la Londra.

 

Trezirea

 

În 1787 Domnul a permis Separaților şi Obişnuiților din Virginia să realizeze recunoașterea şi părtășia. Aceste două grupuri, care erau foarte similare în doctrină şi practică, li s-a permis să dea la o parte diferențele şi să se alăture într-o unitate a părtășiei.

 

Uniunea generală din 1789 a Baptiştilor Separați şi a Baptiştilor Obişnuiți din Carolina de Nord a avut loc după mai mulți ani de părtășie limitată. Kehukee reformați au fost de acord în cele din urmă să se unească cu foștii lor frați Obişnuiți. Deşi o mică părtășie a avut loc în 1777, corpul mai mare de Baptişti Separați a rămas distant față de Obişnuiți.

 

În 1785 Asociația a numit o comisie care să lucreze un plan pentru a uni toţi Obişnuiții şi Separații din zonă. Comitetul s-a întors în anul următor cu o recomandare ca asociația să propună o părtășie cu Separații bazată pe credințele comune, plus o afirmaţie a trei principii referitoare la botez. Principiile erau:

 

1.    Noi gândim că nimeni ci doar credincioșii în Cristos au dreptul la ritualul botezului; de aceea, noi nu vom ține împărtășania cu cei care cer valabilitatea botezului în necredință.

 

2.    Noi lăsăm fiecare membru al bisericii să decidă pentru el însuși dacă el a fost botezat în necredinţă sau nu.

 

3.    Noi lăsăm fiecărui slujitor libertatea să boteze, sau nu, astfel de persoane care doresc să fie botezate, fiind atent cu privire la botezul lor anterior.

 

Cu chestiunea botezului credinciosului adresată cinstit, Separații şi Obişnuiții au fost de acord să se alăture într-o părtășie mai largă. O uniune între două grupuri a fost anterior aprobată anterior în 10 octombrie, 1789. Asociația a aprobat o hotărâre intitulată de ei Un Plan sau Constituție a Asociației Baptiste Unite, Anterior Numite Asociația Kehukee. Uniunea a inclus zece biserici din Kehukee Reformată, şi mai multe Biserici Baptiste Obişnuite, inclusiv câteva care au fost în dezacord față de reformarea Asociației în 1777. În total, cincizeci şi două de biserici s-au unit în noua Asociație Baptistă Unită. Mai departe, uniunea a realizat părtășie cu numeroase Biserici Baptiste Separate în toată Virginia, Carolina de Nord şi Sud, Kentucky, Tennessee şi Georgia. Din acest nucleu de biserici din Carolina de Nord, Virginia, şi Carolina de Sud, au avut ramuri sau au descins majoritatea Bisericilor Baptiste Străvechi.

 

Este interesant de notat, că doar după ce Asociația Kehukee s-a unit, Marea Trezirea spirituală a ajuns la ele cu forță deplină, şi chiar atunci aceasta a fost la doisprezece ani după uniunea lor. Doisprezece este un număr cu semnificaţie clericală, reprezentând desăvârşirea. Există trei evenimente semnificative în istoria Asociației Kehukee care sunt fiecare împărțite de doisprezece ani. În 1777 Kehukee s-a reformat, scăpând de eroarea botezului necredincioșilor. Doisprezece ani mai târziu, în 1789, ei au stabilit o părtășie unită cu bisericile foste surori şi corpul mai mare de biserici Baptiste Separate. Doisprezece ani mai târziu ei au început o eră  de trezire fantastică, începând cu anul 1801.

 

Încă de la constituția lor originală în 1765 bisericile din Kehukee s-au plâns de răceală spirituală. Necazul lor a fost atât de mare încât au adoptat oficial rezoluții de a cere lui Dumnezeu trezire. Prima lor rezoluție a chemat la o zi de post şi rugăciune în fiecare lună. A doua rezoluție a chemat fiecare membru al Asociației să se roage simultan în fiecare zi pentru trezire. Ultima lor rezoluție a chemat fiecare biserică să se adune pentru o zi de rugăciune o dată în fiecare lună. Ei au scris că nu va fi predicare sau îndemnare şi că fiecare om se se poată ruga nu mai mult de treizeci de minute.

 

Bătrânul Burkitt documentează plângerile de răceală de la biserici, referitoare la condiția lor spirituală. Cu un aer de dezamăgire el a inclus următoarele note în cartea lui, referitoare la lipsa de trezire. ”Au fost doar câțiva adăugați prin botez timp de mai mulți ani. În 1798, doar cincisprezece membri au fost adăugați în toate bisericile. În 1790, au fost patru sute patruzeci şi şase botezați. În 1791, nouăzeci şi nouă. În 1792, o sută nouăzeci şi doi. În 1794, cincizeci şi şapte. În 1795, doar nouăsprezece. În 1796, doar treizeci şi trei. În 1797, treisprezece. În 1798, patruzeci şi trei. În 1799, şaptezeci şi doi. În 1800, o sută douăzeci și nouă. În 1801, o sută treizeci şi opt s-au întors în scrisorile de la biserici către Asociație. Astfel lucrarea a progresat doar încet, dar întotdeauna au apărut unele caractere vrednice în fiecare biserică, sensibile față de răceala religiei, şi la aproape fiecare Asociație vor născoci unele modalități şi mijloace de a aduce o trezire.„

 

În tot acest timp Domnul pregătea frații Kehukee pentru trezire. El deja a trimis Baptiştii Separați în mijlocul lor. El le-a arătat erorile în credinţă şi practică ce necesitau corectare. El le-a permis liderilor lor să pună cauza înaintea sentimentului popular chiar cu riscul despărțirii. El le-a dat un crez străvechi şi ortodox pe care să îl adopte ca Articole de Credinţă. El le-a permis să crească în cunoştinţă şi înțelegere timp de doisprezece ani, până când ei au fost în stare să ajute fostele lor biserici Baptiste Obişnuite să corecteze aceleași erori. El le-a dat încă doisprezece ani pentru a crește spiritual în har, pentru a fi maturi suficient pentru fantastica trezire pe care el urma să o facă. Când ei au știut destule despre doctrine sau har, au umblat destul de ascultători, şi au fost destul de maturi spiritual, Domnul a trimis trezirea.

 

Potrivit Bătrânului Burkitt, impactul deplin al trezirii a atins Asociația Kehukee în 1801. La întoarcerea sa dintr-o călătorie de predicare, el a anunțat public că doar bisericile din Kentucky au botezat şase mii în urmă cu opt luni. Anunțul Bătrânului Burkitt a creat o neliniște profundă în membrii Asociației. Despre sesiunea din 1801 de la Kehukee el notează, ”Nu am mai văzut vre-odată o asemenea Asociație Kehukee. Slujitorii păreau toţi vii în lucrarea Domnului, şi fiecare Creştin prezent era gata să strige dintr-o dorință înflăcărată, ”Vie împărăția Ta!„ Slujitorii şi delegații au dus flacăra sfântă acasă la bisericile lor, şi focul a început să se aprindă în cea mai mare parte din biserici, şi lucrarea a crescut.„

 

Bătrânul Burkitt continuă descrierea lui a acestei treziri, observând că predicatorii erau eliberați să predice cu puterea divină şi cu demonstrarea Duhului lui Dumnezeu, după cum nu s-a mai experimentat mai înainte. ”Cuvântul predicat a fost însoțit cu o aşa putere divină încât în unele dintre întâlniri, două sau trei mii au fost în potop de lacrimi, şi mulți au strigat tare, ”Ce să facem ca să fim mântuiți?„ El continuă, ”Creştinii Vechi erau atât de treziți încât erau toţi înflăcărați să vadă pe vecinii lor, pe vecinii copiilor lor şi propriile lor familii atât de mult angajați. Mulți căzuți care au fost fugari timp de mai mulți ani, s-au întors plângând acasă. Slujitorii păreau toţi uniți în dragoste, şi nu era nici o ceartă sau conflict printre ei, şi toţi păreau a fi angajați să continue lucrarea, şi nu se părea că le pasă a căror strădanii au fost mai binecuvântate, astfel că lucrarea a mers mai departe; şi nici unul nu părea dornic să ia slava din aceasta către ei înșiși, ceea ce trebuie să fie observat cu atenție.„

 

Recunoscând efectul trezirii spirituale, Bătrânul Burkitt descrie numeroase exemple de convertiri. ”Lucrarea creștea, mulți erau convertiți, şi ei au început să se alăture bisericilor. În unele bisericii unde ei nu au primit un membru pentru botez pentru un an sau doi, acum primeau în mod frecvent la aproape fiecare întâlnire de conferință, mai mulți membri. Uneori doisprezece, patrusprezece, optsprezece, douăzeci, şi douăzeci şi patru de mai multe ori într-o zi. Douăzeci şi doi şi douăzeci şi patru au fost botezați de mai multe ori în Flat Swamp, Cashie, casa de întâlnire a lui Parker, Fishing Creek, Falls la Tar River, etc. Unele dintre bisericile trezirii au primit aproape două sute de membri fiecare. În patru biserici care stau între Râurile Roanoke şi Meherrin, în districtele Bertie, Northampton şi Hartford, au fost botezați în doi ani cam şase sute de membri.„

 

 

sus

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi Înainte
Copyright © 2003-2014 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate