Arhiva Contact Despre noi Link-uri
 Istorie
 

 

 

Cuprins Publicaţie
Nostra Aetate
Apologetica
Teologie
Reforma Spirituala
Istorie
Pastorala
Misiunea Azi
Site-uri Baptiste
Media

 

 


Pagina de Istorie

Dr. Alexa PopoviciISTORIA BAPTIŞTILOR DIN ROMÂNIA

 Dr. Alexa Popovici

 

LITERATURA ŞI MISIONARISMUL

 

Literatura e produsul unei mişcări sau al unei persoane ajunsă la un grad de maturitate, care are o evoluţie lăuntrică. Ea e produsul spiritului, a echilibrului sufletesc, al experienţei lăuntrice, care îmbină impresionabilul cu plasticitatea. Misionarismul e acţiunea celor iluminaţi, a celor cu vocaţie divină, care ştiu să răspundă: „Iată-mă, trimite-mă.” Aceşti consacraţi răspândirii învăţăturilor lui Hristos, îşi revarsă bogăţia sufletească prin viu grai şi nu se supun regulilor şi formelor stilistice, nu au nevoie de plasticitate, ci de curaj, de zelul cald, de ascultarea deplină faţă de chemarea divină.

 

Iată de ce credincioşii baptişti români până la 1919 nu aveau un număr mare de scrieri, nu aveau scriitori, dar aveau vajnici misionari, învăţăturile de credinţă baptistă au fost semănate în pătura simpla şi mijlocie, care avea inima deschisă pentru a primi învăţăturile biblice. Răspândirea în primele faze istorice s-a făcut în mediul rural, la sate şi în orăşelele mai mici. Ε fapt cunoscut că majoritatea predicatorilor au fost oameni simpli, fără multă carte, ha unele cazuri, unii au fost chiar analfabeţi, care însă şi-au dat strădania să înveţe carte, şi au devenit adevăraţi cărturari în vremea lor. Aceştia nu aveau nici timpul necesar să scrie, fiindcă erau permanent în misiune, apoi nu aveau fonduri pentru tipărire de lucrări literare.

 

Sărăcia literară din secolul al XIX-lea trebuie explicată însă şi în legătură cu starea socială şi politică a acestor timpuri. În Transilvania, literatura românească, în general, era rară. Prin urmare nu e o excepţie această realitate la baptişti.

 

Totuşi, faţă de stările reale ale baptiştilor din Transilvania şi Banat, sau celelalte provincii aflate sub alte stăpâniri, şi cum ei nu aveau bărbaţi trecuţi prin înaltele şcoli ale vremii, îndrumaţi în cele ale gândirii, cum nu aveau fonduri de editură, putem spunea că au făcut destul de mult. S-au tipărit cărţi de cântări, reviste şi mici lucrări de îndrumare şi doctrină.

 

RĂSPÂNDIREA BIBLIEI ÎN LIMBA ROMANĂ. Credincioşilor de credinţă baptistă le revine cinstea de a fi fost răspânditorii Bibliei în mase, mai ales la sate, în mediul rural.

 

Imediat ce apărea într-un sat un credincios baptist, aţâţa curiozitatea şi dorinţa la mulţi consăteni de a citi şi de a avea o Biblie. De aceea, în foarte multe locuri, pionerii credinţei baptiste au fost adevăraţi colportori de Biblii. Lucrul acesta apărea pentru baptişti o absolută, o stringentă necesitate, fiindcă credinţa baptistei se bazează întru totul pe Sfintele Scripturi ale Vechiului şi Noului Testament. Fiecare credincios baptist trebuia să citească şi să cunoască Noul Testament. Aceasta explică acţiunea întreprinsă prin bisericile baptiste de a-i învăţa carte pe acei care nu ştiau să citească. Şi în vremurile acelea au fost mulţi, poate cei mai mulţi, care nu ştiau carte. Dar în fiecare biserică se făcea un curs de alfabetizare, şi după un an sau doi de la convertire, fiecare a învăţat citirea şi unii au ajuns foarte buni citeţi la amvon.

 

Foto sus: stânga, Teodor Bora – Tulca, Bihor; dreapta, Petre Jurconi – Firdea, Severin

 

În general, predicatorii fie locali, fie cercuali, aveau Biblii pentru vânzare, pe care le comandau de la Societatea Biblică din Budapesta sau Viena. La conducerea acestor depozite de Biblii,, erau credincioşi baptişti, care imediat ce primeau comenzile, le executau prompt şi avantajos. Odată creat făgaşul citirii Bibliei, fiecare familie căuta să aibă în casă o Biblie şi astfel a luat avânt colportajul cu Biblii şi Testamente. Când a fost creată Şcoala Duminicală, fiecare vroia să aibă o Biblie sau un Testament personal. Relaţiile sociale ale credincioşilor baptişti, discuţiile pe care le purtau cu rudeniile sau cu vecinii sau u alţi consăteni, au stârnit şi la aceştia curiozitatea de a citi Biblia sau Nouţ Testament, iar până să-şi cumpere, aceştia împrumutau câte un Testament sau o Biblie.

 

Au fost comune, unde oamenii erau fricoşi să pună mina pe o Biblie, să o citească, fiindcă era o superstiţie că dacă puni mina pe o Biblie, trebuie să o citeşti toată, altfel vor urma pedepse mari. Cei mai mulţi, au văzut o Biblie, când au venit pe la Biserica baptistă. Şi cum credinţa baptistă la început s-a răspândit mai mult în mediul rural, în timpul iernii, sătenii aveau timp destul să citească Biblia, iar seara în întâlniri pe familii să o discute. S-a ajuns în foarte multe comune la o adevărată campanie a citirii Bibliei. Aceasta a dus la convertirea multor suflete. Paginile Bibliei prezentau lucruri noi, învăţături necunoscute până atunci, pilde de viaţă creştină, şi oamenii făceau comparaţie între viaţa creştină cum era trăită de ei şi aceea oglindită în Noul Testament.

 

Spre a opri mişcarea de citire a Bibliei, unii din cei interesaţi au răspândit zvonul că Biblia baptiştilor e falsă, că ea e bună numai în interesul sectarilor, etc. Pentru documentare, în multe locuri sătenii au făcut b confruntare a Bibliei din altar şi cu Biblia cumpărată de la colportorii de Biblii, şi s-au convins de identitatea lor; astfel, într-un timp scurt şi încercarea aceasta s-a epuizat.

 

În revistele vechi, era publicat în fiecare număr câte un anunţ în legătură cu colportajul de Biblii. Din aceste anunţuri aflăm că se aflau depozite de Biblii la Arad, Oradea, Gurahonţ, Cluj, etc. De la aceste depozite se aprovizionau predicatorii şi misionarii cercuali, iar ei le plasau în popor. Mulţi dintre credincioşi voiau să aibă Biblii frumoase, şi comandau Biblii legate în piele şi să li se imprime monograma sau chiar numele întreg.

 

PUBLICAŢIILE PERIODICE. REVISTELE. Cu toate că la început pastorii baptişti nu aveau o pregătire prea mare, totuşi au dorit să aibă reviste religioase, cu articole spirituale, cu veşti, studii şi comentarii, cu material inspirativ. Spre a satisface aceste cerinţe, s-au născut toate hotărârile editării diferitelor reviste.

 

Prima revistă baptistă română a fost „Adevărul,” care a început să apară la 1 ianuarie 1900. Revista avea subtitlul „Foaie religioasă,” şi apărea lunar, redactată de Gheorghe Şimonca, pe atunci un student la drept, şi Gheorghe Crişan, în editura Comunităţii bisericeşti baptiste din Curtici. „Adevărul” era organul confesiunii baptiste şi o ediţie românească a organului oficial central „Vestitorul Păcii,” din Budapesta. Cu toata strădania mea, nu am mai putut găsi nici un singur exemplar din revista aceasta, iar caracterizarea ei am luat-o din revista „Familia” de la Oradea Mare din 2/14 ianuarie 1900. Dimensiunile revistei erau 24/16 cm. şi avea 8 sau 12 pagini. Nu se cunosc cauzele, dar revista îşi încetează apariţia după un an. Se pare că revista şi-a făcut făgaş în popor, deoarece în revista „Steaua Dimineţii” Nr. 3 din martie 1904, la pagina 12 a post publicat un comunicat, în care se arată că „fraţii din cercul Aradului” consideră că ar fi bine să se reînviere o foaie, care a mai umblat odată, fosta revistă „Adevărul", şi le-a plăcut. Revista „Adevărul” avea articole de explicare a Scripturilor. În comunicat se cere, ca acei ce ar dori să se aboneze în eventualitatea reapariţiei, să se înştiinţeze la Gheorghe Crişan în Şiria Nr, 311, spre a se şti cam câţi abonaţi ar avea revista. Fu ştim de ce anume, dar revista n-a apărut decât în anul 1908 sub redacţia lui Mihai Brumar, până la jumătatea anului 1909, când trece la redactarea ei Vasile Berbecar, fostul său ajutor redactor. Revista „Adevărul” seria II avea ca subtitlu: „Foaie religioasă, „ şi avea apariţie tot lunară. Revista a fost tipărită în tipografia lui L. Rethy şi Fiul din Arad. Casier era Simion Negru din Curtici.

 

A doua revistă editată de credincioşii baptişti a fost „Steaua Dimineţii,” care a început să apară în luna iunie 1903. Revista a fost redactată de Mihai Brumar la Tulca judeţul Bihor, iar abonamentele se făceau la Gheorghe Florian din Talpoş şi costa pe an 81 fileri. Dimensiunile erau aceleaşi de 24/16 cm. Primele numere au apărut trase la șapirograf şi apoi la litograf. În Nr. 3 din august 1903, la pagina 12 era o explicaţie: Mihai Brumar îşi cerea scuze că nu a răspuns la corespondenţă, fiindcă a fost ocupat cu litograful la care lucra revista. De fiecare dată, revista apărea în 4 pagini şi avea ca şi conţinut pe prima o cântare scrisă pe note, iar pe celelalte pagini erau articole, lecţiile Şcolii Duminicale, calendar lunar pentru citirea zilnică a Bibliei, diferite întrebări şi veşti frăţeşti. În anul 1904, pe lângă Mihai Brumar îl aflăm ca redactor şi pe Gheorghe Slăv dascălul pocăit de la Aciuţa, judeţul Arad. Din acest an, revista nu se mai litografiază, ci se tipăreşte la Tipografia lui V. Rakos din Oradea Mare, iar manuscrisele se trimiteau la Gh. Slăv. Abonamentul de o coroană se trimitea la casier, la Crăciune Vidican din Tulea-Bihor. În august 1904, Gh. Slăv se retrage de la redacţia revistei şi rămâne mai departe numai Mihai Brumar.

 

A treia revistă a fost „Lumina Lumii,” care a apărut pentru prima dată: în iulie 1904 la Arad, redactată de Gheorghe Slăv, care se mutase între timp în Arad-Sega Ekeutza 14. Revista avea ca subtitlu „Foaia creştinilor botezaţi numiţi baptişti, „ iar mai jos de subtitlu avea un citat biblic: „Eu sunt lumina lumii, cel ce Mă urmează nu va umbla în întuneric.” Ioan 8:12. Abonamentul era de 2 coroane şi 40 florini pe an. Apariţia era lunară şi se tipărea la Tipografia L. Rethy şi Fiul din Arad. Cât despre material, era mult şi bogat, în fiecare număr se publica câte o predică de C.H. Spurgeon pe câte opt pagini, care avea formatul de supliment sub titlul „Vestea Mântuirii”. Predicile erau alese şi traduse de Gheorghe Slăv din limbile germană sau maghiară. Pe celelalte opt pagini erau publicate articole mici, ştiri, probleme de caticheză,etc. Fiecare număr al revistei avea 16 pagini.

 

Prin faptul că revista „Lumina Lumii” publica asemenea predici, ea a adus o însemnată contribuţie la formarea omiletică a predicatorilor, fiindcă prin citirea acestor predici, lună după lună, ei şi au putut însuşi tehnica de a întocmi o predică, puteau observa cum C. H. Spurgeon îşi scotea din textul biblic ideile sale, cum plasa argumentele, cum întrebuinţa ilustraţiile şi cum făcea aplicarea la viaţă a învăţăturilor scoase din text. Gh. Slăv a respectat la traducere forma şi topica exactă a predicilor din originalul din care a extras predicile. A fost firesc că aceste predici publicate i-a ajutat pe predicatori, dar i-a ajutat şi pe membrii, pe toţi cititorii, cu o bogăţie de cunoştinţe, i-a crescut în devotament, le-a dezvăluit atâtea învăţături şi bogăţii spirituale şi ale harului. Materialul publicat a fost o adevărată mană sfântă pentru bisericile baptiste tinere în credinţă. În bisericile mai mici, întrucât nu aveau predicator local, se obişnuia să se citească aceste predici la amvon şi ele hrăneau pe cei dornici de adevăr. Ba chiar mai mult, aceste predici erau citite de necredincioşi, şi erau un ajutor evanghelistic. Revista circula de la o familie la alta şi toţi citeau aceste predici însemnate. Se poate afirma că Gheorghe Slăv, prin revista „Lumina Lumii” a creat făgaşul omiletic la predicatorii baptişti români dinainte de unirea Transilvaniei cu România.

 

A patra revistă baptistă a fost „Solul Păcii.” Aceasta a fost de fapt nu o revistă nouă, ci numai schimbarea titlului din „Adevărul” în „Solul Păcii.” Ea era redactată în continuare de Vasile Berbecar, dar a fost tipărită la tipografia baptiştilor din Budapesta. Conducerea revistei nu o considera o revistă nouă, ci vechea revistă cu un nou titlu, deoarece la arătarea anilor de apariţie, erau număraţi anii revistei „Adevărul,” Seria Π, adică din 1908. Sub titlul ei, era legitimarea de „Foaie religioasă, „ apoi dedesubt avea citatul biblic: „Împăcați-vă cu Dumnezeu, vă roagă solii lui Hristos.” 2 Corinteni 5:20. Formatul era ace laş de 24/16 cm. în 16 pagini, cu articolele pe două coloane. În fiecare număr erau articole de doctrină, devoţionale, istorioare morale, iar pe ultimele două pagini erau ştiri frăţeşti. Revista „Solul Păcii” a avut o apariţie regulată până la finele războiului, în 1919, când după Unire s-a început cu editarea revistei „Farul Mântuirii” la Bucureşti.

 

A cincea revistă a fost „Razele Aurorei,” destinată tineretului credincios. Ea a fost tipărită tot de Vasile Berbecar şi apărea bilunar, cu începere din anul 1915 până în 1919, apoi a fost transformată în Supliment la revista „Farul Mântuirii,” şi a apărut pană în 1925. După aceasta a rămas o parte a revistei „Farul Mântuirii” redactată de Jean Staneschi, dar numai câteva luni, fiindcă a luat fiinţă revista „Glasul Tineretului Baptist.” Revista „Razele Aurorei” ca revistă separată avea acelaş format cu „Solul Păcii” şi se tipărea în 4 pagini, cu articole scurte pentru tineret. Abonamentul era eşalonat după numărul exemplarelor comandate. Astfel, de la 1-2 abonamente era de 1 coroană şi 20 fileri; de la 3-10 exemplare scădea la 80 fileri; de la 11-50 exemplare la numai 60 fileri şi de la 50 exemplare în sus abonamentul era de numai 50 fileri.

 

LUCRĂRI DE LITERATURĂ. Primele cărţi de literatură, pentru baptiştii români, au fost acelea tipărite de Gheorghe Slăv. Om plin de zel sfânt, bun cunoscător al Bibliei, cu înde minare la scris, Gheorghe Slăv a scris cartea „Evanghelia şi Focul” pe care o publică în anul 1906. Cartea a fost tipărită la Arad, în tipografia lui L. Rethy, în acelaş format ca revistele, 24/16 cm. Materialul cuprins în cele 80 de pagini e împărţit în 17 capitole sau subiecte diferite. Are un conţinut al crezului baptist susţinut de texte biblice, în unele locuri prea mare,expus în mod polemic. Datorită îngrămădirii de texte biblice se pierde aproape cu desăvârşire farmecul literar. Din analiza capitolelor se te vedea, că această lucrare avea caracter catehetic instructiv, pentru membrii bisericilor baptiste, dar că felul în care sunt prezentate aceste învăţături şi concluziile pe care le scoate e polemic. Adesea el atacă direct unele dogme ale altor confesiuni, sau numai le vizează. Se ridică împotriva preoţimii în chiar capitolul întâii şi pe şase pagini discută împotriva acestei tagme bisericeşti în 39 de puncte. Gh. Slăv a fost scurt în tratare şi extrem de larg în documentarea biblică, Toată lucrarea pare, la un moment dat, numai o înşiruire de texte, aranjate sistematic pentru combaterea sau susţinerea unei probleme. Desigur, el a fost cel mai indicat în a face o astfel de lucrare, deoarece făcuse ani de-a rândul serviciul de învăţător confesional greco-oriental. El cunoştea mai bine ca oricine dintre predicatorii baptişti din Transilvania tipicurile, dogmele şi formele bisericeşti. În cartea aceasta el se ridică împotriva lor şi îşi susţine atacul cu texte biblice, înşirate într-un număr peste necesar.

 

Foto sus: Facsimil  Biblia de Iaşi 1874

 

Se pune problema intenţiei acestei cărţi, dacă Gh. Slăv a căutat să facă o carte de polemică sau una catehetică. Din precuvântarea făcută pe trei pagini se poate deduce şi una şi alta. Privirea de ansamblu însă, ne ajută să concludem că el a scris-o cu gând catehetic, dar că atunci când a scris era cu sufletul revoltat, fiindcă tocmai fusese alungat din postul de învăţător pentru a doua oară. Şi era foarte natural, ca în revolta sa, să dea scrierii adesea o nuanţă polemică. Ţinta de căpetenie rămâne însă cea instructivă. EI voia ca toţi baptiştii să cunoască adevărurile de credinţă pe baza lor testamentară. Cartea a creat la cititori un spirit de polemică, a lămurit o serie de probleme religioase şi a precizat poziţia biblică sau nebiblică a unor crezuri şi practici religioase. A fost, după cum povesteau toţi predicatorii bătrâni, cea mai citită carte după Biblie. Aproape nu găseai casă de credincioşi baptişti fără cartea „Evanghelia şi Focul.”

 

Foto stânga: Facsimil Evanghelia şi Focul

 

O altă lucrare tipărită şi rămasă de la Gheorghe Slăv a fost „Mai este o lume,” tipărită în format de afiş de perete, cu dimensiunile de 100/60 cm. Această lucrare era o încercare de a dovedi cu texte biblice existenţa vieţii viitoare, fericirea şi răsplata făgăduită celor credincioşi. Nici în această lucrare, Gheorghe Slăv nu caută să prezinte, să ofere concluziile sale, nu recurge la argumente raţionale, ci întreg reazemul e numai pe textele biblice. Pentru vremea lui, un asemenea fel de a scrie era foarte nimerit, şi cititorii nu considerau o povară să caute în Biblie la locurile indicate, ci din contră acest procedeu dădea o autoritate deplină şi religioasă scrierii. Iar cum oamenii nu cunoşteau Biblia, un asemenea stil devenea un mijloc de a instrui pe cititor în mântuirea .Bibliei şi a diferitelor texte în susţinerea unei învăţături.

 

O altă lucrare a lui Gheorghe Slăv a fost „Sfîrşitul Lumei”, şi Rătăcirile cu Sâmbăta,” de 24 pagini, restructurată apoi şi tipărită şi sub formă de afiş, întocmai ca „Mai este o lume”. Lucrarea aceasta a fost îndreptată împotriva interpretărilor că un creştin trebuie să ţină a şaptea zi, adică sabatul, că numai în acest fel poate fi mântuit. Toată lucrarea abundă în prezentarea de texte biblice, ceea ce o face greoaie şi puţin cam obositoare, căci trebuia citită cu Biblia în mână şi căpăta astfel forma de studiu.

 

Lucrarea aceasta, tipărită sub formă de afiş, avea la mijlocul ei fotografia lui Gheorghe Slăv în genunchi, prezentând Biblia. Ambele forme, cea de carte şi cea de afiş, au fost foarte mult răspândite printre cei credincioşi. Lucrarea aceasta sub forma de carte a fost retipărită şi în Statele Unite ale Americii în 1918 la Cleveland de Pavel Vucu şi s-a răspândit şi printre românii din America. Aproape toţi baptiştii români o aveau în casele lor şi cunoşteau conţinutul lucrării, în cartea aceasta, Gh. Slăv arată abaterea de la învăţăturile nou-testamentale a susţinerii că creştinii trebuie să ţină Sâmbăta, ca zi de închinăciune. Prin scrierea lui, el a pregătit pe toţi credincioşii baptişti să fie buni apologeţi ai Duminicii şi ai libertăţii Noului Testament. În unele biserici, lucrarea lui Slăv a fost schema unor studii biblice, care se ţineau cu tot poporul Toate textele indicate erau citite împreună şi erau comentate de mai mulţi credincioşi.

 

Foto stânga: Gheorghe Slăv, în genunchi cu cartea sa, Evanghelia şi Focul

 

Gheorghe Slăv mai avut o lucrare de traducere din limba maghiară în româneşte întitulată, „Fasiunea credinţei şi întocmirea ei.” Cartea are 50 de pagini de dimensiunile 23/14 cm. şi a fost tipărită în anul 1905 în două ediţii. S-a vândut cu preţul de o coroană exemplarul. Lucrarea aceasta are caracter pur catehetic, deoarece chiar în sub titlul ei este scris: „Pentru adunările creştine, care de comun, poartă numele de adunări baptiste.” Cartea se împarte în capitole, pe care le numeşte încheietură; sunt 15 încheieturi în carte de acest fel. Ele cuprind diferite doctrine şi prin forma cum se încep, se pare că avem a face cu o mărturisire de credinţă. Sunt definite sub forma de mărturisire doctrinele: despre Cuvântul lui Dumnezeu, despre Dumnezeu, despre păcat, despre mântuire sau răscumpărare, despre alegere şi deosebirea spre mântuire, despre mijloacele îndurării şi ordinul acestora despre pocăinţă sau reîntoarcerea păcătosului prin cuvântul lui Dumnezeu, despre sfântul botez, despre cina cea sfântă, despre adunarea poporul Domnului, cu diferite subdiviziuni: despre oficii sau dregătorii la existente în adunare, bătrânii şi învăţătorii, servii, datoriile membrilor, votările, primirea, disciplina adunării, deschiderea, apoi prea-sfinţenie, despre legile dumnezeieşti, despre căsătorie despre ordinul cetăţenesc, despre a doua venire a Domnului, despre învierea morţi şi judecata cea din urmă. Cartea aceasta a fost scrisă foarte îngrijit şi tipărită în tipografia lui L. Rethy şi Fiul din Arad. Faptul că în acelaşi an a fost tipărită în două ediţii, arată cât de căutată a fost de cei credincioşi, precum şi larga ei răspândire. Rolul cărţii a fost de instruire în învăţăturile de credinţă, ca fiecare membru al bisericii baptiste să cunoască doctrinele de bază ale credinţei, şi să le poată întemeia pe texte biblice. Deşi lucrarea este o traducere, totuşi ca traducător, a avut un merit deosebit în exactitatea traducerii.

 

 

Prin faptul că Gheorghe Slăv încearcă prin toate lucrările îndoctrinare a credincioşilor baptişti cu învăţăturile evanghelice curate, întemeiate numai pe adevărurile biblice, el face o lucrare unică pe vremea lui. El a fost de fapt îndrumătorul spiritual al baptiştilor prin scris.

 

Mai circula printre credincioşii baptişti români broşura, „Istoria Măriei Ion,” cunoscută mai târziu cu numele schimbat în „Istoria Măriei Jones.” Broşura a fost tipărită de Societatea Biblică Britanică şi răspândită la toate confesiunile din Transilvania şi Banat.

 

De asemenea, a avut circulaţie mare şi broşurică „Despre lipsa de dărnicie” în care se discuta păcatul zgârceniei. Spre a fi mult răspândită a avut un preţ de numai 10 fileri. Se poate spune că datorită faptului că această broşură a fost citită de toţi credincioşii dărnicia din aceea vreme e de necomparat cu cea din alte vremuri.

 

În fiecare casă de credincioşi se mai afla şi broşura, „Inima omului, „ cunoscută şi în prezent. La fel a fost mult răspândită broşura „Fără Dumnezeu în lume,” tradusă în româneşte şi care avea un conţinut apologetic, împotriva nepăsării sau necredinţei.

 

O lucrare foarte bună prin care se răspundeau învăţăturile de credinţă baptistă a fost „Calendarul Poporului Creştin,” ce apărea în fiecare an. Redactarea o făcea aproape de regulă Vasile Berbecar, cu contribuţia şi colaborarea tuturor celor ce putea mânui condeiul. Multe articole erau traduceri din limbi străine.

 

Mai aflăm că s-au tipărit pentru întreaga frăţietate română şi cărţile, broşurile, care au fost puse în vânzare la preţuri destul de ieftine. În revista „Adevărul,” Nr.3, din septembrie 1908, la pagina 48 se află o listă întreagă a acestei literaturi recomandată cu căldură tuturor credincioşilor: Cartea inimii, Foi pentru misiune, 50 fileri; Vino la Isus, 12 fileri; Patimile Domnului, 9 fileri; Icoane din lumea păgână, 5 fileri; Veste Bună, 5 fileri; O explicare scurtă despre Tatăl” nostru, 3 fileri; Isus şi cei doi lotrii pe cruce, 3 fileri; Amicul păcătosului, 3 fileri. Toate acestea se aflau de vânzare la redacţia „Adevărul” din Oradea.

 

GHEORGHE SLAV, PASCALUL DE LA ACIUŢA. Născut din părinţi plugari în anul 1869, în comuna Ciuci, azi Vârfurile, din judeţul Arad, Gheorghe Slăv a învăţat la Şcoala Normală - Preparandia din Arad şi a ajuns învăţător confesional greco-oriental în Aciuţa. În anul 1902 s-a pocăit auzind cuvântul sfânt explicat de la Ioan 3:3. Din această cauză, povesteşte el în prefaţa cărţii „Evanghelia şi Focul,” a fost înlăturat din postul de învăţător. Atunci, Slăv s-a apucat de lucru ca misionar. Astfel a ajuns dedicat în totul cauzei răspândirii Evangheliei, şi cum cunoştea foarte bine limbile germană şi maghiară, el a fost omul de baza pentru baptiştii români. Lipsit de catedră, s-a apucat de traduceri. În 1903 a revizuit şi completat cartea de cântări, „Cântările Sionului,” în 1904 a devenit coredactor cu Mihai Brumar la revista „Steaua Dimineţii”, iar în iulie acelaşi an a înfiinţat o revistă nouă cu titlul „Lumina Lumii”, în 1905 traduce „Fasiunea credinţei.” E interesant faptul că în 1905, spre finea anului i s-a îmbiat din nou postul de învăţător cu condiţia să nu mai facă propagandă baptistă. El scrie în prefaţa cărţii „Evanghelia şi Focul,” asupra acestui caz următoarele: „Da, cu adevăr, nu puteam tăcea (cuvântul( şi totuşi ce să vezi!? Întâmplarea şi ea şi-a avut locul; Vezi ce poate omul! Spre finea anului amintit (1905), hotărând-mă întru părerile mele omeneşti, m-am întors iarăşi la post (scaunul) de dascăl, mărturisind verbal şi în scris înaintea autorităţilor bisericeşti şcolare greco-orientale, că de aci înainte nu voi mai fi combătând din Sfânta Scriptură... „

 

Autorităţile bisericeşti şcolare ştiau că nu vor putea să-l readucă înapoi la greco-orientalism şi de aceea nici nu i-au cerut să-şi renege credinţa în schimbul reprimirii postului de învăţător, ci i-au cerut numai să numai facă uz de credinţa şi de convingerile lui, adică să tacă. Se pare că la început Gh. Slăv nu şi-a dat seama de substratul angajamentului făcut. El a fost omul, care nu putea să tacă. Şi el scrie în continuare, în aceeaşi prefaţă: „Cu totul deci eram să tac cuvântul lui Dumnezeu, fără a-mi aminti de celea zise: Cine poate opri cuvântul? (Iov 4:2; II Timotei 2:9), sau ca să-şi îndrepte de sine-şi paşii săi? (Ieremia 10:23; Psalm 37:23,24). Dar şi aceasta numai spre amăgire-mi era. „ Şi Gh. Slăv n-a tăcut. Urmarea a fost că a trebuit să părăsească din nou postul de învăţător confesional. În 1906 îl aflăm că scrie şi tipăreşte cartea, „Evanghelia şi Focul,” în care el atacă mai vehement ca în trecut.

 

Apariţia lui în popor, la întrunirile cercuale, sau la întrunirile pentru botez, serbare, etc. sau chiar la un serviciu divin în vreo biserică, era salutată cu bucurie. El a fost un om iubit de toţi. A lucrat ca misionar alături de Teodor Sida din Buteni pe întreaga Valea Crişului, până prin Bihorul îndepărtat, etc. Era cunoscut şi respectat de conducerea Uniunii de la Budapesta şi de toţi predicatorii, de toate bisericile baptiste din Transilvania. Gh. Slăv a fost un om sincer în credinţa sa, modest, neclintit de lângă adevăr, iubitor neîntrecut al Bibliei, de care nu s-a despărţit niciodată. Cu faţa senină, cu vorbe uneori cam pripite, ochii vii şi scânteietori, cu mustaţa bine aranjată, de statură mijlocie, bine legat şi vioi la mişcări, el era omul dotat să fie conducător şi tăietor de făgaş. Cât despre structura sa sufletească, era polemic, cu idei şi convingeri stabilite în minte, cercetător asiduu, sincer în prietenie, iubitor de sufletele altora, oricând gata să dea o explicaţie solicitată, cu un zâmbet discret şi cu farmec, foarte vehement în faţa adversarului, intransigent în problemele neîndoielnice pentru el, deschis la suflet pentru toţi oamenii.

 

În timpul războiului n-a putut lucra în domeniul literar, ci a făcut numai lucrarea de evanghelist. Spre sfârşitul războiului, în 1918 a căzut bolnav la pat de o suferinţă grea şi a murit în ziua de 5 octombrie 1919 în comuna Aciuţa. Vasile Berbecar scria la sfârşitul reportajului morţii lui Gh. Slăv: „Aşadar, am avut un lucrător în literatură până a putut lucra... Amintirea lui rămâne între noi în onoare.”

 

Cu adevărat, Gh. Slăv a fost pionerul literaturii baptiste române. El a scris cel mai mult înaintea de Unire, a fost primul scriitor şi a tipărit prima carte pentru baptiştii români. Ε meritul lui, că prin ce a scris a format pe alţii să-şi întemeieze concluziile şi învăţăturile pe texte biblice, iar prin predicile traduse şi tipărite a ajutat formarea a zeci de predicatori în domeniul omiletic. Lucrările lui au fost gustate de toţi credincioşii baptişti români. Până au mai trăit oameni, care l-au cunoscut, când îi pomeneau numele sau vreo lucrare a lui aveau o tresărire pioasă, un fior de plăcută amintire.

 

Gh. Slăv a fost un om de iniţiativă în publicistică şi literatură. În revista „Lumina Lumii,” Anul II, Nr. 2 din februarie 1905 era un anunţ că, începând cu 1 ianuarie 1905, el trimite revista regelui Carol I al României, împăratului Nicolae Π al Rusiei, episcopului ortodox Ioan Ignatie Papp al Aradului, Direcțiunea Seminarului Ortodox din Arad, De asemenea, în acelaş număr el anunţa că primarul oraşului Arad a aprobat petiţia sa, ca revista „Lumina Lumii,” să se vândă prin toate librăriile din Arad, prin chioşcurile de ziare şi chiar pe străzi. Toate aceste acţiuni îl arată pe Gh. Slăv, ca fiind un om întreprinzător, cu iniţiative în a răspândi cât mai mult revista cu scrierile lui. El dorea ca prin revistă să intre până în palatele imperiale învăţăturile de credinţă. Iniţiativele, acţiunile şi scrierile lui, îl vădesc a fi fost zelos în lucrare, înflăcărat în slujire, un adevărat făclier al credinţei nou-testamentale.

 

Nici Gh. Slăv, cu toată reputaţia lui, n-a scăpat şi n-a fost cruţat de anumite atacuri dinăuntru. Printre aceştia a fost şi H. Meyer. A cesta, având tendinţe dictatoriale a căutat să-i bareze ascensiunea şi acea trecere deosebită în popor, fiindcă el aduna multă lume în jurul lui. Dar în jurul lui Gh. Slăv s-au strâns predicatorii români în frunte cu Teodor Sida. În anul 1907, Gh. Slăv a plecat şi el în America, în oraşul Filadelfia. A stat însă puţin acolo, fiindcă lucrurile nu mergeau prea bine şi erau mulţi şomeri. întors acasă, chiar în acel an, a intrat în legătura cu partea de baptişti de la Budapesta, care au primit recunoaşterea, şi astfel a scăpat de sub controlul lui H. Meyer.

 

În Gh. Slăv, baptiştii români au avut pe primul osârduitor în literatură.

 

CARACTERIZAREA MISIONARISMULUI. Pentru cercetătorul de azi şi de mâine, aspectele care caracterizează procesul de dezvoltarea bisericilor baptiste române în perioada copilăriei lor, prezintă un interes profund. Aceste aspecte nu sunt un simplu spectacol, ci arătarea trăirii aspiraţiilor creştinismului primar, cultivarea comorilor spirituale ale credincioşilor din primele veacuri creştine. Bisericile baptiste au cultivat şi aplicat întocmai învăţăturile nou-testamentale şi în ce priveşte misiunea, evanghelizarea, adică lucrarea de mărturisire a lucrării pe care Dumnezeu a făcut-o în fiinţa celui credincios.

 

E, desigur, o cunună, o onoare, să fii în istorie o credinţă vie şi activă, cu tendinţă de expansiune, cu trăsături de creştere şi dezvoltare. Misiunea pe care au făcut-o predicatorii şi chiar simplii membri a avut două scopuri: a) misiunea de infiltrare, şi b) misiunea de consolidare. Toată lucrarea bisericilor baptiste, ca o comunitate creştină şi toată lucrarea făcută de indivizi îmbracă unul din aceste scopuri, ori le îmbracă pe amândouă, fiindcă la aceeaşi întrunire religioasă, cei ce crezuseră mai înainte, s-au întărit în credinţă, iar alţii, care nu erau convertiţi, au fost câştigaţi la credinţă, deci unii au fost consolidaţi, iar alţii câştigaţi. Misionarii, fie că au fost predicatori, fie că au fost numai membrii ai unei biserici, când s-au dus în alte locuri să mărturisească despre Hristos şi Evanghelia Lui, au urmărit un singur lucru, o singură ţintă: fericirea altora prin mântuirea de păcate în jertfa Domnului Isus Hristos. În misiune, baptiştii au fost nişte zeloţi ai crezului şi practicii Noului Testament. Ei s-au cheltuit pe ei, au înfruntat temperii şi prigoane, ura şi dispreţul altora, s-au expus la pericole nebănuite. Ε o adevărată panoramă a lucrării credincioşilor baptişti, care îşi are o măreţie şi frumuseţe, tocmai fiindcă se observă iubirea de alţii, dorinţa de bine şi de fericire a altora; şi cine o priveşte retrospectiv se inspiră şi se influenţează. Pentru cel ce priveşte adânc şi obiectiv, nu o privire superficială, la marea problemă a fericirii sau nefericirii oamenilor îi va admira pe aceşti simplii misionari, care s-au dus dintr-un sat în altul să spună altora din viaţa lor cu Hristos.

 

Ε sigur că, Teodor Sida, Ioan Ţirban, Gh. Florian, Gh. Slăv, Teodor Todinca, Ştefan Igna, etc. au crezut sincer şi cu toată puterea, că cine nu se pocăieşte de păcatele personale şi nu crede în Hristos că e înlocuitorul său personal la moarte, Spre a ispăşi vinovăţia,este un pierdut, unul sub condamnarea dreptăţii lui Dumnezeu. Ei au văzut că toată religia a ajuns doar o sumă de obiceiuri, îndeplinirea unor forme fără viaţă, şi că trăirea de fiecare zi a oamenilor este fără Hristos şi fără prezenţa divină. Şi ei au gustat şi experimentat o altă stare, o altă formă de viaţă şi de bucurie lăuntrică. De aceea, ei au căutat să îndeplinească întocmai cuvintele din Scriptură: „Duceţi-vă,.. şi predicaţi Evanghelia la orice făptură şi cine va crede şi se va boteza va fi mântuit, iar cine nu va crede va fi osândit.”

 

Acestor misiuni se datoreşte ascensiunea numerică a bisericilor baptiste, precum şi creşterea calitativă a vieţii spirituale a membrilor bisericilor. Bisericile baptiste au devenit adevărate focare de trăire a învăţăturilor lui Hristos şi apostolilor Săi.

 

TEODOR SIDA. Născut într-o familie de ţărani din Buteni, judeţul Arad, în anul 1857, Teodor Sida a fost unul din cei cinci copii ai familiei părinteşti. Părinţii, oameni destul de înstăriţi, l-au dat să înveţe carte la şcoala primară din comună. încă de mic i-a plăcut cartea şi a fost printre cei mai buni şcolari. În anul 1877 a plecat în armată, la Austro-Ungaria, unde a satisfăcut serviciul militar de trei ani. Aici a învăţat limbile germană şi maghiară. întors din armată s-a căsătorit şi a fost considerat printre fruntaşii din comună. Fiind om religios, a fost ales, la scurtă vreme după căsătorie, epitrop al bisericii ortodoxe din comună. Această slujire, i-a dat ocazii să citească Biblia bisericii, scrisă cu litere chirilice. Cu cât citea mai mult, cu atât îşi dădea seama de valoarea citirii Bibliei, şi Biblia a devenit pentru el un izvor de forţă spirituală, de vitalitate în credinţă.

 

Cum în timpul militar iei a călătorit mult, Teodor Sida s-a apucat de comerţul cu mere; ducea mere cu vagoanele în oraşele maghiare din câmpie: Mako, Bekes-Csaba, Szeged şi chiar la Budapesta. În anul 1894, într-o călătorie a întâlnit pe tren un colportor de Biblii. Imediat a cumpărat două Biblii, una în limba română şi una în limba maghiară. De acum, el avea Biblia în casa lui, şi o putea citi în orice timp. în aceşti ani, se mutase în Buteni un mecanic-fierar, un maghiar, Ianoș I. Lajos, care putea vorbi foarte puţin româneşte. Despre acest fierar s-a dus vestea în sat, că nu înjură, nu minţeşte, că nu primeşte lucru şi nu lucrează Duminica. Toate acestea erau neobişnuite. Teodor Sida, având mai multe lucrări cu acest mecanic, a intrat în vorbă cu el asupra felului său de viaţă, diferită de a celorlalţi oameni, Janos Lajos, care era un credincios baptist de la Salonta Mare, i-a explicat că el vrea să trăiască aşa cum se cere în Biblie. De aici discuţia între aceşti doi oameni a continuat luni de zile. Au început apoi amândoi să studieze anumite texte din Biblie. La una din aceste întruniri, Lajos i-a propus lui Sida să accepte, ca să vină la Buteni un român, care crede întocmai ca el, şi că acesta îi va explica mai mult şi mai bine credinţa nou-testamentală. Sigur, Teodor Sida a acceptat cu bucurie. Aşa a venit la Buteni de la Luguzău, credinciosul baptist Gheorghe Ginga. De la această vizită, de la începutul anului 1895, au rămas străpunşi la inimă Teodor Sida şi alţi prieteni de ai lui, care au venit să-l asculte pe Ginga, În anul 1896, Teodor Sida a început să predice din Evanghelie în casa lui, unde se adunau mai mulţi doritori după lumina Evangheliei. În 1897, Teodor Sida a fost botezat împreună cu alţii, de predicatorul Gheorghe Crişan din comuna Macea, judeţul Arad.

 

Cu acest botez s-a format biserica baptistă din Buteni, iar stâlpul ei a fost Teodor Sida. De aceea, chiar în acel an, în 1897, el a fost ordinat ca păstor al bisericii. Din Buteni, lucrarea de răspândire a credinţei nou-testamentale s-a extins pe întreagă Valea Crişului Alb, până mai sus de Brad. Din 1897 până în 1910, prin lucrarea lui Teodor Sida şi a conlucrătorilor săi, s-au înfiinţat peste 60 de biserici baptiste în această regiune. La conferinţa din 3-4 decembrie 1903 din Curtici, el a fost învestit în chip oficial predicator cercual, acel care îndeplinea şi botezul noilor convertiţi. În 1913, împreună cu Gheorghe Slăv, face o călătorie misionară în România Veche, la Bucureşti, unde îl ordinează pe Constantin Adorian în slujirea de păstor al bisericii din Bucureşti, şi pe Ioan Branea în slujba de diacon.

 

Izbucnirea războiului din 1914 aduce lui Teodor Sida sarcini mai grele. Cei mai mulţi predicatori au fost mobilizaţi şi duşi la război şi el a trebuit să facă toată lucrarea. Acum, el a dat dovadă de o rară putere de muncă şi de conştiinciozitate, fiindcă nu s-a sustras de la nimic din tot ceea ce trebuia făcut.

 

După război, la primul congres al tuturor baptiştilor români, din România unită, ce s-a ţinut la Buteni între 13-16 februarie 1920, el a fost ales preşedintele congresului. La acest congres s-a oficializat formarea Uniunii, şi i s-a propus să fie ales preşedintele Uniunii, dar a refuzat categoric, simţindu-se nevrednic pentru onoarea aceasta. A primit la multe stăruinţe funcţia de casier al Uniunii. În timpul vieţii, a luat parte la toate întrunirile Uniunii şi a contribuit la toate hotărârile luate în legătură cu lucrarea baptistă din ţară.

 

Ca predicator, Teodor Sida a fost un exeget, cu o interpretarea textului biblic folosit la serviciul divin. Era adânc şi cald în expunere. Vorbea rar, clar, simplu, şi uneori întreba dacă este înţeles. N-a fost teolog, nici nu s-a pretins orator, dar în el s-au înnodat rosturile mari şi mici ale misionarismului în vremea de infiltrare şi consolidare a bisericilor baptiste. Era calculat şi avea o demnitate de conducător. Folosea în orice problemă metoda cea mai simplă şi potrivită. El a fost omul, care a îmbinat părerile teoretice cu acţiunile practice. Casa, curtea şi via grăiau despre spiritul său gospodăresc. Avea o casă simplă, mobilier simplu. În biroul lui era o masă albă, pe care stătea o călimară de cerneală şi Biblia. În faţa mesei o bancă lungă cu spetează şi în spate un scaun şi un dulăpior cu cărţi. Aici studia, contempla şi chibzuia Teodor Sida. Curtea, grajdul şi coteţele erau ţinute într-o curăţenie exemplară. Sculele gospodăriei erau aşezate fiecare la locul ei.

 

Ca înfăţişare, Teodor Sida era un bărbat frumos, înalt, cu ochii blânzi şi vii, părul scurt şi fără pieptănătură, sprâncenele bogate, mustaţa stufoasă şi puţin răsucită. A rămas toată viaţa în portul său ţărănesc butincean, cu cămaşa brodată, laibărul albastru cu nasturi albi, ca de argint, şuba de lână albă, cizme lustruite şi pălărie sau căciulă ţărănească. Era senin şi deschis la suflet. A fost un făcător de pace. Întotdeauna, când se ivea câte o neînţelegere în cadrul Uniunii, şi trebuia să fie trimisă o comisie de împăciuire, Teodor Sida era aşezat în fruntea ei. Deşi căuta să se eschiveze de la asemenea însărcinări, totuşi se ducea şi cu duhul blândeţii căuta să împace părţile în cauză. Dacă reuşea, se întorcea acasă vesel, mângâiat; iar dacă nu reuşea pleca nemulţumit şi bolnav, cu gândul să nu mai accepte astfel de însărcinări grele. Când în diferite comitete se începea câte o discuţie mai aprinsă, el se ridica solemn, întindea mâna dreaptă şi cerea cuvântul, iar vorbele lui calmau atmosfera şi totul intra din nou în normal. Toată viaţa a fost drept şi cinstit. Cu firea sa foarte sensibilă, pretindea dreptate şi împărţea la alţii dreptatea. Niciodată n-a întreţinut vreo luptă sau vreo polemică. O dată, câţiva membrii din Buteni s-au ridicat împotriva lui şi a comitetului bisericii. Imediat, Teodor Sida a convocat şedinţa bisericii şi a demisionat din postul de păstor. Dar n-a trecut mult şi toţi cei răsculaţi au venit la el şi şi-au cerut iertare şi l-au rugat să se întoarcă, să preia din nou pastoratul bisericii. Niciodată el n-a ripostat, ci întotdeauna s-a resemnat.

 

Teodor Sida a fost unul din cei câţiva predicatori, care au cerut înfiinţarea Seminarului Teologic Baptist, şi el a cerut ca Seminarul să fie la Buteni. În anii săi de slujire, a adunat documente pentru istorie, pe care le-a predat lui Ioan R. Socaciu, de la care într-o prigoană au fost confiscate şi arse de autorităţi.

 

După 1923 s-a retras lent din preocupările generale şi s-a dedicat mai mult lucrărilor locale şi cercuale. Iubea mult comuna Buteni, pe care a condus-o ea primar. Adesea povestea despre construirea casei de rugăciuni din Buteni: „Am supravegheat lucrarea zi de zi. Uneori, noaptea după miezul nopţii, la lumina lunii, mă plimbam pe lângă zidurile ce se înălţau şi plângeam de bucurie... „ În biserica din Buteni a lucrat cu devotament sacru toată viaţa. La începutul anului 1935 a căzut bolnav, iar în ziua de 7 martie ace laş an a trecut în veşnicie. La înmormântarea sa au luat parte credincioşi baptişti din bisericile de pe Valea Crişului Alb şi de la mari depărtări.

 

GHEORGHE FLORIAN. S-a născut în Talpoş judeţul Bihor în anul 1867. A învăţat carte la Şcoala primară din comună şi a fost foarte sârguincios la carte. În tinereţe a ascultat propovăduirea Evangheliei, la biserica din Talpoş, de la primii credincioşi baptişti, Vidican Onuţ şi Ioan Lazăr. La botezul din 8 iunie 1894 a fost botezat cu încă alte 18 suflete de Mihai Cornea. Era tânăr de 27 de ani, plin de vigoare şi de zel sfânt. La mai puţin de un an de la botez, Gh. Florian a plecat în misiune, pentru prima dată în jurul Beliului, unde nu se ştia nimic despre credinţa baptistă. După cinci zile de misiune a fost prins şi dus în faţa primpretorului (Foszolgabiro), care l-a ameninţat cu pedepse şi bătaie, dacă nu va sta acasă liniştit. Dar el n-a putut fi ţinut locului. În acelaşi an a plecat din nou în misiune, de data aceasta pentru 17 zile şi tot prin comunele din jurul Beliului, unde a înfiinţat atunci câteva biserici baptiste. Tot în 1895, Florian a întreprins o călătorie misionară, o lucrare de pionierat în comuna Chieri, judeţul Arad, unde erau doar câţiva prieteni. Aici a fost arestat, şi cum notarul era ginerele preotului a fost supus la interogatoriu şi pălmuit, apoi a fost pedepsit la 29 lovituri la spate.

 

Zelul său misionar n-a avut bariere, n-a cedat ameninţărilor,n-a ştiut ce-i frica de persecuţii. El e predicatorul bihorean, care a trecut şi a predicat mult în părţile Aradului. După bătaia din Chieri, s-a dus în Covăsinţ să sprijinească lucrarea abia începută. Aici iarăşi a fost prins şi ţinut la arest câteva zile, ca apoi noaptea să fie luat sub escortă şi dus la marginea satului şi izgonit. Peste numai câteva săptămâni a făcut din nou o călătorie în comuna Chieri, unde a fost din nou arestat. Scăpat, a plecat în jurul Beliului şi a fost şi aici arestat din nou, şi fiindcă era acum recidivist a fost purtat prin comună cu toba, ca un hoţ, ca sătenii să râdă de el. Dar acest lucru, în loc să-i scadă prestigiul, i l-a mărit, căci toată comuna a început să vorbească despre el, să-i admire zelul religios şi să se intereseze de crezul său religios. Întâmplarea a ajuns cunoscută şi în satele vecine şi toţi vorbeau de Gh. Florian, ca de un demn urmaş al martirilor credinţei.

 

Într-o călătorie misionară a ajuns în comuna Somoscheş şi a început să predice Evanghelia la cei câţiva credincioşi baptişti. Vestea a străbătut comuna, că e un predicator baptist în comună. A fost arestat şi primarul comunei l-a pălmuit cu furie în public. Peste un an, el a fost chemat de biserica din Somoscheş să îndeplinească un botez cu mai mulţi nou convertiţi. La apă, în faţa poporului adunat să privească, dintre cei îmbrăcaţi în haine albe s-a desprins un bărbat, s-a apropiat de Florian, l-a sărutat pe obraz plângând şi i-a spus că el e primarul, care cu un an înainte l-a pălmuit în public, şi acum el sărută cu lacrimi obrazul pălmuit.

 

În lucrarea misionară a mai fost arestat în comuna Copăcel şi în Bălaia din Bihor. Aici în Bălaia, în timpul arestului a fost grav bătut. Pentru lucrarea lui cu Evanghelia a avut mulţi duşmani prin toate părţile, dar el n-a duşmănit pe nimeni. Gh. Florian a fost un adevărat predicator pioner, un adevărat luptător pentru răspândirea credinţei nou-testamentale. El a fost fondatorul multor biserici din plasele: Chişineu Criş şi Ineu din judeţul Arad, Beliu, Salonta şi Tinca din judeţul Bihor. După perioada de infiltrare şi când s-au organizat cercurile pastorale, Florian a rămas lucrător într-un cerc cu 32 biserici din jurul Talpoşului.

 

Pe vremea războiului 1914-1918, Gheorghe Florian, ca păstor, n-a fost luat pe front, ci a rămas acasă spre a alerga de la o biserică, la alta, în îndeplinirea actelor de cult, a împărţi mângâiere şi a alina o mulţime de dureri sufleteşti. A păstorit biserica din Talpoş din 1895 şi până în 1927, când a predat pastoratul lui Ştefan Petru, un tânăr din comună, care a absolvit Seminarul Teologic Baptist de la Bucureşti. Pe acea vreme biserica avea 360-380 de membrii. El a fost un bun păstor,a muncit cu osârdie să câştige pe alţii la mântuire, iar pe cei câştigaţi să-i crească în viaţa spirituală. N-a fost scutit nici el de atacurile unor invidioşi, care au făcut totul spre a-l compromite şi a-i scădea prestigiul de care se bucura.

 

La vârsta de 62 de ani era încă sănătos şi muncitor. În dimineaţa de 25 octombrie 1929 a plecat la câmp să încarce o căruţă cu coceni de porumb. După ce căruţa a fost încărcată, de sus de pe coceni a căzut şi în 15 minute a murit. Serviciul de înmormântare a fost ţinut Duminică 27 Octombrie. A lucrat pe ogorul Evangheliei 35 de ani. Gavrilă Morar, care a scris articolul despre moartea lui, spune: „Viaţa lui devotată pentru Hristos, a făcut să i se rezerve o pagină frumoasă în istoria poporului baptist din România.”

 

BIBLIOGRAFIE

1. Erdos Imre, Publicări, în Steaua Dimineţii,Nr.2,Februarie 1904. 2. Kamurszki Sfetco, Publicări, un aviz în Steaua Dimineţii, Nr.6,Iunie 1904. 3. Revista Familia, Oradea Mare, din 2/14 ianuarie 1900. 4. Gh. Slăv, Deschiderea de adunare şi Conferinţa de la Şiria, în Lumina Lumii, Nr.6,Dec.1904. 5. Dumitru Zimbran, Biografia lui Todor Sida, în manuscris. 6.1.Cocuţ,Un om mare a căzut azi în Israel, publ.în Farul Creştin,Nr.6 din martie 1935. 7. C.Adorian, Tudor Sida, art.publ. în Monitorul Baptist din mai 1935,p.3. 8. Ludovic Vidican, Istoria Bisericii Baptiste din Talpoş-Bihor, în manuscris. 9. Gavrilă Morar,: Moartea fr. Gh. Florian, publ.în Farud Mântuirii,, Jan.1930. 10. Vasile Berbecar, Necrologie, anunţul morţii lui Gh. Slăv,în Farul Mântuirii, Anul I,Nr.1,Dec.1919. 11. Mihai Brumar, Către cititori, publicat în Adevărul,Nr.1,Iulie 1908 pag.3.

sus

Abonare gratuita!

Introdu adresa de email:

Delivered by FeedBurner

Foloseste formularul de mai sus pentru a te abona GRATUIT la Publicatia de Apologetica pe email. Mesajele sunt trimise doar cand apare un numar nou al Publicatiei si abonarea este absolut Gratuita!

DE CITIT!!!!

Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost actualizată la versiunea 1.0! Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi! Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!

 

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o serie de subiecte de studiu:

 

Apologetică

Biografii

Etică

Istorie Creştină

Scrieri Primele Secole

Teologie Sistematică

 

Pe pagina de Teologie Sistematică puteţi găsi o serie de articole la subiectele doctrinare despre:

 
HRISTOLOGIE (doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
 
PNEUMATOLOGIE (doctrina despre Duhul Sfânt şi alte duhuri)
 
ANTROPOLOGIE (doctrina despre om, aşa cum a fost creat el)
 
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
 
SOTERIOLOGIE (doctrina despre mântuire)
 
BIBLIOLOGIE (doctrina despre Biblie)
 
COSMOLOGIE (doctrina despre creaţie şi istorie)
 
ECLESIOLOGIE (doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
 
ESCATOLOGIE (doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)
Cartea de Oaspeţi

Semneaza in Cartea de Oaspeti

Apasă aici pentru a semna sau vizualiza Cartea de Oaspeţi

 Înapoi Înainte
Copyright © 2003-2014 Vox Dei Baptist Ministries. Toate drepturile rezervate