PUBLICAŢIE BAPTISTĂ DE APOLOGETICĂ

              

baptist.ro

 

Pagină de Istorie

Trei martori pentru baptişti
de Curtis A. Pugh


CAPITOLUL I

CONSIDERENTE INTRODUCTIVE

Aşa cum, pe bună dreptate, s-a afirmat într-o broşură publicată cu mulţi ani în urmă de către Southern Baptist Convention, baptiştii cred că:

„Nici un om nu poate fi mai liberal decât Biblia şi să-i fie credincios cu adevărat lui Cristos”. [1]

Aceasta este poziţia istorică baptistă! De asemenea, acesta este punctul de vedere al baptiştilor moderni, care cred în Biblie şi care doresc să-i fie credincioşi cu adevărat lui Cristos, în ciuda situaţiei actuale.

Situaţia actuală

Unii „baptişti” liberali tind spre unificarea cu romano-catolicismul. Mulţi alţii rămân neclintiţi în convingerea lor că a continua separarea atât de „Mama Prostituatelor” cât şi de fiicele ei protestante este singura ordine corectă a desfăşurării evenimentelor. Următorul citat este furnizat doar ca o ilustrare a tendinţelor de unificare care sunt răspândite acum printre anumite grupuri baptiste. Cu siguranţă, anumite elemente liberale din cadrul Convenţiei Baptiste de Sud (Southern Baptist Convention) din Statele Unite, odată conservatoare, sunt activ antrenate.

„Teologii baptişti de sud şi cei romano-catolici au declarat că s-au pus de acord asupra dezbaterilor doctrinale. Sponsorizat de Catholic Bishop's Committee on Ecumenical and Interreligious Affairs şi de către Southern Baptist Department of Interfaith Witness, grupul de interlocutori a emis recent un raport în revista ‚Theological Educator’”. Citând Efeseni 4:5, grupul a tras următoarea concluzie: „Noi nu numai că am mărturisit, dar am şi experimentat un singur Domn, o credinţă şi un botez”. [2]

Ca şi exemplu recent al mişcării actuale existente în mijlocul unor baptişti în direcţia unirii cu romano-catolicismul luaţi în considerare următorul articol de ştiri.

„COLUMBIA, S.C. - Acordul dintre evanghelici şi romano-catolici de a sfârşi „conflictul lor lipsit de iubire” este bine primit în unele părţi ale Centurii Biblice (zona centrală a Americii).”

„Acordul semnat cu o săptămână în urmă de către liderii evanghelici, inclusiv Pat Robertson, şi de către episcopii catolici continuă progresul început cu ceva ani în urmă, când Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat Carolina de Sud şi a sugerat legături mai strânse”, au spus liderii religioşi.

„Într-adevăr, nu este datoria oricărui urmaş al lui Cristos să lucreze spre unitatea tuturor creştinilor?” a spus atunci Papa unui număr de 26 de lideri americani din denominaţiuni diferite.

„Enoriaşii Bisericii Baptiste nr.1 (Primei Biserici Baptiste) din West Columbia au spus că se bucură să audă de recentul acord, în special de partea care susţinea sfârşitul încercărilor de a se converti unii pe alţii... ” [3]

Oricine înţelege mesajul mântuirii doar prin har al Bibliei şi este conştient de învăţăturile Bisericii Romano-Catolice va fi de acord că cele două reprezintă doi poli opuşi. Deşi catolicismul pronunţă cuvintele Bibliei, el dă învăţătură despre mântuirea prin fapte. Desigur, cei mai mulţi protestanţi promovează faptele în vederea mântuirii, iar „baptiştii” liberali fac la fel. Unii baptişti se fac la fel de vinovaţi de dorinţa unei uniuni a tuturor „denominaţiunilor creştine”, ca şi ierarhia catolică. Acest lucru este evidenţiat prin următoarele afirmaţii făcute de „enoriaşi” (închinători) ai Primei Biserici Baptiste din Columbia, Carolina de Sud.

„Atât baptiştii cât şi catolicii cred că religia lor este singura care trebuie urmată” a spus enoriaşul Dale Finley. „Eu sunt pentru pace; şi unii şi alţii ar trebui să lucreze împreună şi să înceteze să încerce să-şi impună (învăţături doctrine) unii altora,” a spus el. 

Helen Ford, o altă membră a marii biserici de cărămidă cu o mare cruce de flori pe peluză, a spus în a doua zi de Paşti că a primit cu bucurie efortul mutual. „Nu sunt chiar atât de îngustă ca să nu accept faptul că există şi alţi creştini buni care fac parte din alte denominaţiuni”, a spus ea. „Cred că toţi lucrăm pentru acelaşi scop, doar că folosim rute diferite ca să ajungem acolo.” [4]

Aceste ultime afirmaţii citate sunt un indicator al tristului declin doctrinal din mijlocul unora care se numesc baptişti. Ei nu cunosc adevărul sau l-au auzit şi l-au respins.

Isus a spus: „adevărul vă va face liberi (slobozi).” Nu există nici o mântuire separată de adevăr. Indivizii cu adevărat convertiţi sunt caracterizaţi de o cunoaştere a adevărului.

Persoanele regenerate nu au o cunoaştere perfectă a adevărului, însă au o cunoaştere veritabilă. Într-un mod similar, adevărul diferenţiază bisericile lui Dumnezeu de cele care sunt false. Bisericile Domnului sunt „stâlpul şi terenul adevărului.” Fără îndoială, deci, diavolul încearcă să abată adevăratele biserici nou-testamentale. Dacă adevăraţii baptişti fac parte din biserici nou-testamentale, felul în care acestea pot fi deviate este prin distrugerea principiilor distinctive. Acesta este aşa-zisul „modus operandi” folosit în prezent de către inamicul adevărului, acela despre care Isus a spus că este „mincinos şi tatăl minciunii ” (Ioan 8:44).

Satan acţionează deseori cu subtilitate, aducând reprezentări greşite ale adevărului. El instigă la batjocură faţă de Biblie şi faţă de cei ce cred în Biblie. El promovează voinţa liberă, proslăvirea oamenilor, mişcarea carismatică proslăvitoare a Duhului Sfânt, inter-denominaţionalismul care neagă doctrine şi teoria „bisericii universale invizibile”, care denigrează Biserica pe care a zidit-o Isus. El încearcă să-şi îndeplinească scopul sub deghizarea iubirii frăţeşti, a unităţii şi a cercetării (teologice). La urma urmei, spune el, dacă toţi creştinii sunt într-o singură „biserică universală invizibilă”, deci sunt toţi parte a unui „trup mistic (spiritual)”, de ce nu s-ar întâlni ei toţi aici, jos? Astfel, el îi convinge pe cei care nu gândesc şi, ca o coincidenţă, îi face pe baptiştii care cred în Biblie să arate ca nişte fanatici îndoctrinaţi şi lipsiţi de dragoste, pentru că nu vor să se alăture „creştinilor evanghelici.”

Satana a promovat în mod activ aceste doctrine dureroase în colegii de frunte, seminarii şi case de editură, chiar în ziua de azi. Din cauza acestei activităţi, el se bucură de un anumit succes din moment ce majoritatea organizaţiilor protestante conduc în prezent un „dialog ecumenic” cu Prostituata. Cooperarea, afilierea de la amvon, recepţiile de imersiune, întâlnirile uniunii, etc., chiar între unii aşa numiţi „baptişti” şi Fiicele protestante ale Prostituatei, sunt acum obişnuite. Carismaticii protestanţi sunt acum într-un singur duh cu carismaticii catolici. Puritatea doctrinară a fost astfel sacrificată pe altarul unirii creştinilor.

Dacă bisericile baptiste ar putea fi obliterate (şterse, anulate), procesul uniunii (nu al unităţii) ecumenice s-ar realiza mai uşor. Sunt puţini cei care se opun absorbirii tuturor bisericilor de către sistemul de la Roma, în afară de baptiştii sănătoşi. „Evanghelicilor” din America de Nord le este erodat simţul diferenţierii de către Noul Evanghelism, liberalism şi de către mişcarea carismatică. Cei mai mulţi „creştini evanghelici” nici măcar nu realizează ce se întâmplă! Biserica Unică Globală din vremurile de pe urmă este chiar după colţ!

Mulţi „baptişti” sunt hrăniţi cu hrană protestantă care este gătită în seminarii renegate şi răspândită printr-un mecanism denominaţional nescriptural, prin literatură şi programe. În ciuda acestui fapt, Dumnezeu are totuşi o rămăşiţă care nu va renunţa la principiile biblice. Chiar aceste principii sunt cele care-i fac să fie baptişti. Aceste principii istorice determină această rămăşiţă a bisericilor baptiste nou-testamentale să nu se organizeze sub forma unui centru pământesc, părtăşie, convenţie sau asociaţie.

La urma urmei, în ciuda a ceea ce ai fost determinat să crezi, nu este un păcat să fii un baptist, într-o biserică baptistă, practicând principiile baptiste biblice.

Problemele afirmate

Deşi sunt deseori acuzaţi de afirmaţia că vor fi singurii care vor merge în rai, baptiştii nu cred că numai ei sunt mântuiţi! Mântuirea este o chestiune individuală. Mântuirea este rezultatul lucrării harului suveran al lui Dumnezeu în inima individului. Suntem bucuroşi să recunoaştem că se pot găsi oameni ai lui Dumnezeu în multe denominaţiuni. Un scriitor baptist dintr-o altă generaţie a spus bine:

„Chemându-L pe Dumnezeu pentru a-i fi martor la sinceritatea lui, autorul acestei cărţi îşi exprimă cu bucurie afecţiunea creştină pentru orice suflet spălat prin sânge - indiferent care ar fi crezul acestuia.” [5]

Prezbiterul baptist Claude Duval Cole, fost instructor al Seminarului Baptist din Toronto, a spus următoarele:
„În timp ce pretind a fi adevărata biserică, baptiştii nu neagă mântuirea altora. Noi plasăm mântuirea în persoana lui Isus Cristos şi credem că orice păcătos care-şi ţintuieşte credinţa şi speranţa în Isus Cristos va fi mântuit. Noi nu spunem niciodată unui păcătos să se alăture unei biserici baptiste pentru a fi mântuit. Ca şi Ioan Botezătorul, noi îl îndreptăm pe păcătos spre Mielul lui Dumnezeu, Însuşi Isus Cristos, al cărui sânge curăţă orice păcat.” [6]

Oricum, mai este o chestiune care trebuie luată în considerare aici: a face o slujbă plăcută lui Dumnezeu. Este acceptat de Dumnezeu tot ceea ce noi numim a fi făcut în slujba lui Cristos? Dacă Cristos Şi-a înfiinţat cu adevărat modelul Său de biserică şi dacă o astfel de biserică există încă pe pământ, nu sunt acele biserici importante pentru El? Nu va fi El mânios pe toţi aceia care au considerat lucrarea Sa nesemnificativă? Ar fi El mulţumit de cei care au refuzat să-I slujească în biserica Lui? Vor fi răsplătiţi cei care continuă să se răzvrătească împotriva ordinii şi autorităţii Lui la un loc cu acei robi credincioşi care au purtat povara opoziţiei şi a persecuţiei de-a lungul secolelor? Dacă noi am fi plăcuţi lui Cristos, nu ar trebui să facem lucrurile după voia Lui? La urma urmei, nu a spus El, „Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu”(Ioan 15:14)? Nu a poruncit El bisericii Sale să-i înveţe pe noii convertiţi să „păzească TOATE LUCRURILE” pe care le-a poruncit El?

David a învăţat pe pielea lui că nu orice procedură este permisă înaintea lui Dumnezeu. El a încercat să Îi slujească lui Dumnezeu într-un mod care era acceptabil în ochii oamenilor, dar străin de Cuvântul lui Dumnezeu. Metoda inadecvată (păcătoasă) a lui David în încercarea de a aduce înapoi chivotul legământului în locul lui de drept a provocat o judecată îngrozitoare din partea lui Dumnezeu. Ca urmare a acestui lucru, David era „mânios” şi „s-a temut de Dumnezeu”(1 Cronici 13:11,12). Vizualizează consecinţele groaznice abătute asupra poporului Israel când monarhul se afla într-o condiţie spirituală aşa de jalnică! Poţi să vezi consecinţele desconsiderării voii descoperite a lui Dumnezeu cu privire la modul de slujire de astăzi? Te îndoieşti că imitarea lui Cristos a secat cu toate organizaţiile, metodele, activităţile şi planurile făcute de mâna omului?

David a fost forţat să vadă că motivul catastrofei care s-a produs din cauza mutării chivotului a fost următorul: „căci nu l-am căutat (pe Dumnezeu) după lege” (1 Cronici 15:13). Cât de important este acest principiu! În slujba lui Dumnezeu trebuie să facem lucrurile după instrucţiunile pe care ni le-a dat El!

Dumnezeu a spus că preoţii Lui trebuia să meargă pe jos şi să care chivotul pe drugii special făcuţi pentru această slujbă. Popoarele din jurul lor se poate să fi folosit boi ca să-şi transporte idolii, cu care proaspăt vopsite, ornate cu flori - şi israeliţii chiar au fost toleraţi când au pus chivotul într-un astfel de car. Dar oamenilor aleşi ai lui Dumnezeu, chiar dacă nu li s-a interzis în mod specific să nu facă la fel, li s-a poruncit în mod specific să facă altfel. Aici găsim un principiu biblic fundamental! Este important să ţii minte că o poruncă pozitivă specifică implică şi include interdicţii, prohibiţii negative specifice. Porunca de a face un lucru îţi interzice automat să faci alt lucru! O înţelegere clară a acestui principiu îi face pe baptişti să insiste ca lucrurile să fie făcute biblic! Nu avem nici un drept să facem inovaţii în închinarea şi în slujirea înaintea lui Dumnezeu!

Sinceritatea nu era de ajuns! A fi plăcut în faţa oamenilor din jur nu era de ajuns! A face lucrurile ca şi vecinii păgâni ai evreilor nu era acceptabil! Exista un mod corect de a face lucrurile atunci şi există o „orânduire anume” pentru slujirea plăcută înaintea lui Dumnezeu şi a lui Cristos astăzi! Slujirea plăcută lui Dumnezeu astăzi se găseşte într-o biserică nou-testamentală supusă măreţului Cap al Bisericii. Nu există nici o altă instituţie fondată de Cristos şi autorizată de El, care să facă lucrarea Lui pe acest pământ!

Când copiii lui Dumnezeu sunt învăţaţi adevărul, ei îl ascultă cu bucurie. „Caprele” spirituale „împung” adevărul; oile lui Dumnezeu sunt conduse de Cristos, Păstorul, prin Cuvântul Lui. Din pricina lucrării Duhului Sfânt, mulţimi de oameni au ajuns în bisericile baptiste prin adevărul Scripturii, iar acesta este unul! Te îndemn să cercetezi Scripturile ca să percepi adevărul şi „...să ne arătăm mulţumitori şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică; fiindcă Dumnezeul nostru este un ‘foc mistuitor’”.(Evrei 12:28,29)

Istoria baptistă vizavi de istoria religioasă

Fie prin natura ei, fie datorită unei înclinaţii inconştiente, istoria acceptată de cei mai mulţi este adesea o povestire a evenimentelor într-o manieră favorabilă părţii dominante. De-a lungul istoriei, partea dominantă a fost fie o sectă protestantă, fie o ramură a catolicismului. Întâi primul, apoi al doilea grup a fost în control. Puterea varia din timp în timp şi de la ţară la ţară, pe măsură ce politicile religioase fluctuau. Din moment ce bisericile baptiste nu sunt şi nu s-au aflat niciodată într-o asemenea poziţie de conducere, deşi în anumite momente puteau fi, istoria este de cele mai multe ori întoarsă împotriva noastră. Scopul nostru nu este de a povesti aici istoria religiei sau istoria bisericilor Domnului. (Aceste două istorii nu sunt identice!) Totuşi, cititorul ar trebui să fie atent la faptul că ceea ce este prezentat de obicei ca fiind istoria „Bisericii” s-ar putea să nu fie deloc adevărat când este văzut în lumina tuturor faptelor. Ascultaţi declaraţia profesorului C.D. Cole:

„Ceea ce este cunoscut şi învăţat ca fiind istoria Bisericii este mai degrabă istoria creştinismului decât o istorie a Bisericii întemeiate de Cristos, căreia i s-a promis o continuitate veşnică. Istoria ne arată că adevărata Biserică, în calitate de instituţie, era reprezentată de congregaţiile locale ca şi pol opus unei ierarhii care creşte şi se dezvoltă până când episcopul Romei este făcut Papă sau Episcop suprem.” [7]

Partea dominantă a devenit în scurt timp ceea ce astăzi este cunoscut sub numele de Biserica Romano-Catolică. Este limpede că ea este un amestec între păgânism şi practici evreieşti din Vechiul Testament. Un bătrân frate baptist englez spunea cu privire la „istoria bisericii” că este istoria unui „iudaism” corupt. [Ortografierea a fost actualizată]

„Ce este istoria bisericii decât o evidenţă a unor oameni, care sub numele de creştini au trăit ca şi evreii? Au avut evreii o preoţie? Au avut. Au avut evreii un preot al preoţilor, un mare preot? Au avut unul în vedere, şi fiecare ţintea să fie om. Ţineau evreii Paştele, şi Se închinau lui Dumnezeu prin ritualuri? Aşa făceau. Aveau evreii tribunale eclesiastice? Aveau. Erau evreii guvernaţi de tradiţiile prezbiterilor (bătrânilor)? Erau. Aveau evreii un templu, un altar şi o jertfă? Aveau. Au aşezat evreii religia în executarea ceremoniilor lor şi nu în practicarea virtuţilor? Aşa au făcut. L-au monopolizat evreii pe Dumnezeu şi au urât toată omenirea, cu excepţia lor înşişi? Aşa au făcut.” [8]

Pentru a înţelege istoria bisericilor lui Dumnezeu, cititorul ar trebui să aibă în vedere faptul că, până recent, baptiştii nu au avut nici istorici şi nici istorii scrise de mâna lor. Iniţial, baptiştii au fost nimiciţi de guvernele instigate de instituţia religioasă care era la putere la timpul respectiv. Mai întâi, evreii au instigat persecuţia împotriva bisericilor Domnului. Mai târziu, idolatrii păgâni s-au opus într-un mod violent bisericilor. După aceea, atât puterile catolice cât şi cele protestante i-au condamnat pe baptişti şi i-au predat braţului secular al pedepsei şi, de cele mai multe ori, al execuţiei. [9]

Strămoşii noştri baptişti erau fugăriţi din loc în loc, ca nişte proscrişi, în majoritatea împărăţiilor lumii. Forţaţi să trăiască într-un pericol constant din pricina doctrinelor şi a practicilor lor (dintre care nici una nu a reprezentat niciodată un pericol pentru nici o putere individuală sau civilă), baptiştii nu avut nici timpul, nici oportunitatea sau înclinaţia de a se îndeletnici cu ţinerea evidenţei trecutului lor. Erau alte griji mai urgente care îi apăsau, din cauza circumstanţelor. Chestiunile de doctrină le solicitau efortul, în timp ce ereziile erau în creştere în bisericile din jurul lor. Fără nici o îndoială că istoria lor ar fi fost în totalitate pierdută dacă persecutorii lor nu ar fi scris împotriva lor şi, astfel, neintenţionat, au realizat o cronică a existenţei lor. J.H. Grime a spus-o mai bine:

„De la prima ruptură din biserică, în anul 250 d.Hr., care a rezultat în final în catolicism, până la reforma din 1250 d.Hr., adevăratele biserici ale lui Isus Cristos erau cunoscute sub numele de anabaptişti, sau sub alte nume locale pe care li le dădeau duşmanii. Lor nu le era permis să ţină evidenţe sau să-şi scrie propria istorie. Dar duşmanii lor au scris destul pentru a aduna o istorie destul de bună.” [10]

Ca urmare, dacă îi găsim pe baptişti devreme în istorie, trebuie să inspectăm scrierile duşmanilor lor, care aveau puterea la acea vreme. În acele scrieri, baptiştii nu vor fi reprezentaţi ca şi biserica lui Cristos, ci ca duşmani ai lui Cristos. Ei vor fi menţionaţi în evidenţele tribunalelor. Evidenţe ale persecuţiilor împotriva „ereticilor” vor prezenta un tablou al baptiştilor. Consemnările disputelor religioase vi-i vor prezenta, la fel şi istoriile romano-catolicilor. Sectele protestante şi acei dizidenţi care li s-au opus vă vor spune adesea despre strămoşii noştri baptişti. Procedurile consiliilor bisericii, care căutau să-i extermine, stau ca mărturie pentru perseverenţa lor. Descrierile biciuirilor şi ale execuţiilor baptiştilor care erau împotriva ritualurilor moarte şi a papalităţii lumeşti strălucesc adesea ca nişte faruri în istoria baptistă. În timp ce biserica „de pe copertă” continua în înstrăinarea ei de adevărul şi pietatea Noului Testament, martirii lui Isus au strălucit ca aurul. Îi vom găsi - dacă ne uităm cu atenţie - deşi trebuie să-i privim adesea prin ecranul fumuriu al necinstei şi născocirii. Ei vor fi învinovăţiţi în mod defăimător de cele mai dezgustătoare păcate şi condamnaţi în mod batjocoritor ca eretici de cel mai rău soi. Dar faptul de necontestat rămâne: oamenii care au deţinut principiile, observând orânduirile lui Cristos şi întâlnindu-se în clădirile bisericii au continuat să iasă la suprafaţă în fiecare generaţie, începând cu zilele lucrării pe pământ a lui Isus Cristos! Acest fapt nu poate fi negat de nici o persoană onestă şi informată!

Baptiştii separaţi

Cu siguranţă că pentru orice minte onestă şi neprejudiciată, aceşti trei martori ar rezolva întrebarea ‚Cine sunt, de fapt, baptiştii?’ Oricum, este obligatoriu să scot în evidenţă încă un lucru. Baptiştii au devenit „respectabili” în ultimii două sute de ani ai existenţei lor. Nemaifiind priviţi ca „cel mai mizerabil dintre lucruri”, bisericile baptiste prosperă, dar prezintă puţine asemănări cu bisericile Noului Testament. Acest lucru s-a întâmplat deoarece numele de baptist (botezător), dat lui Ioan şi celor care botează cu botezul lui, a devenit acceptat din punct de vedere social, chiar dacă vechile doctrine baptiste nu au fost acceptate. Odată, acest nume era fost folosit ca şi un epitet al dispreţului şi doar cei care erau constrânşi de principiile biblice ca să-l poarte puteau să facă aceasta. Acum, când acest nume este acceptat de societate şi câteodată avantajos din punct de vedere financiar, mulţi se adună la umbra sa.

Diavolul a eşuat în nenumăratele lui încercări de a-i „ucide” pe baptişti. El a lăsat deoparte această armă în multe părţi ale lumii. Acum el recurge la arma lui mai eficientă, „amestecătura”. Compromisul a luat locul uciderii în armamentul lui. Acolo unde diavolul a eşuat în a distruge bisericile lui Cristos prin persecuţie, el încearcă acum să le atragă departe de adevăr. Noi i-am avertiza pe fraţii noştri baptişti, dacă am putea să împrumutăm cuvintele lui Pavel: „Înduplecarea aceasta nu vine de la Cel ce v-a chemat”(Galateni 5:8).

Nu este nici o îndoială că există mulţi membri ai acestor biserici cvasi-baptiste (consultă glosarul) care sunt sinceri în ceea ce fac. Ei au fost cufundaţi undeva, de către cineva, în ceva numit biserică. Poate că se numea chiar biserică baptistă. Noi insistăm asupra faptului că o astfel de acţiune nu-i face în mod neapărat membri ai bisericii Domnului! Părinţii noştri spirituali nu i-ar fi primit pe baza cufundării lor. Nici noi nu putem s-o facem!

Astăzi, orice cufundare este considerată un botez valid în majoritatea cercurilor religioase. „Botezurile” sunt acceptate astăzi ca o rutină de către multe biserici „baptiste”, deşi sunt duse la îndeplinire de către pastori ai unor congregaţii care posedă foarte puţin din asemănarea cu bisericile Noului Testament. Faptul că astfel de congregaţii nu au nici un fel de argumente că ar fi un trup scriptural al lui Cristos pare să însemne puţin pentru mulţi oameni la sfârşitul secolului 20. Orice cufundare este acceptabilă în ochii entuziaştilor religioşi din zilele noastre, dacă respectivul candidat a fost „sincer”. Părinţii noştri spirituali vorbeau despre o „cufundare înstrăinată (alienată)”, pe care refuzau să o accepte ca fiind validă. Punctul pe care vrem să-l evidenţiem este că nu toţi cei care revendică numele de baptişti sunt, de fapt, baptişti în vreun sens istoric sau scriptural al cuvântului! Prin aceasta noi dorim să spunem că nu toate bisericile care sunt numite baptiste sunt biserici ale lui Cristos!

Numele de baptist

Faptul că unii navighează sub un steag fals este un motiv insuficient ca noi să ne coborâm drapelul sau să-l schimbăm cu altul. Suntem conştienţi că există fraţi care sunt gata să lepede numele de baptist din moment ce a fost acceptat de către atât de mulţi care, sub nici o formă, nu constituie biserici adevărate ale lui Cristos. Pentru noi, a face lucrul acesta ar însemna să fugim din faţa duşmanilor lui Cristos! Noi nu ne fălim cu un simplu nume, ci acceptăm cu bucurie numele de „baptist”, din mai multe motive. S.E. Anderson a scris astfel:

„Întâi de toate, numele de baptist este unul scriptural, care se găseşte de cincisprezece de ori în Noul Testament. El vine de la numele celui pe care Cristos l-a acceptat cu mare laudă şi reprezintă tot ceea ce credea şi îi învăţa să creadă Ioan pe numeroşii săi convertiţi. Ei îi împărtăşeau părerile şi aveau acelaşi punct de vedere ca şi Domnul Isus: ei erau nişte credincioşi atât de fermi în ce priveşte Evanghelia şi botezul, pe cât de fermi pot fi nişte convertiţi. Deşi nu se spune că erau numiţi baptişti (atunci nu era nevoie), ei ar fi putut fi numiţi astfel pe bună dreptate.”

În al doilea rând, numele  de baptist este un nume descriptiv. El îl descrie pe acela care crede că moartea, îngroparea şi învierea lui Cristos i se aplică personal, pe acela care şi-a îngropat în mod voluntar viaţa păcătoasă din trecut şi s-a ridicat să umble într-o viaţă nouă cu Cristos, unul care crede tot ce a predicat Ioan despre Cristos, care crede tot ce a spus Cristos despre cel care I-a pregătit calea şi unul care este obligat de botezul lui să Îl arate pe Cristos dinlăuntrul lui, în viaţa sa.

În al treilea rând, numele de baptist este sănătos din punct de vedere doctrinal. Pe lângă reamintirea punctelor extrem de importante ale Evangheliei, menţionate mai sus, este bazat solid pe Scriptură, căci Domnul Isus a aprobat acest nume. El l-a folosit în repetate rânduri. Duhul Sfânt i-a direcţionat folosinţa, iar Dumnezeu Tatăl a aprobat botezul lui Ioan prin vocea Sa, auzită la botezul Fiului Său.

În al patrulea rând, numele de baptist este unificator. Iată un lucru pe care-l poate face orice convertit, indiferent cât de slab. Botezul este acelaşi pentru toate rasele, pentru robi sau pentru cei liberi, pentru bărbaţi sau femei de orice vârstă, pentru bogaţi sau săraci, pentru învăţaţi sau analfabeţi, pentru bătrâni sau tineri, pentru familii întregi, pentru fiecare ţară, pentru fiecare epocă şi este acceptat de orice denominaţiune. Nici o altă „metodă de botez” nu are aceste calităţi. „Un Domn, o credinţă, un botez”(Efeseni 4:5).

În al cincilea rând, numele de baptist este centrat pe Cristos. El arată spre Cristos, care a murit şi a înviat pentru noi; arată spre Cristos ca şi Miel al lui Dumnezeu care ia păcatele lumii; arată spre Cristos ca unic Mântuitor. Prin urmare, el neagă mântuirea prin fapte, prin ordinări, caracter sau legământ ancestral. În mod simbolic, el face referire la moarte şi îngroapă orice revendicare pe care o are cineva cu privire la mântuirea prin fapte. Prin supunerea totală faţă de cel care botează, ca şi agent al lui Dumnezeu, botezul indică dependenţa totală de Dumnezeu. Acest nume ne reaminteşte de ades citata promisiune a lui Ioan că Isus Cristos îi va boteza cu Duhul Sfânt pe cei care-L urmează. [11]

Fiind frecvent ponegrit şi asociat cu porecle imprecise, acuzatoare, încă din timpuri străvechi, noi considerăm apelativul „baptist” ca fiind unul direct şi onest. Pentru noi, numele de baptist vorbeşte despre credinţa şi practica Noului Testament, care a existat fără intermitenţe încă din vremea lui Cristos şi a apostolilor Săi. În minţile noastre, el aduce în lumină genul de biserică înfiinţată de către Isus Cristos în timpul lucrării Sale timpurii. Ne vorbeşte despre o Evanghelie autorizată de către cer şi despre botezul după Evanghelie pe care l-a instituit Ioan şi care a fost continuat de către oameni conduşi de Duhul Sfânt, în fiecare generaţie de atunci încoace.

Prezbiterul baptist C.D. Cole a spus următoarele cu privire la numele de baptist:

„Numele de baptist este unul denominaţional, menit să distingă această denominaţie de altele. Nu existau nume denominaţionale înainte de apariţia diferitelor denominaţii. Înainte de aşa-zisa reformă, sub Martin Luther, existau biserici împrăştiate sub nume diferite şi ierarhia romano-catolică. Reforma a început în biserica romano-catolică şi a fost doar parţială. Reformatorii au luat cu ei o parte din ereziile Romei, cum ar fi regenerarea prin botez, ca o lucrare gradată, şi o formă de conducere asemănătoare cu cea a Romei. Unele dintre denominaţiile protestante îi urau şi îi persecutau pe baptişti.”

„Baptiştii sunt câteodată acuzaţi de un bigotism îngust, deoarece noi credem că bisericile baptiste urmează modelul Noului Testament. Linia trebuie trasată undeva, pentru că nu toate sutele de denominaţii diferite, aflate în conflict, pot constitui biserica întemeiată de Cristos, căreia El i-a promis continuitatea...”

„Scriitorul este baptist dar nu este un elogiator al baptiştilor. Noi nu pretindem nici o superioritate de caracter, purtare sau educaţie. Când întâlneşti un baptist cu un complex de superioritate, fii sigur că nu este unul veritabil. Bisericile din primul secol nu erau alcătuite din oameni perfecţi în caracter şi purtare. În experienţa mântuirii, păcătosul nu devine nimic în ochii lui însuşi, ci Cristos devine totul în toate. Înainte de a fi convertit, Saul din Tars era mândru şi se considera neprihănit, dar după ce a crezut că Isus era Cristosul, s-a considerat cel mai neînsemnat dintre cei mai neînsemnaţi sfinţi. Vezi Efeseni 3:8, Romani 7:14-25, Filipeni 3:1-7, 1 Corinteni 15:9.”

„Primul predicator al Noului Testament era numit Ioan Botezătorul: Mat. 3:1, Luca 16:16. Dovada că botezul lui Ioan era valid se află în faptul că cei care l-au urmat pe Cristos şi membrii primei biserici au primit doar botezul lui Ioan. Singura diferenţă dintre botezul lui Ioan şi cel al lui Cristos este aceea că cel al lui Ioan privea înainte, spre venirea lui Cristos şi ulterior, botezul valid a privit înapoi, spre Isus Cristos care venise deja.” [12]

Adevăratele biserici baptiste urmează atât instrucţiunile cât şi modelele conţinute în Noul Testament şi reprezintă o succesiune a bisericii primare. Aceasta califică bisericile baptiste adevărate să efectueze botezul valid întocmai cum au făcut ucenicii lui Ioan şi ai lui Cristos. Atât Isus, cât şi apostolii Săi s-au supus botezului lui Ioan (Mat. 3:13-17, Ioan 1:35-37; Fapte 1:21-22 ).

Noi nu recunoaştem nici un alt botez ca fiind valid, deşi prietenii noştri protestanţi ne asigură că botezul lui Ioan nu este acelaşi cu botezul creştin. Dacă nu este, vă rugăm, spuneţi-ne când anume a început „botezul creştin”? Şi, vă întrebăm, cine era autorizat din punct de vedere divin ca să iniţieze acest botez modern? De asemenea, am dori să ştim când au fost rebotezaţi apostolii şi cei care ascultau învăţătura lui Ioan cu acest nou „botez creştin”? De asemenea, am dori să ştim ce anume zugrăveşte acest nou „botez creştin”?

Noi credem că onestitatea cere ca cei ce navighează sub culori false (care spun că sunt baptişti când, de fapt, nu sunt) să-şi realizeze greşeala şi să devină baptişti sănătoşi. Aceasta ar presupune supunerea faţă de „botezul lui Ioan”, administrat prin mâinile unui om ordinat, care să boteze cu autoritatea unei biserici nou-testamentale. Această „re-botezare” este privită cu ostilitate de către mulţi „baptişti” care sunt baptişti doar cu numele. Ei nu consideră că Pavel a „re-botezat” doisprezece oameni în Efes, deoarece acestora le lipsea botezul scriptural (Fapte 19:1-5). Dacă aceşti „baptişti moderni” rămân neclintiţi în încăpăţânarea lor de a nu se supune botezului scriptural, am fi recunoscători dacă şi-ar schimba culorile. Noi credem că s-ar prezenta pe ei înşişi mai precis şi mai onest înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor dacă ar îndepărta cuvântul „baptist” din numele lor.

Caracteristica baptistă distinctivă este dilema protestantă

Următoarea afirmaţie a uneia dintre generaţiile noastre reprezintă o declaraţie clară şi precisă a poziţiei baptiste istorice. Pentru a scoate în evidenţă că ceea ce spun baptiştii se bazează pe concepţia lor despre mântuire şi botez, s-a afirmat:

1. „Orice adunare religioasă care predică o evanghelie falsă şi/sau practică un botez fals nu poate fi recunoscută ca fiind o adevărată biserică nou-testamentală, după orânduirea Evangheliei. Toate aceste adunări care, în mod fundamental, caracteristic şi permanent predică o evanghelie falsă intră sub condamnarea pasajului din Galateni 1:6-9.”

2. „Mântuirea şi practicarea credinţei sunt, fără îndoială, o precondiţie a botezului. Mântuirea nu se primeşte la botez. Doar ucenicii care cred sunt subiecţi potriviţi pentru botez. Cufundarea este singurul mod acceptabil de a fi botezat.”

3. „Botezul scriptural este absolut necesar constituirii, organizării şi existenţei bisericii, şi mai mult chiar, acolo unde nu există un botez scriptural nu există nici o biserică scripturală. Fără botez nu este nici biserică.”

4. „Există o legătură intimă şi inevitabilă între doctrina adevărată a mântuirii şi modul corect de a boteza. Botezul scriptural este reprezentarea şi identificarea cu planul scriptural de mântuire.”

5. „În acord cu poruncile lui Cristos, practica primelor biserici ale Noului Testament, epistolele lui Pavel şi mărturisirea de credinţă a tuturor denominaţiilor religioase evanghelice, botezul - ca şi decret (lege) - a fost dat bisericii nou-testamentale pentru a fi efectuat de aceasta în acord cu poruncile lui Cristos, până se va întoarce El.”

6. „Toate aspectele botezului (modul, subiectul, scopul şi executorul) sunt fixate irevocabil şi sunt prescrise de exemplul şi poruncile lui Cristos. Ele trebuie să rămână permanente şi neschimbate. O recunoaştere consecventă a domniei lui Cristos asupra sufletului cere ca aceste lucruri să rămână aşa (Mat. 1:6, Luca 6:46), căci doar Cristos are autoritatea de a iniţia, de a da sau de a altera doctrinele şi practicile bisericii nou-testamentale.”

7. „Numai bisericile de origine nou-testamentală şi cu o orânduire nou-testamentală pot oficia un botez scriptural. Aşadar, orice societate religioasă care predică o evanghelie falsă nu poate oficia botezul scriptural.”

„Care sunt ramificaţiile acestor concepte? Luaţi în considerare următoarele afirmaţii ale autorului pe care-l cităm aici:

1. Baptiştii stricţi au considerat dintotdeauna catolicismul drept o religie falsă care predică o evanghelie falsă, descrisă fără îndoială în Apocalipsa 17:1-18:24. Prin urmare, adunările catolice nu pot oferi un botez scriptural. Mulţi au luat aceeaşi poziţie în ce priveşte invaliditatea botezului catolic. Prezbiterienii, de exemplu, au adoptat aceeaşi poziţie la Adunarea Prezbiteriană Generală (Vechea Şcoală) (General Assembly (Old School)) în Mai, 1845. Acest fapt este înregistrat în „Colecţia de scrieri a lui J.H. Thornwell” ("The Collected Writings of J.H. Thornwell") Vol. 3, pag. 277-413, Editura Banner of Truth, 1974. Afirmăm din nou, botezul catolic este nescriptural, invalid, nul şi lipsit de semnificaţie.

2. Orice persoană căreia i s-a administrat un botez catolic nu are nici un botez. Orice denominaţie fondată pe botezul catolic nu are nici un botez şi, aşadar, nici o validitate a bisericii. [Toate grupurile protestante erau alcătuite din persoane care aveau botezul catolic.] Motivul? Numărul 3 de mai sus: „Fără botez nu există biserică.”(Vezi ‚Lectures in Systematic Theology’ de R.L. Dabney, lectura 64, pag. 774-775, pentru aceeaşi concluzie: „Nici un botez înseamnă nici o biserică”). [Dacă pastorul, scriitorul şi teologul prezbiterian R.L. Dabney ar fi fost consecvent definiţiei botezului şi în domeniul practicii, ar fi fost obligat să fie baptist!]

„Aceste concepte sunt motivele pentru practicarea baptistă „istorică” a botezului tuturor celor ce treceau de partea lor, din orice societate religioasă care nu era de aceeaşi „credinţă şi orânduire”. Acesta este motivul pentru care baptiştii nu acceptă ‚rantismul’ protestant. Toate denominaţiile protestante sunt clădite pe ‚rantism’ catolic şi infantil. [13] Cuvântul ‚rantism’ vine de la grecescul ”rhantizo”- a străluci]. [Toate parantezele îmi aparţin: C.A.P.].

Ideea este, deci, următoarea: dacă baptiştii admit că „botezurile” protestante sunt scripturale şi valide, trebuie să admită că şi botezurile Romei sunt scripturale şi valide, deoarece Roma este sursa de origine a botezurilor protestante. Luaţi în considerare următoarele cuvinte:

„... nici un pedobaptist [vezi glosarul] nu are nici un alt botez decât cel primit de la preoţii Romei. Luther, Calvin, Zwingli, Knox, toţi primii pastori şi toţi aceia care alcătuiau prima societate a reformatorilor au fost botezaţi de preoţi romano-catolici, în biserica Romei şi, ca urmare, botezurile lor nu sunt scripturale şi valide. Dar dacă botezurile lor nu sunt valide, atunci societăţile lor nu pot fi considerate biserici în nici un sens, căci nu există biserică fără botez; şi dacă acestea nu sunt biserici, pastorii protestanţi nu au nici un drept scriptural de a predica Evanghelia şi de a-i boteza pe alţii în societăţile lor. Mai mult chiar, făcând aşa, ei i-au înşelat pe oameni şi i-au dus pe căi greşite, făcându-i să creadă că sunt botezaţi, când realitatea este alta, şi făcându-i să creadă că se află în biserici vizibile ale lui Cristos, când, de fapt, după cum recunosc şi aceşti lideri, ei se află în societăţi omeneşti, care nu pot împlini niciodată orânduirile bisericii lui Cristos.” [14] [parantezele îmi aparţin: C.A.P.].

Acest fapt a fost recunoscut şi asupra lui a fost de acord o mare parte a corpului prezbiterian în secolul trecut, după cum urmează:

„Eram în Adunarea Generală a Bisericii Prezbiteriene (General Assembly of the Presbyterian Church), în 1829 (un colectiv de aproximativ două sute de membri), când ne-a fost lansată o întrebare pentru a lua o decizie: ‚Trebuie acceptate botezurile preoţilor papalităţii de către bisericile noastre (prezbiteriene) ca fiind botezuri valide?’ S-a discutat şi, deşi ar fi trebuit să votăm „Nu”, aproape în unanimitate, cineva mai viclean şi cu influenţă – reflectând în secret că TOATE botezurile noastre au provenit de la papalitate - şi-a schimbat poziţia şi a obţinut o amânare nedefinită a dezbaterii temei.” [15]

Faptul că romano-catolicismul a devenit atât de corupt încât nu poate să provoace pe câţiva din interiorul zidurilor sale să încerce o reformă este bine cunoscut. El a corupt harul fără plată al lui Dumnezeu într-o religie a faptelor şi a botezului regenerator, a penitenţelor, a rugăciunilor canonice, a rugăciunilor pentru morţi, a indulgenţei faţă de păcat plătite dinainte, a harului care vine prin „sacramente”, etc. Coruperea Evangheliei şi a orânduirilor ei a făcut ca Biserica Romeno-Catolică să îşi piardă calitatea de Biserică a lui Cristos. Toţi sunt de acord că nu poate exista o biserică adevărată fără o Evanghelie adevărată. Această corupere a făcut ca şi orânduirile sale, care până la acest moment au fost pervertite în sacramente care dau mântuirea sufletului, să fie invalide. Nefiind o biserică a lui Cristos, această biserică nu a avut deci nici o autoritate divină pentru a boteza.

„Reformatorii” ei, găsindu-se în situaţia de fi excomunicaţi din biserica Romei, au fondat biserici potrivit gândirii lor. Ei au fost pregătiţi ca şi preoţi ai papalităţii, aşa că au adus cu ei, în noile lor biserici „protestante”, o mare parte din „bagajul” Romei. Ei aveau botezul romano-catolic, care nu era adevărat din moment ce biserica respectivă era renegată (apostată). Ei i-au „botezat” pe alţii cu acelaşi botez al Romei, singurul pe care îl cunoşteau sau îl aveau. Aşadar, „bisericile” protestante nu sunt deloc biserici în sens scriptural. Botezurile protestante nu sunt valide, venind de la biserica renegată a Romei, care nu a fost o biserică adevărată a lui Cristos.

Pentru a fi consecvenţi, protestanţii TREBUIE să considere botezul romano-catolic drept unul egal cu al lor, deoarece botezurile lor nu sunt nimic mai mult decât o continuare a botezului Romei. A respinge persoanele care au fost botezate cu botezul catolic ar însemna să se „dezboteze şi dezbisericească” ei înşişi. Pe fondul insistenţei individului, mulţi preoţi catolici vor folosi cufundarea ca modalitate de a boteza. Protestanţii, dacă sunt consecvenţi, vor accepta aceste cufundări ca fiind botezuri valide, în ciuda ereziilor de condamnat învăţate de Roma. Singurii oameni care pot fi consecvenţi în respingerea unei de cufundări sunt cei din bisericile baptiste sănătoase.

Pastorul unei „biserici baptiste” din oraşul Whitehorse, Yukon Territory, Canada, mi-a relatat că scufundările anglicane erau acceptate de către „biserica lui baptistă”, ca urmare a faptului că ei recunoşteau adunările anglicane ca fiind „biserici creştine”. Acest lucru ilustrează ce vreau să spun. DACĂ bisericile catolice şi protestante sunt cu adevărat biserici ale lui Cristos, cufundarea credincioşilor trebuie să fie validă. Dacă un astfel de botez este valid, atunci primirea de către baptişti a tuturor celor care au fost cufundaţi în felul acesta este concluzia logică pe care o cere consecvenţa.

Cristos a delegat autoritatea de a boteza bisericilor Sale nou-testamentale. Bisericile fondate de către un anumit om nu sunt biserici ale lui Cristos. La fel, nici bisericile care au intrat în apostazie nu sunt biserici ale Domnului, căci dacă ar fi aşa, Cristos ar avea-o pe Prostituată ca şi mireasă a Sa! Numai persoanele regenerate, care sunt cufundate de bisericile lui Cristos, au botezul scriptural. Aceasta este caracteristica distinctivă a baptiştilor şi dilema protestanţilor.

Ca axiomă pentru aceasta pot fi prezentate patru afirmaţii.

AXIOMA I

Adevărata biserică a lui Cristos este singura organizaţie de pe pământ autorizată în mod divin pentru a predica şi a efectua orânduirile Bisericii.

AXIOMA II 

Un trup care era cândva, în mod vizibil, o biserică a lui Cristos, odată ce s-a făcut vinovat de apostazie faţă de credinţa şi ordinea scripturală originală, dând învăţătură în contradicţie cu acestea, nu poate fi considerat o biserică a lui Cristos şi nici orânduirile lui nu sunt valide.

AXIOMA III

Dacă majoritatea unei biserici adevărate ar cădea de la doctrinele fundamentale ale Evangheliei, pervertind orânduirile după răzvrătirea sufletului oamenilor, deşi îşi va păstra numele, nu va fi îndreptăţită să afirme că este o biserică a lui Cristos, şi toate acţiunile şi orânduirile ei vor fi evident nule şi goale.

AXIOMA IV

Cei ce constituie minoritatea oricărei biserici şi care se ţin strâns de doctrina şi ordinea Evangheliei, deşi sunt excluşi şi alungaţi de majoritatea apostată, trebuie, în acord cu legea şi raţiunea, să fie consideraţi o biserică adevărată, iar orânduirile lor ca fiind valide şi scripturale.” [16]

Nu poate exista nici o îndoială printre creştinii care cred în Biblie, cu privire la apostazia bisericilor Romei. De aici rezultă că actele oficiate de ele sale sunt invalide. Actele oficiate de protestanţi, care provin şi ele din biserica Romei, sunt în mod similar nule şi lipsite de orice recunoaştere cerească. Numai bisericile baptiste credincioase, înfiinţate în succesiunea bisericii primare, pot pretinde o autoritate divină pentru a acţiona în chestiunea botezului.

Ilustraţiile canadiene ale practicii biblice

Ca şi ilustrare a practicii continue a baptiştilor, haideţi să privim la următoarele exemple.

Caleb Blood din Canada

În 1802, prezbiterul Caleb Blood din A Patra Biserică Baptistă (Fourth Baptist Church) din Shaftsbury, Vermont, s-a oferit ca voluntar să călătorească în zona numită astăzi Ontario, Canada, pentru a lucra ca misionar din partea Asociaţiei Shafsbury (Shaftsbury Association). În acea perioadă, locul acesta era sălbatic şi nelocuit. Locuitorii acestei noi ţări erau loiali Imperiului Britanic. Nu cu mult timp în urmă, ei fugiseră din Statele Unite şi începuseră să-şi ridice acolo case, ferme şi afaceri. Timpul prevăzut pentru călătoria prezbiterului Blood s-a încheiat o dată cu sosirea la capătul superior al lacului Ontario - cam în zona oraşului Burlington de astăzi. El relatează situaţia în cuvintele următoare:

„Trebuie să menţionez aici o împrejurare care m-a pus la încercare. Am primit nişte veşti, împreună cu o cerere de a merge cu cincizeci de mile mai departe, într-o aşezare numită Long Point, lângă lacul Erie, unde avea loc o lucrare a harului divin; treizeci sau patruzeci de persoane erau pregătite pentru botez şi nu aveau pe nimeni care să-i poată boteza, pe o rază de două sute de mile; dar eu eram programat să merg înapoi prin Providenc şi nu puteam să-i ajut...” [17]

Dacă botezul valid putea fi administrat de clerul protestant, credincioşii din Long Point au greşit trimiţând după un om ordinat - un om cu autoritatea încredinţată de o biserică baptistă - care să îi boteze. Într-un asemenea caz, prezbiterul Blood ar fi greşit în această privinţă şi ar fi fost supărat zadarnic pentru că nu-i putea ajuta pe aceşti oameni. Dacă persoana care botează nu ar fi importantă, prezbiterul Blood s-ar fi liniştit, cu siguranţă, la gândul că existau pastori ai altor denominaţiuni care-i puteau boteza pe aceşti oameni. Dovezile arată că, nu departe, erau pastori protestanţi disponibili pentru aceşti oameni din Long Point. Dacă el credea că pastorii protestanţi pot administra un botez valid, fără îndoială că le-ar fi recomandat acestor „treizeci sau patruzeci” de oameni să recurgă la serviciile unui astfel de pastor. Adevărul este că botezul pastorilor protestanţi nu i-ar fi satisfăcut pe acei oameni, pe care Scriptura i-a făcut baptişti. Aceşti noi convertiţi au ştiut să nu caute botezul scriptural în mâinile pastorilor protestanţi, şi la fel a fost cu prezbiterul Blood!

De asemenea, ei nu au crezut că orice credincios care acţionează fără autoritatea vreunei biserici poate administra un botez valid. Altfel, ei ar fi cerut fie fratelui Fairchild, fie fratelui Finch (care predicau în zona Long Point, dar nu erau ordinaţi), să îi cufunde în apă. Evident că aceşti oameni, inclusiv prezbiterul Blood, credeau în acele principii baptiste ale autorităţii şi succesiunii bisericii - chiar lucrurile pentru care ne zbatem în acest volum.

Lemuel Covell şi Obed Warren din Canada

Anul următor (1803) un alt prezbiter baptist, Lemuel Covell din Pittstown, N.Y. a călătorit în Ontario (pe vremea aceea numit „Canada de Sus”), făcând muncă misionară. Tovarăşul lui de muncă era prezbiterul Obed Warren din Salem, N.Y. Aceştia au avut ocazia să viziteze zona Long Point, amintită mai sus de prezbiterul Blood. O parte a raportului lor sună aşa:

„În acest loc am găsit un grup de fraţi creştini, care au trăit un număr de ani fără privilegiile legate de orânduirile Evangheliei, în lipsa unei persoane care să le administreze (a unei persoane care să boteze). În mod frecvent au trimis cereri urgente la unul sau altul şi au avut întotdeauna succes. În zonă existau doi fraţi care se perfecţionau în public [un vechi mod baptist de a spune că existau doi fraţi neordinaţi care predicau în public], numiţi Finch şi Fairchild. Fratele Fairchild locuieşte la o oarecare distanţă de colectivul fraţilor, dar îi vizitează din când în când. Fratele Finch locuieşte printre ei şi lucrează în mod constant cu ei; dar nici unul dintre ei nu este ordinat, iar când am ajuns acolo, am aflat că fratele Finch nu fusese niciodată botezat.” [18] [parantezele îmi aparţin: C.A.P.]

Doctrina şi practica baptistă istorică, bazată doar pe Biblie, îi permite unui frate neordinat să evanghelizeze. Aceeaşi doctrină şi practică istorică menţionează, de asemenea, că fără autoritate din partea bisericii (care constă în botez, calitatea de membru al bisericii şi ordinare) nimeni nu poate administra în mod corect orânduirile. Acesta este tiparul Noului Testament! Tiparul din cartea Faptele Apostolilor este clar: botezau aceia care erau botezaţi şi ordinaţi ca prezbiteri sau diaconi.

În zona Long Point a Canadei de Sus exista o adunare de fraţi care respecta principiile baptiste, însă aceste principii erau cele care-i împiedicau să se organizeze ca biserică a lui Cristos. Fără a avea pe cineva care să îi boteze, după Evanghelie, ştiau că nu pot fi o biserică după tiparul Noului Testament. Cele două evenimente citate mai sus dovedesc că baptiştii din Canada şi din Statele Unite credeau acest lucru.

Nicăieri în Scripturi nu găsim nici un suport pentru organizarea bisericilor „separate şi libere” şi pentru botezarea convertiţilor în acest fel! Într-adevăr, nici chiar Cristos Însuşi nu Şi-a început lucrarea de a predica şi de a boteza (prin ucenicii Săi) până când El (şi ei) nu au fost botezaţi de Ioan Botezătorul.

Ioan Botezătorul este singura persoană din lume care a avut autoritatea de a boteza fără ca el însuşi să fie botezat. Aduceţi-vă aminte că Ioan Botezătorul a avut o misiune dată din cer de a predica şi de a boteza (Ioan 1:6,33). Cristos a dat bisericii Sale sarcina de a face lucrarea de predicare, botezare şi învăţare, dacă putem rezuma aşa „marea trimitere” (Matei 28:19-20). Porunca specifică, dată unei entităţi specifice (bisericii Sale), exclude în mod automat orice altă entitate de la realizarea acestei lucrări specifice.

Ţineţi minte că aceşti misionari timpurii din Canada au respectat în acest fel practica baptistă sănătoasă. Observaţi, de asemenea, că aceste evenimente au avut loc ANTERIOR inventării termenului de „delimitare”. Este, de asemenea, important de observat că aceşti oameni reprezentau bisericile din nordul recent formatelor State Unite, la scurt timp după Revoluţia Americană. Acestea erau biserici care aveau legături cu Anglia şi cu alte ţări europene. Cele două incidente anterioare ilustrează că asemenea practici erau obişnuite şi reprezentau proceduri aprobate printre baptiştii de seamă ai acelei perioade. Dacă cititorul păstrează în minte distincţiile prezentate în acest capitol, revendicările baptiste vor fi clar înţelese, aşa cum am afirmat în capitolul doi – „Mărturia Baptiştilor”.

Note bibliografice:

[1] J.G. Bow, WHAT BAPTISTS BELIEVE AND WHY THEY BELIEVE IT, (Nashville, The Sunday School Board of the Southern Baptist Convention, n.d.), pp. 4, 5.
Information furnished by The Historical Commission of the Southern Baptist Convention, Nashville, Tennessee indicates that agencies of the S.B.C. published this book by J. G. Bow from about the turn of the century utnil 1925.

[2] News Item from "CVN" quoted in the PLAINS BAPTIST CHALLENGER, E. L. Bynum, ed., (Lubbock, TX, Tabernacle Baptist Church, April, 1990), p. 4.

[3] "Evangelicals, Catholics Edging Closer", Rene DeCair, Associated Press Writer, (Tulsa World, April 9, 1994), p. 16.

[4] DeCair, ibid.

[5] W.A. Jarrell, BAPTIST CHURCH PERPETUITY, (Dallas, 1894), p. 6

[6] C.D. Cole, DEFINITIONS OF DOCTRINE: THE NEW TESTAMENT CHURCH, Vol. III, (Lexington, KY, Bryan Station Baptist Church, n.d.), p. 12.

[7] Cole, ibid., p. 16.

[8] Robert Robinson, ECCLESIASTICAL RESEARCHES, (Cambridge, Francis Hodson, 1790), [reprinted by Church History Research & Archives], pp. 134, 135.

[9] That various Protestant powers actively persecuted Baptists and others who dissented from whatever group was the "established church" is a fact of history though often denied. Michael Servetus (1511-1553) "died in Calvin's Geneva, condemned as a heretic." (William P. Barker, WHO'S WHO IN CHURCH HISTORY, Grand Rapids, Baker, 1977, p. 251.) He was "burned in 1553 with the apparent tacit approval of Calvin" (ibid. p. 252).

The oft praised Philip Melanchthon (1497-1560), ranks with Luther and Calvin as one of the 'greatest of the Reformers.' Baptists should be aware that, "He applauded... the execution of Servetus" and "recommended that the rejection of infant baptism, or of original sin, or of the real presence of Christ in the Eucharist, should be punished as capital crimes," (Schaff, quoted by Will Durant, THE STORY OF CIVILIZATION, Vol. VI, NY, Simon & Schuster, 1957, pp. 423-424). He was appointed over the secular inquisition that persecuted the Anabaptists of Germany and asked, "Why should we pity such men more than God does?" as he was sure that God had destined all Anabaptists to Hell (Smith, quoted by Will Durant, ibid. p. 423).

[10] J.H. Grime, WHY AM I A BAPTIST, (Lebanon, TN, self publ., n.d.), p. 11.

[11] W. E. Anderson, THE FIRST BAPTIST, (Little Rock, AR., The Challenge Press, 1972), pp. 120, 121.

[12] C.D. Cole, op. cit., p. 12.

[13] Bill Lee, Publisher's Foreword to A COMPLETE BODY OF DOCTRINAL AND PRACTICAL DIVINITY, (John Gill, London, Matthew and Leigh, 1809), [reprinted by The Baptist Standard Bearer, Inc., Paris, AR., 1987], pp. vii, viii.

[14] J.R. Graves, TRILEMMA, (Texarkana, Bogard Press, 1969), pp. 13, 14.

[15] J.F. Bliss, POPERY AND PROTESTANTISM COMPARED, quoted by Graves, ibid., p. 16.

[16] Graves, ibid., pp. 119-121.

[17] Stuart Ivison and Fred Rosser, THE BAPTISTS IN UPPER AND LOWER CANADA BEFORE 1820, (Toronto, Toronto University Press, 1956), p. 36.

[18] Ivison and Rosser, ibid., pp. 42, 43.


Capitolul doi îl vom prezenta în numărul viitor.

Puteţi citi alte articole de istorie pe pagina site-lui.

Ce este nou!

Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui, veţi găsi o pagină dedicată Teologiei Sistematică.

In cadru Teologiei Sistematică, veti găsi pagina de studiu în Bibliologie, doctrina Bibliei.

Pe această pagină puteţi citi 7 noi lucrări de studiu:  

bullet
Sola Scriptura şi Biserica Primară
 
bullet
Ce vrem să spunem prin Sola Scriptura
 
bullet
Tradiţionalism
 
bullet
Surprins de ce?
 
bullet
Revelaţia Generală
 
bullet
Revelaţia Specială
 
bullet
Scriptura Inspirată de Dumnzeu
 

 

 

 

                                                                    Vox Dei Baptist Ministries 64 E Main Str. Sidney, New York 13838
                                                                                             Vox Dei Baptist Ministries © 2003