
baptist.ro





| |
Pagină de Istorie
Trei martori pentru baptişti
de Curtis A. Pugh
CAPITOLUL DOI
PRIMUL MARTOR
MĂRTURIA BAPTIŞTILOR
Este deopotrivă necesar ca baptişii să-şi facă auzite convingerile deoarece
mulţi, chiar dintre ai noştri, nu au fost iniţiaţi în istoria baptistă. Fiind
nefamiliarizaţi cu propriul lor trecut, ei plutesc adesea în derivă printre
valurile noţiunilor privitoare la „istoria bisericii”.
S-ar putea să fii uimit să citeşti în aceast al doilea capitol despre ceea ce au
revendicat baptiştii în mod istoric, ca aparţinând de ei şi de începuturile lor.
S-ar putea să te tulburi în timp ce adevărul despre alte „biserici” devine
aparent. Acest lucru s-ar putea să se întâmple mai ales dacă nu eşti baptist. Se
va demonstra mai departe că baptiştii adevăraţi au crezut în mod consistent în
înalta antichitate a bisericilor baptiste. Mai departe va fi demonstrat faptul
că aceşti baptişti au afirmat că adevăratele bisericile nou-testamentale ale
Domnului se găseau exclusiv în mijocul acelor oameni care erau cunoscuţi sub
numele de baptişti. Nu spunem că fiecare „biserică baptistă” este o biserică
nou-testamentală, ci spunem că orice biserică baptistă autentică este o biserică
nou-testamentală.
Mulţi bine cunoscuţi predicatori baptişti, în viaţă şi adormiţi în Cristos, ar
putea fi chemaţi ca să dea mărturie aici. Pastori proeminenţi ai anilor care
s-au scurs, cum ar fi J.B. Moody, pastor şi fost preşedinte al Southern Baptist
Convention; B.H. Carroll, pastor al Primei Biserici Baptiste din Waco, Texas, şi
fondator al Southwestern Baptist Seminary; Jesse Mercer, lider între baptiştii
din Georgia după care a fost numită Universitatea Mercer (Mercer University) :
J.R. Graves, pastor şi editor; J. Newton Brown, pastor, scriitor şi profesor în
New Hampshire, Massachusetts, New York şi Virginia; John A. Broadus, pastor, şi
lider al Southern Baptist Convention; William Williams, pastor în New York;
R.B.C. Howell, pastor în Nashville şi pentru mulţi ani preşedinte al Southern
Baptist Convention; George C. Lorrimer care a slujit bisericilor din Kentucky,
New York, Boston şi Chicago; A.C. Dayton din New Jersey, editor, scriitor şi
secretar corespondent al agenţiei Southern Baptist Convention; T.T. Eaton,
scriitor şi pastor al unor biserici din Tennesee şi Virginia; plus o armată
întregă care ar mai putea fi amintită. Multe autorităţi baptiste la fel de
cunoscute şi respectate ca şi aceştia menţionaţi ar putea fi de asemenea audiaţi
pentru a da mărturie despre originea apostolică a baptiştilor.
Deoarece nu toţi care au deţinut originea apostolică a baptiştilor au păstrat
practica strictă baptistă, insistăm pe faptul că o consecvenţă ne cere urmarea
acestor practici istorice baptiste biblice . Aceia pe care-i vom chema pentru a
depune mărturie au fost proeminenţi în timpul lor şi foarte stimaţi printre
semenii lor. Onestitatea lor a fost de necontestat iar cunoştinţa lor nu poate
fi discreditată.
Deoarece nu ne dedăm titlurilor care-i slăvesc pe oameni, includem unele dintre
realizările educaţionale ale martorilor ce urmează fără nici o afirmaţie că
aceştia au fost oameni needucaţi. Literele din faţa numelui unei persoane nu o
fac să aibă dreptate neapărat, dar indică totuşi că a ajuns la un anumit nivel
în studiile sale.
Mărturia lui John T. Christian, A.M., D.D., L.L.D.
Pastor şi istoric, John T. Christian a slujit ca profesor de istorie şi
bibliotecar din 1919 până în 1925 la Institutul Biblic Baptist (Baptist Bible
Institute) al Southern Baptist Convention din New Orleans (acum New Orleans
Baptist Theological Seminary). El vobeşte în calitate de prim martor al nostru,
reprezentându-i pe baptiştii primei părţi a secolului nostru. El a scris
următoarea aprobare (andorsare):
„Nu am nici o îndoială în mintea mea că a existat o succesiune istorică a
baptiştilor din vremea lui Cristos până în prezent.” [1]
Acestă afirmaţie aptă şi concisă este poziţia istorică adoptată de baptişti în
ceea ce priveşte bisericile baptiste. Mulţi aşa-zişi baptişti din zilele noastre
sunt fie neînvăţaţi în privinţa aceasta, fie au apostaziat din această poziţie
străveche. Depărtarea lor nu dovedeşte în nici un caz că vechiul este eronat, ci
mai degrabă vorbeşte în volume întregi despre trista stare spirituală din zilele
noastre.
Southern Baptist Convention a publicat cartea de istorie în două volume a Dr.
Christian începând cu ediţia din 1922 până când au încetat să o mai tipărească,
după ce conceptiile neesenţiale sau protestante au preluat controlul în
seminariile lor. Fondatorii şi mulţi lideri timpurii ai S.B.C. au fost baptişti
sănătoşi (integri)- prin asta înţelegând „cei reprezentativi”- şi oameni cu
intenţii bune ale căror scrieri sunt de un mare ajutor creştinilor iubitori ai
Bibliei. Membrii actuali ai S.B.C. –şi-au respins aproape în unanimitate poziţia
doctrinală istorică şi practicile istorice baptiste „esenţiale”. Prin renunţarea
la publicarea cărţii de istorie în două volume a Dr. Christian, puteri din
S.B.C. stau mărturie pentru depărtarea lor de la credinţa şi practica biblică a
strămoşilor lor „reprezentativi”.
Mărturia lui T. G. Jones, D.D.
Haideţi să ne întoarcem puţin cu câţiva ani în urmă în secolul al
nouăsprezecelea şi să ascultăm mărturia unui alt membru eminent al Southern
Baptist Convention. Tiberius Gracchus Jones, ca şi adolescent, a fost adus la
pocăinţă şi la credinţa în Cristos şi după aceea a fost botezat de către James
B. Taylor, pastor al Bisericii Baptiste Nr.2 (Second Baptist Church) din
Richmond, Virginia. Pe când avea aproximativ optsprezece ani, Jones a intrat la
Seminarul Baptist din Virginia (Virginia Baptist Seminary) şi în curând era
licenţiat să predice de către aceeaşi biserică care a autorizat botezul său.
După ce a absolvit ca valedictorian la Universitatea din Virginia şi mai târziu
a absolvit cu acelaşi titlu la Colegiul William and Mary, şi a devenit pastor al
Bisericii Baptiste Freemason Street (Freemason Street Baptist Church) din
Norfolk. Mai târziu a slujit ca pastor în Biserica Baptistă Franklin Square
(Franklin Square Baptist Church) din Baltimore, Maryland. După Războiul Civil
American, Jones a fost rechemat să fie pastor al bisericii din Norfolk unde a
rămas până a fost ales preşedinte al Colegiului Richmond (Richmond College)
(noul nume al Virginia Baptist Seminary). După câţiva ani, a fost chemat a treia
oară la Bisericia Baptistă Freemason Street (Freemason Street Baptist Church)
din Norfolk. Mai târziu a fost ales pastor al Bisericii Baptiste Nr.1 din
Nashville, Tennessee unde a rămas mulţi ani.
Luaţi în considerare câteva dintre realizările lui T.G. Jones. În timp ce era
pastor al bisericii din Norfolk a fost ales preşedinte al Wake Forest College,
din Carolina de Nord, şi câţiva ani mai târziu a fost ales preşedinte al
Universităţii Mercer (Mercer University) din Georgia. A refuzat totuşi aceste
două propuneri deoarece a simţit că trebuie să rămână credincios
responsabilităţilor sale pastorale. Pe lângă discursuri şi articole publicate în
diferite ziare, T.G. Jones a scris trei cărţi scurte. [2]
„Dr. Jones este considerat unul dintre cei mai buni oratori de la amvon ai
ţării, şi foarte stimat de cei de cei pe care-i slujea în Nashville.
”A fost timp de câteva sesiuni (mandate) unul dintre vice-preşedinţii Southern
Baptist Convention, şi acum este prim vice-preşedinte al echipei de administrare
a Southern Baptist Seminary. El este caracterizat de o rară demnitate şi
manieră, o bună pregătire teologică, şi un C.V. binecuvântat. " [3]
Ascultaţi ce a avut de spus acest eminent pastor baptist sudic(southern) cu
privire la originea bisericilor:
„... Ei [baptiştii] au ţinut în minte întotdeauna faptul că bisericile lor sunt
la fel de străvechi ca însuşi Creştinismul, şi că temeliile lor nu au fost puse
de mâini mai puţin onorabile decât cele ale lui Cristos Însuşi. În toate
epocile, începând cu prima, baptişii au considerat denominaţiunea lor ca fiind
mai veche decât ei înşişi. Baptiştii americani neagă că-şi au originea în Roger
Williams. Baptiştii englezi nu-i vor recunoaşte pe John Smyth sau Thomas
Helwysse ca fiind fondatorii lor. Baptiştii galezi afirmă cu înverşunare că au
primit crezul încă din primul secol, de la cei care l-au primit direct, chiar de
la apostoli. Baptiştii olandezi îşi depistează pedigree-ul spiritual cam din
aceeaşi sursă. Baptiştii germani au susţinut că sunt mai străvechi decât
Reforma, mai străvechi decât ierarhia coruptă care se caută a fi reformată.
Baptiştii Waldesieni s-au lăudat cu o moştenire mult mai veche decât Waldo, mai
veche decât cel mai străvechi dintre predecesorii lor din văile Piedmontului.
Deci, şi noi, am putea spune despre Lollarzi, Henricieni, Paterineni,
Paulicieni, Donatişti, şi alţi baptişti străvechi, că au o origine mai veche
decât aceea a oamenilor sau circumstanţelor din care au derivate numele lor
ciudate. Dacă în orice orice împrejurare linia descendenţilor devine invizibilă
pentru ochiul uman, în „adâncurile apropiate ale antichităţii”, ei susţin că ea
reapare într-un sfârşit, şi-şi descoperă sursa în Cristos şi în apostolii Săi.
”Acum, noi gândim că această unanimitate singulară de opinii printre baptiştii
din toate ţările şi erele, considerându-şi originea lor comună în timpurile
apostolice şi primitive- o unanimitate a cărei existenţă poate fi stabilită uşor
de către numeroasele citate ale istoricilor şi a altor scriitori dintre aceştia,
este în sine un fapt fară de valoare, oferind doar un argument prezumtiv care
susţine cu mai multă forţă ceea ce spun baptiştii. În Anglia şi în Statele Unite
în special, baptiştii sunt astăzi numeroşi, inteligenţi, şi respectabili în
orice privinţă ca orice altă denominaţiune de creştini. Printre ei se află
oameni nu numai de un caracter impecabili şi moral, ci de un studiu profund şi o
vastă cercetare istorică. Şi toţi aceştia, împreună cu cel mai umil şi neînvăţat
dintre ei, cred că baptiştii, (că sunt cu numele sau nu, nu are importanţă), au
existat din zilele lui Ioan Botezătorul şi până astăzi.” [4] [parantezele îmi
aparţin C.A.P.]
Astfel de cuvinte directe spuse de către un baptist sudic atât de eminent nu pot
fi tratate în mod uşuratic. Acest scriitor nu-şi poate dori decât ca urmaşii lui
T.G. Jones să fie la fel de hotărâţi ca şi el în a sta de partea adevărului
bisericilor Domnului. Este un fapt de necontestat al istoriei că la moment dat
pastorii, la fel ca şi rangul şi organizarea Convenţiei Sudice Baptiste
(Southern Baptist Convention) erau aproape, pentru un om, sănătoşi în opiniile
lor. Prin aceasta vrem să spunem că ei susţineau părerea că adevăratele biserici
ale lui Cristos se găsesc printre acei oameni care se numesc baptişti şi ca
bisericile baptiste din zilele lor îşi aveau originea în timpul lucrării
timpurii a lui Isus Cristos.
Este demn de remarcat că acest volum a fost publicat de către American Baptist
Publication Society din Philadelphia ceea ce indică faptul că aceste opinii erau
împărtăşite atât de baptiştii din nordul cât şi de cei din sudul Statelor Unite.
Într-adevăr, astfel de opinii puternice ale bisericii au fost odată universale
printre baptiştii veritabili, dar mai târziu au fost aruncate de către mulţi.
Mărturia lui Joseph Belcher, D.D.
Întorcându-ne înapoi în timp şi mergând peste Atlantic noi îl respectăm pe
Joseph Belcher care s-a născut în Birmingham, Anglia în 1794 şi s-a convertit în
1814. În 1819 a fost ordinat ca pastor în Somersham iar mai târziu a slujit şi
în alte biserici. A devenit pastor al unei biserici din Halifax, Nova Scotia în
1844 şi după ce a slujit acolo timp de trei ani s-a mutat în Philadelphia la
Biserica Muntele Tabor. (Mount Tabor Church)
Iniţial, vom auzi despre enorma lucrare a lui Belcher de mai mult de o mie de
pagini care a fost lăudată de presa religioasă şi cea laică din acele zile şi de
reprezentanţi ai denominaţiunilor baptiste, metodste, episcopale, luterane şi
prezbiteriene pentru onestitatea, corectitudinea şi înţelegerea ei. Câteva
dintre aceste mărturii se găsesc la începutul volumului, puse acolo ca şi
reclamă. Joseph Belcher a scris:
„În încercarea mea de a schiţa pe larg istoria corpului baptist, scriitorii lor
se bucură că documentele istorice timpurii există, lucru care-i ajută într-un
mod material. Ei nu pot decât, spun ei, să-i fie mulţumitori lui Mosheim [vezi
glosarul] când le spune că originea lor se ascunde în adâncul antichităţii,
deoarece o astfel de mărturie, ca cea a cardinalului Hosius [vezi glosarul],
când spune că baptiştii au produs martiri timp de o mie două sute de ani, arată
că ei nu sunt atât de moderni în originea lor după cum ar susţine unii scriitori
moderni.” [5] [Parantezele îmi aparţin: C.A.P.].
Încă o dată Dr. Belcher a vorbit despre ceea ce susţin baptiştii cu privire la
perpetuitatea exclusivă, atunci când a scris:
„În timp ce baptiştii laici susţin o antichitate superioară, ajungând chiar până
la linia decendenţilor bisericii primitive...” [6]
Îl cităm pe Belcher într-o lucrare mai recentă de o natură similară, unde dă o
mărturie în limbajul cel mai clar.
„Vom vedea că baptiştii susţin cea mai veche antichitate a începutului bisericii
creştine. Ei pot depista o succesiune a celor care au crezut în aceeaşi doctrină
şi au administrat aceleaşi orânduiri, direct din era apostolilor. ” [7]
Cu siguranţă nu mai este nevoie de vre-o clarificare!
Mărturia lui William Cathcart, D.D.
Pentru mult timp pastor al Bisericii Baptiste Nr.2 (Second Baptist Church) din
Philadelphia, Pennsylvania, Dr. Cathcart s-a născut dintr-o familie de
irlandezi-scoţieni în nordul Irlandei în 1826. Crescut ca prezbiterian, el a
fost convertit devreme în viaţă şi a primit botezul baptist în 1846. Cea mai
înaltă educaţie a primit-o la Universitatea din Glasgow, Scoţia şi la Colegiul
Rawdon, din Yorkshire, Anglia. A ajuns în America de Nord în Noiembrie 1853 şi
în Decembrie al aceluiaşi an a devenit pastor al Bisericii Baptiste Nr.3 din
Groton în Mystic River, Conneticut. El a fost chemat la supravegherea bisericii
din Philadelphia în 1857.
Cathcart a scris mai multe cărţi şi a fost activ în afacerile baptiste. A editat
o enciclopedie (un volum de mari dimensiuni de peste 1300 de pagini). În această
lucrare vastă a obţinut asistenţa a aproape şaptezeci de pastori baptişti atât
din Canada cât şi din Statele Unite. Ca urmare se poate spune că mărturia sa
reprezintă şi mărturia multor altor pastori baptişti. Articolul său intitulat,
„Baptişti, o schiţă generală” începe aşa:
„Denominaţiunea baptistă a fost fondată de Isus în timpul lucrării sale
timpurii. Alături de Învăţătorul din Nazaret, marii noştri lideri au fost
apostolii, şi prezbiterii, episcopii, şi evngheliştii care l-au predicat pe
Cristos în timpul lor. Instrucţiunile Fondatorului nostru sunt conţinute în cele
patru Evanghelii, învăţăturile date din cer slujitorilor de dinaintea noastră se
află în inspiratele Epistole. Primul jurnal misionar baptist a fost Faptele
Apostolilor.”
Cu siguranţă că nici o persoană nu poate citi prefaţa şi să se îndoiască că
Cathcart a crezut în bisericile baptiste ca fiind biserici ale lui Cristos. Acei
aproape şaptezeci de pastori baptişti din Canada şi Statele Unite au împărtăşit
în mod evident aceleaşi păreri pentru a contribui la o astfel de lucrare şi
pentru ca numele lor să fie legate de ea.
Mărturia lui Charles Spurgeon
Charles Haddon Spurgeon este considerat cel mai citit predicator de la apostoli
încoace. Cărţile şi predicile lui au fost reeditate de nenumărate ori atât ca
colecţii cât şi ca piese individuale. Spurgeon (1834-1892) a fost convertit în
timpul adolescenţei şi la scurt timp după acesata a început să predice. A avut
privilegiul de a predica la mulţimi atât în săli de spectacole închiriate cât şi
în adunările de casă din biserica sa din Londra, Anglia. Sub conducerea lui
Spurgeon această congregaţie a construit o casă de adunare cunoscută sub numele
de Cortul Metropolitan (Metropolitan Tabernacle), care avea peste şase mii de
locuri. Având în vedere că D-l Spurgeon nu era nici pe departe la fel de
conştiincios în politica bisericii în sensul, conştiincios pe baza principiilor
biblice, el a dat dovadă de o clară înţelegere a originii bisericilor baptiste.
Înainte ca congregaţia să se fi mutat la Metropolitan Tabernacle, în timp ce
încă se întâlneau la locul de pe strada New Park în 1860, Spurgeon a predicat
aceste cuvinte:
„Nu îmi este ruşine de denominaţiunea din care fac parte, care a izvorât, direct
din pântecele lui Cristos, fără să fi trecut niciodată prin volbura
Romanismului, având o origine diferită de toţi descendenţii Protestantismului,
pentru că noi am exista înaintea tuturor celorlalte secte...” [9]
În anul următor, după ce s-a mutat la noul Cort (Tabernacle), Spurgeon a
exclamat:
„Noi crem că baptiştii sunt adevăraţii creştini. Noi nu ne-am început existenţa
odată cu reforma, noi am fost reformatori înainte ca Luther sau Calvin să se fi
născut; noi nu ne-am tras niciodată din biserica Romei, căci noi nu am făcut
niciodată parte din ea, ci noi avem o linie neîntreruptă chiar până la apostoli.
Noi am existat întotdeauna, încă din zilele lui Cristos, iar principiile
noastre, acoperite şi uitate câteodată, ca un râu care poate a călătorit sub
pământ pentru un scurt timp, a avut întotdeauna aderenţi, oneşti şi sfinţi.”
[10]
Mai târziu, în acelaşi an Spurgeon a exclamat cu îndrăzneală ca toată lumea să
audă:
„Şi acum mi se pare mie, că astăzi, când ne spune cineva,”Voi, ca denominaţiune,
ce nume mari puteţi să amintiţi? Despre ce părinţi puteţi vorbi?”putem să
răspundem,”Mai mult ca oricine de sub cer, căci noi suntem vechea biserică
apostolică care nu s-a aplecat încă niciodată înaintea prinţesei; noi, cunoscuţi
printre oameni, în toate epocile, sub numele de Donatişti, Novaţieni, [sic]
Paulicieni, Petrobruseni, Catari, Arnoldişti, Husiţi, Waldeniţi, Lollarzi, şi
Anabaptişti, întotdeauna am dispus de o puritate a bisericii, şi de
distinctivitatea şi separarea ei de guvernarea omenească. Părinţii noştri au
fost oameni înrudiţi cu suferinţa, şi neobişnuiţi cu odihna. Ei ne prezintă
nouă, copiilor lor, linia neîntreruptă care vine în mod legitim de la apostoli,
nu prin mizeria Romei, nici prin manipulările preoţilor, ci prin viaţa Divină,
ungerea Duhului, părtăşia cu Fiul în suferinţă şi cu Tatăl în adevăr.” [11]
O astfel de dovadă arată că d-l Spurgeon nu avea reţineri în a vorbi în mod
fercvent şi deschis espre istoria celor care acum se numesc baptişti! Acest
scriitor doreşte ca toţi pastorii baptişti să fie la fel de îndrăzneţi în
această chestiune!
În 1881, cu vre-o DOUĂZECI DE ANI ÎN URMĂ, Spurgeon predica încă aceleaşi
lucruri cu privire la originea baptiştilor. Este foarte semnificativ că după
douăzeci de ani de studii, lucrare, şi asociere atît cu baptişti cât şi cu
alţii, d-l Spurgeon încă mai credea în originea şi perpetuitatea apostolică a
bisericilor baptiste. El a declarat:
„Până acum istoria a fos scrisă de către duşmanii noştri, care nu ar fi amintit
nici un lucru despre noi dacă ar fi putut face asta, şi totuşi se observă din
când în când că anumiţi oameni sărmani numiţi Anabaptişti au fost condamnaţi.
Din timpul lui Henry II [1154-1189 d.H.] până în timpul Elizabetei [1558-1603]
auzim de anumiţi eretici nefericiţi care erau urâţi de toţi oamenii din cauza
adevărului care era în ei. Citim despre bărbaţi şi femei sărmane, cu hainele
rupte, aruncaţi pe câmp pentru a muri de frig, şi curând alţii care erau arşi la
Newington pentru crima Anabaptismului. Cu mult înainte ca să se fi auzit de
protestanţi, aceşti Anabaptişti groaznici, cum erau numiţi pe nedrept, protestau
pentru „un singur Domn, o singură credinţă, şi un singur botez. ” [12]
[Parantezele îmi aparţin: C.A.P.]
În mod ciudat, există un număr destul de mare de oameni aşa-numiţi „baptişti
reformaţi” (o creaţie care credem că reprezintă o imposibilitate şi o
contradicţie în termeni) care se fălesc cu predicile şi scrierile d-lui Spurgeon
pe temele soteriologiei (doctrina mântuirii), dar care resping cu tărie
afirmaţiile legate de eclesiologie (doctrina bisericii). Este cu siguranţă demn
de ţinut minte că d-l Spurgeon nu a datat originea baptiştilor a fi început în
timpul, sau precedent, reformei protestante. În ultimul citat, el îl menţionează
în mod specific pe Henry II a cărui domnie a fost cu vre-o patru sute de ani
înaintea reformei protestante care este, bineînţeles, data originii bisericilor
protestante.
Mărturia lui Josh Ashworth
John W. Ashworth a fost pastorul bisericii baptiste care se întâlnea în capela
George Street , din Plymouth, Anglia în anul 1879 d.H. În vremea aceea el
predica atât în faţa bisericii sale cât şi înaintea Asociaţiei Vestice a
Bisericilor Baptiste (Western Association of Baptist Churches) două predici
despre „Principiile şi Istoria Baptiştilor”. Aceste predici cu notiţe şi anexe
erau „publicate la cerere” ajungând cel puţin până la a treia ediţie şi 25.000
de copii tipărite. Prezbiterul Ashworth a spus,
„Nu se cunoştea nimic de genul botezului pruncilor în Anglia timp de şase
secole.”
„ Întorcându-ne în timpul lui William Cuceritorul, [1066-1087 d.H.] observăm că
baptiştii se răspândireră atât de rapid încât Arhiepiscopul de Canterbury,
[Lanfranc] văzând că mulţi dintre nobili cât şi dintre săraci le-au adoptat
sentimentele, a scris o carte împotriva lor, în care se plângea , aşa cum a
făcut şi Arhiepiscopul Egbert cu Cathari (Puritanii) cam în aceeaşi perioadă, că
erau foarte dăunători credinţei catolice; PENTRU CĂ EI ÎŞI SUSŢINEAU OPINIILE PE
AUTORITATEA SCRIPTURII: o crimă mare în acea vreme,şi totuşi o mare
inconvenienţă adesea, pentru cei care preferau tradiţiile şi obiceiurile
oamenilor în locul poruncilor lui Dumnezeu! Dar baptiştii au prosperat, în ciuda
cărţii Arhiepiscopului; şi astfel regele a fost influenţat ca să dea un decret ,
prin care toţi cei care-l negau pe Papă să nu facă comerţ cu supuşii săi.” [13]
[Parantezele îmi aparţin: C.A.P.]
Ashworth îi identifică pe Paulicieni ca fiind baptişti atunci când citează din
cartea intitulată Vechi Baptişti Englezi (Early English Baptists), vol. I a lui
Evan, în notiţele din josul paginii şi spune în text,
„În secolul al doisprezecelea, treizeci de baptişti, probabil Paulicieni, au
fost omorâţi la Oxford.”” [14]
Prin faptul că i-a identificat pe Paulicieni ca fiind baptişti, Ashworth spune
că baptiştii au avut o existenţă continuă deşi cunoscuţi uneori sub alte
porecle. Din întâmplare, el menţionează că în timpul domniei lui Charles II,
baptiştii au suferit mai mult decât alte grupuri din cauza poziţiei lor deschise
pentru libertatea religioasă şi civilă. El continuă să spună,
„S-a întâmplat în timpul acelei domnii ruşinoase că Bunyan [John Bunyan, autor
al cărţii Pilgrim's Progress] a fost întemniţat, Keach a fost pus la stâlpul
infamiei; iar Abraham Cheare, preaiubitul pastor al bisericii sale, a fost
“trimis la moarte” pe Insula lui Drake (Drake's Island) ” [Parantezele îmi
aparţin: C.A.P.]
Cu privire la alte grupuri religioase decât baptiştii Ashworth rezumă totul prin
cuvintele:
„Şi majoritatea „celorlalte biserici” sunt comparate cu noi „doar de ieri”. Nici
Biserica Episcopală Engleză şi nici Prezbiterienii nu se pot duce înapoi în timp
mai mult de aproximativ trei sute de ani; Independenţii îşi pot depista originea
până la Browniştii din a doua parte a secolului al şaisprezecelea; Wesleyenii au
început odată cu John Wesley, acum aproximativ o sută patruzeci de ani în urmă;
iar Plymothiştii, de orice umbră de opinie, aparţin doar acestei generaţii.””
[15]
Ce se poate cere mai mult? Aici este mărturia clară dată de baptiştii
asociaţionali din Anglia cu privire la originea şi continua existenţă a
baptiştilor încă din zilele apostolilor!
Mărturia lui J.M. Cramp, D.D.
John M. Cramp, s-a născut în Anglia, pe data de 25 Iulie, 1796. El a slujit ca
pastor în Londra, pe insula Thanet şi Hastings, Sussex. În 1844 a preluat
conducerea colegiului baptist din Montreal, Canada; a devenit preşedinte al
Colegiului Acadia, din Nova Scoţia, în 1851, şi a ieşit la pensie din această
poziţie în 1869.” [16]
Publicate în Canada, următoarele afirmaţii ale lui J.M. Cramp sunt la obiect.
Noi nefiind poate de acord cu toate celelalte concluzii ale Dr-lui Cramp, el a
declarat,
„Istoria creştină, din primul secol, a fost strict şi în mod corect o istorie
baptistă, deşi cuvăntul ”baptist”, ca şi apelativ distinct, nu era cunoscut
atunci. Cum ar fi putut să fie? Cum ar fi fost posibil să-i numeşti pe unii
creştini, creştini baptişti când toţi erau baptişti?”
Iar cu privire la acel grup de baptişti care se numeau Donatişti, Dr. Cramp a
scris următoarea mărturie clară:
„În secolul al patrulea DONATIŞTII au ridicat standardul reformei. Ei
constituiau aproape jumătate din populaţia creştină din Africa de Nord.
Puritatea era obiectivul lor principal; şi ei, la fel ca şi Novatienii, se
autonumeau CATHARI- CEI PURI-PURITANI. Alţii îi numeau DONATIŞTI, după Donatus,
a cărui coducere o urmau. Robert Robinson, un scriitor învăţat al istoriei
eclesiastice, în secolul trecut, spune că ei erau „Baptişti Trinitarieni”. Rev.
Thomas Long, Prebendary din Exeter, [un cleric al bisericii dinAnglia] a cărui
carte intitulată “Istoria Donatiştilor” a fost publicată în 1677, susţine că ei
„erau în mare anabaptişti; deoarece nu numai că-i botezau din nou pe adulţii
care veneau la ei, dar refuzau să boteze bebeluşii, contrar practicii Bisericii,
după cum apare în câteva din discursurile Sf. Augustin, (Pagina 103).”
[Parantezele îmi aparţin: C.A.P.]
Dr. Cramp scoate în evidenţă faptul că Augustin se opunea anabaptiştilor din
zilele lui. Augustin a trăit între anii 354-430 d.H. Aici îl găsim pe Augustin
servind ca un alt martor, deşi nu în scris, antichităţii baptiştilor!
Referindu-se la vremurile lui, Cramp îi aseamănă pe baptiştii din ziua lui cu
cei care fac parte din succesiunea baptistă cunoscuţi sub alte nume. El a scris,
„ Fiecare epocă a scos la iveală campioni ai adevărului şi al corectitudinii: şi
noi baptiştii suntem Novatienii, Donatiştii, Paulicienii, Petrobrusienii
secolului al nouăsprezecelea.”
Ca răspuns pentru cei care susţin că grupurile menţionate mai sus au fost
eretici de cel mai rău soi, Dr. Cramp răspunde cu,
„Unii încep a spune consternaţi; - „Domnule! Toţi acei oameni au fost eretici şi
schismatici!” Cuvinte dure, acestea! Dar noi ne-am obişnuit cu ele. Pe însuşi
Domnul nostru îl numeau „Samaritean”, şi spuneau că „are drac”. Adevărul este,
că partea dominantă întotdeauna a pretins că este cea ortodoxă, şi îi făcea pe
oameni să creadă că cei care erau diferiţi de ei erau eretici. Trinitarienii
erau ortodocşi în zilele lui Constantin, iar Arienii erau alungaţi. Arienii erau
cei ortodocşi în timpul domniei următoare, aceea a lui Constantinius, iar
Trinitarienii earu atunci alungaţi. Aceste alternări aveau loc în mod continuu.
Şi deci tragem concluzia următoare, că dacă vrei să urmăreşti adevărata biserică
a lui Dumnezeu, trebuie să cauţi de-a lungul liniei celor care au fost
stigmatizaţi, şi a căror nume erau considerate rele demonice. Patriotismul se
găsea mai adesea la trunchiul călăului decît în palatele regelui.” [17]
Mărturia lui Thomas Crosby
Întorcându-ne cu mult timp în urmă îl somăm pe un alt baptist remercant pentru
a-şi da mărturia în acestă problemă. În timp ce cei citaţi mai înainte au trăit
după jumătatea anilor 1800 când „adevărul bisericii” a devenit o chestiune mult
disputată în anumite locuri, Crosby urmeză acestei perioade de dezbateri cu
peste o sută de ani! Să lăsăm ca cuvitele unui alt om să vorbească despre
lucrarea acsetui om, Thomas Crosby, care:
„... a fost un baptist din Londra cu o influenţă mare în denominaţiunea noastră.
A fost căsătorit cu una dintre fiicele mult aclamatului Benjamin Keach şi a
predat la o şcoală avansată pentru tineri domni. Fiind un diacon baptist pentru
mulţi ani, a fost ales pentru a face obişnuita afirmaţie în numele bisericii
când Dr. Gill a fost ordinat ca pastor al bisericii unde d-l Crosby era membru.
” D-l Stinton, cumnatul d-lui Crosby, şi predecesorul dr. Gill, a strâns
materiale pentru o lucrare pe tema istoriei baptiste, care nu a fost însă
publicată niciodată. Aceste materiale i-au fost date lui Crosby...” [18]
Este demn de remarcat, după cum am citat mai sus, că Crosby a fost un lider
respectat al bisericii sale: o biserică de o distincţie considerabilă şi ai
cărei lideri exercitau o mare influenţă asupra vieţii baptiste. Ar trebui
remarcat de asemenea că multe dintre materiale au fost adunate de către d-l
Stinton şi au fost date d-lui Crosby care a publicat PRIMUL său volum al Isoriei
Baptiştilor Englezi (History Of The English Baptists) în 1738. Fiind criticat
pentru folosirea unor „surse secundare”, Crosby a făcut investigaţii originale
şi a publicat şi alte volume. El a scris următoarele în cel de-al doilea volum
al său, după cercetări şi studii personale.
„Acest mare profet Ioan, a avut o misiune directă din cer, Luca iii 2, înainte
ca să intre cu adevărat în slujba lui de a boteza. Şi cum baptiştii englezi
aderă strâns la acest principiu, că Ioan Botezătorul a prmit porunci divine,
fiind primul însărcinat cu ducerea Evangheliei, şi să boteze prin cufundare, pe
cei care acceptă; şi că această practică a fost păstrată de atunci şi continuată
în lume până în ziua de azi; pentru ca să nu fie nepotrivit ca să fie luat în
considerare statutul bisericii în împărăţia prezentă; şi să fie toţi de acord că
plantarea Evangheliei aici a început foarte devreme, chiar din zilele
apostolilor.” [19]
Crosby a urmărit cu obiectivitate începuturile botezului scriptural şi perpetua
existenţă a acestei orânduiri de la începuturile ei. Înţelegând că baptiştii au
ţinut de-a lungul istoriei orânduirea de a exista ordinări ale bisericii, adică,
ei trebuie să fie observaţi doar de către o biserică (locală), rezultă că
perpetuitatea ordinărilor necesită existenţa perpetuă a bisericilor baptiste.
Mai departe, fratele Crosby mărturiseşte că Evanghelia a fost adusă în Britania
în timpul apostolilor! Acesta este o constatare importantă în istoria
bisericilor Domnului.
Mărturia lui Joseph Hooke
Următoarea mărturie a baptiştilor va fi a englezului Joseph Hooke. Din nou
trebuie să luăm în considerare că aceste cuvinte au fost scrise înainte ca
disputa pe tema succesiunii bisericii să fi apărut. Lucrarea lui Hooke,
publicată în 1701 d.H., spune:
„ Aşadar, expusă în mod negativ, când această sectă numită Anabaptişti nu a
început; vom arăta în locul următor în mod afirmativ, când a început; căci a
avut un început, şi ne priveşte ca să cercetăm izvorul acestei secte; căci dacă
s-ar şti cu siguranţă că nu este mai veche decât lupta Munster... Aş decide să o
părăsesc, şi i-aş convinge şi pe alţii să facă la fel. Acea religie care nu este
la fel de veche ca şi Cristos este prea nouă pentru mine.
„Dar în al doile rând, în mod Afirmativ, noi suntem convinşi în totalitate, şi
de aceea cu îndrăzneală şi totuşi smeriţi, susţinem, că această sectă sunt
acelaşi fel de oameni ca şi cei care au fost numiţi întâia dată creştini, în
Antiohia, Fapte 11:26. Dar câteodată numiţi Nazarineni, Fapte 24:5. Şi după cum
sunt vorbiţi de rău peste tot acum, la fel cum erau şi în Timpurile Primitive.
” Iar câteodată erau numiţi în mod străvechi Anabaptişti, aşa cum au fost numiţi
mai târziu, şi din aceeaşi cauză, pentru că atunci când alţii inovau în
închinarea lui Dumnezeu şi făceau schimbări cu privire la botez, ei au continuat
pe calea lor, şi astfel oamenii s-au mâniat, iar pentru a repara o greşeală,
i-au numit Anabaptişti, şi astfe a rezultat numele lor, care este foarte
vechi...” [20]
Un fapt de necontestat este că Joseph Hooke precum şi alţi baptişti englezi au
păstrat modul de gândire cunoscut acum sub numele de „Landmarkism”istoric.
Faptul că Hooke a trăit cu mai mult de 150 de ani mai înainte ca această
denumire să fi fost inventată dovedeşte că deşi denumirea de „Landmarker” a luat
naştere atunci, mentalitatea de tip „Landmark” nu a fost inventată la mijlocul
anilor 1800 după cum susţin unii liberali. „Landmarkismul” istoric menţine
vechea mentalitate păstrată de baptişti de-a lungul secolelor.
Mărturia lui John Gill, D.D.
Augustus Toplady, autor al binecunoscutului imn „Stânca Veacurilor”,
mărturiseşte despre actualul nostru martor: „Dacă s-ar presupune că este cineva
care a păşit pe tot cercul învăţăturii omeneşti, acela ar fi fost Gill”. [21]
Această remarcă cu privire la educaţia teologică a lui John Gill prinde o nouă
lumină când este amintit faptul că Toplady care a fost un binecunoscut şi pios
preot al bisericii din Anglia s-a gândit atât de mult la învăţăturile lui Gill
încât „frecventa un curs de seară a Dr. Gill!” [22] Cînd un cleric al Bisericii
Angliei merge adesea să-l audă pe un baptist predicând, asta vesteşte ceva!
John Gill a scos un voluminos comentariu despre întreaga Biblie şi despre Un
Corp al Divinităţii Doctrinale şi Practice (A Body Of Doctrinal And Practical
Divinity), pe numele sub care erau cunoscute atunci lucrările sale, precum şi
alte scrieri. A slujit ca pastor al bisericii Londrei în care slujise mai
înainte Benjamin Keach şi mai târziu C.H. Spurgeon. El a scris următoarele cu
privire la înţelegerea sa despre bisericile lui Cristos ascunse printe munţii
Europei.
„... Aş crede că văile Piedmontului, care se întind între Franţa şi Italia, sunt
proiectate, acolo unde Dumnezeu a păstrat, şi a continuat menţinerea unui set de
martori ai adevărului, într-o succesiune, de la începutul apostaziei până în
zilele noastre, trăind în obscuritate, şi în siguranţă, aşa încât să nu fie
distruse cu totul...” [23]
Nimeni care este măcar puţin conştient de istoria acelei ramuri a strămoşilor
noşti baptişti ţinuţi ascunşi în văile Piedmontului, nu se poate îndoi de faptul
că Gill vorbeşte aici de succesiunea baptistă care continuă încă din zilele
apostolilor. Nici o altă concluzie nu poate fi trasă din această afirmaţie! Dacă
„adevărul bisericii” ar fi reprezentat o problemă în zilele lui Gill, fără
îndoială că ar fi avut mai multe de spus.
Mărturia acestor baptişti canadieni, americani şi englezi dovedeşte că
„Landmarkismul” istoric nu era o mentalitate care se limita la un oarecare
segment minor al baptiştilor. Aceste mentalităţi nu s-au născut cu- nici nu erau
limitate la- un număr nesemnificativ de baptişti care erau situaţi mai întâi „în
sudul” Statelor Unite după cum s-a afirmat câteodată.
Mentalitatea „Landmarkistă”- şi prin asta ne referim la mentalitatea istorică
baptistă- susţine că Cristos şi-a întemeiat Biserica în timpul lucrării sale
timpurii, începând cu persoanele pregătite de Ioan Botezătorul. Opinia istorică
este că orice biserică care au rezultat din această biserică dintâi şi dintr-o
biserică de acelaşi fel a existat în succesiune începând chiar cu prima. Din
păcate, unii dintre aceşti oameni pe care i-am chemat să dea mărturie nu au fost
întotdeauna consistenţi în toate practicile lor cu privire la această
mentalitate istorică, dar faptul rămâne că ei au aderat la o astfel de
mentalitate! (Acest fapt ar trebui să-i impulsioneze pe baptiştii moderni spre a
fi mai consistenţi!)
Bineînţeles că motivul pentru care cvasi-baptiştii şi protestanţii resping
această mentalitate este că a admite veridicitatea ei i-ar „desboteza” şi
„desbiserici”. Asta le-ar cere ca să se supună „botezului lui Ioan”, singurul
botez autorizat de Dumnezeu şi deci recunoscut de Scripturi ca fiin valid. Mulţi
sunt pre mândri ca să admită eroarea şi să abandoneze bisericile făcute de mâna
omului din pricina stigmei sociale ataşate practicii Baptiste stricte. Astfel
mulţi nu doresc să se supună „botezului lui Ioan”. Existau câţiva oameni
religioşi în timpul lui Isus, ca cei din zilele noastre, care nu vroiau să se
supună botezului lui Ioan şi mînilor apostolilor lui Cristos. S-a spus despre
aceştia că ei „ au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul
lui.” (Luca 7:30).
CONCLUZIILE TRASE DIN SUSŢINERILE BAPTIŞTILOR
Concluziile la care ar trebui să ajungem cu toţii, dacă martorii noştri au
dreptate, sunt următoarele:
(1) printre oamenii care sunt numiţi acum baptişti se găsesc adevăratele
biserici ale lui Cristos:
(2) toate celelalte grupuri religioase care au deopotrivă un început recent, au
fost fondate de către un anumit om şi deci nu sunt biserici ale lui Cristos:
(3) tuturor celorlalte grupuri religioase le lipseşte autoritatea Divină pentru
a perpetua orânduirile sau pentru a duce la îndeplinire sarcinile. Aşadar
botezurile tuturor celorlalte grupuri religioase sunt nule şi lipsite de orice
recunoaştere cerească deşi au o greutate mare pentru oamenii înclinaţi spre
religie din zillele noastre.
O mentalitate îngustă şi bigotă? ai putea spune. Cu adevărat, în zilele noastre
pline de neînfrânare, liberalism şi inclusivitate religioasă, aşa ar părea.
Această mentalitate baptistă istorică este chiar acea mentalitate urâtă de
religioşii zilelor trecute. Este la fel de detestată în multe biserici făcute de
mâna omului. Încăpăţânarea baptiştilor de a admite că bisericile făcute de mâna
omului sunt la fel de bune ca bisericile pe care le-a zidit Cristos stârneşte
mânia celor care cred că organizaţia lor este la fel de bună ca cea a lui
Cristos. Cu siguranţă că orice creştin adevărat va recunoaşte că o biserică care
urmează Biblia este mai bună decât una care nu face aşa. (Prin asta nu spunem că
oamenii sun „mai buni” ci că este mai bine să asculţi de Cuvântul lui Dumnezeu
decât să-l dai la o parte). Această „mentalitate îngustă şi bigotă” este cea
care aparţine strămoşilor noştri„anabaptişti” ai zilelor de mult apuse şi este
mentalitatea cultivată în mod consistent de către un număr semnificativ de
baptişti ai tuturor generaţiilor.
Exemplul 1: Abraham Booth
Cu mult înainte ca baptiştii sănătoşi să fie porecliţi „Landmarkişti” găsim
baptişti care au scris în apărarea mentalităţii istorice străvechi care este
atât de urâtă acum. În anul 1778 d.H. Abraham Booth, un baptist englez, a scris
un volum intitulat, O Apărare Pentru Baptişti în Care Sunt Dezvinovăţiţi de
Acuzaţia de Punere a Unui Accent Nejustificat Asupra Vinei de Bigotism şi în a
Refuza Părtăşia cu Pedobaptiştii la Masa Domnului. (A Defense for the Baptists
in Which They Are Vindicated from the Imputation of Laying an Unwarrantable
Stress on the Ordinance of Baptism and Against the Charge of Bigotry in Refusing
Communion at the Lord's Table to Pedobaptists). În timp ce titlurile atât de
lungi nu mai sunt la modă, acesta vorbeşte volume întregi pe tema noastră. În
anul 1778 baptiştii credeau că botezul scriptural este esenţial pentru părtăşia
bisericii. Ei nu admiteau că cei care îi botezau pe bebeluşi sunt botezaţi.
Astfel, ei nu le permiteau acestora să fie membri pe baza „botezului” lor din
copilărie şi în consecinţă nu le permiteau să ia parte la Cina Domnului în
bisericile baptiste.
Exemplul 2: John Spittlehouse şi John More
În anul 1652 d.H., cu mai mult de 125 de ani înaintea scrierii lui Abraham
Booth, doi baptişti englezi, John Spittlehouse şi John More au publicat un volum
intitulat „O Susţinere a Continuei Succesiuni a Bisericii Primitive a lui Isus
Cristos (Acum Calificaţi în Mod Scandalos Anabaptişti) de la Apostoli şi Până în
Zilele Noastre.”(A Vindication of the Continued Succession of the Primitive
Church of Jesus Christ (Now Scandalously Termed Anabaptists) from the Apostles
Unto this Present Time) [24] Acici avem încă un titlu lung în acord cu stilul
zilei, dar care mărturiseşte clar despre convingerea istorică baptistă cu
privire la ei înşişi şi la bisericile lor.
În timp ce baptiştii moderni nu ar fi de acord poate, cu câteva dintre
interpretările profeţiei făcute de Spittlehouse şi More, zece puncte importante
au fost susţinute în mod clar de ei în titlul acestului volum. Ei au susţinut în
mod viguros:
1. Că biserica adevărată sau primitivă a lui Isus Cristos s-a mărit în zilele
lor (1652 d.H.) în Anglia şi a fost atunci poreclită în mod defăimător
„anabaptistă”.
2. Că bisericile lui Cristos nu au fost niciodată parte din sau în comuniune cu
bisericile false.
3. Că biserica lui Cristos a avut o susccesiune continuă şi deci o existenţă
continuă de când a înfiinţat-o El.
4. Că adevăratele biserici sunt societăţi vizibile de sfinţi urmând practicile,
principiile şi învăţăturile apostolilor.
5. Că aceste biserici adevărate au păstrat orânduirile(botezul şi cina) lui Isus
Cristos de când le-a dat El.
6. Că, Catolicismul şi Protestantismul au luat naştere din aceeşi sursă.
7. Că romano-catolicismul este Prostituata iar bisericile protestante sunt
Fiicele Prostituatei, nici una nefiind o biserică a lui Cristos.
8. Că preoţii catolici şi pastorii protestanţi nu au nici o ordinare validă şi
nu sunt lucrători ai lui Cristos.
9. Că „Reforma Protestantă” nu a fost de la Dumnezeu, ci a rezultat în formarea
unor biserici false şi că aceste biserici false erau compromise în doctrină şi
practică cu Roma.
10. Că nu era nevoie de nici o „Reformă” din moment ce bisericile lui Cristos nu
au apostaziat niciodată.
Cu siguranţă că nimeni nu poate să aibă cunoştinţă de astefel de scrieri şi să
susţină în mod onest că baptiştii s-au considerat a fi a sectă protestantă care
a luat naştere în timpul aşa-numitei Reforme. Baptiştii sănătoşi au susţinut
întotdeauna că între ei se pot găsi adevăratele biserici înfiinţate de Cristos!
Baptiştii din fiecare generaţie încă de la apostoli au susţinut în mod
consistent că originea lor era mai veche decât ei înşişi!
Dovada este clară: baptiştii din timpurile mai vechi recunoşteau că indivizi din
alte biserici pot fi mântuiţi, în siguranţă şi să meargă în cer, dar au refuzat
să recunoască aceste grupuri religioase ca şi biserici ale lui Cristos. Nu
acceptau cufundările lor ca fiind scripturale. Este important ca cititorul să
realizeze că baptiştii din timpurile trecute aveau o problemă cu alte grupuri nu
numai pe tema botezului ci şi cu privire la chestiunea- care biserică are
autoritate de la Dumnezeu ca să boteze.
Aceşti lideri istorici ai tuturor grupurilor religioase majore au fost de acord
că cufundarea este modul original de botez.” [25] Even John Wesley (1703-1791) a
refuzat să-i stropească pe bebeluşi decât dacă erau „slăbiţi şi bolnăvicioşi”,
şi insista să fie cufundaţi, în acord cu regula bisericii Angliei din zilele
lui! Este evident atunci, că cearta cu baptiştii nu era asupra modului ci asupra
autorităţii! Acest lucru nu poate fi afirmat prea puternic. Adevărul este
următorul. Toate grupurile protestante şi catolice obişnuite de-a lungul
istoriei au folosit cufundarea, cu excepţia cazurilor de boală, etc., când era
numit „botez clinic” prin stropire (în acele puţine ocazii când era permis).
Vechii baptişti aveau discuţii cu catolicii cât şi cu protestanţii nu din cauza
stropirii- căci se întâmpla rar- ci mai degrabă din cauză că, ei îi priveau pe
catolici ca apostaziaţi şi pe Protestanţi ca organizaţii făcute de mâna omului.
Vechile biserici baptiste susţineau că nici una nu putea fi o biserică adevărată
a lui Cristos şi deci refuzau să recunoască „administrările”, i.e. orânduirile
lor ca fiind valide, indiferent de metodă.
Baptiştii zilelor trecute îi considerau pe membrii grupurilor protestante cât şi
catolice ca fiind nebotezaţi! Acesta este părerea şi practica unei mulţimi de
biserici baptiste ale zilelor noastre şi, credem noi, părerea scripturală.
Baptiştii cred că o mentalitate, fie ea cât de îngustă, nu este bigotism DACĂ
acea mentalitate este adevărată în acord cu Scripturile. Baptiştii sănătoşi au
urmat Scripturile ca fiind SINGURA regulă a credinţei şi practicii. Fie ca să
rămână întotdeauna aşa!
Nu lăsa pe nimeni să spună că această mentalitate „îngustă” era o mentalitate a
minorităţii susţinută doar de câţiva dintre baptişti. Baptiştii susţin, şi au
susţinut întotdeauna că ei îl au pe Cristos ca Întemeietor. Ei susţin că au
existat în mod perpetuu din momentul în care El a înfiinţat prima biserică. Ei
susţin că au rămas întotdeauna separaţi şi puri de toate „bisericile” făcute de
mâna omului. Această unicitate poate fi singura fundaţie a existenţei lor
neîntrerupte.
A învăţa că baptiştii sunt doar o sectă din cadrul Protestantismului înseamnă a
semăna seminţele anihilării baptiştilor. Într-adevăr, dacă bisericile baptiste
sunt doar organizaţii făcute de mâna omului, să sfârşească existenţa lor
separată şi să se alăture bisericilor protestante „evanghelice”. Dacă baptiştii
sunt doar o sectă din cadrul Protestantismului atunci nu există nici un motiv
valid pentru separarea lor. Dacă, totuşi, existenţa lor este apostolică iar
credinţa şi practica lor sunt Biblice, atunci să continue să „se lupte pentru
credinţa lor dată odinioară sfinţilor”. (Iuda 3)
Notă Bibliografică:
[1] John T. Christian, A HISTORY OF THE BAPTISTS (Texarkana, Bogard Press,
1922), Vol. 1, p. 5, 6.
[2] T. G. Jones wrote the following books: THE DUTIES OF PASTORS TO CHURCHES,
(Charleston, Southern Baptist Publication Society): THE BAPTISTS: THEIR ORIGIN,
CONTINUITY, PRINCIPLES, SPIRIT, POLITY, POSITION, AND INFLUENCE. A VINDICATION,
(Philadelphia, American Baptist Publication Society); THE GREAT MISNOMER, OR THE
LORD'S SUPPER RESCUED FROM THE PERVERSION OF ITS ORIGINAL DESIGN, (Philadelphia,
Griffith & Rowland Press).
[3] William Cathcart, THE BAPTIST ENCYCLOPEDIA, (Philadelphia, Louis H. Everts,
1881), [reprinted by The Baptift Standard Bearer, Paris, AR., 1988] pp. 620,
621.
[4] T. G. Jones, THE BAPTISTS: THEIR ORIGIN, CONTINUITY, PRINCIPLES, SPIRIT,
POLITY, POSITION, AND INFLUENCE. A VINDICATION. (Philadelphia, American Baptist
Publication Society, n.d.), pp. 23, 24, 25.
[5] Joseph Belcher, THE RELIGIOUS DENOMINATIONS IN THE UNITED STATES, New and
Revised Ed., (Philadelphia, John E. Potter, 1861), p. 120.
[6] Belcher, ibid., p. 124.
[7] Joseph Belcher, RELIGIOUS DENOMINATIONS IN EUROPE AND AMERICA, p. 53,
[quoted by J.R. Graves, OLD LANDMARKISM, Second Edition, Texarkana, Bogard
Press, 1881], p. 86.
[8] William Cathcart, op cit, p. 74.
[9] C.H. Spurgeon, NEW PARK STREET PULPIT, Vol. 16, 1860, (Pasadena, Texas,
Pilgrim Publications, 1973 reprint), p. 66.
[10] C.H. Spurgeon, METROPOLITAN TABERNACLE PULPIT, Vol. 7, 1861 (Pasadena,
Texas, Pilgrim Publications, 1973 reprint), p. 225
[11] Spurgeon, ibid., Vol. 7, p. 613.
[12] Spurgeon, ibid., Vol. 27, p. 249.
[13] John W. Ashworth, BAPTIST PRINCIPLES AND HISTORY (London, Yates &
Alexander, 1880), pp. 6, 7, 8.
[14] Ashworth, ibid.
[15] Ashworth, ibid.
[16] Cathcart, op cit, p. 286.
[17] J.M. Cramp, D.D. THE CASE OF THE BAPTISTS, STATED AND EXPLAINED, ADDRESSED
TO ALL WHOM IT MAY CONCERN, (Halifax, N.S., "Christian Messenger" Office, 1873),
pp. 3-5, 10.
[18] Cathcart, op. cit., pp. 296, 297.
[19] Thomas Crosby, A HISTORY OF THE BAPTISTS, Vol. II, p. ii.
[20] Joseph Hooke, A NECESSARY APOLOGY FOR THE BAPTIZED BELIEVERS, (London,
1701), p. 66.
[21] THE BIBLICAL AND HISTORICAL FAITH OF BAPTISTS ON GOD'S SOVEREIGNTY,
(Ashland, KY., Calvary Baptist Church, n.d.), p. 24.
[22] Cathcart, op. cit., p. 454.
[23] John Gill, GILL'S EXPOSITOR, (London, Matthews & Leigh, 1809), Vol. VIII,
p. 691: [quoted in the Berea Baptist Banner, Mantachie, Mississippi, November &
December issues, 1987.]
[24] Spittlehouse and More, A VINDICATION OF THE CONTINUED SUCCESSION OF THE
PRIMITIVE CHURCH OF JESUS CHRIST (NOW SCANDALOUSLY TERMED ANABAPTISTS) FROM THE
APOSTLES UNTO THIS PRESENT TIME, (London, Gartrude Dawson, 1652).
The only original copy of this volume known to exist is located in the Samuel
Colgate Memorial Library, American Baptist Historical Society, Rochester, New
York.
A VINDICATION OF THE CONTINUED SUCCESSION..., in modernized spelling and format,
is included in the back of this present volume as APPENDIX II.
[25] Bow, op cit, p. 27, furnishes the following information.
"John Calvin, the founder of the Presbyterian church, in its present form, said:
'The very word baptize, itself, signifies to immerse; and it is certain that
immersion was observed by the ancient church.'
"Commenting on the baptism of the eunuch, he [Calvin] says:
'Here we perceive how baptism was administered among the ancients, for they
immersed the whole body in water.'
"John Wesley, founder of Methodism, on Romans 6:4, says,
'We are buried with him, alluding to the ancient manner of baptizing by
immersion.'
"Martin Luther says:
'For to baptize in Greek is to dip, and baptizing is dipping. Being moved by
this reason, I would have those who are to be baptized to be altogether dipped
into the water, as the word doth express, and as the mystery doth signify.'
(Works. Wittemb. Ed., vol. 2, p. 79.) [For political reasons, no doubt, Luther
changed his mind and went along with Rome.]
"Cardinal Gibbons, Roman Catholic, says:
'For several centuries after the establishment of Christianity, baptism was
usually conferred by immersion, but since the twelfth century the practice of
baptizing by affusion has prevailed in the Catholic church, as this manner is
attended with less inconvenience than baptism by immersion.' - Faith of Our
Fathers, p. 275.
"The Encyclopedia Britannica, in the article 'Baptism,' vol.3, p. 351, says:
'The usual mode of performing the ceremony was by immersion... The council of
Ravenna, in 1311, was the first council of the [Roman Catholic] church to
legalize sprinkling by leaving it to the choice of the officiating minister.'"
Capitolul trei îl vom prezenta în numărul viitor.
Puteţi citi alte articole de istorie pe pagina site-lui.
| |

Ce este nou!
Pe pagina de
Resurse Baptiste a site-lui,
veţi găsi o pagină dedicată
Teologiei Sistematică.
In cadru Teologiei Sistematică, veti
găsi pagina de studiu în
Bibliologie, doctrina Bibliei.
Pe această pagină puteţi citi 7 noi
lucrări de studiu:
De
asemenea,
cei interesaţi de
scrierile primelor secole, pot
găsi cea mai mare colecţie de scrieri în limba româna pe internet.

Înscrie-te gratuit la newsletter:

|
|
|