Pastor al
Bisericii Creştine Baptiste Golgota din Constanţa
Biserica azi ... Care este problema?
(partea
II)
În numărul precedent am ridicat întrebări
generate tocmai din întrebarea de bază ”Care este problema bisericii
astăzi?” și am explorat cele mai frecvente răspunsuri posibile culese tocmai
din interacțiunea cu realitățile actuale. Cele mai des întâlnite răspunsuri
se referă la slujire, relații, misiune și închinare.
O analiză mai atentă a tuturor acestor răspunsuri a condus la următoarele
concluzii:
1) Toate aceste răspunsuri sunt probleme în răspunsuri, o inventariere a
efectelor și nu o elucidare a cauzelor.
2) Răspunsurile tind să alunece în generalizări și abstractizări care ne
îndepărtează de realitatea ecleziologică contemporană, dar și de realitatea
biblică.
3) Focalizarea răspunsurilor este cu precădere comportamentală, o abordare
externă și activistă. Atunci când credem că cel puțin la nivel teoretic am
rezolvat starea actuală a bisericii prin răspunsurile enunțate mai sus, doar
câteva momente ne despart de o altă ”fundătură”. De exemplu, când enunțăm că
problema astăzi în bisericii este reducerea numărului celor care
frecventează serviciile bisericii, oricât am încerca să rezolvăm această
problemă prin afirmații cu privire la importanța venitului la Biserică sau
prin admonestare, cu adresare de obicei tot către cei care vin la Biserica,
suntem departe de pătrunderea în profunzimea cauzelor acestui fenomen.
Astfel, sfera în care trebuie să căutăm răspunsurile nu este cea
comportamentală, ci cea lăuntrică, a convingerilor fundamentale.Teologia
comportamentală vizează setul adecvat de acțiuni pentru un creștin și pentru
o biserică.Aceasta încearcă să lustruiască exteriorul, dar nu se apleacă mai
deloc spre interior, spre inima noastră. Succesul bazat pe teologia
comportamentală este limitat în timp. ”Gloria” prezentă fundamentată
comportamental nu este altceva decât antecamera spre stagnare și declin.
Teologia cu privire la ”a fi” care precede ”a face” își găsește o puternică
argumentare în Sfânta Scriptură. Mai întâi, fără prea multă dificultate,
observăm că Domnul Isus susține acest principiu. Dacă ”faptele legii” nu
erau suficiente pentru a convige de autenticitate spirituală, cum ar putea
altfel de fapte, nereglementate expres în lege, să facă acest lucru? Această
poziție a Domnul Isus se observă cel mai bine în predica de pe munte unde
prin expresia ” Ați auzit că s-a zis celor din vechime...” și expresia ”Dar
eu vă spun...”, repetate cu anumită frecventă în Matei 5, El răstoarnă
sistemul de gândire centrat pe exterior și conferă atenție deosebită
lăuntrului nostru. El oferă o perspectivă mult mai complexă asupra
problemelor sprituale ale omului, acestea fiind mult mai profunde decât
comportamentul, rădăcina fiind tocmai în inimile noastre. Așa cum scria
Wiersbe ” Legea Vechiului Testament s-a ocupat numai cu acțiunile
exterioare, dar în Împărăție noi trebuie să ne păzim de atitudinile
păcătoase lăuntrice”.[1] El adaugă faptul că ”poporul lui Dumnezeu îl
ascultă pe El nu datorită costrângerilor exterioare, ci datortită vieții
lăuntrice, puterea Duhului Sfânt a lui Dumnezeu.În timp ce Duhul Sfânt nu
este menționat în predica de pe munte este clar că nu poți practica ceea ce
Isus a învățat aici separate de ajutorul Duhului Sfânt (Rom. 8:1-13). [2]
Argumentele din viața Mântuitorului care justifică această abordare nu se
rezumă doar la predica de pe munte și acestea ar putea fi explorate detaliat
și amânunțint în alte studii.
În al doilea rând teologia centrată pe ”a fi” și care se resfrânge spre ”a
face” își găsește reflecția și în constituirea și părtășia bisericii
primare. Biserica s-a format din evrei care au fost ”străpunși în inimă”
(F.A. 2:37) și această convertire a generat comunitatea prin nașterea ei din
Cuvânt și Duhul Sfânt. Nu poate să existe comunitate autentică fără a exista
credincioși cu o convetire autentică. Stăruirea în învățătura apostolilor,
în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni, alături de
celelate slujiri comunitare, erau o adevărată povară greu de purtat fără o
trasnformare lăuntrică în fiecare dintre cei credincioși. Mesajul lui Petru
nu avea o abordare informativ-comportamentală, chiar și atunci când el
evidențiază vinovăția lor, ci este centrat pe ceea ce a făcut Dumezeu pentru
ei și pe planul lui Dumnezeu prin Christos. Faptele Apostolilor este o
înregistrare a modului în care Dumnezeu a sancționat integrarea în
comunitate a unora cu inimi netransformate (ex. Anania și Safira – F.A. 5,
Simon Magul - F.A. 8:18-25).
În final, epistole prezintă un model de abordare a problemelor existente
într-o biserică. Epistolele nu sunt altceva decât scrisori care prezintă
răspunsuri la situațile problematice ale bisericilor. Cele mai multe dintre
epistole sunt împărțite în două părți, prima denumită de noi de cele mai
multe ori ca ”partea doctrinară”, iar cea de-a doua ”partea practică”. De
fapt în prima parte avem afirmată perspectiva teologică a ceea ce suntem noi
prin ceea ce a făcut Dumnezeu, iar în cea de-a doua parte avem o expunere a
modului în care trebuie să ne comportăm.
În Epistola către Efeseni,așa cum am afirmat deja, apostolul Pavel în
contextul învățăturii corporative abordează elementul fondamental și cauzal
pentru problemele adunării, autenticitatea spirituală. În acest context
răspunsul la problema bisericii este înnoirea spirituală personală.
Astfel Pavel scrie în Efeseni 4:20-24:
Dar voi n'aţi învăţat aşa pe Hristos; dacă, cel puțin, L-ați ascultat, și
dacă, potrivit adevărului care este în Isus, ați fost învăţaţi, cu privire
la felul vostru de viaţă din trecut, să vă desbrăcaţi de omul cel vechi care
se strică după poftele înșelătoare;și să vă înoiți în duhul minţii voastre,
şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o
neprihănire și sfințenie pe care o dă adevărul.
Eklesia nu este clădintă pe individualitate,aceasta ne fiind suma
individualităților care formează adunarea, dar spiritualitate personală
înfluențează calitatea spirituală a întregii comunități.
Care este relația dintre înnoirea personală și cea corporativă? Mai
întâi, putem observa că înnoirea personală este decisivă pentru
înnoirea corporativă. Urmărind cu atenție teologia lui Pavel înțelegem că
înnoirea spirituală personală precede și determină înnoirea corporativă.
Calitatea vieții spirituale personale determină calitatea vieții spirituale
a bisericii. La întrebarea ”Ce fel de biserică suntem?” răspunsul este
foarte simplu, în lumina celor afirmate mai înainte, și anume, ”Ce fel de
creștini formează biserica”. Tipul de creștini determină tipul de biserică
pe care o avem, astfel, rezultând diferite categorii de biserici. Ca de
exemplu, o biserică poate fi numită imatură dacă numărul credincioșilor
imaturi predomină.
În al doilea rând, relația dintre cele două sfere ale înnoirii, cea
personală și cea comunitară, poată fi definită care reciprocă.
Înnoirea nu este doar unidirecțională dinspre personal spre comunitar, dar
și comunitatea poate facilita și să provoace la înnoirea personală. Metafora
Trupului atribuită bisericii nu este doar o ilustrare a funcționalității
bisericii prin slujire interdependentă, ci și o ilustrare a modelării în
interdependența a spiritualității.
O atentă examinare a textului menționat mai sus ne conduce la identificarea
caracteristicile înnoirii personale, și aceastea sunt:
Mai întâi, înnoirea spirituală trebuie să fie biblică și christocentrică
(Efes. 4:20). Pavel scrie: ” Dar voi n-ați învățat așa pe Christos”. În
aceste versete ”Christos este subiectul și sfera învățării credinciosului”,
iar ”acestă predare și învățare este potrivit cu adevărul, pentru că El este
Adevărul” [3]. Astfel, noi nu ne înnoim după preferințele noastre sau ale
altora, ci după Christos. El este obiectivul și măsura spiritualității
noastre. Astăzi, sub influența unor mișcări de înnoire spirituală, există
posibilitatea de a copia manifestări ale trezirilor spirituale, o
multiplicare la nivel formal, un iz de nou, dar fără o captare a adevărului
înnoirii la nivel fundamental.
Privitor la sfera înnoirii apostolul Pavel menționase deja despre ”
deșertăciunea gândurilor lor” cu privire la felul de trăire al păgânilor
(Efes. 4:17), iar acum vorbește despre ”duhul minții voastre” (Efes. 4:23),
cu referire la natura nouă spirituală.
În al doilea rând, înnoirea spirituală personală trebuie să fie continuă.
Scriptura vorbește despre două nivele ale înnoirii noastre: înnoirea
inițială și înnoirea continuă. Înnoirea inițială este, potrivit lui Pavel în
Tit 3:5, parte din procesul inițial al mântuirii, o dovadă a îndurării lui
Dumnezeu și a lucrării Duhului Sfânt în noi. Această înnoire implică
”reînnoirea de la starea cea veche” (gr. anakainousthai) [4].
Înnoirea continuă menționată de apostolul Pavel în Efeseni 4:23 și în
Coloseni 3:10 implică ”continua reînnoire în tinerețea omului nou” [5].
Alții au tradus acest termen –ananeousthai- prin ”a reînnoi, a deveni tânar
din nou”. Ideea de proces continuu este susținută și de forma verbelor
”dezbrăcați-vă” și ”îmbrăcați-vă” implicate în acest proces al înnoirii
menționat în Efeseni 4:22-24. Astfel, nimeni nu trebuie să fie mulțumit cu
experiențele trecutului, ci există nevoia experiențelor transformatoare
prezente și viitoare.
În al treilea rând, înnoirea personală se bazează pe alegere. Aceasta este
prezentată ca o inițiativă și decizie personală atunci când apostolul spune
”să vă înnoiți în duhul minții voastre”. Cele trei verbe proiemintente aici
sunt: ”dezbrăcați-vă”, ”îmbrăcați-vă” și ”lăsați-vă”. Cu toate acestea
înnoirea nu este rezultatul esclusiv a unui efort uman izolat, ci
dimensiunea divină este sută la sută prezentă prin ”învățarea lui Christos”
și ”L-ați ascultat pe Christos”.
În al patrulea rînd, înnoirea personală este un rezultat. Forma de infinitiv
pasiv a verbului arată că subiectul este beneficiarul acestei acțiuni. În
structura textului, nu întâmplător, înnoirea este plasată între ”dezbrăcare”
și ”îmbrăcare”. Aceasta conduce la concluzia că înnoirea se află la
intersecția dintre cele două,ea fiind un rezultat al acestora. Astfel,
înnoirea presupune alegerea de separare de influența firii pâmântești și
alegerea de a lăsa ca învățătura lui Christos să își facă lucrarea în noi.
În contrast cu înnoirea în duhul minții noastre,adică o natură spirituală
nouă, este omul cel vechi care se strică (”se corupe”, ”se ruinează”) după
poftele înselătoare. Cu alte cuvinte firea ne ”îmbătrânește” prin faptul că
ne ruinează, iar la polul opus înnoirea, potrivit semnificației termenului,
ne ”întinerește”.
Note de subsol:
[1] Wiersbe, W. W., Wiersbe's expository
outlines on the New Testament, Victor Books Wheaton, Illinois,1997,p.30
[2] Ibidem
[3] Walvoord, J. F., Zuck, R. B., & Dallas Theological Seminary,The Bible
knowledge commentary : An exposition of the scriptures, Victor Books,
Wheaton, Illinois, 1985, vol. 2, p.636
[4] Jamieson, R., Fausset, A. R., Fausset, A. R., Brown, D., & Brown, D. , A
commentary, critical and explanatory, on the Old and New Testaments. On
spine: Critical and explanatory commentary. (Eph 4:23). Logos Research
Systems, Inc., Oak Harbor, WA,1997
[5] Ibidem
Biblia Online - versiunea Dumitru Cornilescu tocmai a fost
actualizată la versiunea 1.0!
Sunteţi invitaţi să o vedeţi - şi să o folosiţi!
Acum într-o nouă interfaţă, cu motor de căutare
propriu şi plan de citire a Bibliei într-un an!
Forum - actualizat
şi diversificat, securitate
crescută, caracteristici de ultima ora
Pe pagina de
Resurse Baptiste
a site-lui, veţi găsi o serie de
subiecte
de studiu:
Pe pagina de
Teologie
Sistematică puteţi găsi o serie de
articole la subiectele
doctrinare despre:
HRISTOLOGIE
(doctrina despre persoana lui Isus Hristos)
PNEUMATOLOGIE
(doctrina despre
Duhul Sfânt şi alte duhuri)
ANTROPOLOGIE
(doctrina despre
om, aşa cum a fost creat el)
HAMARTIOLOGIE (doctrina despre păcat)
SOTERIOLOGIE
(doctrina despre mântuire)
BIBLIOLOGIE
(doctrina despre Biblie)
COSMOLOGIE
(doctrina despre creaţie şi istorie)
ECLESIOLOGIE
(doctrina despre trupul lui Hristos - Biserica)
ESCATOLOGIE
(doctrina despre lucrurile viitoare - sfârşitul)