HEGEOMAI – Conducere Bisericească

Biserica azi ... Care este problema?

În numărul precedent am ridicat întrebări generate tocmai din întrebarea de bază ”Care este problema bisericii astăzi?” și am explorat cele mai frecvente răspunsuri posibile culese tocmai din interacțiunea cu realitățile actuale. Cele mai des întâlnite răspunsuri se referă la slujire, relații, misiune și închinare.

O analiză mai atentă a tuturor acestor răspunsuri a condus la următoarele concluzii:

1) Toate aceste răspunsuri sunt probleme în răspunsuri, o inventariere a efectelor și nu o elucidare a cauzelor.

2) Răspunsurile tind să alunece în generalizări și abstractizări care ne îndepărtează de realitatea ecleziologică contemporană, dar și de realitatea biblică.

3) Focalizarea răspunsurilor este cu precădere comportamentală, o abordare externă și activistă. Atunci când credem că cel puțin la nivel teoretic am rezolvat starea actuală a bisericii prin răspunsurile enunțate mai sus, doar câteva momente ne despart de o altă ”fundătură”. De exemplu, când enunțăm că problema astăzi în bisericii este reducerea numărului celor care frecventează serviciile bisericii, oricât am încerca să rezolvăm această problemă prin afirmații cu privire la importanța venitului la Biserică sau prin admonestare, cu adresare de obicei tot către cei care vin la Biserica, suntem departe de pătrunderea în profunzimea cauzelor acestui fenomen.

Astfel, sfera în care trebuie să căutăm răspunsurile nu este cea comportamentală, ci cea lăuntrică, a convingerilor fundamentale.Teologia comportamentală vizează setul adecvat de acțiuni pentru un creștin și pentru o biserică.Aceasta încearcă să lustruiască exteriorul, dar nu se apleacă mai deloc spre interior, spre inima noastră. Succesul bazat pe teologia comportamentală este limitat în timp. ”Gloria” prezentă fundamentată comportamental nu este altceva decât antecamera spre stagnare și declin.

Teologia cu privire la ”a fi” care precede ”a face” își găsește o puternică argumentare în Sfânta Scriptură. Mai întâi, fără prea multă dificultate, observăm că Domnul Isus susține acest principiu. Dacă ”faptele legii” nu erau suficiente pentru a convige de autenticitate spirituală, cum ar putea altfel de fapte, nereglementate expres în lege, să facă acest lucru? Această poziție a Domnul Isus se observă cel mai bine în predica de pe munte unde prin expresia ” Ați auzit că s-a zis celor din vechime...” și expresia ”Dar eu vă spun...”, repetate cu anumită frecventă în Matei 5, El răstoarnă sistemul de gândire centrat pe exterior și conferă atenție deosebită lăuntrului nostru. El oferă o perspectivă mult mai complexă asupra problemelor sprituale ale omului, acestea fiind mult mai profunde decât comportamentul, rădăcina fiind tocmai în inimile noastre. Așa cum scria Wiersbe ” Legea Vechiului Testament s-a ocupat numai cu acțiunile exterioare, dar în Împărăție noi trebuie să ne păzim de atitudinile păcătoase lăuntrice”.[1] El adaugă faptul că ”poporul lui Dumnezeu îl ascultă pe El nu datorită costrângerilor exterioare, ci datortită vieții lăuntrice, puterea Duhului Sfânt a lui Dumnezeu.În timp ce Duhul Sfânt nu este menționat în predica de pe munte este clar că nu poți practica ceea ce Isus a învățat aici separate de ajutorul Duhului Sfânt (Rom. 8:1-13). [2] Argumentele din viața Mântuitorului care justifică această abordare nu se rezumă doar la predica de pe munte și acestea ar putea fi explorate detaliat și amânunțint în alte studii.

În al doilea rând teologia centrată pe ”a fi” și care se resfrânge spre ”a face” își găsește reflecția și în constituirea și părtășia bisericii primare. Biserica s-a format din evrei care au fost ”străpunși în inimă” (F.A. 2:37) și această convertire a generat comunitatea prin nașterea ei din Cuvânt și Duhul Sfânt. Nu poate să existe comunitate autentică fără a exista credincioși cu o convetire autentică. Stăruirea în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni, alături de celelate slujiri comunitare, erau o adevărată povară greu de purtat fără o trasnformare lăuntrică în fiecare dintre cei credincioși. Mesajul lui Petru nu avea o abordare informativ-comportamentală, chiar și atunci când el evidențiază vinovăția lor, ci este centrat pe ceea ce a făcut Dumezeu pentru ei și pe planul lui Dumnezeu prin Christos. Faptele Apostolilor este o înregistrare a modului în care Dumnezeu a sancționat integrarea în comunitate a unora cu inimi netransformate (ex. Anania și Safira – F.A. 5, Simon Magul - F.A. 8:18-25).

În final, epistole prezintă un model de abordare a problemelor existente într-o biserică. Epistolele nu sunt altceva decât scrisori care prezintă răspunsuri la situațile problematice ale bisericilor. Cele mai multe dintre epistole sunt împărțite în două părți, prima denumită de noi de cele mai multe ori ca ”partea doctrinară”, iar cea de-a doua ”partea practică”. De fapt în prima parte avem afirmată perspectiva teologică a ceea ce suntem noi prin ceea ce a făcut Dumnezeu, iar în cea de-a doua parte avem o expunere a modului în care trebuie să ne comportăm.

În Epistola către Efeseni,așa cum am afirmat deja, apostolul Pavel în contextul învățăturii corporative abordează elementul fondamental și cauzal pentru problemele adunării, autenticitatea spirituală. În acest context răspunsul la problema bisericii este înnoirea spirituală personală.

Astfel Pavel scrie în Efeseni 4:20-24:
Dar voi n'aţi învăţat aşa pe Hristos; dacă, cel puțin, L-ați ascultat, și dacã, potrivit adevãrului care este în Isus, ați fost învăţaţi, cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă desbrăcaţi de omul cel vechi care se stricã dupã poftele înșelãtoare;și sã vã înoiți în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihãnire și sfințenie pe care o dã adevãrul.

Eklesia nu este clădintă pe individualitate,aceasta ne fiind suma individualităților care formează adunarea, dar spiritualitate personală înfluențează calitatea spirituală a întregii comunități.

Care este relația dintre înnoirea personală și cea corporativă? Mai întâi, putem observa că înnoirea personală este decisivă pentru înnoirea corporativă. Urmărind cu atenție teologia lui Pavel înțelegem că înnoirea spirituală personală precede și determină înnoirea corporativă. Calitatea vieții spirituale personale determină calitatea vieții spirituale a bisericii. La întrebarea ”Ce fel de biserică suntem?” răspunsul este foarte simplu, în lumina celor afirmate mai înainte, și anume, ”Ce fel de creștini formează biserica”. Tipul de creștini determină tipul de biserică pe care o avem, astfel, rezultând diferite categorii de biserici. Ca de exemplu, o biserică poate fi numită imatură dacă numărul credincioșilor imaturi predomină.

În al doilea rând, relația dintre cele două sfere ale înnoirii, cea personală și cea comunitară, poată fi definită care reciprocă. Înnoirea nu este doar unidirecțională dinspre personal spre comunitar, dar și comunitatea poate facilita și să provoace la înnoirea personală. Metafora Trupului atribuită bisericii nu este doar o ilustrare a funcționalității bisericii prin slujire interdependentă, ci și o ilustrare a modelării în interdependența a spiritualității.

O atentă examinare a textului menționat mai sus ne conduce la identificarea caracteristicile înnoirii personale, și aceastea sunt:

Mai întâi, înnoirea spirituală trebuie să fie biblică și christocentrică (Efes. 4:20). Pavel scrie: ” Dar voi n-ați învățat așa pe Christos”. În aceste versete ”Christos este subiectul și sfera învățării credinciosului”, iar ”acestă predare și învățare este potrivit cu adevărul, pentru că El este Adevărul” [3]. Astfel, noi nu ne înnoim după preferințele noastre sau ale altora, ci după Christos. El este obiectivul și măsura spiritualității noastre. Astăzi, sub influența unor mișcări de înnoire spirituală, există posibilitatea de a copia manifestări ale trezirilor spirituale, o multiplicare la nivel formal, un iz de nou, dar fără o captare a adevărului înnoirii la nivel fundamental.

Privitor la sfera înnoirii apostolul Pavel menționase deja despre ” deșertăciunea gândurilor lor” cu privire la felul de trăire al păgânilor (Efes. 4:17), iar acum vorbește despre ”duhul minții voastre” (Efes. 4:23), cu referire la natura nouă spirituală.

În al doilea rând, înnoirea spirituală personală trebuie să fie continuă. Scriptura vorbește despre două nivele ale înnoirii noastre: înnoirea inițială și înnoirea continuă. Înnoirea inițială este, potrivit lui Pavel în Tit 3:5, parte din procesul inițial al mântuirii, o dovadă a îndurării lui Dumnezeu și a lucrării Duhului Sfânt în noi. Această înnoire implică ”reînnoirea de la starea cea veche” (gr. anakainousthai) [4].

Înnoirea continuă menționată de apostolul Pavel în Efeseni 4:23 și în Coloseni 3:10 implică ”continua reînnoire în tinerețea omului nou” [5]. Alții au tradus acest termen –ananeousthai- prin ”a reînnoi, a deveni tânar din nou”. Ideea de proces continuu este susținută și de forma verbelor ”dezbrăcați-vă” și ”îmbrăcați-vă” implicate în acest proces al înnoirii menționat în Efeseni 4:22-24. Astfel, nimeni nu trebuie să fie mulțumit cu experiențele trecutului, ci există nevoia experiențelor transformatoare prezente și viitoare.

În al treilea rând, înnoirea personală se bazează pe alegere. Aceasta este prezentată ca o inițiativă și decizie personală atunci când apostolul spune ”să vă înnoiți în duhul minții voastre”. Cele trei verbe proiemintente aici sunt: ”dezbrăcați-vă”, ”îmbrăcați-vă” și ”lăsați-vă”. Cu toate acestea înnoirea nu este rezultatul esclusiv a unui efort uman izolat, ci dimensiunea divină este sută la sută prezentă prin ”învățarea lui Christos” și ”L-ați ascultat pe Christos”.

În al patrulea rînd, înnoirea personală este un rezultat. Forma de infinitiv pasiv a verbului arată că subiectul este beneficiarul acestei acțiuni. În structura textului, nu întâmplător, înnoirea este plasată între ”dezbrăcare” și ”îmbrăcare”. Aceasta conduce la concluzia că înnoirea se află la intersecția dintre cele două,ea fiind un rezultat al acestora. Astfel, înnoirea presupune alegerea de separare de influența firii pâmântești și alegerea de a lăsa ca învățătura lui Christos să își facă lucrarea în noi. În contrast cu înnoirea în duhul minții noastre,adică o natură spirituală nouă, este omul cel vechi care se strică (”se corupe”, ”se ruinează”) după poftele înselătoare. Cu alte cuvinte firea ne ”îmbătrânește” prin faptul că ne ruinează, iar la polul opus înnoirea, potrivit semnificației termenului, ne ”întinerește”.

Note de subsol:

[1] Wiersbe, W. W., Wiersbe's expository outlines on the New Testament, Victor Books Wheaton, Illinois,1997,p.30
[2] Ibidem
[3] Walvoord, J. F., Zuck, R. B., & Dallas Theological Seminary,The Bible knowledge commentary : An exposition of the scriptures, Victor Books, Wheaton, Illinois, 1985, vol. 2, p.636
[4] Jamieson, R., Fausset, A. R., Fausset, A. R., Brown, D., & Brown, D. , A commentary, critical and explanatory, on the Old and New Testaments. On spine: Critical and explanatory commentary. (Eph 4:23). Logos Research Systems, Inc., Oak Harbor, WA,1997
[5] Ibidem