Conducerea în asemănarea lor ... Simdromul ”Șeful”

Încă ecoul sărbătorii Învierii Domnului Nostru nu s-a stins și nu trebuie să se stingă niciodată semnificația acestui măreț eveniment. Un salt dincolo de evenimentul Învierii relevă una dintre cele mai importante lecții oferite de Domnul Isus despre conducere. Evanghelistul Luca plasează acest ”seminar pe tema conducerii” după momentul sărbătorii de către Domnul Isus și ucenicii a Paștelui, insitutirea Cinei Domnului și descoperirea vânzătorului. Atitudinea ucencilor este într-o mare contradicție cu spiritul și semnificația momentului pe care Isus îl trăia începând să se certe cu privire la poziția de conducere peste ucenici după plecarea Domnului Isus. Cuvântul folosit aici pentru ceartă (filoneiki,a) semnifică ”posedarea unui duh certăreț în mod obișnuit, nu un dezacord ocazional sau o ceartă”¹. Această semnificație a termenului conduce la interpretarea că acest gând era în mintea lor de mai mult timp, cât și faptul că a fost o ceartă serioasă.

Evanghelistul Luca relatează răspunsul Domnului Isus astfel:

²⁴ Între apostoli s-a iscat şi o ceartă, ca să ştie care din ei avea sã fie socotit ca cel mai mare? ²⁵ Isus le-a zis: ,,Împãraþii Neamurilor domnesc peste ele; şi celor ce le stăpînesc, li se dă numele de binefãcãtori. ²⁶ Voi sã nu fiți așa. Ci cel mai mare dintre voi, sã fie ca cel mai mic; şi cel ce cîrmuieşte, ca cel ce slujeşte. ²⁷ Căci care este mai mare: cine stã la masã, sau cine slujește la masã? Nu cine stã la masã? Și Eu totuşi, sînt în mijlocul vostru ca cel ce slujeşte la masă.

Domnul Isus evidențiază pe de-o parte cât de prinși erau ucenicii în sistemul lumii din jurul lor, cât și diferența sau contrastul care există la nivelul conducerii între conducătorii lumii și cei din Biserică. Adevărul fundamental care se desprinde de aici cu privire la conducerea creștină este acela că aceasta se diferențiază fundamental de conducerea lumii.

Există un pericol permanent care pândește conducerea Bisericii, și acesta este ”lumificarea”. În general slujitorii Bisericii sunt preocupați și alerți la pericolul ”lumificării” membrilor Bisericii, de cele mai multe ori acest lucru însemnând în principal aspectul exterior, dar nu sunt tot timpul veghetori tocmai la ”lumificarea” modului în care conduc. Chiar poate fi intrigantă pentru anumiți slujitori această idee. Cum se pot ”lumifica” păstorii? Greu de crezut, dar adevărat. Poate chiar lumificarea Bisericii începe cu lumificarea conducerii ei. Dar, nu tocmai acest lucru la menționat Domnul Isus în Luca 22: 24-27? El oferă două alternative în conducere: o conducere în asemănarea LUI și o conducere în asemănarea lor.Conducerea în asemănarea Lui este Christocentrică și Biblică, nu doar în afirmații, dar și în întregimea actului slujirii. În esență este o conducere ”răsturnată” valoric. După cum este scris:”Cel mai mare dintre voi, să fie ca cel mai mic”.

În ce constă de fapt diferența? Ce fac conducătorii lumii acesteia și nu ar trebui să facă cei din Biserică? Ei sunt caracterizați de faptul că ei ”domnesc peste” (kurieu,ousin) și ”poruncesc cu stăpânire” (Mat. 20:25 katexousia,zousin). Semnificația acestor termeni este următoarea:

Liderii care se poartă ca niște stăpâni își folosesc în mod greșit puterea și cu o finalitate egoistă. Prefixul kata implică faptul că prinții își exercită conducerea spre avantajul lor și fără a ține seama de interesele și bunăstarea oamenilor... Katexousiazo vorbește despre exercitarea autorității asupra altora și se referă la folosirea greșită a autorității oficiale. Poate include ideea exercitării autorității pentru a tiraniza pe alții, sau a juca rolul tiranului. Prepoziția compusă kata în verb dă înțelesul folosirii stăpânirii asupra oamenilor în dezavantajul acestora și spre propriul lor folos².
 

Deci, ceea ce condamnă Domnul Isus nu este exercitarea autorității, ci folosirea greșită a puterii pentru a stăpânii. Concluzii practice care se desprind din analiza textului și a termenilor, potrivit lui Seidel, sunt următoarele:

1. Conducerea creștină nu înseamnă să ai putere peste alții.

2. Conducerea creștină nu este un mod subtil de îmbogățire.

3. Conducerea creștină nu este un mod subtil de a manipula sau controla pe alții

4. Conducerea creștină nu este un mod de a-i folosi pe alții pentru scopurile proprii ale conducătorului.³

Toate acestea constitutie esența conducerii seculare care a luat diferite forme de-a lungul istoriei, dar pericolul ”lumificării” conducerii fiind același. Influența lui fiind așa de puternică încât ”biblicul conducerii” nu a fost altceva decât o culturalizare a slujirii. Dioptriile culturii au distorsionat duhovnicescul conducerii. A abandona tiparul comunist de conducere, dar a alunca în tiparul politicianist postdecembrist nu este o schimbare de esență, ci îmbrăcarea conducerii într-o nouă haină seculară. De asemenea importul de conducere specific societății capitaliste stropit cu apa sfințită a Bisericilor Evanghelice occidentale pare a fi o soluție atractivă, dar nu suficientă.

Unul dintre tipologiile conducerii aflată aproape la termenul de expirare la noi în țară, atât în societate, dar și în Biserică, este aceea a ”Șefului”. A fost numit în literatura străină de specialitate ”Big-Boss Syndrome”, adică ”Simdromul Șefului mare”.

Poate un studiu de caz,plasat dincolo de granițele noastre de dragul eliminării oricărei prejudecăți, ar fi folositor în înțelegerea simdromului ”Șefului”. Cazul a fost folosit în dezbaterea pe tema conducerii în 2004 la Forumul organizat de Laussane Committee for World Evangelization din Thailanda.

Primii ani de la dobândirea independenței în Kabul au fost entuziasmanți pentru misiunea Kingdom Signpost Ministries (KSM). După evacuarea misionarilor occidentali din Kabul pastorul Steven Ogulu, un pastor tânar și foarte dinamic, a prelucat conducerea devenind director al editurii, viziunea și optimismul său devenind molipsitoare pentru întreaga echipa. Nu a durat mult până simdromul ”șefului” a început să apară în pastorul Ogulu fără ca ceilalți să sesizeze acest fapt. El a ocupat biroul cel mai spațios al editurii. A dobândit cele mai luxoase mașini și case, cu toate că a fost foarte critic față de predecesorul director în privința acestui fapt. A început să petreacă din ce în ce mai puțin timp cu oamenii, relațiile devenind în mod gradual formale și pentru a discuta cu ”șeful” trebuia să ai o programare. Timpul zilnic de rugăciune spontană s-a transformat în timpul de capelă săptămânală condus întotdeauna de Director, care pâna acum oamenii i se adresau cu formula ” pastorul Ogulu”, iar în timp a devenit” Directorul Ogulu” cu accentul formal în adresare.

În loc să încurajeze ideile noi și inițiativa Directorul Ogulu nu tolera nici cea mai mică abatere de la directivele și politica lui. Cei care au îndrăznit să se împotrivească lui au avut de suferit în diferite feluri de la mici restricții până la pierderea locului de muncă. Servialismul față de lider a devenit criteriul de competență și chiar de spiritualitate. Angajații tineri cu potențial au părasit această misiune cât de repede au putut pentru a găsi o atmosferă care oferă acceptare și sprijin pentru ceea ce fac. Moralitatea a început să decadă în aproape toate departamentele.

În timp ce toate acestea aveau loc în misiunea pe care o conducea, Directorul se mișca din ce în ce mai mult în sfere de influențe despre care el credea în trecut că ar fi intangibile. El a fost promovat în cercurile oamenilor de afaceri și politicieni. Liderii din biroul central al misiunii au fost fericiți de la distanță cu această revigorare a misiunii și l-au invitat să facă parte din Consiliul Internațional fiind invitat să vorbească și să călătorească peste tot în lume.

Distribuirea de literatură străină prin traduceri a devenit mult mai predominantă decât scrierea de literatură autoctonă, cu toate că la începutul lucrării sale ca Director Ogulu s-a opus vehement acestui aspect.

Unii lideri naționali au exclamat că misiunea KSM a devenit o umbră a acestui mare om. Angajații KSM au replicat: ”Dacă KSM este umbra lui Ogulu atunci această organizație este în mari probleme!”

Cazuistica simdromul ”Big Boss” relevă faptul că acesta se naște datorită a trei elemente: personalitatea, așteptările și contextul. Personalitățile puternice ale liderilor dornici de putere și control, acei ucenici care nu au ajuns la moarte și la înviere cu Christos, sunt terenul propice pentru dezvoltarea acestui simdrom. Deficitul de plinătate a Duhului Sfânt face să crească excedentul de ”sine” într-un lider creștin.

În consonanță cu personalitatea sunt și așteptările celor care sunt sub autoritatea liderului. Sunt societăți și culturi care apreciază un lider puternic în maniera ”Big Boss” și aceste așteptări culturale se transferă în Biserica lui Isus Christos. Comunismul a creat astfel de așteptări în societate, dar și în Biserica. Fermitatea a devenit mai importantă ca dragostea, ajungem să iubim mai mult fermitate și să disprețuim dragostea.

Astfel contextul a determinat un stil de conducere preponderent autocratic. A sluji Biserica stăpânind-o a devenit combinația spirituală acceptabilă pentru unii. Conducerea, în multe situații, a fost dezorientată cultural spre poziție, putere și beneficiu personal. Iar cel mai sigur mod de a păstra acestea este tradiționalismul, pentru că orice încercare de reformă locală este o amenințare adusă simdromului ”șefului”. Reforma spirituală și funcțională devine astfel o amenințare pentru cei afectați de acest simdrom.

Simdromul ”Șefului” întruchipează toate elemente pe care le-a condamnat Domnul Isus în ” seminarul despre conducere” intitulat ”Cel mai mare”.

(continuare numărul următor)

Note de subsol: